Comori Nemuritoare

Preot Iosif Trifa

E frumoasă această urare. Dar cercetată în lumina Evangheliei, ea este o vorbă goală.
Căci ce înţeleg oamenii prin această urare? Îşi poftesc sănătate, bogăţie, bunăstare, mergere bună în toate. Fireşte, sunt bune şi acestea. Sunt şi acestea daruri de la Dumnezeu.
Dar din aceste urări lipseşte partea sufletului. În ele se află numai “Marta”, dar lipseşte “Maria”. Căci a fi fericit nu înseamnă numai a fi sănătos. Nici numai a fi bogat şi a-ţi merge bine. De multe ori, sufleteşte poţi fi fericit numai cu aceste daruri. Cu o sănătate perfectă uiţi foarte uşor pe Dumnezeu, iar averea poate deveni foarte repede un idol.
Când toate îţi merg bine, de regulă un singur lucru îţi merge rău: grija de suflet. “Şi a mâncat Iacov şi s-a săturat şi a uitat pe Domnul” – Deut. 32-15. De aceea în Evanghelie găsim fericirea legată de altceva.
“Fericiţi sunt cei ce plâng… fericiţi sunt cei prigoniţi, fericiţi sunt cei curaţi la inimă… cei milostivi”, etc. Fericirea cea adevărată e cea care are legătură cu sufletul, cu cerul, cu Dumnezeu, indiferent că ne merge bine – ori rău. De multe ori un “an rău”, cu încercări, izbelişti şi necazuri poate fi o mare binecuvântare pentru viaţa noastră cea sufletească.
“Veselitu-ne-am pentru anii în care am văzut rele”, zicea psalmistul (Ps. 89-17). Fericirea cea adevărată e cea care pleacă din inima omului şi se sfârşeşte cu cerul de sus.
Fericirea cea adevărată leagă cerul cu pământul şi pe om cu Dumnezeu. Fericirea cea adevărată e când ai în suflet pacea Domnului, câştigată prin Sângele Fiului Său. Ferice de cel cu fărădelegea iertată, zicea psalmistul (Ps. 32-1). La această fericire să ne gândim în pragul Anului Nou. An nou fericit, pe limba Evangheliei înseamnă an nou cu viaţă nouă… an nou trăit cu Domnul şi Evanghelia Lui.
Un credincios i-a urat odată unui vecin necredincios, în ziua de Anul Nou: Dumnezeu să-ţi ajute, vecine dragă, să-L poţi căuta şi afla în anul acesta pe Domnul Isus Hristos. O urare pe care noi o dorim tuturor celor ce nu L-au aflat cu adevărat şi nu-L cunosc cu adevărat pe Isus, Mântuitorul sufletelor noastre.

[Soldaţii împăratului Irod veneau din casă în casă să taie fără milă copiii sub doi ani] – Fr. Ioan Opriș

PRIBEGIA COPILULUI – Pr. Arsenie Boca

PREŢUL RĂSCUMPĂRĂRII NOASTRE – Traian Dorz

Dumnezeu este ajutătorul nostru întru nevoi – Sf. Ioan Gura de Aur

[Hristos va vorbi mereu] – Traian Dorz

Cruce şi stea – Vlad Gheorghiu

CÂT VA TRĂI LUMINA – Traian Dorz

Sfinţii paisprezece mii de prunci ucişi de Irod în Betleem – Proloage

Traian DORZ, din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău (Efeseni, 6, 16).

Pe deasupra tuturor, luaţi scutul credinţei…
Putem avea învăţătura cea mai adevărată şi frăţietatea cea mai iubitoare, dar dacă noi înşine pe deasupra acestora nu avem credinţa tare şi de nepătruns, prin care să ne apărăm şi să ni le păstrăm acestea întregi, fără credinţa biruitoare nu ne pot folosi prea mult nici dreapta învăţătură, nici dulcea frăţietate şi nici ostenitoarea râvnă pentru Evanghelie.
Credinţa este scutul apărător al tuturor acestora şi de aceea, câtă vreme credinţa noastră este tare şi neclintită, noi putem ţine piept tuturor uneltirilor şi atacurilor diavolului.

Credinţa se reazemă pe adevăr şi pe dragoste, după cum scutul se reazemă pe cingătoare şi pe platoşă. Ele se ajută şi se apără împreună şi nu pot merge împreună una fără de cealaltă.
Credinţa apără învăţătura şi tot ea apără şi dragostea.
O credinţă puternică şi adevărată este numai aceea care apără cu hotărâre şi tărie, în orice vreme, învăţătura de la început şi dragostea dintâi.
După cum scutul puternic nu lasă să pătrundă nici o săgeată vrăjmaşă ca să strice cingătoarea şi platoşa, tot aşa, o credinţă tare şi adevărată nu permite nici unei învăţături străine să-i strice învăţătura. Şi nici unei încredinţări străine, să-i despartă dragostea dintâi.

