b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Hotarul cel mare unde a murit frica

Pr. Iosif Trifa, Fricoșii

Spuneam mai înainte că în Noul Testament este un hotar unde a murit frica. Acest hotar mare se află în Faptele Apostolilor, capitolul 2. E Cincizecimea, Pogorârea Duhului Sfânt. Aici, la Faptele Apostolilor, capitolul 2, este mormântul fricii. Aici a murit frica.
Duhul Sfânt – aşa cum făgăduise Mântuitorul – a adus în lume desăvârşirea lucrării Lui. A adus desăvârşirea mântuirii. A adus moartea deplină a omului cel vechi şi învierea deplină a celui nou.
Duhul Sfânt a adus şi moartea fricii şi a tot ce mai trecuse în omul cel nou din firea cea veche. Citiţi în Faptele Apostolilor, de la capitolul 2 încolo, şi nu veţi mai afla urmele omului cel vechi. Şi nu veţi mai afla nici urmele fricii. Cincizecimea a dat oameni noi, oameni schimbaţi. Cincizecimea i-a schimbat pe toţi; pe Apostoli, ca şi pe popor. Iar în schimbarea aceasta, în această minunată schimbare, se observă, înainte de toate, curajul, îndrăzneala. A murit frica, şi în locui a păşit curajul, îndrăzneala pentru Dumnezeu. | Continuare »

Traian Dorz, Scumpele noastre surori

O, florile Credinței Sfinte,
ce-ncununați un chip slăvit,
– spre Cinstea Celui Ce vă cheamă
purtați-vă desăvârșit!

Dac-ați primit chemarea sfântă
să-I fiți podoabe la altar,
frumos în suflet, ca lumina,
păstrați al curăției har!

Dac-ați primit chemarea sfântă
și grea, de mame ori soții,
purtați în jurul crucii voastre
cununa sfintei curății!

Dac-ați primit chemarea sfântă
de lucrătoare-a lui Iisus,
purtați pe toată viața voastră
sfințirea Chipului de Sus!

Purtați mai scump ca ochii voștri
al sufletului alb veșmânt –
mai bine vă lipsiți de viață,
decât cădeți din legământ!

Căci voi sunteți cununa Celui
în veci Cântat și Preaiubit –
pentru Hristos și pentru lume
purtați-vă desăvârșit!

Surprinzător, și dureros totodată, tocmai în anul în care se vrea celebrat centenarul Oastei Domnului – pentru că, da, în noaptea dintre anii 2022 și 2023, Oastea Domnului a împlinit 100 de ani de la înființarea ei – parcă cineva (și nimeni nu vede) și-a propus să taie falnicul copac al Oastei de la rădăcină.

Nu am eu nicio calitate să apăr Adevărurile lui Dumnezeu. El știe foarte bine cum să Se apere pe Sine și Adevărurile Sale. Eu doar trebuie să aleg pe ce parte mă poziționez: de partea adevărului sau împotriva lui. Dar încredințările mele despre Adevăr trebuie să coincidă cu ale Sale. Atunci mă apăr și pe mine și credința cea dreaptă, și Oastea Domnului.

Sunt peste douăzeci de ani de când în sânul Oastei Domnului s-au infiltrat atât tendințe sectariste, care minimalizează importanța Bisericii, cât și tendințe formaliste, care limitează puterea harului Duhului Sfânt. Conducerea actuală de la Casa Oastei cu sediul în Sibiu a deraiat de la specificul Oastei Domnului, la început, puțin câte puțin, aproape invizibil pentru cei mai mulți. Pentru alții procesul e invizibil și astăzi. Oastea Domnului mai există doar în sufletele unor ostași rămași fideli învățăturii dintâi, luptători atât împotriva sectarismului, cât și a formalismului. Precum cândva, când fusese caterisit Sfântul Ioan Gură de Aur, Biserica Ortodoxă exista doar în el.

Foaia Iisus Biruitorul nu mai reprezintă de mult Oastea Domnului. Asociația Oastea Domnului cu sediul în Sibiu nu este Oastea Domnului, mișcarea religioasă pe care a inițiat-o Părintele Iosif! Ci este o făcătură special dirijată, astfel încât să o disipeze pe cea inițială până la înlocuirea specificului ei.

Un exemplu recent se poate vedea în articolul „Este nevoie de Oastea Domnului?“, apărut în foaia oficială, Iisus Biruitorul, nr 15/3-9 aprilie 2023.

Cine sunt responsabilii, cine a dat bun-de-tipar foii în care s-a publicat un astfel de material? Și cine răspunde de toate celelalte acțiuni care subminează fățiș Oastea Domnului? | Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
din Meditaţii la Apostolul din Duminica lui Toma

„Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon“ (Fapte 5, 12).

