MAI FARA SEAMĂN CA ORICE

1. Piedicile şi vrăjmaşii pe care Tu, Preaiubitule, mi-i pui în cale, nu sunt oare tocmai mijloacele prin care Tu îmi verifici dragostea şi credinţa mea faţă de Tine?
2. Nu din felul cum eu îmi întâmpin piedicile mele şi cum mă port în faţa vrăjmaşilor mei, îmi poţi Tu cunoaşte cel mai bine starea mea faţă de Tine? Ba da!
3. Pentru că numai dacă eu pot ca pe piedicile mele să le întâmpin cu linişte, să le privesc cu hotărâre şi să le trec cu răbdare – Îţi dovedesc că, nu numai ştiu, dar şi fac voia Ta.
4. Şi numai dacă eu pot ca pe vrăjmaşii mei să-i primesc cu blândeţe, să-i privesc cu bunătate, să-i birui prin iubire – aceasta va arăta că am înţeles gândul Tău.
5. Şi că m-am putut ridica până la Duhul Tău.
6. Preaiubit Prieten al tinereţii mele, câtă nevoie mai am eu încă de maturizare! | Continuare »

NOI AM AFLAT COMOARA

Noi am aflat comoara ascunsă-n locul sfânt
când am primit chemarea, ca Levi de la vamă,
şi-am biruit în lupta dintre avânt şi teamă
când ne-am atins de Coasta Divinului Cuvânt.

Noi ne-am întors la ţărmuri cu luntrea grea de peşti
când mreaja, la Cuvântul Lui Sfânt, am aruncat-o
şi pacea conştiinţei deplină ne-am aflat-o
când ne-am predat deplinei trăiri dumnezeieşti.

Azi, noaptea ne-nfioară de-al Mirelui Sfânt dor
şi soarele ne spune de Faţa-I Strălucită,
şi şoaptele iubirii – de Nunta Fericită
la care-o să ne cânte al cerurilor cor.

O, veşnică Mireasă, etern Ierusalim,
cu Mielul al tău Templu, cu Mirele-al tău Soare,
suntem tot mai aproape de scumpa ta Intrare,
– trimite-un vânt prielnic, mai grabnic să sosim!

Traian DORZ

Rasignire_18Traian DORZ, Cântări Îndepărtate

Cu tot întregul meu amar,
cu munţii de suspine,
cu plânsul fără de hotar,
Iisus, eu vin la Tine!

Primeşte-mă aşa cum sânt,
cu multele-mi greşale
şi spală-mă, Iisuse Sfânt,
prin Jertfa Crucii Tale!

Sunt păcătos, sunt vinovat,
sunt plin de fapte rele,
dar vin, Iisuse-ndurerat,
sub Crucea Ta cu ele.

Şi la picioare-Ţi cad smerit,
cu lacrime amare,
şi-Ţi cer, Iisuse preaiubit,
a Sângelui iertare.

Primeşte-mi toată viaţa mea
şi-n slujba Ta o pune,
ca, la sfârşit, să poţi afla
în ea doar roade bune!

Să poţi fi mulţumit oricând
de slujba ce-Ţi aduce;
pân’ la sfârşit, mereu purtând
lumina de la Cruce!

