Mărturia şi crezarea

Traian Dorz, Cununile slăvite

0711. Încă o dată: abia orbia urii este şi prostie.
Vrăjmaşii şi proştii spun uneori adevăruri pe care cei dintâi nu le pot primi, iar ceilalţi nu le pot înţelege.
Fariseii I-au zis lui Iisus: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi!
Ce mare adevăr au spus ei în aceste cuvinte! Dar ei, neprimindu-l, s-au nenorocit pe totdeauna. În zadar l au spus.

2. Soarele mărturiseşte singur despre el însuşi. Nimeni n-ar mai putea mărturisi astfel despre soare cum el însuşi mărturiseşte despre sine.
Căci mărturisirea aceasta a lui este strălucitoare ca şi puterea şi viaţa pe care le arată el. Nici o mărturisire nu-i mai puternică decât aceasta.
Toate celelalte mărturisiri despre soare se întemeiază pe ea.
Aşa este şi mărturisirea Mântuitorului Hristos despre Sine Însuşi.
3. Mărturia despre Hristos era şi este El Însuşi.
El Însuşi mărturiseşte despre El.
Lucrarea Lui, Viaţa Lui, Lumina şi Puterea Lui,
simţite şi văzute de mii de ani, de milioane de oameni, | Continuare »

NU ATUNCI E LIBER OMUL

Traian DORZ, din CÂNTĂRI DE SUS

Maria-la-picioarele-Domnului-5Nu atunci e liber omul când trăieşte în păcat
şi când poate după voie a umblat ne-mpiedicat,
ci atunci e omul liber când, mai drept şi mai frumos,
conştient şi ’nalt, trăieşte ascultarea de Hristos.

Nu acolo-i bună viaţa unde-noată-n desfătări
şi-unde numai flori şi zâmbet poate-avea pe-orice cărări,
ci acolo-i viaţa bună, unde-aduce ne-ndoios,
pentru Dumnezeu şi oameni, rod mai vrednic în Hristos.

Nu atâta-i fericire cât poţi să trăieşti cât vrei
şi tot ce-ţi doreşte trupul poţi să ai şi poţi să iei,
ci e fericire-atâta cât, cu sufletul voios,
poţi trăi şi-n gând, şi-n faptă, şi-n duh una cu Hristos.

Lumea asta nu-i o ţintă, moartea nu-i sfârşit de drum,
nu ne-a fost viaţa dată numai pentru ce-i acum,
ci ni-e lumea câmp de luptă, moartea-i pragul ne-ndoios
ori lângă Hristos de-a pururi, ori în veac fără Hristos.

Sfântul Antonie cel Mare

Aici: Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie cel Mare

avva-AntonieScrieri — cugetări:

  • ♦ Oamenii se socotesc raţionali însă pe nedrept, căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt numai aceia care au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi ce este răul, se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare sufletului; iar acestea le săvârşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numească raţionali.
  • ♦ Omul cu adevărat raţional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor şi să-L placă; şi numai la aceasta îşi deprinde sufletul său: cum să-i placă lui Dumnezeu, mulţumindu-i pentru o aşa de mare purtare de grijă şi pentru cârmuirea tuturor, orice soartă ar avea el în viaţă. Pentru că este nepotrivit să mulţumim pentru sănătatea trupului, doctorilor, care ne dau leacuri amare şi neplăcute, iar lui Dumnezeu să nu-I mulţumim pentru cele ce ni se întâmplă cum trebuie, spre folosul nostru şi după purtarea Lui de grijă. Căci în cunoştinţa şi credinţa cea către Dumnezeu stă mântuirea şi desăvârşirea sufletului.
  • ♦ Cel ce poate îmblânzi pe cei neînvăţaţi, ca să iubească învăţătura şi îndreptarea, făcător de om trebuie să se numească. Asemenea şi aceia care îndreaptă pe cei desfrânaţi către petrecerea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu, ca unii ce schimbă alcătuirea oamenilor. Căci blândeţea şi înfrânarea este fericire şi nădejde bună pentru sufletul oamenilor. 
  • ♦ Om se numeşte sau cel raţional, sau cel ce îngăduie să fie îndreptat. Cel ce nu poate fi îndreptat este neom, căci aceasta se află la neoameni. Iar de unii ca aceştia trebuie să fugim, căci celor ce trăiesc laolaltă cu păcatul nu li se îngăduie să se afle niciodată printre cei nemuritori. 
  • ♦ După cum corăbierii cârmuiesc corabia cu grijă, ca să n-o izbească de vreo stâncă văzută sau nevăzută, aşa şi cei ce se silesc spre viaţa duhovnicească trebuie să cerceteze cu frică ce trebuie să facă şi ce să nu facă. De asemenea să creadă că legile lui Dumnezeu le sunt de folos, tăind de la suflet toate gândurile păcătoase. | Continuare »

PILDELE LUI SOLOMON, capitolul 2

Traian Dorz, versificarea

Îndemn la căutarea înţelepciunii.

