cei-10-leprosiCurăţeşte-ne, Doamne, de lepra nemulţumirii
Sf. Ignatie Briancianinov

Recunoştinţa este o faptă bună rară la oameni. Din nefericire, se tot aude între noi, însotit de un hohot triumfător, următorul strigăt de biruinţă: „Am smuls cutare lucru de la cutare!“ Printr-un asemenea strigăt se dă în vileag un suflet înfricoşător de stricat. Ce să însemne acest strigăt? El înseamnă că o binefacere a fost dobândită prin linguşire, prefăcătorie şi alte mijloace de acest soi, înseamnă că cel care a fost amăgit şi a făcut un bine este supus batjocurii chiar pentru binefacerea arătată.
În unele boli trupeşti se bagă de seamă o dispoziţie capricioasă inexplicabilă. La fel se întamplă şi în bolile sufleteşti. Adeseori, binefacerile seamană în cel ce le-a primit un simţământ de ură neîmpăcată, înverşunată, faţă de cel ce le-a săvârşit. Atât de des se întâlneşte această ciudăţenie potrivnică firii, încât de aici a luat naştere în popor o zicătoare: „N-ai hrănit, n-ai adăpat, vrăjmaş nu ţi-ai căpătat“. Puternică este otrava păcatului cu care suntem otrăviţi: cei atinşi de ea sunt în stare să urască nu doar pe oamenii care le-au făcut bine, ci şi pe Dumnezeu, precum au şi dovedit prin nenumărate fapte.

vindecarea-celor-zece-leprosi-11Te înspăimânţi de boală
şi-ai vrea să fugi de ea?
– dar de păcat
nu tremuri
şi plata lui cea grea?
căci boala e urmarea
păcatului făcut;
de el te înspăimântă,
e şi mai de temut!

De moarte te cutremuri
şi veşnicia ei?
– dar de păcat
te teme
şi plata ce-o să iei!
Căci moartea e urmarea
păcatului făcut,
pe el să cauţi a-l şterge
de peste-al tău trecut.

Hristos, numai El Singur,
te poate ajuta,
doar Sângele Lui poate
păcatul a-ţi ierta
când Îi primeşti iertarea
se face-n veci senin
– şi-n boala ta,
şi-n moarte
prin El îţi afli-alin!

Traian Dorz

leprosii-recunostintaAu fost tămăduiţi zece leproşi, dar numai unul singur s-a întors să-I mulţumească Domnului. Oare nu acesta este, îndeobşte, procentul celor recunoscători dintre oamenii care au primit binefaceri de la Domnul? Cine n-a căpătat de la Domnul lucruri bune sau, mai bine zis, ce n-a făcut El bun în noi şi în jurul nostru? Dar toţi sunt, oare, recunoscători lui Dumnezeu şi toţi îi dau mulţumită pentru toate?
Unii îşi îngăduie chiar să întrebe: „Pentru ce ne-a dat Dumnezeu viaţă? Ar fi fost mai bine să nu fim“. Dumnezeu ţi-a dat viaţă ca să ai parte de fericirea veşnică; te-a adus la fiinţă fără să urmărească vreun câştig, tot fără să urmărească vreun câştig te-a înzestrat şi cu toate mijloacele de a ajunge la fericirea veşnică; totul ţine de tine: nu trebuie decât să te osteneşti puţin pentru asta. Tu spui: „Dar n-am parte decât de amărăciuni, de necazuri, de suferinţe, de nevoi“. Păi cum, şi astea sunt mijloace de a dobândi veşnica fericire, rabdă. Toată viaţa ta nu e nici cât o clipă faţă de veşnicie. Chiar dacă ar trebui să pătimeşti viaţa întreagă, fără curmare, asta tot nu înseamnă nimic înaintea veşniciei, dar tu ai şi clipe de mângâiere. Nu te uita la cele de acum, ci la cele care ţi se gătesc în viitor; îngrijeste-te să te faci vrednic de acest viitor şi atunci nu vei mai băga în seamă amărăciunile: toate vor fi înghiţite de nădejdea neîndoielnică a desfătărilor veşnice şi recunoştinţa nu va înceta să se vădească pe buzele tale.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

