EVANGHELIA DUMINICII A III-A DUPĂ PAŞTI (a Mironosiţelor – Pr. Iosif Trifa
Evanghelia despre femeile mironosiţe – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI
Despre starea de moarte a duhului omenesc – Sfântul Ignatie Briancianinov
O, florile Credinței Sfinte!… – Traian Dorz
Meditaţii la Apostolul din Duminica Mironosiţelor – Traian Dorz
CÂNTĂ, MAMĂ, PSALMII – Traian Dorz
Alegeţi dintre voi – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei
DUMINICA MIRONOSIŢELOR – Traian Dorz
Toate sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu lăsate nouă în Sfânta Sa Evanghelie sunt întru totul adevărate şi întocmai aşa cum sunt scrise. Sfintele buze ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a venit de la Tatăl Ceresc, ne-au vestit numai adevărul şi în gura Lui n-a aflat nimeni niciodată minciună.
De aceea oricine aude sau citeşte Sfânta Evanghelie trebuie să creadă din tot sufletul lui tot ce este cuprins în ea.
Oricine se îndoieşte de vreunul din aceste cuvinte seamănă cu necredincioşii.
Iar necredincioşia este un mare păcat.
Dar dacă noi avem un cuget curat şi dacă din inimă dorim să cunoaştem adevărul, Domnul Iisus nu ne lasă în necredinţă, ci ne ajută să ajungem să vedem că tot ce a spus El este întocmai aşa.
Aşa s-a petrecut şi cu Sfântul Apostol Toma, care, la Învierea Domnului, n-a putut crede că Hristos a înviat, chiar dacă toţi ceilalţi îi spuseseră că ei L-au văzut pe Domnul.
– „De nu-mi voi pune mâna mea în rănile Lui şi degetul meu în coasta Sa cea străpunsă, nu voi crede – zicea Toma.”
Iar Domnul nostru Iisus Hristos, Care, fiind Dumnezeu, auzea şi cunoştea totul, a auzit şi a văzut necredinţa Sfântului Toma. Domnul a cunoscut că inima lui era sinceră şi de aceea n-a vrut să-l lase în necredinţă. Ci, în prima duminică după Sfânta Înviere, Domnul Iisus li S-a arătat din nou Sfinţilor Apostoli, când era între ei şi Toma. | Continuare »
Credința-ncununată e doar credința care
ne-ngenunchează-n lacrimi cu-o unică predare
și ne rănește-n Domnul cu-un legământ fierbinte
de lupta pân’ la moarte, privind mereu nainte.
Credința-ntemeiată pe-nvățătura dreaptă
își dă mereu silința să se-mplinească-n faptă
și-apoi în cunoștință, și-apoi în înfrânare,
suind din treaptă-n treaptă, spre cea mai naltă stare.
Credința bună luptă răbdarea să și-o crească,
evlavia unindu-și cu dragostea frățească,
și-apoi cu ea iubirea de oameni și-o-mpreună;
– o astfel de credință ajunge la cunună.
Credința mântuiește numai atunci când are
aceste roade scumpe și fapte sfințitoare;
credința fără fapte e moartă și uscată
și n-o să-ajungă viața cerească niciodată.
Nu v-amăgiți că mergeți în Sfânta-Mpărăție
când n-aveți o credință puternică și vie;
credința ce primește cununa mântuirii
e numai cea-nsoțită de roadele sfințirii.
O, fiul meu cel unic, du-ți lupta vieții tale
eroic, pân’ la ținta Victoriei Finale,
viteaz înfruntă-ți moartea ca soarele furtuna,
la capătul credinței Hristos îți dă cununa.
Traian Dorz, Credința încununată
Glasul lui Iisus se aude din prag:
Pace vouă!
Toma nu era de faţă. Ceilalţi când îl întâlnesc cu grabă îi spun care de care: a înviat Domnul, l-am văzut cu ochii noştri, a stat de vorbă cu noi, a mâncat în faţa noastră, i-am auzit dulcele glas.
