Noaptea Naşterii rasună
De colinzi şi clopotei
Ca să-şi ducă vestea bună
Toţi creştinii între ei.
Refren: Lerei ler, lerui ler
S-a născut un Fiu din cer
Şi-ntr-un stăuraş
Doarme-n scutecaş,
Maica Lui doinind
Drag şi sfânt colind.
Că în Noaptea asta sfântă
S-a născut Copil din cer
Şi întreaga lume cântă
Dalbe flori şi lerui ler.
Şi de sus, pe fir de steauă
Îngeri L-înconjoară-n cânt
Să nu-L prindă strop de neauă,
Să nu-L bată pic de vânt.
Şi din fluieraş, păstorii
Drag colind uşor doinesc
Până când lumină zorii
Somnul Pruncului ceresc.
Şi cu magii împreună,
Toţi creştinii-aduc cântând
Dar frumos de faptă bună
Pentru Pruncul cel plăpând.
Lidia Hamza
Se povesteşte despre acest sfînt Ignatie, de Dumnezeu purtătorul, cum că pe vremea cînd era prunc, iar Domnul nostru Iisus Hristos vieţuia într-acea vreme cu oamenii pe pămînt şi învăţa pe popoare despre împărăţia lui Dumnezeu, atunci şi părinţii acestui prunc, stînd acolo aproape în popor şi ascultînd cuvintele cele dumnezeieşti din gura Mîntuitorului şi avînd cu dînşii pe acest fiu, Domnul s-a uitat la dînşii şi, chemînd la sine pe pruncul Ignatie, l-a pus în mijloc şi, cuprinzîndu-l, l-a luat pe mîini zicînd: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor şi cine va primi pe un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primeşte.
Pentru aceasta s-a numit Sfîntul Ignatie, purtător de Dumnezeu, că a fost purtat de mîinile întrupatului Dumnezeu. S-a numit purtător de Dumnezeu şi pentru aceasta că şi el purta pe Dumnezeu în inima şi în gura sa, fiind vas ales asemenea lui Pavel, care a purtat numele lui Dumnezeu înaintea limbilor şi împăraţilor.
Sfîntul Ignatie a fost mai întîi ucenic al Sfîntului Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, împreună cu Policarp, episcopul Smirnei. După aceasta cu sfatul tuturor Sfinţilor Apostoli s-a aşezat episcop al Antiohiei, unde a început a se spune mai întîi numele de creştin. Luînd el ocîrmuirea Bisericii, cu multe osteneli şi sudori semăna propovăduirea bunei-credinţe, arătînd întru totul rîvnă apostolească.
Acest sfînt ierarh a aşezat în biserică să se cînte dumnezeieştile cîntări în două cete, asemănîndu-le cetelor îngereşti. Fiind el întru vedenie şi învrednicindu-se de vederea dumnezeieştii descoperiri, a văzut cetele îngereşti cîntînd astfel. Adică atunci cînd cînta o ceată, cealaltă tăcea, iar cînd cînta cealaltă, cea dintîi asculta. După ce săvîrşea aceea cîntarea sa, începea cealaltă şi aşa neîncetat preamăreau pe Preasfînta Treime. Văzînd aceasta Sfîntul Ignatie întru descoperire, a pus orînduiala aceasta, mai întîi în Biserica Antiohiei şi de acolo au luat toate Bisericile acea orînduială frumoasă. Acest arhiereu era purtător de Dumnezeu, bun îndreptător al orînduielilor bisericeşti şi desăvîrşit slujitor al Tainelor lui Hristos; iar mai pe urmă s-a sfîrşit ca mucenic, fiind dat spre mîncarea fiarelor, despre care ne va arăta cuvîntul ce ne stă înainte. | Continuare »
O, dragi şi minunaţi colindători din ziua Ajunului şi din noaptea de Crăciun a îndepărtatei noastre copilării! Ce dureroasă a rămas pe veci amintirea serii din care v-am petrecut pe totdeauna… Seara din care nu v am mai văzut niciodată. Nu ştiam atunci când v-am petrecut până la uliţă şi v-am privit până v-a cuprins lumina albă a lunii şi a zăpezii că nu vă voi mai vedea niciodată.
Voi v-aţi dus pe totdeauna; voi n-aţi murit, dar v-aţi dus. Mai revăd şi acum şirul vostru alb şi sfânt, începând cu Pruncul Luminat, cu Maica Lui Sfântă, cu păstorii conduşi de îngeri şi cu magii conduşi de stea… Peştera lui Moş Crăciun, în care s-a petrecut minunea cerească… Şi sfârşind cu unchiul Culae şi colindele lui, cu unchiul Mitruţ. …Părinţii noştri cu sumanele de lână albă, cu opincile lor noi, cu pletele lor lungi, pieptănate sărbătoreşte cu cărarea prin mijloc, lucind de unse. Şi mirosind a unt proaspăt…
Ce lanţ minunat – şi cum s-a rupt pe la noi! De ce oare am fost noi cei mai nevrednici dintre fiii acelor minunaţi înaintaşi care s-au născut odată cu credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos? Şi au trăit atâta drum al istoriei lor, fără seamăn de chinuite şi de frumoase, numai prin tainica putere a acestei dumnezeieşti credinţe!…
De ce ne-am rupt tocmai noi de Fiul Sfânt? De ce ne-am lepădat datinile şi le-am părăsit colindele lor duioase şi creştineşti? De ce le-am părăsit portul lor cel frumos şi alb care părea de lumină… şi l-am îmbrăcat pe cel negru care pare de întu¬neric? De ce putem oare nesocoti atât de nepăsători nişte comori atât de neînlocuite? | Continuare »
Traian DORZ
Copii ai Mulţumirii, popor de biruinţă,
cât datoraţi voi oare azi Domnului, o ştiţi?
