b'LOGOS — Comori Nemuritoare

38 de ani zăcuse bolnavul din evanghelie. Grozav lucru să pătimeşti 38 de ani, când te gândeşti că după câteva zile de boală ţi se face amară viaţa. Cu mare răbdare şi-a purtat boala bolnavul din evanghelie. 38 de ani de suferinţă n-au putut să-i frângă credinţa, nădejdea tămăduirii. Când Iisus l-a întrebat, după 38 de ani de boală: „Voieşti să fii sănătos?”, el primeşte cu linişte şi cu credinţă întrebarea, se încrede din tot sufletul său în acest Mântuitor şi îndată se ridică de jos şi începe a umbla.
Mare minune! Un om ce zăcuse neputincios 38 de ani odată se ridică de jos şi începe a umbla. Să luăm aminte, această minune se întâmplă şi astăzi. Mulţi se tămăduiesc şi azi de boli vechi prin credinţă tare şi prin dar şi ajutor de la Domnul. Dar minunea aceasta e şi mai mare atunci când se petrece în sufletul omului. Sunt şi boli sufleteşti mai cumplite decât acelea care ologesc picioarele, strică ochii, slăbesc auzul sau pieptul omului: sunt bolile cele sufleteşti. Oare pătimaşul beţiv nu este un olog şi slăbănog ce nu se poate ridica din ticăloşie? Oare desfrânatul, suduitorul, vicleanul şi toţi cei ce trăiesc în patimi şi fărădelegi nu sunt şi ei tot aşa, nişte slăbănogi ce nu se pot ridica din ticăloşie şi nu pot umbla în căile Domnului? Lumea aceasta e cu adevărat un mare spital sufletesc. Fiecare pătimeşte în ceva boală sufletească. Boli sufleteşti sunt şi azi destule şi aceste boli şi tămăduirea lor se poate face şi azi tot aşa – şi numai aşa – cum se făcea pe vremea Mântuitorului. Iisus Mântuitorul este şi azi Doctorul şi Tămăduitorul cel mare al bolilor sufleteşti. Minunea din evanghelia de duminică se întâmplă şi azi. Oameni păcătoşi şi slăbănogiţi de patimi şi păcate dintr-odată se ridică sus şi încep „a umbla” când Îl primesc cu credinţă adevărată pe Mântuitorul, se predau Lui şi încep o viaţă nouă cu El. | Continuare »

Pr. Iosif TRIFA

– Păţania Apostolului Toma –

Duminica întâi după Paşti se numeşte Duminica Tomii, adică a Apostolului Toma, care n-a voit să creadă că a înviat Domnul până ce nu şi-a pus mâna în coasta Lui. De aceea i se zice lui Toma „necredinciosul”. În legătură cu Duminica Tomii, vă voi spune o poveste care ne-a rămas din cele mai vechi timpuri despre acest apostol al Domnului.
Se spune că, la un timp oarecare după înălţarea Mântuitorului la cer, Toma a fost copleşit din nou de îndoieli şi şovăieli. Vrând să scape de ele, s-a dus la ceilalţi apostoli, ca să-şi destăinuiască sufletul înaintea lor şi să-l lumineze. Mai întâi l-a căutat pe Pavel, căci el era dintre toţi apostolii cel mai învăţat – dar Pavel n-a prea avut timp să-l asculte, fiind ocupat cu propovăduirea Evangheliei prin¬tre păgâni. L-a întâlnit apoi pe Filip, dar nici acesta n-a avut răgaz de vorbă lungă, deoarece scria o epistolă către conducătorii bisericilor creştine din Etiopia. Pe Apostolul Petru nu l-a întâlnit, fiindcă tocmai atunci plecase la Cezarea, ca să vestească acolo Evanghelia mântuirii. Dus pe gânduri, în sfârşit, Toma s-a hotărât să meargă la Iope, ca să se întâlnească cu Tabita, cea cunoscută pentru faptele ei bune şi pentru milosteniile ce le făcea. Dar nici acolo n-a umblat mai bine decât în Ierusalim. Tabita fusese greu bolnavă şi, ca să ajungă în rând cu lucrurile ei, s-a prins cu toate puterile să coase haine pentru săraci (Fapte 9, 36-42). Astfel şi de la Iope a trebuit să se întoarcă Toma fără ispravă.
Pe drum spre casă a cercat să-şi dea mai bine seama oare de ce numai el e copleşit de îndoieli, pe când toţi ceilalţi apostoli sunt scutiţi de ele. Deodată i s-a luminat mintea şi a înţeles că ceilalţi apostoli sunt cu mult mai ocupaţi cu lucrul Evangheliei decât să se lase pradă îndoielilor. | Continuare »