Domnul nostru Iisus Hristos n-a venit în lume pentru a face în ea semne şi minuni, ci pentru a aduce vestea mântuirii şi preţul răscumpărării pentru orice suflet care va primi, prin credinţă, vestea aceasta şi se va face prin naşterea din nou părtaş la curăţarea şi răscumpărarea aduse de preţul Jertfei Sale.
Dar toată această dumnezeiască lucrare de vestire şi de răscumpărare a sufletelor a fost mereu însoţită de multe semne şi minuni, de vindecări şi învieri trupeşti, făcute atât din milă pentru cei care sufereau, cât şi pentru întărirea, cu dovezi văzute, a soliei Sale cereşti.
Bieţii oameni aveau atât de puţină pricepere în a înţelege adevărul şi aveau atât de multe sarcini imediate, încât, dacă Mântuitorul le-ar fi promis numai o uşurare sufletească de sub o povară pe care ei n-o simţeau încă, nu L-ar fi putut înţelege şi urma. Dar când au văzut ei, prin uşurarea poverilor lor trupeşti, că Hristos are nu numai bunătatea, ci şi puterea să le ia sarcinile, cu toţii au venit să fie izbăviţi.
Prin vindecarea lor de bolile trupeşti, ei au priceput ce boală este păcatul, care era cauza acestor boli. Şi astfel le-a fost cu putinţă să înţeleagă Evanghelia şi să primească mântuirea Lui.

Domnul Iisus, la fel, i-a trimis pe Apostolii Săi, nu să facă minuni şi semne, ci să propovăduiască Evanghelia mântuirii Sale.
Dar mulţimea sufletelor cărora li se adresau Apostolii erau tot bieţii oameni măcinaţi de boli, chinuiţi de lipsuri, apăsaţi de nedreptate, care aveau mai întâi tot marea nevoie să fie despovăraţi trupeşte – şi apoi vor vedea de cele sufleteşti. | Continuare »

Minuni sunt toate câte sunt
în cer, în ape şi-n pământ,
în munţi, în câmpuri şi-n genuni,
minuni şi jos, şi sus, minuni.

Dar nu-i minune mai presus
ca jertfa Crucii lui Iisus,
în ea ne vom uimi mereu
ce milostiv, ce bun cu noi,
ce iubitor e Dumnezeu.

Minuni sunt toate câte vezi
şi toate spun să crezi, să crezi
şi toate ne-ncetat ne spun
ce bun e Dumnezeu, ce bun.

Minune-i pâinea ce-o mănânci,
Minuni sunt tainele adânci,
Minuni sunt leagăn şi mormânt,
Minuni sunt toate câte sânt.

Pătrunde-le, să ştii ce eşti
şi cât să crezi şi să iubeşti.
Trăieşte-le, să ştii că nu-i
minune cât iubirea Lui!

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

Pe fruntea Ta sudoarea e de sânge
şi ochii-s arşi sub pleoapele fierbinţi,
povara crucii – tot mai grea – Te frânge,
adânc rănindu-Ţi umerii Tăi sfinţi.

…Iar, dintre cei ce cuiele-Ţi bătură
şi-Ţi traseră la sorţi cămaşa Ta,
doar eu am fost cel mai aprins de ură
şi Ţi-am lovit mai aprig dragostea.

Dar mă ridic cu lacrimi de căinţă
şi ranele-Ţi sărut înfiorat.
Iisuse drag, Te rog cu umilinţă
mă iartă pentru sângele vărsat.

Mă iartă pentru coasta Ta străpunsă
şi pentru-al Tău obraz ce l-am scuipat,
şi pentru vina mea ades ascunsă…
şi fă-mă fiul Tău cu-adevărat.

Şi Te-oi iubi de-apururi cu putere,
şi Te-oi sluji apoi pân’ la mormânt,
Te-oi aştepta apoi pân’ la-nviere
şi-n veci slăvi-voi Numele Tău sfânt.

Lidia Hamza

Păşind încet, cu fruntea-nsângerată, Hristos suia păcatul tuturor;
Urma strigând mulţimea-nfuriată, cerând amarul Preţ ispăşitor.

Plângeau cei dragi cu inimi sfâşiate când El spunea de cruntul viitor;
Ce-amar plăti-va trufaşa cetate acest profetic Preţ ispăşitor!

Ajuns în vârf, bătut pe cruce-n cuie, El Se ruga iertând păcatul lor,
Căci nu e grai în veac şi-n veac să spuie ce crunt şi-amar e-un Preţ ispăşitor.

Pe cruce-n jos, curgând tăcut şiroaie spre josnicul pământ ucigător,
Spăla pe om de moarte şi noroaie Dumnezeiescul Preţ ispăşitor.

Răbdând cu El, sta Maica Lui zdrobită cu ucenicul sfântului fior,
cutremuraţi de taina profeţită, ce scump şi-amar e-un Preţ ispăşitor.

…Doar tu nu vezi, doar tu rămâi departe, doar tu priveşti la tot nepăsător…
O, nu te temi c-ai să plăteşti prin moarte, în veac, amarul preţ ispăşitor?

Traian Dorz, Cântări de sus

Traian Dorz, Hristos – Răscumpărătorul nostru, Meditații la Evanghelia de la Ioan, ca. 18

„Atunci toţi au strigat din nou: „Nu pe El, ci pe Baraba!“ Şi Baraba era un tâlhar.