Toma nu-şi poate da seama, aude o poveste, ori visează sau poate fi fapt ce spun Apostolii. El era tulburat până în măduva oaselor de batjocura îndurată de Iisus pe Calvar; văzând cum vrăjmaşii lui au stors şi ultima picătură de sânge din sfânta Sa inimă care a iubit chiar şi pe vrăjmaşi. Era îngrozit la gândul că Iisus nici după moarte n-a fost lăsat în pace de duşmani, ci au prăvălit o piatră grea peste mormânt, au ferecat-o, au pus străji şi paznici la mormât, ca nici o pasăre să nu se apropie de mormânt să-i plângă de jale.
La vestea aceasta mare, Toma, în ochi cu două mărgele de lacrimi: privind în zare, cu gândul la Crucea de pe Golgota şi la mormânt, zice cu glas rar şi moale.
De nu voiu vedea în mâini ranele cuielor…Mai mult: de nu voiu pune degetul meu în ranele cuielor şi de nu voiu pune mâna mea în coasta lui străpunsă, nu voiu crede.
Ochii adeseori te înşală. Mulţi au avut vedenii. Te poţi asigura numai pipăind ca orbul, care e sigur numai pe ce pune mâna. | Continuare »
Să crezi adânc în Dumnezeu Cel Veşnic
şi lui Hristos adânc să I te-apleci,
că nu-s mai mulţi mântuitori pe lume,
ci-i numai El – acum şi-n veci de veci!
Să crezi adânc, din inimă, Cuvântul
şi să-L asculţi prin orice-ar fi să treci,
că-n lume nu-s mai multe adevăruri,
ci-i numai El – acum şi-n veci de veci.
Să crezi adânc Iubirii Răstignite,
păcatul tău în lacrimi să-l îneci,
că-n lume nu-s răscumpărări mai multe,
ci-i una doar – acum şi-n veci de veci.
Să crezi adânc acestor adevăruri
şi-n ele stând viaţa să-ţi petreci,
că-n lume nu-i decât o mântuire,
o ai sau nu – acum şi-n veci de veci.
Să crezi adânc! – Credinţa să-ţi învie
spre-un veşnic rod a tale-ntinderi seci,
c-o viaţă doar şi-un suflet ai pe lume,
le scapi sau nu, – acum şi-n veci de veci!
TRaian Dorz, Cântări de drum
Părintele Vasile Ouatu, ostașul jertfirii de sine – pg. 341
„În mijlocul vostru stă Acela pe care voi nu-L cunoaşteţi” (In 1, 27)
Astăzi când nimic nu mai este sigur, [nici chiar] viaţa (deoarece nu ştii ce surprize poate aduce ziua de mâine), astăzi când atât între indivizi, cât şi între naţiuni ura şi vrăjmăşia este într-o necontenită creştere, astăzi când lumea toată pare că stă pe un imens vulcan în clocot, ce stă gata a şi deschide gura în orice minut, spre a înghiţi totul, un fior de groază mă cuprinde şi din nou îndrept spre tine, iubite frate, o sfântă întrebare: care este reazemul şi mângâierea ta? Vezi bine că toţi şi toate se pot prăbuşi într-o clipă. Şi atunci, care este scăparea ta? În cine-ţi pui nădejdea? Chiar şi cei mai scumpi ai tăi, pe care tu îi iubeşti mult acum, chiar însăşi viaţa ta, şi ea te poate părăsi într-o clipă când poate nici nu bănuieşti. Şi atunci la cine te vei duce? În cine vei nădăjdui? Unde-ţi vei afla odihnă sufletului tău? Într-un singur loc: la Iisus Mântuitorul… Dar Îl cunoşti tu pe acest Iisus? Trăieşti tu zi de zi sub călăuzirea Lui? Ai cunoscut tu pacea Lui sfântă? (In 14, 27; 20, 20). Ai cunoscut tu pe