Traian DORZ

Ce dulce-i pacea Ta, Iisuse, ce-o dai la cei ce Te-au primit,
cu câtă mângâiere umpli truditul suflet chinuit!

Ce-aleasă-i sfânta bucurie ce-o dai Tu celui întristat,
cu câtă liniştire umpli truditul suflet zbuciumat!

Ce fericire faci să vină în duhul cel nefericit
şi ce nădejde-i dai când strigă pierdutul deznădăjduit!

Cum schimbi vieţi din temelie, cum ’nalţi pe cei umili şi mici,
cum pe dispreţuiţii lumii deasupra lumii Tu-i ridici!

Cum dai curaj în locul fricii, cum pui tărie-n slăbănogi,
cum dai cuvânt la gura mută şi umblet paşilor ologi!

Cum pui credinţa minunată în cel ce-a fost un crunt ateu,
cum faci din cel ce-a fost un vameş un slujitor lui Dumnezeu!

Cum creşti iubirea Ta cerească în duhul plin cândva de rău
şi-l fericeşti cu-ncredinţarea că este-un fiu iubit al Tău!

Încredinţarea dulce care mă face astăzi fericit
şi recunoscător, Iisuse, să-Ţi cânt în veci
– cât m-ai iubit.

Toate sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu lăsate nouă în Sfânta Sa Evanghelie sunt întru totul adevărate şi întocmai aşa cum sunt scrise. Sfintele buze ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a venit de la Tatăl Ceresc, ne-au vestit numai adevărul şi în gura Lui n-a aflat nimeni niciodată minciună.
De aceea oricine aude sau citeşte Sfânta Evanghelie trebuie să creadă din tot sufletul lui tot ce este cuprins în ea.
Oricine se îndoieşte de vreunul din aceste cuvinte seamănă cu necredincioşii.
Iar necredincioşia este un mare păcat.
Dar dacă noi avem un cuget curat şi dacă din inimă dorim să cunoaştem adevărul, Domnul Iisus nu ne lasă în necredinţă, ci ne ajută să ajungem să vedem că tot ce a spus El este întocmai aşa.

Aşa s-a petrecut şi cu Sfântul Apostol Toma, care, la Învierea Domnului, n-a putut crede că Hristos a înviat, chiar dacă toţi ceilalţi îi spuseseră că ei L-au văzut pe Domnul.
– „De nu-mi voi pune mâna mea în rănile Lui şi degetul meu în coasta Sa cea străpunsă, nu voi crede – zicea Toma.”
Iar Domnul nostru Iisus Hristos, Care, fiind Dumnezeu, auzea şi cunoştea totul, a auzit şi a văzut necredinţa Sfântului Toma. Domnul a cunoscut că inima lui era sinceră şi de aceea n-a vrut să-l lase în necredinţă. Ci, în prima duminică după Sfânta Înviere, Domnul Iisus li S-a arătat din nou Sfinţilor Apostoli, când era între ei şi Toma. | Continuare »

Traian Dorz

Pentru credinţa ta-n Hristos, vei fi salvat din moarte,
dar pentru necredinţa ta, de Cer te vei desparte.

O, nu mai fi necredincios,
ci crede grabnic şi voios
şi te va mântui Hristos…

Pentru credinţa lor, cei buni vedea-vor Ţara Vie,
dar pentru necredinţa lor, cei răi pier pe vecie.

Pentru credinţa lor, cei drepţi vor moşteni-n lumină,
dar pentru necredinţa lor, pier cei nedrepţi în vină.

Pentru credinţa ta-n Iisus, iertat poţi fi de toate,
dar pentru necredinţă-n veci poţi rămânea-n păcate.

Pentru credinţa ta de azi, poţi fi cu Domnul mâne,
dar pentru necredinţa ta, poţi cu satan rămâne.

Pentru credinţa ta-n Hristos, ai slava cea mai mare,
dar pentru necredinţa ta, gheena-ngrozitoare.

Arătările

Traian Dorz

Te-ai arătat Slăvită Înviere
iubirii-ndurerate, la mormânt,
şi-ntâia fericită mângâiere
vestit-a lumii-ntâiul crezământ.

Te-ai arătat Duioasă Însoţire
înspre Emaus, frumoasei prietenii,
dând binecuvântata-mpărtăşire
statorniciei, adânci credincioşii.

Te-ai arătat prin uşile-ncuiate,
primejduiţilor ascunşi urmaşi –
s-aduci pe veci credinţei încercate
depline-ncredinţări că n-ai s-o laşi.

