De câte ori

De câte ori

De câte ori, Iisuse,
în urma mea privesc,
de-adânca vale-a morţii
mereu îmi amintesc.

Nu uit de clipa-n care
spre mine Te-ai plecat
şi din adânc de patimi
şi moarte m-ai scăpat.

Şi n-am să uit vreodată,
Stăpânul meu Milos,
de unde, din ce moarte,
prin harul Tău m-ai scos.

Nu uit din ce, de unde
şi cum am fost scăpat,
când marea-Ţi bunătate
spre mine s-a plecat.

De-aceea, eu, cu lacrimi,
mereu Îţi mulţumesc,
de câte ori, Iisuse,
în urma mea privesc.

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

Alte materiale la Duminica a 25-a după Rusalii

CREDINŢA ŞI FAPTELE BUNE – Pr. Iosif Trifa

[De la Ierusalim, la Ierihon] – Traian Dorz

Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii cum Eu v-am iubit pe voi – Ioan Marini

Pilda samarineanului milostiv – Sfântul Chiril al Alexandriei

Un singur Domn – Traian Dorz – meditaţii la apostolul zilei

O singură nădejde – Traian Dorz – meditaţii la apostolul zilei

Unirea Duhului – Traian Dorz – meditaţii la apostolul zilei

Mai presus de toţi – Traian Dorz – meditaţii la apostolul zilei

Pilda samarineanului milostiv – Sf. Teofan Zăvorâtul

[Căzuţi în mâinile tâlharilor] – Leon Andronic

Adevăratul samarinean – Sfântul Ioan Gura de Aur

Pilda samarineanului milostiv – Părintele Arsenie Boca

Pilda Samarineanului milostiv – Cazanii la toate duminicile

 

POEZII: SÂNGELE TĂU…; DĂ-ŢI MÂNA TA!; Erai căzut, căzut…; SĂ DAU ORICUI CE-MI CERE; UNDE-I DEZMIERDAREA LUMII? 

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

6. Fii binecuvântat, Iisuse; 93. Nu-i nimeni mai dator; 105. Sfâşiat de chinuri grele; 116. Doamne, de-ar fi fost; 125. Câţi ne-am atins de Domnul; 132. Sfârşit în suferinţi şi-n munci; 196. Nu numai dorind; 217. Când ne-ai lăsat; 224. De dragoste şi milă are; 287. Voi, purtători; 623. Erai căzut, căzut; 626. De câte ori, Iisuse?; 953. Nu poţi să faci la alţii-un bine; Iubiţi-vă-unii pe-alţii

Viaţa Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina

Viaţa Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina

Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei, din Părinţi săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Aici sufletul său începe să-L descopere pe Hristos în inima sa prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.
La vârsta de douăzeci de ani, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, povăţuit de Duhul Sfânt, unde predă religia la o şcoală de copii. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie, numită „Noua Mănăstire”, primind tunderea monahicească la şapte noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. Mai târziu, la tunderea în marele şi îngerescul chip al schimniciei, avea să primească numele de Nectarie, pe care l-a purtat toată viaţa.
După ce termină studiile teologice la Atena, în anul 1885, Nectarie a fost luat de patriarhul Sofronie ca ucenic la Alexandria, fiind hirotonit preot şi apoi mitropolit de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia superioară. Mai mulţi ani evlaviosul mitropolit a slujit ca secretar al Patriarhiei, predicator la biserica Sfântul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blândeţe. De aceea era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi. | Continuare »

A TREIA ZI ISTORICĂ

O prezentare pe scurt a consfătuirii de la Poiana Braşov, din 7 noiembrie 1976, făcută de fratele Traian Dorz

