Despre rugăciune

Despre rugăciune

Predică la Duminica a X-a după Rusalii

Mare grijă a purtat totdeauna sfânta noastră Biserică de a pune înaintea fiilor săi învăţăturile frumoase şi mântuitoare. Cine a fost cu luare-aminte la slujba Domnului poate zice că a fost drept către suflet ca şi către trupul său. Într-adevăr, trupul omului are nevoie de hrană în tot timpul. Dar şi sufletul are nevoie de hrană; a-l lipsi de dânsa, nu înseamnă oare a fi nedrept? Pentru aceasta este de tot folosul ca, împreună cu trupul, să hrănim şi sufletul. Aceasta făcând, lucrăm spre binele şi mântuirea noastră.
Un îmbelşugat izvor pentru hrana sufletului este Sfânta Evanghelie. Cu multă înţelepciune mama noastră a tuturor, care este Biserica, la fiecare slujbă dumnezeiască ne citeşte dintr-însa câte o bucată plină de nepreţuite învăţături. Iar noi datori suntem să ne pătrundem sufletul de dânsele, ca şi albina care niciodată nu se întoarce deşartă, ci încărcată cu mierea cea dulce culeasă din flori.
Şi în Sfânta Evanghelie de astăzi multe lucruri sunt de învăţat. Ca omul harnic, fraţilor, să ne punem la lucru, să scoatem învăţătura cea bună, s-o întoarcem pe toate feţele, ca nimic să nu ne fie străin.
Ce ne spune cuvântul Domnului prin Sfânta Evanghelie de azi – un om a venit la Mântuitorul şi, căzându-i în genunchi, s-a rugat să mântuie pe fiul său, că de multe ori cade în foc şi în apă.
Ce era acesta? — Fără îndoială un lunatec. Se scula, umbla nopţile şi, unde se trezea, acolo cădea. Tatăl acestui lunatec, care ruga pe Mântuitorul pentru vindecarea fiului său, îi spune: L-am adus la Apostolii tăi, şi n-au putut să-l vindece. Domnul Hristos însă numai decât l-a vindecat, iar Apostolii, minunaţi, îl întrebară că de ce n-au putut face şi ei aşa?
Atunci Mântuitorul le spune: fiindcă n-aţi avut credinţă, iar această boală nu se vindecă decât prin post şi rugăciune.
Aţi auzit, fraţilor? Post şi rugăciune! Mari şi sfinte vorbe! Pentru fiecare trebuie o cuvântare întreagă ca să te adânceşti într-însele. De aceia să stăm de vorbă azi numai despre una dintr-însele, şi anume despre rugăciune. | Continuare »

„CREDEŢI CĂ POT?”

Vorbirea fratelui Ioane (Săucani) la adunarea de la Vălani – 2 august 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Vindecarea-orbului-18„Când a plecat de-acolo, s-au luat după Iisus doi orbi care strigau şi ziceau: «Ai milă de noi, Fiul lui David!» După ce a intrat în casă, orbi au venit la El. Şi Iisus le-a zis: «Credeţi că pot face lucrul acesta?» «Da, Doamne!» Atunci S-a atins de ochii lor şi le-a zis: «Facă-se după credinţa voastră»” (Mt 9, 27-29).

S-a vorbit în seara aceasta despre aceste lucruri petrecute în Evanghelia care se va citi mâine în toate bisericile noastre.
Ce lucruri minunate sau petrecut atunci când Domnul Iisus era aici în lumea aceasta, când Domnul Iisus umbla din cetate în cetate, ca să cheme oamenii la mântuire, să le facă numai bine!
Pentru fiecare suflet zdrobit, pentru fiecare suflet amărât, pentru fiecare suflete căzut, El a venit în lumea aceasta să-i ridice, să-i aducă la starea fericită a ascultării de voia lui Dumnezeu. Să-i scoată din stările acelea nenorocite în care eram fiecare dintre noi.
Evanghelia vorbeşte de doi orbi… Iubiţilor, oare numai doi orbi or fi fost atunci în lumea aceasta, în vremea Domnului Iisus? Au fost mai mulţi… Şi astăzi sunt atâţia orbi, în vremurile noastre… Nu orbi cu ochii aceştia trupeşti, ci orbi cu ochii duhovniceşti.
Aceşti doi orbi, spune Evanghelia că s-au luat după Iisus şi strigau după El… Iar după ce au venit la El, Domnul Iisus i-a întrebat:
– Credeţi voi că pot să fac Eu asta?
– Da, Doamne!
Ei au crezut… O, ce puternică credinţă au avut aceşti doi orbi!
Orbii de astăzi nu mai au credinţă… | Continuare »

Datoriile părinţilor către copii

Datoriile părinţilor către copii

Predică la Duminica IV după Rusalii

Voi, părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri spre mânie, ci creşteţi-i în învăţătura şi îndreptarea Domnului (Efeseni 6, 4).

