Traian Dorz, din Hristos – Modelul vieţii noastre

„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.“ (Ioan 13, 34)

Porunca „iubiţi-vă unii pe alţii“ este mereu nouă. Oricât de mult s-a spus atunci de când a ieşit prima dată din inima şi de pe buzele Domnului, porunca de a ne iubi unii pe alţii este nevoie să ni se tot spună mereu… şi ea este mereu nouă şi mereu necesară. Pentru că de fiecare dată este nevoie de ea ca de o noutate şi ca de soarele ce răsare zilnic peste noi.
Noutatea este ceva care ai nevoie să primeşti zilnic.
Oricât de vechi este numele unui ziar, el în fiecare zi e nou, apare din nou şi este citit din nou, ca şi cum ar fi cel dintâi. Oricine este un cititor de ziare va dori să-l aibă zilnic şi va suferi când nu-l are, ca de o lipsă. Fiindcă deşi este acelaşi ziar, el este mereu nou, mereu altul. Şi cine s-a obişnuit cu el va face orice pentru a-l avea.
Cu pâinea este tot aşa. În fiecare zi o dorim nouă, caldă şi proaspătă.
O, dacă am simţi într-adevăr şi în acelaşi fel trebuinţa dragostei între noi! Dacă am dori să avem iubirea cum dorim pâinea zilnică: mereu proaspătă. Mereu nouă. Mereu caldă.
Pâinea şi ziarul, aceste două lucruri zilnic necesare, aproape fiecare dintre noi le caută zilnic. Pentru a fi siguri că le vom avea, ne abonăm la ele acolo de unde ni se pot da zilnic noi. Şi o, cât suferim adesea în lipsa lor!
Cu iubirea ar trebui să facem la fel. Iubirea faţă de Dumnezeul nostru ar trebui să ne-o împrospătăm zilnic, mereu caldă, mereu nouă şi dulce. Tot ce am făcut ieri pentru Domnul ar trebui să uităm, pentru ca astăzi să începem ca din nou, ca din altă magazie plină din care să împărţim cu dărnicie tuturor, cât putem. Din aceeaşi dragoste, dar nouă pentru Iisus, astăzi trebuie să facem altceva din nou. Şi altceva nou. | Continuare »

CHEMĂRI

Predica-de-pe-munte-6Traian DORZ

Pe unii-i duce la Hristos iubirea cea curată,
iar pe-alţii, cântecul duios, chemarea fermecată,
căci amândouă izvorăsc din inima credinţei
şi-s singurele care ţin frumseţea conştiinţei.

Ce fericire că mai sunt pe lume-acestea două;
când ele nu vor fi, atunci nu va mai fi nici rouă,
nici stele,
nici copii
şi nici credinţă-adevărată,
căci fără ele nu trăiesc nici una,
niciodată!…

O, numai cei care trăiesc în dragostea divină
şi-au inima de harul sfânt al armoniei plină
aceia pot fi-adevăraţi fii ai Credinţei sfinte,
căci ei trăiesc spre tot ce-i bun
şi-n inimă,
şi-n minte!

Singur Hristos i-a învăţat pe-ai Săi iubirea-n lume,
iubirea fără osebiri de rasă şi de nume,
El ne-a-nvăţat s-o facem larg,
deplin
şi-n omenie
la prieteni,
la vrăjmaşi,
la toţi cu-o caldă bucurie,
El nu numai Credinţa Lui ne-a dat spre mântuire,
ci-nvăţătura Lui ne dă puterea de trăire,
aceasta El a pus-o în iubire şi-n cântare
ca s-o putem deplin trăi,
cu drag
şi fiecare.
El nu numai ne-a spus să fim ca El întotdeauna,
dar şi ne-ajută ca să fim, făcându-ni-Se una. | Continuare »

Lidia Hamzanikolaos
Iubeşte, iubeşte, iubeşte şi rabdă de-ar fi şi să mori,
Iubirea iţi creşte răbdarea şi-aceasta-i cât sute de sori.

Când pietre şi bulgări, şi bice spre tine se-abat vâlvătăi,
Sărută-n tăcere şi mâna şi urma vrăjmaşilor tăi.

Când rănile-adânci par să-ţi strige alean şi aloe cerând,
Răbdând, înfloreşte-ţi iubirea pe ceilalţi răniţi vindecând.

Şi rabdă şi-mbracă-n iubire întregul vieţii suspin,
Noian de suspinuri s-acoperi în alţii, iubind pe deplin.

Când valuri de singurătate te-atrag înspre neguri afund,
Tu rabdă şi cheamă Iubirea şi relele toate se-ascund.

