Minunea cu înmulţirea pâinilor şi a peştilor

Inmultirea-painilor-4

O, ce înţeles adânc este în această evanghelie! Dar acest înţeles îl afli numai când citeşti Evanghelia cu luare-aminte. Minunea din evanghelie nu stă numai în aceea că Iisus a săturat cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, ci minunea stă şi în aceea că acei cinci mii de oameni umblaseră o zi întreagă după Cuvântul lui Dumnezeu. O zi întreagă Îl ascultase gloata pe Mântuitorul şi nu se mai sătura de învăţăturile Lui. Mântuitorul Se retrăsese „într-un loc pustiu, departe de sate“ şi gloata Îl urmase ca să-L asculte şi să-şi sature sufletul cu învăţăturile Lui. Când s a înserat, învăţăceii s-au apropiat de El şi I au zis: „Locul acesta este pustiu şi, iată, vremea a trecut; dă gloatelor drumul să se ducă prin sate să-şi cumpere mâncare“. Nu trebuie să meargă, a răspuns Iisus… Pe Mine M-au ascultat, a Mea e grija să le dau să mănânce. Şi Mântuitorul le a săturat şi foamea lor cea trupească. | Continuare »

kenneth-dowdyDoamne, ce sărac e-acela
care pâinea lui nicicând
nu şi-o-mparte ca s-aline
foamea unui mai flămând!

Doamne, cât de orb e-acela
ce se uită numa-n jos
şi nu vede-n veci lumina
mântuirii lui Hristos!

Doamne, cât de surd e-acela
lângă care-atâta har
cântă, cheamă şi suspină,
şi se roagă în zadar!

Doamne, cât de rob e-acela
care-i lacom şi zgârcit,
care-şi poate-nchide mâna
dinspre semenul lipsit!

Doamne, ce-ngheţat e-acela
care n-are-n sânul lui
nici o rază de iubire
spre durerea nimănui!

Doamne, ce pierdut e-acela
ce se vrea necredincios,
căci, râzând, calcă-n picioare
harul său de la Hristos!

Traian Dorz, Cântări de sus

ESTE AICI UN BĂIEŢAŞ…

Traian Dorz, HRISTOS — PÂINEA NOASTRĂ

„Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti; dar ce sunt acestea la atâţia?“ (Ioan 6, 9)

Este o mare binecuvântare de la Dumnezeu pentru părinţi ca să aibă copii credincioşi.
Dar este un dar şi mai mare pentru copii să aibă părinţi credincioşi.
Cu toate acestea, în astfel de familii, lucrurile se petrec invers, de cele mai multe ori.
Rareori copiii îi ascultă pe părinţii lor credincioşi spre a se întoarce şi ei ca să-i urmeze pe calea lui Dumnezeu, dar adeseori părinţii îi ascultă pe copiii lor. – Mai degrabă vin părinţii după copiii lor la Dumnezeu decât copiii după părinţi.
Oricum ar fi însă şi oricare ar urma pe cei veniţi mai întâi, sunt fericiţi cu toţii, dacă cei care nu-L cunosc pe Domnul îi urmează în credinţă pe cei care Îl cunosc.

E rău veşnic acolo unde cei necredincioşi sunt mai tari, ori copiii, ori părinţii, şi-i întorc de la Dumnezeu iarăşi îna-poi la păcat şi pe cei care apucaseră spre cer.
De aceea au o mare răspundere copiii celor credincioşi. Ei din leagăn au prilejul să cunoască Cuvântul Sfânt şi viaţa frumoasă şi curată în Hristos.
Au harul să crească sub îndrumarea blândă şi iubitoare a lui Hristos prin părinţii lor credincioşi şi au prilejul să afle fără oboseală şi să primească fără sforţări grele şi dureroase Cuvântul credinţei şi comoara darurilor lui Hristos chiar de la inimile cele mai iubitoare ale părinţilor lor. | Continuare »

Trapeza-Stramba-inmultirea-painilor1Flămând ca nu de pâine,
setos ca nu de apă,
Te caut, căci al meu suflet
cu Tine doar s-adapă

M-aplec la rugăciune,
dar în a ei suspine
Te caut şi nu mă satur
să m-alipesc de Tine.

