Veniti să privim la crinii

Veniti să privim la crinii

Traian DORZ

Veniți să privim la crinii
cerului cu dragi veșminte
si să ne-amintim cu toții
ale Domnului cuvinte…

Doamne, cât trăim,
fă să ne-amintim
tot Cuvântul Tău,
să-L trăim mereu.

Să n-avem prea multa grijă
de lumeasca-mbrăcăminte,
ci de suflet mai degrabă,
să-l gătim cu haine sfinte.

Veniți să privim la corbii
care nu strâng în grânare,
sa vedem cum Tatal nostru
grija hranei lor o are.

Nici noi, de lumeasca hrană,
să nu fim prea-n framântare,
ci să strângem mai degrabă
hrana cea nepieritoare…

„CĂUTAŢI MAI ÎNTÂI ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU”

Evanghelia de duminică este plină de minunate învăţături sufleteşti. Zice mai întâi evanghelia că fiecare om are în el o lumină şi, când această lumină se întunecă, oare cât de mare se va face întunericul? Această lumină este conştiinţa omului, adică mustrarea sau mulţumirea sufletească ce o are omul când face fapte rele sau bune. Această lumină i s-a dat fiecărui om. Cine Îl primeşte pe Mântuitorul şi lumina Lui, în acela lumina conştiinţei luminează şi cele mai mărunte lucruri ale omului. Dar în cel păcătos, în cel ce stăruie în păcate şi fărădelegi, se stinge şi această lumină, întuneric mare se face într-un astfel de suflet.

predica-de-pe-munte_17_11

Astfel de oameni îşi pierd cu totul văzul şi auzul cel sufletesc. Despre astfel de oameni a zis psalmistul că „ochi au, dar nu văd, urechi au, dar nu aud” (Ps 135, 16-17). Aceştia sunt [cei] despre care a zis prorocul Isaia că: „Zic răului că este bun şi binelui că este rău, întunericul îl numesc lumină şi lumina întuneric, amarul dulce şi dulcele amar” (Is 5, 20). Mai ales în vremile noastre, este plină lumea de astfel de oameni care n-au ochi pentru lucrul Domnului şi mântuirea sufletului. Nu cumva şi tu, cititorule, eşti dintre aceştia? | Continuare »

Evanghelia minţii curate

Evanghelia minţii curate

Sfântul Nicolae Velimirovici, predică la duminica a treia după Rusalii

Dintre toţi oamenii de pe pământ, cea mai mare răspundere înaintea lui Dumnezeu o poartă cel ce se numeşte pe sine creştin; Dumnezeu le-a dat cel mai mult creştinilor, şi va cere mult de la ei. Popoarelor care s-au îndepărtat de descoperirea primordială a lui Dumnezeu. Dumnezeu le-a lăsat natura şi mintea: natura drept carte şi mintea drept îndreptar de citire a acestei cărţi. Creştinilor însă pe lângă natură şi minte, le-a fost restaurată revelaţia primordială, şi li s-a dat o nouă revelaţie în Domnul Iisus Hristos. Creştinii au şi Biserica, paznic, tâlcuitor şi îndrumător întru amândouă Revelaţiile; în sfârşit, creştinii au şi puterea Duhului Sfânt, de viaţă-dătătoare, învăţător şi călăuzitor încă din începutul Bisericii. Astfel pe când necreştinii au un singur talant – mintea – care îi îndrumă şi-i învăţa din cartea naturii, creştinii au cinci talanţi: mintea, revelaţia veche, revelaţia nouă, Biserica şi puterea Duhului Sfânt.

