Traian Dorz, versificarea

Îndemn la căutarea înţelepciunii.

Mahrama_2

1. Fiul meu, dacă primi-vei sfaturile mele-n viaţă,
dacă vei păstra cu tine înţeleapta mea povaţă,

2. Dacă vei lua aminte pururea la-nţelepciune,
dacă inima pleca-ţi-vei ca pricepere s-adune,

3. De vei cere-nţelepciunea c-o dorinţă tot mai mare,
de-o vei cere-n rugăciune de la Domnul, Care-o are,

4. Dac-o vei căuta cum cauţi dup’ argint, după-o comoară,
dacă vei umbla s-o afli precum cauţi averea rară,

5. Atunci, tu vei înţelege frica Domnului în viaţă,
vei afla cum cunoştinţa cea de Domnul se învaţă.

6. Căci înţelepciunea sfântă Dumnezeu o dăruieşte,
cunoştinţa şi ştiinţa gura Lui le izvorăşte.

7. Domnul dă izbândă celor ce trăiesc în curăţie,
dă un scut la toţi câţi umblă după nevinovăţie.

8. Căile neprihănirii Domnu-n veac le ocroteşte
şi-a plăcuţilor Lui cale totdeauna o păzeşte.

9. Atunci tu vei şti dreptatea judecăţii Lui divine
şi nepărtinirea…, toate căile ce duc la bine. | Continuare »

Traian Dorz, versificarea

Mahrama_1Strigarea Înţelepciunii.

1. A lui Solomon proverbe, pildele ce le-a spus el,
Solomon, fiul lui David, împărat lui Israel,

2. Pentru ştirea-nţelepciunii şi a bunei cunoştinţi
şi pătrunderea adâncă a cuvintelor cuminţi,

3. Spre aflarea-nţelepciunii de bun-simţ şi umblet drept,
de nepărtinire-n cinste şi de-a judeca-nţelept,

4. Ca cei ne-ncercaţi să afle agerime minţii lor,
tânărul să poată-ajunge chibzuit şi simţitor.

5. Dar s-asculte şi-nţeleptul, căci ştiinţa-şi va mări,
iar cel priceput, prin ele, şi mai iscusit va fi.

6. Spre a prinde înţelesul unei pilde sau cuvânt,
tâlcul şi-adâncimea vorbei înţelepte pe pământ.

7. Frica Domnului e pururi al ştiinţei început,
dar nebunii nu ţin seama de-al luminii drum plăcut.

8. Fiule, ascultă sfatul ce-al tău tată ţi-l va da
şi-ndrumarea mamei tale, cât vei fi, n-o lepăda!

9. Căci acestea-s o cunună pentru capul tău plecat
şi un lanţ frumos de aur pentru gâtul tău curat. | Continuare »

– Însoţitorul meu binecuvântat, Pilda şi Puterea mea, spune-mi astăzi, care trebuie să fie relaţia mea cu lumea?
Până unde trebuie să merg în legăturile mele cu cei între care trăiesc, muncesc şi umblu? Şi de unde trebuie să-mi rup orice legături cu ei?

– Felul în care se poate desfăşura bine toată umblarea ta prin lume şi printre oameni depinde în totul numai de felul în care se desfăşoară fericit umblarea ta cu Mine.
Lumea este câmpul tău de muncă şi de luptă pentru tine şi pentru Mine.

Întâi pentru tine… Pentru că de munca şi de lupta ta cea bună din lume depind curăţia cugetului tău, pacea conştiinţei tale, împlinirea datoriilor pentru care ai fost zidit în Mine, cinstea numelui tău, fericirea vieţii tale şi, până la urmă, mântuirea şi slava ta veşnică.

Apoi pentru Mine…
Pentru că de munca şi de lupta ta hotărâtă şi stăruitoare în slujba Mea depinde înaintarea Evangheliei, biruinţa luminii, însănătoşirea vieţii, mântuirea semenilor tăi, nimicirea păcatului şi împlinirea planurilor lui Dumnezeu. | Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

… În vremea când Mântuitorul era judecat şi osândit la moarte, nu toţi cei care fuseseră de faţă atunci au strigat: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!“.
Au fost şi mulţi care n-au strigat, care au tăcut… Care au tăcut vinovat cânt trebuia să strige: Nu! Nu-L răstigni! Nu-i vinovat acest Om de nici una dintre crimele de care este învinuit şi de acuzele ce se aduc împotriva Lui. Toţi aceşti martori mincinoşi şi murdari spun neadevăruri. Omul acesta n-a fost în stare să facă aşa ceva niciodată. Acei care spun despre El aceste calomnii să dovedească, să arate ce spun! Nu osândiţi pe un Nevinovat, căci vă va osândi Dumnezeu!
Dar toţi au tăcut. Au tăcut orbii cărora El le dăduse vederea… Au tăcut cei înfometaţi pe care El îi dusese să se ospăteze, care se îngrăşaseră acum, care aveau case la oraş, mobile luxoase, haine la modă, cei care se îmbuibau cu mâncăruri şi băuturi, în timp ce El flămânzea, suferea, plângea, Se ruga şi tăcea… Au tăcut toţi cei pe care El îi ridicase din mizerie, din neştiinţă, din anonimat.
[…] Aşa se săvârşeşte crima cu ajutorul celor care tac. Cu ajutorul „fraţilor“ înţelepţi, care nu-şi pun ei în primejdie situaţia lor, spre a apăra pe un om chiar nevinovat, dar care acum nu le mai poate procura nici un avantaj direct, însă dacă l-ar apăra le-ar putea pricinui vreo neplăcere. Că a fost el un binefăcător cândva şi pentru ei, poate. Dar dacă acum nu le mai poate face nimic… „Mai bine să nu ne băgăm. Nu ne mai interesează problema.“
Aceştia sunt martorii nepăsători, martorii vinovaţi, martorii criminali, care, îngăduind nelegiuirea prin tăcerea lor, se fac părtaşi cu făptaşul ei la osânda lui.
Şi să şi fie şi acum şi în vecii vecilor!

