O, păcătoşilor iubiţi

O, păcătoşilor iubiţi
ce staţi în nesimţire,
doriţi voi oare s-auziţi
un cântec de iubire?

Un cântec cum n-a fost nicicând
şi nici va fi vreodată?
…O, de doriţi, priviţi crezând
spre Crucea-nsângerată!

Priviţi mereu… priviţi în Sus,
pătrunde-I-veţi simţirea,
că-nsângerat murind Iisus
vă-nvaţă ce-i Iubirea.

Priviţi-L şi-ascultaţi ce sfânt,
un cântec de iubire
cum n-a fost altul pe pământ
ca sfânta-I pătimire.

Cât v-a iubit, cât vă iubea,
o, veţi putea voi oare
măcar să bănuiţi cândva
iubirea Lui cea mare?

Cât v-a iubit, cât vă iubea,
priviţi la răstignire
şi spuneţi cine-ar mai avea
o astfel de iubire. | Continuare »

TDorz1Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

… De măsura în care noi suntem gata să ne îngropăm în munca lui Hristos fiinţele noastre, de măsura în care suntem gata să ne dăruim pe noi înşine, ostenelile noastre, lacrimile noastre, avutul nostru, vremea noastră, sufletul, iubirea şi jertfa cea mai scumpă pe care o avem, depind creşterea, trăinicia şi rodirea Lucrării sfinte. […] Singure jertfa, osteneala, lacrimile, sângele şi sudoarea sunt îngrăşământul ceresc prin care cresc rodnice şi frumoase virtuţile şi roadele duhovniceşti ale Bisericii şi ale Lucrării lui Hristos. Fericite şi binecuvântate sunt acelea care le au.
[…] Dintre câte trebuinţe au o adunare duhovnicească şi un slujitor duhovnicesc, suferinţele şi omorârea în Hristos sunt trebuinţele lor cele mai mari şi mai însemnate.
Nu de libertate pământească are nevoie în primul rând o lucrare a lui Dumnezeu. Nici de o clădire mare, nici de fonduri, nici de autorizaţie, ci de lacrimi, de suferinţă, de pătimiri, de rugăciune, de post şi de jertfe. Nu de casă mare, nici de hrană îmbelşugată sau de îmbrăcăminte aleasă are nevoie un slujitor al lui Hristos. Ci de răbdare, de înfrânare, de renunţări şi de omorârea firii sale pământeşti, asemenea Domnului său Iisus. Numai astfel roadele Duhului Sfânt se vor arăta în viaţa Bisericii Sale. Şi viaţa lui Hristos se va arăta în trupul slujitorului Său.
…Nu vă miraţi deci voi, fraţii şi surorile mele, slujitori aleşi ai lui Iisus, că vă urăşte lumea (I Ioan 3, 13).
Nu vă miraţi că sunteţi vorbiţi de rău, priviţi cu duşmănie, batjocoriţi, lepădaţi, prigoniţi şi chiar ucişi – toate acestea vi se fac şi vi se for face mereu numai din pricina Numelui Scump al lui Hristos, Domnul nostru (Filip. 1, 13; Apoc. 2, 3; Mat. 5, 11). | Continuare »

Suprema cântare Iubirii – Traian Dorz

Care este porunca cea mai mare? – Preot Iosif TRIFA

IUBIRE, DĂ-NE HARUL – Traian Dorz

CE NE ÎMPIEDICĂ SĂ IUBIM? – Sfântul Ierarh Luca al Crimeei

Cea mai înaltă iubire este iubirea vrăjmaşului – Traian Dorz

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! – Sfântului Nicolae Velimirovici

Numai prin Duhul Sfânt e cunoscută iubirea lui Dumnezeu – Cuviosul SlLUAN ATHONITUL

VRĂJMAŞII ŞI PRIETENII – Traian Dorz

CUM V-AM IUBIT EU –  Traian Dorz

SEMNUL DRAGOSTEI – Traian Dorz

 

LA ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 5 / 11 febr. 1923, p. 4

Acum joi avem Praznicul Întâmpinării Domnului. Evanghelia acestui praznic ne spune că, la patruzeci de zile după Naşterea din Vifleem, Maria cu Iosif au luat pe Iisus, Copilul Sfânt, şi L-au dus la biserică, cu jertfă de curăţire, „ca să facă după obiceiul Legii pentru El”. În biserică aştepta bătrânul Simeon, „om drept şi temător de Dumnezeu, căruia îi era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea până nu va vedea pe Mesia”. Şi, văzând Simeon pe Iisus cel făgăduit, „L-a luat în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu, zicând: «Acum slobozeşte, Stăpâne, pe robul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta»” (Lc 2, 22-31).
Evanghelia Praznicului de joi este cu multă învăţătură pentru noi. Bătrânul Simeon a trăit o viaţă întreagă frământat de un singur dor şi o singură dorinţă: să-L poată vedea şi afla pe Iisus Hristos. Şi rostul vieţii noastre trebuie să fie tot acesta: să-L aflăm pe Mântuitorul Hristos. Două însuşiri bune l-au ajutat şi l-au învrednicit pe Simeon să vadă pe Mântuitorul. Întâia dată, dorul, dorinţa lui cea caldă şi fierbinte; şi a doua oară, purtările lui cele bune. Acestea ne trebuie şi nouă ca să L putem afla pe Mântuitorul.
Ca bătrânul Simeon, şi tu trebuie să-L chemi şi să L aştepţi cu dor pe Mântuitorul Hristos să se apropie de tine, să intre în viaţa ta, în casa ta, în frământările tale, în lipsurile sufletului tău şi vieţii tale. | Continuare »

