![]() |
Acum miercuri avem prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae. Biserica a pus prăznuirea sfinţilor ca să luăm pildă şi învăţătură din viaţa şi faptele lor. Şi viaţa Sfântului Nicolae este bogată în astfel de pilde şi învăţături.
Cărţile bisericeşti ne spun că Sf. Nicolae plecase odată cu corabia să cerceteze locurile sfinte din Ierusalim. Pe drum s-a făcut furtună şi corabia ameninţa să se cufunde. Atunci Sf. Nicolae a căzut în genunchi şi, rugându-se cu credinţă şi căldură, furtuna s-a liniştit şi călătorii au scăpat. Plecând înapoi de la Ierusalim, nişte corăbieri răi îndreptară corabia spre alte ţări, ca să-l despartă pe Sf. Nicolae de ţara lui. Dar Sf. Nicolae s-a rugat iarăşi cu credinţă şi un vânt potrivnic întoarse corabia şi o duse spre Mira Lichiei, ţara sfântului.
Învăţătura acestor întâmplări este că şi noi suntem călători pe marea vieţii, spre Ierusalimul nostru ceresc. Viforul ispitelor şi patimilor tulbură şl marea vieţii noastre şi corăbieri răi încearcă să ne departe de ţara noastră cea cerească. Numai credinţa, rugăciunea, privegherea, neîncetată şi purtările cele bune ne pot scăpa şi trece şi pe noi peste furtunile din marea vieţii.
O altă istorie ne spune că, pe vremea Sf. Nicolae era un om sărac ce avea 3 fete şi ajunsese într-o lipsă atât de mare, încât se muncea cu gândul să-şi dea fetele la desfrânare, ca să scape de lipsuri. Dumnezeu descoperi Sfântului Nicolae gândul cel rău al omului şi Nicolae aruncă noaptea, în taină, omului 3 pungi cu galbeni; şi, cu acest ajutor neaşteptat, omul cel sărac îşi mărită fetele, scăpându-le de la moartea cea sufletească.
O învăţătură şi o pildă [e] aceasta, să pândim şi noi cu prisosul nostru de avere şi de bani lipsurile celor săraci şi lipsiţi. Pândeşte şi tu, cititorule, să scapi pe cineva de la pieire sufletească cu prisosul tău de bani.
Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 49 / 16 dec. 1923, p. 3
După rugăciunile începătoare se zic Condacele şi Icoasele
Condacul 1:
Cel ce verşi mir de mult preţ la toată lumea şi mie celui nevrednic şi mai mult decât toţi păcătos, dăruieşte-mi ca să-ţi aduc ţie cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca cel ce ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozeşte-mă din toate necazurile ca să cânt ţie: bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Icosul 1:
Arătatu-te-ai în vis împăratului celui cinstitor de Dumnezeu şi pentru moartea voievozilor acelora l-ai îngrozit pe el şi degrab ascultând de porunca ta, Nicolae, a poruncit ca să-i libereze pe dânşii. Pentru aceea ei au fost cuprinşi de bucurie şi de frică, iar eu cu dânşii grăiesc ţie, Sfinte Nicolae:
Bucură-te, capul cel sfinţit;
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat capul cel diavolesc cu rugăciunile tale;
Bucură-te, slujitorule al Împăratului tuturor;
Bucură-te, ajutătorul celor credincioşi;
Bucură-te, întărirea Ortodoxiei;
Bucură-te, pierzătorul celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce eşti insuflat cu suflarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai pierdut viforul mulţimii zeilor;
Bucură-te, cel ce eşti dimpreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, izgonitorul demonilor;
Bucură-te, graiule al dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, cel ce ai astupat gurile ereticilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni ! | Continuare »
Nicolae Steinhardt, (Duminica femeii garbove)
„Domnul ne învaţă că suntem şi trebuie să fim slobozi a face binele şi a veni în ajutorul aproapelui nostru: nici o lege, nici un regulament, nici o formă de orice fel, nici o precauţie sau teamă, nici un motiv de tipul „să nu se spună că…”, ori „să nu pară că…” nu ne poate fi stavilă, pretext, justificare”.
„Ca şi altor pătimitori, Domnul, din proprie iniţiativă şi nesolicitat, îi vine în ajutor femeii gârbove pe care o află printre enoriaşii unei sinagogi într-o zi de sâmbătă. Din milă şi bunătate; întru mărirea lui Dumnezeu; ca să se vădească puterea Tatălui şi a Fiului. O vede, o cheamă, o vindecă – totul în pripă, cu iuţeala fulgerului. Textul istorisirii evanghelice nu-i mai puţin concis şi ritmat decât al celebrei scrisori prin care, din Orient, Cezar vestea senatului: veni, vedi, vici.
Este în capacitatea aceasta a Mântuitorului de a vedea suferinţa celorlalţi, a lua aminte la ea, a o zări de îndată şi de a se concentra asupră-i, o imensă milă şi totodată o sensibilitate (omenească) de natură a iuţi bătăile inimii celui care citeşte Evanghelia aceasta (Luca 13, 10-17), ori Pericopele paralele: Matei 12, 9-14; Marcu 3, 1-5; Luca 6, 6-11 (toate trei se referă la omul cu mâna uscată, sau Luca 14, 1-6, referitoare la bolnavul de idropică) şi a isca într-însul nebănuite simţăminte de înfiorare şi compătimire.
