Slăvit să fie Domnul!
Comori Nemuritoare

EVANGHELIA DUMINICII A VII-A DUPĂ PAŞTI (a Sf. Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

Iisus – Mijlocitor între noi şi Dumnezeu

1 NiceeaEvanghelia acestei duminici cuprinde rugăciunea pe care Iisus Mântuitorul a rostit-o ca un fel de încheiere a lucrării Sale pe pământ.
Această rugăciune a Mântuitorului era un fel de raport ceresc. Cu această rugăciune, Mântuitorul Îşi încheia chemarea şi lucrarea Sa de învăţător: „Părinte Ceresc! – zicea Mântuitorul – am săvârşit lucrarea ce Mi ai dat s-o fac. Luând chip de om şi umblând pe pământ timp de trei ani de zile, i-am învăţat pe oameni toate tainele mântuirii… rămâne ca ei să primească şi să asculte învăţăturile Mele“…
Această rugăciune a fost pe urmă întregită şi cu cealaltă lucrare a Domnului: cu Jertfa ispăşirii. Sus, pe Crucea Golgotei, în clipele când Domnul Şi-a dat duhul, s-a auzit raportul de încheiere a lucrării Mântuitorului: „Săvârşitu-s-a!“ (Ioan 19, 30). Prin aceste cuvinte, Domnul zicea: „Părinte, am isprăvit şi chemarea Mea de ispăşitor al omenirii!… N-am fost în lume numai Învăţător, ci şi Ispăşitor de păcate… Am săvârşit şi Jertfa cea Mare a izbăvirii… Am luat asupra Mea păcatele oamenilor şi le-am răstignit pe Crucea Golgotei; rămâne ca oamenii să primească Jertfa Mea, ca să fie biruitori asupra păcatelor, să se poată curăţi de păcate prin Sângele Meu şi să fie „una cu Noi“. ( Continuare ) »


ŞI VIAŢA VEŞNICĂ ESTE…

Iisus_GhetsimaniTraian Dorz, din «Hristos – Mijlocitorul nostru»

Ce slăvit răsună Adevărul în glasul rugăciunii lui Iisus Hristos, Domnul nostru, mişcând şi fericind sufletele ucenicilor care se rugau împreună cu El!
Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis Tu…

Iată singurul loc din Sfintele Scripturi în care Domnul Dumnezeul nostru Îşi spune, cu gura Lui sfântă, întreg Numele Lui Sfânt, descoperindu-ne că viaţa veşnică este chiar cunoaşterea Lui.
Nu numai că viaţa veşnică stă în ea. Ci că este chiar ea.
După cum Pâinea şi Vinul Sfintei Împărtăşiri nu sunt numai închipuirea Trupului şi a Sângelui Său, ci sunt chiar ele (Mat. 26, 26-28; I Cor. 10, 16).

Viaţa veşnică este!
Iată trei cuvinte care întregesc un mare şi cutremurător adevăr! Viaţa veşnică este!
Pentru că există un Dumnezeu Veşnic, există şi viaţă veşnică.
Pentru că există o dreptate veşnică, există şi răsplată veşnică.
Pentru că există o iubire veşnică, există pentru ea şi un loc veşnic
şi pentru că Adevărul este veşnic, există şi viaţă veşnică…

Aici Mântuitorul vorbeşte nu de existenţa, ci de viaţa veşnică.
Noi putem avea o existenţă veşnică, fără să avem viaţa veşnică.
Adevărul ştiinţific care spune că nimic nu piere, ci totul se transformă este chiar el o mărturie zdrobitoare împotriva tuturor acelora care susţin aceasta în privinţa lucrurilor materiale, dar o tăgăduiesc în privinţa celor duhovniceşti.
Adică tocmai în privinţa acelora care, chiar prin natura lor nespus superioară celorlalte, fac să strălucească nespus mai puternic acest nemuritor adevăr.

Existenţa veşnică o avem cu toţii. Dar viaţa veşnică nu o vor avea decât acei care Îl cunosc pe Dumnezeu Tatăl şi pe Iisus Hristos, Fiul Lui, cu acea cunoaştere care este o descoperire şi o împreunare desăvârşită şi eternă.
Care Îl cunosc pe Dumnezeu cu acea cunoaştere ce îl face pe sufletul care o dobândeşte să devină de aceeaşi natură duhovnicească cu Hristos…
Care se altoiesc, sudându-se în Hristos, devenind ca El, cum ramul în tulpină, cum mlădiţa în viţă, cum mădularul în trup.
Căci un astfel de credincios devine o prelungire, în timp şi în lucrare, a lui Hristos Iisus, Cel care este Tulpina sa şi Capul său. ( Continuare ) »


Meditaţii la Apostolul din Duminica a VII-a după Paşti

Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI

…Cei care mai au amintirile mai trăiesc din ele. Dar cei care n-au apucat să aibă amintiri din ce să mai trăiască?

