O CRUCE MARE SUNT ŞI VREMURILE NOASTRE

Suferinţele şi necazurile din această lume sunt şi ele o cruce pe care Domnul Dumnezeu o pune pe umerii noştri, spre sănătatea şi mântuirea noastră cea sufletească. Crucea suferinţelor ne aduce aminte de Domnul şi ne cheamă să ne întoarcem la El.
O cruce mare şi grea sunt şi vremile noastre. S-a pus această cruce pe umerii noştri şi pe sufletul nostru odată cu războiul. Şi de atunci ea nu se mai ridică şi nu se mai uşurează. Dimpotrivă. Parcă an de an tot mai mare şi mai grea se face. Dumnezeu a pus pe umerii noştri această cruce. Ea ne cheamă să ne întoarcem la Dumnezeu.
Vremile noastre sunt o cruce mare şi grea, sunt o cruce grăitoare, ce strigă pe noi: „Întoarceţi-vă, oamenilor, la Dumnezeu!”. Dar oamenii nu înţeleg chemarea acestei cruci; nu vor să o înţeleagă. Noi umblăm să scăpăm de crucea aceasta. Aşteptăm să se uşureze vremile, să se facă iarăşi bine în lume, ca să ne vedem în tihnă de păcate şi răutăţi. Suduim pe guverne, stăm să suduim chiar şi vremea că nu umblă cum am pofti noi, dar nu vrem să înţelegem că greutăţile şi necazurile sunt puse pe umerii noştri ca o chemare să ne întoarcem la Dumnezeu.
De când eram preot la ţară, îmi aduc aminte de un om care făcuse o cruce mare dintr-un prun şi o ducea pentru un mort. Pe drum, poposise cu ea… la un birt. Lăsase crucea în drum şi se apucase de băute şi de cântate, „să-i treacă de necaz”. | Continuare »

Rastig-55Cum creanga-mbobocită de cais
deschide primăverii porţi de vis,
cum mugurii în soare înfloresc,
din legământ, cântarea să mi-o cresc!

Cum şopotul izvorului în munţi,
cum adierea vântului pe frunţi,
cum fâlfâitul aripei în zbor,
ca-n rugăciune, cântul mi-nfior.

Cum necuprinsul curcubeu pe cer,
cum picurile ploii-n soare pier,
cum frunza-şi soarbe roua de pe ea,
ca-n lacrimi, cântul rugăciunii-aş vrea.

Cum buciumul răsună peste zări
cum turmele se strâng de pe cărări,
ca-n sunete de cântece fierbinţi
îmi nalţ ecoul sfintei juruinţi.

Cum taina se-nfiripă pe Tabor
cum zorile minunii se cobor,
ca-n locul sfânt picioarele-mi descalţ
cântarea rugăciunii să-mi înalţ.

Cum Golgota a Crucii Taină-a dus,
cum Sângele din Jertfa ei a curs,
cum toţi prin ea am fost răscumpăraţi,
genunchi ai mei, în rugăciune staţi!

Lidia Hamza

Învăţătura lui Hristos şi învăţăturile omeneşti

Sfântul Luca al Crimeei Cuvânt în cea de-a doua Duminică din Postul Mare

Dacă, precum vă amintiţi, în cea dintâi Duminică a Marelui Post Sfânta Biserică a prăznuit întărirea Ortodoxiei de către cele şapte Sinoade Ecumenice, în cea de-a doua ea cinsteşte pomenirea ierarhului Grigorie Palama, marele apărător al Ortodoxiei.
Acesta a trăit în al XIV-lea veac, la aproape şase sute de ani după ultimul Sinod Ecumenic. A primit o educaţie aleasă, fiind apropiat al împăratului din Bizanţ, dar a părăsit curând viaţa de la curte şi s-a retras în muntele Athos, fiindcă sufletul lui năzuia spre împărtăşirea statornică şi nedespărţită cu Dumnezeu. În zilele lui s-a ridicat hulă asupra monahismului şi mai ales asupra călugărilor din Athos, care erau defăimaţi pentru faptul că-şi închinaseră întreaga viaţă numai slujirii lui Dumnezeu, cugetării la cele dumnezeieşti şi rugăciunii.
Sfântul Grigorie i-a înfierat cu mare putere pe aceşti hulitori, ridicându-se în apărarea monahismului ortodox, în acea vreme s-a ridicat ereticul Varlaam, care propovăduia învăţătură greşită că, schimbându-Se la faţă în muntele Taborului, Domnul Iisus Hristos nu ar fi strălucit cu lumina dumnezeiască, ci cu o lumină pământească, obişnuită. Sfântul Grigorie l-a dat în vileag că eretic, învăţând cu tărie că lumina taborică este dumnezeiască. | Continuare »

Duminica ortodoxieiÎn mai multe biserici din ţara noastră, părinţi mărturisitori antiecumenişti au oficiat astăzi, 5 martie, slujba Sinodicon-ului, care lipseşte din Triodul românesc de la Rânduiala slujbei din Duminica Biruinței Ortodoxiei. Deşi măcar o dată în an – în Duminica Ortoxiei – este cea mai bună ocazie de a reactualiza, numindu-le şi anatemizându-le, toate ereziile din întreaga istorie a Bisericii Creştine, pentru a lua aminte şi a nu mai cădea în ele, cel mai simplu mod de a reafirma graniţele ortodoxiei şi delimitarea de ereziile de ieri şi de azi…

Am asistat azi, pentru prima oară la oficierea întreagă a Slujbei Duminicii Ortodoxiei…

E vremea mărturisirii… A alegerii celei bune!

Găsiţi aici întreaga rânduială a Sinodicon-ului.

Iar aici, veţi găsi explicaţii cu privire la lipsa Sinodicon-ului din Triod

Lidia Hamza

AICI, ÎN PUSTIUL ACESTA

Traian DORZ

Aici, în pustiul acesta, Hristos
a vrut să mă cheme cu El dimineaţă,
să-I fiu până-n seară alături, voios,
la jug şi cântare – spre rod şi viaţă.

În ceasul chemării nimic n-am avut,
nici graiul, nici plugul, nici harfa, nici spada,
Hristos mi le dete în ceasul cerut,
să-Şi nalţe cântarea, să-Şi are livada…

Azi cântă izvoare din stâncă ţâşnind,
miresme şi grâne-s pe deal şi câmpie
şi-n umbra iubirii mi-e cortul dorind
chemarea să plece, străinii să vie.

Flămânzii iubirii, voi singuri veniţi,
al vostru-i sărutul cu dulce primire,
al vostru-i ospăţul cu tot ce doriţi,
ca-n veci să nu plângeţi decât de iubire.

Străluce-n pustiuri belşug de Hristos,
izvoare şi cântec, şi roade slăvite.
– O, sfânta-mi sudoare cu veşnic folos,
ascunde-te-n umbra iubirii smerite…

[Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii]
Sfântul Nicolae Velimirovici,
Predică la Duminica Ortodoxiei

Cât de mare şi însufleţitoare de temere este arătarea lui Dumnezeu – O, cât de mare şi însufleţitoare de temere este Dumnezeul Cel viu!
Puterile îngereşti stau înaintea Lui cu cutremur; serafimii îşi ascund feţele sub aripioarele lor înaintea luminii strălucitoare şi a frumuseţii de negrăit prin cuvânt, a Lui.
Cât de strălucitor este soarele! Cât de frumos este cerul înstelat! Cât de întins este oceanul învolburat! Cât de măreţi sunt munţii uriaşi! Cât de înfricoşători sunt norii purtători de tunete şi vulcanii aruncători de lavă! Cât de minunate sunt pajiştile acoperite cu flori, cu miile lor de izvoare şi cu turmele lor albe! Dar toate acestea sunt lucrarea mâinilor lui Dumnezeu; acestea sunt lucrurile cele trecătoare, făcute de către Ziditorul Cel fără de moarte. Zidirea sa fiind atât de minunată, atunci cum trebuie să fie Ziditorul?
Dacă în inima omului se află frică, sau bucurie, sau lacrimi înaintea zidirii lui Dumnezeu, atunci ce se află în inima omului când se află înaintea Ziditorului Celui atotputernic şi viu?
Ce lucru trecător poate sta alături de Cel Fără-de-moarte, fără să se topească în întregime, până să nu mai rămână nimic din el? Care om muritor poate privi faţa lui Dumnezeu şi să rămână viu? Iată, este lucrul cel mai înfricoşător să priveşti faţa unui înger al lui Dumnezeu; atunci cum să te uiţi la faţa lui Dumnezeu? Descriind vedenia pe care a avut-o despre îngerul lui Dumnezeu, Proorocul Daniel spune: “. şi n-a mai rămas în mine putere, faţa mea şi-a schimbat înfăţişarea, stricându-se” (Daniel 10:8). Chiar şi omul cel mai puternic îşi împuţinează puterea, şi omul cel mai frumos îşi pare sieşi urât înaintea îngerului lui Dumnezeu şi este “trupul lui ca şi crisolitul şi faţa lui ca fulgerul, iar ochii lui ca flăcările de foc” (Daniel 10:6). | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ (a Izgonirii lui Adam din Rai)

