Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată

Sfântul Grigorie, episcopul Nyssei

Dacă şi-a despărţit cineva puţin cugetarea de trup şi de robia patimilor şi s-a eliberat de neînţelepciune şi-şi priveşte sufletul cu un gând neviclean şi sincer, va vedea în chip curat în firea acestuia iubirea lui Dumnezeu cea către noi şi scopul pentru care ne-a zidit. Căci va afla, privind în felul acesta, unită fiinţial şi firesc cu omul, pornirea dorinţei spre bine şi încă spre Binele cel mai înalt şi unită cu firea, dragostea nepătimaşă şi fericită a acelui chip înţelegător şi fericit, a cărui imitaţie este omul.
Dar o înşelăciune a acestor lucruri văzute şi curgătoare, vrăjind mereu printr-o patimă neraţională şi printr-o plăcere amară sufletul neatent şi fără pază, prin negrijă îl atrage spre patima cumplită ce se naşte din plăcerile vieţii şi naşte moartea celor ce o îndrăgesc. Pentru aceea harul Mântuitorului nostru a dăruit, celor ce o primesc cu iubire, cunoştinţa adevărului, leacul mântuitor al sufletului. Prin aceasta, înşelăciunea care vrăjeşte pe om se destramă, iar mişcarea necuvenită a trupului se stinge. Căci sufletul care a primit adevărul e condus de lumina acestuia spre Dumnezeu şi spre mântuirea sa.

De aceea, voi care aţi primit cu vrednicie cunoştinţa aceasta şi v-aţi îndreptat dragostea dumnezeiască după firea dată sufletului şi v-aţi adunat cu toată inima la un loc, ca să înfăptuiţi în comun prin fapte chipul de viaţă arătat de apostol (Rom. 12, 2), doriţi să primiţi de la noi un cuvânt îndrumător şi călăuzitor, care să vă conducă pe calea dreaptă a vieţii, un cuvânt care să arate celor ce şi-au ales-o, întocmai, care este scopul acestei vieţi, care este voia cea bună şi bineplăcută şi desăvârşită a lui Dumnezeu şi care este calea ce duce la acest scop, sau cum se cuvine să vieţuiască împreună cei ce păşesc pe această cale şi cum trebuie să îndrepteze întâistătătorul obştea ce se îndeletniceşte cu adevărata filosofie şi de ce osteneli trebuie să se folosească cei ce vor să urce spre vârful cel mai înalt al virtuţii, să-şi facă sufletele vrednice de primirea Duhului. | Continuare »

RUGĂCIUNEA FRATELUI TRAIAN DORZ DE LA ÎNCEPUTUL ADUNĂRII DE RUSALII DE LA SIBIU 1988

Tatăl şi Dumnezeul nostru cel Atotputernic din Ceruri, Mântuitorul nostru şi Răscumpărătorul nostru, Iisuse Doamne, Duhule Sfinte, Mângâietorul şi Călăuzitorul sufletelor noastre, Marele nostru Dumnezeu, Sfântă Treime, ne închinăm Ţie, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi în vecii vecilor.
Din toată inima Îţi mulţumim, Doamne şi Dumnezeul nostru, în această Sărbătoare Binecuvântată, pentru acest moment pe care l-ai adus în viaţa noastră şi pentru acest loc în care ne-ai ajutat în această dimineaţă de praznic strălucit să ne aducem aminte înaintea Ta de toată recunoştinţa şi mulţumirea pe care Ţi-o datorăm pen­tru părinţii şi înaintaşii noştri care ne-au pregătit nouă independenţa aceasta sfântă în care ne bucurăm în patria noastră, în hotarele libere ale patriei noastre. Pentru jertfele şi ostenelile, şi luptele pe care le-au dus ei, ca noi să ajungem acest timp fericit şi binecuvântat.

Îţi mulţumim şi ne rugăm pentru odihna sufletelor lor, începând de la cei dintâi până la cei din urmă înaintaşi ai noştri, care au muncit, au suferit, au luptat şi au jertfit pentru ca noi să ne bucurăm de patria aceasta.
Dar ne rugăm, Doamne, din toată inima, la acest hotar nou şi deosebit, pentru acei înaintaşi ai noştri care ne-au adus nouă lumina Cuvântului Sfânt; pentru acei care au luptat şi au suferit, şi au lucrat ca să avem noi tipărită Biblia Ta, Cuvântul Tău cel Sfânt, în limba noastră, în inimile noastre, pe mesele noastre, în ţara noastră, în familiile noastre şi-n poporul nostru.