Când un om care nu este creştin se întoarce către natură, să o citească şi să o tâlcuiască, are lumina unei singure candele: mintea; când un evreu se îndreaptă către natură, să o citească şi să o tâlcuiască, are lumina a două candele: mintea şi revelaţia veche; dar când un creştin se îndreaptă către natură, să o citească şi să o tâlcuiască, are lumină a cinci candele: mintea, revelaţia veche, revelaţia nouă, Biserica şi puterea Duhului Sfânt. Cine, aşadar, vede mai bine: cel cu o lumină, cel cu două sau cel cu cinci ? Fără îndoială că toţi pot citi câte ceva, dar nici vorbă că cel cu cinci lumânări va vedea mai limpede şi mai departe decât ceilalţi doi. | Continuare »

Meditaţii la Apostolul din Duminica a 3-a după Rusalii

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

… Nu judecătorul îl condamnă pe un criminal, ci crima sa îl condamnă. Judecătorul n-are cu el nimic, crima lui are. Ea nu-l lasă. Ea îl osândeşte.
Tot aşa va fi şi la Judecata lui Hristos. Păcatele omului vor striga după el. Cuvintele lui îl vor osândi. Faptele lui îl vor condamna.
Cum se va întâmpla asta, nu ştim. Poate că fiecare păcat va căpăta un chip, un grai, o mărime. Fiecare cuvânt vinovat, la fel. Fiecare gând, fiecare pas, fiecare loc al păcatului vor căpăta forma, greutatea, mărimea, urâţenia, violenţa, grozăvia şi cine mai ştie ce alte însuşiri ale păcatului făcut… şi toate acestea îm mpreună vor osândi pe cel care a săvârşit acele păcate.
Tot aşa, Nevinovăţia, Dreptatea, Sfinţenia, Cuvântul, Adevărul, Iubirea şi toate virtuţile vătămate prin acel păcat se vor ridica şi ele ca martori acuzatori împotriva celui neascultător de Dumnezeu.
Iată cine ne vor judeca sau ne vor dezvinovăţi, potrivit cu viaţa şi cu faptele fiecăruia!
Ele – şi nu dragostea lui Dumnezeu.
Ea numai va privi cu durere pe cel care n-a ascultat-o şi pentru care atunci nu va mai putea face nimic.
Fiindcă tot ce a putut face când se putea a fost respins.

 TDorz1

N-AM PRIVIT LA CRINII

N-AM PRIVIT LA CRINII

Traian Dorz

N-am privit la crinii câmpului de vară
ce nu-şi torc, Iisuse, nici nu-şi ţes veşminte,
ca văzând fiinţa cum le-o-mbraci Tu iară
să-nţeleg dojana şi să iau aminte!

N-am privit la corbii care n-au grânare
unde cu-ngrijire să-şi adune hrana,
ca văzând, Iisuse, cum le dai mâncare
şi luând aminte, să-nţeleg dojana…

N-am privit, Iisuse, ca să iau aminte
şi-azi sub grea dojană inima-mi tânjeşte…
– poate fi mâncare, pot avea veşminte,
vieţii mele, Doamne, altceva-i lipseşte!

La ceasul socotirii

La ceasul socotirii

Vlad Gheorghiu

O, drag psamistul nostru demult e-n ceruri dus.
Pe-aicea mulţi uitară cântarea lui curată,
Cuvântul sfânt e astăzi prea uşuratic spus
Şi alte sensuri poartă în gura apostată.

El, crucea sfântă-a Oastei pe drumul cel ceresc
Eroic şi martiric a dus fără cârtire
Ca toţi urmaşii care pe-acelaşi drum pornesc
Să aibă-n el modelul trăirii în sfinţire.

Cu mâinile crăpate de muncă şi de chin
Desţelenit-a calea ce-mpiedica urcuşul…
La fiecare picur de sânge sau suspin,
Cântări nemuritoare îi izvora arcuşul.

Dar astăzi, mâini viclene au pus în cale spini
Cotind spre nicăierea cărarea luminoasă
Şi psalmii sfinţi, odată de adevăruri plini,
Sunt azi întorşi, s-aducă dovadă mincinoasă.