Mitropolitul Augustin de Florina

cei_10_leprosi…Aşadar, zece astfel de leproşi, care trăiau izolaţi şi deznădăjduiţi, când L-au văzut de departe pe Hristos trecând pe drumul public şi mergând într-un sat, imediat, toţi împreună au început să strige şi să-I ceară ajutor. Strigau: „Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!” (Luca 17, 13). Strigau aceste cuvinte cu credinţă. Credeau că Hristos, aşa cum a vindecat mii de bolnavi, care pătimeau de diferite boli, doar El ar putea să-i facă şi pe ei bine. Şi Hristos i-a făcut bine doar prin cuvântul Său cel atotputernic. Într-o secundă, trupul lor s-a curăţat. N-a rămas asupra lor niciun semn al groaznicei boli. O, Hristoase, cât de mare este puterea Ta! Preoţii, care în acea vreme se îngrijeau şi de supravegherea medicală a leproşilor, au certificat că cei zece leproşi erau de-acum sănătoşi şi puteau să comunice liberi cu restul lumii. Şi iată-i. Plini de bucurie aleargă la casele lor, ca să-i vadă pe ai lor. Dar, în braţele femeilor şi copiilor lor, Hristos a fost uitat. Doar unul singur, pe care-l dispreţuiau, pentru că nu-l considerau iudeu autentic, ci fals, un samarinean, acesta, înainte de a se duce acasă, a considerat de datoria lui să meargă mai întâi la Hristos şi să-I mulţumească. A venit, deci, la Hristos, a căzut la picioarele Lui şi, cu lacrimi în ochi, I-a mulţumit Binefăcătorului său. Şi atunci Hristos a spus: „Nu s-au curăţit de lepră toţi zece? Unde sunt ceilalţi nouă? Doar unul a venit să-I mulţumească şi să-L slăvească pe Dumnezeu? Şi acesta nu este iudeu, ci samarinean“. | Continuare »

D.-a-24-Crucea-webDomnului, întotdeauna,
mulţumirea să I-o dăm,
tot ce-avem mai bun întruna
numai Lui Îi datorăm;
– dar şi celor dragi prin care
El ne dă de-atâtea ori
trebuie fără-ncetare
să le fim mulţumitori!

Domnului, recunoştinţă
pentru toate, de-orice fel,
tot ce-avem cu prisosinţă
vine numai de la El;
– dar şi celor dragi prin care
ne ajută Dumnezeu,
faţa recunoscătoare
să le-o arătăm mereu.

Domnului, nemărginită
dragostea să I-o purtăm,
toată viaţa fericită
numai Lui i-o datorăm;
– dar şi celor dragi prin care
de Hristos ne-mpărtăşim,
dragostea, şi-n Cer datoare,
până-n veci s-o dăruim.

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

Rămâi cu noi

TRAIAN DORZ, din Cântarile Dintâi

Emaus_22Ni s-au dus cu vremi apuse
bucuriile şuvoi,
prietenii, frăţii de-o clipă
ce-am crezut
pe veci că se-nfiripă
ni s-au dus aşa de-n pripă
au trecut
şi-n al lacrimii şuvoi
ai rămas doar Tu, Iisuse,
Tu cu noi!…

Fraţi de amintiri nespuse
din cerescul Tău război,
fraţi de care strâns ne leagă
dor şi gând,
din frăţia ce se-ncheagă
câte unul se dezleagă,
rând pe rând,
şi-n al Tău ceresc război
mai rămâi doar Tu, Iisuse,
Tu cu noi.

Şi-alte prietenii aduse
de s-ar duce iar ’napoi,
dacă fraţi de-ai noştri iară
ne-ar lăsa,
ca să scape de ocară
şi de ura lumii-amară
ar pleca,
orişicâţi vor da ’napoi,
Te rugăm, rămâi, Iisuse,
Tu cu noi!

rugaciune copilSocietatea nu suferă din lipsă de afacerişti abili, nu suferă din lipsă de oameni învăţaţi sau cultivaţi, ci suferă din lipsă de oameni virtuoşi. Suferă pentru că a fost năpădită de oameni necinstiţi, care pentru a-şi înmulţi bogăţiile şi pentru a-şi asigura bunul trai nu se dau înapoi de la nimic. Suferă pentru că cei însetaţi de putere, în încercarea lor de a urca pe scara socială, răvăşesc totul în cale. Suferă pentru că dobândirea de case luxoase şi de confort a devenit unicul ţel în viaţă. De aici vine nenorocirea societăţii, aceştia sunt cei ce distrug convieţuirea paşnică în societate, iar nu cei ce trăiesc în virtute şi sfinţenie.
Între cei mai mari pedagogi ai tuturor veacurilor se află Sf. Ioan Gură de Aur, fiul şi rodul cetăţii Antiohiei, cel prin care s-a slăvit tronul patriarhal al capitalei Bizanţului. Acest lucru este adeverit nu doar de recunoaşterea sa ca pedagog de către cercetătorii specialişti în viaţa şi opera lui, ci şi de faptul că, în spaţiul Ortodoxiei, numele lui este legat de cel al educaţiei. El este unul dintre cei Trei Ierarhi, pe care la 30 ianuarie îi sărbătorim în şcolile noastre ca ocrotitori ai învăţământului, ca modele de pedagogi şi de învăţători, ca purtători şi exponenţi ai aşa-numitului ideal creştin de educaţie.