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Un moment mai semnificativ în aceşti ultimi ani ai vieţii mele a fost participarea mea la ultima consfătuire pe ţară, cu un număr mai redus de fraţi, dar de o foarte mare însemnătate pentru răscrucea la care ne găseam atunci şi pentru limpezirile pe care le-au adus. E vorba de sfatul frăţesc de la Poiana Braşovului din noiembrie 1976. La acest sfat s-a ajuns printr-un concurs ciudat de întâmplări.
Prin părţile Comăneştilor din judeţul Bacău, mai rămăsese unul dintre fraţii care era un tovarăş de dezbinări al lui Moldoveanu. Acest cunoscut agitator al acelor idei a venit în august la mine, stăruind peste măsură de mult că mai mulţi fraţi din diferite părţi ale ţării ar dori un sfat frăţesc mai larg, care să precizeze clar felul nostru de a crede şi de a învăţa. El pretindea că mulţi dintre fraţi n-au nici un fel de lumină asupra acestui lucru şi, din cauza asta, unii cred într-un fel, alţii în altul.
„Bine, i-am zis. Dacă această dorinţă şi nevoie este a mai multora, iată, eu sunt gata să merg oriunde, numai spre a ajuta cu cât pot la orientarea şi limpezirea acelor lucruri care pentru alţii încă sunt neclare. Deşi împrejurările în care mă găsesc sunt încă destul de grele, iar eu sunt sub restricţia de-a nu mă deplasa nicăieri, pentru Domnul şi pentru fraţi, iată, sunt gata la orice. Să fixăm o dată cam peste o lună, două, trei, pentru ca fraţii să aibă timp să-i anunţe pe cei care trebuie să vină şi care trebuie să ia parte. Găseşte frăţia ta, i-am zis lui, locul cel mai potrivit şi cheamă pe fraţi, cam pe la mijlocul ţării, spre a fi cam la fel de-aproape de toţi.” | Continuare »

ÎNGERII CARE NE ÎNSOŢESC LA ADUNĂRI

ÎNGERII CARE NE ÎNSOŢESC LA ADUNĂRI

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz

… Tot ce au spus buzele Lui sfinte a fost numai adevăr. Buzele noastre mai şi mint uneori; mai spunem lucruri pe care nu le credem sau care nu sunt adevărate. Dar buzele Lui n-au spus decât ceea ce era adevărat. Şi de aceea a zis El: „Cerul şi pământul poate să treacă şi vor şi trece; dar cuvintele Mele nu vor trece”. Pentru că tot ce-a spus El este adevărat.
Aşa că, dacă a spus El: „Când doi sau trei vă veţi aduna, când douăzeci sau treizeci veţi fi adunaţi, când două sau trei sute veţi fi adunaţi, când două sau trei mii veţi fi împreună, Eu voi fi în mijlocul vostru, pentru că voi vă adunaţi în numele Meu”. El este aici. Să ştiţi şi să credeţi: Hristos este aici, în mijlocul nostru. Şi nu numai El, ci mii de duhuri slujitoare binecuvântate sunt. Şi nu numai duhuri bune; sunt şi mii de duhuri rele. Oriunde se adună credincioşii Domnului, acolo-i însoţesc îngerii Domnului, pentru că este scris: „El va porunci îngerilor Săi să te însoţească în toate căile tale”. Mai ales când mergi pe căile lui Dumnezeu, câţi îngeri ai Domnului te însoţesc! De-atâtea ori s-au pus piedici în calea noastră spre adunare, în calea noastră spre fraţi, în calea noastră spre biserică, în calea noastră spre facerea binelui. Cine a înlăturat piedicile? Cine a înlăturat vrăjmaşii? Cine a înlăturat accidentele şi nenorocirile din calea noastră? Acei îngeri binecuvântaţi cărora Domnul le-a poruncit să ne însoţească în toate căile noastre. Ei, acei care ne-au însoţit pe fiecare în calea noastră spre adunare sunt aici lângă noi.
O veche carte sfântă scrie: „Cel puţin doi îngeri însoţeşte totdeauna pe orice suflet care merge la auzirea Cuvântul lui Dumnezeu. | Continuare »

Îngerul meu dulce

Lidia Hamza

inger bunO, îngerul meu dulce trimis spre paza mea,
Vezi calea mea prin lume de-i bună sau de-i rea
Și stai mai lângă mine când crucea mi-i mai grea:

Când, tremurând, iubirea-mi se teme de vâltori,
Când vorba blând-n patimi se pierde uneori,
Când n-am putere-n luptă și scutu-mi zace spart,
Când pâinea-i prea puțină și nu știu s-o împart,
Când pasul meu se moaie că-i pare drum de șes,
Când pleoapa-mi obosită se-nchide prea ades,
Când umărul nu-și duce măcar povara lui,
Când înspre cel ce plânge vreo mângâiere nu-i,
Când nu mai am răbdare cu cel neputincios,
Când sufletul meu uită cântarea-n vers duios,
Când ruga nu-mi mai poate pleca genunchiul frânt,
Când lacrimi n-am să-mi spele al inimii veșmânt,
Când nori se strâng pe ceru-mi lumina să mi-o ia
Când pierd ai bucuriei fiori în lupta mea,
Când mâna-și cere dreptul de-odihnă prea ușor,
Când nu-mi mai caut frații de cruce și de dor…