Primejdia pierderii continuităţii, primejdia ruperii lanţului de aur, primejdia dezrădăcinării noastre duhovniceşti este mortală. Să luptăm, cu toate lacrimile noastre, cu toate rugăciunile noastre, cu toate sfâşierile noastre, să mai salvăm ceea ce încă n-am pierdut, ceea ce încă n-a murit din noi, spre a nu ne prăbuşi în vârtejul fără fund, din care nu mai este revenire niciodată la viaţă.

Bătrânilor, povestiţi celor tineri!… Părinţilor, spuneţi copiilor voştri!… Voi, cei care ştiţi, învăţaţi pe cei care nu ştiu şi voi, cei care vă duceţi, împărtăşiţi celor care vin ceea ce nu trebuie să se uite, spre a păstra ceea ce nu trebuie să pierdem, fiindcă istoria noastră suntem noi. Iar dacă ne rupem noi de istoria noastră, ne rupem de înaintaşii noştri, de rădăcinile noastre, de numele nostru, ne rupem de noi înşine… Şi cine se rupe de sine însuşi este pierdut.

Până când un străin te rupe de casa ta, de fraţii tăi, de locul tău, dar nu te poate rupe de tine însuţi, trăieşti oriunde şi birui orice. Dar când tu însuţi te-ai rupt de tine însuţi, atunci eşti pierdut pe vecii vecilor…

…Scumpi fraţi bătrâni ai adunării Domnului, scumpi lucrători ai Frăţietăţii, scumpi păzitori ai turmei scumpe răscumpărate de Hristos, vă rugăm, cu ochii scăldaţi în lacrimi, fiţi treji şi vegheaţi asupra marii şi sfintei voastre datorii şi în jurul scumpei moşteniri date în grija voastră! Nu lăsaţi să intre în adunarea Domnului un lup cu altă învăţătură, un duh cu altă credinţă, un vestitor al unui alt „Iisus“ (II Cor. 11, 4)! Nu-l îngăduiţi să se ridice să ia cuvântul! Nu-l lăsaţi să continue, dacă l-a luat prin furt! Nu-l lăsaţi decât să asculte, dacă vrea! Iar dacă nu vrea să stea liniştit, luaţi-l de mână liniştit şi scoateţi-l frumos afară, să plece în drumul lui.

( Continuare ) »


Alte materiale pentru duminica a VII-a după Paşti

2Tată, a sosit ceasul…  – Traian Dorz,  Hristos – Mijlocitorul nostru

Rugăciunea Domnului Iisus Hristos – partea I, Traian Dorz

Prin cunoaşterea lui Hristos, o nouă făpturăIoan Marini, Gânduri creştine

Evanghelia despre Rugăciunea Domnului şi Mântuitorului nostru pentru noi Sfântul Nicolae Velimirovici

Rugăciunea Domnului Iisus Hristos – partea a III-a, Traian Dorz

Pentru ei mă rogTraian Dorz, Hristos – Mijlocitorul nostru

Nu iubiţi lumea – fratele Opriş

Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

PRIMUL SINOD ECUMENIC (Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

 

 

 


ŞTIM CĂ VEI VENI

Traian DORZ

Ştim că vei veni, Iisuse,
ştim, Iubit Iisus,
căci ’nainte de ’Nălţare
Tu aşa ne-ai spus,
ştim şi credem cu tărie,
căci al Tău Cuvânt
care ne-a promis aceasta
este-un legământ!

Vino, vino, vino –
Preaiubit Iisus,
şi ne ia cu Tine,
după cum ne-ai spus!

Ştim că Tu spui adevărul,
ştim, Iubit Iisus,
că-n curând e-a Ta Venire,
căci aşa ne-ai spus;
iată-nfrăgezesc măslinii,
semnul profeţit,
Te-aşteptăm, Iisuse, vino,
vino, – Bun-Venit!
Vino Tu, Iubite Dulce,
Mire Scump Iisus,
încunună-a noastră cruce
după cum ai spus,
şterge lacrimile noastre
cu sărutu-Ţi blând.
Amin – Vino, Scump Iisuse,
cum ai spus – curând!


Pe locul unde împărăteasa Elena a aflat Sfânta Cruce

Pr. Iosif TRIFA, Pe urmele Mântuitorului – Însemnări din călătoria la Ierusalim

… După a treia înconjurare, ne pogorâm la locul unde s-a aflat Crucea Mântuitorului. Înainte de a ne pogorî în acest loc, voi spune cum a fost aflată Crucea Mântuitorului.

