Precum lumina cu sămânţa
unite-n brazdă după ploi
rodesc în spice legănate
belşugul pâinii dulci şi noi,

Primeşte-n suflet cu credinţă
sămânţa Sfântului Cuvânt
şi Duhul Sfânt va creşte-n tine
un rod dumnezeiesc şi sfânt.

Cum soarele unit cu viţa
fac mustul care-ajunge vin
– aşa lucrează-n noi Cuvântul
unit cu Duhul Cel Divin.

Viaţa care izbucneşte
prin naşterea din nou în noi
e-un strop ce-l naşte şi ni-l creşte
acel dumnezeiesc şuvoi.

Cum soarele, fără sămânţă,
nu creşte grâul din pământ,
aşa nici Duhul Sfânt nu-l face
pe nimeni nou fără Cuvânt.

Traian Dorz, Cântări de sus

Traian DORZ

Seamănă cu hărnicie, cât ai timp de semănat,
cu sămânţa frumuseţii umplând lumea-n lung şi lat;
semănând sămânţa dulce pe oricare drum te duci,
răsări-vor numai lacrimi şi săruturi la răscruci.

Seamănă mereu
pentru Dumnezeu,
căci cu rod ales –
vei fi la cules
şi-o răsplată Sus –
ai de la Iisus…

Seamănă lumina blândă din palat până-n bordei
şi-ai să vezi pe orice feţe numai bucuria ei;
semănând Cuvântul Vieţii din bătrâni până-n copii,
vei vedea umplându-ţi ţara numai lanuri aurii…

Seamănă iubirea sfântă din hotar până-n hotar
şi-ai să ospătezi la masa fericitului ei har;
semănând acum, cât este sfântul timp de semănat,
ai să te uimeşti în ceruri cât rod sfânt ţi-ai adunat.

Sfântul Luca al Crimeei

P semanatorului(…) Iată, şi eu am ieşit să semăn cuvântul lui Dumnezeu în inimile voastre fiindcă şi voi sunteţi ogor al lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu, iar pe mine m-a trimis Dumnezeu lucrător în ogorul Lui. Dar eu sunt un semănător sărac şi necăjit! „De ce eşti sărac şi necăjit?” – veţi întreba voi. Oare nu este sărac şi necăjit agricultorul care are doar opt desetine de pământ? Oare nu pot să raportez şi la mine cuvintele lui Dumnezeu spuse Prorocului Isaia, când l-a trimis să propovăduiască: Şi El a zis:
Du-te şi spune poporului acestuia: cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia, şi cu urechile lor greu aud şi ochii lor s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, ca Eu să-i vindec (Isaia 6, 9-10)?
Zeci de mii de credincioşi ortodocşi, care locuiesc în ţinutul Tambovului mi-au fost rânduiţi să-i duc la Hristos, dar s-a înăsprit inima poporului acestuia şi îşi întorc urechile de la poruncile lui Hristos, şi ochii şi i-au închis ca să nu vadă sfinţenia şi să nu priceapă cu inima, şi să nu se întoarcă, ca Domnul să-i vindece pe dânşii.
Şi doar voi, apropiaţii mei, iubiţii mei, mică turmă a lui Hristos, vă deschideţi inimile voastre spre primirea cuvântului lui Dumnezeu. Dar printre voi sunt unii la care se referă cuvântul lui Dumnezeu adresat Sfântului Proroc Iezechiel:
Iar despre tine, fiul omului: fiii poporului tău vorbesc pe la ziduri şi pe la uşile caselor. Şi zice unul către altul şi frate către frate: mergeţi de vedeţi ce cuvânt a ieşit de la Domnul. | Continuare »

Într-o pace ca de seară,
într-un ceas ca de sfârşit,
cu un glas de urmă-oară,
Îţi aduc ce-am săvârşit.

Iată, grâul Tău dat mie
l-am sfârşit de semănat,
dar nu ştiu cu vrednicie
dac-am mers cum m-ai mânat.