Ne rugăm pentru acei care au lucrat primii pentru ajungerea la noi a Cuvântului Tău. Ne rugăm pentru toţi acei care cei dintâi au primit de la Tine inspiraţia să pregătească Cuvântul Tău.
Ne rugăm pentru Neagoe Basarab, care şi-a sfătuit fiul să Te cunoască pe Tine, Doamne.
Ne rugăm pentru Coresi, care a tipărit Cuvântul Tău; pentru ceilalţi înaintaşi ai noştri, rând pe rând, de-a lungul veacurilor, până în zilele de astăzi. Amintim înaintea Ta şi vom aminti mereu pe Dosoftei, pe Var­laam, pe mitropolitul Şaguna, pe martirul neamului nostru Constantin Brâncoveanu, pe Antim Ivireanu, care şi-a dat viaţa ca preţ pentru Cuvântul Tău şi pentru că a vrut să aducă poporului acest eliberator sufletesc şi mântuitor care este Sfânt Cuvântul Tău. | Continuare »

VOI, CEI CE-AŢI ASCULTAT

Traian Dorz

Voi, cei ce-aţi ascultat Cuvântul
din guri de sfinţi şi de martiri,
voi cei care-aţi crescut cu pâinea
unei cereşti împărtăşiri,
voi cei care-aţi avut apostoli
cu grai ceresc şi umblet greu
– voi veţi avea mai mult ca alţii
să daţi răspuns lui Dumnezeu!

Voi aţi văzut ca nimeni alţii
ce jertfe pentru voi s-au dat,
voi v-aţi hrănit c-o mană sfântă
cum nimeni alţii n-au gustat,
voi v-aţi suit pe-aşa Taboruri
cum nimeni alţii n-au ajuns
– de-aceea voi veţi da odată
lui Dumnezeu un greu răspuns.

Căci, iată, voi plecaţi la alţii
cu mult mai napoiaţi ca voi,
voi puneţi pe-alţi hristoşi în cinste,
iar pe al vostru-L daţi napoi,
voi vă huliţi părinţii voştri
şi fraţii-i dezbinaţi mereu,
şi vă uniţi cu prădătorii…
– ce-I veţi grăi lui Dumnezeu?…

Nu te-ntrista prea mult

Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»

Împotrivirile şi cernerile încercărilor, pentru cei credincioşi, nu sunt un rău, ci sunt un bine în lumea aceasta. Ele ne sunt rânduite de Dumnezeu în viaţa noastră tocmai spre a întări şi adânci şi mai puternic rădăcinile credinţei noastre în Hristos. După cum şi vânturile puternice fac rădăcinile copacilor să se adâncească şi mai mult în pământ, spre a nu duce lipsă de apă atunci când sunt vremuri de secetă, tot aşa şi încercările fac ca rugăciunile credinţei noastre să se adâncească şi mai puternic în Hristos, pentru ca, în peregrinările noastre prin lumea aceasta de prin locurile pustii şi fără apă, să nu ducem lipsă de umezeală şi de putere duhovnicească.

Soarta noastră în lumea aceasta fiind asemenea cu soarta lui Hristos, noi nu trebuie să ne aşteptăm să fim primiţi cu bucurie acolo unde El este primit cu ocară. Nici ca noi să fim iubiţi acolo unde este El alungat. Fiind părtaşi cu Hristos la tot ce se-ntâmplă printre oameni, la fel trebuie să ne mângâiem cu nădejdea că vom fi părtaşi cu El şi-n vremea răsplătirii Lui. În a fi părtaşi cu Hristos la tot ce întâmpină El pe pământ ar trebui să ne găsim noi marea bucurie şi mângâiere în orice loc şi-n orice vreme în viaţa aceasta. Şi unde Domnul nostru este prigonit, acolo şi noi să nu ne mirăm că vom avea parte de aceasta.
Unde Domnul nostru este primit cu bucurie şi ospătat cu drag, desigur că şi noi vom fi primiţi tot aşa. Dar de unde El este alungat, acolo nu trebuie să ne mirăm că avem aceeaşi soartă ca El. Să nu ne întristăm deci niciodată de asta. | Continuare »

Pomenirea zămislirii Sfântului slăvitului înaintemergătorului şi Botezatorului prooroc Ioan

Sursa: Sinaxar 23 Septembrie

Această dumnezeiască zămislire a binevestit-o dumnezeiescul Arhistrateg Gavriil către proorocul şi sfinţitul Zaharia, zicându-i: „Ascultată a fost rugăciunea ta”. Aşa că din această s-a cunoscut mai înainte dumnezeiască şi feciorească naştere a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, adică pentru minunea şi a bătrâneţilor şi a sterpiciunii Elisabetei.