Ce multă mulţumire şi ce recunoştinţă,
că-n faţa Lui de-atâtea aţi fost învredniciţi!
Copii dragi ai Credinţei, popor de biruinţă,
sunteţi puţini şi umili? Fiţi tari şi-ncrezători.
Voi nu pe altă cale, ci numai prin credinţă
putea-veţi pân’ la capăt să fiţi biruitori!
Copii ai Rugăciunii, popor de biruinţă,
supuşi fiţi ca şi Domnul şi blânzi ca nişte miei,
slăvită-i rugăciunea făcută-n umilinţă
puternică-i aceasta! Voi fiţi copii ai ei!
Copii ai Mărturiei, popor de biruinţă,
voi numai cât vesti-veţi pe Domnul veţi trăi
şi veţi pieri în clipa când slaba nevoinţă
s-ar ruşina sau teme de El a mai grăi.
Copii ai Înfrăţirii, popor de biruinţă,
uniţi-vă-ntr-un suflet, o inimă având,
să-L aşteptaţi pe Domnul şi-a Lui făgăduinţă,
căci doar atunci staţi bine,
când sunteţi într-un gând!
Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
„Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe“. (Evrei 11, 33-34)
O, ce minunat aur este aurul credinţei adevărate, dar cât de rar este acesta, astăzi, pe pământ! Rar a fost totdeauna, dar, din ce au trecut anii şi veacurile, el s-a făcut tot mai rar şi tot mai rar, până când, acum, aproape că nu se mai găseşte nicăieri. Se găsesc, în schimb, peste tot, tot felul de imitaţii ale acestui aur… Imitaţii care de care mai lăudate, mai pretenţioase, mai răspândite… şi mulţi le cred aur; dar, îndată ce vine încercarea, la cea dintâi lovitură, sunetul e sec, răspunsul e gol, gustul e amar.
O, ce imn minunat al Credinţei este acest capital din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu! El începe arătând încă din versetul 1
– ce este şi care este adevărata credinţă:
– o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile ce nu se văd;
– care sunt cele mai de seamă dintre lucrurile nădăjduite de credinţă:
– venirea Domnului Iisus şi răsplata Lui cerească.
Cine mai crede cu adevărat şi neclintit chiar şi în aceste două lucruri nădăjduite? Câţi „credincioşi” mai aşteaptă cu o conştiinţă temătoare, vie şi trează, zi şi noapte, Venirea Domnului Iisus, ca să se pregătească în fiecare seară şi în fiecare dimineaţă, având gândul acesta: poate astăzi vine! Pe câţi îi face acest gând, în fiecare zi, tot mai buni, mai binefăcători, mai sfinţi? Şi câţi trăiesc ca şi când Hristos n-ar mai veni niciodată!
Sau cine mai lucrează astăzi pentru răsplata cea de Sus, când toţi păstorii cer plată, toţi ostenitorii – remuneraţii, toţi predicatorii – salarii, daruri, pensii, cadouri, lux, televizor, comoditate, maşină, avion… Câţi sunt ca fratele Petru, sau Ioan, sau Pavel, care, după ziua lor de muncă grea, cu palmele crăpate, să mai meargă peste dealuri, două ceasuri, pentru o adunare de alte patru ore cu fraţii, apoi să vină iarăşi două ore înapoi; spre ziuă, mai rămânându-le şi lor să doarmă, aşa îmbrăcaţi şi încălţaţi, doar două ore, până să-şi ia din nou ziua lor de muncă grea, care va avea iarăşi, apoi, tot o astfel de noapte!? | Continuare »
Traian DORZ
Să ne ţinem de credinţa cea lăsată din părinţi,
peste ea să ardem toată râvna inimii fierbinţi,
în vestirea ei să punem dulcele iubirii har,
şi-al ei foc să-l ţinem veşnic alb pe-al inimii altar.
De Biserica în care ne-am născut şi ne-am trezit,
sufletul să ne rămână pentru veci nedespărţit,
dragostea de ea s-o creştem, frumuseţea-i s-o cinstim,
credincioşi să-i fim şi vrednici cât pe lume-o să trăim.
Crucea Domnului ne fie Semnul Jertfei Lui mereu,
Steag ’nălţat frumos în cinstea Numelui lui Dumnezeu
şi îndemn, şi scut în lupta ascultării de Hristos,
numai astfel ni-e şi drumul, şi sfârşitul luminos.
