Statornicia este-un har
şi fericit e-acel ce-o are,
că-n urma lui pe veci răsar
izvoare şi mărgăritare.
Nu-i suflet mai adevărat,
nu-i soţ mai vrednic de-alipire,
nu-i vestitor mai de urmat
ca cel statornic în iubire.
Nu-i frate mai nedespărţit,
nici prieten mai ales să poarte
un nume mai nepreţuit
ca cel statornic pân-la moarte.
Nu-i credincios adevărat,
părinte mai cu vrednicie, | Continuare »
„Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui.
Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare.
Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră, ci creşteţi în har şi în cunoaşterea Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos“ (II Petru 3, 15–18).
Neştiutorii şi nestatornicii, aceste două categorii de oameni neîmpliniţi, au produs şi mai produc încă nenumărate confuzii în Biserica lui Hristos, prin vinovatele lor răstălmăciri ale Scripturilor Sfinte, spre propria lor pierzare (cf.II Petru 3, 16).
Acest mare adevăr a fost învederat atunci când saducheii au căutat să întregească tabloul celor ce se ridicau împotriva Mântuitorului Hristos, în ajunul arestării Sale, întrebându-L ispititor despre înviere.
Domnul le răspunde, însă nu-i trece cu vederea ca pe nişte neştiutori nevinovaţi, ci îi încredinţează că rătăcirea lor constă în necunoaşterea Scripturilor . Şi, la fel, în necunoaşterea puterii lui Dumnezeu (Matei 22, 29).
Statornicia şi cunoaşterea sunt eternele podoabe care înfrumuseţează strălucitor faţa unui adevărat copil al Domnului. | Continuare »
Dacă nu-i acuma vremea
să-ţi speli sufletul plângând
şi să-ţi mântui veşnicia,
atunci când e, spune când?
Dacă nu vii azi la Domnul,
unde-ai să te poţi ascunde
mâine de a Lui osândă,
spune, unde, unde, unde?
Dacă nu-i aşa-ndreptarea,
să se vadă c-ai alt drum,
alte vorbe şi-alte fapte –
atunci cum e, spune cum?
De nu pe Hristos Îl cauţi,
să Se-ndure El de tine,
cine crezi c-o să se-ndure,
spune cine, cine, cine? | Continuare »
Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Cornuţel – 31 iulie 1982
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
„Copilaşii mei pentru care simt iarăşi durerile naşterii, până când va lua Hristos chip în voi” (Gal 4, 19).
Slăvit să fie Domnul!
Suntem aici cu prilejul nunţii, a sărbătorii celor doi tineri ai noştri, şi ne bucurăm din inimă şi dăm slavă lui Dumnezeu, Care ne-a dat acest prilej şi această sărbătoare.
Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru tinerii care sunt ascultători chiar din copilăria lor şi pot să facă pasul acesta al nunţii cum trebuie făcut, chemându-L pe Domnul Iisus chiar de la începutul căsniciei lor şi al călătoriei vieţii lor. Dar ne şi îndurerăm când [vedem că] mai sunt şi tineri care nu-i ascultă pe fraţii şi părinţii lor, pornind fără de Domnul Iisus pe drumul vieţii.
Ar trebui, cu prilejul acesta, să vorbim mereu despre nuntă, să fie date sfaturi tinerilor cum trebuie să umble în viaţa aceasta, să trăiască, să muncească, să creadă, ca să fie ascultători Domnului. Dar, pentru că ne întâlnim aşa de rar, avem nevoie să mai vorbim şi alte lucruri, care atât de mult ne interesează pe fiecare dintre noi.
Spunea poetul: „Cântăm copilăria la anii ei de-atunci, / dar plângem pe bărbaţii rămaşi la minte prunci…
Şi, fiindcă mai sunt şi cazuri de acestea, avem nevoie, cu prilejul acesta minunat al nunţilor, să vorbim şi despre Nunta cealaltă: Nunta Mielului. Şi atunci nu am vrea niciunul dintre noi să fim dezbrăcaţi, să ne fie ruşine şi să fim scoşi afară. | Continuare »
De la nunta cea din Cana,
pe oriunde ai umblat,
pân-la Golgota, Iisuse,
de mulţime-ai fost urmat…
În pustie Te-nsoţiră,
urmărindu-Ţi ochii blânzi,
Tu le-ai dat Cuvânt şi pâine
la-nsetaţi şi la flămânzi.