Ceva despre crucea suferinţelor

Părintele Iosif Trifa

Toţi purtăm o cruce de suferinţe şi încercări. Nu este nimeni în această lume care nu-şi are necazurile şi încercările lui. Fratele meu care citeşti aceste rânduri, eu nu te cunosc mai de-aproape cine eşti şi cum trăieşti. Însă oricine ai fi, desigur, şi tu porţi o cruce de necazuri şi încercări. Nu este nimeni care să nu-şi aibă crucea necazurilor lui. Tu vrei să scapi de crucea aceasta? Zadarnică încercare. Orice ai face, oricât te-ai zbate, tot cu ea în spate te vei trezi. Cu cât vei fugi de ea, mai tare te va urmări!
Dar crucea aceasta nu e încă crucea din evanghelie. Aceasta e numai şcoala în care Domnul te-a chemat să te înveţe ce înseamnă a purta crucea şi a te lepăda de tine. Sub greutatea crucii suferinţelor din lumea aceasta, trebuie să-L afli pe Domnul, trebuie să afli „jugul Lui cel uşor“, trebuie să afli Crucea Lui. Crucea vieţii trebuie s-o purtăm spre folosul şi mântuirea sufletului nostru.
O, dacă viaţa noastră este o cruce de nesfârşite suferinţe şi încercări, de ce n-am purta-o de bunăvoie pentru Hristos, în loc s-o purtăm de silă, fără nici un folos? O, ce dureros este să-i vezi pe oameni purtând crucile necazurilor fără să-L cunoască pe Cel Care ne-a mântuit prin Jertfa Crucii!
Suflete dragă! Să ştii că Domnul a pus pe umerii tăi crucea suferinţelor şi a necazurilor. A pus-o, ca să-L afli pe El şi rosturile vieţii tale. A pus-o, să-ţi dai seama şi să înţelegi că nu este mântuire fără cruce şi suferinţă.
Întreagă viaţa Domnului, începând de la naştere şi până la moartea pe Cruce, a fost o cruce grea şi suferinţă nesfârşită. Şi tu, dragul meu, umbli după tihnă şi odihnă? Te înşeli, dragul meu, te înşeli! Crezi tu, oare, că vei putea scăpa de ceea ce n-a scăpat nici un suflet ce s-a mântuit? A fost, oare, vreun sfânt în această lume care să nu fi suferit?
| Continuare »

Preot IOSIF TRIFA, din 600 ISTORIOARE RELIGIOASE

Un adânc înţeles este chiar şi în felul cum este făcută crucea.
O cruce de lemn e făcută din două braţe. Un braţ e mai lung, mai lungăreţ. Acest braţ e parcă o cale netedă, un drum deschis ce alunecă înainte. Celălalt braţ – cel mai scurt – vine şi se aşază de-a curmezişul peste braţul cel mai lung. Se aşază ca şi când ai închide calea cuiva, ca şi când l-ai opri pe cineva în drumul său.

Aici este taina cea mare a Crucii. Ea înseamnă o oprire a noastră, a vieţii noastre, din calea cea largă a păcatului. Ea trage o dungă peste toate lumeştile noastre planuri şi gânduri. Crucea se aşază de-a curmezişul în calea vieţii   noastre celei păcătoase. Ea înseamnă un hotar sufletesc, un hotar de oprire a unei vieţi vechi şi de începere a unei vieţi noi. Ea înseamnă o schimbare din temelie a  vieţii.
Însă, vai, puţini au aflat crucea în acest înţeles! Crucea celor mai mulţi creştini are numai un braţ. Are numai braţul cel lung: calea deschisă a lumii, a răutăţilor. Celălalt braţ, cel cu hotarul sufletesc şi cu schimbarea din temelie a vieţii, lipseşte.
Nu cumva o astfel de cruce este şi crucea ta, iubite cititorule?

DUMNEZEU NE CERE

Dumnezeu ne cere nouă, celor care-L ascultăm,
nu numa-nchinarea noastră, ci viaţa să I-o dăm;
că-nchinarea fără viaţă este searbădă şi grea,
viaţa fără de-nchinare este, iarăşi, tot aşa

…şi ne cere-o viaţă plină de-Adevărul Lui frumos:
nici Hristosul fără Cruce, nici Crucea fără Hristos,
căci Hristosul fără Cruce e-un Hristos străin de Har,
Crucea fără El, asemeni, este goală şi-n zadar

…şi ne cere şi credinţă, dar şi fapte să avem,
căci credinţa fără fapte moartă-i şi-n zadar o vrem;
faptele fără credinţă sunt şi moarte, şi pustii,
numai când sunt împreună ele-s rodnice şi vii

…şi ne cere şi-Adevărul, şi Iubirea s-o trăim,
c-Adevăr fără Iubire în zadar mărturisim;
iar iubirea ne-nţeleaptă, fără adevăr, e-un foc
nestatornic şi nevrednic, fără nici un rost deloc.

Dumnezeu ne cere nouă echilibru sănătos
între vorbă şi trăire, după pilda lui Hristos,
căci uşor zici „mântuire”, dar a o avea e greu
şi-o au numai cei ce-ascultă ce ne cere Dumnezeu.

