Traian Dorz, Hristos – Învăţătorul nostru
Meditaţii la Evanghelia Duminicii Cincizecimii
În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Iisus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.“
În toate vorbirile Sale, când se adresa ucenicilor sau norodului obişnuit, Mântuitorul stătea jos (Matei 5, 1; 13, 2; 15, 29; Luca 4, 20; 5, 3; Ioan 8, 2 etc.).
Stătea jos, în rând cu ascultătorii Săi, spre a le da tuturor o pildă că starea în smerenie este cea mai potrivită stare pentru oricine vrea să fie un urmaş al Domnului. Şi cea mai odihnitoare.
Stătea jos spre a le da o pildă mai ales acelora care vor avea dorinţa să ajungă învăţătorii altora, căci mai ales aceştia nu trebuie să uite niciodată a sta jos, adică a fi smeriţi.
Stătea jos pentru ca oamenii să nu privească la o persoană, ci să asculte un adevăr.
Iar adevărul cu atât se înalţă mai luminos şi mai puternic, cu cât cel care îl propovăduieşte se coboară mai jos.
Adevărul străluceşte cu atât mai tare, cu cât vestitorul lui ştie să se umbrească mai mult.
Însă, în ziua de pe urmă, Iisus a stat în picioare, stri-gând.
Se despărţea atunci de toţi străinii veniţi la praznic.
De cei mai mulţi, Hristos Se despărţea atunci pentru totdeauna; după aceea au venit patimile şi răstignirea Lui pentru ei.
Şi ultima impresie deci trebuia să le rămână de neuitat.
Ultimele cuvinte pe care ei le mai auzeau din gura Domnului trebuia să fie spuse în aşa fel, încât ele să le pătrundă puternic nu numai urechile ci mai ales conştiinţa,
căci acesteia i se adresau ele, conştiinţei lor.
În primul rând. Şi în ultimul moment.
De aceea trebuia să le rămână neuitate şi pe totdeauna aceste cuvinte pe care li le spunea Hristos atunci. | Continuare »