Traian Dorz, HRISTOS – BINEFĂCĂTORUL NOSTRU

 „În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betezda, care are cinci pridvoare.“ (Ioan 5, 2)

 Pentru a intra în Ierusalim, Iisus avea şi ale porţi.
Dar Păstorul trebuie să intre mereu prin poarta oilor, trebuie să caute mereu căile oilor, locul pe unde umblă şi pe unde stau oile Sale…
Hristos venea să caute oile pierdute ale Casei lui Israel (Ezech. 34, 5-16; Mat. 10, 6). De aceea trebuia să umble mereu pe acolo pe unde era calea lor şi poarta lor.
Dacă tu eşti un păstor bun, dacă este în tine o inimă de păstor, atunci şi tu vei merge mereu pe la poarta oilor tale. Vei căuta mereu şi vei intra cât mai des prin poarta oilor tale…

Mulţi păstori caută cu totul altfel de porţi decât porţile oilor lor. Caută porţile cârciumilor, ale cinematografelor, ale balurilor, ale pierzării, dar nu caută niciodată – sau prea rar – cu dragoste şi cu mângâiere, poarta oilor lor.
Blândul Păstor caută poarta oilor Lui nu ca să le ceară. Ci ca să le dea. Chiar şi când se pare că El le cere, de fapt El le dă. Le dă prilejul de a ajuta, ca să fie răsplătiţi mult mai mult. Le dă prilejul să ierte, să fie buni, să arate dragoste sau ospitalitate sau credincioşie, spre a avea motive să le întoarcă înapoi însutit. Le dă bucurii, le dă surprize fericite, le dă daruri duhovniceşti, le dă fraţi iubitori şi apropiaţi, le dă mereu numai binecuvântări. El Însuşi este Răsplata lor cea foarte mare (Fac. 15, 1). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei (Meditaţii la Apostolul din duminica a IV-a după Paşti)

TDorz1Cuvântul Sfânt spune că, în vremea aceea, Biserica Domnului se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea duhovniceşte şi umbla în frica Domnului şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea (Fapte 9, 31).
Când ucenicii Domnului trec biruitori prin încercare şi nu se lasă înfricaţi de potrivnici, aceştia, până la urmă, n-au ce să le mai facă şi îi lasă în pace, o vreme.
După o perioadă de închisori şi prigoniri, urmează totdeauna o perioadă de pace… După ce potrivnicul ameninţă, bate şi amendează un timp, apoi se linişteşte iarăşi un timp.
În acel timp, dacă ar şti fraţii să folosească bine libertatea şi pacea de care se bucură Lucrarea Domnului, spre a lucra cât mai harnici şi mai cu spor, ce bine ar fi!
– Acum ne vor lăsa în pace o vreme – spuneau nişte fraţi amendaţi a treia oară pentru adunare. În timpul acesta haideţi să lucrăm neobosiţi pentru Domnul! Ei socotesc acum că noi ne-am înfricat şi ne-am liniştit. Până când se vor ridica din nou împotriva noastră, noi să fim departe. Să fie folosit bine timpul de pace dintre cele două prigoniri. Ce-i făcut e făcut. Ce-i câştigat e câştigat. Ce-i semănat – nimeni nu mai poate strânge înapoi.
Aşa făceau mărturisitorii Domnului de la început.
Aşa să facem şi noi!

Timpul de pace nu ţine mult. Prigonitorul nu poate odihni ştiind că Domnul lucrează. Dar, cât ţine pacea, noi să o ştim folosi bine. | Continuare »

Adunare BeiusO, bucuraţi-vă de ziua de-astăzi,
cântaţi şi veseliţi-vă în ea,
puterea dragostei ce vă-nconjoară
lăsaţi să vă cuprindă inima!
Cântaţi, cântaţi cu toată bucuria,
trăind al fericirii har deplin,
şi v-adunaţi în suflete comoară
cât cerul vostru încă e senin!

Vă umpleţi inimile cu lumină
ca să aveţi belşug în noaptea grea,
mai strâns uniţi să v-alipiţi de Domnul,
când vine greul, să-l puteţi răbda!
Trăiţi, trăiţi puternic orice clipă
din fericita, dulce zi de az’,
zidiţi în voi credinţă şi răbdare,
să biruiţi în vreme de necaz!

Căci zile ca acestea nu sunt multe
şi ne sunt date doar ca mângâieri, | Continuare »

De la începutul vieţii noastre, în orice lucru şi în orice năzuinţă a noastră, avem mereu nevoie de o pildă, de un exemplu bun, de cineva asemenea nouă, care însă este de mai ‘nainte decât noi. Şi este mai mult decât noi.
Pentru ca – privind mereu la această fiinţă, ca la un model superior – să tindem şi noi spre tot mai înalt, spre tot mai bine, spre tot mai frumos.