Traian DORZ

crucea-bucegi_1LA PRAZNICUL ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI
I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 37 / 23 sept. 1923, p. 3

Acum joi avem praznicul înălţării sfintei Cruci, adică amintirea zilei când împărăteasa Elena a aflat sfânta Cruce pe care fusese răstignit Mântuitorul şi a dus-o la Ierusalim unde patriarhul Macarie a înălţat-o în mijlocul bisericii, ca să o poată vedea mulţimea poporului ce venise să i se închine.
Ca şi pe celelalte praznice, Biserica l-a rânduit şi pe acesta să culegem învăţături sufleteşti din el. Creştinilor! Să luăm aminte că noi nu înţelegem Crucea Mântuitorului aşa cum trebuie. De câte ori vedem semnul sfintei Cruci, de câte ori facem semnul sf. Cruci, trebuie să ne gândim la două lucruri:

1. Întâia dată trebuie să ne dăm seama că Hristos nu S-a răstignit pe cruce numai „pentru păcatul lui Adam şi mântuirea lumii”, ci Hristos S-a răstignit pentru mine şi tine, cititorule, pentru păcatele mele şi ale tale. Noi trebuie să simţim că păcatul ne apasă, ne sugrumă, ne doboară la picioarele Crucii, ca să strigăm: „Mântuieşte-ne, scapă-ne, Doamne Iisuse, că pierim!”. Numai simţind mai întâi greutatea păcatelor noastre vom simţi apoi darul Crucii lui Iisus, Care, prin jertfa Lui, ne iartă osânda şi ne face fiii lui Dumnezeu.
Nu este pe acest pământ o învăţătură mai minunată decât aceasta, că Iisus S-a răstignit pentru păcatele mele şi ale tale. Nu este în această lume o veste mai de bucurie decât aceasta, că Hristos ne-a şters pedeapsa şi ne-a făcut fiii lui Dumnezeu.
2. A doua oară, după ce ai înţeles că Hristos a murit pe cruce pentru tine şi iertarea ta, trebuie să te pui cu totul în slujba Lui, precum învaţă şi Ap. Pavel: „Şi pentru toţi a murit pe cruce Iisus, ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei, ci pentru Cel ce a murit pentru ei” (II Cor 5, 15). „Voi nu mai sunteţi ai voştri, căci aţi fost răscumpăraţi cu un preţ mare” (I Cor 6, 19). Dacă crucea şi jertfa lui Iisus te-a scăpat de la pieire, apoi tu trebuie să fii averea Celui răstignit. Mâinile tale, picioarele, ochii, vorbele, banii, averile şi toate lucrurile tale trebuie să le pui în slujba Lui. | Continuare »

Crucea pe care Moise, în pustie, a spânzurat chipul şarpelui închipuia profetic şi zguduitor semnul Cruci

… Prin Cruce, numai prin Cruce s-a făcut toată această lucrare mântuitoare a sufletelor noastre.
De aceea Crucea trebuie să ne fie nouă pe vecii vecilor, atât în semnificaţia ei nevăzută, cât şi în semnul ei văzut, ceva mai înalt şi mai sfânt ca orice alt semn de pe lumea asta. În ea este puterea lui Dumnezeu pentru oricine crede (I Cor 1, 18).
Crucea pe care Moise, în pustie, a spânzurat chipul şarpelui închipuia profetic şi zguduitor semnul Crucii în care şi prin care puterea şarpelui va fi zdrobită, iar veninul lui, păcatul, va fi înlăturat.
În semnul acesta poruncit de Dumnezeu era puterea Lui minunată care vindeca pe oricine privea cu credinţă spre Dumnezeu şi se apropia de El cu nădejde (Num 21, 4-9).
În Semnul acesta Sfânt al Crucii a rămas mereu şi va rămâne mereu, până în veşnicie, toată această putere biruitoare asupra şarpelui şi salvatoare de păcat – veninul cu care ne-a infectat el pe toţi.
Oricine se apropie de Crucea lui Hristos cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste capătă prin Puterea Jertfei lui Hristos, care s-a adus pe ea şi care a rămas nedespărţită de ea, iertarea păcatelor şi puterea de biruinţă asupra păcatului şi a celui rău, izvorul acestui păcat. | Continuare »