Lidia Hamza

intampinarea DomnuluiAcum mă slobozeşte, Stăpânul meu ceresc,
De toată tina lumii şi-a firii pătimire
Căci, în întâmpinare, ca să mă-mpărtăşesc,
Îţi ies acum nainte, cu-ntreaga mea iubire.

Şi Te întâmpin, iată, cu sufletul desprins
De neputinţi, de temeri, de-nfrângeri, de-amorţire…
Şi-a aripei bătaie se-avântă-n necuprins
Să guste-mbrăţişarea din dulcea-mpărtăşire.

C-am vrut cu-ai mei alături pe culmi de biruinţi?
Sau singur cărăruia să-mi urc spre-a slavei zare?
S-au stins în voia-Ţi sfântă şi-n lacrime fierbinţi
Aceste doruri duse… Acum e sărbătoare!

În Sfânta Fărmitură cu Tine mă-ntregesc
Şi tot ce-a fost ori vifor, ori dor de fraţi dispare
Şi-ntru întâmpinare, o, Mire drag, sosesc,
Cu candela mea plină de-a dragostei cântare.

Şi-atât de larg mi-e zborul spre-al zărilor zenit,
Şi-atât de liber dorul s-a rupt de tot ce-l ţine,
c-aştept cu-nfrigurare în ceasul cel sortit
să fiu în prag de ceruri întâmpinat de Tine…

Traian Dorz

Intampinarea-Domnului_18_03Acum slobozi în pace pe robul Tău, Stăpâne,
spre-odihna cea de astăzi şi slava cea de Mâine,
c-ajunge ura nopţii şi-a vânturilor ace,
şi arşiţa vegherii – slobozi-mă în pace!

Tu ştii că n-am cui plânge şi nu mai am cui spune,
aici zadarnic graiul ar fi să-mi mai răsune,
s-au obosit de mine destui – şi nu le pasă,
de-ajuns e-acum, Stăpâne, – slobozi-mă acasă!

Ajungă a vegherii singurătate lungă
şi-a bătrâneţii trudă, – Stăpâne Sfânt, ajungă,
cenuşa jertfei arse pe-altar întreagă-mi zace,
dezleagă-mă, Stăpâne, şi mă slobozi în pace!

Spre alţi profeţi şi-ndreaptă acum cei de-astăzi faţa,
Stăpâne, fă-le parte de-aceia cu povaţa,
pe mine, iată, lumea tot mai oprit mă ţine,
ajungă-acum, Stăpâne, – slobozi-mă la Tine.

Ai mei s-au dus cu toţii în ţărnă şi-n lumină
şi ce-ar mai fi, Stăpâne, aici să mă mai ţină?
De dulcea Ta Lucrare la nimeni nu-i mai place,
de alţi Hristoşi vrea lumea, – slobozi-mă în pace…

Din vol. Cântarea veşniciei

Traian Dorz, Crucea mântuitoare

Ce minunat este sufletul unui om sau al unui popor care, condus de mintea sănătoasă, înţelege vremea marilor cercetări Dumnezeieşti şi iese în întâmpinarea Domnului! Ieşind cu bucurie în întâmpinarea lui Hristos – adică înţelegând drept şi primind bine îndrumarea mân­tuitoare – se face întâlnirea cea mai fericită a sufletului cu Dumnezeu. Şi a lui Dumnezeu cu sufletul.
Domnul Hristos vine totdeauna cu cele mai fericite rezolvări ale tuturor problemelor tale. Domnul Hristos vine totdeauna cu lumina, cu liber­tatea, cu pacea şi binecuvântarea tuturor îndestulă­rilor tale, atât pentru mintea ta, cât şi pentru inima ta. Ieşi în întâmpinarea Lui totdeauna când vine spre tine.

Atunci, pentru fericirea ta însuţi, să nu‑L laşi pe Hristos să aştepte sau să ceară – vreme prea multă. Şi cu atât mai mult, nu‑L lăsa să plece de la tine, ci ieşi totdeauna în întâmpinarea Lui şi deschide‑I chiar înainte de a bate El la uşa ta. Ce fericit vei fi şi tu, şi El atunci!
Dă‑I Domnului Iisus totdeauna mai înainte de a‑ţi cere El orice vezi tu că are El nevoie de la tine, ascultă‑L înainte de a-ţi porunci şi urmează-L înainte de a pleca. Abia atunci va fi cu adevărat fericită viaţa ta.

