Sfântul Ioan Gură de Aur

„Intrând Iisus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L pe El şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se. Şi i-a zis Iisus: „Venind îl voi vindeca”

I
Leprosul s-a apropiat de Domnul, pe când Domnul Se pogora de pe Munte; sutaşul, pe când Domnul intra în Capernaum.
–  Pentru ce nu s-au urcat pe Munte nici leprosul, nici sutaşul ?
– Nu din pricina trândăviei  – că la amândoi credinţa le era fierbinte -, ci ca să nu întrerupă învăţătura Domnului.
Apropiindu-se de Hristos, sutaşul a zis: „Sluga mea zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se”.
Unii comentatori spun că sutaşul a spus pricina pentru care n-a adus cu el şi sluga, pentru a se scuza. Nici nu era cu putinţă, spun aceştia, să-l aducă; era paralizat, chinuit de dureri şi pe moarte. Că era pe moarte o spune evanghelistul Luca: „Era pe moarte”.
Eu însă susţin că aceste cuvinte ale sutaşului sunt o dovadă a marii lui credinţe, cu mult mai mare decât a acelora care au coborât pe slăbănog prin acoperişul casei.
Sutaşul socotea că e de prisos să-şi aduci sluga la Hristos, pentru că ştia bine că era de ajuns numai poruncii lui Hristos ca să vindece pe cel bolnav.
–  Şi ce-a făcut Iisus?
– N-a făcut ce făcuse mai înainte. Hristos de obicei urmează voinţa celor care-L roagă; acum însă o ia înainte şi nu numai că-i făgăduieşte sutaşului că-i va vindeca sluga, dar şi că se va duce în casa lui. O face ca să aflăm credinţa sutaşului. Dacă nu i-ar fi făgăduit aceasta, ci i-ar fi spus: „Du-te acasă, să fie vindecată sluga ta!”, n-am fi ştiut cit e de mare credinţa lui. La fel şi cu cananeanca, numai că în sens invers.
Sutaşului îi spune, fără să fie chemat, că Se va duce acasă la el, ca să afli credinţa sutaşului şi marea lui smerenie; cananeencei însă îi refuză datul, pentru a face să stăruie în cererea ei.
Doctor înţelept şi iscusit fiind, ştie să dobândească cele contrarii prin contrarii. Într-un caz, prin ducerea Sa de bună voie în casa sutaşului; în celălalt, prin amânarea îndelungată şi prin refuzul Său, descoperă credinţa femeii.
Aşa face şi cu Avraam, spunându-i: „Nu voi ascunde de sluga Mea Avraam”, ca să afli dragostea de oameni a lui Avraam şi purtarea sa de grijă pentru sodomiţi.
La fel şi cu Lot; îngerii trimişi la el au refuzat să intre în casa lui, ca să afli cât de mare era iubirea de străini a dreptului Lot.
–  Ce a răspuns sutaşul?
„Nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu”. | Continuare »