Când Domnul şi Dumnezeul nostru, unic Fiu şi Cuvânt al Tatălui, se pregătea să se pogoare din înaltul Cerului pentru a fi zămislit în chip feciorelnic în sânul Preacuratei Sfinte Maica Domnului, voi să întărească şi să vestească această Minune între Minuni printr-una care să îi semene fără a fi precum el. De asemenea, pentru că întru toate Sfântul Ioan Botezătorul să fie înaintemergătorul lui Hristos, cu şase luni înainte ca Arhanghelul Gavriil să se arate Maicii Domnului, acesta din urmă se arătă Marelui Prooroc Zaharia, în momentul în care intra în templul Domnului ca să tămâieze şi să se roage pentru popor. Văzându-l, Zaharia fu cuprins de spaimă, dar Îngerul îl linişti spunându-i : „Nu-ţi fie teamă, Zaharia, rugile tale au fost ascultate, şi femeia ta Elisabeta îţi va dărui un fiu pe care îl vei numi Ioan. Vei avea multă bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. Căci el va fi mare în faţa Domnului, şi se va umple de Duhul Sfânt încă din sânul mamei sale” (Luca 1, 13-15). | Continuare »

Aruncaţi mreaja!…

„Iisus le-a zis: «Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi găsi». Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor.“ (Ioan 21, 6)

Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, este ca o mare plină. Oriunde ai arunca mreaja credinţei, cu foame duhovnicească, vei găsi din belşug adevăruri cu care să te hrăneşti. Sfânta Scriptură este hrană pentru orice vârstă şi pentru orice gust duhovnicesc.

Pentru cei mici are lapte duhovnicesc şi dulciuri gustoase, adevăruri începătoare (I Pt. 2, 2).
Pentru cei mari este nespus de mare şi cuprinde atâtea adevăruri desăvârşite, atât de înalte şi atât de adânci, încât nu este şi nu va fi niciodată pe pământ o minte omenească să poată spune că le-a cuprins pe toate. (Ev. 6, 1)
Pentru cei înfometaţi are hrană din belşug.
Pentru cei pretenţioşi are nespus de felurite bunătăţi în aşa fel, încât niciodată să nu li se piardă dorinţa şi foamea după ele.
Pentru cei vârstnici, pentru cei trecuţi prin greutăţile şi încercările vieţii are hrana înţelepciunii celei mai mari.
Pentru cei bolnavi are totdeauna balsamul vindecător şi hrană întăritoare.
Pentru inimile zdrobite are leacul înnoitor şi înviorător.
Pentru cei slăbiţi are întărire. | Continuare »

Iubiri nerăsplătite

Printre amintirile cele mai îndepărtate pe care le păstrez în inimă şi la care mă gândesc totdeauna cu duioşie, sunt acelea despre prietenia unui câine şi a unui bou de la casa mea părinteas-că.
E de mirat că din cea mai fragedă copilărie noi păstrăm adesea cele mai frumoase amintiri nu despre oameni, ci despre animale sau despre lucruri.
Printre animalele care mi-au câştigat prietenia cea mai caldă şi duioasă a fost câinele Somoş.
Când mi-am deschis şi eu ochii minţii spre lucrurile care mă înconjurau în curtea noastră, acesta era un câine mare şi alb, prietenos şi nedespărţit de mine, de alergările şi de jocurile mele de atunci.
Erau anii celui dintâi mare război şi lumea era bântuită de tot felul de frământări. Tata era dus pe front, bunicii şi mama, ocupaţi cu muncile depărtate, iar eu, toată ziua nu aveam alt prieten mai apropiat ca pe Somoş.
El era pentru mine o fiinţă care făcea parte din familia mea, la fel ca şi ceilalţi. Dar, pe când ceilalţi mă mai şi certau şi mă întristau din când în când, Somoş n-a făcut aşa ceva niciodată. El m-a iubit statornic până la moartea lui, care s-a petrecut într-un chip zguduitor. | Continuare »

Cum ajungem fii ai lui Dumnezeu ?