Mahrama_2

1. Fiul meu, dacă primi-vei sfaturile mele-n viaţă,
dacă vei păstra cu tine înţeleapta mea povaţă,

2. Dacă vei lua aminte pururea la-nţelepciune,
dacă inima pleca-ţi-vei ca pricepere s-adune,

3. De vei cere-nţelepciunea c-o dorinţă tot mai mare,
de-o vei cere-n rugăciune de la Domnul, Care-o are,

4. Dac-o vei căuta cum cauţi dup’ argint, după-o comoară,
dacă vei umbla s-o afli precum cauţi averea rară,

5. Atunci, tu vei înţelege frica Domnului în viaţă,
vei afla cum cunoştinţa cea de Domnul se învaţă.

6. Căci înţelepciunea sfântă Dumnezeu o dăruieşte,
cunoştinţa şi ştiinţa gura Lui le izvorăşte.

7. Domnul dă izbândă celor ce trăiesc în curăţie,
dă un scut la toţi câţi umblă după nevinovăţie.

8. Căile neprihănirii Domnu-n veac le ocroteşte
şi-a plăcuţilor Lui cale totdeauna o păzeşte.

9. Atunci tu vei şti dreptatea judecăţii Lui divine
şi nepărtinirea…, toate căile ce duc la bine. | Continuare »

Înaintea lui Dumnezeu… şi a oamenilor

Profetul_Moise2

Traian Dorz,

HRISTOS– TEZAURUL ÎMPĂRATULUI SOLOMON
Proverbe 3, 4:

«Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă,
înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.»

Primind… şi păstrând darurile înţelepciunii, sfaturile înţelepciunii, cărările şi roadele înţelepciunii – vei căpăta trecere şi înaintea lui Dumnezeu, şi a oamenilor.
Căci înţelepciunea este, în primul rând, lumină.
Înţeleptul este un om luminat şi luminos.
El este aşezat între Dumnezeu şi oameni.
De la Dumnezeu primeşte, iar oamenilor le dă.
Înţeleptul este un fel de satelit al lui Dumnezeu, prin care El Îşi revarsă binefacerile Luminii Sale către creaturile şi creaţiunea Sa.
Orice dar bun şi desăvârşit pogoară de Sus, de la Părin-tele Luminii, în Care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare… (Iac. 1, 17).
Deci tot ce există inspirat, la orice om, vine numai de la Dumnezeu (1 Cor. 4, 7).
Numai că prin unii inspiraţi lumina de la Dumnezeu ne vine direct. Ca lumina prin soare.
Iar prin alţii lumina ne vine indirect. Ca lumina prin lună.
Lumina de la Dumnezeu, trimisă nouă prin soare, ne vine caldă, curată, desăvârşită, statornică, vie, trează, rodnică şi frumoasă.
Prin lună însă ne vine rece, confuză, împuţinată, nesta-tornică, moartă, adormită, veştejită şi slabă…
De aceea, lumina dumnezeiască este mântuitoare, iar lumina omenească nu.
De aceea, sateliţii lui Dumnezeu mărturisesc despre Dumnezeu, iar sateliţii oamenilor vorbesc despre oameni.
Trimişii lui Dumnezeu spun cuvintele lui Dumnezeu (1 Petru. 4, 11; Rom. 12, 7). Ei ne redau lumina lui Dumnezeu. Înţelepciunea lui Dumnezeu se revarsă direct din El, spre noi, prin ei. | Continuare »

Te-aştept

Vlad Gheorghiu

drum-spre-lumina-wTe-aştept pe potecuţa singurătăţii mele
şi-mi tremură privirea de drag când Te zăresc,
precum lumina lină din licărul de stele
şi raza rubinie a zorilor ce cresc.
Iisuse drag, Iisus iubit,
e raza ruginie şi zorii, iată-i, cresc.

Şi-mi freamătă iubirea ca frunza-n plopi uşoară;
se-avântă şi se-opreşte… şi iarăşi ar zbura
să-Ţi iasă înainte. Dar parcă o-nzăvoară
nedesluşit fiorul chemărilor din ea…
Iisuse drag, Iisus iubit,
Nu-mi desluşesc fiorul chemărilor din ea.

Ce-adâncă şi ce plină de sfântă-nmiresmare
e clipa revederii cu-mbrăţişări de jar,
când peste răni uitate îmi ningi îmbălsămare.
Iar peste-amare lacrimi, ce albe flori răsar!
Iisuse drag, Iisus iubit,
peste-ale mele lacrimi, ce albe flori răsar!

Ce rugăciuni divine-mi inundă răsăritul
şi ce cântări izvoară din plânsul zbuciumat,
de mi se umple-n ceruri cu slavă infinitul
singurătăţii grele din care Te-am chemat.
Iisuse drag, Iisus iubit,
s-a dus singurătatea din care Te-am chemat.