CUNOŞTI TU GRAIUL JERTFEI LUI IISUS?…

Dragul meu cititor, ai înţeles tu graiul jertfei lui Iisus? Auzi cum El necontenit te cheamă să stai o clipă să priveşti la jertfa ce-ţi îmbie iertare, pocăinţă şi iubire? O, de-ai înţelege preţul jertfei lui Iisus!
Din ea apare strălucind iubirea sfântă a Domnului Iisus. Ah, ce fericit vei fi în clipa în care vei pricepe această minunată iubire!… Numai ea te face să uiţi totul şi să te apleci cu grabă sub crucea binecuvântată. Ea-ţi străpunge inima ca o săgeată ascuţită, şi-ţi scaldă ochii în lacrimile unei pocăinţe curate. Stăpânit de-a Lui iubire, începi să simţi cum inima ţi se moaie şi-n ea încolţeşte un nou răsad, ce te călăuzeşte înspre veşnicie. E rodul vieţii celei noi, ascunse în Iisus. Îngenuncheat sub a Lui Cruce, în inimă-ţi vor picura divinele-I cuvinte, care într-o clipă te schimbă şi înnoiesc. Numai smerit îngenuncheat la sânul blând al Domnului Iisus îţi vei putea descoperi păcatul care a ros de multă vreme fiinţa ta plăpândă. Numai aşa vei înţelege de ce Iisus pe cruce ni Se dă ca să ne aducă nouă tuturor o veşnică şi sigură răscumpărare. Da, Iisus ni Se dă nouă prin jertfa de pe cruce. De aceea mare şi minunat este acest grai al jertfei lui Iisus! Dar cine-l mai pricepe?!… Şi dragostea nu are margini.
În dorul Lui fierbinte de-a rămâne cu noi pentru totdeauna şi a ne lumina, sfinţi şi călăuzi pe-ale vieţii căi, Iisus îşi strânge ucenicii şi lor le încredinţează un dar nepreţuit: e însăşi Trupul şi Sângele Său, pecetluirea de totdeauna a dragostei Sale pentru noi. Ah, ce dar minunat!… Cine va putea să-l înţeleagă?!… Şi cine L-a îndemnat pe Iisus la aceasta? Iubirea şi numai iubirea. Iisus este iubirea desăvârşită. Şi întru toate s-a ostenit a ne convinge de sfânta Lui iubire. Ah, Doamne Iisuse, deschide-ne ochii ca să înţelegem iubirea Ta cerească. Ajută-ne să auzim, cel puţin acuma, strigătul jertfei Tale sfinte. | Continuare »

Voi cei ce-aţi ascultat Cuvântul
din guri de sfinţi şi de martiri,
voi cei care-aţi crescut cu pâinea
unei cereşti împărtăşiri,
voi cei care-aţi avut apostoli
cu grai ceresc şi umblet greu
– voi veţi avea mai mult ca alţii
să daţi răspuns lui Dumnezeu!

Voi aţi văzut ca nimeni alţii
ce jertfe pentru voi s-au dat,
voi v-aţi hrănit c-o mană sfântă
cum nimeni alţii n-au gustat,
voi v-aţi suit pe-aşa Taboruri
cum nimeni alţii n-au ajuns
– de-aceea voi veţi da odată
lui Dumnezeu un greu răspuns.

Căci, iată, voi plecaţi la alţii
cu mult mai napoiaţi ca voi,
voi puneţi pe-alţi hristoşi în cinste,
iar pe al vostru-L daţi napoi,
voi vă huliţi părinţii voştri
şi fraţii-i dezbinaţi mereu,
şi vă uniţi cu prădătorii…
– ce-I veţi grăi lui Dumnezeu?...

Traian Dorz, Cântarea biruinței

– după Evrei 6, 12 –

Voi nu-mi sunteţi în urmă, înaintaşi eroi,
privind spre voi, eu faţa nu mi-o întorc ’napoi,
cum aş putea eu oare pe urme-a vă călca
de v-aş avea în urmă şi nu ’naintea mea?

De-a pururi pilda voastră în faţă-avea-voi eu,
trăirea şi credinţa să vi-o urmez mereu,
cum aş putea odată în ochi a vă privi
de n-aş fi demn de-aceasta în fiecare zi?