Lângă mare-au fost cu Tine,
ascultând nesăturaţi,
Tu le-ai dat Cuvânt şi apă
la flămânzi şi la-nsetaţi.
Sus pe munte, când Cuvântul
cuprindea pe fericiţi,
cum se bucura mulţimea
celor goi şi asupriţi!
Când le vindecai bolnavii
şi-nviai pe morţii lor,
Te înconjura mulţimea
nesfârşită de popor. | Continuare »
Traian DORZ
Veniţi cu-a voastre multe sarcini
şi-al vostru mult păcat, veniţi
la Golgota, cădeţi sub Cruce,
Iisus pe toate vi le duce,
doar El vă face fericiţi
– dacă veniţi.
Iertarea Lui e-o bucurie
cum alta-n lumea asta nu-i
şi El o dă pe veşnicie
acelor ce-n statornicie
rămân în ascultarea Lui
– şi-n voia Lui.
O, nu mai rătăciţi prin lume
purtaţi de orice val şi vânt,
Iisus Hristos Mântuitorul
vă fericeşte Viitorul
de-aici şi până-n Cerul Sfânt
– pe drumu-I sfânt.
Veniţi la El cu bucurie,
predaţi-vă cu totul Lui
şi veţi vedea că pe vecie
rămâne-a Lui credincioşie
şi dragostea – cum alta nu-i
– spre toţi ai Lui.
Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Sâmbăteni – iulie 1979
„Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine” (Ps 139, 5).
Slăvit să fie Domnul!
Nu ştiu de ce fiecare dintre noi aşa mult ne bucurăm să fim înconjuraţi de dragostea celor din jurul nostru. Aşa mult ne bucurăm atunci!
Tinerii noştri dragi a căror nuntă o sărbătorim acum se bucură de astăzi mai mult, că toţi îi înconjoară cu dragostea lor. Şi aceasta, fiindcă viaţa lor se află înaintea lor. De aceea toţi îi înconjoară cu dragostea.
Când vine omul în această lume, cât îi de mititel, toţi îl înconjoară cu dragoste, toţi îi zâmbesc, toţi îl iubesc, toţi îl îmbrăţişează, toţi îl înconjoară cu dragoste. Dar când omul a trecut şi viaţa lui rămâne în urma lui, rămân tot mai puţini acei care îl înconjoară cu dragostea lor. Rămân doar cei mai apropiaţi. Şi, când viaţa s-a scurs aproape întru totul, sunt foarte puţini acei care îl înconjoară cu dragostea lor.
Poate că nişte bătrâni, acum când voi cântaţi la o nuntă, stau undeva părăsiţi la o margine de sat, dezbrăcaţi şi fără pâine pe masă… O, sărmanii!… De ce nu-i mai înconjoară şi pe ei cineva cu dragoste?… Ei s-au dus şi viaţa lor este în urma lor şi poate chiar unii dintre cei mai apropiaţi ai lor vor spune: „Apoi, mai bine Şi-ar pune Dumnezeu mila cu ei, ca să nu se mai chinuiască pe pământul acesta”.
O, fraţii mei dragi, fiecare dintre noi suntem călători. La unii… a noastră viaţă este mai în urmă… Voi, tineri dragi, viaţa o aveţi înaintea voastră.
Am vrea cu acest prilej să ne gândim la o altă dragoste, despre care spune David în Psalmul 139 de care am amintit, la dragostea lui Dumnezeu: | Continuare »
Preot Iosif TRIFA, Adânciri în Evanghelia Mântuitorului
Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
Că jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară (Mt 11, 28-30).
Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El, că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi (Lc 6, 19).
O, ce dulce şi minunată chemare este aceasta! Auzi tu, cititorule, această chemare? Te cheamă Iisus la El, te cheamă Mântuitorul lângă El. Pe vremea Mântuitorului, gloatele se atingeau de Dânsul pentru că „putere ieşea de El”. Această „putere” iese şi azi de la El şi intră în viaţa ta, în sufletul tău, în casa ta dacă te apropii şi tu de El şi trăieşti o viaţă cu El. Eu socot că greşeala cea mai mare a creştinilor de azi e tocmai aceea că nu cunosc dulceaţa, şi odihna, şi pacea pe care le dă Mântuitorul.