M-apropii de-a Ta Carte,
dar gândul ce-mi tânjeşte,
din Cartea Ta, pe Tine
Te caută şi doreşte

Mă duc – şi unde-s fraţii
iubirea-n veci m-ar ţine,
dar nu pe ei îi caut,
ci-n ei Te caut pe Tine.

Oricine-mi bate-n poartă
deschid şi-l chem în pripă,
căci inima-mi Te-aşteaptă
pe Tine-n orice clipă.

Mă uit spre Cer întruna,
dar inima din mine
nu după cer doreşte,
ci-n el Te caut pe Tine.

Neliniştit mi-e duhul
când pleacă ori soseşte,
ci numai când e-n Tine,
atunci se linişteşte.

Traian Dorz, Cântări de sus

Vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Ceişoara – duminică, 30 iunie 1974

„… Iisus le-a zis: «Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi nici¬odată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că M-aţi şi văzut şi tot nu credeţi. Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară: căci M-am pogorât din Cer să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din ceea ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (In 6, 16-40).Inmultirea-painilor_17_09Fraţilor şi surorilor! În Evanghelia aceasta este vorba de înmulţirea pâinilor, când Domnul Iisus – Fiul lui Dumnezeu – apăruse pe pământul acesta şi făcea tămăduiri, semne şi minuni. Din toate părţile veneau gloatele cu bolnavi pe braţe, pe tărgi, pe spate – ca să-i aducă la Marele nostru Mântuitor, ca să le dea tămăduire trupească. Cu prilejul acesta, cum arată Cuvântul lui Dumnezeu în capitolul acesta, dincolo de Marea Tiberiadei, unde Mântuitor Şi-a găsit un loc de poposire duhovnicească, voia să stea liniştit cu ucenicii Lui, ca să le dea sfaturile trebuitoare mântuirii, în vederea zilei de mâine, când vor trebui să ducă Cuvântul lui Dumnezeu mai departe. Dar n-a avut nici acolo linişte, căci gloata care Îl căuta şi vestea despre minunile şi despre învăţăturile pe care le dădea El Îl căuta pretutindeni. Îl căutau gloatele de bolnavi, Îl căutau oamenii trudiţi şi apăsaţi de povara păcatului pretutindeni, ca să le dea tămăduire. | Continuare »

O, voi copii ai Domnului

O, voi copii ai Domnului,
voi ştiţi ce bun e Dânsul,
căci pâinea Sa şi apa Lui
vă alinară plânsul.

De mult, din haru-I nesecat
de pâine şi de apă
al vostru suflet ne-ncetat
mănâncă şi s-adapă.

Dar nu uitaţi că vă-nconjor
şi alte inimi, multe,
ce n-au putut în viaţa lor
pe Domnul să-L asculte.

Necazurile vieţii cresc,
iar lumea e pustie
şi-atâtea suflete cerşesc
un strop din Apa vie.

Daţi apă celor însetaţi,
la cei flămânzi mâncare,
ce mulţi sunt cei nemângâiaţi
în lumea asta mere!

Copii ai Domnului chemaţi
din lumea cea pustie,
din dar aveţi şi-n dar să daţi
şi pâine, şi-Apă vie. (Traian DORZ)

inmultire painiPlin de frică şi cutremur,
azi, prin mila Ta-ndrăznesc
să beau Preacuratu-Ţi Sânge,
cu-al Tău Trup să mă hrănesc!…

Veniţi cu toţii şi mâncaţi
din Trupul ce se frânge,
cutremuraţi-vă şi beţi
din Preacuratul Sânge! (bis)

Doar un strop din Jertfa Crucii
sângerândă în Potir
gând, simţire-mi înnoieşte
sub un cer de patrafir.