Propovăduieşte Cuvântul potrivit cu învăţătura, spune Sfântul Pavel lui Tit (Tit 1, 9).
Şi înfruntă pe potrivnici.
Împotriviţi-vă diavolului, tari în credinţă, spune Sfântul Iacov (Iac 4, 7), şi el va fugi de la voi. | Continuare »

OCHII SFÂNTULUI NICOLAE – Traian Dorz

Viaţa Sfântul Ierarh Nicolae

Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae

Despre Sfântul Ierarh Nicolae

Din minunile Sfântului Ierarh Nicolae

Răzbunare fără pereche – Traian Dorz

ZIUA NUMELUI – Pr. Iosif Trifa

Gaura morţii – Pr. Iosif TRIFA

CĂLĂTORUL

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului – SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Înfricoşat tablou al inegalităţii dintre oameni! – Sfântul Nicolae Velimirovici

“A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă” – Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

[Vrei să ştii cum va fi moartea ta? Cum a fost viaţa ta!] – Traian Dorz

Cu cântări duhovniceşti – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

PRIMIREA ŞI DAREA – Traian Dorz, Păşunile dulci

CE ESTE DEŞERTĂCIUNEA DEŞERTĂCIUNILOR – Traian Dorz, din LEAGĂNUL DE AUR

STĂPÂN CARE OMOARĂ, STĂPÂN CARE ’NVIOARĂ – Arhim. Scriban

Poezii: 

Cel drept n-ajunge-n lumea aceasta om bogat; ZBOR GRĂBIT E VIAŢA ASTA; CE ROST MAI AI?; OPREŞTE-TE O CLIPĂ; Din tot ce-aduni;  Ce-i foloseşte unui om?; VA VENI-N CURÂND ŞI ZIUA; O, ce deşertăciune-s toate!; SUFLET FRĂMÂNTAT.

CE TARI PĂREAU; O, BUNURI TRECĂTOARE!;

Cântări potrivite cu Evanghelia duminicii:

45.O necurmată pregătire; 46.Vino, suflet călător;  52. La miezul nopţii; 59. Toate-ai să le pierzi; 60. Anii trec ca norii; 62. Aproape ca o seară; 85. La ce-mi foloseşte, oare?; 154. Să nu iubesc nimic, Iisus; 179. La ce folos?; 184. Vegheaţi mereu; 198. De-aş ajunge cea mia mare; 500. Azi eşti aici, mâine unde-i fi?; 561. Hai, creştine, te deşteaptă; 565. Când, azi, în faţa ta; 568. Tu nu-ţi dai încă seama; 569. Te va osândi pe tine; 571. Sărmani alergători spre moarte; 573. Ce e viaţa asta-n lume?; 576. Va trebui să mori curând; 579. Tot ce-ai avut pe lume; 587. Dintre câte-averi; 590. Veniţi, fraţilor, cu toţii; 594. Suflete sărmane; 602. De ce-ţi iei inima?; 943. Lume, lume-nşelătoare; 1007. Aş vrea să am un mers curat; 1045. Să Te privesc din plin

Părintele Arsenie Boca

Pe lângă omul căzut între tâlhari treceau pe rând, neputincioase: Legea şi preoţia Vechiului Testament. Nici una nu i-a putut ajuta nimic. A venit Samarineanul milostiv (Luca 10, 33), om de alt neam; omul fără de păcat, Iisus, care l-a luat pe cel rănit şi l-a pus pe dobitocul Său. Ceea ce, ascuns, însemnează întruparea lui Dumnezeu în firea de om; omul fără de păcat, adevăratul nostru aproape, în stare să ne care în spate dintre tâlhari, Acasă.
Cel căzut între tâlhari a fost încredinţat Bisericii, ca slujitorii ei să poarte grijă de dânsul, spălându-i rănile, din neam în neam, cu vin şi untdelemn. Bisericii i-a dat cheltuială doi bani: Vechiul şi Noul Testament, adică după trebuinţă, legea, povăţuitoare la pocăinţă aspră ca vinul pe rană şi Harul celor şapte Taine, izvorând din Hristos, pomul vieţii, ca un untdelemn ce unge rănile, curăţite cu asprimea pocăinţei. Amândouă tămăduiesc deplin pe om.
Pilda samarineanului nu este numai o pildă, este totodată şi revelaţia misiunii viitoare a Bisericii, este şi angajarea omului în asemănarea cu samarineanul, creşterea lui în neamul samarineanului, (căci samarineanul era de alt neam decât cel căzut între tâlhari). Pogorârea din Ierusalim în Ierihon, adică căderea omului din starea de rai a conştiinţei în starea din lumea aceasta, rănită şi mai moartă de tâlharii cei din gând.
Legea şi prorocii, neputând să-l ajute, au trecut pe alăturea: asemenea şi leviţii nu i-au ajutat nimic. A venit un străin, i s-a apropiat de răni, le-a spălat cu vin (usturimea pocăinţei) le-a uns cu untdelemn (celelalte Taine), i-a luat firea sa în spate (întruparea lui Dumnezeu). A petrecut împreună cu omul, l-a dat în grija Bisericii. Dar a doua zi după Înviere, pecetluind cu aceasta unul din cei doi bani de cheltuială, Noul Testament, a dat Bisericii grija de om, precum şi cele două testamente Legea şi Harul.
Toată bătaia de cap cu omul şi tămăduirea conştiinţei sale o are Biserica, până la a doua venire a Samarineanului când i se va răsplăti osteneala. Iată adevărata împlinire a legii în iubire. Iată Samarineanul, adevăratul aproape al conştiinţei căzute între tâlhari.
Iată cu cine să fim asemenea şi ce să facem, ca să avem răspuns la problema vieţii veşnice.

 O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete (Ed. Teognost)

CÂND SE LASĂ ÎNSERAREA – Traian Dorz

O minune «furată» – Părintele Arsenie Boca

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sfântul Teofan Zăvorâtul

UN FOC, DE CÂTE ORI SE STINGE – Traian Dorz

Învierea fiicei lui Iair – Sf. Nicolae Velimirovici

Hristos are viaţa în Sine şi o dă cui vrea – Traian Dorz

„Toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Mc 9, 23)

Într-un Duh – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Prin Cruce… – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei