Mai anii trecuţi, un orb din judeţul Turda a comandat o Biblie de la «Lumina Satelor». În scrisoarea de comandă, orbul scria: „Sunt un orb din naştere şi nu mă pot folosi de lumină şi vedere. Iarna când oamenii se pun pe citite, eu trebuie să mă culc, căci nu văd. Un vecin mi-a citit mult din cărţile şi foile de la Sibiu şi eu îi fac dar o Biblie, căci aceştia sunt banii pe care i-aş fi cheltuit o iarnă întreagă cu lampa şi luminarea, dacă aş vedea. Lumină mi-a dat, lumină îi dau”.
Oameni orbi sunt şi azi. Datori suntem cu toţii să-i miluim pe aceşti nenorociţi. Dar în afară da aceştia, mai sunt şi altfel de orbi: sunt cei orbi cu sufletul. Orbia cea sufletească o fac patimile şi păcatele cele grele. Spre pildă, doi oameni cuprinşi de focul mâniei nu sunt altceva decât doi orbi care nu mai văd şi nu mai judecă nimic Desfrânatul de asemenea este un orb ce nu mai vede nimic curat şi sfânt, ci merge orbeşte înainte, pe calea poftelor spurcate ce-i omoară rând pe rând sănătatea, viaţa şi sufletul. O şi mai cumplită orbie sufletească face beţia. Beatul şi beţivul este un orb ce şi-a pierdut cu totul vederea sufletească.
O grăitoare pildă de orbie sufletească sunt şi fariseii din evanghelia de duminică. În vreme ce orbul se vindeca, fariseii orbeau, adică îi orbea trufia şi pizma, ca să nu-L primească pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ei cunoşteau Scripturile şi profeţiile despre Iisus, vedeau pe cel profeţit şi minunile Lui, dar nu voiau să-L primească, de aceea zice Hristos că „păcatul lor rămâne”.
Să luăm aminte! Orbia sufletească este cea mai cumplită boală şi nici un alt doctor nu poate tămădui această boală, decât Doctorul care l-a tămăduit pe orbul din evanghelie: Iisus Hristos. Să-L primim pe Hristos cu credinţă, adică cu încredere în jertfa Lui cea sfântă şi mântuitoare; şi cu dorinţă vie de a ne tămădui. O credinţă ce te lasă tot orb şi tot în păcate este o credinţă fără Hristos şi fără putere. | Continuare »
Când Mihail-Vodă, domnul Ungro-Vlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory şi a luat sceptrul Ardealului, a sosit în orasul de scaun, numit Bălgrad [Alba Iulia], şi a voit ca să zidească acolo, în oraş, o biserică ortodoxă. Însă preoţii, orăşenii şi toţi boierii, fiind de credinţă latinească [a Papei], nu-i îngăduiau să zidească, zicând că ei sunt de credinţă dreaptă şi de aceea nu doresc să aibă în oraşul lor o biserică de lege străină.
Atunci domnitorul le-a spus: “Voi nu sunteţi mărturisitori ai dreptei credinţe, căci nu aveţi harul Sfântului Duh în biserica voastră. Noi însă, fiind dreptcredincioşi, avem puterea cea adevărată a harului Sfântului Duh, pe care şi cu fapta suntem gata întotdeauna s-o arătăm, cu ajutorul lui Dumnezeu”.
Dar ei voiau să-şi dovedească dreptatea prin înfruntare de cuvinte şi dispute. Ci el le-a zis:
“Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau s-o dovediţi, altfel vă voi arăta eu, întru încredinţarea tuturor”.
Iar ei i-au spus: “Cum să arătăm? Căci nu e cu putinţă să dovedim decât cu cuvântul sfintelor scripturi”.
El le-a zis: “În dispute este osteneală fără de capăt, dar noi, fără înfruntări de vorbe, putem uşor să dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideţi, zice, în mijlocul oraşului şi acolo să ni se aducă apă curată, iar arhiereul meu şi preoţii săi o vor sfinţi în văzul tuturor. Tot aşa vor face şi ai voştri, deosebit, şi, sfinţind-o, o vom pune în biserica voastră cea mare, în vase osebite, pe care le vom astupa şi le vom pecetlui cu peceţile noastre, pecetluind şi uşa bisericii pentru 40 de zile. Şi a cui apă va rămâne nestricată, ca şi cum de-abia ar fi fost scoasă din izvor, credinţa aceluia este dreaptă, iar dacă apa cuiva se va strica, credinţa lui este rea. Dacă apa mea va rămâne nestricată, cum nădăjduiesc că mă va ajuta Dumnezeu, voi n-o să vă mai împotriviţi şi o să-mi îngăduiţi să zidesc biserica, iar dacă nu, facă-se voia voastră, n-am s-o zidesc”.