O, dacă adevărul curat şi sfânt a fost
Plătit atât de aspru şi crunt prin suferinţă,
Ce preţ avea-va oare minciuna şi ce cost
Mulţimile lipsite de dreapta cunoştinţă?

Se-apropie sfârşitul şi Ziua Mare când
Răspunde-vom cu groază pentru iubiri trădate,
Credinţa răsucită va cere cont strigând
Din inimile care spre iad sunt îndrumate.

Să ne trezim cât încă mai e-o nădejde sus,
Cât încă nu se-aude a trâmbiţei strigare
Să-ntoarcem drumul nostru chiar până unde-am pus
Greşitul pas.  Să-nceapă frumoasa ascultare.

Măcar în ceasul ultim, cu ultimul îndemn,
Să ridicăm în frunte iar steag de biruinţă,
Pe urma-nsângerată, ca după dulce semn,
Să mergem către ceruri în pas de pocăinţă…

[Oricine îl va asculta va fi binecuvântat…]

Traian DORZ, HRISTOS – MĂRTURIA MEA (fragment în lectura autorului)

TDorz11… Dar voi, fraţii şi fiii noştri, să fiţi pe deplin încredinţaţi şi siguri că El va avea grijă să vă pregătească şi să vă aducă îndrumătorul necesar când corabia Lucrării Lui va ajunge la trecerea printre alte stânci, şi coloana Oastei Sale la confruntarea cu vreo altă fiară.
A fost o vreme când şi eu priveam cu îngrijorare în jurul meu, ca să descopăr printre feţele şi inimile tinere şi frumoase pe acela peste care să văd semnul cel tainic după care să recunosc că acela este alesul şi urmaşul rânduit de Dumnezeu, care să meargă mai departe în frunte, purtând steagul Oastei cu o mână tare, cu o frunte înaltă şi cu nişte ochi curaţi, inteligenţi şi pătrunzători…
Dar poate n-a fost încă vremea ca el să se arate. Poate că el este chiar printre noi, dar ochii noştri sunt împiedicaţi încă să-l cunoască, precum erau ochii celor din Egipt să-l cunoască pe Moise, copilaşul cel frumos. Ori ai celor din Betleem, pe David, tinerelul cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă (I Sam 16, 12). Sau ai celor din Emaus, pe Hristos cel Înviat şi Biruitor (Lc 24, 16).
Oricum însă, eu sunt deplin încredinţat că el este. Şi că Domnul Dumnezeul nostru va face ca el să fie cunoscut la vremea sa… | Continuare »

LA SCADENŢA ISPĂŞIRILOR

LA SCADENŢA ISPĂŞIRILOR

Iată că anul acesta duminica sfintilor români cade atât de aproape de ziua plecării la Domnul a unuia dintre înaintaşii Oastei, care a pătimit atât de mult în perioada comunistă.
Deşi capitolul este foarte lung, lecturarea lui nu poate fi pusă în balanţă cu grozăviile pe care le-a îndurat preaiubitul nostru înaintaş pentru a-şi apăra credinţa lui cea dreaptă şi pentru a-i ascunde pe fraţi de ochiul şi bâta duşmanului viclean.

Traian Dorz, Istoria unei jertfe, volumul III (Rugul), capitolul 3.

…În ziua din februarie 1950, când se împlineau 12 ani de la izbăvirea de suferinţe a Părintelui Iosif, s-au petrecut următoarele:
Eram chemat la primăria din satul unde locuiam, să ajut cuiva la o lucrare pe care o avea de făcut.
Într-un timp, cineva intră unde lucram eu şi îmi spuse că sunt chemat până afară. Am ieşit pe sală.
Acel cineva care mă chemase era în uniformă de căpitan. Mă întrebă aspru:
– Cum te numeşti?
Îmi spusei numele.
– Eu sunt şeful Securităţii. Vii cu mine imediat, aşa cum eşti! Nu mai faci nici o mişcare. Ai înţeles?
Şi îmi arătă uşa de la ieşire. Am ieşit înaintea lui. Afară era o zi frumoasă şi călduţă. Era pe la amiază.
În faţa primăriei, pe câmpul gol, era o mulţime de săteni care săpau la o fântână pentru sat. Toţi lăsaseră lucrul şi se uitau după mine cum eram dus arestat de către omul stăpânirii. | Continuare »