ÎŢI MULŢUMIM CU LACRIMI

Im-004Traian DORZ, din CÂNTĂRI DE SUS

Îţi mulţumim cu lacrimi, Părinte-Adevărat,
de cele mai alese din daruri ce ne-ai dat,
prin ele-avem lumină, putere şi-ajutor
s-ajungem al credinţei sfârşit biruitor.

Ce har ne-ai dat Cuvântul – cunoaştere şi zel,
ştiindu-l şi purtându-l, să Te-ascultăm din el;
lumina lui ne-arată cărarea ce-o iubim,
mai sfântă şi curată trăirea să-i sfinţim.

Ce har ni-e rugăciunea, prosternere şi-avânt,
despovărare, slavă, curaj şi legământ;
cerească-mpărtăşire cu Tine-n tot ce-am vrea,
ne leagă şi ne ţine în Tine numai ea.

Ce har ni-e adunarea cu Tine şi cu-ai Tăi,
– Biserica-n lumina cereştilor văpăi;
acolo-n părtăşia de lacrimi şi simţiri
rodeşte frumuseţea cereştilor trăiri.

Ce haruri ni-s acestea, ce-avânt şi ce-ajutor,
să mergem spre lumină pe-un drum strălucitor!
Spre cea mai mare slavă a Ta le-am vrea mereu;
– revarsă-ni-le darnic, Preadarnic Dumnezeu.

OPREŞTE-TE O CLIPĂ

pa070183Opreşte-te o clipă, tu suflete, în drum
şi cugetă puternic la tot ce-auzi acum:
– Crezi tu că este Moarte?
– Da, nu poţi să nu crezi,
când numai cimitire-s şi cruci oriunde vezi!

De crezi că este moarte şi vezi că-i pentru toţi,
ştii c-a scăpa de moarte, oricât ai vrea, nu poţi,
– atunci ce-i mai cuminte ca a căuta de-acum
să-ţi scapi eterna viaţă de blestem şi de scrum!

Opriţi-vă o clipă, voi fraţi şi voi surori,
priviţi spre Jertfa Crucii şi treacă-vă fiori,
ştiţi voi ce-nseamnă asta?
– de n-aţi ştiut, să ştiţi,
prin Ea primiţi ori raiul, ori iadu-l moşteniţi!

De-aici, din faţa Crucii, voi nu mai sunteţi voi,
nu mai puteţi tot astfel să-ntoarceţi înapoi,
ori credeţi şi vă-ntoarceţi alţi oameni către cer,
ori vă-mpietriţi – şi mergeţi spre veşnice dureri!

Traian Dorz, Cântarea Biruinţei

Neputinţă

catedrala-sufletului-meu1Lidia Hamza

Iisuse Doamne, Te slăvesc
cu tot ce am în mine,
dar tot ce am e prea puţin
să Te slăvesc pe Tine.

Coboară Tu-n sufletul meu
şi fă-l o catedrală,
din totul meu să-Ţi faci, Iisus,
intrarea triumfală.

Din orice umbră, fă-Ţi o stea
şi-adâncul meu fă-l soare
şi dorul meu Ţi-l fă altar,
şi plânsul – sărbătoare,

şi tristele-mi îngrijorări
să le prefaci osane,
şi cu-ale mele răni, buchet
de-mpodobit icoane.

Tot ce-a fost teamă şi urât,
fă-mi văl de cununie,
în templul sufletului meu
doar slava Ta să fie.

Şi numai Tu să dăinuieşti
în inima-mi pribeagă,
cu tot ce am, doar voia Ta
s-o împlinesc întreagă. | Continuare »

CE-NDURERAT MĂ DUC

În lectura autorului Traian DORZ

Iisus-legatCe-ndurerat mă duc din locul acesta unde-am ars aşa
cu toată inima mea stoarsă de tot ce-a fost frumos în ea!

Ştiam că trebuie o jertfă – şi-am dat-o pe a mea mereu
spre orişicine mi-a cerut-o, cum I-o dădeam lui Dumnezeu.

Am vrut să-mi fie fraţii liberi de orişice robie grea,
iar libertatea cere jertfă – şi eu am vrut s-o dau pe-a mea.

Ştiam că e pustiu aicea – dar un aşa amar pustiu,
că nu mai răsuna ecoul nici unui singur sunet viu.

Şi-a trebuit strigat Cuvântul cu disperare de nebun
– şi-acum, când jertfa-i arsă toată,
o, ce puţini pricep ce spun!

Mai este oare vreo nădejde să se mai nască-un disperat,
să nalţe-aşa nebun lumina, cu orice jertfă, neapărat?

Sau nu mai sunt decât „cuminţii“,
ce-şi caută-al lor firesc folos?
– O Singuraticul, Străinul şi-ndureratul meu Hristos!…