O minte sănătoasă şi o inimă curată, iată ce este cu adevărat fericit pentru oricine. Iar acestea numai Tu, Doamne Iisuse, le poţi înnoi şi face prin Învăţătura Ta care este Adevărul şi prin puterea Ta care este dragostea. | Continuare »

Traian DORZ, din CÂNTĂRI DE SUS

Intampinarea-DomnuluiNu-i bătrân nicicând acela
ce-are-un suflet credincios,
dragostea şi lupta-l face
tot mai tânăr în Hristos.

Ochii lui văd tot mai bine,
mersul lui e tot mai drept,
inima-i e tot mai tare,
graiul, tot mai înţelept.

Braţele-i mai cu iubire
poartă pe-alţii fericit,
duhu-i mai cu-nflăcărare
rugăciunii dăruit.

În Hristos crescând întruna,
mai bogat cu orice har,
viaţa lui e dăruire,
vorba lui, mărgăritar.

Slujba lui e-o tot mai sfântă
cinste Numelui Divin,
calea lui e mântuire
pentru câţi pe urme-i vin.

Printr-o dragoste fierbinte,
un duh cald şi-un mers frumos,
nu-i bătrân, ci-i veşnic tânăr
un ostaş al lui Hristos.

Fragment dintr-o scrisoare a fratelui Traian Dorz, trimisă unor fraţi care l-au colindat de Crăciun

Intampinarea-Domnului_2…În Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus se vorbeşte mult despre îngeri, despre păstori şi despre magi, pentru ca să vedem şi să dorim frumoasa curăţie a îngerilor, frumoasa credinţă a păstorilor şi frumoasa osteneală a magilor. Toate aceste virtuţi sfinte ne spun nouă şi ne învaţă pe noi să le dorim şi să ne rugăm să le avem întocmai ca ei. Pentru că numai aşa vom fi şi noi vrednici să-L aflăm pe Domnul Iisus şi să ne împărtăşim de mântuirea Lui.
Dar se vorbeşte prea puţin despre nădejdea şi aşteptarea bătrânilor Simeon şi Ana, care au fost şi ei lângă Domnul Iisus şi s-au bucurat şi ei de El îndată după naşterea Lui. Despre aceşti oameni binecuvântaţi se spune foarte puţin în Cuvântul Sfânt, la Evanghelia după Luca, capitolul 2. Dar o veche tradiţie spune că bătrânul Simeon şi credincioasa Ana duceau o viaţă sfântă, în aşteptarea Domnului. Viaţa acestor oameni ne învaţă că oricine Îl aşteaptă pe Iisus trebuie neapărat să ducă o viaţă sfântă. Duhul Sfânt îi promisese lui Simeon că nu va muri până ce-L va cunoaşte pe Hristos. O, ce făgăduinţă fericită este asta! Şi slăvit să fie Domnul că şi de noi S-a îndurat El, Duhul Sfânt, să nu murim până ce L-am cunoscut pe Iisus.
Dar despre bătrânul Simeon, care a aşteptat mereu pe Iisus ducând o viaţă sfântă, spune tradiţia că el avea aproape o sută de ani când a primit făgăduinţa cunoaşterii lui Hristos. După aceea se spune că a mai trăit aproape o altă sută de ani până ce L-a văzut. În toţi aceşti mulţi ani, se spune că el se ducea zilnic la templu şi aştepta cu dor să apară Hristos. De fiecare dată când veneau mamele cu copiii pentru a fi închinaţi Domnului, Simeon se repezea să vadă dacă nu cumva este acela Copilul, dacă nu cumva vede peste acest copil semnul Domnului, semnul dumnezeiesc şi tainic după care el Îl va recunoaşte pe Iisus. | Continuare »

DE LA PRIVEGHIUL FRATELUI IOAN MARINI

Vorbeşte fratele Traian Dorz

Oastea este dragoste şi lacrimi. Aşa am învăţat şi aşa vrem să rămânem

…Sunt 15 ani de când l-am întâlnit prima dată la Sibiu. Aveam atunci abia 17 ani.
Doi ani mai târziu, planul lui Dumnezeu ne-a înfrăţit pe totdeauna la aceeaşi masă de scris şi de lacrimi, lângă patul şi inima marelui nostru Neemia. Lângă jertfa care era în fiecare zi o luminoasă pildă pentru noi. Câte n-am trăit noi împreună cu păr. Trifa… cine le-ar putea scrie oare pe toate?
A urmat apoi sfârşitul din 12 februarie 1938. Când Părintele Iosif a plecat dintre noi, atâtea mâini haine s-au repezit să rupă Oastea. Şi câţi nu s-au bucurat atunci că s-a sfârşit cu noi!
Nouă ani am fost alungaţi pe toate drumurile acestei ţări, din cetate în cetate, de la Sibiu, la Oradea, apoi la Arad, apoi la Cluj, la Bucureşti, la Beiuş… Ne uitam amândoi de atâtea ori în jurul nostru şi adesea nu auzeam decât urlete de glasuri vrăjmaşe… Mulţi s-au bucurat atunci că s-a sfârşit cu noi…
Dar Dumnezeul nostru, El Însuşi ne-a apărat. Şi, peste ruinele sfâşierilor şi luptelor noastre, El a făcut ca Oastea Lui să primească o nouă şi mare revărsare de har. Iar astăzi ea merge din biruinţă în biruinţă, ajungând pe înălţimi pe care nici nu le bănuia altădată.
Şi va mai merge încă, pentru că este Lucrarea lui Dumnezeu. Azi suntem iar la o mare răspântie şi mulţi încep să creadă ceea ce se credea acum 9 ani despre Lucrarea aceasta. Gândind la acest lucru, Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am citit în dimineaţa aceasta, de la Isaia 54, 8-17, scris parcă anume pentru Lucrarea Oastei, mi-a umplut sufletul de pace. | Continuare »