Ei au strigat cu toţii într-un glas: “Bine, bine, să fie aşa!”.
Şi, a doua zi dimineaţă, a ieşit domnitorul cu toţi boierii şi curtenii săi în piaţă, cu episcopul şi cu preoţii, slujind litia după obicei, cu cruci, cu lumânări şi candele. Şi, ajungând la locul pregătit, au săvârşit marea sfinţire a apei, rugându-se cu toţii lui Dumnezeu, cu lacrimi şi suspine, să proslăvească dreapta credinţă, iar pe cea rea s-o facă de ruşine. Tot în piaţă, dar deoparte, în faţa tuturor, latinii au sfinţit apa şi au sărat-o. | Continuare »
Lidia Hamza
Cu foarte mare greutate mă aplec spre a scrie despre venirea papei în țara noastră.
Cum oare, mai are vreun sens?
Atât de multă reclamă, atâta entuziasm, atâta pregătire pentru venirea ereticului papă în țara noastră și a ereziei în Biserica noastră.
Cui să adresez acest strigăt? Cine mai aude acum?
Iureșul ca o tornadă spulberă orice argument patristic. Nimeni nu se oprește să privească prin prisma dreptei credințe acest nefast eveniment, care desigur că nu va fi oprit din pricina acestor umile rânduri.
De ce le mai scriu totuși?
Un singur suflet în plus dacă mai înțelege acest strigăt e deja o mare biruință.
Pentru acesta unul singur mă străduiesc cu ajutorul lui Dumnezeu să postez acest apel îndurerat.
Unde este Biserica neamului meu? Unde e Oastea mea dragă?
Biserica mea tace, ce interese are ea de tace și nu-și informează corect credincioșii despre pericolul ereziilor papistașe? Ea care deține plinătatea patristică a ortodoxiei? Nu știu și nici nu pot cere socoteală cuiva.
Dar Oastea Domnului de ce tace? Ce scopuri urmărește și ce jocuri face?
Când Părintele Iosif a specificat că învățătura Oastei Domnului nu este nici mai mult, nici mai puțin decât învățătura Bisericii, nu s-a referit la conducerea ei ierarhică și la interesele acesteia, ci la învățătura Sfinților Părinți. | Continuare »
Vlad Gheorghiu
Poate fi o pace dulce Adevăru-năbuşit?
Până când să taci când răul îşi înalţă turn greşit?
Până când să rabzi părutul adevăr şi-a sale căi
Numai pentru ca să fie pace între fraţii tăi?
O, atât de multe vorbe adevăr să fie ţin
Însă numai trec pe lângă Adevăr şi nu-L deţin.
Şi se-ngrămădesc în frunte tot mai sus să-şi nalţe steag.
Şi-Adevărul rabdă-n lume tot mai singur şi pribeag.
Surle, flamuri şi urale stau să sune declarat
Pe acela care spune doar părutu-adevărat.
Şi crezare are-n lume, toţi primesc cu braţ deschis
Doar păruta pace care Adevărul le-a ucis.
Astăzi mulţi fug de minciună, mulţi de ea s-au lepădat,
Adevărul de vitrină e mai bine căutat.
Adevărul de paradă are straie câte vrei
Şi promite tuturora că-i va face dumnezei.
Numai Adevărul Unul n-are firmă, nici blazon,
Ci tot printre singuratici nalţă sfânt şi veşnic tron.
Şi doar cel ce se-nfrăţeşte cu-Adevăru-nsingurat
Plânge-acum şi-şi urcă singur drumul crucii-ntreg răbdat.
Până când veni-va vremea Adevărului curat
Să îşi strige-n zări menirea cu un glas netremurat
Chiar de-şi va-mpleti cu jertfa cea mai crudă şi mai grea
Rostul sfânt pe care-n lume l-a avut şi-l va avea.
