BINECUVÂNTARE, PENTRU TIMOTEI

Sf_apostol_TimoteiTraian DORZ

Binecuvântare,
pentru Timotei,
Doamne-a Ta-ndurare
fie-al lui temei,
Doamne-a Ta iubire
fie-al lui avut,
Doamne-a Ta-nsoţire
fie-i veşnic scut!

Timotei, – tu să vrei
să-L iubeşti pe Hristos,
Timotei, – tu să creşti,
să-L slujeşti credincios!

Binecuvântare,
peste el mereu,
paza lui cea tare
fie-i Dumnezeu,
sfânta Îndrumare
fie-i Duhul Sfânt,
fie-i dulce soare
Dulcele Cuvânt.

Binecuvântare,
pentru el oricând,
umble-n ascultare
credincios şi blând,
slujba fericită
împlinind supus,
slava nesfârşită
să i-o dea Iisus!

Nici la dreapta, nici la stânga

Traian Dorz, HRISTOS– TEZAURUL ÎMPĂRATULUI SOLOMON

Rastignire_02Proverbe 4, 27:
«Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga. Şi fereşte-te de rău!»

Orice drum are două margini.
Orice grupare are două extreme.
Orice învăţătură poate avea cel puţin două interpretări. Ca o pasăre – două aripi.
Chiar şi drumul cel mai drept, chiar şi gruparea cea mai unită, chiar şi învăţătura cea mai clară, pot avea dreaptă şi stângă.
Dar Dumnezeu, Care este Unul, Care este Dragostea şi Care este Adevărul – nu vrea niciodată extreme. Urăşte extremele şi porunceşte să nu le urmăm niciodată.
Cărarea pe care mergi – porunceşte Cuvântul Său Sfânt – să fie netedă.
Toate căile tale să fie hotărâte.
Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga.
Şi fereşte-te de rău! (Prov. 4, 27).
Să nu vă abateţi de la cele ce le-a poruncit Dumnezeul vostru, nici la dreapta, nici la stânga (Deut. 5, 32; 17, 20; 28, 14).
Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face (Iosua 1, 7).
Fără să vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga (Iosua 23, 6).
Ce minunat este, chiar şi în faţa oamenilor, un mers sta-tornic, fără ocolişuri, fără cotituri, fără abateri!
Urmele drepte, adânci şi frumoase ale unui astfel de om, cu un astfel de mers, sunt cea mai puternică predică. Cea mai clară dovadă. Cea mai convingătoare chemare.
Nici un om nu poate avea o valoare mai mare decât acela care, prin felul lui de viaţă, a mers mereu pe mijlocul drumului cinstei. Prin mijlocul oamenilor vrednici. Prin mijlocul învăţăturii sănătoase. | Continuare »

Când eram copil

Iisus-si-copii-3Traian DORZ, LA GOLGOTA

Când eram copil, Iisuse,
gata-n lume să mă duc,
şi din două căi opuse
una trebuia s-apuc,
m-ai chemat să vin la Tine,
eu că vin Ţi-am spus smerit,
dar m-am dus pe căi străine,
n-am venit.

M-ai oprit odată-n cale
şi, milos, mi-ai arătat
ce prăpastie-i în vale,
că drum rău am apucat,
şi mi-ai spus să-ntorc cu Tine
pe-al Tău drum spre răsărit,
dar n-am vrut să-ntorc spre bine,
n-am venit!

…Şi-am ajuns deasupra gropii,
însă când era să cad,
Te-am simţit că Te apropii
şi m-ai izbăvit de iad!
Ah, de-atunci pe totdeauna
Te urmez, Iisus iubit,
fă, curat să-Ţi fiu întruna,
fiu smerit.