mormant-Ioan-Marini– după Fapte 22, 20 –
Traian DORZ, la moartea lui Ioan Marini

Martor credincios al Jertfei lui Hristos,
sol al Veştii Bune, vrednic credincios,
ţi-ai sfârşit lucrarea, lupta ţi-ai sfârşit,
ai plecat la Domnul Care L-ai iubit.

Pildă de lumină ai trăit mereu,
rob al rugăciunii către Dumnezeu,
jertfă a chemării, strigăt desluşit,
suflet de apostol, frate preaiubit.

Mare-a fost credinţa care te-a purtat,
luminoasă calea care-ai arătat,
limpede cuvântul care l-ai adus,
martor sfânt al Oastei Domnului Iisus.

Drumul sfânt pe care tu l-ai arătat
duce-n Canaanul binecuvântat,
în Ierusalimul sfânt şi luminos
prin solia Oastei Domnului Hristos.

– Sus în fericirea ce-a nădăjduit,
dă-i, Iisuse Doamne, locul strălucit
lângă toţi aceia care Ţi-au urmat
şi cu strălucire i-ai încununat! | Continuare »

Martorul credincios, „fratele-învăţător” Ioan Marini

Traian Dorz, din «Fericiţii noştri înaintaşi»

Fratele nostru Ioan Marini s-a născut la 1 martie 1908 în satul Săsciori de lângă Sebeş, în judeţul Alba, din părinţii Ioan şi Ana, ca al doilea dintre cei opt copii ai lor. Fiind o familie de oameni săraci dintr-un sat sărac, deşi n-au avut decât foarte slabe posibilităţi materiale, totuşi părinţii l-au dat pe el la şcoală, dorind ca măcar unul dintre copiii lor să ajungă la o situaţie mai bună în viaţă.

După ce a terminat Şcoala Normală a fost numit învăţător într-una dintre comunele apropiate de Săs­ciori, şi anume Strungari, unde numai după doi ani de profesiune s-a îmbolnăvit grav. După un an de spitalizare, nemaifiind în stare să profeseze învăţătoria, a fost pensionat definitiv din învăţământ.

În această situaţie, ducându-l în şcoala suferinţei, Domnul l-a ales pentru slujba şi slava Sa. Astfel, aflând şi el despre mişcarea duhovnicească o Oastei Domnului, la începutul anului 1928, a îmbrăţişat-o din toată inima. Şi de la vârsta de 20 de ani s-a predat şi el Domnului, scriind Părintelui Iosif următoarea scrisoare:

„Onorate Domnule Părinte. După o luptă aprigă, Oastea Domnului va învinge, intrând cu bucurie în cetatea adversarului. Luptând înainte, să sperăm că această izbândă nu va fi departe. Fiindcă vreau şi eu să iau parte la această luptă, Vă rog să mă înscrieţi şi pe mine ca ostaş în Oastea Domnului.”

Ioan Marini, învăţător, Săsciori – Alba «Lumina Satelor», nr. 4, din 22 ianuarie 1928

Continuare aici

Sfintii-trei-Ierarhi-2din «Dreptarul învăţăturii sănătoase»