DESPRE POST

Acum duminică avem intrarea în postul cel mare şi sfânt al Învierii. Această intrare trebuie să o facem nu numai cu pregătiri de mâncări şi băuturi, ci şi cu pregătiri sufleteşti, adică cu gândiri despre post. Postul este pus anume pentru sufletul nostru, pentru folosul lui, pentru sănătatea şi mântuirea lui. Dar nu orice post aduce folos sufletului, ci numai cel bun şi adevărat. Cerinţa dintâi a postului este înfrânarea, adică alegerea şi lăsarea unor mâncări grase şi a tuturor băuturilor îmbătătoare, pentru că acelea aţâţă şi întăresc poftele şi păcatele. O altă cerinţă este rugăciunea, adică graiul postului. Prin post trebuie să ne ridicăm apoi la căinţă, adică la părerea de rău pentru păcatele noastre, la hotărârea de a ne lepăda de ele. Şi apoi ne mai trebuie încă ceva ca să postim cu adevărat: fapte bune. De aceea zice Sf. Ioan Gură de Aur: „Posteşti? Arată-mi prin faptele tale… Să postească nu numai gura ta, ci şi ochii, urechile, picioarele şi mâinile tale”; să postească toate membrele corpului tău, ferindu-le de faptele cele rele şi făcând pe cele bune. Avem noi acest post? Creştinilor şi românilor! Să băgăm de seamă că noi de multe ori nu postim bine. De multe ori intrăm în sfântul post, trecem prin el şi ieşim din el fără de nici o schimbare sufletească. Schimbăm numai mâncările, dar purtările ba. De multe ori curăţăm blidele numai pe dinafară sau, cum zice evanghelia de duminică, postim numai oamenilor şi nu lui Dumnezeu şi sufletului. | Continuare »

SĂ FAC ŞI EU CA TINE!

Traian DORZ

Să fac şi eu ca Tine, Iisuse, între-ai mei:
iertând, s-acopăr totul, din dragostea de ei!

Să tac şi eu ca Tine când am să fiu pârât,
să pot privi cu milă spre orice grai urât.

Să iert şi eu ca Tine când am să fiu lovit,
nu este ca iertarea răspuns mai potrivit!

Să mor şi eu ca Tine pe crucea mea, senin,
nu-i ca triumful jertfei nimica mai divin.

Atunci şi înviare-aş ca Tine-a treia zi
o slavă negrăită primind când m-aş trezi,

Aş fi, la Arătare, venind la Dreapta Ta,
cununa Ta cea scumpă şi veşnică-aş purta.

ÎNVĂŢĂTURA MÂNTUITORULUI DESPRE POST

Pr. Iosif TRIFA

„De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel ceresc. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta vouă greşelile voastre. Şi când postiţi nu fiţi ca făţarnicii, trişti, că îşi smolesc feţele lor, ca să se arate oamenilor postindu-se. Adevăr grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Iar tu, postindu-te, unge-ţi capul tău şi faţa ta o spală. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău celui ce este întru ascuns. Şi Tatăl tău Cel ce vede întru ascuns va răsplăti ţie la arătare. Nu vă adunaţi vouă comori pe pământ, unde moliile şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci vă adunaţi vouă comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă, nici le fură. Că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Mt 6, 14-21).
Evanghelia de duminică este pusă înaintea noastră la prinderea postului, cu învăţătură sufletească despre cum trebuie să facem postul nostru curăţitor de păcate şi mântuitor de suflete. Evanghelia începe cu vorbele: „De nu veţi ierta greşelile semenilor voştri, nici Tatăl ceresc nu vă va ierta”. Asta înseamnă că şi temelia postului trebuie să fie iertarea şi iubirea de oameni. Nici postul, nici viaţa noastră de creştini n-ajunge nimic dacă nu se reazemă pe această temelie. „Ura şi neîmpăcarea este păcatul cel mai mare – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Nici postul, nici rugăciunea, nici milostenia n-ajung nimic dacă nu ne-am împăcat”. De ce? Apoi de aceea, pentru că noi trăim din mila şi iertarea Tatălui ceresc şi această iertare ni s-a dat şi ni se dă condiţionat, ca şi noi să iertăm altora. În acest înţeles ne-a învăţat Mântuitorul a ne ruga: „Şi ne iartă nouă, Doamne, greşelile noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri”. De câte ori ne rugăm aşa, dar nu iertăm, ne osândim pe noi înşine (citeşte pilda datornicului nemilostiv de la Matei 18, 23-35). | Continuare »