Traian Dorz,
HRISTOS – TEZAURUL ÎMPĂRATULUI SOLOMON

 Proverbe 2, 1:

«Dacă» este o condiţie. «Dacă» este o poartă. Dacă vei primi, ai. Dacă vei păstra, vei avea. Dacă nu primeşti, nu ai. Dacă nu păstrezi, în zadar ai primit. Ba eşti încă mai nenorocit în ziua trebuinţei, fiindcă ştii că ai primit. Şi că ai fi putut să ai. Dar n-ai păstrat! Mulţi au primit un nume bun, prin naşterea din nişte părinţi vrednici.
Dar, dacă ei înşişi nu şi-au mai păstrat acest bun nume, necontinuând trăirea unei aşa vieţi vrednice cum au avut părinţii lor, în zadar!
Numele bun al părinţilor lor i-a însoţit pe fii până când a început să le fie cunoscut propriul lor nume. După aceea, numele lor a căpătat valoarea trăirii lor. Şi va rămâne apoi numele lor şi în amintirea lui Dumnezeu, şi în cea a oamenilor, cu valoarea vieţii şi a faptelor pe care le-au trăit ei.
Mulţi au primit o avere bună, prin moştenirea de la nişte înaintaşi harnici şi cumpătaţi.
Dar dacă ei n-au ştiut apoi să păstreze prin muncă şi cumpătare această avuţie, ci, prin lene şi risipă, şi-au pierdut-o – în zadar! Cât de mare şi de frumoasă să le fi fost moştenirea, fiii netrebnici şi risipitori o pierd curând şi rămân în zdrenţe. Pentru că n-au ştiut să păstreze darul dragostei părinteşti, merită, pe urmă, tot dispreţul şi ruşinea.

Sufleteşte, noi am primit atât de mult!
Cum ne-am purtat însă faţă de tot ce am primit şi primim mereu?
Am primit un nume sfânt: de fii ai Luminii (1 Tes. 5, 5).
Am primit o moştenire sfântă: moştenirea lui Hristos (Rom. 8, 17).
Am primit o cetăţenie şi o Patrie sfântă: cea din ceruri (Evrei 11, 16).
Am primit o veste mântuitoare: Evanghelia lui Dumnezeu (1 Tes. 2, 13).
Am primit o chemare slăvită: de a fi împreună-lucrători cu Dumnezeu (1 Cor. 3, 9).
Am primit dreptarul învăţăturii sănătoase (2 Tim. 1, 13). | Continuare »

Rugăciunile începătoare

Condacul 1
Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mantuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, întâiule mucenice şi Arhidiacone Ştefane!

Icosul 1
Îngerii văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta şi cu dragoste au lăudat nevoinţele tale zicând:
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că patimilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, întâiule mucenice şi Arhidiacone Ştefane!

Condacul 2
Nesuferind iudeii râvna ta cea dumnezeiască, cu care grăiai împotriva lor şi-i mustrai cu îndrăzneală, s-au pornit asupra ta să te ucidă pentru că ei nu ştiau să cânte: Aliluia ! | Continuare »

Traian DORZ, din ISTORIA UNEI  JERTFE

La 25 de ani de la înfiinţarea Oastei, a căror împlinire se apropia la Anul Nou 1948, ne gândeam să facem un praznic deosebit.
Împrejurările însă continuau să ne fie mereu potrivnice, atât în ce privea desfăşurarea unui program deosebit, cu această ocazie, la Sibiu – cât şi greutăţile materiale cu care luptam.
Am ţinut însă cu ocazia aceasta să-i îndemnăm pe toţi fraţii la împlinirea celor mai arzătoare dintre datoriile noastre creştineşti de Sărbătorile Crăciunului şi ale Anului Nou, mai ales în împrejurările de mari lipsuri care erau atunci în toată ţara.
Astfel în numărul pentru 25 decembrie 1947 am dat la foaie următoarea înştiinţare:

O datorie creştinească
Fraţii au hotărât ca de Sărbătorile Naşterii Domnului să fie cercetaţi în chip deosebit toţi cei care se găsesc în temniţe, în spitale, în aziluri, în orfelinate şi oriunde sunt semeni de ai noştri în suferinţă.
Este de datoria noastră, a fiecăruia, cercetarea celor bolnavi, neputincioşi şi închişi. De aceea credem că este bine şi potrivit să dăm acest îndemn tuturor fraţilor şi surorilor noastre.
Rugăm deci, pe cât se va putea, ca toţi fraţii noştri din toată ţara, în chip deosebit, să socotească ziua de duminică, a patra zi de Crăciun, ziua cercetării şi ajutorării celor lipsiţi.
Acolo unde sunt în apropiere spitale, aziluri de bătrâni, orfelinate sau temniţe, fraţii se vor împărţi pentru a-i cerceta, ducându-le Cuvântul lui Dumnezeu în cărţi şi vorbiri şi, pe cât se poate, şi hrană trupească rece şi caldă, precum şi îmbrăcăminte.
În acest scop se va lua din timp legătura cu conducerea acestor aşezăminte, pentru ca totul să decurgă în ordine. Dacă este posibil, se va căuta ca înainte de împărţirea darurilor să se ţină un program religios cu cei cercetaţi.
Acolo unde în apropiere nu sunt nici spitale, nici aziluri, nici închisori, fraţii vor cerceta pe cei bolnavi din apropierea lor, mângâindu-i şi ajutându-i.
Domnul să vă dea tuturor o iubire jertfitoare“!

Traian DORZ

Un copil ni S-a născut
şi-un Fiu ni S-a dat,
Sfântu-i Nume cunoscut
fie lăudat.

Fie lăudat,
fie-n veci cântat
Sfântul Fiu Iisus
cel venit de Sus,
să venim,
să-L privim,
să-L iubim,
să-L slăvim,
să-L vestim
pe Iisus, pe Iisus, pe Iisus…

Iată şi eu, copilaş
vin, Iisuse-al meu,
cu iubiţii îngeraşi
să mă-nchin şi eu.

Fă-ne, Doamne, şi pe noi
credincioşi să-Ţi fim,
ca şi-n Viaţa de Apoi
să Te preamărim…

La naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos au cântat mulţi, iar la moartea Lui au plâns puţini. Pentru că a cânta este foarte uşor, pe când a plânge este foarte greu. (Traian DORZ, Cugetări)

Tinu Dor

Şi din nou cobori, Iisuse,
iar în lumea de păcate,
să dai linişte şi pace
sufletelor zbuciumate.

Să dai sfântă mângâiere
celora ce plâng în jale
şi aşteaptă pogorârea
binecuvântării Tale.

Să colinzi pe la sărmane
şi pierdutele bordeie,
să le duci, în noaptea rece,
a nădejdilor scânteie.

…Dar la Tine lângă iesle
numai îngerii coboară,
căci păstorii dorm! – iar magii
nu vin ca odinioară!…

Ceilalţi, pierduţi pe drumul
spre prăpastia pierzării,
nici nu Te cunosc, Iisuse,
de demult Te-au dat uitării! | Continuare »

Traian DORZ, fragment din HRISTOS – MĂRTURIA MEA

Încă de la începutul lunii decembrie ninsese mult, apoi urmase un îngheţ puternic care făcuse peste zăpadă un pod de ne ţinea şi nu se rupea cu noi. Apa în vale îngheţase, că treceau şi căruţele peste ea.
Cu o zi înainte de vacanţă însă începuse să plouă şi un vânt cald crăpa gheaţa de pe vale şi topea zăpada de pe toate dealurile, încât începeau să curgă toate şanţurile şi răzoarele, umflând şi umplând albiile apelor.
Valea începuse să iasă pe afară. Apele, umflând gheaţa, o rupeau şi o crăpau în lespezi mari şi groase pe care apoi o cărau grămezi la vale, izbind şi doborând cu ea arinii şi răchitele care abia se mai vedeau din ape.
Aşa erau apele în ziua când noi primeam vacanţa de Crăciun şi veneam să trecem Valea spre casele noastre.
Puntea peste care treceam noi de obicei era luată de ape şi nu te puteai apropia nici pe departe de locul unde fusese.
– Haideţi să mergem în jos până la pod, le-am zis eu. Poate că vom putea trece pe pod.
Eu fiind cel mai mare dintre ei, toţi mă ascultau.
Am luat-o înainte cu cei patru, cinci copii, câţi erau, după mine.
Se însera repede, căci ziua era mică, norii groşi şi începea să plouă. Am ajuns la drumul care ducea la pod, dar apele se revărsaseră şi peste drum şi curgeau mari şi tulburi, rostogolind lespezi de gheaţă. Podul se vedea sus peste albia apei, dar până acolo trebuia trecut prin şuvoiul acesta care curgea peste drum şi se vărsa mai departe întâlnind valea. Ce mare era acolo unde se întâlneau aceste ape izbind lespezile de gheaţă care se încălecau grămadă cât casa unele peste altele, făcând un zgomot înspăimântător.
Nu ştiu ce îndemn puternic mă făcu să le zic celorlalţi:
– Eu mă bag în apă şi trec până la pod. Mă duc acasă să trimit pe ai voştri după voi. Voi staţi aici până trec eu. | Continuare »