Spre Domnul aruncă-ţi răbdarea, pe oameni de-a pururi iubind
Că tot ce-ţi lipseşte pe lume nu capeţi decât dăruind.

Traian DorzHRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Meditații la Apostolul din Duminica a 19-a după Rusalii
TDorz1

Din ziua când Noe, scăpat din potop, a adus o jertfă de mulţumire lui Dumnezeu Care l-a scăpat din apele potopului în care pieriseră toţi vrăjmaşii lui Dumnezeu;
şi din ziua când Moise, scăpat din robia Egiptului şi din apele Mării Roşii, a cântat cântarea izbăvirii, zicând: Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă; El m-a scăpat… (Exod 15, 2);
şi din clipa când David a spus: Binecuvântat să fie Domnul, Care nu ne-a dat pradă dinţilor lor. Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din laţul păsărarului, laţul s-a rupt şi noi am scăpat… (Ps 123, 6-7);
din ziua aceea, zic, o, de câte ori s-au mai înălţat spre ceruri recunoscătoarele suspine de uşurare şi fericitele lacrimi de mulţumire din partea copiilor şi a slujitorilor lui Dumnezeu, spunând:
– Am scăpat din mâinile lor!

Acum era rândul Sfântului Apostol Pavel să treacă prin flăcări, şi focul să nu-l ardă… Să treacă prin ape, şi valurile să nu-l înece, să ajungă în primejdie, dar laţul să nu-l prindă. Fiindcă Cel ce făcuse făgăduinţa: „Iată, Eu sunt cu tine, nu te teme!“ fusese credincios făgăduinţei Sale şi fusese puternic ca să o şi împlinească (Is 43, 1-2).

O, scumpi fraţi şi surori, bizuiţi-vă pe Domnul Care ne-a făcut făgăduinţa: „Iată, Eu sunt cu tine, ca să te scap“ (Ier 1, 8).
Bizuiţi-vă pe Domnul, Care a spus: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele“ (Mt 28, 20).
Şi nu vă temeţi, când sunteţi cu El, de nici un rău.
În curând şi voi veţi cânta ca Noe, ca Moise, ca David, ca Pavel: „Am scăpat din toate mâinile lor“.
Şi noi am fost în primejdii, ca Noe; în robii, ca Moise; în laţuri, ca David; în mâinile oamenilor, ca Pavel; dar, iată, şi noi am scăpat, fiindcă puternic şi credincios este Domnul Care ne-a făcut făgăduinţa.
Bizuiţi-vă pe El!

O, noi ne-am bizuit pe Domnul,
de-aceea nu ne-a nimicit
nici vântul când vuia năprasnic,
nici valul când izbea cumplit.

Refren:
Bizuiţi-vă pe Domnul,
toţi ai Lui, în orice fel,
căci în El au biruinţa
câţi se bizuiesc pe El.

O, noi ne-am bizuit pe Domnul,
de-aceea-n noaptea cea mai grea
purtam în suflet strălucirea
Luminii ce se-apropia.

O, noi ne-am bizuit pe Domnul,
de-aceea, când zdobiți păream,
spre fericita izbăvire
adânc încrezători păream.

O, noi ne-am bizuit pe Domnul
de-aceea-n nopţi de suferinţi
senini trăiam înflăcărarea
cântării Marii Biruinţi…

O, noi ne-am bizuit pe Domnul,
de-aceea azi cântăm aşa,
căci liberi vom slăvi odată
Puterea și mărirea Sa.

Traian Dorz, Cântarea anilor

Pescuirea-minunata-4Părintele Constantin Galeriu,
predică la Duminica a XVIII-a după Rusalii