Până acum vorbiseră, acum strigau.
Până acum vorbiseră numai unii, acum strigau toţi.
Până acum fuseseră numai pârâşi, acum deveneau ucigaşi.
În virtutea bunului obicei de până acum, care era rânduit să dea viaţă celui osândit, se cerea acum, cu strigăte, moartea unui nevinovat.
Hristos, pus alături de Baraba, era în faţa poporului. Iar poporul era în faţa lui Hristos.
Acum sosise clipa marii şi hotărâtoarei alegeri a acestui popor.
Cunoscut le era tuturora Iisus.
În cei peste trei ani, cât Iisus cutreierase toate drumurile şi cetăţile lui Israel, avuseseră cu toţii prilej să-L vadă şi să-L cunoască pe Hristos Domnul.
Cele ce se spuseseră despre El,
ceea ce făcuse El,
ceea ce vorbise şi lucrase Iisus în mijlocul lor
fuseseră atât de neobişnuite, de minunate şi de uimitoare, încât, cu siguranţă că nu mai rămăsese nici unul dintre iudei care să nu fi făcut parte măcar o dată dintre miile de privitori şi ascultători care erau zilnic martori la toate acestea. Deci ei cunoşteau bine ce lucrase Hristos şi Cine era El.
Dar îl cunoşteau bine şi pe Baraba. Căci marii tâlhari, capii răscoalelor, vestiţii bandiţi sunt cunoscuţi totdeauna şi se ştie cu groază tot ce sunt ei în stare să facă.
Între aceştia doi, trebuie să aleagă acum mulţimea. Mulţimea care, desigur, auzind despre cele întâmplate, se adunase acum în număr ameninţător de mare în curtea şi în faţa lui Pilat. Poate şi în stradă, până departe. Erau toţi aici, porniţi acum să aleagă. Şi aleseră.
Şi, între aceştia doi, a ales, cu strigăte, cu strigăte şi urlete prelungite, cum face mulţimea înnebunită. | Continuare »

„Părintele Meu, de este cu putinţă, treci de la Mine paharul acesta; însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti“ (Matei 26, 39).

Eu cred că mulţi se întreabă pentru ce Hristos a grăit aceste cuvinte; şi cei necredincioşi vor răstălmăci aceste cuvinte, spre a întinde cursă fraţilor noştri celor mai slabi. Deci pentru ca noi atât năvălirea acelora să o respingem, cât şi pe fraţii noştri săi scăpăm de nelinişte şi de strâmtoare, să observăm aceste cuvinte mai de aproape, să ne oprim la tâlcuirea acestui loc şi să pătrundem în înţelesul lui cel adânc.
Căci citirea şi audierea cuvintelor nu ajută la nimic, dacă ele nu se şi pricep încă. Şi vistiernicul acela al împărătesei Candakiei citea, dar cât îi lipsea ucenicul lui Hristos, care să-i tâlcuiască cele citite, el nu înţelegea. Ca nu acelaşi lucru să vi se întâmple şi vouă, fiţi cu băgare de seamă la cuvintele noastre, aţintiţi-vă priceperea voastră şi primiţi cuvântarea mea cu suflet plin de luare aminte şi râvnitor. Ochiul vostru să se uite cu agerime, duhul vostru să fie aţintit şi sufletul vostru să se curăţească de toate grijile cele pământeşti, pentru ca noi să nu aruncăm cuvântul lui Dumnezeu în spini, nici pe piatră şi nici pe cale, ci să cultivăm un ogor gras şi roditor, spre dobândirea unui seceriş bogat.
Dacă veţi asculta cuvintele mele aşa, veţi înlesni lucrarea mea, iar voi înşivă fără osteneală veţi afla cele despre ce vă vorbesc. Ce zice locul din Biblie, care astăzi ne preocupă? „Părinte, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta”.
Ce va să zică el cu aceasta? Noi trebuie să dăm înţelesul cuvintelor, înainte de a le tâlcui mai departe. Aşadar, ce voieşte el să zică? Voieşte să zică: „Părinte, de este cu putinţă, treacă de la mine”. | Continuare »

Viperă de frate, ucenic tâlhar,
puiul linguşirii plin de viclenie,
pântece făţarnic, lacom şi avar,
chipul şi sămânţa nimicite-ţi fie!

Frate şi tovarăş monstrului Cain,
vânzător de viaţă celui ce ucide,
şarpe cu otravă, cântec cu venin,
îţi întinzi cu zâmbet cursele perfide!

Îndrumând călăii, victima săruţi
şi predând la moarte, vii urând de bine,
ca să nu priceapă cei ce-au fost vânduţi,
să te creadă-acelaşi cei ce-au fost cu tine.

Viperă de frate, ucenic tâlhar,
tu porţi toată vina crimelor de fraţi!
– Ardă pe-a ta frunte semn de veşnic jar,
mia ta de gâturi în acelaşi laţ!

Traian Dorz, Cântări luptătoare