AM FOST ALEŞI

AM FOST ALEŞI

Am fost aleşi să fim o jertfă
de-nviorare pentru voi,
fiind supuşi de Domnul nostru
atâtor lungi şi grele munci,
sub Mâna Lui, atâta vreme
ne-a curs al lacrimii şuvoi –
azi voi cântaţi cu bucurie,
fiindcă noi am plâns atunci.

Prin viscoliri de ierni vrăjmaşe,
am fost trimişi în loc oprit
s-aducem focul sfânt s-aprindă
al vostru suflet îngheţat,
azi voi cântaţi cu bucurie,
vi-e dorul inimii-mplinit,
dar nouă ne e arsă viaţa
prin care dorul v-am purtat.

Din jertfa inimilor noastre
ce neştiut s-au mistuit,
aţi strâns voi binecuvântarea
şi-avântul inimii v-aţi strâns,
ce bine că nu ştiţi voi preţul
ce-n locul vostru l-am plătit,
că poate n-aţi cânta nici unul,
dac-aţi cunoaşte cât am plâns…

Dar fericirea că pe-ntinsul
acestor zări cândva pustii
se leagănă acum belşugul
bogat şi greu, şi sănătos
întrece înmiit durerea
din anii cruntelor urgii,
sub care-am dezgropat comoara
transfigurării prin Hristos. (Traian DORZ)

Alte materiale despre trecerea la Domnul a marelui nostru înaintaş, fratele Traian Dorz – 20 iunie 1989

Am fost clopot – Traian Dorz

Acest om mare sfârseşte nu în declin, ci în apogeu – Mircea Andronic

„Moartea a fost înghiţită de viaţă.” – Traian Dorz

CÂNTĂRILE DIN URMĂ – Traian Dorz

File de Acatist (Fratelui Traian Dorz) – Vlad Gheorghiu

AM SUFERIT PRIN LUME – Traian Dorz

Omul acesta a fost omul rugăciunii – Viorel Bar

Rugă pentru Psalmistul Oastei – Vlad Gheorghiu

El a fost o unealtă sfântă în mâna lui Dumnezeu… – Vasile Câmpeanu (Ogruţan)

CÂND AM SĂ PLEC… – Traian Dorz

 

[Răscumpăraţii iertaţi prin Sângele Său cel Sfânt]

Gândul veşniciei le-a ţinut sfinţilor privirea şi inima aţintită la modelul desăvârşit al frumuseţii şi al dragostei ascultătoare, adică la Iisus Hristos, Domnul şi Preaiubitul lor.
De dragul Lui şi spre slava Sa, tot ce au putut realiza aceştia pe pământ nu i-a putut satisface. Ei au dorit mereu şi mai mult.
O, dacă acest gând ar fi tot mai puternic şi mai hotărâtor în noi toţi!
(Taian Dorz)

EVANGHELIA DUMINICII A 2-A DUPĂ RUSALII (a Sfinţilor Români)

EVANGHELIA DUMINICII A 2-A DUPĂ RUSALII (a Sfinţilor Români)