Sfinţii creştinismului sunt vitejii ostaşi biruitori ai Domnului şi Mântuitorului Hristos. Pildele lor sunt pentru noi, ostaşii Domnului, un mare îndemn şi un mare ajutor în luptele şi biruinţele noastre pentru Hristos. Iar rugăciunile lor sunt un sfânt sprijin pentru sufletele noastre.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfân­tul Grigore, ca şi ceilalţi mari sfinţi ai Bisericii şi viteji biruitori ai lui Hristos, vor fi pentru noi întotdeauna, prin cuvântul şi prin pilda vieţii şi credinţei lor, un mare ajutor în lupta mântuirii noastre.
Prin învăţătura sfinţilor înţelegem mai bine învăţătura lui Hristos, Mântuitorul nostru.
Şi prin pilda vieţii lor de biruinţă ne întărim şi noi în luptele Domnului.Sfinţii sunt vrednici de toată dragostea şi cinstirea noastră şi pentru faptul că rugăciunile lor sunt de un mare ajutor pentru noi, cum erau ele şi pentru Sfântul Apostol Pavel (cf. Efes. 6, 19).
Înaintaşii credinţei noastre au spus lucruri minunate despre mijlocirea în rugăciune a sfinţilor pentru noi. Fericitul Augustin spune că mucenicii sunt mijlocitorii noştri, dar nu mijlocitori nemijlociţi, ci ei fac rugăciunile lor prin mijlocirea Mântuitorului Iisus Hristos cu Care sunt strâns uniţi, cum sunt unite cele mai desăvârşite mădulare în corpul lor cu capul lor. Căci, într‑ade­văr, Iisus Hristos este Capul şi El este Singurul Mijlocitor în felul Său, căci şade la Dreapta Tatălui… De asemenea, Asterie al Amasiei, în „Cuvânt de laudă la sfin­ţii Mucenici“, spune că sfinţii au multă putere chiar şi după moartea lor din lumea aceasta, făcând bine oamenilor, precum a fost şi cu proorocul Elisei care şi după plecarea din viaţă a avut harul nemuritor şi nedespărţit al lui Dumnezeu, har care sălăşluia lângă trupul său neînsufleţit (cf. IV Regi 13, 21).
Noi avem o datorie sfântă să dăm o evlavioasă cinstire tuturor marilor oameni de care S-a folosit atât de frumos Dumnezeu. Ei sunt de o veşnică cinste înaintea Domnului şi trebuie să fie aşa şi pentru noi. (Pr. Iosif Trifa)

De aceea, oricine intră  în Oastea Domnului trebuie:
Să se socotească şi mai îndatorat decât toţi ceilalţi oameni faţă de cei care ne-au făcut bine nouă şi altora; se cuvine să-i cinstească foarte mult pe toţi sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu. Pe toţi înaintaşii credinţei noastre atât din Vechiul, cât şi din Noul Testament. Fiindcă ei au fost vasele sfinte şi alese de care S-a slujit Domnul nostru Iisus Hristos la mărturisirea Adevărului şi la vestirea mântuirii noastre. | Continuare »

Era alt februarie… al treilea neuitat februarie al nostru.
Primul fusese al părintelui Ouatu, în 1937;
al doilea, al părintelui Iosif, în 1938,
al treilea, acesta, acum, în 1947, al fratelui Marini.

Fr-Marini…La zece zile după mama sa, în aceeaşi zi şi în aceeaşi cameră de spital, trecură la Domnul, în cel mai liniştit fel, unul lângă altul şi unul după altul, fratele Marini şi tatăl său…
Au fost duşi şi aşezaţi amândoi în două sicrie, unul lângă celălalt, în casa familială din Săsciori.
Aici s-au petrecut seara întâi şi a doua de priveghere.
Pentru slujba înmormântării însă, sicriele au fost mutate în locul mai larg al Casei Culturale, de lângă biserică.
Ce zguduitor ne-am adus aminte că, în urmă cu exact un an, aici, în Casa asta, chiar de pe locul unde este aşezat acum sicriul său, fratele Marini le vorbise atunci sătenilor săi şi nouă tuturor, cu o înflăcărare de neuitat profet, adevărurile cutremurătoare ale lui Dumnezeu.
Acum, iată, privim cu toţii la nemişcata lui pace şi la măreţia veşnică din care ne grăieşte el mai mult şi mai puternic decât cu orice cuvânt.

Era 2 februarie – sărbătoarea Întâmpinării Domnului. Ce semnificaţie zguduitoare! Fratele nostru pleca fericit în întâmpinarea Domnului său, în sărbătoarea Întâmpinării Sale…
În dimineaţa aceea de 2 februarie, lângă sicriul lui am scris „Martor credincios“ – cum scrisesem înainte cu nouă ani, în 12 februarie, lângă sicriul părintelui, „Pasăre măiastră“. | Continuare »

Care haină de nuntă?

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Beiuş – 12 iunie 1982

(…) În Apocalipsa, ultima Carte a Duhului Sfânt, este scris în ultimele versete: „Şi Duhul, şi Mireasa zic: Vino!”.
Făgăduinţa venirii Domnului fiind aşa de aproape în împlinirea ei, şi Duhul Sfânt, şi Biserica cea Vie a lui Dumnezeu amintesc mereu nu numai chemarea de venire a Mântuitorului, ci şi înştiinţarea Lui de venire.
În Epistolele către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel spune: „Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Iisus Hristos, să fie anatema” (adică blestemat). Şi adaugă acolo un cuvânt străin: „Maranata!…” (Domnul nostru vine!) Dar adevărata înţelegere a cuvântului este: „Domnul nostru, vino!”.
Nu este o înştiinţare: „Domnul nostru vine!”. Ci este o rugăciune: „Domnul nostru! Vino!”.
Aceasta este chemarea Duhului şi a Bisericii: „Domnul nostru! Vino!”. Şi cuvântul cu care se încheie Apocalipsa este: „Amin. Vino, Doamne Iisuse!”.
Aceasta este rugăciunea şi acesta este şi înţelesul acelor cuvinte pe care le-aţi auzit şi din adunarea din seara aceasta cu privire la Nunta Viitoare, cu privire la pregătirea acestui Ospăţ binecuvântat la care vor lua parte numai cei care vor fi găsiţi îmbrăcaţi în haina de nuntă.
Care haină de nuntă?
Fiinţa cea nouă, făptura cea nouă, omul cel nou, altoiul cel despre care am vorbit şi pe care trebuie să-l primească fiecare dintre noi, care facem parte cu adevărat din Biserica văzută a Domnului Iisus. Să facem parte şi din Biserica nevăzută, adică din cea duhovnicească, din cea care e găsită vrednică să moştenească Împărăţia cea nevăzută, cea nepieritoare, cea veşnică, cea nemărginită a Mântuitorului.
Seara aceasta este o seară deosebită. Momentul acesta este un moment deosebit, e un moment şi de cercetare, şi de bilanţ duhovnicesc, dar şi o ocazie deosebită de cercetare pentru fiecare dintre noi în parte, în ce fel stăm fiecare dintre noi în vremile de acum faţă de Adevărul lui Dumnezeu şi mântuirea Lui. | Continuare »