I
Fraţilor, când legea Domnului nostru Iisus Hristos a pus femeia pe o treaptă de cinste, pe care n-o mai avusese până atunci, a făcut o faptă de cea mai mare dreptate. Dar odată ce a dăruit-o cu cinste, odată ce legătura dintre bărbat şi femeie a sfinţit-o, trebuia să meargă mai departe.
Când unirea bărbatului cu femeia este deplină? – Fără îndoială că atunci când e încununată de copii. Apoi, fraţilor, dacă legea noastră creştinească a ridicat din ruşine femeia, sfinţind legătura ei cu bărbatul, tot aşa a chezăşuit şi pentru copil o stare de cinste, ca unul ce are să ajungă om deplin. Învăţătura creştină cere ca omul să fie înfrumuseţat cu toate podoabele sufletului.
Dar înţelegeţi bine că nu poate să ajungă aşa când va fi om mare, dacă din copilărie nu-l vom învăţa şi nu-i vom sădi în suflet gândurile bune şi de folos. Dar asupra cui cade această datorie decât asupra părinţilor? Ei au însărcinare de la Dumnezeu pentru buna creştere a fiilor. Aceasta ne-o spune şi Sf. Apostol Pavel: Creşteţi-i în învăţătura şi îndreptarea Domnului. Din nefericire, deseori părinţii lasă pe fiii lor să ajungă nedrepţi, înşelători, şi pe urmă încep să se mire zicând, că de unde oare au înhăţat atâtea răutăţi? Aceasta este însă vorbă uşoară, pentru că datoria lor era să apuce înainte, să nu deschidă copiii ochii spre cele rele, sau, când îi vor deschide, ei să fie dinainte îndrumaţi spre cele bune.
Dar cât de puţini sunt acei care socotesc aceasta ca o datorie! Cei mai mulţi nu se îngrijesc decât să aibă copii, – încolo… ce-o da Dumnezeu! Dar lucrul acesta nu e deloc înţelept, fiindcă aici nu e vorba să ai copii mulţi, ci acei câţi îi ai, să-ţi fie buni. Ce folos vei avea de la mulţi şi răi? N-ai să doreşti mai degrabă să fie puţini şi buni? Se înţelege că mai mare merit este să ai mulţi şi buni, dar lucrul înţelept este să-i ai întâi buni şi apoi mulţi.
Ceia ce Biserica noastră ne învaţă despre creşterea copiilor e de aşa mare însemnătate, încât trebuie să ne adâncim tot mai mult într-însa, mai cu seamă că sunt mulţi care nu prea o bagă în seamă. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Torcești, Galați

predica_de_pe-munte(…) Am mulţumit lui Dumnezeu în noaptea prin care am trecut că – deşi au fost foarte multe şi foarte iubitoare invitaţii: „Veniţi la noi, să odihniţi două sau trei ceasuri, să luaţi o bucăţică de pâine, că a trecut atâta timp de când ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi poate veţi fi flă-mânzi sau obosiţi”, au fost totuşi unii care au spus: „Somnul şi mâncarea le vom afla totdeau-na. De la ele am venit şi la ele ne ducem. Dar bucurie ca asta, un moment fericit în care să putem asculta şi să ne putem împărtăşi din Cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu cu fraţii noştri nu totdeauna avem”.
De aceea ne-am bucurat din toată inima de astfel de suflete care, mai presus de toate, au preţuit hrana cea veşnică prin care omul trăieşte chiar şi trupeşte; căci Mântuitorul a zis: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Noi am făcut această experienţă. A trebuit să mergem în slujba lui Dumnezeu sau să răbdăm în chinurile lui Dumnezeu fără mâncare. Şi am constatat cât de adevărată este făgăduinţa lui Dumnezeu. Ne-am dus flămânzi şi ne-am întors sătui, fără să fi mâncat nimic. Ne-am dus obosiţi şi ne-am întors odihniţi, fără să fi dormit. Ne-am dus bolnavi şi ne-am întors sănătoşi, fără să fi întrebuinţat nici un medicament. Pentru că adevărat este cuvântul acesta: puterea lui Dumne-zeu satură nu numai sufletele noastre, ci şi trupurile noastre. Mântuitorul a spus odată într-o Evanghelie – şi v-aduceţi aminte, că este scris: „De ce vă îngrijoraţi atât de mult, puţin cre-dincioşilor? Uitaţi-vă la păsările cerului şi la crinii câmpului: nici nu torc, nici nu ţes; nici nu strâng în grânarele lor şi totuşi, vă spun: Tatăl vostru Cel Ceresc îngrijeşte de ele”. | Continuare »