După Învierea Mântuitorului, iudeii, în ura lor, au aruncat crucile răstignirii într-o adâncitură de lângă stânca Golgotei. Peste ele au cărat apoi gunoaie. Mai târziu, veniră şi pă­gânii şi mai astupară şi ei locurile sfinte, clădind peste ele temple idoleşti. Venind la putere împăratul creştin Constantin cel Mare, la anul 326, împărăteasa Elena plecă din Constantinopol la Ierusalim să afle Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul. Numai cu mare greutate putu afla împărăteasa Elena locurile sfinte, căci muntele Golgota era clădit cu temple idoleşti care trebuiră dărâmate. Împărăteasa însăşi stătea de faţă la lucrări şi arăta ostaşilor şi lucrătorilor unde să sape. După multă săpătură, în sfârşit, fu descoperită peştera Sfântului Mormânt şi, nu departe de acolo, fură aflate şi cele trei cruci de lemn în care se păstrau încă piroanele răstignirii. Greutatea era însă acum să se afle care dintre cele trei cruci este Crucea Mântuitorului. Atunci, Patriarhul din acele vremi, Macarie, duse toate cele trei cruci şi le atinse de o femeie bolnavă. Când se atinse de ea a treia cruce, îndată se tămădui. Prin această minune se află Crucea Mântuitorului. Împărăteasa Elena o îmbrăcă într-o ladă de argint făcută în formă de cruce, iar Patriarhul Macarie o aşeză cu mare prăznuire în biserică. Popor mult se strânse cu acest prilej la biserică şi gloata năvălea să vadă şi să sărute Sfânta Cruce. Atunci, Patriarhul Macarie se sui pe un loc înalt şi ridică Sfânta Cruce în văzul tuturor. Poporul îngenunché în faţa ei, strigând cu glas înalt: „Doamne, miluieşte!“. În amintirea acestei aflări a rămas Praznicul Aflării şi Înălţării Sfintei Cruci.

Împărăteasa Elena a lăsat Sfânta Cruce în grija Patriarhului Macarie. Ea a dus cu sine numai o parte din Sfânta Cruce şi piroanele. Însă, în curgerea vremilor şi a prigoanelor, Sfânta Cruce s-a pierdut. În muzeul Patriarhiei din Ierusalim, se arată azi numai câteva firicele de lemn despre care se spune că ar fi din Crucea Mântuitorului. ( Continuare ) »


Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

Sf-imp-Constantin-si-Elena_2Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Condacul 1 :
Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine ţi-a descoperit, cu care într-armându-te pe toţi vrăjmaşii i-ai biruit, acum şi nouă celor ce ne plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin, dă-ne nouă, împreună cu buna ta maică, Împărăteasa Elena, ajutor, celor ce cântăm vouă: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor!

Icosul 1 :
Ca un înger luminos ai binevestit lumii pe Domnul nostru Iisus Hristos, că este Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu cel adevărat; pentru aceasta cântăm ţie acestea:
Bucură-te, al creştinilor numit de noi tată;
Bucură-te, că singur Domnul Iisus în vis ţie s-a arătat;
Bucură-te, căci cu semnul Sfintei Cruci te-a înarmat;
Bucură-te, că pe Maxenţie, prin puterea cinstitei cruci, l-ai biruit;
Bucură-te, că în Roma cu mare alai ai intrat;
Bucură-te, că romanii cu bucurie împărat al lor te-au pus;
Bucură-te, că în cinstea Domnului Iisus Hristos o cruce de piatră în mijlocul Romei ai pus;
Bucură-te, că pe Sfânta Cruce ai scris: “Iisus Hristos NIKA”, adică, cu acest semn vei birui;
Bucură-te, că prin puterea crucii lui Hristos pe toţi vrăjmaşii tăi i-ai biruit;
Bucură-te, căci cu ştirea şi voia lui Dumnezeu, de boala leprei te-ai îmbolnăvit;
Bucură-te, că ţie sfinţii mai-marii apostolilor ţi s-au arătat;
Bucură-te, că prin învăţătura Sfântului Ierarh Silvestru cu toată inima ai crezut în Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 2-lea :
Văzându-te singur că eşti lepros cu trupul şi cu sufletul, ai chemat în ajutor pe Dumnezeul creştinilor, iar Dumnezeu, nezăbovind, ţi-a trimis pe Sfinţii Apostoli să te mîngâie şi ţi-a spus ce să faci ca să fii sănătos şi, bucurîndu-te de dumnezeiasca cercetare, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia! ( Continuare ) »


BINECUVÂNTEAZĂ-I VEŞNIC

Sf-Imp-Constantin-si-Elena

Binecuvântează-i veşnic, Dumnezeul meu, pe-acei
care Te-au slujit statornic, de-ai putut să crezi în ei,
care-au mers frumos şi rodnic, vrednici în cuvânt şi-n crez
– Dumnezeul meu, pe-aceia să-i mai binecuvântezi!

