POCĂINŢA

„Pocăinţa – zice Sf. Ioan Damaschin – este o întoarcere de la cea afară de fire la cea după fire şi de la diavolul către Dumnezeu, care se face cu osteneală şi cu nevoinţă.”
Din aceste cuvinte înţelegem că noi oamenii suntem datori să-l lăsam pe diavolul şi lucrurile lui diavoleşti (II Tim 2, 26) şi să ne întoarcem la Dumnezeu (Mal 3, 7) şi la vieţuirea cea duhovnicească, plăcută Domnului.
Să urâm păcatul şi să ne întoarcem la faptele bune şi virtuţile creştineşti, prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu cu toată râvna şi dragostea noastră, cum zice prorocul David (Ps 119, 127-128).
Pocăinţa cea adevărată, fraţilor, trebuie să fie o durere vie ce o simte omul întors la Dumnezeu înăuntrul fiinţei sale, pentru păcatele lui, cu care a jignit bunătatea cea mare a lui Dumnezeu. Plânge-ţi păcatele şi hotărăşte-te la îndreptare.
Însă pocăinţa noastră – oricum ar fi ea – nu ne ajută ni¬mic la mântuire dacă nu L-am primit pe Domnul Iisus şi Jertfa Lui cea scumpă. Noi putem face multe pentru sufletul nostru, dar numai primindu-L pe El în inima (Apoc 3, 20) şi în viaţa noastră avem împăcarea cu Tatăl Ceresc (Col 1, 20) şi suntem mântuiţi.
Iubite frate, te-ai pocăit (Mt 3, 2)? Şi dacă da, ai gustat din jertfa Lui (Ps 34, 8)? Ferice de cel care poate spune: Da!

fr. David B. Ioan, «Viaţa Creştină» nr. 40 / 1 oct. 1939, p. 2

UŞURĂTATEA ŞI OSÂNDA

Traian Dorz, Răsplata ascultării, cap. 5

promisiunea lui Irod Irodiadei1. O, ce nebunesc lucru este pornirea de a glumi oriunde şi cu orice!
Ce mari nenorociri au făcut de multe ori vorbele nesocotite spuse în chip uşuratic!
O vorbă nesocotită a lui Irod, mai mult o glumă trufaşă şi prostească, l-a condamnat la moarte pe ne-prihănitul Ioan Botezătorul, profetul lui Hristos (Mc 6, 14 29).

2. Irod vedea că Ioan era un neprihănit şi că Irodiada era o nelegiuită,
vedea că s a legat cu un cuvânt prostesc,
vedea prăpastia spre care era împins,
– şi, cu toate acestea, n-a mai avut puterea să se împotrivească.
Ce uşor i-ar fi fost să spună, când a văzut că se urmăreşte uciderea lui Ioan cel nevinovat:
– Am glumit… Pentru o glumă nu se poate ucide un om!
Aşa putea spune el, dacă ar fi avut minte măcar după ce spusese prostia.
Dar atunci a tăcut.
A fost priceput numai să facă răul, dar nu să-l şi îndrepte. | Continuare »

IATĂ MIELUL LUI DUMNEZEU

„A doua zi Ioan a văzut pe Iisus venind la el şi a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii!»“ (Ioan 1, 29)

sf-ioan-botezatorul_17_02Când, în Exod 12, 3, Domnul poruncea, ca început al iz-băvirii poporului Său care gemea în robie, jertfa mielului, El Însuşi alesese chipul acesta şi mijlocul acesta atât de mult-spunător pentru lucrarea izbăvitoare a mântuirii lumii pe care avea să o facă la timpul Său chiar El.
Mielul — simbolul nevinovăţiei, răbdării şi tăcerii — a fost ales de Domnul, ca să-L preînchipuie pe El şi Jertfa Sa.
Domnul poruncea atunci ceea ce El Însuşi avea să facă…