LA PRAZNICUL SF. APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL

LA PRAZNICUL SF. APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL

Ap. Pavel a profeţit vremile şi oamenii de azi

Acum duminică avem praznicul Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Cu acest prilej, repet ceea ce am spus de atâtea ori.
Citiţi pe Apostolul Pavel, căci nimeni dintre muritorii pământului n-a înţeles atât de adânc pe Mântuitorul şi n-a predicat cu atâta putere pe „Hristos cel Răstignit” ca el şi nici o carte din lume nu atrage pe om cu atâta putere la picioarele Crucii ca Epistolele lui.
Dar Ap. Pavel a fost nu numai un mare vestitor al Evangheliei, ci şi un profet. A profeţit din cuvânt în cuvânt vremile şi oamenii de azi.
În A Doua Epistolă către Timotei, Apostolul Pavel scrie următoarele: „Şi aceasta să ştii, că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite. Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, măreţi, trufaşi, hulitori, de părinţi neascultători, nemulţumitori, necuraţi, fără de dragoste, neprimitori de pace, clevetitori, neînfrânaţi, nedumesnici, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având chipul bunei credinţe, iar puterea ei tăgăduind; şi de aceştia te fereşte”… (II Tim 3, 1-5).
„Oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi” (II Tim 3, 13). | Continuare »

ORBUL VINDECAT DE DOUĂ ORI

Vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la adunarea de la Reşiţa – 1974

Citesc câteva versete din Evanghelia de la Marcu, capitolul 8, începând cu versetul 22: „Au venit la Betsaida; au adus la Iisus un orb şi L-au rugat să Se atingă de El. Iisus a luat pe orb de mână şi l-a scos afară din sat; apoi i-a pus scuipat pe ochi, Şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: „Vezi ceva?”. El s-a uitat şi a zis: „Văd nişte oameni umbVindecarea-orbului-14lând, dar mi se par ca nişte copaci”. Iisus i-a pus din nou mâinile pe ochi; i-a spus să se uite ţintă; şi când s-a uitat, a fost tămăduit şi a văzut toate lucrurile desluşit. Atunci Iisus l-a trimis acasă şi i-a zis: „Să nu intri în sat şi nici să nu spui cuiva în sat”.

Fraţilor şi surorilor, pentru câteva clipe să ne găsim lângă orbul acela din Betsaida, într-o cetate în care Domnul a făcut lucruri minunate, dar despre care a trebuit să spună mai târziu: „Vai de tine, Betsaida, căci dacă s-ar fi făcut în Tir şi Sidon lucrările care s-au făcut în tine, de mult s-ar fi pocăit în sac şi cenuşă”.

Nu prea mult se vorbeşte în Biblie de Betsaida, dar Domnul a trecut prin ea şi se vede că a făcut multe minuni acolo. Dar satul acesta, cu toate minunile făcute, a rămas rece şi nepăsător, respingând Cuvântul şi pe Domnul.
În satul acesta cineva aduce un orb la Domnul Iisus şi Îl roagă să îl tămăduiască. Spune în Sfânta Scriptură că altădată nişte părinţi au adus nişte copii ca să Se roage pentru ei şi să Se atingă de ei, şi apostolii i-au certat pe oamenii aceştia care au adus copiii la El. Aici vedem iarăşi un lucru asemănător. Cineva – în tot cazul, vedem că au fost oameni care au avut totuşi un strop de credinţă în ei, că nu întâmplător au adus pe orbul acesta ca să Se atingă de el Domnul Iisus. De aici reiese că nu numai cei doisprezece ucenici, apostolii Domnului, sunt oameni care au avut credinţă. Domnul a avut şi oameni care nu erau apostoli, dar care credeau în El şi în minunile Lui. Când au adus pe orbul acesta, nu ştim dacă Domnul S-a rugat pentru el sau S-a atins de el, dar citim în versetul 23 că Domnul „a luat pe orb de mână şi l-a scos afară din sat.” | Continuare »

« Older Posts
Newer Posts »