Răsplăteşte-i pe vecie, Dumnezeul meu, pe câţi
Ţi-au luptat cu vitejie, rămânând nedoborâţi,
ce-au primit mai bine crucea decât scaune şi-arginţi
– Dumnezeul meu, pe-aceia pune-i între cei mai sfinţi!

Fericeşte-i pe vecie, Dumnezeul meu, pe-acei
ce-au purtat printre ispite dragostea-Ţi curată-n ei,
ce, prin anii de surghiunuri, şi-au ars cel mai tainic foc
– Dumnezeul meu, pe-aceia du-i în cel mai dulce loc!

Străluceşte-i pe vecie, Dumnezeul meu, pe-acei
ce-au trecut lumini prin lume, purtând Semnul Tău pe ei,
ce-au sfârşit frumos tot lucrul care Tu le-ai rânduit
– Dumnezeul meu, pe-aceia nalţă-i cel mai strălucit!

Traian Dorz, Cântarea învierii


Evanghelia despre vindecarea minunată a orbului din naştere

Sfântul Nicolae VELIMIROVICI, predică la Duminica a V-a după Paşti

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni! (cf. Psalm 76:13,14).
Nu sunt ochi care să vadă toate aceste minuni, nici limbă care să le poată număra, nici minte care să le înţeleagă.
Ochii au văzut; ei au văzut şi au sfârşit în moarte. Limba a numărat şi şi-a pierdut graiul. Mintea a cugetat şi a fost cuprinsă de uitare. Cine poate cunoaşte minunile fără să cunoască pe Făcătorul de minuni? Şi cine poate să-L vadă pe Făcătorul de minuni şi să rămână viu?
Tot focul de pe pământ a venit şi vine de la soare, ne spun cei care se ocupă de cercetarea acestor lucruri. De ce nu a coborât soarele pe pamat, în loc să se întruchipeze în parte în pământ, în parte în apă, în parte în aer, în parte în lemn şi cărbune, în parte în animale? De ce, în fiecare dintre întruchipările împuţinate, soarele s-a ascuns sub o perdea groasă şi răcoroasă? De ce nu a venit pe pământ în toată întregimea lui, împlinită de focul şi lumina lui, înveşmântat în trup şi înfrânat de trup? Pentru că dacă ar trebui să se apropie foarte mult de pământ, pământul s-ar topi şi s-ar risipi ca aburul şi nu ar mai exista de loc.
Care dintre muritori ar putea sta lângă soare şi să rămână viu? Şi soarele este numai o zidire a lui Dumnezeu; este precum întunericul înaintea luminii lui Dumnezeu. Atunci, cine L-ar putea privi pe Dumnezeu care face minuni şi să fie viu?
Nu-ţi este limpede de ce Domnul Iisus a trebuit să ascundă strălucirea luminoasă a Dumnezeirii Sale sub învelişul gros, întunecat al trupului omenesc? Pentru că cine dintre oameni ar putea să rămână viu înaintea Lui? ( Continuare ) »


Voi, cei orbi

Traiab DORZ

Voi, cei orbi
(căci orb e-acela ce trăieşte-n fapte rele),
voi, ce-a cugetului haină
v-aţi pătat cu-a urii vină,
dacă vreţi al vostru suflet
să vi-l izbăviţi de ele,
o, veniţi,
Iisus de-a pururi la toţi orbii dă lumină!

Iar voi, cei la care Domnul
cu lumina Lui cea mare,
luminând al vostru suflet,
viaţa v-a făcut senină,
fiţi şi voi lumină celor
care-alunecă-n pierzare,
cu lumina voastră calea
le-arătaţi către lumină!
Iar voi, cei ce-n lume ardeţi
cu o flacără aprinsă,
luminând cărarea celor
care-n noaptea grea suspină,
arătaţi la cei orbi drumul
spre lumina cea nestinsă,
Jertfa Golgotei – lumina
ce dă tuturor lumină!


DOAMNE, SĂ VĂD!

Nicolae Steinhardt, din «Dăruind vei dobândi»

Vindecarea-orbului-88De orbire Domnul îi vindecă pe oameni în repetate rânduri. Referatul lui Matei pomeneşte două cazuri(Matei 9, 27-30; 20, 30-34) şi în amândouă este vorba de doi orbi. Marcu(Marcu 10,46-52) menţionează numai un caz, ai lui Bartimeu. Luca(Luca 18,35-42), tot unul, localizat, la Ierihon. Iar Evanghelia lui Ioan consacră un întreg capitol – al nouălea – tămăduirii orbului din naştere.