Doar o fărâmiţă vie,
cu-al ei foc dumnezeiesc,
arde omul vechi din mine
şi-n alt trup simt că trăiesc.

Ies din apele căinţei
şi cu Tine mă-mpreun,
iar făptura mea cea nouă
de-azi în slujba Ta o pun.

Să cântăm Domnului, nr. 634

Învăţătura acestei evanghelii, pe scurt, este aceasta: Gloata celor cinci mii de oameni s-a hrănit mai întâi cu Cuvântul lui Dumnezeu şi numai după această săturare sufletească a urmat minunea lui Iisus care a săturat şi foamea lor cea trupească. Aceste două feluri de săturări sunt puse înaintea noastră cu învăţătură: să avem grijă mai întâi de cele sufleteşti, să căutăm mai întâi împărăţia lui Dumnezeu (Mt 6, 33) şi învăţăturile Lui şi atunci Dumnezeu va îngriji şi de trebuinţele noastre trecătoare.

Inmultirea_painilor_17_05Şi vremile de astăzi sunt pline de gloate flămânde. Niciodată n-au fost mai multe lipsuri ca acum. Mai ales oraşele sunt pline cu oameni lipsiţi şi flămânzi. Sunt ţări întregi (Germania) care rabdă foame. Pe tot locul s-a împuţinat pâinea, hrana şi leguma.

| Continuare »

Painea-cuvantCa o gustoasă pâine bună
îmi e Cuvântul Tău de Sus,
cu El, de fiecare dată,
îmi saturi sufletul, Iisus.

Tu eşti Pâinea mea,
Tu eşti Apa mea,
Domnul meu Iisus,
Tu eşti toată viaţa mea,
Domnul meu Iisus…

Ca un izvor curat de munte
mereu adânc, frumos şi plin
îmi e Cuvântul Tău, Iisuse,
cu care sufletul mi-alin.

Ca o lumină fericită
îmi e Cuvântul Tău Ceresc,
cu El îmi luminez cărarea,
cu El iubirea-mi încălzesc.

Ca o îmbrăţişare dulce
îmi e Cuvântul Tău iubit,
– Iisus, şi când El mă conduce,
sunt fericit, sunt fericit!

Traian Dorz, Cântări noi

Meditaţii la Adostolul din duminica a VIII-a după Rusalii

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

TDorz1Vin câteodată peste adunarea lui Dumnezeu aşa nişte furtuni satanice şi aşa nişte cerneri ispititoare, încât parcă nu mai sunt nici două minţi care să gândească la fel, nici două inimi care să simtă la fel, nici două guri care să vorbească la fel.
Atunci, fiecare vorbeşte în felul lui, crede în felul lui şi umblă în felul lui. Nimeni nu mai ascultă de nimeni. Nimănui nu-i mai pasă de nimic. Nici unul nu mai ţine seama de nici o rânduială, de nici o datorie, de nici o frică.
Atunci Cuvântul şi Adevărul lui Dumnezeu sunt sucite şi răsucite fără nici o teamă, fraţii sunt dispreţuiţi fără nici o ruşine, dragostea e călcată fără nici o milă, Hristos este nesocotit fără nici o grijă, iar diavolul seceră fără nici o piedică.
O, ce vremuri de cumplită zăpăceală sunt acestea şi ce întuneric grozav se lasă în astfel de zile peste Lucrarea şi adunarea lui Hristos!
Ce joc îşi bate atunci Satan de tot ce este al lui Dumnezeu! Şi ce urâtă dovadă dau în faţa lumii şi a necredincioşilor despre credinţa lor în Domnul nostru Iisus Hristos toţi acei care până atunci s-au lăudat peste tot că sunt lumina lumii şi sarea pământului…
O astfel de vreme peste adunarea credincioşilor Domnului este o grozavă cernere a diavolului. Este o întunecare a minţii tuturor. Este o prăbuşire în starea cea mai rea.