Toată-a fost sămânţă sfântă,
dar eu n-am ştiut s-aleg,
parcă drum şi spini, şi stâncă
mi-ar fi fost ogoru-ntreg…

Doamne, de-ar fi măcar una
să-mi fi-ajuns în loc iubit,
pentru-aceasta, totdeauna
uit de tot ce-am păgubit. | Continuare »

[…] Ne-am înşelat totdeauna când am zis: Am semănat aici ani de zile Cuvântul lui Dumnezeu, – dar nu se vede nici un rod. Mi-am scos sufletul să-l ajut măcar pe cineva să se ridice şi să pornească măcar şi încet pe calea Domnului, – dar nu se vede nici o speranţă la ni-meni. Şi sămânţa zace uneori mult timp sub brazdă şi se pare că s-a pierdut. Dar nu – numai ce o vezi dintr-o dată ieşind. Aşteaptă cu încredere şi vei vedea şi Cuvântul aşa!
Să nu ne îndoim de puterea de rodire a Cuvântului lui Dumnezeu. Cât de târziu şi cât de departe, orice cuvânt va aduce rod.
Noi putem să ne îndoim uneori de semănător, – dar niciodată să nu ne îndoim de sămânţă.
Nu totdeauna ai timp senin şi potrivit pentru semănat; uneori bat vânturi potrivnice care te împiedică să arunci sămânţa unde vrei tu şi te împing să o arunci unde pare că n-are nici un rost. Şi vântul acesta vine tot de la Dumnezeu, Care ştie unde este nevoie să cadă sămânţa mai bine decât cel ce o aruncă.
Sămânţa nu poate încolţi şi creşte nicăieri fără ploaie. Dacă vezi că undeva semeni mereu şi nu răsare nimic, cheamă ploaia. Cheamă lacrimile rugăciunii tale peste sămânţa aruncată şi peste pământul uscat… Şi vei vedea!
Când semeni pe lângă drum, mai vezi şi de păsări! Apără sămânţa de primejdia răpitoarelor, care se ţin pe aproape de ogorul unde lucrezi. Osteneşti în zadar dacă nu te uiţi înapoi ori în lături, să sperii ciorile şi corbii care pândesc ogorul tău şi fură sămânţa ta.
Unde este loc înţelenit de mult, apasă pe plugul sfânt, să scoată rădăcinile rele din adânc. Păcatele ascunse, obiceiurile vechi, datinile păcătoase cer muncă grea până sunt smulse. Nu le lăsa, nu le cruţa, nu le nesocoti, căci lăstarii lor vor îneca sămânţa ta. | Continuare »

Grâu curat

Grâu curat sub grele brazde semănat,
rabdă şi aşteaptă soarele curat,
greu e-n bezna unde suferi tu acum,
dar, încet, se face spre lumină drum!

Vechea fire-n tine caută s-o ucizi,
firii noi mai largă cale să-i deschizi,
mai curând s-ajungă spic de aur plin
luminat de faţa cerului senin.

Rabdă încercarea crâncenei furtuni
stând unit cu lanul fraţilor tăi buni,
creşti în adierea vântului voios
şi smerit te-nchină jertfă credincios.

Pietre grele dacă te vor măcina,
flăcări de te-ar coace,
mâini de te-ar tăia,
tu vei fi viaţă lumii, alinând
ochii răi… şi larma lutului flămând.

– Sfântă pâine bună, trup de grâu curat,
stai pe masa jertfei binecuvântat,
viaţă şi iertare celui păcătos,
har şi-mpărtăşire sfântă din Hristos!    (Traian DORZ)

După obişnuitul început se zic condacele şi icoasele:

Condacul 1
Preacuvioasei noastre maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilinţă îi aducem noi nevrednicii păcătoşi pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăţi al Mântuitorului nostru, şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Icosul 1
Îngerii din cer cu laude primind duhul tău cel fecioresc din pământeştile lăcaşuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale; că femeiesc trup purtând şi fire slăbănoagă, ai ştiut a birui toate puterile vrăjmaşilor prin buna înţelepciune; pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, înţeleaptă fecioară;
Bucură-te, porumbiţă cuvântătoare;
Bucură-te, suflet îngeresc în trup fecioresc;
Bucură-te, vrednică mijlocitoare către Domnul;
Bucură-te, mângâierea oamenilor;
Bucură-te, alinarea de suferinţă;
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, liman lin şi neînviforat;
Bucură-te, pilda bunei cucernicii;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuţi;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
| Continuare »

Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de botez de la Corocăieşti – iunie 1985