În referatele sinoptice orbii sunt cei care solicită mila şi lecuirea. La Ioan textul pare să impună concluzia că Iisus a lucrat din proprie iniţiativă. Domnul, în versiunile sinoptice întreabă pe cel orb ce voieşte sau pe cei orbi ce voiesc să le facă. Iar cel ori cei întrebaţi răspund aidoma (în vorbe niţel felurite): Doamne, să se deschidă ochii noştri; învăţătorule, să văd iarăşi ; Doamne, să văd! Şi cererea le este de îndată împlinită. Desigur că orbii implorau să-şi redobândească vederea, vederea fizică, posibilitatea pentru ochii lor de a-şi exercita funcţia lor firească, înregistrarea pe retină a înfăţişărilor lumii exterioare. Şi Iisus aceasta chiar, neîndoielnic, le dă: posibilitatea aceasta organică, fiziologică, fotografică.
Dar întrebarea pe care ne-o putem pune este dacă nu cumva Domnul săvârşeşte nu numai înlăturarea unui beteşug corporal (funcţional), ci şi mai mult decât atât? (în privinţa orbului din naştere evident e că-i dă har peste har: Se descoperă ca Fiu al lui Dumnezeu). Dacă, anume, reînnoita minune a vindecării orbilor nu cuprinde şi un învăţământ ascuns, duhovnicesc. Cuvintele din referatul lui Ioan (9, 39): „Am venit în lumea aceasta ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi” îndreptăţesc – întocmai ca reiterata Sa identificare cu lumina – bănuiala aceasta, impulsul de a căuta substantivelor orb, ochi, lumină şi verbului a vedea un tâlc simbolic, neaparent. ( Continuare ) »


De s-ar deschide ochii tăi

de Traian Dorz, din vol. Cântările Eterne

Vindecarea-orbului-19De s-ar deschide ochii tăi
acum cât e chemarea,
cât încă peste-a tale căi
nu s-a lăsat ’noptarea,
cât încă mai aşteaptă-aici
iertarea şi te-mbie,
căci vine-un ceas când ai să zici:
Vai mie, o, vai mie!…

Nehotărâtă îţi va sta
viaţa înainte,
n-ai să găseşti în jalea ta
nici lacrimi, nici cuvinte.
Seara vei zice: De-ar veni
odată dimineaţa,
aşa de crâncenă-ţi va fi
şi de amară viaţa…

Iar dimineaţa o să zici:
Să vin-odată seara,
atât de grea-ţi va fi aici,
de nepurtat, povara;
şi-aşa te vei ruga să mori
cu orice fel de moarte,
dar numai spaime şi fiori
vor fi în orice parte. ( Continuare ) »


Meditaţii la Apostolul din Duminica a VI-a după Paşti

Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI

În acest loc din Sfintele Scripturi, Duhul Sfânt vrea să ne facă să luăm bine seama la toţi cei care fac prea multă strigare în jurul lor, care umblă prea să se facă cunoscuţi, cărora le prea place să fie văzuţi numai în misiuni pe la alţii, numai în preajma aleşilor lui Hristos, numai în fruntea tuturor… De cele mai multe ori, duhurile acestora sunt nişte slujnice ale lui Satan şi umblă să facă numai rău lucrării lui Dumnezeu.

Răul pe care urmărea să-l facă Satan prin slujnica asta era că – după ce ea, fiind văzută cu Apostolii Domnului, iar oamenii care s-ar fi întors la Domnul, prin cuvântul lor, ar fi apucat pe calea credinţei – după plecarea Apostolilor, aceste suflete ar fi rămas cu ea, cea care fusese văzută cu ei. Pe temeiul acesta, duhul viclean s-ar fi lăudat apoi şi s-ar fi aşezat el în fruntea lucrării Domnului, care începuse acolo. Apoi ştia el mai departe cum să ducă totul la nimicire.

Deschideţi-vă ochii, fraţilor şi surorilor, şi vedeţi în câte locuri s-a întâmplat şi se mai întâmplă şi astăzi aşa! Uitaţi-vă la atâtea cetăţi în care au propovăduit Evanghelia apostoli atât de minunaţi ai lui Hristos! Ce lucrare sfântă şi frumoasă făcuseră ei, cu câte osteneli şi jertfe au luptat ei, până când au adunat acolo sutele de suflete pentru Hristos! Şi, cum a apărut acolo, dintr-o dată, o „slujnică“ a diavolului, care, apoi, aşezându-se în frunte, strigând, cântând şi răstălmăcind, a dus la ruină, la prăpăd şi la foc totul. Cine a nimicit atâtea adunări frăţeşti şi mai este pe cale să nimicească tot aşa încă şi pe altele? Acest duh, prin câte o „slujnică“ de asta!…

Porunciţi puternic, în numele lui Hristos, acestor duhuri să iasă dintre voi şi luptaţi cu hotărâre împotriva duhurilor acestea prefăcute. Vorbele lor sunt frumoase, dar cei care le spun nu le folosesc decât pentru a înşela sufletele. Faptele lor sunt rele. Iar roadele acestor fapte sunt numai în folosul diavolului şi în paguba lui Hristos. Nu vă faceţi părtaşi la osânda lor.
Ajungă cât rău au făcut până acum! Şi ajungă cât i-aţi sprijinit, crezându-i îngeri!


