Traian Dorz, Semănaţi Cuvântul Sfânt

1. Prima chemare rânduită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos primilor ucenici ai Săi a fost ca ei să fie pescari de oameni (Mt 4, 19).
Ce chemare şi misiune cerească este să fii un astfel de pescar!
2. Toate apele amare şi tulburi ale lumii mişună de peşti-oameni care înoată nebuni dintr-o parte în alta, otrăvindu-şi viaţa şi zădărnicindu-şi scopul ceresc pentru care au fost creaţi şi aduşi la viaţa asta.
3. Pentru atragerea şi prinderea acestora în mrejele mântuirii a rânduit Mântuitorul pe cei dintâi chemaţi şi aleşi ai Săi, învăţându-i şi poruncindu-le ca să afle totdeauna mijloacele şi vremile cele mai potrivite pentru pescuit.
4. Spune Biblia că Mântuitorul Iisus i-a văzut pe Andrei şi Petru cum aruncau mrejele (Mt 4, 18-19) – şi atunci i-a chemat.
Hristos Se uită cum ne facem noi de cu pricepere şi cu hărnicie propria noastră muncă. Şi numai după aceea ne crede sau nu vrednici să ne cheme în câmpul muncii Lui.
5. Pe ceilalţi doi pescari – Ioan şi Iacov – i-a văzut cum ascultau de tatăl lor şi cum îngrijeau de uneltele lor de lucru (Mt 4, 21) – şi după asta a ştiut că vor fi şi în Evanghelie iubitori şi conştiincioşi.
6. Pe Moise, se spune că după felul cum avea milă de oile şi de mieluşeii stăpânului său când era păstor l-a ales Dumnezeu să fie păstorul poporului Său.
7. Dacă vrem şi noi să fim nişte pescari adevăraţi şi nişte păstori vrednici în slujba cea vrednică a lui Dumnezeu – atunci să avem grijă ca, încă înainte de a urma chemarea Lui de a fi lucrători buni în slujba Sa, să ne dăm toate silinţele să fim nişte lucrători vrednici în slujba pământească pe care o avem. ( Continuare ) »

[…] 4. De ce este mai înaltă Golgota decât Sinaiul?
Pentru că locul unde Dumnezeu a dat Harul este nespus mai sfânt decât locul unde El a dat Legea. Şi pentru că Legea are o margine, iar Harul nici una, şi pentru că Legea ucide, iar Harul dă viaţa, şi pentru că Legea este Judecată, iar Harul este dragoste.

5. Dimensiunea principală a Crucii nu este cea orizontală. Aceasta înseamnă: noi şi noi… Şi nu mulţimea numărului nostru, nu lărgimea sau lăţimea noastră…
– ci dimensiunea principală a Crucii este înălţimea şi adâncimea, coborârea lui Dumnezeu la noi şi înălţarea noastră spre El, dragostea Lui şi îmbrăţişarea Lui cu noi şi a noastră cu El. În sus deci, cât mai în sus spre Dumnezeu, aceasta ne înalţă duhul, ne curăţă zările şi ne sfinţeşte trăirea inimii. Aceasta ne susţine, puternică şi dreaptă, şi legătura noastră cu semenii noştri.

6. Dumnezeu vine la noi prin Cruce, iar noi mergem la El tot prin ea. Crucea ne uneşte pe noi cu El şi prin ea El Se uneşte cu noi. Prin ea merg la Dumnezeu binefacerile noastre, laudele noastre, rugăciunile noastre, împărtăşirile şi legămintele noastre, iar de Sus, tot prin ea, vin ale Lui spre noi.
De aceea tot ce începem, să începem prin Cruce: în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Duhului Sfânt. Amin. Şi tot ce încheiem să încheiem mulţumind tot prin Cruce: Mărire Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh. Amin. Numai atunci totul este sfinţit şi binecuvântat.