Simbolul Jertfei Sale, sacrificarea mielului ispăşitor, a căpătat valoarea şi puterea izbăvitoare prin tainica acoperire a Jertfei de pe Cruce. Care, prin faptul că fusese acceptată, era ca şi făcută. Având deja puterea de mântuire prin ea, chiar dacă nici Moise, nici poporul de atunci nu aveau de unde să ştie şi să înţeleagă acest lucru!
Dar lui Ioan Botezătorul i-a fost dat să cunoască mai mult decât cunoscuse Moise atunci. Şi de aceea el a arătat pe Iisus Hristos, cu toată puterea încredinţării, când L-a văzut umblând şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!
Făgăduinţele făcute de veacuri, privitoare la venirea aştep-tatului Mântuitor, îşi căpătau, în sfârşit, strălucita împlinire.
Mesia venise! Ioan, cu ochii luminaţi, L-a văzut primul. Şi, în clipa supremei revelaţii, a strigat, el însuşi transfigurat: Iată-L! | Continuare »

Despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre Botezul Domnului

Botezul_Domnului_16_03Pr. Iosif Trifa

Proorocul Ilie, când s-a suit pe munte să descopere pe preoţii cei mincinoşi ai lui Baal, a turnat peste jertfă de trei ori apă şi apoi s-a rugat pentru focul din cer, care s-a pogorât şi a aprins jertfa.

Această jertfă a închipuit şi închipuie Taina cea mare a Sfântului Botez. Apa şi focul fac şi astăzi Botezul cel adevărat: apa îl spală pe om, şi focul Duhului Sfânt îl aprinde pentru Hristos.

Minunată a fost ivirea lui Ioan Botezătorul în lume! Un om a început o predică, o viaţă nouă. Nimeni nu cunoştea anume pe acest om şi nu ştia de unde vine. N-avea nici în îmbrăcămintea, nici în înfăţişarea lui ceva atrăgător. Nu era nici mare învăţat şi totuşi toţi iudeii alergau la dânsul şi se botezau în râul Iordan. Ioan câştiga sufletele cu vestea cea bună că soseşte un Mântuitor; câştiga sufletele cu căldura şi dragostea cu care Îl vestea pe acest Mântuitor şi chema pe oameni la pocăinţă, la o schimbare a vieţii, la o viaţă nouă. Ioan câştiga suflete prin pilda vieţii sale. Însăşi viaţa lui era o predică de înfrânare şi de viaţă pusă cu totul în slujba Domnului.

Predica şi viaţa lui Ioan arată şi azi calea spre Mântuitorul. Ioan e şi azi glasul celui ce strigă – azi, mai tare ca oricând – în pustia acestei vieţi: Pocăiţi-vă de păcatele voastre, căci Mântuitorul şi darul mântuirii au venit de mult. Ioan e şi azi o predică de mustrare – azi, mai aspră ca oricând – pentru cei care se îmbuibă în mâncăruri, în petreceri, în fălii şi beţii. Predica lui Ioan e şi azi o pildă că adevărul creştin trebuie spus fără cruţare, aşa cum l-a spus el fariseilor şi lui Irod-împăratul, chiar cu preţul vieţii. Minunate au fost predica lui Ioan şi botezul lui, dar totuşi predica şi botezul lui au fost numai o pregătire pentru Cel Ce a venit să boteze cu „Duh Sfânt şi cu foc“. Acest botez s-a pogorât peste Iisus în râul Iordanului.

Prin darul botezului din râul Iordan, Mântuitorul a spălat păcatul strămoşesc şi a înnoit omenirea prin apă şi prin Duh. Acest dar al înnoirii şi al naşterii din nou a trecut apoi asupra fiecărui om. Prin darul botezului, fiecare om se spală de păcatul strămoşesc şi se naşte a doua oară pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Mare taină este Sfântul Botez! Când se botează pruncii, li se unge cu „pecetea darului Duhului Sfânt“ fruntea, gura, ochii, urechile, mâinile, pieptul şi picioarele. | Continuare »

POCĂIŢI-VĂ, CĂCI ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR ESTE APROAPE

POCĂIŢI-VĂ, CĂCI ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR ESTE APROAPE