( Continuare ) »


CEI CU VEDEREA SĂNĂTOASĂ

Traian DORZ

Cei cu vederea sănătoasă văd mai departe,
-adică pot
să vadă-n oameni
şi în lucruri,
– dar nu aceasta este tot!
Cei cu vederi pătrunzătoare
văd Adevărul mai profund,
căci tainele din gând şi vorbă
în duhul inimii s-ascund.

Doar cel ce vede Adevărul
nu poate fi nicicând minţit,
toţi ceilalţi văd înfăţişarea
şi-s înşelaţi necontenit.
– Dă-mi, Doamne, Duhul Tău,
ce poate pătrunde Adevărul tot,
din toate
pentru lupta vieţii
înţelepciunea Ta s-o scot!


Alte materiale la Evanghelia orbului

Duminica orbului din naştere
Sfântul Ioan Gura de Aur

Iisus vindecă doi orbi, Preot Iosif TRIFA

Vindecarea a doi orbi şi un mut în Capernaum,
Parintele Constantin Galeriu

Cuvânt la Duminica a VII-a după Rusalii,
Sfântul Ioan Gură de Aur

EVANGHELIA DUMINICII A VI-A DUPĂ PAŞTI (a Orbului),
Preot Iosif TRIFA

Despre părerea de sine şi smerita cugetare,
Sfântul Ignatie Briancianinov
, predică în Duminica Orbului

ADMIRAŢIILE DOMNULUI: Orbul din naştere,
Nicolae Steinhardt

CUM ŢI S-AU DESHIS OCHII?,
Traian Dorz,
HRISTOS
–VINDECĂTORUL NOSTRU

EU UNA ŞTIU!, Traian DORZ

CÂND TRECEA, IISUS A VĂZUT PE UN ORB, Traian DORZ

Răbdarea în suferinţe, Sfântul Ioan Gura de Aur

DU-TE DE TE SPALĂ!, Traian DORZ

Ce să facem pentru a ne învrednici de har sau cu ce poate fi asemuită Împărăţia lui Dumnezeu?, Sfântul Teofan Zăvorâtul

LUMINA ŞI VEDEREA, Traian DORZ

ÎN FAŢA PORŢII ÎNDURĂRII, Traian DORZ

Traian DORZ, poezii: DESCHIDE-MI, DOAMNE, OCHII; VOI, CEI ORBI; O, ZI DE FERICIRE; ÎŢI MULŢUMIM, LUMINĂ; SUNT OCHI CE VĂD; CEL CARE PLÂNGE; MĂ SUI DIN TRISTELE ADÂNCURI; RECUNOŞTINŢĂ, DOAMNECEI CU VEDEREA SĂNĂTOASĂ; SLĂVITĂ FII, LUMINĂ; Noi L-am aflat

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

13. O Părinte-al mângâierii; 23. Nu-mi mai lua, Iisuse; 57. Şi tu, şi eu; 93. Nu-i nimeni mai dator; 125. Câţi ne-am atins de Domnul; 141. Iisuse dulce, fii-mi; 202. Când ochii storşi de lacrimi; 240. O, Tu mi-ai dat vederea; 248. Doamne, ce dator pot fi; 263. Mai ’nainte de-a-mi fi ochii; 313. Lumina veşniciei noastre; 355. Îţi mulţumesc că mi-ai venit; 537. Mai orb ca cel fără vedere; 628. În căi rele; 681. Lumină ce mi-ai înnoit; 691. Tu, care-ai aflat lumina; 913. Mila, numai mila; 104. Străină-a fost viaţa mea; 105. Sfâşiat de chinuri grele; 133. Tu mi-ai fost şi-mi eşti scăpare; 155. Unde să mă duc?: 189. Tu poţi; 202. Când ochii storşi de lacrimi; 252. Departe-ntotdeauna; 539. Pe patul suferinţei gem; 540. Gem inimi sub adâncă apăsare; 545. Doamne Dumnezeul meu; 966. Eu sunt zdrobit de tot; 1045. Să te privesc din plin


EVANGHELIA DUMINICII A V-A DUPĂ PAŞTI (a Samarinencii)

samariteancaDespre „apa cea vie“

Ce minunată şi plină de învăţături este această Evanghelie! Samarineanca se mira de „apa cea vie“; nu-şi putea da seama ce ar fi şi cum ar fi o astfel de apă. Dar eu mă întreb: oare mai altcum e azi? Oare câţi dintre creştinii de azi ar putea da un răspuns corect la întrebarea: „Ce e apa cea vie?“ Vom începe deci prin întrebarea: Ce este „apa cea vie“?
Şi vom răspunde îndată, pe scurt, direct şi precis: „Apa cea vie“ este izvorul ce curge din Stânca Gol­gotei; este Jertfa cea mare şi Sfântă a Crucii.