Foaia noastră, «Lumina Satelor», cercetează şi pe cei ce zac prin temniţe şi prin spitale, unde am trimis şi trimitem foaia gratuit. Mai anii trecuţi cercetând pe robii unei temniţe, am dat peste unul care citea cu mare râvnă «Lumina Satelor». Era un suflet bun, pe care însă diavolul îl amăgise odată să se îmbete şi, în stare de beţie, l-a împins să aprindă casa vecinului său cu care se certase. Era judecat pe 3 ani. Oh! Ce abătut era bietul om. Şi avea pentru ce, căci 3 am în temniţă înseamnă cât 30 de ani afară de temniţă. L-am mângâiat, i-am lăsat Noul Testament şi i-am dus mereu cărţi religioase. Dintre toţi robii, el se purta mai bine. După un an de robie, directorul temniţei la propus şi pe el M. Sale Regelui pentru graţiere (iertare). Şi graţierea i-a venit. Am fost de faţă şi nu voi uita niciodată clipele când a scăpat din temniţă. Când i s-a citit graţierea, a căzut în genunchi plângând ca un copil, iar când a ieşit afară pe poarta temniţei, a sărutat Noul Testament, a sărutat pământul, părea că strânge în braţe şi sărută şi cerul, şi cerul liber cel dobândise. „De acum, părinte dragă – zicea el – eu trăiesc o viaţă nouă… Eu mă întorc acasă un om nou… Eu am scăpat azi din două temniţe”…
Astăzi, fostul rob este un însufleţit mărturisitor al Domnului. Acum nu mai aprinde case, ci aprinde inimi şi suflete pentru Mântuitorul.
Pus-am această întâmplare aici la gazetă, căci în ea este o mare învăţătură pentru Ziua Învierii. De ziua Învierii Domnului trebuie să trecem şi noi cu sufletul prin starea prin care a trecut robul de mai sus.
Păcatul ne-a închis şi pe noi în o temniţă neagră şi grea. Am fost judecaţi după dreptate, după fărădelegile noastre. Această stare grozavă trebuie mai întâi să o simţeşti, trebuie să te înflori de ea şi să suspini după iertare şi libertate. | Continuare »

Pe vremea Mântuitorului, litera legii îşi ajunsese culmea. Îşi ajunsese culmea de unde trebuia să se prăbuşească. Această literă a legii o biciuia Mântuitorul în „vaiurile” adresate fariseilor, când le spunea că sunt „morminte spoite”, că „strecură ţânţarul şi lasă cămila” etc.
Culmea la care ajunsese litera legii se vede special la judecarea Mântuitorului. Mântuitorul a fost judecat păzindu-se întru toate litera legii. Amintim câteva pilde din cele multe!
Când L-au adus pe Iisus legat la curtea lui Pilat, iudeii „n-au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mânca Paştile” (In 18. 28). Legea lor îi oprea în ziua aceea să intre în casă străină. Adică ei puteau să umble după mărturii mincinoase împotriva lui Iisus (Mt 26, 59); puteau să-L bată şi să-L batjocorească pe Fiul lui Dumnezeu, dar se păzeau – Doamne fereşte! – nu cumva să se spurce de Paşti, intrând în casă străină.
Alta şi mai şi. În faţa lui Caiafa, Mântuitorul a fost scuipat, dar nimeni nu se atingea de El. De ce?
Pentru că legea din Levitic îi oprea ca în ziua aceea să se atingă de un om necurat. De aceea – ca să păzească legea – Îl scuipau pe Mântuitorul fără să se atingă de El.
Şi, în sfârşit, Domnul a fost judecat la moarte cu sentinţa: „Noi lege avem şi după legea noastră trebuie să moară, căci S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu”. Odată însă cu această culme a literei legii, odată cu moartea Mântuitorului, a murit şi litera legii. | Continuare »

Pr. Iosif TRIFA, Calendarul «Isus Biruitorul» 1937, p. 31

Pilda cu smochinul cel neroditor de la Luca 13 grăieşte şi va grăi tuturor oamenilor, până la sfârşitul lumii.
Un proprietar sădise un smochin şi după trei ani voia să-l taie, căci nu arăta roade.
„Mai lasă-l şi anul acesta – a intervenit grădina­rul… Îl voi săpa şi îl voi îngriji din nou şi poate va rodi”.
Dragă cititorule, eu nu ştiu cu ce fel de planuri trecătoare intri tu în anul 1937. Eu te rog, aruncă-le pe toate la o parte şi intră cu gândul la pilda smochinului neroditor.
Proprietarul vieţii noastre (Dumnezeu) aşteaptă roa­dele faptelor noastre bune. Dar pomul vieţii tale n-a dat încă rodul faptelor bune. Iar dreptatea lui Dumnezeu strigă: „Tot pomul care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc”, adică în iad (Mt 7, 19).
Dar iată, „Grădinarul” Iisus intervine pentru tine: „Tată, mai la­să-l şi anul acesta… Mai îngăduie-l şi anul acesta… Îl voi îngriji din nou şi poate va aduce roade”.
Dragă cititorule! Anul acesta este un an de graţie pentru tine şi mântuirea ta. Este un an în care Mântui­torul îţi îmbie din nou „grija” Lui, crucea Lui şi sângele Lui.
Ia seama, iubitul meu, poate anul acesta este cel din urmă an pe care ţi-l mai îmbie dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu să te mântuieşti. Căci au trecut mulţi, mulţi ani şi tu tot n-ai făcut roade. Şi tu tot n-ai apucat mântuirea. O, nu mai pierde şi anul acesta, pentru ca să nu-ţi pierzi pe urmă sufletul şi mântuirea.
Primeşte-L îndată pe Mântuitorul şi mântuirea.