Semnele şi urgiile vremilor noastre sunt predica Sf. Ioan Botezătorul

Pr. Iosif TRIFA, «Isus Biruitorul» nr. 1 / 3 ian. 1937, p. 7

Sf. Ioan Botezătorul a păşit în lume cu o predică cutremurătoare. „El zicea: «Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape»… Şi purta Ioan o haină de păr de cămilă şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Locuitorii din Ierusalim şi din toată Iudeea veneau la el… dar când a văzut pe mulţi din Farisei şi Saduchei, le-a zis: «Pui de năpârci, faceţi roduri vrednice de pocăinţă… căci, iată, securea stă înfiptă la rădăcina pomilor»” (Mt 3, 1-12).
Predica lui Ioan cutremura sufletele.
Predica lui înfricoşa sufletele şi le făcea să caute mântuirea.
„Şi noroadele, spăimântate, îl întrebau pe Ioan: «Ce trebuie să facem?»” (Lc 3, 19).
„Şi au venit şi nişte vameşi şi i-au zis lui: «Ce trebuie să facem?»” (Lc 3, 12). „Şi îl întrebau şi ostaşii: «Ce trebuie să facem?»” (Lc 3, 14).
Aceste întrebări ale mântuirii erau şi ele o dovadă că predica lui Ioan răscolise sufletele. Trezise în suflete căutarea mântuirii şi aflarea ei. Predica lui Ioan trezise în lume şi în suflete aşteptarea că se va petrece ceva deosebit… aşteptarea că s-apropie împărăţia lui Dumnezeu… că vine Împăratul acestei împărăţii… că vine Domnul Iisus.
Sf. Ioan Botezătorul a pregătit calea şi venirea Domnului într-un chip minunat, răscolind şi trezind sufletele. | Continuare »

Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul

sf-ioan-botezatorul-mDupă rugăciunile începătoare:
Troparul, glasul al 4-lea
Proorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.

Condac 1:
Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm:
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Icos 1:
Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane proorocule, că strălucind cu dumnezeiască lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 2:
Văzând toți prealuminată vedenia ta, proorocule, și noi zicem că preamăritul tău chip cu nepricepută înstrăinare nouă se arată, căci, atingându-te cu mâna de creștetul Stăpânului, ai grăit așa: Aliluia! | Continuare »

În Iordan, Bătezându-Te Tu, Doamne

În Iordan, Bătezându-Te Tu, Doamne

Lidia Hamza

Cu tălpi de soare veşnic intrat-ai în Iordan
Să Te boteze-ntr-însul prorocul sfânt, Ioan,
Să-ncape Ne-ncăputul în apa vreunui râu
Sau aripilor zării vreun nor să-i pună frâu!…

Căci norul de lumină a Tatălui Ceresc
Mărturisește veșnic acelor ce tânjesc
După Lumina sfântă ce-n lume-a răsărit
Că Tu ești Fiul veșnic plăcut și preiubit.

Și Porumbelul dulce zburând deasupra Ta
Adeverind Cuvântul, de-apururi va zbura
Călăuzind al lumii întreg zăduf purtat
Din mlaștina pierzării, spre cerul Tău curat.

O, din oceanu-atâtor priviri ce caută-n sus
Și ochii mei, Iisuse, iubirea-Ți i-a răpus
Pe totdeauna sfântă Lumina Ta primind
Și nicio umbră-a lumii nu-mi mai doresc suind…

Din apa şi din Duhul Botezului curat
Fiinţa mea întreagă în in s-a-nveșmântat
Căci și-a primit iertarea păcatului amar
Şi-a morţii mele umbră străluce-n soare iar.

