Bucură-te cea plina de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că din tine a răsărit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei din întuneric: Veselește-te și tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în brațe pe slobozitorul sufletelor noastre. Cel ce ne-a dăruit nouă și învierea. 
Traian DORZ, din CÂNTAREA ÎNVIERII
Binecuvântează-i veşnic, Dumnezeul meu, pe-acei
care Te-au slujit statornic, de-ai putut să crezi în ei,
care-au mers frumos şi rodnic, vrednici în cuvânt şi-n crez
– Dumnezeul meu, pe-aceia să-i mai binecuvântezi!
Răsplăteşte-i pe vecie, Dumnezeul meu, pe câţi
Ţi-au luptat cu vitejie, rămânând nedoborâţi,
ce-au primit mai bine crucea decât scaune şi-arginţi
– Dumnezeul meu, pe-aceia pune-i între cei mai sfinţi!
Fericeşte-i pe vecie, Dumnezeul meu, pe-acei
ce-au purtat printre ispite dragostea-Ţi curată-n ei,
ce, prin anii de surghiunuri, şi-au ars cel mai tainic foc
– Dumnezeul meu, pe-aceia du-i în cel mai dulce loc!
Străluceşte-i pe vecie, Dumnezeul meu, pe-acei
ce-au trecut lumini prin lume, purtând Semnul Tău pe ei,
ce-au sfârşit frumos tot lucrul care Tu le-ai rânduit
– Dumnezeul meu, pe-aceia nalţă-i cel mai strălucit!
Steagul Biruinţei Tale,
Dumnezeule Slăvit,
prin ce lupte, câte veacuri
şi-n ce fel a strălucit!
De când l-a nălţat Golgota
peste şarpele înfrânt,
ce puteri şi ce potrivnici
a zdrobit înaintând!
Ce mâini sfinte-l înălţară
şi-l purtară până az’
tot mai nalt şi tot mai sigur,
mai frumos şi mai viteaz!
L-au stropit cu sânge sfinţii
şi martirii fericiţi,
arşi pe rug sau traşi pe roată,
dar în veci nebiruiţi!
L-au scăldat în lacrimi ochii
sfintelor fecioare, mii,
– toţi cei ce-au murit privindu-L
pentru veci de veci sunt vii.
– El e Steagul Oastei noastre,
după El suim luptând,
cu El vom intra-n Cântarea
Biruinţei în curând!
Traian Dorz, Cântarea biruinţei
1. Ceea ce ai cerut Tu din totdeauna, Dumnezeul meu, a fost şi va fi mereu nespus de greu pentru puterea firii mele omeneşti.
2. Înţelegerea tainei iubirii Tale cu hotare fără margini, cu adâncimi fără sfârşit, cu înălţimi fără limită, cu felurimi necuprinse de nici un număr – înţelegerea acestora, zic – cere stări de răpiri divine, urcuşuri dureroase şi îndelungi.
3. Sau adâncuri în a gândi, până la care se poate ajunge numai cu preţuri nespus de grele. Numai pe drumurile unor cumplite renunţări sau cerinţe. Numai prin usturătoare arderi şi mistuiri interioare.
4. Nevoiţi-vă să urcaţi pe calea cea strâmtă – ai zis Tu, Domnul meu, arătându-mi cu ce fel de moarte şi mortificare zilnică trebuie să-mi port eu paşii mei după lumina Ta, ca să pot lăsa urme luminoase.
5. Omorâţi mădularele voastre – este porunca Ta, care m-a înspăimântat nu pentru sfinţenia ei, ci pentru mulţimea şi puterea celor condamnate în mine.
6. Pentru marea greutate cu care trebuie să fiu zilnic un ucigaş al propriilor mele porniri. Al fiilor propriei mele însuşiri carnale.
7. Cât de cruntă este, Doamne, această luptă între duh şi fire, care totdeauna trebuie să sfârşească cu o ucidere. | Continuare »
Oricât de lovit
vei zăcea zdrobit,
chinuit şi răpus,
– nu-nceta a-L iubi,
a-L ruga şi-a-L sluji
pe Iisus, pe Iisus, pe Iisus!