Căci cu capul pe tipsie sau pe cruce-a fost plătit
Totdeauna Adevărul care s-a marturisit
După voia şi cuvântul Tatălui Ceresc şi Sfânt,
Dar încununat în ceruri cu cel mai frumos veşmânt.
NE-AM ŢINUT NOI VREODATĂ DE PAPA DE LA ROMA?
«Lumina Satelor» nr. 25 / 8 iunie 1924, pp. 1-2
Răspundem cu hotărâre: Nu! Şi o spunem răspicat şi tare, să o audă toţi câţi vor să ne amăgească cu vorbe ademenitoare că „suntem de două ori fii ai Romei: prin origine şi prin credinţă”, adică, precum ne tragem din neamul romanilor, aşa am avea şi credinţa religioasă de la Roma, capitala împărăţiei romane de odinioară.
Ştim noi toţi, de la copiii mai răsăriţi ai şcolilor de la sate, că împăratul Traian a făcut aşezări noi pe aceste plaiuri, unde s-a plămădit pe încetul, prin lungi veacuri necunoscute, poporul românesc.
Dar tot aşa ştie toată lumea că ostaşii lui Traian n-au fost aduşi tocmai de la Roma, de sub oblăduirea papei, care pe atunci nu era, nici chiar din Italia, ci numărul lor covârşitor a fost din Peninsula Balcanică şi din Asia Mică. Neamuri felurite, mândre că se puteau împodobi cu pajura romană şi că puteau să vorbească limba falnicului popor roman. (…) Şi tot aceia ne-au lăsat şi sămânţa credinţei religiose creştineşti. Şi tot aşa se ştie de toţi câţi vor să ştie că Peninsula Balcanică şi Asia Mică, acolo în răsărit, n-au fost încreştinate de capul Bisericii apusene, [de] papa de la Roma, măcar că până târziu, mai mult ca 1000 de ani după Hristos, legea lui Hristos şi Biserica întemeiată de El a fost una neîmpărţită şi nedespărţită. Abia după 1050 papa de la Roma a apucat altă cărare, despărţindu-se de toţi cei patru patriarhi din răsărit rămaşi credincioşi în Biserica cea una, sobornicească şi apostolească, care drept învăţa cu vântul adevărului. | Continuare »
În focul luptei încleştate
în care iarăşi ne găsim,
Iisuse, tu eşti Steagul nostru,
ajută-ne să biruim.
Când mii se pierd în orice clipă,
de-a lor pierzare ne-ngrozim,
Iisuse-n ceasul greu de-acuma
ajută-ne să biruim.
Când cu privirile la Tine,
cu-avânt şi sete năvălim,
Iisuse, mergi ’naintea noastră
şi-ajută-ne să biruim.
’Noieşte-ne mereu avântul
şi nu lăsa să obosim,
Iisuse, creşte-ne credinţa
şi-ajută-ne să biruim.
Să mergem ne-ncetat ’nainte
spre-al Tău măreţ Ierusalim,
Iisuse, Tu eşti Steagul nostru,
ajută-ne să biruim.
Traian Dorz, Cântări luptătoare
VREMILE NU SE ÎNTORC ÎNAPOI,
CI MERG ÎNAINTE
şi aduc dreptate celor ce au suferit asupriri şi strâmbătăţi
«Lumina Satelor» nr. 43 / 4 nov. 1923, p. 2
În numărul 41 al gazetei noastre am scris un mic articolaş despre „o mănăstire spartă de tunurile papistaşilor”. Noi am pus în acel articol un adevăr pe care tot omul care nu-i orb îl poate vedea oricând la Sâmbăta de Sus (lângă Făgăraş). Acolo se află ruinele unei preafrumoase mănăstiri pe care n-a spart-o nici vântul, nici focul, nici apa, ci tunurile creştinilor ce se cheamă papistaşi (adică [ale celor] care cred în Papa de la Roma). Acesta este un adevăr ce sare-n ochii cui nu-l vede, dar pe semne adevărul ustură şi de aceea o gazetă de la Blaj sare cuc în sus să-l apere pe Papa şi pe Bucow, spărgătorul de biserici, şi strigă în ţară speriată că „se întorc vremile lui Sofronie”, adică acele vremi când românii ortodocşi înfundau temniţele şi sufereau bătăi şi ocări pentru că nu voiau să-şi lase credinţa şi legea lor strămoşească. Gazetarii de la Blaj se sperie de năluci şi de cai verzi pe pereţi, pentru că vremile nu se întorc înapoi, ci merg înainte şi aduce dreptate celor ce au suferit. Au sosit vremile care nouă ortodocşilor ne aduc dreptate şi răsplată pentru nedreptăţile şi patimile suferite pe vremea lui Sofronie călugărul şi pentru asta îi „iau răcorile” pe gazetarii de la Blaj. | Continuare »
– după I Corinteni 9, 25 –
Ostaşi ai lui, Iisus Biruitorul,
ce-n luptă pentru El v-aţi înrolat,
luptaţi mereu, luptaţi neîncetat,
precum gornistul nostru ne-a-nvăţat,
să nu vă biruie ispititorul,
nu pierdeţi dreptul ce v-aţi câştigat.