Şi totdeauna o astfel de stare este provocată de câte unul sau mai mulţi care n-au vegheat şi prin care au venit un păcat sau mai multe în mijlocul adunării Domnului.
De obicei, vine un păcat trupesc, ca în adunarea din Corint, păcatul despre care spune Sfântul Apostol la începutul capitolului 5.
Dar, după acela, au mai venit şi altele asemenea aceluia, cum se spune şi în capitolul 3, versetul 3: zavistii, certuri şi dezbinări… Apoi, îngâmfare, lăudăroşenie, neascultare…
De fapt, totdeauna, la temelia dezbinărilor nu sunt versetele biblice sau fraţii lucrători ai Domnului. Ci, la temelia tuturor dezbinărilor şi certurilor de partide din Biserica Domnului, este numai păcatul.
Păcatul strică cugetul de la curăţia dragostei faţă de Hristos iar cugetul stricat răstălmăceşte Cuvântul lui Dumnezeu şi face dezbinări, din pricină că nu mai vede şi nu mai înţelege limpede, fiind ochii lui orbiţi de păcat. | Continuare »

DOUĂSPREZECE COŞURI… – Traian Dorz

Despre binefacerea către săraci – Sf. Ioan Gură de Aur

Hristos a fost împărțit? – Traian Dorz, Meditații la Apostlul zilei

PÂINE VIE – Traian Dorz

Înmulţirea pâinilor – Sfântul Nicolae Velimirovici

De la nunta cea din cana – Traian Dorz

Inmultirea painilor in pustie – Pr. Constantin Galeriu

PÂINE VIE – Traian Dorz

DIN PRAGUL ÎNSERĂRII – Traian Dorz

Despre binefacerea către săraci – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

STRÂNGEŢI FĂRÂMITURILE DIVINE – Traian Dorz

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sf. Teofan Zăvorâtul

IISUS A ÎMPĂRŢIT… – Traian Dorz

IISUS A ZIS: «STRÂNGEŢI FĂRMITURILE!» – Traian Dorz

[Nu vă temeţi, Eu sunt! Am venit să vă scap]

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Petrileni – duminică, 9 septembrie 1984

… Odată, când Mântuitorul a vrut să-i încerce pe ucenicii Săi şi să vadă ce dragoste au ei faţă de El, era într-o seară. Şi i-a trimis să se suie într-o luntre şi să treacă de cealaltă margine a mării. El, zice, S-a dus în munte, să Se roage. Ucenicii au făcut un lucru atunci pe care şi noi prea adesea îl facem, dar pe care n-ar trebui să-l facem niciodată. El le-a spus: „Duceţi-vă voi pe marginea cealaltă a lacului, de partea cealaltă. Eu Mă duc în munte să Mă rog.” Ei, nici unul, n-au zis: Doamne Iisuse, nu ne trimite singuri. Dacă Tu Te duci să Te rogi, ia-ne şi pe noi, să mergem să ne rugăm cu Tine. El i-a încercat, să vadă dacă într-adevăr ei Îl iubesc atât de mult, încât nu doresc să fie nici o clipă despărţiţi de El. Şi a văzut cu tristeţe că ei au acceptat să meargă fără Iisus noaptea… pe o mare. Ce adeseori facem şi noi greşeala aceasta, pornind fără El… Şi ce s-a întâmplat cu ucenicii atunci? Abia au ajuns undeva pe mare şi s-a stârnit o furtună puternică, şi s-au stârnit nişte valuri mari şi au ajuns în primejdie de moarte. Domnul Iisus a ştiut în ce stare sunt ei. A lăsat rugăciunea şi, cu toată întristarea inimii, văzând lipsa lor de dragoste faţă de El, S-a dus El la ei, pentru că ştia în ce stare se găsesc. Şi atunci când L-au văzut venind, nu mai puteau să creadă că este El. Unii ziceau că este o nălucă şi, de frică, au ţipat. A trebuit să spună El: „Nu vă temeţi, Eu sunt! Am venit să vă scap. Voi nu v-aţi gândit la rugăciune. Nu v-aţi gândit să Mă chemaţi cu voi. Eu M-am gândit în ce stare nefericită sunteţi voi fără Mine.” De câte ori ni s-a întâmplat şi nouă aşa! Aduceţi-vă aminte de câte ori aţi fost în primejdie de moarte. Aţi trecut prin accidente, a trecut o maşină la un deget depărtare, la un fir de păr, a trebuit o fracţiune de secundă să nu vi se întâmple moartea şi nenorocirea. Nici nu vă daţi seama cum aţi scăpat. Nu ştiu, omeneşte este cu neputinţă să-mi închipui cum a fost posibilă scăparea. Şi totuşi s-a produs. De ce? | Continuare »