Când vedem că aceste trepte dumnezeieşti unii le-au putut atinge, le credem şi noi cu putinţă de atins. Şi ne dăm silinţele să unim cu dorinţa noastră şi înfăptuirea.
La orice fiinţă de pe lume, pornirea de a se lua după alţii, de a privi la exemplul altora, această aplecare de a se lua după un model şi de a se uita la o pildă este un lucru înnăscut.

Nenorocirea celor care se pierd însă este că se iau după o pildă rea, după un model nefericit.
Dragostea Dumnezeului nostru Ceresc ne-a trimis nouă pe pământ Întruparea Sa în Fiul Său, Iisus Hristos.
Întruparea şi întruchiparea Dumnezeirii ni s-a arătat nouă prin Fiul-Dumnezeu, Omul Iisus Hristos.
Prin El ne-a fost dăruită nouă Răscumpărarea din păcat.
Evanghelia sfinţeniei şi Modelul acestei sfinţenii.
Răscumpărarea Domnului Iisus Hristos ne-a dăruit puterea şi dreptul de a ne face fii ai lui Dumnezeu prin credinţă.
Evanghelia Mântuitorului Hristos ne arată felul în care trebuie să lucrăm cu fapta, la condiţiile cerute de înfierea noastră (Ioan 1, 12-13). | Continuare »

mironosite5Purtătoarele Luminii sfinte şi curate,
răbdătoarele poverii pentru toţi purtate,
rare suflete de jertfă şi de rugăciune,
– cât vă datorăm noi vouă, cine poate spune!

Mame şi surori de lacrimi şi de priveghere,
păstrătoarele Comorii Tainei în tăcere,
ochi în care totdeauna bunătatea-i nouă,
– câtă roadă-şi datorează Sfânta Muncă, vouă!

Inimi mari,
senine gânduri,
minţi pătrunzătoare,
luminos v-a fost întruna Adevărul soare
scut şi-ncurajare sfântă frunţii-nsângerate
– câte-ascunse binefaceri vouă-s datorate!

Miluita voastră mână,
inima duioasă,
grija voastră iubitoare,
calda voastră casă,
toate-s partea fără care n-ar mai fi cântarea,
– ce-ar fi fără voi pustiul, calea şi lucrarea?

Purtătoarele Comorii sfinte şi curate,
mame şi surori, şi fiice binecuvântate,
Domnul ne va da-mpreună slava totdeauna
– ce-ar fi fără voi răsplata, raiul şi cununa?

Traian Dorz, Cântarea anilor

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei (Meditaţii la Apostolul din duminica Mironosiţelor)

TDorz1În adunarea lui Dumnezeu trebuie totdeauna să fie o bună rânduială, iar unde este o bună rânduială, fiecare lucru este la locul lui, fiecare treabă se face la vremea ei şi fiecare slujitor este la postul său.
Cel mai bun lucru pe care l-a făcut Domnul Dumnezeu la Începutul Creaţiei a fost Ordinea, buna rânduială pe care a statornicit-o prin legi veşnice, când a aşezat vremile, locurile şi mişcările tuturor lucrurilor şi lucrărilor Lui.
Şi, pentru că această ordine este desăvârşită şi neschimbată, toate lucrurile merg bine şi toate lucrările se fac frumos.
Aşa este oriunde-i ordine, rânduială şi ascultare.
Şi, după cum aceasta se vede atât de minunat în toate lucrările lui Dumnezeu din afara noastră, tot aşa trebuie să fie şi în cele din lăuntrul nostru.
Şi, dacă în lumea firească şi văzută este rânduială, cu cât mai mult trebuie să fie ea şi în lumea duhovnicească şi nevăzută.
Dacă în familia ta nu poţi trăi, dacă eşti dezordonat şi nesupus, cum să poţi trăi în Familia lui Hristos în felul acesta?
Ci oricine nesocoteşte buna rânduială şi ascultarea frăţească va fi osândit şi de Cuvântul lui Dumnezeu, şi de cuvântul fraţilor.
Orice însărcinare primită de la Dumnezeu este neapărat nevoie să fie recunoscută şi de către fraţi, fiindcă Dumnezeu nu lucrează fără ai Lui. Duhul Sfânt încredinţează totdeauna Biserica Sa vie de harul pe care i-l dă El unuia pe care Şi-l alege pentru o slujbă a Lui în ea şi, încă de la început, duhul fraţilor adevăraţi este în acelaşi gând cu Duhul Sfânt în recunoaşterea acestei alegeri.
Oricine merge în vestirea Cuvântului fără un deplin asentiment frăţesc, acela este un om dubios.
Oricine îşi ia singur o însărcinare, fără învoirea fraţilor şi împotriva lor, este un om primejdios pentru Lucrarea lui Dumnezeu.
Porunca Domnului prin Apostolii Săi este că oricine are să împlinească o însărcinare în Lucrarea Domnului trebuie să fie mai întâi vorbit de bine de toţi fraţii, apoi să fie plin de Duhul Sfânt şi, în urmă, să fie plin de înţelepciune.
Iată cât de însemnată este înaintea Domnului părerea fraţilor… ea este pusă chiar înaintea plinătăţii Duhului şi a înţelepciunii, când este vorba de alegerea slujitorilor care angajează Numele Domnului, cinstea Evangheliei şi curăţia Lucrării lui Dumnezeu.