Traian Dorz, Cântări luptătoare

Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI

Meditaţii la Apostolul Duminicii a II-a după Rusalii

TDorz1Cuvântul cel sfânt al lui Dumnezeu caută neîncetat să ne înştiinţeze, pe tot drumul vieţii noastre, ca să luăm bine seama asupra marilor adevăruri de care depinde mântuirea sufletului nostru şi primirea noastră în Împărăţia cea veşnică a Domnului nostru Iisus Hristos.
El face mereu o mare deosebire între felul cum judecă lumea şi felul cum judecă Dumnezeu. Între gândurile oamenilor şi Gândul Lui, între căile oamenilor şi Calea Lui, între mântuirea oamenilor şi Mântuirea Lui, între judecăţile oamenilor şi Judecata Lui…
Înaintea oamenilor se au în vedere faţa omului, îmbrăcămintea omului, numele omului; înaintea lui Dumnezeu se au în vedere numai faptele omului. Omul stă înaintea lui Dumnezeu fără faţă, fără îmbrăcăminte, fără nume… numai cu faptele sale, bune sau rele, drepte sau nedrepte, sfinte sau murdare…
Şi judecata se va rosti neşovăitoare, nepărtinitoare, negreşi-toare asupra fiecărei vieţi omeneşti, potrivit cu faptele sale. Se vor avea în vedere cunoştinţa omului, posibilităţile omului, starea omului şi apoi faptele lui, în raport cu toate acestea şi pe măsura acestora. Nici mai mult, dar nici mai puţin.
Ce valoare va mai avea atunci credinţa fără fapte?
Ce preţ vor mai avea atunci intenţiile fără împliniri?
Ce dezvinovăţiri vor mai aduce atunci cei care au ştiut şi au putut face binele, dar nu l-au făcut? (Iacov 4, 17).
Pedeapsa va veni necruţătoare pentru oricine s-a iubit numai pe sine, uitând pe alţii sau nimicindu-i, cum au făcut Cain şi Iuda.
Şi răsplata va veni strălucită pentru oricine a iubit pe alţii, uitându-se pe sine, aşa cum a făcut şi Hristos, Domnul şi Răscumpărătorul nostru şi cum au făcut cei iubiţi ai Lui. | Continuare »

Dintotdeauna, cel rău n-a putut suporta lucrarea sfințitoare care-l duce pe om la Hristos. Și se zbate ca să-l ducă pe om doar până la biserică, dacă nu-l poate opri de tot, numai să nu ajungă la schimbarea vieții, la Nașterea din nou, pe care o cere Hristos.
Oastea Domnului este o mișcare de trezire sufletească în cadrul Bisericii, nu în afara ei, nu în completarea ei. Nu este nici Treaptă, nici Ordin, nici orice altceva. Și dacă deranjează pe unii, categoric deranjează pe cei care nu înțeleg nevoia schimbării vieții, a slujirii lui Dumnezeu în toate zilele, nu numai în zi de sărbătoare, a predării vieții întregi în slujba lui Hristos.
De-a lungul istoriei creștinismului, multe asociații sau grupări („Rugul aprins“, spre exemplu sau Pro-vita, ca să vorbim doar de contemporaneitate) au întors pe oameni din drumul lumesc spre Hristos. Oastea Domnului nu s-a oprit doar la preocupări de ordin social, ci a urmărit schimbarea vieții, ruperea cu păcatul, după care apoi orice nevoie socială, de binefacere sau milostenie putea fi rezolvată.
Dacă doar cele două lucrări: Oastea Domnului și cea a pr. Visarion v-a atras atenția așa de tare, oare nu cumva faceți jocul celui care nu dorește schimbarea sufletească profundă a omului? Cum de nu deranjează pe mai nimeni ASCORUL sau, mai nou, ITO? Pentru că acestea nu rup pe membrii săi total de lume, ci îi înconjoară cu diferite activități spirituale care să-l facă pe om să creadă că-i este suficient efortul spre Dumnezeu.
De ce trebuie neapărat schimbarea vieții? De ce trebuie să o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti? De ce trebuie Naștere din nou? Nu cred ca trebuie să argumentez această necesitate.
Schimbarea lăuntrică se face doar prin Duhul Sfânt, a Cărui lucrare este una de foc, care mișcă inimile către Hristos.
Să se teamă oricine se atinge de aceste lucrări ale Duhului Sfânt, că foc sunt și ard!