O, vino, înger dulce spre paza mea trimis,
Cu aripa s-acoperi adâncul meu abis
Și numai către ceruri să-mi fie drum deschis.

 

Pomenirea Soborului mai-marilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (şi Rafail), şi al tuturor cereştilor puteri celor fără de trup

Sf_arhangheli-Mihail-e-GavriilLa adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.
Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor” şi lăudându-se că „voi fi asemenea cu Cel înalt”, a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul („Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând”). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: „Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor”, ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.
Pentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. | Continuare »

Traian DORZ, 7 noiembrie 1976

… În faţa fraţilor adunaţi aici la Poiana Braşov, m-am ridicat şi, în scurte cuvinte, le-am spus despre Consfătuirea de atunci [12 septembrie 1937]. Despre înalta atmosferă de unitate şi despre conştiinţa marii răspunderi pentru hotărârea care trebuia luată în interesul marii cauze a lui Dumnezeu. Am făcut apel pentru acestea şi la fraţii prezenţi, fiindcă nici momentul acesta nu era mai puţin însemnat. Şi acum ne aflăm tot la o răscruce la fel de mare ca atunci. Deosebirea este numai că atunci luptam cu primejdia formalismului, care vroia să ucidă dragostea, iar acum luptăm cu primejdia sectarismului, care vrea să ucidă adevărul. Hristos este şi dragoste, şi adevăr. Şi unitate şi orientare. Şi credinţa, şi învăţătura. Una fără cealaltă nu se poate. Dragostea se usucă fără adevăr, adevărul îngheaţă fără dragoste. Credinţa se rătăceşte fără învăţătură, iar învăţătura moare fără credinţă. Noi, în această sfântă Lucrare a Oastei Domnului în care ne-a născut Duhul şi Cuvântul Sfânt, le avem atât de minunate şi vii pe amândouă. Trebuie numai să le păstrăm cu toată grija şi credincioşia, spre a nu le pierde noi şi spre a nu ni se fura de către alţii.

PILDA CU LAZĂR CEL SĂRAC ŞI BOGATUL

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 43 / 20 oct. 1929, p. 4

Acum duminică avem la rând pilda cu Lazăr cel sărac care cerşea la uşa bogatului pe care până şi câinii îl întreceau în milostenie. Dar moartea a schimbat situaţia: pe Lazăr l-a ridicat din gunoi în „sânul lui Avraam”, iar pe bogatul l-a aruncat în focul iadului. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 19-31)
E foarte cunoscută această evanghelie, dar înţelesul ei nu este acela că toţi bogaţii ar trece în iad şi toţi săracii în rai. Sunt şi dintre săraci atâţia şi atâţia beţivani şi păcătoşi care vor înfunda iadul – precum şi dintre bogaţii cei milostivi şi credincioşi, atâţia şi atâţia vor dobândi raiul.
Evanghelia vrea să ne spună încă o dată, cu apăs, că averea şi bogăţia se pot face o primejdie pentru mântuirea sufletului. Această primejdie vine în trei feluri:

Bogatul-nemilostiv-și-săracul-Lazăr_17_03Pe unii avuţia îi trage în spinii grijilor şi alergărilor trecătoare (Lc 18, 20), pe alţii îi bagă în boala zgârceniei şi, iarăşi, pe alţii, ca pe bogatul din evanghelia de mai sus, îi aruncă şi îi îneacă în valurile desfătărilor, beţiilor şi plăcerilor.
Averea şi avuţia în sine nu e rea. Nu averea l-a trecut pe bogatul din evanghelie în iad, ci împietrirea inimii sale faţă de strigătul săracilor, iar aceasta era rodul necredinţei. Bogatul îşi făcuse un idol din averea şi banii lui. Dumnezeul lui era pântecele şi plăcerile. | Continuare »