Alte materiale la Evanghelia Fiului Risipitor

Fiul-cel-pierdut-17

În braţele tatălui…, Preot IOSIF TRIFA

Predică la Duminica Fiului Risipitor, Sfântul Nicolae Velimirovici

Căile pocăinţei, GRIGORIE IEROMONAHUL

Începutul pocăinţei – cunostinţa păcatului, GRIGORIE IEROMONAHUL

BUNĂTATEA TATĂLUI CERESC, Traian DORZ

Dar trupul este pentru Domnul, Traian DORZ

Siguranţa iertării şi statornicia întoarcerii, Preot IOSIF TRIFA

„Scula-mă-voi şi mă voi duce la Tatăl meu”, Preot IOSIF TRIFA

 Poezii:

NU-ŢI RISIPI DIN VIAŢĂ, Traian DORZ

Fiu pierdut, Traian DORZ

Tatăl te iubeşte

Întoarce-te, fiu rătăcit

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

36. Când vrei să vii?; 37. O, de ce tu nu vrei?; 38. Tatăl te iubeşte; 39. Deschide-ţi, frate, inima; 61. Suflete pierdut prin patimi; 67. Copil eram cândva; 68. Dacă-i cea din urmă dată; 71. Dacă încă n-ai ales; 73. Nimica nu-i mai scurt; 81. Un glas plin de iubire; 87. Vin’ la Tatăl; 90. Ce bucurie este-n cer!; 104. Străină-a fost viaţa mea; 115. Doamne, nu sunt vrednic; 123. Primeşte-mă, Iubire; 556. Întoarce-te, fiu rătăcit; 557. Încă mai poţi să vii; 567. Suflete, din amorţire; 581. Vino azi şi-ascultă, frate; 583. E mult de când te-ai dus; 589. Dacă nu-i acuma vremea; 591. O, dragul meu; 592. De ce nu vii?; 594. Suflete sărmane; 595. Suflet căit şi-ndurerat; 598. O, de nu-L mai iubeşti pe Domnul; 600. Pe unde-ai fost?; 616. Astăzi vin din nou la Tine; 617. Atunci când am plecat; 619. O, Sfânt Izvor; 620. O, mă-ntorc şi plâng, Părinte; 623. Erai căzut, căzut; 919. De ce nu vii nici astăzi?; 928. Vino când te cheamă Domnul;  929. În zadar se mai grăbeşte; 930. Mai cheamă-mi, Iisuse; 931. Prin întunericul din lume

FII BINECUVÂNTATĂ, ZIUA!

Fiul-cel-pierdut-5Traian Dorz, CÂNTAREA ANILOR

Fii binecuvântată, ziua
din care Tatăl Îndurat
m-a-mbrăţişat pe totdeauna,
pierdutul fiu pe veci aflat!

Fii binecuvântată, ziua
din care m-am întors, aflând
şi haina nouă, şi ospăţul
din Casa Tatălui Preablând!

Fii binecuvântată, ziua
din care către cer întind,
prin lacrimi, braţele credinţei
cu care ştiu c-am să-l cuprind!

Fii binecuvântată, ziua
ce mă îndemni s-alerg mereu
şi să mă lupt s-ajung cununa
ce mi-o păstrează Domnul meu!

Despre pocăinţă

Fiul-cel-pierdut-18Sfântul Igantie Briancianinov,
Predică în Duminica Fiului Risipitor

Iubiţi fraţi! Sfânta Biserică, această maică iubitoare de fii a credincioşilor, care i-a născut întru mântuire şi ia asupra sa toate grijile ca fiii săi să nu rămână lipsiţi de moştenirea lor – Cerul, pregătindu-i de săvârşirea cu izbândă a nevoinţei care vine a sfintelor Păresimi, a rânduit astăzi să se citească la Dumnezeiasca Liturghie pilda Domnului nostru Iisus Hristos despre fiul risipitor.
În ce stă nevoinţa sfintelor Păresimi? Ea este nevoinţa pocăinţei, în zilele de faţă ne aflăm înaintea unui răstimp care este afierosit cu precădere pocăinţei, stăm ca şi cum am fi la uşa lui şi cântăm cântarea plină de umilinţă: Uşile pocăinţei deschide-ne nouă, Dătătorule de viaţă!
Ce ne descoperă cel mai mult pilda Domnului nostru pe care am ascultat-o în Evanghelia de astăzi? Ea ne descoperă neurmata, nesfârşita milostivire a Tatălui Ceresc faţă de păcătoşii care aduc prinos de pocăinţă. Bucurie se face în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte (Luca 15, 7), le-a vestit Domnul oamenilor, chemându-i la pocăinţă – şi ca spusele Lui să se întipărească mai adânc în inimile ascultătorilor, a binevoit să adauge la ele o pildă. Un oarecare om bogat, ne povesteşte pilda evanghelică, avea doi fii. Cel mai tânăr şi-a rugat tatăl să îi dea partea lui de moştenire. Tatăl a împlinit rugămintea mezinului. După ce au trecut câteva zile, acesta, luându-şi averea, a plecat într-o ţară îndepărtată, unde şi-a cheltuit tot avutul în desfrânări. După ce a risipit totul, în ţara aceea a venit o vreme de foamete. Fiul bogatului nu numai că a început să aibă greutăţi, ci a ajuns chiar într-o stare cu totul jalnică. Aflat în asemenea strâmtorare, s-a lipit de unul dintre oamenii locului, iar acela l-a trimis pe câmp să-i pască porcii. Nefericitul, chinuit de foame, ar fi fost bucuros să-şi umple burta cu mâncarea cât se poate de grosolană cu care se hrăneau porcii! Lucrul acesta însă nu a fost cu putinţă. În starea aceasta aflându-se, până la urmă şi-a venit în fire şi, amintindu-şi de belşugul ce umplea casa părintească, s-a hotărât să se întoarcă la tatăl său. În cugetul său se pregătise deja, pentru a-şi pleca tatăl spre milostivire, să-şi recunoască păcatul, să-şi recunoască nevrednicia şi să ceară cu smerenie să fie primit nu în familia tatălui, ci în ceata robilor şi slugilor acestuia. | Continuare »