Iisus cel bun şi blând, a Cărui frunte, cu spini încununată, a fost străpunsă, spre a-ţi împărtăşi ţie viaţa şi fericirea veşnică? Ai cunoscut cum sfânta Lui coastă pentru tine a fost străpunsă? Ai cunoscut tu că pentru tine Iisus a dat totul, chiar însăşi viaţa Sa? O, de-ai cunoaşte tu toate acestea! Ai cunoscut tu în Iisus pe singurul tău mântuitor? L-ai luat tu de stăpân şi călăuzitor al vieţii tale? O, de-ai fi făcut aceasta cu adevărat… atunci ai fi în totul un suflet fericit, căci la Iisus şi numai în Iisus e toată fericirea ta!…
„Veniţi-vă în fire – zice Scriptura –, căci sunt între voi unii care nu-L cunosc pe Dumnezeu” (I Cor 15, 34). Da, mă îngrozesc, iubite frate, gândindu-mă că poate chiar tu, cel ce citeşti aceste rânduri, eşti unul din aceia care încă nu-L cunosc pe Domnul Iisus! | Continuare »
Să aveţi credinţă…
Să aveţi credinţă şi s-aveţi răbdare,
suflete iubite care suferiţi,
astăzi plângeţi singuri lacrime amare,
mâine împreună veţi cânta slăviţi.
Să aveţi nădejde, să aveţi credinţă,
să aveţi iubire, să aveţi răbdare,
nu uitaţi preadulcea Lui făgăduinţă:
chinul de-azi e-arvuna slavei viitoare!
Paşii noştri calcă drumuri tot mai grele,
mai pustii şi aspre locuri întâlnim,
dar nădejdea sfântă ne-ntăreşte-n ele
să avem puterea să le biruim.
O, răbdaţi durerea cu nădejde dulce,
neuitând Cuvântul Domnului Iisus,
căci, precum în lume am purtat o cruce,
vom purta-mpreună o cunună Sus!
Suflete zdrobite, inimi sfâşiate,
ridicaţi spre ceruri gândul obosit,
nu uitaţi că mâine toate-or fi uitate –
mâine toate-acestea vor avea sfârşit!
Nu uitaţi că mâine-n cântec veţi culege
ceea ce în lacrimi azi aţi semănat
şi abia atuncea veţi putea-nţelege
cât de mare-i harul care vi s-a dat.
Suferiţi necazul, biruiţi ispita,
mai aprinsă rugă înălţaţi în Sus
şi, cântând prin chinuri, să priviţi slăvita
răsplătire care ne-o va da Iisus.
Traian Dorz, Cântări îndepărtate
Predică la Duminica Tomii
Pentru că m-ai văzut Tomo, ai crezut; fericiţi sunt cei ce n-au văzut şi au crezut (Ioan 20, 29).
Fraţilor, după strălucita şi înălţătoarea sărbătoare a Paştelui, iată-ne adunaţi în sfânta casă a Domnului; iată-ne din nou dinaintea altarului sfinţit, unde neîncetat se săvârşeşte jertfa trupului şi sângelui Domnului, sub chipul pâinii şi a vinului. Acelaşi şir de duminici şi sărbători încep a curge de la Paștele trecut şi până la cel viitor. Dar fiecare duminică şi sărbătoare are însemnătatea ei. Una nu seamănă cu alta. La fiecare învăţăm ceva deosebit. Toate însă se aseamănă într-aceea că ne dau învăţături mântuitoare pentru suflet, măcar că într-un chip deosebit.
Iată o învăţătură de cea mai mare însemnătate în duminica de azi, pe care Biserica o numeşte a Tomei, în amintirea apostolului Toma, care n-a crezut că Mântuitorul a înviat, până nu l-a văzut şi pipăit. Evanghelia ce-aţi auzit-o ne spune că Mântuitorul i-a spus: Numai fiindcă M-ai văzut, Tomo, ai crezut. Pentru aceia fericiţi toţi cei ce n-au văzut şi au crezut.