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos, Vom asculta mai întâi cuvântul (dumnezeiasca Evanghelie de astăzi) şi apoi taina, deoarece cuvântul tâlcuieşte, explică taina. De aceea în dumnezeiasca Liturghie, în partea întâi este Evanghelia, deci cuvântul, şi în partea a doua, taina Euharistiei; atunci, după ce preotul rosteşte cuvintele Mântuitorului: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu! Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (şi adăugă Mântuitorul: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea“) şi se cântă: „Pre Tine Te lăudăm, pre Tine Te binecuvântăm“, preotul, în numele lui Hristos, cu Hristos în Duhul Sfânt, se roagă: „Încă aducem Ţie această jertfă duhovnicească şi fără de sânge. Te chemăm, Te rugăm, cu umilinţă la Tine cădem. Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri ce sunt puse înainte!“ Peste noi – adică peste toţi; şi peste daruri, adică cele pe care le-au adus credincioşii creştini: pâinea şi vinul, ce sunt puse înainte. „Şi fă, adică, pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt“. Şi pâinea şi vinul – se dezvăluie din adânc – devin, se prefac tainic în Mielul jertfit de la întemeierea lumii, în Trup şi Sânge dumnezeiesc, în Acela prin Care toate s-au făcut.
Aceasta este taina: Trimite Duhul Tău cel Sfânt, nu numai peste daruri, ci şi peste noi. Cugetam cândva la cuvintele psalmistului: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, facerea mâinilor Lui – adică omul (căci «Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit») – o vesteşte tăria“. Vesteşte omul tăria şi slava lui Dumnezeu? Trimite peste noi şi peste aceste daruri Duhul Tău cel Sfânt, ca să înţelegem taina aceasta, şi anume: că noi suntem chip al lui Dumnezeu şi că noi vestim cel puţin cum Îl vestesc cerurile! Dacă nu e aşa, aşa trebuie să fie. Cuvântul vesteşte, tâlcuieşte taina.
Acum să auzim cuvântul, care ne va dezvălui şi astăzi, ca totdeauna, taina Evangheliei. Iată cuvântul rânduit de dumnezeieştii Părinţi pentru această duminică: Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. | Continuare »

„NU TE TEME, DE ACUM VEI VÂNA OAMENI”…

Evanghelia de duminică începe aşa de frumos, cu vorbele: „Şi a fost când Îl îmbulzea pe Iisus poporul, ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu”… Ce privelişte frumoasă va fi fost aceea! Parcă-i vedem pe oamenii de atunci cum se îmbulzeau care de care să ajungă mai aproape, lângă Cuvântul lui Dumnezeu. Parcă-i vedem cum umblau din sat în sat şi din oraş în oraş, să poată auzi cuvântul lui Iisus. Şi să luăm aminte, creştinilor, că învăţăturile şi cuvintele după care alergau oamenii în vremea lui Iisus se află şi azi şi sunt şi astăzi tot aceleaşi. Evanghelia spune şi azi tot aceleaşi cuvinte şi este o carte, Biblia, care cuprinde toate cuvintele şi toate învăţăturile pe care le-a spus şi pe care le-a lăsat Dumnezeu oamenilor. Dar astăzi a slăbit râvna pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Spusul Evangheliei despre vremea când „se îmbulzea poporul să asculte Cuvântul lui Dumnezeu” răsună astăzi ca o poveste de demult şi răsună ca o mustrare pentru oamenii de azi, care însetează după fel de fel de plăceri, pofte, petreceri, băuturi şi alte patimi stricătoare de suflet.
Dragă cititorule! Eu n-am cuvinte să-ţi spun ce putere, ce plăcere şi ce bucurie simte şi astăzi acela care ascultă sau citeşte regulat şi cu stăruinţă Cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi. Dacă ai fi lângă mine, ţi-aş vorbi ceasuri întregi despre ce-ţi dă ţie Cuvântul lut Dumnezeu. Ai simţit tu cândva plăcerea şi pu¬terea acestui cuvânt? Ai simţit tu cândva un dor, o dorinţă, o lipsă, o sete după Cuvântul lui Dumnezeu? Dacă n-ai simţit lucrul acesta, atunci tu nu mă înţelegi nici pe mine şi nu-i înţelegi nici pe oamenii despre care evanghelia de duminică spune ca „se îmbulzeau să asculte Cuvântul lui Dumnezeu”. | Continuare »

Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş) la nunta de la Goioasa – 25 septembrie 1976

Pr-GavrisÎn Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Iar viaţa pe care-o trăiesc acum o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce s-a jertfit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”