HAINA DE NUNTĂ

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Dej – 12 octombrie 1981

„Prietene, a zis el, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” (Mt 22, 12).

Slăvit să fie Domnul!
Şi la această nuntă, scumpii mei fraţi, e vorba de omul acesta. În alte scrieri se spune: „Cum ai îndrăznit să intri aici fără haină?”…
Era o altă nuntă despre care se vorbeşte în Evanghelie, căci nunţile noastre sunt taine. Veţi spune: Nu-i taină, frate! Uite, mirii sunt în faţa noastră.
Sunt taine, frate! Dacă nu-i taină, opriţi tinereţea, opriţi timpul, opriţi vremea, ca să ne bucurăm tot aşa şi mâine, ca în vremea de azi.
Dacă nu le putem opri, sunt taine şi visuri. La nunţile noastre, tinerii noştri dragi, mirii noştri dragi ne amintesc totdeauna, la fiecare nuntă, despre nunta aceea când împăratul a făcut o nuntă pentru fiul lui. Şi a chemat pe mulţi. Dar multora dintre cei chemaţi nici nu le-a păsat, ci s-au dus în treburile lor.
Dar între cei veniţi era unul care nu avea haină ca şi ceilalţi. Era un obicei frumos ca, la nunţi, toţi nuntaşii care veneau trebuia să treacă prin camera mirelui. Şi acolo, în acea cameră, fiecare să fie îmbrăcat. Să lase hainele lui cu care a venit până aci şi să primească din partea mirelui o haină de nuntă, o uniformă pentru toţi. Toţi să fie îmbrăcaţi la fel.
Ce frumos obicei! La nuntă, îmbrăcaţi toţi într-o uniformă, toţi îmbrăcaţi în haine albe, toţi îmbrăcaţi la fel.
Apocalipsa capitolul 7 cu versetul 14 vorbeşte aşa: „Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în Sângele Mielului!…”
Acei care au intrat prin această odaie, toţi au luat o haină spălată şi albită în Sânge… Nu s-a mai pomenit, de când e lumea, să se spele hainele în sânge! Fiecare îşi spală hainele şi nu le aruncă, dacă sunt murdare. Însă despre aceste haine ce s-au dat altora se spune că au fost spălate în Sângele Mielului. În Sângele Mirelui, în Sângele Împăratului. | Continuare »

O chemare la care trebuie să răspunzi

Spicuiri din cuvântarea fratelui Ioan Marini ţinută în adunarea de la Cluj, în 3 sept. 1939

„Toate sunt gata, veniţi la nuntă!” (Mt 22, 4). Sunt cuvinte care ne privesc în chip deosebit pe fiecare dintre noi. De două mii de ani, acest cuvânt a trecut pe lângă multe urechi. Mulţi au auzit această poftire, dar câţi oare i-au dat ascultare? Câţi au intrat la nuntă? Pentru câţi n-a fost zadarnică această chemare şi poftire, cum a fost şi pentru „chemaţii” din Evanghelie!
În zilele noastre, „chemarea la nuntă” este şi mai stăruitoare decât altădată. Cuvântul Evangheliei aleargă cu iuţeală mare (Ps 147, 15). Vremea e aproape şi Stăpânul stăruie să I se umple casa.
Astăzi, când în bătrâna Europă bubuie tunul, creştinii de nume, care au respins chemarea Domnului, trebuie să se gândească la marea răspundere ce vor avea purtându-se într-un chip atât de neomenesc faţă de Acela care S-a pogorât de pe tronul Său pentru a veni şi a le face o asemenea cinstire, invitându-i la masa Sa. Şi trebuie să se mai gândească la clipa când se închide uşa şi când vor vrea să intre şi nu vor mai putea.
Iubiţi fraţi, şi noi suntem chemaţi la această nuntă. Orice om este chemat. Acolo nu se aminteşte numele vreunui neam, religii sau vreunei categorii (clase) de oameni. „Chemaţi pe toţi aceia pe care îi veţi găsi” arată în chip hotărât că la această nuntă este poftit orice om, deci şi tu, şi eu, şi noi toţi.
Iubite frate şi prietene, ascultă glasul ce te cheamă, vino la nuntă, vino, căci Dumnezeu te cheamă. El te iubeşte şi de aceea vrea să te facă fericit.
Nunta Fiului de Împărat e Jertfa Crucii de pe Golgota. Mirele e Domnul Iisus Hristos, Care Şi-a dat viaţa ca să ne pregătească nouă un ospăţ, ospăţul iertării sufleteşti, moştenirea cea minunată a Împărăţiei lui Dumnezeu, în care vor fi strânşi toţi cei ce au intrat pe uşă (In 10, 9) şi vor purta haina albă a neprihănirii.
În pildă se vorbeşte despre unul ce nu avea haină de nuntă şi a fost dat afară. | Continuare »