Spune-mi, mamă, spune
de Iisus-Copil,
gândul cu minune
legănându-mi-l,
spune-mi, mamă, cu iubire
de Iisus-Copil.

Spune-mi cum pe iarnă
Domnul S-a născut
şi nici ce s-aştearnă
Maica n-a avut,
spune-mi, mamă, în ce iarnă
Domnul S-a născut.

Spune-mi ce cuminte
a crescut Iisus,
cum lua aminte
tot ce I s-a spus,
spune-mi, mamă, ce cuminte
a crescut Iisus…

Aşa-i fericită
viaţa mea şi-a ta,
mama mea iubită,
de mă creşti aşa,
– aşa-i fericită, mamă,
viaţa mea şi-a ta… (Traian DORZ)

A trecut la Domnul în ziua de 20 decembrie 1977 şi a fost petrecut de o mare mulţime de fraţi şi surori, cât şi de locuitorii satului Sfântu Ilie.

Fratele Vasile Cerlinca s-a născut în anul 1894, luna aprilie, ziua 24, în satul Sfântu Ilie, judeţul Suceava. Întoarcerea lui la Domnul a fost aşa:
În anul 1929 i-a venit în inimă o puternică sete după Cuvântul lui Dumnezeu şi după aflarea mântuirii. Îl dorea şi-L căuta pe Domnul cu toată aprinderea inimii lui. În timpul acela, mergând fratele Vasile pe la primarul din satul său, a văzut la el două cărţi, şi anume: „Călătoria la Ierusalim” şi „Ce este Oastea Domnului”, şi i le-a cerut să le citească. Primarul, care nu le dăduse nici o importanţă, i le-a dat, iar fratele Vasile L-a aflat din ele pe Domnul Iisus după Care înseta sufletul său.
A intrat îndată în Oastea Domnului şi apoi a pornit să-i cheme şi să-i aducă şi pe mulţi alţii la Dumnezeu, până la mari depărtări. Duhul Domnului Iisus, Care îi umpluse inima, îl făcuse să fie blând, bun, iubitor, smerit şi înţelept, aşa că tot cuvântul lui era ascultat şi urmat de mulţi. Se folosea de orice prilej pentru a vorbi despre Domnul la toţi cei cu care se întâlnea. De multe ori, călătorind cu trenul şi vorbind oamenilor, erau suflete care Îl primeau acolo pe Domnul şi deveneau fraţi preaiubiţi. | Continuare »

Harul de-a pătrunde-n inimi
şi-a le îndruma simţit,
de-a pătrunde-n conştiinţe,
luminându-le sfinţit,
de-a cunoaşte-ascunse duhuri,
dezvelind adâncul lor,
de-a pătrunde-n taina celor
care-ascund ce simt şi vor,

de-a-nţelege adevărul
când e-ascuns şi mutilat,
la răscruci de vremi şi lupte,
– nu e tuturora dat.

Dar când l-ai aflat pe-acela
care are-acest sfânt dar,
preţuieşte-i orice vorbă
ca pe-un scump mărgăritar.

Căci dacă-l recheamă Cerul
şi pământul înapoi
– va rămâne numai urma
umbrei ce v-o faceţi voi.

Va rămâne doar pedeapsa,
să vă doară-n veci amar
că nu va lăsat micimea
să vă-nvredniciţi de-un har. (Traian DORZ)