Fântâna darurilor şi a dragostei Tatălui Ceresc noi o aveam din veşnicie. În grădina Edenului, ea curgea din plin şi din toate izvoarele. Dar păcatul lui Adam a astupat această fântână. Izvorul ei s-a retras în stâncă. Lumea a devenit „un pământ pustiu, neumblat şi fără de apă“ (Ps. 63, 1). A trebuit să vină Fiul lui Dumnezeu să sape iarăşi fântâna. Şi a trebuit să sape adânc şi din greu. A trebuit să Se coboare în adâncul pământului, să afle izvorul. A trebuit să lovească stânca aceasta cu Crucea Sa şi cu suferinţele Sale. Suliţele soldaţilor, cuiele şi ciocanele răstignitorilor a trebuit să sape în stâncă. Când a răsunat cuvântul: „Săvârşi­tu‑s‑a!“, a ţâşnit Izvorul apelor vii. Într-o lume „pustie şi fără de apă“ s‑au revărsat apele vieţii şi s-a auzit strigarea: „De însetează cineva, să vină la Mine şi să bea“ (Ioan 7, 37); şi „…cei însetaţi, veniţi la ape“ (Isaia 55, 1). Şi de atunci apele vieţii curg mereu prin lume. Ele curg şi vor curge mereu, până la sfârşitul veacurilor, dând tuturor celor care se adapă din ele iertare de păcate, sănătate, viaţă, fericire şi mântuire. Izvorul apelor vii a ţâşnit din Stânca Golgotei. Strămoşii noştri aveau datina să ridice pe la răspântiile drumurilor câte o cruce sub care săpau o fântână pentru drumeţii cei însetaţi. ( Continuare ) »


La duminica samarinencii

Sfântul Ioan Gură de Aur, din „Comentar la Evanghelia de la Ioan” – OMILIA 34

„Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi şi vedeţi un om care mi-a spus toate cîte am făcut: Nu cumva Acesta este Hristosul? ” (Cap.4, Vers.28,29 – Vers.39).

Ne trebuie multă rîvnă şi trebuie să ne însufleţească un zel destul de mare, fără de care nu vom putea dobîndî bunurile pe care ni le-a promis Iisus Hristos. Şi sigur, o spune el însuşi, pe atît zicînd: „Dacă cineva nu-şi ia crucea sa şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine” (Mt. 10,38) şi pe atît: „Eu am venit să arunc foc pe pămînt şi cît aş dori Eu ca să se aprindă” (Lc. 12,49). Prin aceste cuvinte, Iisus Hristos ne învaţă că ucenicul Lui trebuie să fie rîvnitor, cu totul de foc şi totdeauna gata să se expună la tot felul de pericole.
Aşa era samarineanca; inima ei era aşa de aprinsă din cuvîntul lui Iisus Hristos pe pare l-a auzit încît lăsîndu-şi găleata şi apa pentru care a mers la fîntîna aceasta, ea aleargă în cetate ca să cheme tot poporul ca să vină să-L vadă pe Iisus.

„Veniţi, zice ea, şi vedeţi un om care mi-a spus mie toate cîte am făcut”. Vedeţi rîvna ei, vedeţi prudenţa ei; ea a venit să scoată apă, şi aflînd adevăratul izvor, ea părăseşte dispreţuieşte fîntîna pămîntească, pentru a ne învăţa, cu toate că printr-un exemplu destul de smerit, că dacă vrem să ne punem să studiem cereasca învătură, noi trebuie să dispreţuim toate lucrurile veacului.
Ceea ce au făcut apostolii, această femeie a fâcut-o la fel, şi chiar cu mai multă rîvnă în măsura puterilor ei. Aceia fiind chemaţi, şi-au lăsat plasele lor, dar aceasta, în mod voluntar, şi fâră să-i poruncească nimeni şi-a lăsat găleata şi a făcut slujbă de evanghelist; bucuria ei i-a dat aripi, şi ea nu aduce la Iisus Hristos o persoană sau două ca Andrei şi ca Filip, ci pune în mişcare toată cetatea şi atrage la el tot poporul. ( Continuare ) »


Meditaţii la Apostolul din Duminica a V-a după Paşti

Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI

Scumpii mei fraţi, binecuvântaţi pe Domnul în orice vreme şi nu vă spăimântaţi niciodată de nici o ameninţare a vrăjmaşilor voştri. Dacă voi sunteţi nişte flăcări ale Duhului Sfânt, vină furtuna cât de mare peste voi, împrăştie-vă cât de departe printre cei străini, printre cunoscuţi sau printre necunoscuţi. Aceasta nu va face decât ca voi să fiţi folosiţi de Duhul Sfânt pentru cea mai mare slavă a Domnului vostru Iisus şi pentru cea mai mare binecuvântare a celor la care vă trimite El, pentru a le duce şi lor lumina mântuirii lui Dumnezeu.