Scumpii şi mult iubiţii mei fraţi, numai Domnul ştie, Cel ce cercetează inimile, cu cât drag L-am dorit şi cum am vrut să ne-ntâlnim. Dar, iubiţii mei, să nu vă uitaţi la noi, cei ce vă spunem Cuvântul lui Dumnezeu, ci priviţi mai sus de noi; priviţi că-n mijlocul nostru este Hristos, Domnul Iisus. El a făgăduit… şi puneţi-L la încercare, să vedeţi că în mijlocul nostru este El în chip nevăzut. Sufletele noastre, dacă lăsăm toată grija cea lumească şi dăm deoparte vălul de peste ochii sufletului, Îl vor vedea pe Mântuitorul Hristos. De El să ascultăm. Ceea ce spunem, spunem din Cuvântul lui Dumnezeu întâi nouă, întâi mie nevrednicului şi tuturor celor ce vor să asculte acest Cuvânt al lui Dumnezeu.
Dumnezeu ne-a dat prilejul acesta aşa de minunat, prilejul nunţii. Şi din nou ne trece prin suflet fiorul bucuriei Nunţii noastre cu Mirele nostru iubit, Iisus. Şi, în vederea Nunţii noastre, căutăm de pe-acum să ne pregătim pentru Mirele nostru cel minunat, să fim într-adevăr ca o mireasă curată, fără pată, fără zbârcituri sau ceva de felul acesta.
Am citit aici cuvintele Sfântului Apostol Pavel către Galateni, din capitolul 2, versetul 20. „Am fost răstignit împreună cu Hristos, spunea el, şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Iată starea la care ne vrea Dumnezeu. Hristos să trăiască în noi. Şi viaţa pe care-o mai trăim în trup, s-o trăim prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi.
O, dragii mei, aduceţi-vă aminte cum Duhul lui Dumnezeu, Care ne-a trezit din somnul păcatelor demult, demult, odată, după ce ne-a trezit din acest somn greu al păcatului, ne-a adus la cunoştinţa stării noastre pierdute, ne-a făcut să strigăm disperaţi: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de o astfel de moarte?”, şi ne-a făcut apoi să ne ridicăm privirile spre Crucea Golgotei şi să auzim glasul cel dulce al iubirii lui Dumnezeu, că Sângele lui Iisus Hristos ne curăţeşte de orice păcat. Şi acolo, la picioarele Crucii, aduceţi-vă aminte cum a căzut păcatul şi cât de uşuraţi ne-am simţit, plecaţi la picioarele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. | Continuare »

Ochii Tăi sunt, Iisuse, adânci splendori,
Iar privirea-Ţi spre mine ca mii de sori.
Oglindească-se-n mine-aşa
Ca un soare, lumina-Ţi grea,
Să se vadă în mine splendoarea Ta.

Fără seamăn în veci, frumuseţea Ta
Să se vadă răsfrântă-n făptura mea.
Drag Iisus, Te aştept să vii,
Tot – în mine – pe veci, să-nvii,
Frumuseţea din mine doar Tu să-mi fii.

Să trăiască în mine-al Tău Nume Sfânt,
Proslăvire să-Ţi vină din tot ce cânt.
Suflete-al meu, cântarea mea
Numai Domnului drag aş vrea
Nesfârşită mărire, în veci, să-I dea.

Fie-mi Sfântul Tău Duh mângâierea mea,
Eu să-I dau ca sălaş toată inima.
Binecuvântări de sus
Mi-nsoţească-ntreg rodu-adus,
Cina Ta şi cu mine s-o-mparţi, Iisus.

Lidia Hamza, Blid de lut, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2010

EU AM IUBIT ACEST PAMÂNT

Eu am iubit acest pamânt al părinţilor şi al înaintaşilor mei cu tot atâta putere cu câtă iubesc cerul acesta, tot al lor.
Fiindcă în acest pământ sunt trupurile lor, după cum în acest cer sunt sufletele lor.
Ori de câte ori am atins acest pământ cu picioarele mele, cu plugul meu sau cu sapa mea, am dorit să-l mângâi totdeauna
cald şi iubitor, cu o dulce dragoste de fiu, cum atingi un suflet viu şi drag.
Şi tot aşa mă ating de acest cer scump, cu mâinile mele, cu ochii mei, cu rugăciunea mea.
Fiindcă în acest pământ suspină trupurile părinţilor mei şi în acest cer cântă sufletele lor.
Iar eu sunt între amândouă cu ei.

NOTA ASUPRA EDITIEI
Această lucrare apare ca un omagiu închinat dragostei cu care patriotul român Traian Dorz a luptat să-şi vadă neamul mântuit şi fericit în veşnicie. Ea apare la 30 de ani de la plecarea sa din patria aceasta vremelnică în Patria cerească.
Pentru culegerea textelor ce alcătuiesc conţinutul acestei cărţi, a fost parcursă întreaga operă dorziană scrisă sau vorbită, tipărită în volum până la această dată. Însă dintre toate lucrările în care au fost semnalate referinţe la tematica propusă în
acest volum, două nu sunt prezentate aici, şi anume: Locurile noastre sfinte şi Traian Dorz în Anul Jubiliar 1988. Am decis această omitere deoarece mesajul cărţilor menţionate, aproape în întregimea lui, se identifică cu subiectul lucrării de faţă – şi reproducere integrală a acestor cărţi aici nu-şi avea locul. Le recomandăm însă cu insistenţă cititorilor, pentru că ele întregesc imaginea despre iubirea de neam a iubitorului de Hristos Traian Dorz.
Textele din această carte au fost preluate din ediţiile apărute în Editura Oastea Domnului, iar pentru cele câteva excepţii ale unor materiale nepublicate încă, am apelat la manuscrisele dactilografiate.
| Continuare »