Când v-am citit articolul publicat pe blogul dumneavoastră – „Despre mișcarea Oastea Domnului și despre mișcarea Visarionistă și blasfemierea Tainei Botezului[1] – am rămas stupefiată. Argumentele dumneavoastră sunt atât de superficiale, că articolul întreg nu merită niciun răspuns. Și dacă, atât de târziu, m-am hotărât totuși să răspund, nu e pentru dumneavoastră, ci pentru cei care au citit poate acest articol, pentru că, noi, cei puțini nepomenitori, urmărim și noi ce ne-a mai rămas de urmărit și de citit din presa cu adevărat mărturisitoare a ortodoxiei. Și mulți, cunoscându-vă atitudinea antiecumenistă, ar putea crede acest articol.
Și începeți dumneavoastră cu o falsitate grotescă: „Vom începe să analizăm Oastea Domnului prin ramura ei numită Mișcarea Visarionistă“. Mișcarea visarionistă nu a fost niciodată o „ramură“ a Oastei Domnului. Îl citați când afirmați această minciună pe pr. prof. David Pestroiu [2]. Acesta nu a fost niciodată ostaș. Şi este un ecumenist declarat. Cum să publicați ceva fără să vă documentați din mai multe surse? Nu am nimic de reproșat Mișcării visarioniste, nu am cunoscut-o niciodată, doar de ceva vreme, ne întâlnim la slujbele nepomenitoare ale Părintelui Claudiu Buză cu câțiva membri din această mișcare și acum abia am cunoscut câteva persoane, pentru care am tot respectul și admirația, dar nu le cunosc nici modul de viețuire, nici încredințările, și niciodată nu am participat noi ostașii la vreo întrunire de-a lor sau ei la noi. Doar la oficierea Sfintei Liturghii, unde poate participa orice om botezat. Dar eu nu am a judeca pe nimeni, nu e treaba mea. Dacă duhovnicul nu a găsit în ei ceva care să-i abată de la rânduielile Bisericii, cine sunt eu să cer o nouă Mirungere pentru ei? Sau pentru noi, ostașii, că înțeleg că suntem „ramuri“ cu ei. | Continuare »

Soborul-sfintilor-apostoli1. Când credincioşii Domnului care sunt dincoace de hotarul veşniciei sunt cu adevărat într-o stare după voia lui Dumnezeu, ei sunt în Hristos cu tot felul lor de gândire, de simţire şi de umblare. Fiindcă ei sunt plini atunci de Duhul Sfânt Care este sfinţirea lor.

2. Credincioşii de dincoace sunt un singur trup cu credincioşii Domnului care sunt dincolo de hotarul timpului, în veşnicie. După cum mădularele inferioare ale trupului sunt unite cu mădularele superioare ale aceluiaşi trup, prin aceeaşi inimă, prin acelaşi sânge, prin aceiaşi nervi. Duhul Sfânt face legătura între noi, cei de jos, şi cei de sus, după cum sângele unui trup întreţine şi îndrumarea tuturor.

3. Evanghelia nu ne mai spune despre alţii, care ar mai fi fost chemaţi în acelaşi timp la slujba apostoliei, decât despre cei doisprezece. Dar se poate presupune că Mântuitorul, căutând, îi va mai fi chemat şi pe alţii până ce s-a întregit numărul. Însă alţii n-au primit chemarea acestei apostolii, decât ei. După ce s-a împlinit numărul, poate că ar mai fi venit şi alţii, dar acum numărul se umpluse.

4. Spune Evanghelia că Domnul i-a chemat mereu şi pe alţii la felurite slujbe pentru care i-ar fi pregătit. Dar unul ar fi dorit să-i dea loc să se odihnească…
Altul, să-şi vadă şi de treburile pământeşti. Iar altul nu se putea despărţi de ai lui (Lc 9, 57-62). Şi pentru că I-au pus condiţii lui Dumnezeu, El s-a lipsit de toţi aceştia.

