b'LOGOS — Comori Nemuritoare

OCHII SFÂNTULUI NICOLAE – Traian Dorz

Viaţa Sfântul Ierarh Nicolae

Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae

Despre Sfântul Ierarh Nicolae

Din minunile Sfântului Ierarh Nicolae

Răzbunare fără pereche – Traian Dorz

ZIUA NUMELUI – Pr. Iosif Trifa

(Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz
la botezul de la Buciumi – 28 noiembrie 1981)

Mâine e duminica aceea când se citeşte în toate bisericile noastre Evanghelia cu „tânărul bogat” care a venit la Domnul. Scrie despre el şi Sfântul Evanghelist Matei, şi Marcu, şi Luca. Fiecare aminteşte una dintre părţile interesante ale vieţii acestui tânăr. Am dori să amintim aceste lucruri nu numai pentru că mâine e duminică şi se citeşte în bisericile noastre această evanghelie, ci pentru că în ea sunt cuprinse nişte lucruri de foarte, foarte mare însemnătate pentru fiecare dintre noi…
Am vrea să citim împreună această Evanghelie şi după aceea să gândim adânc asupra înţelesului acestor adevăruri pe care Mântuitorul ni le-a înfăţişat şi la care e bine dacă fiecare dintre noi luăm bine seama, pentru că într-una dintre aceste şapte probleme cuprinse în această Evanghelie ne găsim fiecare dintre noi. Să ne cântărim fiecare în lumina şi în Cuvântul voii lui Dumnezeu şi să ne cercetăm noi înşine în care dintre aceste stări suntem.
Să ţinem minte nişte lucruri foarte însemnate pentru fiecare, pentru că noi trebuie să ştim: „Nici unul dintre cuvintele lui Dumnezeu nu e lipsit de putere”, nici de înţeles, nici de adevăr.
Sunt şapte probleme mari:
1. o mare problemă – problema mântuirii;
2. o mare grabă;
3. o mare întrebare;
4. un mare răspuns;
5. o mare condiţie;
6. o mare întristare;
7. un mare faliment.

1. Prima problemă este problema mântuirii. Mântuitorul era atunci în cetatea aceea. Şi el, tânărul bogat, foarte, foarte ocupat cu atâtea treburi de peste zi, deşi a auzit că Mântuitorul este acolo şi propovăduieşte Evanghelia de mult timp, a alergat la Mântuitorul în ultimul moment. | Continuare »

Pr. Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

„Şi s-a întristat, căci era bogat foarte”…

În vremea aceea, un om oarecare s-a apropiat către Iisus, ispitindu-L pe El şi grăind: „Învăţătorule bune, ce voi face să moştenesc viaţa veşnică?” Iar Iisus i a zis lui: „Poruncile ştii: Să nu curveşti, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii mărturie mincinoasă, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”. Iar el a zis: „Acestea toate le am păzit din tinereţile mele”. Iar Iisus, auzind acestea, a zis lui: „Încă una îţi lipseşte: toate câte le ai vinde-le şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino după Mine”. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, că era bogat foarte. Şi, văzându l Iisus că s-a întristat, a zis: „Cât de anevoie vor intra întru Împărăţia lui Dumnezeu cei care au avuţii! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât bogatul a intra întru Împărăţia lui Dumnezeu”. (Luca 18, 18-25)

Să luăm aminte! Nu cumva să credeţi că evanghelia de mai sus ar cere de la noi să ne vindem averile şi să le dăm săracilor, ca să ne putem mântui. Nu avuţia şi strângerea ei sunt o piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu, ci piedicile sunt beteşugurile sufleteşti ce le scorneşte avuţia în sufletul nostru, dacă nu băgăm de seamă. O evanghelie din duminicile trecute ne arată un om pe care avuţia îl aruncase în braţele băuturilor şi desfătărilor, iar evanghelia de mai sus ne arată pe un altul, ce-şi făcuse din bogăţie un idol pe care îl avea mai drag şi mai de preţ decât mântuirea lui sufletească. „Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea, zicea Psalmistul. Dar greşeala aceasta este că oamenii îşi lipesc mai mult inima de bogăţiile pământeşti decât de Mântuitorul şi de bogăţiile cele sufleteşti. | Continuare »

