Predică la lăsatul secului de brânză
Fraţilor,
Luaţi aminte de voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia. (Luca, 21, 34)
Ne aflăm în ziua de lăsatul secului de brânză. Timpul Postului Mare, care se apropie, ne îndeamnă la cumpătare. Sfânta noastră Biserică a aşezat aceste zile ca nişte trepte, pentru ca, puţin câte puţin, să ne pregătim pentru înfrânarea postului. Dar în acest ajun al marelui Post, câte piedici aduce înfrânării un rău şi nesocotit obicei! Dacă postul e timp de înfrânare, câţi rătăciţi nu sunt care intră în el prin neînfrânare!
Oh! fraţilor, cât este de ruşinoasă si nevrednică reaua pornire de a mânca şi a bea peste măsură! Şi este nevrednică, nu numai de un creştin, ci chiar de un om. Când Postul Mare, care bate la uşă, te cheamă la cumpătare şi viaţă măsurată, cum ai să treci aşa iute, de la necumpătarea lăsatului de sec, la cumpătarea postului? De cele mai multe ori, băutura te doboară, te îmbolnăveşte, te opreşte de la lucru, şi astfel, cel dintâi pas al tău în post este mânjit de păcatul neînfrânării. Trebuie să ştiţi fraţilor că Postul Mare este pregătirea întristată a creştinului, ca să treacă cu răbdare amintirea, care se face în fiecare an, a Patimilor Mântuitorului.
Apoi aşa ne pregătim noi pentru Patimile Domnului, prin mâncare până la pierderea minţii? Dumnezeu toate lucrurile le-a dat bune, omul însă, întrebuinţându-le rău, le-a făcut rele. Mâncarea şi băutura sunt amândouă trebuincioase, pentru că ţin viaţa, şi omul trebuie să mănânce numaidecât ceea ce-i trebuie pentru păstrarea puterilor trupului. Îndată însă ce el trece măsura, îndată ce nu mai bea pentru nevoia trupului, ci pentru pofta josnică şi neruşinată de a se ameţi, din această clipă băutura ajunge un lucru rău. În loc ca tu, om, să stăpâneşti băutura, să ajungă ea să te stăpânească pe tine? Atunci înseamnă că te-ai scoborât în rândul vitelor, fiindcă numai vita, unde vede iarbă se şi duce întins acolo. Îndată ce simţi pofta turbată şi gâdilitura băuturii, o putere nevăzută parcă te împinge spre locul desfrânării şi al diavolului.
Nenorocit, de o mie de ori nenorocit, cine a ajuns în această stare! În loc de minte şi voinţă, la dânsul găseşti pofte nesfârşite. Ele îl mână, când la dreapta, când la stânga, când înainte, când înapoi. | Continuare »
Predică la Duminica Lăsatului de carne
Fraţi creştini,
Iată ziua Domnului care vine, este crudă… Voi pedepsi lumea pentru răutatea sa, şi pe cei răi pentru nedreptatea lor; voi doborî îngâmfarea celor mândri şi voi umili trufia celor ce se fac temuţi. (Isaia, 13, 9-11)
Voi ştiţi că posturile sunt pentru noi vremuri de cugetări adânci, în care omul, mai mult decât de obicei, trebuie să-şi plece mintea sa la învăţăturile legii dumnezeieşti. Dar fiindcă cel mai însemnat dintre posturi este Postul Mare, încă înainte de a intra într-însul, Biserica începe a ne pregăti sufletele cu vrednicie, a ne hrăni cu cugetări înalte, care ne îndeamnă să ne curăţim şi să luăm aminte la mântuirea în viaţa de veci.
Astfel, cu trei săptămâni înainte de a intra în post, avem duminica numită a Vameşului şi Fariseului, în care mintea ni se îndreaptă spre adevărata rugăciune, după pilda vameşului, despre care ni s-a citit în Evanghelie acum două săptămâni. În ea, ni s-a arătat că inima înfrântă şi smerită e bine primită la Dumnezeu. După aceia a venit duminica numită a Fiului risipitor, în care luarea-aminte ne-a fost îndreptată spre pocăinţă şi spre dragostea cu care Dumnezeu primeşte pe cel ce se întoarce la El cu inima curată. Iar cu o săptămână înainte de post, adică în duminica lăsatului de carne, în care ne aflăm acum, ni se pune înainte icoana înfricoşată a Judecăţii viitoare, la care orice creştin trebuie să se gândească cu toată puterea minţii şi zvâcnirea inimii.