5. Când te cheamă Domnul, nu-I pune nici o condiţie lui Dumnezeu. Nu spune: Te voi urma, Doamne, dar numai dacă îmi faci cutare avantaj. Sau: dacă îmi dai cutare şi cutare lucru. Cine Îi pune astfel de condiţii lui Dumnezeu, la acela El renunţă, fiindcă inima unui astfel de om nu va fi niciodată în întregime predată Domnului, iar în partea de inimă nepredată lui Dumnezeu, satana va aşeza totdeauna un păcat sau mai multe. Iar omul acela va face numai rău. | Continuare »

Dragoste şi lacrimi ne-a fost calea noastră
de la zarea neagră pân’ la cea albastră,
dragostea cu lacrimi ne-a fost pâinea bună
de când ducem drumul crucii împreună.

Dragoste şi lacrimi am avut în viaţă
câtă rouă are sfânta dimineaţă,
dragoste şi lacrimi câte nu ştim nume
ne-a fost avuţia noastră de pe lume.

Dragoste şi lacrimi ne-am avut trecutul,
dragostea cu lacrimi ne-a sfinţit sărutul,
dragostea cu lacrimi ni-e şi azi trăirea,
ele ne sunt jertfa – ele răsplătirea!

Drag Iisus, din lacrimi, dragostea ne-o-ncântă,
fă-ne scumpă-n ele fericirea sfântă,
fă-ni-le-amândouă zestre şi cunună,
să-mpletim din ele vecii împreună…   (Traian DORZ)

cincizecime02O, dragostea mea-mamă, eu te-am primit copil,
când Sfânta Cincizecime m-a pogorât din Soare
şi sufletul de aur mi-a dat făcându-mi-l
să umble printre îngeri, – să cânte la izvoare!

Şi dragostea mea-soră, eu te-am primit prin har,
într-un pahar de apă, dintr-o cerească Mână,
iar harfa mea de aur mi-ai prefăcut-o jar,
nălţând-o lângă Soare – şi-acolo să rămână.

N-am fost erou, – dar vouă v-am dat viaţa mea,
luptând ca să vă apăr de orice vijelie
– tot aurul din sânge şi tot ce am v-aş da
să-mi creşteţi fericite în rod şi-n curăţie.

De-atâtea ori în flăcări m-am zvârcolit gemând
prin ziduri, printre fiare sau printre morţi grămadă,
dar inima de aur la voi mi-a fost luptând
odată fericite ca-n ceruri să vă vadă.

O, cele două sfinte iubiri din viaţa mea:
iubirea mea din soare, iubirea mea din lună,
răsplata mea de aur – şi vecii după ea –
eu nici nu vă vreau altfel, ci numai împreună!

Traian Dorz, Cântarea veşniciei

IMGP0151Eu am aflat iubirea cea necrezut de rară,
iubirea după care au plâns căutând-o mii,
şi negăsind-o-n lume au zis zdrobiţi că nu e,
– dar este, este, este, o suflete, să ştii;
slăvit să fie Domnul, iubirea e Iisus,
toţi cei ce vin şi-L caută să creadă ce le-am spus!

Eu am aflat Iubirea, nu umbra ei ce trece
şi nu părerea care i-a înşelat pe mii,
ci ea, chiar ea, cea dulce, puternică şi sfântă,
– căci este, este, este, o suflete, să ştii;
slăvit să fie Domnul, iubirea e Iisus,
toţi cei ce vin şi-L află vor crede ce le-am spus!

Eu am aflat Iubirea şi-am strâns-o-n tinereţe,
din Ziua Cincizecimii când au aflat-o mii,
– de-atunci păşim alături având aceleaşi feţe,
ea este, este, este, o suflete, să ştii,
slăvit să fie Domnul, iubirea e Iisus,
toţi cei ce vin şi sufăr vor crede ce le-am spus!

Traian Dorz, Cântarea biruinţei