Noi, toți ostașii, și mulți dintre români, știm ce înseamnă persecuția pentru Hristos.
Că vine întrebarea: să ne rugăm cu toții ca Vlădica să fie mâine liber?
Sau să ne rugăm cu toții ca mâine să biruie Biserica lui Hristos în fața sistemului antihristic?
Ori să ne rugăm ca Vlădica nostru drag să aibă putere și curaj mâine?
Ori să ne rugăm ca acei atât de mulți copii ai mănăstirii să aibă de mâine un tată liber?
Sau să ne rugăm ca, de mâine, să avem cu toții liber un îndrumător pe calea cea curată a adevăratei Ortodoxii?
Mai bine, haideți să spunem cu toții în cor: Doamne, miluiește-l mâine pe Vlădica nostru drag și fie voia Ta!
Mulți dintre noi, cei mai înaintați în vârstă știm ce simțeam când, în loc să ne însoțească la nunțile noastre, doar numai auzeam că fratele Traian, tătuța, cum îi spuneam mulți, este iar arestat. Noi știm cum stătea tătuța cu traista pregătită de închisoare lângă ușa, că atunci când veneau securiștii, nu-ți lăsau timp nici să-ți iei cu tine strictul necesar.
Noi știm. Dar știm doar din auzite sau din dragostea noastră rănită și întristată, ca stegarul nostru iar era purtat pe drumul răstriștii. Dar nu am fost noi cei bătuți nopți întregi la tălpi, sau anchetați zile și nopți la rând… Ci doar ei, cei mari ai Oastei și ai poporului nostru. Cei puternici plăteau preț de jertfă pentru noi cei slabi și neputincioși…
Acum iarăși purtăm în suflete jalea… jalea cea grea a persecuțiilor. Parcă prea scurt a fost timpul libertății.
Așa de repede este iar nevoie de vreun preț plătit? Așa de iute vii iar, suferință? Noi te primim, ori de câte ori vii, că am învățat să primim cu bucurie voia Domnului. Cu o bucurie întristată, dar liniștită.
Vom fi cu toții, cu toată inima și cu toată rugăciunea noastră mâine alături de Vlădica Longhin și poate că mila lui Dumnezeu pentru noi, noi aceștia care rămânem singuri, va îngădui să mai amâne plata pentru toți anii aceștia liberi, pe care noi, nu Vlădica, nu i-am știut prețui. Și pentru că nu putem plăti noi nepăsarea noastră, cei tari, cei puternici sunt chemați la datorie, precum erau și înaintașii dragi ai Oastei Domnului.
Aceștia sunt urmașii Oastei, cei care știu suferi la fel ca înaintașii… Lângă astfel de urmași vom fi întotdeauna alături.
Slăvit să fie Domnul, Vlădică drag, suntem aici cu rugăciunea și cu dragostea, și cu susținerea noastră.
Sărutam dreapta, Vlădica și Domnul fie cu Înaltpreasfinția Voastra!

Fragment din Cuvântul fratelui Traian Dorz către fraţii din Roma, Botoşani – Strângeţi firimiturile, vol. IV

Am avut nu de mult Evanghelia duminicii cu samariteanul milostiv. Am meditat mult la gândurile şi adevărurile pe care le-a pus Domnul pentru noi în pilda aceasta. Lăsăm la o parte pe omul care a vrut să-L ispitească pe Domnul punându-i întrebarea: ce să facă pentru ca să fie mântuit? Domnul i-a adus aminte: „Tu ştii ce trebuie să faci, dacă vrei să faci”. Şi, printre toate, i-a amintit despre Pilda cu samariteanul milostiv, care avea ca scop să-l înveţe pe acel om – şi pe noi toţi – cât de atenţi trebuie să fim noi nu numai faţă de binefăcătorul nostru, ci şi faţă de semenii noştri. Cât de atenţi trebuie să fim noi cu privire la starea noastră sufletească, a fiecăruia. Şi-i vorbeşte despre omul care a plecat din Ierusalim şi a coborât spre Ierihon, când îi zice: „Un oarecare cobora din Ierusalim spre Ierihon şi a căzut între tâlhari”. În Ierusalim era el. Cum am fost şi noi în Ierusalim îndată după Botezul nostru, când părinţii noştri şi părintele nostru ne-a lepădat de satana şi ne-a împreunat cu Hristos. În ce Ierusalim eram noi atunci! Dacă am fi rămas acolo, nu ne-ar fi prădat niciodată tâlharii păcatelor. Dar îndată după aceea, când am început să cunoaştem binele şi răul, noi am părăsit Ierusalimul, starea cea înaltă şi curată din copilărie, de lângă Domnul, şi ne-am coborât spre Ierihonul păcatelor, spre starea cea mai de jos, aşa cum coboară lumea întreagă şi cum au coborât toţi cei între care eram şi noi cândva. Sigur că am căzut între tâlharii păcatelor. Sigur că ne-au doborât pe toţi. Sigur că ne-au chinuit, ne‑au jefuit şi ne‑au lăsat aproape morţi. | Continuare »