Apoi, dacă este aşa, de folos ne va fi să ne îndeletnicim acum cu această învăţătură, pe care ne-a înfăţişat-o şi Sfânta Evanghelie de astăzi.
Fraţilor,
Omul este o fiinţă care însetează după dreptate şi, dacă de multe ori n-o găseşte pe pământ, se mângâie că odată şi-odată i-o va da Dreptul Judecător. Apoi atunci, însăşi firea omului cere o judecată de apoi, în care nimic nu va fi ascuns, în care Domnul, Cel ce vede adâncul inimilor, nu va mai avea nevoie de martori, care de atâtea ori încurcă cu minţirea lor judecăţile omeneşti. În judecata viitoare, se vor vedea lămurit toate lipsurile judecăţilor de altădată. | Continuare »
(…) [Cântările acestea] sunt frumoase pentru că sunt cântările lui Dumnezeu. Aşa am învăţat noi să-L lăudăm pe Dumnezeu, aşa cum spune: „Toată ziua să ne învăţăm dreptatea Ta”. Şi, dacă ne-am predat lui Dumnezeu, trebuie să-L slujim pe El cu toată inima noastră şi cu toată fiinţa noastră. Pentru că ne-am lepădat de satana şi de toate lucrările lui şi ne-am unit cu Hristos şi cu Biserica, şi cu credinţa Lui. De aceea trebuie să ne dăm toate silinţele să fim vrednici, pentru că vine judecata, vine moartea pentru fiecare dintre noi. Şi vine judecata pentru toţi, cum spune: „…şi iarăşi va veni, cu mărire, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”. Şi atunci vor fi numai două feluri de oameni: cei buni şi cei răi. Cei care au crezut şi cei care n-au crezut. Cei care sunt de-a dreapta şi cei care vor fi de-a stânga. Dacă noi ne întoarcem la Dumnezeu acuma şi ne hotărâm pentru El şi-L lăudăm pe Dumnezeu, vom fi, desigur, între cei de-a dreapta Lui. Dar, dacă nu ne întoarcem, noi rămânem de-a stânga. Şi despărţirea aceea va fi pentru vecii vecilor.
* * *
(…) Suntem de câteva ceasuri aici sosiţi. Am mai stat de vorbă mai cu unii, mai cu alţii care aşa pe rând au venit, când unii, când alţii. Şi de mai multe ori a trebuit să reluăm firul cuvântărilor noastre şi al explicaţiilor pe care simţim că suntem datori să le aducem celor cu care ne vedem acuma pentru prima dată într-o astfel de împrejurare. Însă celor mai mulţi dintre cei care au venit aici le este acum clar şi cunoscut scopul nostru şi evenimentul pentru care Dumnezeu ne-a ajutat şi am dorit şi noi din toată inima să ajungem până aici.
Am spus că în zilele acestea… alaltăieri, în ziua de 3, am sărbătorit 100 de ani de la naşterea Părintelui Iosif. Şi mâine, în ziua de 6, vom sărbători 100 de ani de la ziua în care a fost botezat în bisericuţa din acest sat Părintele nostru sufletesc Iosif Trifa. | Continuare »
Predică la Duminica fiului pierdut
Fraţilor,
Intrăm azi în cercetarea uneia din acele patimi care bântuie multă lume în ziua de azi. Citirea Sfintei Evanghelii pe care aţi auzit-o ne pune înainte pilda unui fiu pe care pofta de a risipi îl rodea ca un vierme neadormit. Nemulţumit de rânduiala cu care toate mergeau în casa tatălui său, căuta să scape de aci ca să trăiască în neorânduială şi desfrâu. Pildele cele rele din viaţa de toate zilele îi semănaseră în inimă dorinţa de a nu iubi munca sănătoasă şi măsurată, ci de a alerga să cheltuiască pentru săturarea unor pofte nemernice.