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
E o sărbătoare cu totul deosebită pentru noi toţi în această zi aleasă şi rânduită de Domnul pentru evenimentul fericit la care am ajuns, prin harul lui Dumnezeu, să ne bucurăm în această seară.
Pentru a însemna bine în inimile noastre şi în amintirea noastră momentul acesta, să citim ceva din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu asupra căruia se cuvine să medităm cu toţii, pentru că suntem într-o împrejurare şi-ntr-un timp deosebite, din care şi prin care Dumnezeu vrea să trezească în inimile noastre nişte adevăruri foarte însemnate la care fiecare să medităm. Aş dori să citesc ceva din Psalmul 139, de la versetul 1 până la versetul 18. E un imn de slavă către Dumnezeu şi e un adevăr atât de adânc cuprinzător de lucruri însemnate şi de meditaţie pentru fiecare dintre noi.
„Doamne”… ce minunat e Cuvântul lui Dumnezeu care se adresează cel dintâi din partea noastră ca o rugăciune, ca o invocare, ca o chemare, ca o înălţare a sufletului întâi şi întâi spre Dumnezeu, de la Care vine orice dar bun şi la Care ajunge, până la urmă, orice rod binecuvântat. „Doamne, Tu mă cercetezi de-aproape şi mă cunoşti. Ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc şi cunoşti toate căile mele. Că nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, Doamne, şi Tu îl cunoşti în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţ pui Mâna peste mine. O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele. Este prea înaltă ca s-o poţi prinde. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, Doamne? Şi unde voi fugi eu departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo. | Continuare »

Traian DORZ

Când vrei să afli Adevărul,
despovărează-ţi mintea ta
de tot ce-i negură şi zgomot
şi-mpiedică lumina sa.

Smerit te roagă-nţelepciunii
să te conducă pân’ la el
şi umilinţei, să te-nalţe
pe căi ştiute ei spre Ţel.

Iar Dragostea când vrei s-o afli,
să-ţi umpli inima cu dor
şi cu puterea ce-ţi aduce
dumnezeiescul ei fior.

Înalt te roagă bucuriei
şi bunătăţii să ţi-o dea,
căci numai ele ştiu cărarea
pe care poţi s-ajungi la ea.

Traian Dorz, din HRISTOS – TEZAURUL ÎMPĂRATULUI SOLOMON

Proverbe 1, 1:

Primul lucru pe care îl face o carte este că ni-l arată pe autorul ei. Prima lucrare pe care o face o operă este că ni-l înfăţi-şează pe cel care a creat-o. Numele creatorului este ca o pecete, pus pe fruntea creaţiei sale, iar ea, întreagă, ne vorbeşte despre el. De la început până la sfârşit. De la primul cuvânt până la ultimul.
Ce minunat trebuie să fie autorul unei cărţi frumoase! Toată desfăşurarea conţinutului unei cărţi este depănarea firului de aur al bogăţiei inimii şi minţii celui care a scris-o.

Dar şi autorul unei cărţi este el însuşi opera cuiva. Solomon spune în fruntea a două din cărţile sale că este fiul lui David şi împăratul Ierusalimului. La începutul Proverbelor şi la începutul Eclesiastului.
Numai la Cântarea Cântărilor spune Solomon doar: «făcută de Solomon»…
Cântarea Cântărilor pare să fie opera tinereţii lui Solomon. Proverbele, a bărbăţiei. Iar Eclesiastul, a bătrâneţii sale.
Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu le-a aşezat însă în Scriptură altfel. Dar cele trei cărţi ale lui Solomon numai aşa ne pot înfăţişa adevărata stare a vieţii celui care le-a scris: dacă le privim în ordinea în care au apărut ele. Adică, întâi, Cân-tarea Cântărilor. Apoi Proverbele. Şi apoi Eclesiastul.
Prin harul şi cu ajutorul Domnului, noi ne vom strădui să urmărim aceste gânduri, izvorâte din aplecarea deasupra cuvintelor scrise de Solomon, nu numai desfăşurarea adevă-rurilor cuprinse în aceste cuvinte inspirate de Înţelepciunea lui Dumnezeu, ci şi învăţămintele pe care le putem trage din însăşi viaţa aceluia care le-a scris. | Continuare »