Traian Dorz, Păşunile dulci
Cartea Veşnică a Dumnezeului Veşnic începe cu Dumnezeu, fiindcă înainte de El n a fost nimic. El era din Veşnicie, mai înainte de orice altceva, tot ce a fost înainte de Început, când nu era decât El, Dumnezeul Veşnic din Care la un moment dat au ieşit pe rând toate cele ce au avut o naştere, formând începutul lumii.
Nu ştim ce este Veşnicia aceea din care s a născut Timpul, adică veacurile (cum scrie la Evrei 1, 2), prin Fiul Său. Lumina care s a exteriorizat din Dumnezeu-Tatăl, spre a începe, cu Ziua Întâi, Viaţa sub forma ei de azi, era Dumnezeu Fiul. Lumina Lui ne străluceşte de atunci numai înainte. Înapoia Lui nu mai vedem nimic.
Nu ştim nici ce formă avea Fericirea în care locuia Domnul Dumnezeu înainte de a ni se descoperi – atât cât ni se descoperă – Fericirea în care locuieşte El acum. Nu ştim nici ce forme avea Viaţa care era în El mai înainte de a ni se descoperi – atâta cât ni se descoperă – Viaţa care este în El acum. Nici n avem nevoie să ştim ceea ce nu ni s a spus. Ceea ce avem nevoie să ştim, ni s a spus. Spre a le dori şi a le avea prin credinţă.
Ştim că lumea de acum a avut un început care a început cu Dumnezeu, Care era înainte de acest Început şi Care a făcut Începutul acesta. Că acest Început s a făcut cu Dumnezeu, din Care a ieşit Cuvântul. Din Cuvânt a ieşit Lumina, din Lumină a ieşit Mişcarea, Ordinea, Viaţa… O, ce slăvită cântare trebuie să fi fost acest Început!
Ce Dragoste Nemărginită trebuie să fi fost Aceea din care a ieşit ideea, din care a ieşit Cuvântul, din care a ieşit Lumina, din care a ieşit Frumuseţea şi armonia atâtor Vieţi care alcătuiesc Viaţa. Din Dragoste s a născut ideea – izvorul cântării. Din Cântare s a născut Cuvântul – izvorul Luminii. Din Lumină s a născut Frumuseţea – izvorul Vieţii. | Continuare »