NICOLAE   CABASILA, DESPRE VIAŢA ÎN HRISTOS

Ε drept că a ne închina după cuviinţă lui Dumnezeu însemnează în acelaşi timp a trăi după mintea sănătoasă şi a săvârşi binele. Aşa ceva fac şi slugile: „Când veţi fi împlinit toate acestea să ziceţi : «suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem»“(Luca 17, 10). În schimb, Taina de care vorbim este a fiilor lui Dumnezeu şi noi ceata lor suntem chemaţi să o formăm, nu a slugilor (Gal. 4, 6–7). De aceea ne împărtăşim din Trupul şi Sângele Lui, căci scris este că «pruncii s-au făcut părtaşi trupului şi sângelui» (Evr. 2, 14). Doar tocmai pentru a ne putea fi nouă tată şi pentru a ne putea spune : «iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu» , tocmai pentru aceea a luat Domnul asupră-Şi trupul şi sângele nostru. Dar tot aşa şi noi, ca să ne facem copii ai Lui, cade-se să ne împărtăşim din fiinţa Lui, iar prin această Taină nu numai că ne facem mădulare ale Lui, ci ajungem chiar fii ai Săi, slujindu-L cu ascultare şi de bună voie ca nişte copii buni, întocmai cum şi mădularele ascultă de cap. De altfel, Taina aceasta e atât de adâncă şi de nepătrunsă, încât din amândouă pildele, a fiilor şi a mădularelor, se cade să învăţăm că nici una luată singură nu este în stare să ne lămurească deplin. S-ar părea că nu este ceva din cale afară de greu ca, lipsindu-ne de orice mişcare personală, să ne lăsăm conduşi de Dumnezeu, ca şi mădularele de cap. Dar oare în supunerea cu care ascultăm de Tatăl sufletelor şi al trupurilor, nu ne vine să vedem ceva peste puterile omeneşti? Or, ceea ce într-adevăr ne miră este împăcarea amânduror acestor situaţii: adică să ne păstrăm libertatea minţii, ca fii, dar s-ajungem să ne supunem, întocmai cum se supun mădularele. | Continuare »

PREASFÂNTĂ NĂSCĂTOARE

Traian DORZ

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară,
te bucură, tu, ceea ce plină eşti de dar,
Marie Sfântă, Domnul cu tine este, iară
tu, binecuvântată între femei cu har!

Marie Sfântă, Maica
lui Dumnezeu-Hristos,
te roagă pentru mine,
cel slab şi păcătos,
să capăt mântuire
la Fiul tău Divin
acum şi-n ceasul morţii,
şi-n veci de veci, amin!

E binecuvântată a Sânului tău Roadă,
căci tu-ai născut pe Domnul Iisus Hristos, Cel Sfânt
al sufletelor noastre şi-al celor ce-au să creadă,
cinstindu-te pe tine, din suflet, pe pământ!

LUPTA MÂNTUIRII

Ieromonah ARSENIE  BOCA, CĂRAREA   ÎMPĂRĂŢIEI

Pe o asemenea mărită cale, nimeni nu poate merge singur, de nu va veni mai întâi în obştea Bisericii ca să fie condus de mâna nevăzută a Mântuitorului prin preoţi, ucenicii Săi văzuţi, trimişi de El în fiecare rând de oameni. Căci au zis Părinţii de demult cuvântul acesta: cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să călătorească; pentru că omul, care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor, se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă trei vrăjmaşi, unul după altul. Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea, trupul şi diavolul. Pe aceştia îi arată ca atare toţi Sfinţii Părinţi.
Prin „lume” se înţelege categoria păcatului, adică turma oamenilor necredincioşi, cei ce din toată voia s-au unit cu sfaturile dracilor. E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul. E gura satului, gura vecinului şi, de multe ori, gura şi faptele celor dintr-o casă cu tine. Aceştia, sau lumea, îţi iartă orice ticăloşie ai face, oricât ai îndărăpta cu sufletul, dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să te faci mai bun. Oamenii aceştia ai lumii au o ciudată ruşine de a fi buni. Bunătatea ta îi arde, şi se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase. „Lumea” e veacul viclean, placul oamenilor şi slava deşartă. Gura lumii grăieşte ale stăpânitorului ei. De aceea avem poruncă: „Nu iubiţi lumea, nici cele din lume: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, care nu sunt de la Tatăl”.
Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii, are la îndemână aceste trei: răbdarea, iertarea şi rugăciunea. | Continuare »