1 a schimbarea-la-fataAcatistul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos
Troparul:
Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătându-le ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea. Străluceşte şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.

Condacul 1
Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Faţă întru slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-au cutremurat şi toţi pământenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii, aducându-Ţi pentru Schimbarea Ta la Faţă închinare de mulţumire, împreună cu Petru din suflet Îţi cântăm: Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Icosul 1
Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele şi razele Luminii Tale neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au înspăimântat, văzând norul strălucind luminos şi glasul Tatălui auzind, au înţeles taina Întrupării Tale şi au cântat aşa:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel fără de moarte, luminează-ne pe noi cu lumina Feţei Tale;
Iisuse, Dumnezeul cel Bun şi Puternic, trezeşte-ne pe noi, cei ce dormim în adâncul întunericului şi în somnul păcatului;
Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea nepătrunsă, scoate-ne şi pe noi din locul întunericului;
Iisuse, Cel ce ai umplut toată lumea cu slava Ta, sălăşluieşte-ne şi pe noi în lăcaşurile raiului;
Iisuse, Lumina lumii, slobozeşte-ne din mâna celui viclean pe noi, cei ce stăm în întuneric;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, îmbracă-ne în veşmântul adevărului şi al dreptăţii pe noi, cei ce dormim în umbra morţii;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
| Continuare »

6-schimbarea-la-fataAm fost un ceas pe munte, trăind aceste stări
ce sunt numai cu Domnul şi-n veşnicele-I zări,
când îngerii-n tăcere îngenunchează jos
şi Moise şi Ilie spun taine cu Hristos.

Şi-acum vin iar în valea unde-am lăsat un ceas
povara şi purtarea mulţimii fără glas,
ca iarăşi să-mi iau crucea şi, cu privirea-n jos,
să-mi urc spre ispăşire calvarul cu Hristos.

Ce liniştit întâmpini sfârşitul răstignit
când mergi spre el cu nimbul Taborului suit!
Ce ’naltă-i cununia cu rugul luminos
când crucea-ţi este-o slavă alături de Hristos!

PENTRU SUFLET

Evanghelia de la Matei 17, 14-21

Sus pe muntele Taborului, în faţa celor trei ucenici, se petrecea marea sărbătoare a puterii dumnezeieşti prin schimbarea la faţă a Domnului. Jos în vale, la poala muntelui, rămăsese mulţime de norod, între ei şi cei nouă apostoli care n-au fost luaţi de Domnul în munte. Se făcuse mare pricire. Mizeria şi necazul oamenilor era mare şi lipsea putinţa de ajutorare. Un om adusese la apostoli pe fiul său lunatic, cuprins de duh necurat, să-l vindece. Şi nu puteau. Căpeteniile jidovilor căutau să răsfrângă neputinţa ucenicilor asupra Învăţătorului lor, ca să-L umilească înaintea poporului. Şi se făcuse tulburare mare.
Atunci se văzu coborând Iisus din munte. Norodul aleargă în calea celui ce făcuse atâta bine. Domnul întreabă de pricina zavistiei. Atunci tatăl copilului se desprinde din mulţime, se apropie de Iisus şi îi spune: «L-am adus la învăţăceii Tăi şi n-au putut să-l tămăduiască» – şi întorcându-se Domnul spre ei, le impută cu mâhnire: «O, neam necredincios şi îndărătnic… până când voi răbda pe voi»… Apostolii n-au putut săvârşi tămăduirea, n-au avut destulă putere, pentru că n-aveau destulă credinţă şi încredere în sine.
Aşa ne găsim adeseori şi noi în faţă cu puterile întunericului. Deşi ucenici ai lui Hristos prin botez, nu putem sta împotrivă, nu putem birui răul din lume, el ne umileşte, ne face să suferim, să gustăm din amarul ce ni-l toarnă în paharul vieţii – pentru puţinătatea credinţei noastre. | Continuare »