Te-ai arătat credinţei clătinate
dovada pipăitei bucurii,
încredinţare veacurilor toate
şi vină, neprimitei mărturii. | Continuare »

Sfântul IOAN GURĂ DE AUR, Cuvânt la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos

„Domnul a înviat cu adevărat” (Lc. 24, 34)

Mulţi pun întrebarea: pentru ce Hristos nu S-a arătat iudeilor îndată după învierea Sa? Dar aceasta este o întrebare de prisos şi nefolositoare. Dacă Hristos ar fi nădăjduit că ei prin aceasta s-ar fi întors la credinţă, negreşit El n-ar fi pregetat, după învierea Sa, a Se arăta tuturor.
Cum că ei n-ar fi crezut nici când El li S-ar fi arătat după învierea Sa, o dovedeşte învierea lui Lazăr. Acesta murise de patru zile, aşa că putea şi trecuse în putreziciune. Dar Hristos 1-a rechemat la viaţă înaintea ochilor iudeilor, si iarăşi i-a deşteptat; însă cu toate acestea, El n-a putut a-i aduce la credinţă; dimpotrivă, i-a făcut mai mari vrăjmaşi ai Săi. Căci ei au venit si voiau pentru aceasta a-L omorî. Dacă ei n-au crezut în El când a sculat din moarte pe un altul, nu s-ar fi înfuriat ei oare asupra Lui mai tare, când El li S-ar fi arătat iarăşi ca înviat? Ei prin aceea negreşit nu s-ar fi îndreptat, ci necucernicia şi osânda lor ar fi sporit. Aşadar pentru ca El să-i scape de o tulburare de prisos, nu S-a arătat lor, ci numai ucenicilor Săi; căci El i-ar fi expus la o mai mare pedeapsă, dacă după răstignire S-ar mai fi arătat lor. Aşadar, El S-a retras de la ochii lor, pentru ca să-i cruţe, dar S-a arătat lor prin minunile Apostolilor Săi. Era totuna ori să fi văzut pe Cel înviat, ori să fi auzit pe Petru grăind slăbănogului: „în numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă” (F.A 3, 6). | Continuare »

Traian Dorz, din «Hristos – Jertfa noastră»

„După aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Iisus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat să-i dea voie să ia trupul lui Iisus de pe cruce. Pilat i-a dat voie. El a venit deci şi a luat trupul lui Iisus.“ (Ioan 19, 38)

Binecuvântat să fie Domnul, Care le-a prevăzut pe toate şi le-a rânduit cu înţelepciune. Care a pregătit pentru orice lucru al Său o unealtă potrivită. Şi pentru orice situaţie, o ieşire la timp.
Iată un nume nou, un ucenic nou, o nouă unealtă a lui Dumnezeu, de care nu se mai vorbise înainte.
Iosif din Arimateea apare tocmai la timp, când era mai mare nevoie de el. Când apăruse o trebuinţă pe care n-o putea rezolva altcineva.
Apare cum apăruse şi Simon din Cirena să ajute la purtarea crucii când greutatea ei ajunsese prea mare. Şi când altcineva nu se găsea în stare de acest lucru decât el. Cum apăruse Maria cu mirul său. Şi Marta cu casa ei primitoare.

Să nu descurajăm niciodată în umblarea cu Iisus. Să nu ne îngrijorăm niciodată cu deznădejde de viitorul Trupului lui Hristos. Să nu pierdem niciodată speranţa şi încrederea în puterea şi grija lui Dumnezeu faţă de mădularele lui Hristos. Faţă de rămăşiţele Sale. Faţă de Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu Însuşi Sângele Său cel Sfânt.
Chiar când toate mădularele Adunării şi Bisericii par moarte, când ochii ei nu mai văd, când mâinile ei nu mai lucrează, când picioarele ei nu mai merg, când inima ei nu mai arde, – bunătatea şi iubirea Tatălui poartă totuşi grijă faţă de ai Săi. Trupul acesta este totuşi scump, pentru ceea ce a fost el înainte. Şi pentru ceea ce va fi în urmă.