El ţi-aude-oricând
inima strigând
şi-ţi va da-nmiit
tot ce-ai suferit;
să-L urmezi supus
pe Iisus, pe Iisus, pe Iisus!…
Oricât de-ncercat
vei umbla apăsat
şi pribeag de-ai fi dus
nu-nceta a-L urma,
cât de grea-i calea ta,
pe Iisus, pe Iisus, pe Iisus.
Oricât de hain
te-ar lovi cel străin,
chiar pe rug de-ai fi pus,
– nu-nceta a-I cânta,
crede-aşa, mori aşa,
cu Iisus, cu Iisus, cu Iisus!…
Traian Dorz, Cântarea biruinţei
Toate-averile din lume sunt un fum, sunt un fum,
tot ce ai poţi pierde astăzi, chiar acum, chiar acum.
Singura avere care n-are-apus, n-are-apus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus…
Să-L câştigi, să-L câştigi pe El,
vinde casă, uită masă, totul lasă
numai să-L câştigi, numai să-L câştigi pe El!
Nu-i mărgăritar pe lume, aur nu-i, aur nu-i,
nu-i nimic, nimic să aibă preţul Lui, preţul Lui.
Lucrul care trebuieşte mai presus, mai presus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus.
Toată slava lumii piere cum e scris, cum e scris,
toate-s trudă şi durere, scrum şi vis, scrum şi vis.
Doar o slavă ţine veşnic jos şi sus, jos şi sus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus…
Traian Dorz, Cântarea Învierii
(25 ianuarie) – Sursa: paginiortodoxe
Patria Sfântului Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), era a doua parte a Capadociei, cetatea Nazianz, de unde se numeşte şi Nazianz. Părinţii lui erau de bun neam şi cinstiţi, tatăl său avea acelaşi nume de Grigorie, iar maica lui se numea Nona. Însă tatăl său era mai înainte în necredinţă, fiind născut de părinţi necredincioşi, din tată elin şi din maică evreică, şi amândurora le urma în parte, atât cu rătăcirea elinească, cât şi cu necredinţa iudeilor, precum este credinţa cea rea a ipsistarilor.
Iar maica Sfântului Grigorie, fericita Nona, era creştină drept-credincioasă, născută din părinţi creştini, crescută din scutece întru dreapta credinţă şi în frica de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii; ea era bine învăţată, iar prin judecăţile lui Dumnezeu a fost însoţită cu bărbat necredincios, ca să-l aducă şi pe acela la sfânta credinţă şi să se sfinţească bărbatul necredincios, după cuvântul apostolului, prin femeia credincioasă, care lucru s-a făcut.
Fericita Nona, sfătuind totdeauna pe bărbatul său cu cuvinte de Dumnezeu înţelepţite şi cu dinadinsul rugându-se lui Dumnezeu pentru dânsul, l-a dus la creştinătate. Cu ajutorul lui Dumnezeu, i s-a făcut bărbatului ei o vedenie în vis ca aceasta: i se părea cântând cuvinte din psalmul lui David, pe care niciodată nu le avea în gura sa, decât numai le auzea cândva de la soţia sa, care adeseori se ruga; el nici nu ştia cum să se roage şi nici nu voia aceasta. Iar cuvintele care se cântau de dânsul în vis, erau acestea: Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: În casa Domnului vom merge. Cu cântarea aceea a simţit în inimă o mare plăcere; apoi, deşteptându-se, se veselea şi a spus soţiei sale. Iar ea înţelegând că singur Dumnezeu cheamă pe bărbatul ei la Sfânta Biserică, a început mai cu dinadinsul a-l învăţa credinţa creştină şi a-l povăţui la calea mântuirii.