7. Dimensiunile Crucii, prelungite în cerc infinit, cuprind tot Universul, toată Creaţiunea; nu numai pământul, ci şi Cerul. Nu numai lumea văzută, ci şi pe cea nevăzută. Nu numai Timpul, ci şi Veşnicia. Iar în Centrul Crucii este El, Dumnezeu, Hristosul cel Viu şi Adevărat, Fiul Dumnezeului Tată, Susţinătorul tuturor, Izvorul şi Mişcarea, Echilibrul şi Durata, Cel prin care sunt şi prin care se ţin toate.
De aceea în ea şi în El este toată viaţa şi lumina. Şi, în afară de El şi de ea, numai moartea şi întunericul. ( Continuare ) »

I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 37 / 24 sept. 1922, p. 3

Acum miercuri avem prăznuirea Înălţării Sfintei Cruci. Praznicul acesta şi-a luat începutul astfel: pe la anul 328, împărăteasa Elena a plecat la Ierusalim, ca să afle Sfântul Mormânt şi adevărata Cruce pe care fusese răstignit Mântuitorul Hristos. Era un lucru greu acesta pentru că iudeii, după Învierea lui Iisus, sfat urât făcut-au, ca să astupe cu pietre şi pământ crucile de pe Golgota şi mormântul din care înviase Hristos. Socoteau că prin aceasta vor putea astupa şi adevărul Învierii. Dar adevărul nu se poate îngropa de tot niciodată. El grăieşte şi din pământ. Aşa s-a întâmplat că, la căutarea Sfintei Cruci fiind de faţă şi patriarhul Macarie, acesta a căzut în genunchi şi, cerând semn din cer pentru locul unde ar fi îngropate crucile, o stea luminoasă a căzut pe locul răstignirii lui Hristos. Şi, săpând acolo, au aflat cele trei cruci. Dar acum era o altă greutate: nimeni nu ştia care dintre cele trei ar fi Crucea lui Hristos. Şi atunci Macarie a luat cele trei cruci, le-a coborât în Ierusalim, la patul unei femei ce pătimea cumplit, de ani de zile. Când s-a atins femeia de Crucea pe care fusese răstignit Hristos, îndată s-a ridicat sănătoasă. Şi astfel, aflându-se Crucea Domnului, patriarhul şi împărăteasa au pornit cu ea să o aşeze în biserică. Dar îndată ce poporul a auzit de aflarea Sfintei Cruci, a început să alerge la biserică şi fiecare se silea să poată vedea Sf. Cruce. Atunci patriarhul Macarie a luat Sf. Cruce în mâini, a ridicat-o în văzul întregii biserici şi toţi s-au închinat ei, strigând: „Doamne, miluieşte-ne!”, preamărind Învierea lui Iisus Hristos. Întru amintirea aflării şi Înălţării Sfintei Cruci, a pus Biserica noastră praznicul de miercuri.
Ca şi pe celelalte praznice, Biserica a rânduit şi pe acesta, ca să culegem învăţături de viaţă din el. Ce putem noi învăţa în praznicul de miercuri? Multe bune şi de folos sufletesc. Crucea este nouă un semn, o aducere aminte care cuprinde tot ce-a făcut Hristos pentru mântuirea noastră şi care grăieşte despre toate datoriile noastre pentru a putea dobândi această mântuire.
1. Crucea înseamnă iubire, înseamnă iubirea cea nemărginită ce ne-a arătat-o Hristos, Care s-a lăsat bătut, batjocorit şi răstignit pentru iubirea şi mântuirea noastră. Această iubire cere ca şi noi să iubim pe de-aproapele.
Iubeşti tu, creştine, pe de-aproapele tău? Când vezi, când faci semnul Crucii, te gândeşti tu la porunca lui Iisus: „Iubiţi-vă unii pe alţii precum şi Eu v-am iubit”? (In 13, 34). Dacă nu iubeşti, ci urăşti pe de-aproapele, zadarnic te apropii de semnul Sf. Cruci. Din Crucea ta lipseşte atunci un capăt, precum zice Ioan Gură de Aur. „Dacă zice cineva că iubeşte pe Dumnezeu şi urăşte pe fratele său, mincinos este” (I In 4, 20).
2. Crucea înseamnă apoi suferinţă, ne învaţă să suferim aşa precum şi Hristos pentru noi a suferit înfricoşatele chinuri ale răstignirii.
Suferi şi tu? Eşti gata şi tu să suferi orice pentru Hristos, pentru sufletul tău, pentru de-aproapele tău? Îţi duci şi tu pe umeri crucea ta, adică lupta zilnică cu patimile şi păcatele? Dacă păcatele te biruie neîncetat pe tine, iată, în zadar te apropii de Crucea lui Iisus. ( Continuare ) »