Iosif, ucenicul pe ascuns, se ferise atât de bine tot timpul până acum, aşa încât nu ştiuse nimeni că şi el era un ucenic al lui Iisus. A venit însă clipa când şi el a trebuit să-şi dovedească prin faptă dragostea şi credinţa faţă de Domnul.
Dacă Iosif nu şi-ar fi înţeles atunci datoria sa, dacă răspunderea lui faţă de această datorie n-ar fi biruit atunci frica de iudei din inima sa, dacă Iosif n-ar fi prins prilejul acela unic care i se oferea, să facă acel lucru frumos pentru Iisus, cum făcuse la vremea ei şi Maria (In. 12, 3), – atunci Iosif ar fi rămas un necunoscut, un fricos, un laş şi un osândit pentru totdeauna. Şi în zadar ar fi fost toată speranţa lui şi ucenicia lui. | Continuare »

Sfântul Luca al Crimeei

Iată, soarele s-a întunecat. Pământul s-a înfiorat şi s-a cutremurat. S-a sfâşiat de sus şi până jos catapeteasma templului, care despărţea Sfânta Sfintelor, fiindcă Domnul însuşi ne-a deschis nouă intrarea în Sfânta Sfintelor – în cer, la Tronul Tatălui Său.

Epitaf

Cutremuratu-s-a iadul, că s-au surpat puterea şi stăpânirea lui. Despicatu-s-au stâncile şi s-au deschis mormintele cele săpate în ele, şi trupurile sfinţilor adormiţi s-au sculat, şi au ieşit din morminte, şi s-au arătat multora în Ierusalim, binevestind tuturor: „Săvârşitu-s-a”.
Ce s-a săvârşit? S-a săvârşit lucrarea mântuirii neamului omenesc de stăpânirea diavolului, sau împlinit vechile prorocii ale Vechiului Legământ. El a luat asupră-Şi durerile noastre… (Is. 53, 4-9).

Domnul nostru Iisus Hristos Şi-a dat suspinul cel din urmă pe Crucea de pe Golgota o dată cu acel cuvânt ce a cutremurat întreaga lume: „Săvârşitu-s-a!” A căzut pe piept capul încununat cu cunună de spini, împurpurat cu Sânge. Au venit cei de aproape ai Lui, a venit Maica Lui, au venit mironosiţele, a venit Iosif cel din Arimateea şi în adâncă jale, plini de lacrimi, au luat de pe Cruce Preacuratul Trup al învăţătorului lor şi au făcut deasupra lui plângere cu amar.
| Continuare »

Sfântul Nicolae VELIMIROVICI, Predică la Vinerea Mare

Hristos pe Golgota! Mântuitorul pe Cruce! Cel Unul drept în chinuire mare! Iubitorul de oameni ucis de oameni! Să se ruşineze cel care are conştiinţă! Să plângă cel care are inimă! Să priceapă cel care are minte!
Cu ce putem asemui această întâmplare – tainică precum nesfârşitul, vârtos precum pământul şi înfricoşător precum iadul? Dintre milioanele de întâmplări care au loc în fiecare zi în întreaga lume, care se pot afla întru priveliştea ochilor noştri şi întru auzul urechilor noastre, cu care faptă putem asemui această lucrare, care nu s-a mai pomenit, a răufăcătorilor de pe Golgota? Cu un miel printre lupii răpitori? Sau cu un prunc neprihănit în fălcile unui împărat precum şarpele? Sau cu o mamă înconjurată de fiii şi fiicele sale nebune? Sau cu căderea meşteşugarului în maşinăria pe care el însuşi a făcut-o, ca să fie făcut bucăţi bucăţele de roţile maşinăriei? Cu Abel, care a fost ucis de fratele său? Dar atunci, păcătosul cel mai mare l-a ucis pe păcătosul cel mai mic, pe când aici, oamenii cei răi se năpustesc asupra celui fără de păcat. Cu Iosif, ai cărui fraţi l-au vândut în Egipt? Dar acesta era un păcat împotriva fratelui lor, nu împotriva unui binefăcător, pe când aici păcatul este împotriva Binefăcătorului. Cu dreptul Iov, pe care Satan cel trupesc l-a dat spre stricăciune şi putrezire cu duhoare grea, ajungând hrană viermilor? Dar atunci Satan s-a ridicat împotriva plăsmuirii lui Dumnezeu, pe când aici plăsmuirea se ridică împotriva Plăsmuitorului. Cu David cel minunat, împotriva căruia fiul său Absalom a ridicat răzvrătire? Dar aceea era o mică pedeapsă pentru un mare păcat al lui David, pe când aici cel Unul fără de păcat, Preadreptul suferă chinuire aşa de îngrozitoare! | Continuare »