Într-acea vreme, s-a întâmplat că Sfântul Leontie, episcopul Cezareei Capadociei, care mergea la sfântul sobor a toată lumea, cel din Niceea, să vină în cetatea Nazianz; la acela a dus Sfânta Nona pe bărbatul ei. Deci, a fost botezat Grigorie chiar de mâinile arhiereului. Iar după primirea Sfântului Botez, a început viaţa cea curată şi plăcută lui Dumnezeu, precum se cade creştinului celui adevărat şi desăvârşit. | Continuare »
la conferinţa cu tema „Copiii – cale spre Hristos“
„Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă, fie ei: arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni, înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu!“ (Părintele Arsenie Boca)
Iată că nu întâmplător, chiar înainte de a se readânci an de an această rană a ortodoxiei (săptămâna de rugăciune ecumenistică), în Biserica noastră se sărbătoreste Sfântul Marcu Eugenicul (vezi aici viaţa şi lupta sfântului Marcu împotriva ecumenismului), cel care – singurul – nu a semnat unirea cu catolicii. Poate că ar trebui, cu cât mai mult se dezvoltă acest mod de rugăciune ecumenistă, cu atât mai mult şi noi să înteţim rugăciunea şi nevoinţa, pentru a contrabalansa, pentru a împiedica desfăşurarea acestei acţiuni de otrăvire şi îmbolnăvire a ortodoxiei. Chiar dacă acest microb se propagă de la însuşi vârful Bisericii, tocmai prin cei rânduiţi să apere Biserica de molima ecumenistică. Tema aceasta: „Oare s-a împărţit Hristos?“ este de-a dreptul naivă. Cum să Se împartă Hristos? Sau cum să se despartă? Numai păcatul desparte. Dar cine se vrea unit cu Hristos, se şi îmbracă în Hristos. Se înveşmântă cu învăţătura cea adevărată ca şi cu o haină (cum spune Psalmistul). Nu trebuie să-şi cârpească haina cu tot felul de petice (învăţături). Din învăţătura cea dată o dată pentru totdeauna sfinţilor se poate face în chip minunat haină pentru nunta veşnică. E veşmânt împărătesc, învăţătura cea curată. Haină de mireasă nu se poate face din petice. Însăşi haina Mântuitorului a fost fără nici o cusătură. Oare întâmplător Maica Sa I-a ţesut această haină dintr-o singură bucată? Se ştie că, în simbolistica biblică, femeia reprezintă învăţătura…
Pentru unitatea de credinţă, nu trebuie să fie oamenii uniţi, ci învăţătura. Să se păstreze unită – adică una – învăţătura primită. Nu adunate la un loc şi unite tot felul de învăţături, aşa ca într-o salată frumos garnisită, ci pe oamenii de tot felul (mai mult sau mai puţin trăitori), să-i unească una şi aceeaşi învăţătură, prin păstrarea ei în duhul curat şi prin urmarea ei, fiecare după putinţa lui… Dar nu schimbând-o sau amestecând-o. Prea mulţi ierarhi s-au molipsit de acest duh de amestecătură… Se întinde această boală precum lepra în întreaga Biserică Ortodoxă.
Din dorinţa de a nu face reclamă lucrurilor greşite, nu vom nominaliza pe nimeni dintre cei care şi anul acesta au slujit şi s-au rugat împreună cu eterodocşii, nici nu vom afişa vreo fotografie. Ci vom pune cu toţii genunchii la rugăciune sinceră şi smerită, ca să nu cadă nenorocirea pedepsei lui Dumnezeu peste tot poporul binecredincios, deşi ştim cu toţii că însuşi Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre plăgile apocaliptice care se pregătesc sfârşitului acestui veac. Cu toţii ştim că acestea vor veni… Şi nu foarte târziu… Dar să nu încetăm rugăciunea cea curată, nu aceea ecumenistică, pentru ca Dumnezeu să se mai îndure încă…
Lidia Hamza
Sculaţi, voi toţii fiii Credinţei
de Adevărul Sfânt aprinşi,
şi datoria conştiinţei
să vă-ntărească neînvinşi.
Vă lepădaţi de necredinţă,
descătuşaţi către Hristos,
urâţi cu-ntreaga-vă fiinţă
tot ce-i nedemn şi ruşinos.
Deplin crezând, nălţaţi privirea
şi inima spre Dumnezeu,
îndepărtând din voi pornirea
de robi ce trag păcatul greu.
Deschideţi ochii viu, să vază
şi să urmeze ce-i frumos –
şi până viaţa nu-ncetează,
nu staţi din lupta lui Hristos!
Ne-nvinşi în Numele luminii,
luptaţi în sfântul Crucii Semn,
nu staţi cât încă-n marea vinii
mai piere-un singur om, nedemn.
Traian Dorz, Cântări luptătoare