Spre Tine strig

Fiul-cel-pierdut-13Doamne,
cât de multe toamne
şi câţi ani amari trecură
şi-un copil pe căi străine
rătăceşte fără Tine.
Îl tot chemi, dar el nu vine,
l-am văzut pe căi de ură
prea amare toamne,
Doamne.

Demult,
am stat odată să Te-ascult
şi-am auzit o clipă
un glas duios, un glas durut:
– Întoarce-te, copil pierdut!
Dar glasul nu l-am cunoscut
şi iar pe neagra lor aripă
m-au dus al relelor tumult
mai mult.

Dar az’,
din ochi îmi curg fără zăgaz
pe faţă lacrimi multe,
mi-aduc aminte şi suspin,
o, cât sunt, Doamne, de străin,
în lacrimi jalea mi-o alin,
nu-i nimeni să m-asculte,
spre Tine strig la greu necaz
şi az’.

Şi vin
cu cel mai dureros suspin
să-Ţi cer iar mângâiere:
Primeşte, Doamne-un fiu pribeag
ce caută iar al casei prag,
pierdutul anilor şirag
să-i ierţi, Părinte-Ţi cere
şi lasă-n sufletu-mi străin
alin… (Traian DORZ, La Golgota)

IISUSE, DOMNUL NOSTRU

Fiul-cel-pierdut-12Traian Dorz, din Cântări uitate

Iisuse, Domnul nostru, cu sufletul zdrobit
mă-ntorc acum la Tine din drumul rătăcit.

Ai milă, Domnul meu, Tu ştii ce sufăr eu
– şi-mi vină-n ajutor, Preabun Mântuitor!

Viaţa mea trecută prin greu noroi am tras,
dar vin acum la Tine, în cel din urmă ceas.

O, iată-mă, Iisuse, ca fiul rătăcit
eu vin acum la Tine, sărac şi zdrenţuit.

Averea ce mi-ai dat-o de mult eu am pierdut,
o, Bun Iisus, ai milă de mine, cel căzut.

Viaţa mi-am pierdut-o în pofte şi-n păcat,
dar, iată, vin la Tine plângând îndurerat.

O, roagă-L Tu pe Tatăl să iasă-n calea mea
şi-n mila Lui cea mare, iertarea Lui să-mi dea…

Ca Rut

RuthIisus, am flămânzit!
…M-aş duce pe câmpie
să văd de pot să-mi lase
secerătorii mie
doar spicele rămase
în urmă la cosit.

Şi, iată, pe-nserat,
mă-ntorc cu braţe pline
de snopi cu roade grele.
Ştiam că pentru mine
Tu-mi pregăteşti din ele
un prânz îmbelşugat.

Pe-acelaşi sfânt ogor,
săracă şi străină,
am să mă-ntorc şi mâine.
Din holda Ta divină
să-mi fac spre hrană pâine
şi cântec pentru dor.

Şi-am să aştept apoi
ca Rut, să mă răscumperi
şi să mă faci mireasă;
imensul dor să-mi stâmperi
când ne-om întoarce-Acasă,
Iisuse, amândoi.

Lidia Hamza

O, NU-I UŞOR!

Traian DORZ, Cântările Căinţei

Fiul-cel-pierdut-3O, nu-i uşor, Iisuse, să sufăr şi să tac,
când mi-aş striga durerea ca tunetul de tare,
dar din mormântul vinei în care plâng şi zac,
n-aş vrea să-Ţi cer, Iisuse, nimic, decât iertare.

Iertare pentru gândul temut şi îndoit,
cel încolţit din duhul ne-ncrederii în Tine
când, în adânc, cu-ndemnul viclean m-am învoit
şi mi-am robit fiinţa nădejdilor străine.

M-am îndoit, Iisuse, de drumul Tău curat
şi de puterea-Ţi care n-ar şti cum să-mi ajute,
şi-atunci înşelătorul lumina mi-a furat,
târându-mă în bezna acestei temniţi mute.