Curând, însă, măreţia şi tăria înduioşătoare a tabloului evocat de Sfântul Evanghelist Luca sunt parcă înceţoşate de veninoasa intervenţie intempestivă a mai-marelui locului. Ca o rugină, ca o pecingine, ca o lepră ce s-ar depune pe suprafaţa curată a pielii, ori a zidului, ori a metalului şi ar pângări-o. Simultan cu mânia acestuia sunt date în vileag toate principalele caracteristici ale fariseilor: legalismul strâmt şi miop (care-i diferit de legalitate şi de cuviincioasa ei respectare); el întotdeauna izbuteşte să micşoreze lucrurile, problemele, situaţiile, dilemele, să le reducă la proporţii liliputane şi să le insufle un spirit de meschinărie, de avariţie, de panică stârnită de pericole imaginare sau ridicole; procedurismul literal şi mărunt, al arhivarului reumatic, îmbătrânit printre hârţoagele decolorate şi dosarele mucegăite, cu ochelari cârpiţi cu sfoară şi mânecuţe zdrenţuite, bun numai să bombănească şi să boscorodească, supărat, acru, îndârjit; aşezarea cu perseverenţă a literei deasupra duhului, neputinţa depăşirii nivelului literal în toate cele (şi mai cu seamă în cele importante), un soi de imobilizare a minţii şi sufletului la acest palier, pe această treaptă de jos a scării ce urcă spre libertate şi înţelegere; tendinţa fermă de a reacţiona, ori de câte ori se iveşte prilejul, înghiţind cămila şi strecurând cu grijă ţânţarul; | Continuare »
Sfântul Luca al Crimeei, cuvânt la duminica femeii gârbove
În această pericopă evanghelică vedem marea milostivire, iubirea şi puterea Domnului nostru Iisus Hristos, îndreptate spre binele femeii necăjite. Vedem în acelaşi timp şi făţărnicia brutală a mai-marelui sinagogii, auzim o acuzaţie gravă drept răspuns lui: “Făţarnice!”
Ce este făţărnicia? În ce privinţă l-a mustrat Domnul Iisus Hristos pe acest mai-mare al sinagogii? Făţărnicia – este ceva caracteristic pentru mulţi dintre noi. Făţarnic este cel care vrea să pară ce nu este de fapt.Făţarnic este cel care poartă masca evlaviei, fiind în sufletul său lipsit de orice evlavie. Făţarnic este cel care îşi exprimă dragostea şi loialitatea faţă de aproapele său, îi spune cuvinte blânde, bune, linguşitoare, dar în suflet simte ura faţă de el, urzeşte rele împotriva lui. Făţarnic este cel care ascunde de oamenii din jur toate pornirile rele, întunecate ale sufletului lui, toate gândurile întinate, şi vorbeşte cu aproapele său, prefăcându-se iubitor, curat cu inima, neavând nimic rău în sufletul său.
În ce constă făţărnicia mai-marelui sinagogii, pentru care l-a mustrat grav Domnul Iisus Hristos? În aceea că, fiind unul dintre învăţătorii poporului, conducătorul sinagogii se prezentă drept purtător al cinstei şi al dreptăţii, iar în sufletul său nu era deloc aşa. În sufletul său, după cum a arătat cuvântul rostit în timpul vindecării acestei femei necăjite, era nemilos, aspru, neiubitor de oameni, se îngrijea numai de respectarea literei legii, iar duhul legii, de dragoste faţă de aproapele, îi era străin. | Continuare »
Înalt Preasfinţia Voastră,
Înalt Preasfinţite Mitropolit Teofan,
Îndurerat şi prigonit popor ortodox român,
Noi, românii ortodocşi din Ucraina, avem sufletele pline de durere pentru voi toţi: preoţi, monahi, monahii şi credincioşi din România, care mărturisiţi Dreapta Credinţă, fiind fii adevăraţi ai Bisericii noastre ortodoxe, păstrând cu sfinţenie tot ce aţi primit de la Sfinţii Părinţi prin cele şapte Sinoade Ecumenice: dogme, canoane, Tradiţie, şi iubindu-vă mult Biserica-mamă. Voi, cei ce vreţi să rămâneţi statornici în credinţa strămoşească, sunteți astăzi tratați cu atâta răutate şi prigoniri, sunteţi alungaţi şi scoşi în drum, din mănăstiri şi biserici!
Acestea le pătimiți pentru că nu recunoaşteţi ereziile blestemate, nu sunteţi de acord cu sinodul tâlhăresc şi eretic din Creta. Aţi ajuns astăzi să fiţi loviţi chiar de arhiereii și preoţii voştri, mai rău decât în vremurile comuniste.
Preasfințiți arhierei, nu V-aţi săturat să vărsaţi sângele creştinilor noştri, sau vreţi să-i asemănaţi mai mult cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos?