Cu adevărat, fericiţi sunt aceştia. Dar nu e de ajuns, fraţilor, numai să vă spun acestea. Trebuie să vi le şi dovedesc, trebuie să vă aduc la încredinţarea că într-adevăr aşa este şi nu altfel. Pentru aceasta cer să-mi daţi ascultare, să luaţi aminte la cele ce vă voi spune, cer chiar să aveţi dorinţa de a vă lumina.
I
Fraţilor, fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut, ne spune Mântuitorul. El laudă, credinţa şi mustră necredinţa lui Toma. Aceasta s-o facem şi noi. Să arătăm greutăţile pe care le aduce necredinţa şi fericirea care este împreunată cu credinţa.
E tristă viaţa omului care trăieşte pe lume fără credinţă. Viaţa noastră, dacă are unele plăceri, are însă şi greutăţile ei. Omului îi trebuie un adăpost, unde să alerge în zilele când nevoia îl copleşeşte. Acest adăpost este credinţa. Ea întăreşte pe om şi-l ajută să lupte cu putere în valurile vieţii. Care din voi, în zilele de mare cumpănă, nu şi-a ridicat ochii spre cer zicând: ,,Doamne, ajută!“ Câţi în timpuri de suferinţă nu şi-au găsit alinarea şi uşurarea în credinţa care le înălţa gândurile la Dumnezeu? Fericiţi cei ce au crezut!
Ce fac însă cei ce nu cred, cei a căror credinţă este slăbită? | Continuare »
Traian Dorz
Pentru credinţa ta-n Hristos, vei fi salvat din moarte,
dar pentru necredinţa ta, de Cer te vei desparte.
O, nu mai fi necredincios,
ci crede grabnic şi voios
şi te va mântui Hristos…
Pentru credinţa lor, cei buni vedea-vor Ţara Vie,
dar pentru necredinţa lor, cei răi pier pe vecie.
Pentru credinţa lor, cei drepţi vor moşteni-n lumină,
dar pentru necredinţa lor, pier cei nedrepţi în vină.
Pentru credinţa ta-n Iisus, iertat poţi fi de toate,
dar pentru necredinţă-n veci poţi rămânea-n păcate.
Pentru credinţa ta de azi, poţi fi cu Domnul mâne,
dar pentru necredinţa ta, poţi cu satan rămâne.
Pentru credinţa ta-n Hristos, ai slava cea mai mare,
dar pentru necredinţa ta, gheena-ngrozitoare.
DESPRE ÎNDOIALĂ ŞI NECREDINŢĂ – Pr. Iosif Trifa
Predica Mitropolitului Longhin în Duminica Tomei (09.05.2021)
IPS Longhin, cuvânt la duminica a II-a după Paști (a Sf. Ap. Toma) – Bănceni 26/04/20
FRAŢII ŞI STRĂINII – Traian Dorz
Evanghelia despre îndoiala şi credinţa Sfântului Apostol Toma – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI
Cele cinci simţuri ale credinţei – Isus Biruitorul, nr. 7, din 14 febr. 1937
DE LA PAŞTELE CEL MARE LA „PAŞTELE CEL MIC” – Părintele Constantin Galeriu
SEMNUL CUIELOR – Traian Dorz
„ADU DEGETUL TĂU…” – Visarion Ţuţu
TREI CAUZE ALE DESPĂRŢIRII – Traian Dorz
Despre creştinism – Predică în Duminica Tomei – Sfântul Ignatie Briancianinov
[Hristos – acela cu rănile, acela cu crucea, acela cu sângele!] – Popa Petru
La Apostolul din Duminica a II-a după Paşti – Traian Dorz
Un înger al Domnului – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei
Prin credinţă eşti mai fericit ca Toma care a pus mâna…
Poezii: SUFLETE FĂRĂ CREDINŢĂ!…; O, SEMNUL CUIELOR; LUMINĂ-I CHIPUL TĂU; Credința; ÎN LUNGA NOAPTE;
Site Creștin Ortodox cu specific al Oastei Domnului