Sucită învăţătoare e lumea aceasta, fraţilor! Tot ce e rău într-însa iese la iveală şi momeşte pe om. Ce e bun, rămâne mai ascuns; de aceea şi făptuirea binelui e mai grea. Dar şi omul este fiinţă sucită. Unde vede răul, unde zăreşte patimi mai multe şi mai uricioase, întins se duce acolo. Aceasta ne dovedeşte cu tărie că omul a căzut prin Adam, şi aşa, a rămas mai plecat spre rău.
Aceasta ne dumereşte pe noi asupra povestirii din evanghelia de azi. Ce împingea pe fiul pierdut să iasă din viaţa liniştită şi sănătoasă din casa tatălui său şi să pornească în largul lumii? Pilda rea pe care viaţa lumii i-o punea înainte, iar el, ca o fiinţă plecată la rău, nu judeca sănătos ceea ce vedea, ci se ducea întins în vârtejul periculos şi ameţitor al vieţii stricate.
Mulţi sunt pe lume de aceştia, care nu doresc altceva decât viaţa plină de desfătare şi risipă! Păţania fiului acestuia din evanghelie să le fie tuturor pildă ca să nu mai încerce nenorocirile pe care el le-a încercat. Oh! dar cât de greu se învaţă omul!! Cât de puternice simt ispitele acestei lumi! Pentru aceia să cercetăm puţin viaţa aceasta de risipă şi relele pe care le aduce, că doar va îndemna pe unii să cugete la ea şi să fugă de dânsa. | Continuare »
Vorbirea fratelui Tiriteu Ioan (Cârpeşti) la adunarea de la Vălani – 6 februarie 1982
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Ne simţim aşa de fericiţi într-un loc şi într-o stare ca aceasta, unde avem fericirea şi bucuria în inimile şi în sufletele noastre a unui alt prilej de felul acesta, a [sărbătoririi] unui suflet scump şi ales de Dumnezeu.
Vedem că, prin mila şi dragostea lui Dumnezeu, şi în seara aceasta avem rânduite alte bucurii şi fericiri sfinte datorită unui suflet iubit de Domnul şi ales de El, prin care a vrut să ne facă şi nouă o bucurie.
Dragii şi scumpii noştri! Suntem aşa de fericiţi lângă Cuvântul lui Dumnezeu şi ne sunt inimile pline de bucurie. Dar ne aducem aminte că toată bucuria şi fericirea noastră, şi din seara aceasta, a fost adusă cu atâtea lacrimi şi rugăciuni de către unii care, cu zeci de ani înainte, au înălţat mâinile către Dumnezeu şi glasul lor – şi au strigat mereu şi din satul acesta.
Ne aducem aminte de fratele Savu care, acuma zeci de ani în urmă, când el a auzit glasul lui Dumnezeu care l-a chemat pe nume, a ascultat. Şi de atunci s-au văzut şi paşii Domnului Iisus prin satul acesta. Bucuria noastră din seara aceasta nu ni se datorează faptelor noastre, nici ostenelilor noastre. Noi am intrat în bucuria altora şi în ostenelile altora.
Dragii noştri, ne bucurăm de sămânţa de atunci, semănată de cei dragi, de părinţii noştri scumpi sufleteşti, care au strigat către Domnul cu lacrimi şi şi-au întins mâinile. De atunci s-au pregătit bucuriile de azi. Şi ne-am bucurat de atunci mereu, [împreună] cu sufletele rămase în urma trecerii lor, cu cei care au rămas credincioşi în casa lor, în familia lor. Şi ne bucurăm şi în seara acesta; şi nu ştim cum să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru părinţii credincioşi care, în urma lor, au lăsat nişte copii credincioşi, ascultători. Nu putem spune nimănui îndeajuns bucuria pe care o simţim. Acei care sunt aici de faţă au părinţi în vârstă şi îşi aduc aminte de cei care s-au dus şi nu mai sunt între noi, aşa cum a fost fratele Savu, cel dintâi ostaş al Domnului din satul Vălani. Binecuvântaţi de Dumnezeu sunt aceşti părinţi. Ei se pot bucura şi odihni cu Domnul, căci şi-au făcut lucrarea încredinţată, şi-au dus până la moarte lupta cea bună. | Continuare »
