 |
Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul duminicii a 12-a după Rusalii – în lectura autorului
SIMON PETRU… A LOVIT – Traian DORZ
Marele Iuda – Părintele Arsenie Boca
VÂNZĂTORUL ŞTIA ŞI EL LOCUL ACESTA (Ioan cap. 18, vers. 2) – Traian Dorz
IISUS… A MERS SPRE EI (Ioan cap. 18, vers. 4) – Traian Dorz
Paharul dat de Tatăl – Traian Dorz
N-AM PIERDUT PE NICI UNUL – Traian DORZ
IUDA A LUAT CEATA… ŞI A VENIT (Ioan cap. 18, vers. 3) – Traian Dorz
„CE-MI VEŢI DA MIE ŞI EU ÎL VOI DA PE EL VOUĂ?” – Pr. Iosif Trifa
CU ŞTERGARUL CU CARE ERA ÎNCINS – Traian Dorz
LĂSAŢI-I PE ACEŞTIA SĂ SE DUCĂ – Traian DORZ
EI AU CĂZUT JOS, LA PĂMÂNT – Traian DORZ
El a suferit… fiindcă ne-a iubit – Pr. Iosif Trifa
IISUS LE-A ZIS: „EU SUNT!“ – Traian DORZ
IISUS… A MERS SPRE EI – Traian DORZ
AU PRINS DECI PE IISUS ŞI L-AU LEGAT – Traian Dorz
Iosif din Arimateea – sfetnicul soborului Traian Dorz
IOSIF DIN ARIMATEEA – Moise Velescu
IUDA A LUAT CEATA… ŞI A VENIT – Traian DORZ
MÂNECĂM SPRE LUMINĂ? – Mitr. Augustin de Florina
DACĂ NU MOARE, RĂMÂNE SINGUR – Traian DORZ
„ŞI ÎL BĂTEAU PESTE CAP CU TRESTIA” – Pr. Iosif Trifa
Pilat a pus să-L bată – Traian DORZ
Vor vedea pe Cine au străpuns – Traian Dorz
CUNUNA DE SPINI – Traian DORZ
„Părinte, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul Meu” – Pr. Iosif Trifa
SCRISOARE CĂTRE FRAŢII DIN COMĂNEŞTI – Traian Dor
EI AU CĂZUT JOS, LA PĂMÂNT (Ioan cap. 18, vers. 6) – Traian Dorz
LA SĂPTĂMÂNA MARE: „LITERA LEGII” LA JUDECAREA MÂNTUITORULUI – Pr. Iosif Trifa
PE CINE CĂUTAŢI? (Ioan cap. 18, vers. 7) – Traian Dorz
PREAIUBIT IISUS, JERTFA NOASTRĂ SFÂNTĂ – Traian DORZ
IATĂ OMUL! – Traian DORZ
Poezii:
Călăul; Din nou e ziua răstignirii; Cutremuratu-s-a pământul; CU DOMNUL SPRE GOLGOTA (I); CU DOMNUL SPRE GOLGOTA (III); O, Sfântă Faţă-nsângerată; O, SĂ NU MAI POT UITA; Când simţi-voi; O, SEMNUL CUIELOR;
Predica la Duminica Floriilor
„Osana Fiul lui David! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului“ (Matei 21, 9).
Fraţilor, omul, ca fiinţă simţitoare, e mişcat spre veselie sau tristeţe, după lucrurile care-l înconjoară. Când afară e frig, viscol, eşti oarecum posac. Când vin vremile reci de toamnă, cu ploaie şi umezeală, toată firea parcă e tristă. Omul simte în sufletul lui o tristeţe neînţeleasă. Urâciunea vremii de afară i se varsă în sufletul lui simţitor.
Sunt însă vremi frumoase, când în văzduh totul pare zâmbitor. O revărsare de veselie pare a pluti în larguri. Ea cuprinde toate făpturile şi pe om.
Iată-ne astăzi, fraţilor, într-o astfel de revărsare veselă, în sărbătoarea măreaţă care cuprinde, mişcă şi înveseleşte firea întreagă, toată lumea aceasta a lui Dumnezeu, toate făpturile, toată creştinătatea. Duminica Floriilor e sărbătoarea Dumnezeirii, sărbătoarea creştinilor, sărbătoarea celor mai mici făpturi, sărbătoarea întregii firi care înverzeşte şi înfloreşte.
Acum totul se primeneşte, se găteşte, se îmbracă, se înveseleşte, spre a mări strălucirea sărbătorii noastre creştineşti. Împrejurul nostru toate se bucură, totul ne sileşte să ne veselim.