Celor mai mulţi oameni li se pare un jug greu viaţa după Evanghelie. De când eram preot la ţară mi-aduc aminte de un tânăr care, la stăruinţele mele să înceapă o viaţă nouă, după Evanghelie, mi-a răspuns aşa: „Sunt prea tânăr, părinte, să mă bag de acum în jug”. Viaţa după Evanghelie li se pare oamenilor un jug greu care te scoate din lume, din plăceri, din baluri, din crâşmă, din fel de fel de înşelăciuni şi minciuni mai mari şi mai mărunte etc., etc. Oamenii nu cunosc latura cealaltă a vieţii, aceea de creştin adevărat: odihna, liniştea, pacea, bucuria, dulceaţa ce le dă Mântuitorul; şi o viaţă trăită cu El. E o mare greşeală în vorba ce se spune că lumea asta-i o vale a plângerii, o lume de chin şi de întristare. Cine a spus aceste vorbe n-a cunoscut pe Mântuitorul. | Continuare »
Traian DORZ
Cât se tot vesteşte astăzi
şi cu tot mai larg ecou,
în zadar sunt toate-toate
fără naşterea din nou.
Poate să se spună-oricâte
frumuseţi ce sunt sau nu-s,
orişicâţi le spun, zadarnic,
fără naşterea de Sus!
Cât de bine-ar fi, nu-l poate,
cât de mult ar fi, e greu;
în zadar sunt toate fără
naşterea din Dumnezeu!
Nimeni n-a ajuns vreodată
al evlaviei erou,
nici moştenitor al Slavei
fără naşterea din nou. | Continuare »
Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu – capitolul III
Astăzi nu mai e vorba de o simplă reformare a structurilor şi a instituţiilor ci, pur şi simplu, de zămislirea unui om nou, stăpân atotputernic al destinului său şi al istoriei, conştient de sensul sau de absurditatea ambelor, dar asumându-le deopotrivă, într-o asemenea tensiune profundă, când omul îşi împinge revolta până la dorinţa de a se reface pe el însuşi, adevărul lui Dumnezeu ar putea fi auzit mai bine ca oricând. Răspândirea acestui adevăr le cere martorilor lui două lucruri: întâi, să dea o nesfârşită atenţie omului revoltat şi tragicei lui singurătăţi (în ideea de a începe cu el un dialog valabil); apoi, să prezinte adevărul pe limba şi la nivelul acelui om. În acest caz, Cuvântul lui Dumnezeu, regăsirea kerigmei evanghelice, va fi cu siguranţă mai eficient decât orice abstracţiune, mai ales ieşită dintr-un sistem teologic.
Pozitivismul ştiinţific, existenţialismul, materialismul marxist sau pur şi simplu bunul simţ al omului de pe stradă caută cu pasiune „omul nou“, conducătorul, eliberatorul care ar ţine în mână soarta lumii şi ar putea răspunde la ce şi cum-ul vieţii omeneşti. Se cunoaşte adagiul evanghelic „dacă un orb îl îndrumă pe altul, amândoi vor cădea în groapa“ de dincoace de om. Trebuie să vedem cinstit dacă aspiraţiile actuale antrenează vreun progres real şi, dacă da, în ce sens.
Redusă la propriile sale mijloace, materia umană rămâne identică de-a lungul secolelor şi se împotriveşte oricărei discipline impuse. „De bine ce se schimbă, nu se schimbă nimic“ spune proverbul francez. Mai rău, observăm o redutabilă regresiune spre simius sapiens – „maimuţa savantă“ care merge cu bomba atomică în mâini: un soi de neprevăzută mutaţie antropologică survenită de-a-ndoaselea. „Zeul dansator“ al lui Nietzsche riscă să se plictisească teribil văzând evoluţia regresivă spre acest homo stupidus teoretizat de doctrinari. Plin de clarviziune, filosoful Berdiaev constata în chip inatacabil că Dumnezeu şi copilul său – omul – sunt corelativi. „Acolo unde Dumnezeu e absent, nici omul nu există“, acesta ar fi bilanţul religiei omului. | Continuare »
Site Creștin Ortodox cu specific al Oastei Domnului
