sf iovNu-i loc pe trupul meu să pui o floare,
Ci numai răni adânci, şi plâns, şi chin
Şi numai-n ochi adâncul dor nu-mi moare,
Şi numa-n piept mai murmur un suspin.

Nu mi-a rămas spre largul zbor aripă,
Nici înspre-apusuri blândele priviri,
Ci numai rare răsăriri de-o clipă
Şi mai dorite-a toamnei ruginiri.

Un gol tot mai adânc se cască-n mine
Şi tot mai singur crucea grea mi-o port,
De-atâtea morţi, nici visul nu-mi mai vine
Să mai lumine-nsinguratu-mi cort.

Am vrut să-mi fac din dreapta mea solie
Şi din avântul meu puternic steag,
Nălţat pe vârfuri rostul meu să fie
Pentru oricine, către cer, un prag.

Şi m-am dorit, trăirilor aprinse,
Căuş de palmă purtător de har
Din zarea albă-a dragostei nestinse
Pân’ la al veşniciei drag hotar.

Dar Doamne, iată, nu-s decât ţărână
Şi-o rană grea e aprigul meu dor,
Şi rod s-aduc, n-am nici cât într-o mână,
Să-ntind spre cer nainte ca să mor… | Continuare »

TGhetsimani_12raian DORZ, Cântări îndepărtate

Îţi mulţumim, Îţi mulţumim, Iisuse,
Dumnezeiescul Miel Ispăşitor,
căci prin a’ Tale suferinţi nespuse
Tu ne-ai purtat povara tuturor.

Pe veci de veci, Ţi-aducem mulţumire,
sub Crucea Ta mereu îngenunchind
şi preamărim cereasca Ta iubire
ce ne-a răscumpărat, murind.

O, cum Ţi-ai strâns atunci Nemărginirea
ca să încapă-n staulul de oi,
când Ţi-ai înomenit Dumnezeirea
ca să ne îndumnezeieşti pe noi!

Trăind, ne-ai dat prin viaţa Ta divină
a’ dragostei mântuitoare legi,
murind, ne-ai dat prin Jertfa Ta deplină
iertare şi viaţă lumii-ntregi.

Aici şi-n Cer,
acum şi-n veşnicie,
cei credincioşi mereu Îţi vor cânta,
căci tot ce-avem Îţi datorăm doar Ţie,
izvorul lor, pe veci, e-n Jertfa Ta.

Drumul-Crucii-5Traian Dorz, Prietenul tinereţii mele

1. O, eu, care fug de suferinţă, eu, care urăsc suferinţa, care lupt din răsputeri ca să o ocolesc cât pot mai pe departe, de câte binecuvântări mă lipsesc astfel!

2. Fără suferinţă eu trăiesc la suprafaţa vieţii, la marginile ei călduţe, unde viermuiesc toate urâciunile, unde cresc şi se înmulţesc toate ispitele, slăbiciunile şi păcatele lumii şi ale trupului.

3. Fără suferinţă eu nu pot cunoaşte nici adâncimile tainice ale adevărului, nici înălţimile luminoase ale iubirii.

4. Adevărul pe care nu-l primesc suferind ceva pentru el, nu-l voi şti preţui cât merită niciodată.

5. Şi dragostea pe care nu o dăruiesc suferind ceva pentru ea, nu voi cunoaşte niciodată cât de fericită poate fi.

6. Singură flacăra suferinţei poate curăţi şi înălţa până la alb şi poate topi până la punctul de sudură. Adică până acolo unde ceea ce uneşte ea rămâne unit pe veci.
Şi ceea ce curăţă ea rămâne curăţit pe totdeauna.

7. Acest punct este Golgota, este Crucea şi Jertfa Ta.

8. O, eu, care fug de singurătate, care ocolesc meditaţia, rugăciunea, contemplarea…

9. Eu, care mă îngrozesc de îndepărtări, de pustietăţi, de adâncimi, la ce să mă aştept fără acestea? | Continuare »

Maica-Domnului-cu-PrunculTraian Dorz,  Cântări uitate

Maică Pururea Fecioară,
suflet pururi îndurat,
tot poporul ce te-adoră
sfântă mila ta imploră
când ni-e sufletu-ntristat,
ochii blânzi spre noi coboară,
Maică Pururea Fecioară,
suflet pururi îndurat.