O ÎNTREBARE

O ÎNTREBARE

Părintele Vasile Ouatu, ostașul jertfirii de sine, pg. 335-340

„În mijlocul vostru stă Acela pe care voi nu-L cunoaşteţi” (In 1, 27)

Dragul meu frate, cunoşti tu oare pe Domnul Iisus?
Iată o întrebare asupra căreia tu trebuie să te opreşti o clipă, să te gândeşti cu toată seriozitatea şi să-ţi dai un răspuns hotărât. O, de L-ai cunoaşte cu adevărat… câtă fericire se va revărsa asupra sufletului tău zbuciumat şi frământat!… Ştiu – şi parcă te aud spunându-mi: „Desigur că-L cunosc, că doar sunt creştin!”. O, de-ar fi aşa!… Dar ia gândeşte-te bine, ce fel de cunoaştere ai tu? Nu cumva ea este numai o umbră de noapte întunecoasă?
Deschizând Cartea lui Dumnezeu, vedem că nu toţi oamenii L-au cunoscut cu adevărat. Cei mai mulţi au avut o cunoaştere cu totul greşită despre Domnul. Chiar din primele clipe ale venirii Sale pe pământ, oamenii s-au împărţit. Irod împăratul vedea în Iisus pe Acela care-i va lua împărăţia, din care cauză s-a turburat şi apoi s-a umplut de mânie, dându-se la uciderea pruncilor. (Mt 2, 16-18).
Nicodim, un fruntaş al iudeilor, vedea în Domnul Iisus un învăţător de la Dumnezeu (In 3, 2; Mt 19, 16).
Femeia Samarineancă, un iudeu oarecare sau, cel mult, un proroc (In 4, 8).
Unii dintre oameni vedeau în Domnul Iisus pe unul din proroci: Ilie sau Ioan Botezătorul (Mt 16, 14) sau chiar pe un altul (In 6, 14). Alţii vedeau pe unul din feciorii lui David (Mt 22, 42), pe fiul tâmplarului Iosif (Mt 14, 15), iar alţii, în frunte cu fariseii, vedeau în Domnul un vrăjmaş al Legii (In 5, 16), un om păcătos (In 9, 25) şi chiar un samarinean care are drac (In 8, 48), din care cauză L-au prigonit şi asuprit, iar în cele din urmă, suferinţele Lui au culminat cu răstignirea de pe cruce. | Continuare »

PRAZNICUL SPĂLĂRII ÎNTINĂCIUNILOR ŞI AL ÎNVĂLIRII ÎN HARUL DE SUS

PRAZNICUL SPĂLĂRII ÎNTINĂCIUNILOR ŞI AL ÎNVĂLIRII ÎN HARUL DE SUS

Pr. Iosif TRIFA, «Oastea Domnului» nr.1 / 1 ian. 1931, p. 1

Şi S-a pogorât Domnul în apele Iordanului şi a primit de la Ioan botezul, pentru a ne da nouă icoană la Sine chemătoare şi de dulce nădejde dătătoare că: precum Domnul în acea clipă spălatu-S-a de tot ce e pământesc şi omenesc şi îmbrăcatu-S-a în haina darului de sus, despre care a fost vestit prin cuvintele venind din cerul deschis: „Acesta e Fiul Meu cel iubit, întru care bine am voit, pe Acesta să-L ascultaţi!…”, aşa părtaşi ne facem şi noi aceluiaşi har, prin Botezul pe care şi noi toţi îl primim încă în pruncia noastră nevinovată.
Dar în vreme ce Iisus, Întruparea lui Dumnezeu, Şi-a păstrat – ca pildă dumnezeiască pentru noi toţi – acel har curat şi neumbrit măcar de vreo stricăciune omenească, noi îl umbrim, ba îl întinăm cu totul, îl lepădăm şi de Domnul ne depărtăm prin faptele noastre.
Spală, Doamne, din nou şi sufletele noastre în apele Iordanului Tău, ape ce şi astăzi curg în tot pământul şi care sunt: izvoraşele de lacrimi ale pocăinţei, care spală ca apele Iordanului… Şi ajută-ne apoi a rămâne şi noi curaţi, neumbriţi şi neîntinaţi, precum Tu ai rămas după Botezul Tău în Iordan, până la chemarea Ta de către Tatăl de-a dreapta Sa, în Cerul Său cel sfânt.