RUGĂCIUNEA ŞI MULŢUMIREA

Vindecarea_10_leprosi-3Orice rugăciune împlinită spre noi din partea Domnului, trebuie neapărat să fie urmată de o mulţumire recunoscătoare din partea noastră spre El. Ce sfântă este totuşi şi ce duioasă dorinţa Domnului după mulţumire din partea noastră! Cuvântul Lui parcă ne roagă: „…şi fiţi recunoscători!” (Col 3, 15).
Când din cei zece leproşi vindecaţi, doar unul s-a întors să mulţumească, Mântuitorul Bun S-a întrebat cu tristeţe: „…De ce numai străinul acesta s-a întors să mulţumească lui Dumnezeu?” (Lc 17,18). Abia al zecelea şi-a adus aminte de prima datorie care este a fiecăruia dintre noi! Dar oare acum al câtelea se mai află un recunoscător pentru câte binefaceri primim?
„…Nu uita nici una din binefacerile Domnului” este una dintre cele mai duioase şi mai triste porunci ale Cuvântului Sfânt (Ps 103, 2). Duioasă, pentru că vorbeşte despre cea mai dulce datorie a noastră. Şi tristă, pentru că o împlinim atât de puţini şi atât de puţin…
Cât de minunat este când rugăciunile noastre de cerere sunt urmate în aceeaşi măsură de rugăciunile noastre de mulţumire! Nimic nu poate echilibra mai frumos relaţiile de dare şi de primire, de binefacere şi de recunoştinţă, de adus şi de dus – dintre noi şi Dumnezeu – ca rugăciunile noastre de mulţumire.
Dacă ne-am unit soarta noastră cu a lui Hristos şi cu a Evangheliei Sale, – nici noi nu putem avea parte în lumea aceasta de o altfel de soartă de cum a fost a Lui… Dar dacă am înţeles cu adevărat voia şi lucrarea cea nespus de înţeleaptă a lui Dumnezeu, Îi vom mulţumi totdeauna Lui pentru toate lucrurile (Ef 5, 20). Nu numai pentru că aceasta este voia Lui cu privire la noi, ci şi pentru că tocmai acestea sunt spre cel mai mare bine al nostru (Rom 8, 28). | Continuare »

DACĂ MAI TRĂIEŞTE…

cei-10-leprosi-webDacă mai trăieşte încă tatăl tău
sau mama ta,
capetele-acestea albe unice pe lume-ţi sunt.
Vor mai fi puţine zile lângă tine,
nu uita,
datoria către dânşii fă-ţi-o până la mormânt!

Dacă mai trăieşte încă binefăcătorul tău,
nu uita recunoştinţa ce-i eşti mai dator ca toţi,
sfânt să-ţi fie totdeauna numele şi chipul său,
cu respect şi cu iubire să-i întorci napoi
cât poţi!

Cu ce poţi plăti iubirea şi durerea jertfei lor,
cu ce poţi plăti viaţa şi lumina ta, cândva?
– dacă-ţi mai trăieşte încă vreun binefăcător
numai prin recunoştinţă
poţi să-i mai întorci ceva.

Când nu vor mai fi pe lume, în curând, ai tăi părinţi,
când nu va mai fi pe lume binefăcătorul tău
nu vei mai avea prilejul unicei recunoştinţi
şi-n zadar vei plânge-atuncea
prea târzii
păreri de rău!

Traian Dorz – Cântarea roadelor

ÎNDURARE

Vindecarea_10_leprosi-2O, Eternă Milă a lui Dumnezeu,
cu puterea toată ne-agăţăm de tine,
tu ne eşti nădejdea pentru mântuire,
singura nădejde unde s-alergăm!
– Doar la uşa-ţi sfântă îndrăznim a bate,
doar prin ea mai credem să intrăm în Cer…

O,-ndurare-adâncă a lui Dumnezeu,
cât de mult depinde tot ce-avem de tine,
unica-ţi nădejde,
singura ta uşă
este cel din urmă mijloc pentru noi!…

Cine, prin Dreptate
sau Neprihănire,
cine prin sfinţire ar putea veni?
Dintre oameni, cine ar putea vreodată
a intra prin merit în Lăcaşul Sfânt?
– Doar prin tine, Sfântă Milă Nesfârşită,
cel din urmă vameş poate-a se sfinţi!

Dacă şi-a ta uşă cuiva se va-nchide
ce-i va mai rămâne celui lepădat? | Continuare »

PĂCATULUI ŞI FIRII

Iosif-fuge-de-desfranareTraian DORZ

Păcatului şi firii să nu-i dai viaţa ta,
că tot ce-i dai îngroapă sub gheaţa cea mai grea.

Desfrâului şi lenei să nu te laşi nicicând,
că toţi câţi le iubiră s-au deşteptat plângând.

Nu-ţi aminti întruna de răul din trecut,
căci ura-ţi roade-n suflet ca viermele tăcut.

Nu plânge lacrimi false şi nu-nşela zâmbind,
căci ghearele vânzării aşa pândesc şi prind.

Ci-ndatorează-ţi fraţii cu tot mai dragi iubiri
şi strânge-ţi din bordeie comori de mulţumiri.

Căci goii şi orfanii, cei plânşi şi cei săraci
îţi pot da cea mai scumpă podoabă să te-mbraci.

PILDELE LUI SOLOMON, capitolul 3

Traian Dorz,  versificarea

Folosul temerii de Dumnezeu şi al înţelepciunii.

Mahrama_31. Fiule, să nu uiţi sfatul dat de-a mea înţelepciune:
ţine-n inima ta toate sfaturile mele bune!

2. Căci lungi-ţi-vor ele anii zilelor vieţii tale,
aducându-ţi multă pace totdeauna pe-a ta cale.

3. Nu te lase bunătatea, umblă cu credincioşie,
leagă-le la gât, pe tabla inimii tu ţi le scrie.

4. Şi-astfel căpăta-vei cinste şi o sănătoasă minte
şi la Dumnezeu în faţă – şi la oameni înainte.

