Cornel RUSU, «Casa sufletului tău»
Din toate timpurile, oamenii s-au împărţit în trei clase şi anume: gălăgioşi şi neastâmpăraţi în vorbe; puţin mai reţinuţi, şi oameni calculaţi în vorbire, liniştiţi.
Cu trecerea timpului, oamenii devin tot mai gălăgioşi, mai neastâmpăraţi în vorbe şi fapte, mai lumeşti, mai plini de ei înşişi, de dorinţe fireşti, lipsiţi de buna cuviinţă. Epoca vitezei a cuprins, se pare, şi limba şi gura oamenilor de azi, în vârtejul de foc al gheenei (cf. Iacov 3, 6) şi pârjoleşte peste tot pe unde ajunge.
Dumnezeu ne-a dat limba ca dar, să comunicăm unii cu alţii şi, în părtăşia dragostei sfinte, să-L slăvim pe El, Creatorul nostru. Dar, vai! Pentru cei mai mulţi limba a ajuns o adevărată lume de nelegiuiri (cf. Iacov 3, 6), unealtă în slujba diavolului, pentru tot felul de flecăreli, bârfeli, clevetiri, blestemăţii, o sursă de pierzanie a multor suflete în iadul cel nestins… Prin saloane, prin cluburi, prin case de cultură, pe la şezători, când doi sau trei se întâlnesc, între săraci sau bogaţi, intelectuali sau muncitori, nebunii lumii răspândesc bârfelile lor (cf. Prov. 10, 18), nelegiuiţii pierd cu gura pe aproapele lor (cf. Prov. 11, 9), omul nelegiuit umblă cu neadevărul în gură (cf. Prov. 6, 12-13), în fiecare zi făcând slujba aceasta mincinoasă cu cea mai mare perseverenţă.
Câţi oare se gândesc că a păcătui cu buzele este o cursă primejdioasă? Şi câţi creştini nu se lasă duşi de valul înşelător al bârfelilor, uitând cuvântul că acela care vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască (cf. Prov. 10, 19)? Astfel se întinează creştinul pe sine şi răneşte cu străpungerea unei săbii pe aproapele său (cf. Prov. 12, 18-19). | Continuare »
raian Dorz, CÂNTAREA ANILOR