Ostaşi ai lui, Iisus Biruitorul,
prigoane peste voi s-au abătut,
fiindcă duhul vostru n-a putut
să-ntoarcă iarăşi unde-a fost pierdut,
fiindcă nu huliţi pe-nvăţătorul
prin care pe Iisus L-aţi cunoscut.
Ostaşi ai lui Iisus Biruitorul,
nu daţi ’napoi din drumul apucat,
gornistul nostru nouă ne-a lăsat
prin pilda lui o cale de urmat | Continuare »
P
etiție adresată sinodului BOR cu privire la vizita papei
Petiția „Maica acestui neam este Biserica Ortodoxă Română” a fost prezentată în lectură publică la 1 mai 2019, în cadrul Sinaxei interortodoxe de la Botoșani, fiind una dintre cele mai serioase luări de poziție din partea pliromei ortodoxe în fața evenimentului ecumenist desfășurat sub sloganul prozelitist „Să mergem împreună!”.
Petiția, semnată de aproximativ 300 de participanți la acea întâlnire, a fost depusă, alături de celelalte documente ale sinaxei, la Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și la cabinetele tuturor episcopilor membri ai sinodului BOR.
Ne așteptăm ca episcopii Bisericii noastre să adopte cel puțin comportamentul pe care l-au avut omologii din sudul Dunării, din Biserica Ortodoxă Bulgară.
De Mihai Silviu Chirilă
Preafericirea Voastră,
Înaltpreasfințiile Voastre,
Preasfințiile Voastre,
Am luat notă cu deosebită îngrijorare de comunicatul Patriarhiei Române prilejuit de anunțul venirii papei Francisc în țara noastră, prin care purtătorul de cuvânt își exprima bucuria prilejuită de această vizită și făcea afirmații care plasează Biserica noastră într-o poziție de ecumenism militant: Iată textul comunicatului:
Ne bucurăm că vizita a fost confirmată şi în virtutea vechilor şi bunelor relaţii dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Romano-Catolică, relaţii întărite de vizita Papei Ioan Paul al II-lea din anul 1999 şi reînnoite acum prin apropiata vizită a Papei Francisc. Acesta va fi primit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cadrul unei întâlniri al cărei program urmează să fie anunţat. Bunele relaţii dintre cele două Biserici au fost şi sunt manifestate inclusiv prin ospitalitatea de care se bucură comunităţile de români din multe ţări, mai ales din Italia, unde multe dintre parohiile româneşti îşi oficiază slujbele religioase în biserici puse la dispoziţie de comunitatea catolică locală…[1]
Comunicatul Patriarhiei Române vorbește despre „Biserica Romano-Catolică” și despre „bunele relații dintre cele două Biserici”, de parcă „Biserica Romano-Catolică” ar fi o Biserică locală a lumii ortodoxe, cu care Biserica Ortodoxă Română întreține relații frățești, când, în realitate, ceea ce comunicatul numește „Biserica Romano-Catolică” și „Biserică” este o erezie care s-a separat de Biserica Ortodoxă în urmă cu o mie de ani, din pricina unor grave greșeli dogmatice: Filioque, pretențiile de primat asupra întregii Biserici ale papei de la Roma, folosirea azimelor la liturghie etc.
Continuare aici