Cel ce nu era îmbrăcat în haină de nuntă

Plină de învăţătura mântuirii este această pildă. Împăratul din pildă este Dumnezeu, iar „nunta“ este Împărăţia lui Dumnezeu, la care sunt chemaţi toţi oamenii. Dar pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu se cere pregătire sufletească. Viaţa noastră trebuie să fie o neîncetată pregătire sufletească pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Omul din pilda Evangheliei intrase la nuntă fără nici o pregătire. În mijlocul celor care veniseră îmbrăcaţi de sărbătoare, el s-a trezit că n-avea haină de nuntă. Intrase în haine murdare şi rupte. În faţa mustrării împăratului, l-au cuprins ruşinea şi tăcerea… A fost amarnic mustrat şi pedepsit.
Acest om nesocotit îi închipuie pe cei care îşi trăiesc viaţa în nepăsare de cele sufleteşti; îi închipuie pe cei care n-au nici o grijă de sufletul lor. Pilda lui este pusă în faţa noastră cu un strigăt de întrebare: „Cum staţi cu viaţa voastră cea sufletească? Cum staţi cu haina sufletului vostru?…
Prin Taina Botezului ni s-a dat o haină sufletească nouă şi curată. Dar această haină n-a rămas şi nu rămâne tot curată. Păcatul murdăreşte, păcatul rupe şi zdrenţuieşte haina sufletului nostru. Ea trebuie îngrijită mereu, spălată şi înnoită. Ştii tu, cititorule, cu ce se spală şi se înnoieşte haina sufletului tău? Se spală cu lacrimile cele calde de căinţă pentru păcate şi, mai ales, se spală cu Sângele Mântuitorului, cu Jertfa cea scumpă a Crucii de pe Golgota. „Sângele Lui ne curăţă de orice păcat“ (I Ioan 1, 7). | Continuare »

Un Împărat face nuntă Fiului Său Preaiubit,
ca poporul să-Şi întoarcă de pe drumul rătăcit.

Face nuntă, căci sosit-a ceasul când va cununa
pe Fiul Său cu Mireasa ce din lume-o va nălţa.

La această nuntă-i cheamă pe toţi astăzi Bibliá,
să se pregătească-n grabă căci nuntá se va ţinea;

Să-şi ’mulţească untdelemnul faptei bune, tot mereu,
cu lumină să-L aştepte pe Fiul lui Dumnezeu.

Să vegheze-n rugăciune toată vremea pe pământ,
să nu-i afle-n somnul morţii ziua Nunţii Celui Sfânt.

Şi să-şi schimbe haina vieţii, alta nouă a-mbrăca,
ca-n odaia cea de nuntă să poată cu El intra.

Ajută-ne, Doamne Sfinte, ca, în Ziua de Apoi,
la a Fiului Tău nuntă să putem intra şi noi!

Să ne veselim de-a pururi, Doamne-n veci la masa Ta
cu toţi cei ce-n bucurie slavă Ţie-Ţi vor cânta!

(Să cântăm Domnului, nr. 876)

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Poienile Izei – 28 septembrie 1980

… Nunta aceasta, ca orice nuntă, este o sărbătoare, este un praznic minunat. Şi s-a spus şi se va spune mereu, făcându-se legătură între tot ceea ce se întâmplă acum şi tot ceea ce s-a întâmplat înainte, mai ales la prilejurile descrise în Sfânta Evanghelie – de care noi nu trebuie să fim străini niciodată, mai ales în împrejurări de acestea. Se aminteşte mereu despre nunta Fiului de Împărat de la Matei, capitolul 22, versetele 1 până la 15. Şi se spune acolo că la nunta aceasta a Împăratului au fost trimişi soli ce i-au chemat pe mulţi să vină. Întâi n-au fost chemaţi cei mici, ci cei din fruntea societăţii, cei mai apropiaţi ai Împăratului. Dar cei la care au fost trimişi solii să-i cheme au refuzat.
Unul a întrebat:
– Cum este Împăratul?
– Împăratul este milostiv, a răspuns solul.
– Atunci eu nu mă duc! a răspuns cel chemat. Cu cei miloşi şi cu cei care umblă mereu după milă nu mi-a plăcut să mă duc niciodată. Eu nu vreau o nuntă la care să fie invitaţi milogii, săracii, lipsiţi, cerşetorii. Eu vreau o nuntă la care să fie cei de seama mea. Şi i-a spus solului:
– Nu mă duc!
Un altul l-a întrebat pe sol:
– Cum e Împăratul?
– Împăratul este o inimă iubitoare! i s-a răspuns.
Atunci cel care ura, cel care era răzbunător, care era aspru a spus:
– Eu la o astfel de nuntă nu mă duc! Nu-mi place să se vorbească mereu despre iubire, mereu despre dragoste, despre lacrimi, despre înţelegere, despre unitate… Eu vreau dreptate! Eu vreau asprime! Nu mă duc!…
Şi nu s-a dus. Un altul a întrebat:
– Cum este Împăratul vostru?
– Împăratul nostru este darnic, spuse solul. | Continuare »