Părintele Iosif Trifa, Despre pescuirea cea sufletească

Evanghelia acestei duminici ne arată cum i-a chemat Iisus la apostolie pe patru dintre Apostoli. Din pescuitori de peşti i-a făcut pescuitori de suflete. „Veniţi după Mine, le-a zis Domnul, la o pescuire mai minunată decât cea pe care o faceţi… Eu vă chem în marea cea largă a vieţii, unde veţi pescui suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu; în Numele Meu veţi arunca mrejele şi multe suflete veţi scoate din adâncul pierzării… Cei patru pescari au ascultat chemarea Domnului. Mai târziu, Domnul a alăturat la ei încă opt „pescuitori“ de suflete. Minunată pescuire sufletească au făcut aceşti doisprezece „vânători“. În istoria lumii nu se cunoaşte o altă aşa minune ca doisprezece pescari simpli să cucerească o lume întreagă pentru Evanghelie.
Alexandru Macedon a pornit odinioară cu o uriaşă armată, ce întuneca soarele, să cuprindă lumea; şi n a putut răzbi. Şi, iată, doisprezece pescari au cuprins-o fără să aibă nici putere şi nici ştiinţă lumească…
Taina acestei biruinţe este, înainte de toate, darul şi lucrarea Duhului Sfânt. Prin cei doisprezece Apostoli a lucrat puterea Duhului Sfânt; a lucrat prin ei Iisus Mântuitorul, prin darul şi harul Duhului Sfânt.
În al doilea rând, vine râvna Apostolilor. Iar în al treilea rând, această biruinţă a fost ajutată şi de râvna celor care au primit Evanghelia mântuirii. La începutul creştinismului, fiecare creştin era un mic apostol şi vestitor al Evangheliei. Evanghelia s-a vestit şi s-a dus de la om la om, de la suflet la suflet. | Continuare »

Pacea sufletelor nalte

Pacea sufletelor nalte
stă-n credinţa lor frumoasă,
ele pot să lase totul,
dar iubirea
nu şi-o lasă.
– Dragi urmaşii noştri,
ţineţi
la iubirea cea curată,
renunţaţi, de vreţi,
la toate,
dar la asta, niciodată!

Cei ce-n suflet au credinţă,
iar în fapte frumuseţe,
orice zări le sunt cântare,
orice zile
li-s ospeţe.
Toate holdele li-s aur,
nopţile, cu lună plină;
– dragi urmaşii noştri,
astfel,
creşteţi şi voi în lumină! | Continuare »

Dragostea pentru înaintaşi

Dragostea pentru înaintaşi

O, pământule sfânt în care odihnesc osemintele sfinţilor noştri înaintaşi, fii binecuvântat!
Cu palmele noastre cele mai bătătorite de munca cinstită, dorim să-ţi închidem cât mai moale şi mai blând rănile brazdelor greşite, să-ţi netezim marginile răzoarelor tale dureroase, să-ţi aşezăm cât mai frumos pernele semănăturilor tale.
Pentru ca să ţi se vindece cât mai repede orice durere pe care ţi-am pricinuit-o şi să ţi se liniştească orice rană.
Ca să fii cât mai frumos şi mai fericit, tu, pământule sfânt în care odihnesc ca într-un chivot de altar sfintele oseminte ale minunaţilor noştri înaintaşi sfinţi.

Pe aici, iată, chiar pe aici unde ţin eu picioarele mele înfiorate au călcat picioarele tatălui meu, s-au aplecat genunchii bunicului meu şi au sângerat palmele străbunilor mei.
De aici au luat spicele de aur străbunele mele, bunica şi mama mea, atunci când erau fete tinere, frumoase şi harnice – făcându-şi din ele cununa secerişului şi punând-o peste părul lor bogat, frumos, strălucitor şi auriu, tot ca spicul grâului acestuia
sau ca raza soarelui ceresc
prin care mergeau ele, la fel de frumoase, ca grâul şi ca soarele.
O, ce nalte şi adânci sunt lacrimile şi rugăciunile acestor gânduri! | Continuare »

Sfinţilor înaintaşi

Vlad Gheorghiu

PrIosif-TDorzCe nalt, şi alb, şi strălucit e drumul înainte
când ni-i brăzdat de-naintaşi cu urme dragi şi sfinte.
Când semnul jertfei lor ne e atât de viu în faţă,
să nu uităm nimic din tot ce ei adânc ne-nvaţă.