5. O, încrede-te în Domnul, tu, din inima ta toată,
iar pe-a ta înţelepciune nu te bizui vreodată!

6. Recunoaşte-L în a tale toate căile sub soare,
căci El netede-ţi va face drumurile şi uşoare.

7. Nu te socoti tu singur înţelept – ci-n toate cele
teme-te mereu de Domnul şi te-abate de la rele.

8. Căci aceasta-ţi va aduce în tot trupul sănătate,
răcorire-ţi va aduce oaselor înviorate.

9. Să cinsteşti mereu pe Domnul cu-ale tale-averi cinstite
şi cu cele dintâi roade din venitul tău primite.

10. C-atunci din belşug grânarul fi-ţi-va plin
în orice vreme
şi-ale tale teascuri pline de belşug de must vor geme. | Continuare »

[Era fericit ca un izbăvit din iad]

Inger-44Ieromonah ARSENIE BOCA, CĂRAREA   ÎMPĂRĂŢIEI

În hrisoavele unui bătrân din Sfântul Munte, se găseşte întâmplarea următoare:
„Un slăbănog venise în Kapsala. Era bolnav de mai mulţi ani de zile şi-şi pierduse răbdarea. Slăbise cu sufletul şi, plângând, se ruga lui Dumnezeu să-i scurteze viaţa.
Un înger se arătă şi-i zise bolnavului:
– Prea bine, frate, Domnul în milostivirea Sa nemărginită îţi as cultă rugămintea: El scurtează viaţa ta pământească, dacă te învoieşti, ca pentru un an de suferinţe ce-ai mai avea de răbdat pe pământ – ca să
te curăţeşti printr-însele, ca aurul prin foc – să petreci trei ceasuri în muncile iadului. Păcatele tale cer curăţirea ta prin suferinţele propriului tău trup, ca tu să trăieşti slăbănog încă un an de zile, căci pentru tine, ca şi pentru toţi credincioşii, nu este altă cale spre Cer, decât calea Crucii, care a fost arătată de Dumnezeu-Omul, Cel fără de păcat. Calea Crucii te face să suferi. încearcă deci ce sunt suferinţele veşnice, unde merg toţi păcătoşii; dar tu nu vei suferi decât vreme de trei ceasuri, după care vei fi scăpat din munci, prin rugăciunile Bisericii.
Nenorocitul începu a cugeta:
– Încă un an de suferinţe pe pământ e o vreme tare lungă! Mai bine rabd trei ceasuri suferinţele de dincolo; şi zise îngerului: mă învoiesc să merg în iad.
Îngerul îi luă sufletul şi-l închise în temniţele iadului.
– După trei ceasuri voi veni să te caut, îi spuse îngerul, cu mângâietoare grăire.
După plecarea îngerului totul se întunecă, un întunerec de smoală, o strâmtoare cumplită, un vuiet sfâşietor de suspine ale sufletelor păcătoase, duhuri rele cu ochii de văpaie şi cu urâciunea lor, îl împrejmuiau, şi-i îngheţau făptura, iar el nu se putea apăra cu nimic; toate acestea îl cuprinseră ca nişte gheare de groază şi-l cufundară într-o spaimă nespusă. Nu vedea nimic, deşi suferinţa şi plânsul strigau de pretutindeni. Ochii arzători ai demonilor luceau în întunerec şi se vedeau deasupra umbrele lor pocite, care se repezeau la dânsul, gata să-l sfărâme şi să-l înghită într-o sorbitură de fiară. | Continuare »

Cuvântul spus

sarutul-lui-iuda-webVlad Gheorghiu

Să nu rosteşti uşor nici un cuvânt;
adeseori, acesta-i o săgeată
ce, slobozită, ţinta-n timp, şi-o cată
şi sigur lasă-n capăt un mormânt.

Şi, vai, ce iute zboară vorba rea!
Vai, ce uşor zici vorba de ocară!
Cuvântul cel cu care râzi, ce-amară
scursură lasă-n gura care-l vrea!

Nici vorba bună nu se pierde-n vânt…
şi peste ani, ea-şi caută împlinirea.
Chiar dacă nu-i întrezăreşti rodirea,
sămânţa ei nu moare pe pământ.

O mângâiere, un alean, un cânt,
un legănat de maică ce dezmiardă,
oricât ar vrea vrăjmaşul să le piardă,
puterea lor e ca un legământ.

Dar şi cuvântul vinovat, mereu
tot mai crescândă, patima şi-o strânge,
s-o scuipe-apoi spre cel murdar de sânge…
Puterea lui e ca un blestem greu. | Continuare »