Se ştie destul de bine că Voi, toţi cei ce aţi semnat documentele eretice din Creta şi toate nebuniile cu care V-aţi dus la acest sinod (de care ne e ruşine să pomenim), aţi mers împotriva Adevărului Domnului nostru Iisus Hristos; dar dacă sunteţi sinceri, descoperiţi-le Voi înşivă creştinilor aceasta!
Acceptând acest sinod tâlhăresc, aţi renunţat la tot ce am avut mai sfânt până acum, aţi batjocorit învăţăturile Sfintei Biserici, Una, Sobornicească şi Apostolească, singura mântuitoare, pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul Hristos, şi vă închinaţi „bisericilor” eretice.
De multe ori m-am întrebat: De ce oare e pedepsit în continuare poporul nostru român, care a trecut prin atâtea suferinţe, răbdând prigoane şi ani grei de închisoare? Căci sângele mărturisitorilor nu s-a uscat nici până acum de pe pereţii închisorilor.
Dar astăzi înţeleg că nu e pedeapsă, ci e o mare binecuvântare ca cei care doresc să-L urmeze curat pe Mântuitorul Hristos să fie prigoniţi, loviţi şi urâţi chiar de păstorii lor, care au lăsat calea spre Hristos şi au luat drumul blestemat al ereziei ecumeniste.
Iubite suflete îndurerat, ce doreşti să păşeşti pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos, vreau să-ţi spun că a venit vremea de a mărturisi Adevărul!
Să nu vă înspăimânte nimic! Loc pentru Sfânta Liturghie veţi găsi sub cer, prin case, păduri, peşteri sau catacombe, dar să rămâneţi mărturisitori, statornici şi neclintiţi în dreapta Credinţă Ortodoxă! | Continuare »
Tu poţi să cauţi şi ce se pare
în lumea asta azi frumos,
dar vai va fi în veci de ochii
ce se întorc dinspre Hristos.
Tu poţi să cauţi şi ce în lume
cu neputinţă-i de găsit,
dar, vai, nefericit şi singur
vei fi atunci când te-ai trezit.
Tu poţi să cauţi desăvârşita
iubire-n lume cât vei vrea,
dar, vai, ce-amară-ţi va fi-odată
trezirea amăgit de ea!
Tu poţi să cauţi şi-n lume-astâmpăr
dorinţelor din sânul tău,
dar, vai, odată cât de-amare
vor fi părerile-ţi de rău! | Continuare »
Traian DORZ
Maica Domnului Iisus,
Crin al Cerului de sus,
Rai al sfintei curăţii,
binecuvântată fii!
Maica Domnului Hristos,
dar al gândului duios,
floarea zărilor cereşti,
binecuvântată eşti!
Maica Marii Îndurări,
chip al sfintei ascultări,
Taina sfintei profeţii,
binecuvântată fii!
Maica Domnului Hristos,
rod al Duhului Frumos,
mila inimii-omeneşti,
binecuvântată eşti!
Maica Domnului Iisus,
rugătoarea noastră Sus,
te cinstim, supuşii fii,
binecuvântată fii!
1. Numai dacă omul este un nebun sau un nepăsător îşi închipuie că tot ce are el este al lui. Acel om aruncă nepăsător şi cheltuieşte vinovat ceea ce nu este al său. Şi pentru care nu vrea să se mai gândească deloc că va trebui să răspundă.
Însă omul înţelept şi chibzuit ştie că nici el nu este al său. Şi se va purta cu toate totdeauna aşa ca să poată da socoteală oricând Adevăratului Stăpân.
2. Ce minunat, ce binecuvântat şi ce strălucit este acel suflet care nu şi păstrează pentru sine decât partea puţină ce i se cuvine, doar cea de care are strictă nevoie, din ceea ce i s a dat. Iar cea mai mare parte o dă spre ceilalţi, pentru care a primit o. Ca robul înţelept pe care l a pus Stăpânul său peste slugile Sale… ca să le dea (Mt 24, 45 51).
3. Celor iubiţi ai Lui, pentru că ei ştiu să pună totul în slujba mângâierii, Dumnezeu le face parte neîncetat de mângâiere. Le dă ocazii s o împartă altora, spre a avea totul pentru veşnicie. Căci ei ştiu că nu avem decât ceea ce dăm altora. Din câte am cunoscut trăind pe lume, n am aflat un mai mare har decât aceasta. | Continuare »
Traian DORZ
Tu, omule ce-ţi faci palate,
strângând comori de bani şi aur,
viaţa numa-n desfătare
şi numa-n cântec să-ţi petreci,
o, adu-ţi, omule, aminte
că-n ieslea vitelor din staur
Stăpânul, Făcătorul lumii,
născutu-S-a pe paie reci!
Tu, omule ce-aduni în lume
şi cauţi doar bani şi bogăţie,
ca zilele să-ţi fie „albe“
şi anii pururea senini,
gândeşte la Stăpânul vieţii
Care-a trăit în sărăcie,
cum patul Lui a fost o cruce,
cum perna Lui a fost din spini! | Continuare »