Glasul nostru te recheamă,
suflet pururi îndurat,
şi te strigă ca pe-o Mamă
clopote cu glas de-aramă
când ni-e sufletu-ntristat;
a ta milă când o cheamă,
greul să ni-l iei în seamă,
când ni-i plânsu-ndurerat.

Tu, din cerul cel de stele,
de la dreapta lui Hristos,
vezi a noastre zile grele
şi te roagă pentru ele,
căci pământu-i plin de rele;
plângem, Maică, pentru ele
şi spre cerul cel de stele,
vrem un mers mai credincios… | Continuare »

În anul 1966, Domnul a chemat-o pe sora Antonica la El. Când se apropia vremea plecării ei, Domnul Iisus a înştiinţat-o, trimiţându-i în vis o fiinţă luminoasă, îmbrăcată în haine aurii, care i-a spus: „Pregăteşte-te să pleci la Domnul. Nu peste multă vreme voi veni să te iau. Iată această pânză şi veşmântul meu: când le vei vedea albe, să ştii să fii gata.” (…)
În noaptea de 3 aprilie, fiinţa luminoasă i s-a arătat din nou cu haina şi pânza albe. Sora Antonica a înţeles. Dimineaţa s-a dus la sora Elena Chivoiu, să-i spună. La întoarcerea acasă a izbit-o o maşină, trântind-o cu capul de trotuar. Astfel a trecut sora Antonica la Domnul, în Împărăţia Lui Cerească, în ziua de 3 aprilie 1966.

Sora Antonica s-a născut în 26 martie 1913, în comuna Preluci, judeţul Bacău, unde a trăit până la vârsta de 19 ani, când s-a căsătorit în Comăneşti cu Toma Candit. N-a avut, trupeşte, nici un copil, dar sufleteşte, Domnul i-a dat şi ei mulţi fii şi fiice, pe care i-a ajutat cu tot ce a ştiut şi a putut.
Când Domnul a făcut ca sămânţa Cuvântului Sfânt al Oastei Domnului să fie semănată cu putere şi prin părţile Comăneştilor, una dintre cele mai frumoase seminţe a căzut şi în pământul cel bun al inimii surorii Antonica, iar lacrimile şi căldura inimii ei iubitoare şi milostive au făcut să rodească atât de frumos şi de mult!
De dragul Domnului Iisus şi al fraţilor, era în stare de orice osteneli şi jertfe. Toată viaţa ei a fost fără odihnă în privinţa cercetării adunărilor şi a ajutorării celor ce erau în stări grele. Curajul ei în mărturisirea Evangheliei o făcea să stea de vorbă despre mântuirea lor cu toate sufletele pe care le întâlnea în orice ocazie. Le vorbea despre Domnul chiar şi oamenilor mai suspuşi: medicilor, oamenilor legii, autorităţilor cu care avea ocazia să aibă a face, fără nici o frică ori reţinere.
Cumpăra cărţile şi foile Oastei şi le răspândea, dăruindu-le fără nici o plată tuturor celor ce vedea ea că doresc să-L cunoască pe Domnul. Şi le vorbea cald şi stăruitor despre marea trebuinţă a fiecăruia de mântuire a sufletului său.

În dorinţa de a-şi împlini datoria de mamă în familia sa şi neavând copii, sora Antonica a luat de la orfelinat o fetiţă rămasă fără părinţi în urma războiului. A îngrijit-o şi a crescut-o cu mult drag, în temerea de Dumnezeu, sădind în inima ei Cuvântul Domnului… La vremea căsătoriei, i-a găsit un frate bun cu care au întemeiat apoi o familie fericită, dăruită de Dumnezeu cu numeroşi copii, pe care amândouă mamele s-au străduit până la sfârşitul ei să-i crească după voia cea Sfântă a lui Dumnezeu. | Continuare »

Hristos – Răscumpărătorul nostru (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan – Capitolul 18)
În lecrura autorului Traian DORZ

Iisus, Care ştia tot ce avea să I Se întâmple, a mers spre ei şi le-a zis: „Pe cine căutaţi?“.