Schimbarea_la_fata_Saliste7. Înainte de cădere, omul nu era carnivor.

Tu îl aşezaseşi în grădina Edenului ca să o lucreze şi să o păzească.

8. Atunci omul se hrănea cu soare şi cu rouă, ca florile câmpului,

9. se înveşmânta cu lumina ca şi cu o haină, precum cerul Tău şi al lui,

10. se desfăta cu miresme şi culori, ca dimineaţa,
şi se îmbăia în cântări şi în dragoste, ca seninul.

11. Chipul lui era din lumină şi frumuseţea lui, din neprihănire.
De aceea umbla cu Dumnezeu pururea, ca printr-o răcoare, ca printr-o dimineaţă, ca printr-o tinereţe eternă.

12. Şi niciodată nu s-a văzut gol, pentru că lumina era veşmântul lui; un veşmânt de care nu se dezbrăca niciodată.

13. Fiindcă acest veşmânt nu are nevoie să fie spălat, pentru că el nu se poate întina,
nici nu se poate învechi,
nici nu se poate rupe, niciodată.
Ci numai se poate pierde.

14. Înainte de ispitire, cei doi erau unul şi una.
Cele două părţi ale omului erau ca şi cum n-ar fi fost despărţite.
Erau tot ca şi înainte de primul lor somn.
15. Ci ispita i-a despărţit.
Păcatul i-a dezbrăcat de veşmântul luminii.

16. Iar ei s-au pomenit atunci şi goi, şi vrăjmaşi.

17. Căderea i-a făcut doritori şi datornici cărnii
– precum şi pe mine!

18. O Dumnezeul meu cel minunat, unde m-am prăbuşit eu din primul meu Eden, cu amândouă părţile mele?

19. Ce minunat era când nu cunoscusem decât florile şi roua,
când nu-mi văzusem încă goliciunea,
ci numai lumina. | Continuare »

IISUSE, CÂND VIN DINSPRE TINE – Traian Dorz

SUNT CÂTEODATĂ… – Traian Dorz

Cuvânt la Schimbarea la Faţă – Sfântul Ioan Gură de Aur

ÎNTÂLNIRILE CU DUMNEZEU – Traian Dorz

O CARTE SCRISĂ PE DINĂUNTRU – Traian Dorz

Doamne, în ce har ne-nvălui viaţa uneori – Traian Dorz

Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz – Triunghiul morţii şi al biruinţei – Vlad Gheorghiu

MUNTELE ŞI ISTORIA -Traian Dorz

Ce grai adânc – Traian Dorz

Când duhul meu – Traian Dorz

O, pe Taborul rugăciunii – Vlad Gheorghiu

 BUCURIA NU-I DEPLINĂ – Traian Dorz

 Scopul vieţii creştine – Sfântul Serafim de Sarov

Vlad Gheorghiu

drumul luminii in biserica PatrautiLa poarta Luminii-am oprit stingherit.
O, poate că eu am ajuns prea devreme…
Căci totul în jur e în somn adâncit
Şi nu-i nici o rază de stea-n răsărit
Şi sufletul meu de-ntuneric se teme.

Poruncile Tale – lumini – mi-ai lăsat
Cu ele să trec peste-a nopţiilor teamă.
Şi sufletul meu este-atât de-nsetat
Şi trupu-mi suspină-n pământ neumblat
Spre şoapta cu care iubirea-Ţi mă cheamă.