O sărbătoare e cu atât mai mare, cu cât mai mulţi iau parte la dânsa. Pentru aceasta Duminica Floriilor e sărbătoare mare: întâi pentru însemnătatea ei în legea creştinească, şi al doilea fiindcă e sărbătoarea întregii lumi, întregii firi care zâmbeşte de mulţumire împreună cu noi.
Iată soarele, care prinde tot mai multă putere, îşi trimete razele sale şi alungă vremea tristă şi aspră a iernii! Iată pomii, iată florile care se îmbracă în veşmântul nădejdii şi nevinovăţiei! | Continuare »
Traian Dorz, Meditații la Evanghelia după Ioan, Hristos – Împăratul nostru (12, 15)
„Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.“
O, de câte ori ne-am încredinţat noi că nici o întâmplare nu este întâmplătoare, ci că totul este mai dinainte ştiut şi determinat de cauze care au între ele o adâncă şi tainică legătură, rânduită de Înţelepciunea lui Dumnezeu…
Cunoscută era, şi profeţită, şi pregătită mai dinainte venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ.
Şi la fel cunoscut era fiecare eveniment, fiecare întâmplare care a însoţit Venirea şi Naşterea, precum şi Viaţa, şi plecarea Sa din nou la Tatăl.
Cunoscute erau şi uneltele care vor fi folosite şi vremea în care vor fi toate acestea, de la începutul şi până la sfârşitul lor,
şi cunoscut era şi felul cum se vor încheia toate lucrurile rânduite.
De multe ori ne temem şi noi pe pământ… şi pentru multe ne îngrijorăm şi noi adeseori în viaţa asta.
Ne temem de cele mai multe ori să nădăjduim în biruinţa Adevărului pentru care luptăm,
în triumful lui Hristos în care credem
şi în izbânda Binelui pentru care muncim şi răbdăm,
– pentru că sunt prea multe împotrivirile pe care le vedem,
şi prea mari primejdiile de care ne temem,
şi prea puternici vrăjmaşii lui Dumnezeu,
şi prea slabe, şi prea îndepărtate, şi prea puţine ni se pare că sunt puterile Lui…
Sărmanii de noi, cât de copleşiţi suntem şi noi de Prezent câteodată!
Atunci nu putem vedea nici Trecutul, nici crede Viitorul.
Nu ne mai aducem aminte de nimic din toate minunile cele făcute de Dumnezeu în Trecut (Ps 78)
şi de aceea nu putem crede nimic nici din cele ce ni le făgăduieşte El pentru Viitor.
Nu ştim că istoria de azi este profeţia de ieri,
iar profeţia de astăzi este istoria de mâine.
Când se înalţă cel rău ca un pom verde, sănătos şi puternic, plin de trufie şi de dispreţ pentru dreptate şi pentru adevăr,
adeseori ne cutremurăm de teamă şi ne ascundem de frică în iarba netrebniciei şi a laşităţii, la umbra aceluia de care ne temem, târându-ne în faţa lui. | Continuare »
IISUS A GĂSIT UN ASIN – Traian Dorz
CUVÂNT LA DUMINICA FLORIILOR – Sfântul Ioan Gură de Aur
SĂ-L OMOARE ŞI PE LAZĂR – Traian Dorz
Evanghelia despre împărţirea turmei înaintea păstorului – Sfântul Nicolae Velimirovici
BETANIA, SATUL MARIEI ŞI AL MARTEI … – Traian Dorz
Te slăvim, Preamărit Dumnezeu – Traian Dorz
Prima predică în Duminica Floriilor – Sfântul Ignatie Briancianinov
Pacea lui Dumnezeu – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei
DAŢI PIATRA LA O PARTE! – Traian Dorz
Pe drumul către Betania şi Ierusalim – Traian Dorz
MORŢII ŞI LACRIMILE – Traian Dorz
Blândeţea voastră – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei
Pacea lui Dumnezeu – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei
Poezii:
DAC-AŞ FI CREZUT! – Traian Dorz
„Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam“ (Gen. 2, 22).
„Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă“ (In. 19, 34).
Întemeierea Bisericii se promite încă de când Mântuitorul îi întreabă pe ucenici: „Dar voi cine ziceţi că sunt?“ şi Petru răspunde în numele tuturor apostolilor: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu“ Şi apoi, în acel moment, Mântuitorul pune temelia Bisericii Sale: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui“ (Mt. 16, 13-18).
Însă întemeierea ei îşi are izvor în Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului şi se realizează când plinătatea Duhului Sfânt şi a harului sfinţitor Se pogoară peste ucenici la Cincizecime.
Prefigurarea Bisericii îşi are temeiul în Jertfă. Patimile Mântuitorului se sfârşesc prin străpungerea cu suliţa în Coasta Sa sfântă.