Doamne, ce dator pot fi
harului Tău mare,
mii de vieţi dac-aş trăi
şi-aş tot vrea să pot plăti,
Doamne, ştiu că nu voi fi
niciodată-n stare!

Doamne, că mi-ai dat şi dat
aur ca din soare,
nu-i ca mine de bogat,
Doamne, nici un împărat,
dar de cât mi-ai dat şi dat
ce-Ţi voi da eu oare?

Doamne, n-am un nalt cuvânt,
nici alt dar mai mare,
doar o lacrimă şi-un cânt,
şi-acel tainic simţământ
pentru care nu-i cuvânt,
inima mea are.

Doamne, ia-mi-le-ascultând
dulcile-mi suspine
şi le-aşază lăcrimând
lângă dulcele Tău gând
care-Ţi arde aşteptând
numai după mine!

Traian Dorz, Cântarea biruinţei

Traian Dorz, Eternele poeme

Trei Nume-n Unul Singur
e Harul şi Misterul
ce-nvăluiesc pământul
şi-nstăpânesc Eterul,
le spune Ziua, Nopţii
şi Iarna, Primăverii
şi Seara, Dimineţii
şi Moartea, Învierii…

Trei Feţe-a Celui Unic
şi Veşnic Creatorul
din Care toate, toate
şi-au forma şi izvorul
şi-n care toate, toate
se duc topindu-şi eul
Trei Stări – Acelaşi Unic
şi Veşnic Dumnezeul… | Continuare »

Fratelui Traian Dorz, la împlinirea a douăzeci şi unu de ani de când ne aşteaptă în prag de cer

Doamne, dă-i răsplată sus
celui care ne-a condus
mâna când ne tremura,
pasul care nu-ndrăznea,
inima arzând durut,
plânsul zbuciumând tăcut,
şi condeiul prea sfios
vrând să-L nalţe pe Hristos,
şi arcuşul ce-a cântat
tot de dor înfiorat.

Doamne, răsplăteşte-n cer
celui ce ne-a fost străjer
luptele când se-nteţeau,
flamuri când se sfărâmau,
rugul când ardea robind
cu cătuşe-nlănţuind
dorul cel nemărginit,
zorii fără răsărit…
Doamne, dă-i răsplată-n cer
fratelui rămas străjer! | Continuare »

POEŢI ŞI VERSURI DIN ÎNCHISORILE COMUNISTE
Lidia Hamza

Poporul nostru şi-a răscumpărat prin jertfă fiecare generaţie, încă de la formarea lui având sfinţi a căror moaşte ne-au dăinuit peste veacuri neamul şi credinţa. Chiar în vreme de răstrişte, când, o mie de ani, s-au tot zbătut unii să ne şteargă din istorie, sfinţii noştri români sunt atestări pe care nimeni nu le poate nega. Cu cât se dorea mai tare zdrobirea identităţii noastre ortodoxe, cu atât răsăreau mai mulţi vajnici apărători ai ei.
Pe lângă sfinţii români, canonizaţi deja, care au purtat temeluirea noastră ca neam creştin pe umerii martiriului lor şi care au răscumpărat cu jertfele lor ortodoxia neamului nostru, mai avem încă mulţi trăitori de ortodoxie pe care doar puţini îi ştiu: sfinţii închisorilor comuniste.
Lor şi poeziei în zeghe doresc să le aduc un pios omagiu, astăzi, de ziua Sfinţilor români.
Românul s-a născut poet. Poezia lui irumpe însă din suferinţa neamului. Doina şi balada specifice poporului de pe acest mirific picior de plai sunt unice tocmai pentru că izvorăsc din suspin, precum floarea de crin, a cărui mireasmă cu cât e mai zdrobită, cu atât devine mai puternică. Neamul românesc a trăit însă dintotdeauna suferinţa ca pe o biruinţă. Cântecul era victoria lui. Viersul aninat de coarda vibrândă sub degetele vreunui vituoz era şi este încă remediul aprigelor crize sociale sau morale prin care a trecut poporul nostru de-a lungul zbuciumatei sale istorii. | Continuare »

Traian Dorz,
din vol. Cântări îndepărtate

Te rog nu pentru lume, Tată,
nici pentru fiii ei cei răi,
ci pentru turma Ta curată
şi pentru copilaşii Tăi.

Te rog nu să le-opreşti furtuna
şi nici să-i iei de pe pământ,
Mă rog să-i faci să fie una,
aşa cum Eu cu Tine sânt.

Le cer adânca părtăşie
cu darul Binelui Suprem,
uniţi din inimă să fie,
aşa cum Eu şi Tu suntem!

Mărturisirea mântuirii
la fel s-o poarte pe pământ,
părtaşi sfinţeniei iubirii
uniţi cum Eu cu Tine sânt,

Curaţi de orişice minciună,
de-a pururi, Tată, să-i păzeşti,
uniţi să fie împreună
aşa cum Tu cu Mine eşti!

Şi-ajută-i, Tată, să trăiască
cerinţa Sfântului Cuvânt,
Iubirea să-i nedespărţească
aşa cum Eu cu Tine sânt.