Asta-i Dreapta-nvăţătură după care, ascultând,
ne urmăm părinţii noştri, prin urmaşi continuând;
astfel noi legăm Trecutul de Prezent şi Viitor
şi intrăm în Veşnicie într-un lanţ nemuritor…
Iar la Marea Răsplătire vom putea să stăm voioşi,
cu o sfântă vrednicie, între fii – şi-ntre strămoşi;
şi de Domnul, şi de-ai noştri vom fi binecuvântaţi
că ne-am împlinit chemarea de creştini adevăraţi.
Taină-a fost FECIOARA-MAMĂ
în tot Vechiul Legământ,
toţi proorocii ce-au vestit-o
n-au ştiut misteru-i sfânt.
Ei căutau mereu să afle
ce-Adevăr divin ascund
cele ce spun ei prin Duhul
şi-a lor taină n-o pătrund.
Binecuvântăm
Taina ce-o aflăm
şi cinstim divin
al Minunii Crin,
şi cântăm frumos
Maicii lui Hristos.
Dar în Noaptea Strălucită
când ni S-a născut Iisus,
Taina S-a făcut MINUNE
cât un cer în soare pus.
Azi eternă preamărire
noi Treimii Sfinte-I dăm
pentru tine, Maică Sfântă,
şi-n Hristos noi te-adorăm. (Traian Dorz, MINUNE ŞI TAINĂ)
Sf. Teofan Zăvorâtul
Chemați sunt toți creștinii, iar aleși, aceia dintre creștini care au atât credință, cât și viață creștinească. În primele timpuri ale creștinismului, la credință oamenii erau chemați prin propovăduire; noi suntem chemați prin însăși nașterea noastră și prin creșterea primită între creștini. Și slavă lui Dumnezeu! O jumătate din drum, adică intrarea în creștinism și înrădăcinarea temeiurilor acestuia în inima noastră, ce are loc încă din copilărie, o străbatem fără osteneală. Credința noastră, ne-am simți îndemnați să credem, ar trebui să fie cu atât mai puternică, iar viața cu atât mai vrednică de chemare.
Așa a și fost, însă de câtva timp lucrurile s-au schimbat la noi. În educația școlară sunt îngăduite principii necreștine, care îi strică pe tineri; în societate au pătruns obiceiuri necreștinești, care pervertesc pe aceștia în continuare, după ieșirea din școală, și nu e lucru de mirare dacă aleșii fiind dintotdeauna puțini, după cuvântul lui Dumnezeu, în vremea noastră ei sunt și mai puțini. Acesta este duhul veacului – anticreștinesc! Ce va fi mai departe? Dacă la noi nu se vor schimba mijloacele de educație și obiceiurile societății, adevăratul creștinism va slăbi din ce în ce mai mult, iar în cele din urmă se va stinge de tot; va rămâne doar numele de creștin, însă duh creștinesc nu va mai fi.
Duhul lumesc umple toate.
Ce este de făcut? Să ne rugăm, să ne rugăm, să ne rugăm, să ne rugăm…
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Ed. Sophia, Buc. 1999
Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din meditaţii la Apostolul din Duminica a 28-a după Rusalii)
El este Chipul Dumnezeului Celui Nevăzut, Cel Întâi Născut din toată zidirea. (Coloseni 1, 15)
Domnul Dumnezeul nostru este Nemărginit şi Nepătruns în toate dimensiunile Sale, dar mai ales în patru din acestea, şi anume: în Înţelepciunea Sa, în Frumuseţea Sa, în Iubirea Sa şi în Puterea Sa.
Înţelepciunea Sa se arată în toată felurimea formelor, a culorilor şi a mărimii fiinţelor şi lucrurilor create de El. În structura lor lăuntrică şi în chipul lor dinafară. În mulţimea nenumărată a legilor statornicite de El fiecărei creaturi şi a hotarelor puse de El fiecărei vieţi, fiecărei căi, fiecărei vremi.
Frumuseţea Sa se arată în toată forma creaturilor Sale, începând de la cea mai mică, până la cea mai necuprinsă. De la cele mai de jos, până la cele din nemărginitele înălţimi şi depărtări. De la cea mai trecătoare, până la cele veşnice.
Iubirea Sa se arată în toată bunătatea şi mila Sa faţă de fiecare fiinţă creată de El. În grija Sa faţă de toate trebuinţele noastre, de la cea mai neînsemnată şi până la cea unică şi veşnică. Şi în răbdarea Sa nebănuită şi neînţeleasă faţă de orice potrivnic şi nelegiuit, de la păcatul cel mai murdar şi până la crima cea mai înspăimântătoare.
Iar Puterea Sa se arată în tot ce ţine El pe nimic, începând cu acest Pământ care atârnă în gol, cu toate vieţile mici şi mari de pe el. Şi apoi cu toate celelalte planete şi ceruri nemărginite în număr şi în întindere, cu tot ce cuprind ele. Toate le ţine puterea Lui, toate le poartă puterea Lui, toate le înalţă şi le prăbuşeşte puterea Lui. | Continuare »