Creşterea copiilor atunci şi acum. Cele trei iubiri

Ca să ne încredinţăm însă de actualitatea învăţăturilor pedagogice ale acestei opere hrisostomice, trebuie să ne oprim puţin asupra atmosferei duhovniceşti din acea perioadă, asupra atmosferei duhovniceşti din Antiohia, despre care vorbeşte Sf. Ioan Gură de Aur. Adică, să vedem cu ce idealuri îşi înzestra în acea vreme Antiohia tinerii. Dacă această înzestrare este asemănătoare cu cea pe care noi o dăm astăzi tinerilor, atunci judecata făcută de Sfântul Părinte se aplică şi vremii noastre, se aplică şi lucrării noastre pedagogice ca învăţători sau părinţi. Elementele necesare pentru cunoaşterea acestei atmosfere le vom lua atât din opera pe care o prezentăm, cât şi din alte opere ale sfântului. | Continuare »

Fiului meu

rugaciune-mama-si-copilCe să-ţi doresc, copile drag, în viaţă
când nici nu ştiu ce-i bine să-ţi doresc?
Ceas după ceas se schimbă-a lumii faţă,
cele de ieri azi, nu-ţi mai folosesc.

Prea iute lumea-şi pierde strălucirea,
prea grabnic cade frunza de pe ram,
nu-i timp aici să cauţi fericirea,
nici bucuriei nu-i poţi pune ham.

Dar sub această trecere grăbită,
ascuns, stă adevărul strălucind.
Aceasta ţi-e comoara moştenită
pe cele pieritoare-nveşnicind.

Ridică-te, copile drag, şi prinde
cu braţ întins al cerului îndemn,
ieşi din noroiul lumii şi-ţi aprinde,
pe-oriunde treci, curat şi veşnic semn.

Prin valea umbrei morţii de vei trece,
Cuvântul sfânt lumina să ţi-o dea,
Genunchii, rugăciunea să-ţi aplece
sub Crucea sfântă-n zbuciumarea grea.

De-ţi iei Scriptura Sfântă far în viaţă,
Tu n-ai să rătăceşti pe drumul sfânt.
Copile drag, ascultă-a mea povaţă
Şi-ai să primeşti al cerului veşmânt.

Lidia Hamza

O, florile Lucrării sfinte,
ce-ncununaţi un chip slăvit,
spre cinstea Celui ce v-aşteaptă,
purtaţi-vă desăvârşit.

Dac-aţi primit chemarea sfântă
să fiţi podoabe la altar,
frumos în suflet ca lumina
păstraţi al curăţiei har.

Păziţi mai mult ca ochii voştri
al sufletului alb veşmânt,
mai bine renunţaţi la viaţă
decât cădeţi din legământ.

Dac-aţi ajuns cununa Celui
în veci Ales şi Preaiubit,
pentru cinstirea Lui eternă,
purtaţi-vă desăvârşit!

Traian Dorz, Cântări luptăroare

Predica-de-pe-munteSfântul Teofan Zăvorâtul
Editura Sophia, Bucureşti, 2006

 Ieri, Apostolul l-a înarmat pe creştinul care păşeşte pe calea mântuirii cu toate armele duhovniceşti; iar acum arată care sunt călăuzitorii lui în această luptă şi care este ţelul ultim şi luminos al tuturor acestor nevoinţe, spre a-1 îmbărbăta în ostenelile sale. Aceşti călăuzitori sunt păstorii şi învăţătorii pe care Domnul i-a dat Bisericii şi prin ale căror guri El însuşi grăieşte povaţa trebuincioasă fiecăruia, atâta vreme cât oamenii vin la ei cu credinţă şi întorşi către Domnul în rugăciune.
Adevărul acesta este cunoscut de către cei care merg cu lepădare de sine pe calea Domnului şi duc lupta cu vrăjmaşii mântuirii fără a se cruţa pe sine. Aceştia află întotdeauna ajutor şi povaţa la păstorii lor, în vreme ce pentru privitorul din afară acest ajutor pare că n-are de unde veni. Aceştia nu la oameni vin, ci la Domnul, Care pururea este gata să călăuzească şi să povăţuiască prin aceşti păstori şi învăţători pe oricine caută ajutor la Dânsul cu credinţă şi fără făţărnicie. Ţelul cel luminos şi ultim este „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”, vârsta „bărbatului desăvârşit”. Ce înseamnă un bărbat desăvârşit în înţelesul obişnuit, ştim cu toţii; şi este cu neputinţă să găsim un om căruia nu i-ar plăcea să atingă această desăvârşire; dar ce înseamnă a fi bărbat desăvârşit în Domnul nu ştie nimeni, afară de cei care au ajuns la această vârstă. Acest lucru nu trebuie totuşi să răcească râvna nimănui de a atinge şi el această vârstă, ci trebuie, dimpotrivă, să o aprindă încă şi mai mult; căci această neştiinţă vine din înălţimea cea mare a acelei desăvârşiri duhovniceşti care se numeşte în viaţa cea după Dumnezeu „vârstă bărbătească”. Apostolul arată această „vârstă” ca fiind însuşirea de către om a plinătăţii darurilor pe care le-am văzut la Domnul şi Mântuitorul nostru. Oricine poate vedea că avem bună pricină ca să ne dăm, chemaţi fiind de sus, „toată sârguinţa”.