Istoria ni-l prezintă pe sutaşul Longhin care nu mai zdrobeşte fluierele picioarelor lui Iisus (împlinindu-se profeţia, conform căreia nici un os nu I se va zdrbi – Ps. 33, 19), ci împunge coasta Osânditului cu suliţa şi „îndată a ieşit sânge şi apă“ (In. 19, 43). Acesta este momentul considerat ca final al patimilor lui Iisus.
Iconografia ortodoxă reprezintă acest moment într-o icoană în care sângele scurs din coasta Mântuitorului este adunat într-un Potir. Este reprezentarea grafică cea mai autentică a ideii de întemeiere a Bisericii pe Jertfa Mântuitorului, pe Trupul şi Sângele lui Hristos jertfit pentru păcatele noastre.
Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: „Să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său“ (Fapte 20, 28). În chip tainic, Biserica se naşte pe Golgota, prin Jertfa lui Hristos. Îndemnul Său: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea“ este de asemeni temeiul hristic al întemeierii Bisericii, a cărei cea mai importantă slujbă este Sfânta Liturghie, care în esenţă este săvârşirea Euharistiei: Trupul şi Sângele Mântuitorului întru iertarea păcatelor şi viaţa de veci.
Dar care va fi fiind izvorul dintâi al Bisericii? | Continuare »
Cutează şi priveşte de unde stai zdrobit
spre Golgota, la Preţul Iertării, Răstignit!
– în starea ta pierdută e singurul Mijloc,
e singura salvare din moarte şi din foc!
Cutează şi ascultă Cuvântul lui Hristos
şi-ntoarce-te din drumul pierdut şi mincinos,
zdrobit de pocăinţă sub Crucea Lui să cazi
– e singura salvare din starea ta de azi!
Cutează şi te smulge din mreaja ce te-a prins,
păcatul te târăşte spre iadul cel nestins,
cu grabă şi cu groază ascultă-L pe Hristos
– e singura salvare spre locul luminos!
Cutează şi te luptă să nu fii iar legat,
fereşte-te de locul în care-ai lunecat,
ucide pofta care te-ndeamnă iar plăcut
– e singura salvare de unde stai căzut!
Cutează şi zdrobeşte-l pe şarpele mişel
căci altfel te zdrobeşte, pe veşnicie, el,
lipeşte-te puternic şi strâns lângă Hristos
– e singura salvare din moartea cea de jos!
Cutează şi priveşte tu, care vrei să mori,
prăpastia şi focul spre care te cobori!
Iar dacă te-ngrozeşte abisul fioros,
cât poate fi salvare, aleargă la Hristos! (Traian DORZ)
Predică la Duminica V din Postul Mare
Se cuvine ca acela să crească, iar eu să scad. (Ioan 13, 30)
Fraţilor, în Sf. Evanghelie din Duminica de azi, a cincea a Postului Mare, Biserica ne pune înainte vremurile când Domnul Hristos se apropia de Patima Sa. După ce învăţase poporul ani de-a rândul, despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre vieţuirea cinstită, se gătea acum să sufere Patima pe cruce, la care avea să-l supuie oamenii răi şi păcătoşi, pe care-i mustrase pentru păcatele lor.
Domnul ştia toate cele ce aveau să se întâmple. De aceia, pe drumul spre Ierusalim, a vestit ucenicilor lui că va fi dat în mâna mai marilor Iudeilor, care-l vor ucide.
În acest timp, au venit la Dânsul doi dintre ucenicii lui, care l-au rugat să le dea două slujbe mai de seamă, când va fi să întemeieze împărăţia sa pe pământ.
Mulţi ucenici ai Domnului Hristos. n-au înţeles bine învăţătura sa şi au greşit. Aşa şi aceşti doi. Ei socoteau împărăţia lui Dumnezeu, de care vorbea Mântuitorul, drept o împărăţie ca cele de pe pământ, cu domnitori şi stăpâni şi pază şi slujbaşi şi toate câte sunt într-o împărăţie.
După această rânduială din lume, fiecare vrea să aibă un loc mai de frunte. Totdeauna omul doreşte lucruri mai mari decât puterile iui şi vrea să i se încredinţeze sarcini mari, fără a se întreba, dacă are el atâta putere pentru a îndeplini ceia ce i se va cere.
Avem pofte mari şi dorim multe, dar nu ne gândim dacă suntem în stare a îndeplini măcar datoriile mai mici ale noastre.
Faţă de această stare a omului, care se vede şi la cei doi ucenici ai Domnului, despre care ni s-a cetit azi, găsim învăţătură în altă parte din Evanghelie. Pe aceasta s-o ascultăm astăzi, pentru ca să nu greşim prin pofte după lucruri mari, când noi nu suntem în stare să îndeplinim nici cele mici ale vieţii. | Continuare »