O, naintaşii noştri dragi au aură de cruce,
iar urma paşilor de sfinţi atâta rod aduce
cu cât mai multe lacrimi ard pe faţa lor slăvită
şi mai prin foc şi spini zoresc spre Patria dorită.

De la Hristos, pân’la Hristos, coloană infinită
de sfinţi martiri vor sângera umblarea cea sfinţită.
Şi fiecare strop căzut străluce cât un soare
desţelenind pentru urmaşi a cerului cărare.

Căci, către Cel ce S-a jertfit, doar drum de cruce suie
şi-acei ce-l vor bătători, pentru urmaşi, să spuie
şi celor care, după noi, pe-a umbrei morţii vale,
vor căuta slăvitul steag din capătul de cale:

Că nu-i alt drum către Hristos şi către-a Lui nuntire,
decât cel tot prin cruce dus şi jertfe, spre sfinţire,
că nu se poate ocoli al suferinţei nume,
– ca urma tălpii noastre-apoi pe fii să ni-i îndrume!

JERTFĂ ŞI ÎNĂLŢARE

JERTFĂ ŞI ÎNĂLŢARE

Traian Dorz, din  LOCURILE NOASTRE SFINTE

Totul este profetic şi divin aici. Drumul Eroilor până la Scara Îngerilor are un urcuş continuu. Pe tot acest drum sunt presărate lupte, înfrângeri, ocolişuri, piedici, lacrimi, sudori şi sânge – dar fiecare dintre acestea au un rost, un scop, un rod nemuritor.
Pe acest drum de foc nu pot merge şi nu-l pot sfârşi decât eroii, profeţii şi martirii. Drumul însuşi le conferă acelora ce-l urcă până la sfârşit aceste nume şi aceste cununi nemuritoare.

Ce mult seamănă Coloana Infinitului de la Târgu-Jiu cu scara îngerilor de la Genesa 28, 12! De fapt, ea este aceeaşi, numai că primele cincisprezece trepte se văd şi jumătate din a şaisprezecea. Celelalte nu se mai văd de jos în sus, ci numai de Sus în jos. Dacă n-ar fi decât cele ce se văd de jos, ea ar fi o scară finită. Dar nu, ci ea continuă. Însă de la jumătatea aceasta în sus ea nu se mai vede decât cu ochii sufletului.
Eroii, profeţii şi martirii ce urcă pe ea sunt oameni până la această jumătate văzută. De acolo ei devin îngeri şi urcă în alt fel, precum este scris la Marcu 12, 25. De la acest tainic punct, oamenii devenind îngeri, trec hotarul nevăzut, intrând în Cer prin Arcul de Triumf al Eternităţii.
Cei ce se coboară din Cer, pentru a deveni aici pe pământ eroi, profeţi şi martiri, până acolo sunt îngeri, dar de acolo încoace ei devin oameni, pentru a-şi împlini aici timpul şi slujba omenească pentru care au fost trimişi. Apoi se întorc înapoi în cer tot aşa. | Continuare »

SĂ NU-I UITAŢI!

de Traian DORZ

Să nu-i uitaţi pe-aceia care-au luptat frumos
şi-au pătimit ţinându-şi cuvântul credincios.
Ci şi mai mult, când vremea cu ani înalţi i-a nins,
să le cinstiţi viaţa cu-ntregul ei cuprins.

Să-i preţuiţi pe-aceia prin care Dumnezeu
v-a dăruit lumina şi v-a hrănit mereu.
Ci cu lopeţi de aur mormântul le-ngrijiţi,
udaţi cu lacrimi crinii ce-acolo-i răsădiţi!

Şi vă urmaţi eroii, mereu îmbogăţind
cu noi vieţi lumina în care se cuprind.
Căci celor morţi eroic în veci le datorăm
cuvântul şi credinţa pe care le urmăm.

Pagina 1 din 15012345678910...203040...Ultima »