Iuda-Iscarioteanul_sarutul-tradarii-1Domnul Iisus a venit în lume, ştiind mai dinainte tot ce va găsi în ea. Şi tot ce va lăsa.
A cunoscut mai dinainte toată ura şi toată iubirea care aveau să-L însoţească. Ştia pe toţi oamenii şi toate întâmplările ce-L vor întâmpina. Tot binele pe care trebuia să-l facă El oamenilor. Şi tot răul pe care I-l vor face Lui oamenii.
Dar dragostea cea mare cu care ne-a iubit Dumnezeu a fost mai puternică decât ameninţarea lui Satana şi a lumii lui.
Ceea ce trebuia să ne dea El nouă era nespus mai mult decât putea fi ceea ce va primi El în schimb de al noi. Binele pe care trebuia să-l aducă spre mântuirea omenirii era mai însemnat de mii de ori decât răul pe care îl va primi El de la omenire, prin osândirea Lui.
Preţul vieţii noastre era mai scump decât preţul morţii Sale.
Vindecarea noastră era mai însemnată decât suferinţele Lui.
De aceea Iisus a mers spre ei.
Cine crede că va avea mai mult câştig decât pagubă, acela merge spre o lucrare. Cine este încredinţat că va ieşi biruitor dintr-o luptă, acela merge spre inamic. Cine urmăreşte să ia o pradă mare de la un potrivnic, acela merge spre înfruntarea cu el. Merge cu îndrăzneală şi cu bucurie chiar.

Când o primejdie este de neînlăturat, cel mai bun lucru este să mergi spre ea. Să mergi în înfruntarea ei cu bărbăţie şi curaj.
Când o fiară vine să te calce, iar ferirea de ea este cu neputinţă, cel mai bun lucru este să mergi curajos să o înfrunţi. De cele mai multe ori, mergând spre ea, fiara se sperie şi fuge.
Am văzut oameni slabi, dar curajoşi, care au făcut de ruşine şi au biruit pe mulţi lăudăroşi puternici.
Tânărul David în faţa lui Goliat ne este un model de curaj şi de hotărâre în privinţa aceasta. | Continuare »

Iuda-Iscarioteanul_sarutul-tradariiPărintele Arsenie Boca, Prislop – vineri, 8.12.1949

Trădătorul…
Omul care a vândut pe Dumnezeu. Omul meschin, îngust, orbit, obsedat.
Unii au căutat să-l prezinte dimpotrivă: pătruns de un ideal al neamului său: dezrobirea politică a lui Israel. Iisus îi înșela așteptările. De aceea avea dreptate să apere pe Israel de un „om“ care-l conduce contra intereselor sale.
Au dreptate. Dar atâta dreptate cătă poți da unui om care raționează just pe principii false.
Israel a refuzat să-l considere pe Iuda printre eroii neamului.
Conducerii lui Israel îi trebuia doar un trădător.
S-a prezentat Iuda.
„Iar ei s-au bucurat și s-au tocmit să-i dea bani.“

Pe urmele explicației:
Fariseii, cu gândul ucigaș în inimă, erau deja „fiii diavolului“; le-a spus-o Iisus în Templu(Ioan 8, 44).
Le mai trebuia un „mijlocitor“.
„Și a intrat Satana în Iuda“(Luca 22,3).
Aceasta-i explicația faptului.
De-acum Iuda nu mai era un anonim; de acum Iuda e o mare putere: a devenit o minte satanică.

„Marele“ Iuda.
– Iată oamenilor mici o cale de-a ajunge oameni „mari“.
De acum Iuda va fi prototipul tuturor trădătorilor.
Iuda va avea ucenicii lui până la sfârşitul lumii, care, aceeași treabă vor face-o: vânzând, reclamând mincinos stăpâniilor, trădând, dând la moarte: părinți, copii, frați, soții, bărbați, preoți, sfinți… | Continuare »

Emaus_21Vorbirea părintelui Heredea (Gavriş)
la nunta de la Corocăieşti – ianuarie 1978

Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat harul acesta de a sta în faţa Sa, de a fi în prezenţa Sa.
Iubiţii mei, să nu lăsăm ca vreun duh străin sau altceva de felul acesta, în momentul acesta, să ne fure inima şi gândul de la Hristos, ca să nu putem înţelege ce ar vrea să ne spună Domnul.
O, dragii mei, în gerul acesta şi în frigul acesta, ştim că dragostea lui Dumnezeu şi setea după Hristos v-a strâns aici. Nimic altceva nu ne-ar fi putut aduna. Aţi auzit o şoaptă că Hristos merge la nuntă şi că fraţii vor merge la nuntă – şi aţi venit şi voi, cum spuneau şi fraţii, că ne-ar fi de-ajuns numai să ne vedem feţele în adunarea lui Dumnezeu. Nu ar mai fi nevoie să vorbim nici un cuvânt; dar atunci când vorbim unii cu alţii şi când Îl vedem pe Hristos în mijlocul nostru, o, ce bucurie pe noi!
O, dragii mei, Iisus Hristos este Viaţa, Iisus Hristos este Pâinea, Iisus Hristos este Apa; fără de El nu putem face nimic. În El sunt ascunse comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei. Şi ceea ce ne trebuie mai mult aceasta este. A încerca să aduci lumină într-o inimă, fără să o străpungi cu Cuvântul Sfânt al dragostei lui Dumnezeu, este tocmai ca şi cum ai încerca să aduci lumină cu sacul sau cu obrocul într-un cort sau într-un loc întunecos.
A încerca să impui din afară legi sau porunci fraţilor şi surorilor, şi ascultătorilor, nu dă rezultate. Până când nu va locui Hristos în noi şi nu se face lumină, nu suntem nimic. Gândiţi-vă numai un moment la simplitatea vorbirii Sfântului Apostol Petru când Îl arată simplu pe Hristos, fără filozofii; cum scrie în Faptele Apostolilor, că toţi „erau străpunşi la inimă”… | Continuare »

Hristos – Răscumpărătorul nostru (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan – Capitolul 18)
În lecrura autorului Traian DORZ

Iuda deci a luat ceata ostaşilor şi pe aprozii trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de farisei şi a venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme.

Sarutul-lui-Iuda-PetruVoda-BCDupă cum Mântuitorul urma calea lui David, tot aşa Iuda urma calea lui Absalom.
După cum fiul răzvrătit urmărea pierzarea marelui său părinte, tot aşa ucenicul răzvrătit urmărea pierzarea marelui său Dumnezeu şi binefăcător.
Păcatul lui Iuda, asemeni păcatului lui Absalom, izvorâse tot din mândrie şi lăcomie.
Mândria era păcatul care îi rodea lui Iuda sufletul de fiecare dată.
Preţuirea de care se bucura Domnul, dragostea cu care era înconjurat El, dărnicia cu care era ajutat de către cei ce-L iubeau, respectul cu care era ascultat şi cinstea ce I se dădea, toate acestea l-au făcut adeseori pe Iuda să nu mai poată de gelozie, de mânie şi de ciudă.

Când Maria I-a turnat Domnului mirul cel scump, Iuda n-a mai putut răbda să nu zică: Ce risipă zadarnică! Păcat, nu se merita! Cu cât era mai bine să mi se fi dat mie acest mir, să-l vând… Eu mă pricep la preţuri; mă pricep la vânzări… Aş fi primit pentru el atâţia arginţi… Şi cu ce este Iisus mai talentat ca mine? va fi gândit el. Oare eu nu predic, oare eu nu vindec, oare eu nu fac minuni, oare eu nu sunt cineva?

Când, acum de curând, la intrarea în Ierusalim, Iisus mersese în fruntea unui mare număr de oameni care Îi cân¬tau şi Îl lăudau, Iuda trebuie să fi spus cuvinte şi mai grele. Dar atunci nimeni n-a mai stat să asculte la ce zice el.
Se poate însă că gândul lui să se fi fost rupt chiar atunci şi planul vânzării să se fi hotărât chiar în ziua triumfului lui Hristos. Cine poate şti ce zace într-o inimă ascunsă şi rea? | Continuare »

Căzut…

TRAIAN DORZ, Cântarile Dintâi

Căzut ca oaia ta-ntre spiniIisus-Blandul-Pastor
zăceam fără scăpare
şi ochii mei de groază plini
cerşeau ajutorare.

O, cine-atunci mi-a auzit
a’ mele lungi suspine?
Păstor iubit, Păstor iubit,
Tu Te-ai plecat spre mine!

Tu milostiv m-ai ridicat
şi blând m-ai scos afară,
Tu-n bucurie mi-ai schimbat
durerea cea amară.

Fii binecuvântat, Iisus,
Păstor plin de-ndurare,
căci bunătatea-Ţi mi-a adus
această dulce stare.