Fraţilor, alegeţi dintre voi numai astfel de bărbaţi pentru însărcinările Lucrării Domnului.
Fraţilor, încredeţi-vă numai în astfel de aleşi şi primiţi numai pe cei care au astfel de alegere.
Fraţilor şi surorilor, rugaţi-vă neîncetat Domnului ca să ridice în Lucrarea Lui şi să păstreze în ea numai pe astfel de oameni vorbiţi de bine de către toţi, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, fiindcă numai astfel de aleşi doreşte şi Dumnezeu.
Ei sunt nu numai cinstea lui Dumnezeu, ci şi cinstea voastră.

Voi, purtători ai steagurilor sfinte
spre-acel măreţ şi veşnic Viitor,
voi, făclieri de slove şi cuvinte,
fiţi voi întâi la înălţimea lor!

Tu, care-ai prins în mâna ta condeiul
şi vrei să dai lumină la mulţimi,
o, nu uita că pilda ta-i temeiul
izbânzii-n ridicarea spre ’nălţimi!

Tu, care porţi în gura ta Cuvântul
şi-ndemnul spre mai bine şi frumos,
o, nu uita că pilda ta-i avântul
spre-o slujbă mai curată lui Hristos!

Tu, care ceri poporului putere
de jertfă pentru minunatul Ţel,
tu ce-ai jertfit, ce drept şi ce plăcere,
să poţi fi-un far şi-o pildă pentru el?

O, nu uita că vorba ta-i scânteia,
dar fapta ta e focul uriaş!
Doar pilda ta-i va ridica pe-aceia
ce vrei să-i vezi mai fericiţi urmaşi! | Continuare »

Despre credinţă şi necredinţă (a Tomii)

Cu un fel de uşurinţă, Apostolul Toma e luat între oameni drept chipul omului slab de credinţă, necredincios. Nu o dată auzi pe oameni aruncându-şi vorba: „Măi, Toma, necredinciosule!“
Greşită judecată şi greşită asemănare, căci alt fel a fost necredinţa lui Toma şi alt fel e necredinţa noastră, alt fel a fost îndoiala lui şi alt fel e îndoiala noastră. Toma a avut o îndoială ce căuta pe Domnul; noi avem o îndoială cu care căutăm să scăpăm de Domnul, ca să putem păcătui. Toma a avut un beteşug care-i scotea otrava din suflet. Toma a avut nişte îndoieli care, după şapte zile, l-au îngenuncheat la picioarele Domnului.
Toma, cu îndoiala lui, e arătat mai mult pentru încredinţarea mântuirii noastre decât pentru el.
Alta a fost necredinţa lui Toma şi alta e necredinţa oamenilor de azi.
Necredinţa de azi e un beteşug rău şi greu ce nu caută „doctorul“; nu-L caută pe Domnul. Niciodată n-a fost boala necredinţei aşa de grea ca azi; niciodată n-a fost necredinţa aşa de mare ca azi. Un semn al vremurilor noastre este scăderea credinţei; este necredinţa.
Răutăţile şi stricăciunile sufleteşti din vremurile noastre sunt o mărturie că s-a stins şi se stinge credinţa. Mergem şi cu credinţa spre vremurile de apoi; mergem spre întrebarea Mântuitorului: „Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?“. (Luca 18, 8).
Lumea e plină de necredinţă şi de necredincioşi. Lumea de azi e mai păgână decât păgânii de azi şi cei de demult. De ce? Apoi de aceea pentru că păgânii credeau şi cred în mai mulţi dumnezei, dar cei mai mulţi „creştini“ de azi nu mai cred în nici unul. Păgânii cred în zeii lor şi umblă să le facă voia lor, dar „creştinii“ cei păgâni de azi nu cred în nimic. | Continuare »

de Traian Dorz, din vol. Cântările Eterne

Credinţa-ncununată
cu premiul ceresc,
din inima mea toată,
Iisuse, mi-o doresc.

Credinţa-ncununată
cu veşnica răsplată
mi-o dă, Iisus iubit,
în cerul fericit.

Credinţa-mplinitoare
a Sfântului Cuvânt
să-mi ducă până-n slavă
întâiul legământ.

Credinţa înfrânată
cu posturi şi vegheri
mi-o dă, Iisuse Doamne,
aşa cum Tu mi-o ceri.

Credinţa răbdătoare
prin orice jertfă grea
Te rog, ajută-mi, Doamne,
mereu s-o pot avea.

Credinţa iubitoare
vreau, Doamne, mai presus,
căci ea va sta în ceruri
la Sânul Tău, Iisus.