cei-chemati-la-cinaTraian DORZ

De ce rămâi departe când drumul ţi-e deschis,
de ce-ntorc fără tine câţi soli ţi s-au trimis?
De ce nu-mbraci veşmântul de nuntă dăruit,
de ce nu iei inelul cel scump, făgăduit?
De ce nu-ţi umpli vasul cu sfântul mir de nard
când candelele toate a celorlalte ard?
De ce nu iei podoaba din aur de Ofir
şi-ntârzii când te-aşteaptă al cântecelor şir,
de ce nu vrei chemarea iubirii s-o asculţi?

– O, nu mai sta departe, te-aşteaptă-atât de mulţi,
nu aştepta durerea când totul va fi-nchis,
nu-ntoarcă fără tine şi ultimul trimis!

Sfântul Ioan Gura de Aur

„Ai văzut câtă deosebire este între fiu şi slugi şi în pilda de mai înainte şi în pilda aceasta? Ai văzut cât de mult se aseamănă aceste două pilde, dar şi cât de mult se deosebesc? Şi pilda aceasta ca şi cealaltă arată îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, marea Lui purtare de grijă şi nerecunoştinţa iudeilor. Dar are ceva mai mult decât cealaltă. Vesteşte mai dinainte şi căderea iudeilor şi chemarea neamurilor; în afară de aceasta mai arată câtă nevoie este de o viaţă virtuoasă şi cât de mare e pedeapsa celor ce n-au grijă de purtarea lor.
Si este bine că pilda aceasta vine după cealaltă. Pentru că în pilda de mai înainte Hristos a spus: „Şi se va da neamului care va face roadele ei” (Matei 22, 1-4), în pilda aceasta arată şi cărui neam se va da via; şi nu numai aceasta, ci arată iarăşi şi negrăita purtare de grijă de iudei. In cealaltă pildă se părea că numai înainte de răstignire îi cheamă pe iudei; în pilda aceasta Se sileşte să-i cheme chiar după ce iudeii L-au ucis pe Domnul. Când trebuia să le dea pedeapsa aceea prea cumplită, atunci îi cheamă la nuntă şi-i cinsteşte cu cea mai înaltă cinste. In pilda cealaltă n-a chemat întâi neamurile, ci pe iudei, în pilda aceasta la fel.
Dar după cum în pilda cealaltă atunci a dat altora via când iudeii n-au vrut să-L primească, ci chiar L-au ucis când a venit la ei, tot aşa şi în pilda aceasta, atunci a chemat pe alţii la nuntă când iudeii n-au vrut să vină. Poate fi, oare, o nerecunoştinţa mai mare ca a lor? Să fie chemaţi la nuntă şi să nu vină! Cine n-ar vrea să vină la nuntă, la nunta unui împărat,a unui împărat care face nuntă fiului său?

Poate că cineva m-ar întreba:
– Pentru ce Hristos a vorbit aici de nuntă?
– Ca să cunoşti câtă grijă are Dumnezeu de noi, cât de mult ne doreşte; ca să cunoşti câtă strălucire au cele din împărăţia Sa; că acolo nimic nu-i trist, nimic dureros, ci toate sunt pline de bucurie duhovnicească. De aceea şi Ioan Botezătorul îl numeşte pe Hristos Mire; de aceea şi Pavel spune: „Că v-am logodit unui singur bărbat (II Cor. 11, 2)”; şi iarăşi: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică (Efes. 5, 32)”.
– Dar pentru ce spune că mireasa nu-i logodită cu Tatăl, ci cu Fiul? | Continuare »

Veniţi, creştini, la rugăciune în Casa Domnului Cel Sfânt,
veniţi, creştini, plecaţi genunchii şi fruntea voastră la pământ!

Veniţi, când clopotele sună, chemând cu glasul lor duios,
s-aducem inimile noastre naintea Domnului Hristos!

Veniţi, veniţi, vă cheamă Domnul, cei osteniţi şi-mpovăraţi;
veniţi, odihnă şi iertare şi mângâiere să v-aflaţi!

Veniţi, căci masa Lui e-ntinsă, din Pâinea Vieţii vă hrăniţi,
cu Sângele Răscumpărării şi Harului vă-mpărtăşiţi ! | Continuare »