Poruncile Tale – lumini – să le-ascult!
Cu ele să-mi umplu fiinţa-mi stingheră.
Când vin peste mine ispite tumult,
Lumina Ta sfântă să-mi vină mai mult,
La poarta Nuntirii să-mi fie străjeră.

Şi duhul îmi mânecă-n noapte tăcut
Spre Tine, Hristoase-mpăratul Luminii
Ca-n iureşul luptei să scap neştiut
Şi orişice rană-ar fi ars în trecut
O Doamne, nicicând să n-o ştie străinii.

O, duhul discernerii, dor nesfârșit,
La poarta Luminii Ţi-l cer cu tărie.
Ca mâine, când Soare vei fi în zenit,
În firul de rază-al Luminii sfinţit
Moştean al Luminii să fiu pe vecie.

IISUS VINDECĂ DOI ORBI

Pr. Iosif TRIFA

Evanghelii de duminică ne spune cum a tămăduit Iisus doi orbi care strigau după Dânsul: „Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui David”. „Credeţi că Eu pot face asta?” – i-a întrebat Iisus. „Da, Doamne” – au răspuns orbii. Şi atingându-Se Iisus de ochii lor, le-a dat vederea. Fariseii se arată îndată şi aici, spunând că Iisus face minuni cu ajutorul dracilor. (Citiţi această evanghelie la Matei 9, 27-35)
În decursul duminicilor de peste an mai sunt încă două evanghelii cu tămăduire de orbi: evanghelia cu orbul cel din naştere şi cu orbul de la Ierihon. La fiecare vom da un tâlc separat.
La evanghelia aceasta vom spune ceva despre orbia sufletească ce o fac patimile şi păcatele şi despre tămăduirea acestei orbii.
Grozavă este orbia ochilor. Ea răpeşte omului darul cel mai scump: vederea şi lumina. Pe cei ce trăiesc în această grozavă osândă, datori suntem cu toţii să-i compătimim şi să-i ajutăm. Vom spune însă că, afară de orbia aceasta care cerşeşte pe lângă margini de dramuri, este şi o altă orbie, mai cumplită şi mai rea decât cea trupească. E orbia cea sufletească. Este orbia pe care o fac patimile şi păcatele. Patimile cele rele şi păcatele strică vederea cea sufletească; strică ochii cei sufleteşti. Ce orb cumplit este, spre pildă, mâniosul. Doi oameni ce „nu se pot vedea” de mânie sunt doi orbi. Ce orb grozav este, spre pildă, desfrânatul. Nu mai vede nimic curat şi sfânt şi merge înainte orbeşte pe alea pierzării. Ce cumplită orbie sufletească face, spre pildă, beţia. Beatul şi beţivul e un orb pe care diavolul îl duce de mâini şi face cu el ce vrea.
Orbia are mai murite trepte. Întâi, cel atins de beteşugul orbiei, începe a vedea rău; mai târziu, abia vede ca printr-o sită; şi pe urmă nu mai vede nimic… ajunge la bâtă şi trebuie să-l ducă alţii. | Continuare »

Mă sui din tristele adâncuri
spre zâmbetul iubirii Tale
ca-nspre-o minune care-mi iese
întâmpinându-mă în cale.

Dar cum să pot, Iisuse, oare
vreodată-n taina ei pătrunde
când întunericul luminii
mi-o înfăşoară şi-o ascunde!

Când toate simţurile mele
în pipăirea mâinii puse,
ca orbii, bâjbâind Te caută
să pot să Te-nţeleg, Iisuse.

Cărările vieţii toate
mi le-am făcut de-acuma una
cu ea să pot s-alerg spre Tine
mai însetat ca-ntotdeauna.

Din toate fragedele feţe
ce mi le-ai vrut cât mai divine
mi-am refăcut, Iisuse, chipul
cu care-ai vrut să vin spre Tine. | Continuare »