O, Tu, Liberatorul puternic şi milos
al tuturor acelor ce zac în vreo-nchisoare,
ai milă şi de mine, căzut atât de jos,
desferecă-mi iubirea şi lasă-mi-o să zboare!

Şi lasă-mi-o să zboare din nou la Ţărmul Sfânt
la care fericirea mi-o-mbrăţişa curată
când lacrimile tainei sfinţeau un legământ
cu mii de juruinţe să nu-l calc niciodată…

Urmează Gherla!

Traian DORZ,  din «ISTORIA UNEI  JERTFE» (fragment)

Bătea un vânt tăios… era februarie. Eram flămânzi şi îngheţaţi de tot.
Într-un târziu, a venit trenul. Ne apropiară şi pe noi, ţipând porunci. Începură să coboare şi să urce oameni. Toţi trei paznicii noştri intrară atunci într-un fel de spaimă, alergând în jurul nostru care înainte, care înapoi, nu cumva să fugim vreunul sau să vorbim cu cineva.
– Mai bine le puneam bandiţilor lanţurile, se căia ofiţerul. Am tresărit când mă auzii numit bandit.
– Ţineţi-vă de mâini! Sus! Nu cumva să mişte vreunul!
– Nu vă temeţi domnilor, nu fuge nimeni! îi asigurară careva dintre noi.
Am fost înghesuiţi toţi într-un compartiment, cu cei doi paznici cu tot. Al treilea a rămas pe coridor. În mijloc, la picioarele noastre, fură trântite lanţurile noastre nefolosite şi nefolositoare.Pentitenciarul-Gherla
Astfel am călătorit, citind sau auzind numele atât de cunoscut al tuturor opririlor de cale ferată până la Cluj. Apoi, mai târziu, de la Apahida, am luat-o la stânga, până când am auzit:
– Urmează Gherla!
Atunci paznicii noştri au intrat iarăşi în alarmă.
– Fii atent! Coboară!… Nu care cumva vreunul…
– Nu vă temeţi, domnilor! îi asigurarăm iarăşi noi, liniştiţi.
– Doi câte doi! Vă ţineţi de mână! Daţi-i drumul!
Şi iarăşi am luat-o pe jos, ţinându-ne paşii prin mijlocul drumului, într-o mână cu bagajul şi în cealaltă ţinând mâna celuilalt. Mergeam între trei pistoale scoase – acum era noapte – într-adevăr, ca nişte primejdioşi răufăcători.
Am ajuns la poarta fiorosului Penitenciar Gherla, despre care auzisem şi citisem încă de mult. Ştiam că era, după Aiud, una dintre cele mai vechi şi mai renumite închisori, cunoscute încă de pe vremea stăpânirii austro-ungare. Pe aici au trecut – sau au rămas pe veci aici – mulţi dintre cei mai buni sau cei mai răi oameni despre care auzisem. | Continuare »

ÎNŢELEPCIUNE, MAICĂ SFÂNTĂ

Vamesul-si-fariseul-13Înţelepciune, Maică sfântă,
ce-mi îndrumezi cărarea mea,
rămâi de mine mai aproape
când munţii-s nalţi, iar noaptea-i grea!

Învaţă-mă că nu-s pe lume
comori mai mari şi mai de preţ
ca cele ce le dă credinţa
smeritei şi-nfrânatei vieţi.

Învaţă-mă să n-am prieteni
mai buni şi mai aleşi ca cei
ce n-au nici duhul linguşirii,
nici pofta laudei în ei.

Învaţă-mă că nu-i cunună
mai scumpă ca un cuget drept,
nici tron mai nalt ca umilinţa,
nici dar ca sfatul înţelept.

Învaţă-mă nu după vorbe
pe cei ce-i văd să-i preţuiesc,
să-i simt, prin duh, în adâncime
şi, prin tăcere, ce gândesc. | Continuare »

Când Tu îmi dai sărutul iertării

Când Tu îmi dai sărutul iertării, parcă-aş vrea
să-mi crezi, Iisuse, plânsul din pocăinţa mea,
să vezi ce rău îmi pare de tot ce Ţi-am greşit
când n-am iubit puternic pe cel ce m-a lovit.

Când n-am întors cu milă spre cel nenorocit,
când n-am plâns lângă-acela cu sufletul rănit,
când n-am răspuns iubirii cu care mă-nconjori
cu râvnă şi-ascultare decât arareori.

Eu ştiu că nu sunt vrednic, Iisuse, până-n veci,
din slava slavei Tale spre mine să Te-apleci,
dar crede-mi, Doamne, plânsul din rugăciunea mea,
nu-ntoarce de la mine, în lacrimi Faţa Ta.

Iisuse, doar la Cruce, iertare, vin să-mi dai
şi stărui lângă Jertfa-Ţi cu plânsul fără grai
şi-aş vrea să-mi crezi suspinul, că-i sincer tot ce-Ţi spun,
sărutul împăcării să-mi dai, Iisuse bun.

Lidia Hamza