Furtuna va trece, dar focul aprins va rămâne.
Vrăjmaşii care v-au împrăştiat se vor risipi, dar rodul pe care l-aţi strâns pentru Dumnezeu va rămâne.
Rănile voastre se vor vindeca, lacrimile voastre au să se usuce, averile pe care vi le-aţi pierdut vă vor fi înlocuite, dar ceea ce  v-aţi câştigat la Dumnezeu vă va rămâne o bogăţie veşnică.


Frumoasă-i îndrăzneala

Traian Dorz, din Scumpele noastre suroriIisus si samarineanca

Frumoasă-i îndrăzneala vieţii re-nnoite,
cu cât i-au fost mai negre păcatele trăite,
cu cât i-au fost mai multe greşelile iertate,
cu cât i-au fost mai grele durerile-ncercate.

Frumos este curajul ce-l capătă iubirea,
când află, dintr-o dată, puternic, mântuirea…
Când se-ntâlneşte-n faţă cu Dumnezeu, deodată,
şi inima-i învie ca din mormânt salvată.

…Aşa Samariteanca a fost după-ntâlnirea
cu Domnul, la fântână, aflându-şi mântuirea…
Din cea mai temătoare, mai slabă şi retrasă,
a devenit femeia nespus de curajoasă…

S-a dus, chemând la Domnul cetatea ei întreagă,
vestindu-le-Adevărul, ca toţi să-l înţeleagă…
Cuvântul şi iertarea cu toţii să primească,
la fel cu-a ei, viaţa Hristos să le-o-nnoiască.

Şi-aşa mărturisire a dus ea prin cetate,
că s-au întors la Domnul atâtea vieţi chemate;
iar, după ani, când vremea prigoanelor sosise,
aici aflară fraţii atâtea uşi deschise…

*
…O, voi, Samaritence, aveţi pe veşnicie –
dac-aţi aflat pe Domnul – o mare datorie:
s-aduceţi cu-ndrăzneală, prin vorbă şi prin faptă,
cetatea voastră-ntreagă la Domnul Ce-o aşteaptă…


ORICUI BEA DIN APA ACEASTA

Traian Dorz, din HRISTOS – IZVORUL NOSTRUfemeia samarineanca

„Iisus i-a răspuns: «Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete.»“ (Ioan 4, 13)

Suflete însetat după viaţă sau după fericire sau după dragoste… nici un izvor de pe lume nu-ţi poate stâmpăra setea aceea care din adâncul sufletului tău se ridică cerând săturarea!
Nici o apă din lumea aceasta nu ţi-o poate potoli. Căci oricare ar fi obiectul dorinţelor tale, ceea ce cauţi tu cu ade-vărat este fericirea, iar aceasta se găseşte numai la Hristos. Însetezi tu oare după glorie, după slava lumii, după cele-britate?
O, oricui va bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete, o sete mai mare şi mai nepotolită! Ţi se pare că primind ceva din aceste lucruri pe care le cauţi îţi stâmperi puţin setea. Dar numai ţi se pare! Căci ea revine şi mai fierbinte. Iar la urmă, sufletul tău, scârbit de toată această apă înti-nată cu atâtea murdării celebre, se va îneca în deznădeje.
Alexandru Macedon a spus: «Universul este plin de atâtea miliarde de planete uriaşe, iar eu n-am putut cuceri şi păstra nici măcar una din acestea, cea mai mică: ce nemernic sunt!…» Adevărata glorie o câştigi în Hristos atunci când cauţi, uitând de tine, să-I aduci Lui cea mai mare slavă. Toate celelalte sunt deşertăciuni. Nici un muritor nu-i mai nefericit ca acela care le câştigă. Oricât de puţină istorie ai cunoaşte, tot ar trebui să ştii acest lucru!
Însetezi tu oare după locuri înalte, după scaune alese, după slujbe mari? Faci totul să le dobândeşti? Calci în picioare mila, dreptatea, prietenia, cinstea şi sufle-tul tău şi al altora numai să le ajungi şi să pui mâna pe aceste deşertăciuni? ( Continuare ) »


Pagina 1 din 13112345678910...203040...Ultima »