LUCRAREA SFÂNTULUI DUH

Traian Dorz, Mărturisirea strălucită

1. Fiecare Persoană a Sfintei Treimi desăvârşindu-Şi partea Sa pentru noi, – ni S a dăruit astfel din partea Desăvârşitului Dumnezeu, din partea Sfintei Treimi, o desăvârşită mântuire.
De aceea răspunderea noastră faţă de această mare mântuire este şi rămâne desăvârşită (Evr. 12, 25).
Lucrarea Duhului Sfânt este acum Călăuza noastră a tuturor spre împlinirea Voii Tatălui, prin Iisus Hristos.

2. O, de cât folos ne a fost şi ne este Domnul nostru Iisus Hristos că S-a dus!
Ce Scump Mângâietor ne-a trimis El!
Ce dulci sunt mângâierile Sfântului Duh pentru toţi orfanii lui Hristos rămaşi singuri în lumea asta!
Ce luminoasă este călăuzirea Lui mângâietoare pentru fiecare în parte – şi pentru toată Biserica şi Mireasa Domnului Iisus!
Ce puternică este apărarea pe care ne o dă El, Ocrotitorul şi Apărătorul nostru Sfânt!
Şi ce plină de pace şi de siguranţă este apărarea sfântă a Dulcelui nostru Mângâietor, Duhul Sfânt, trimis nouă de Iisus Hristos, Mântuitorul nostru cel Dulce, pentru a ne ocroti până ce vom ajunge în Cer!

3. Dovada Prezenţei Duhului Sfânt este chiar Lucrarea Sa.
Căci unde este Duhul, acolo este Lucrarea Lui şi acolo sunt roadele Sale, este dovada puterii Sale – care însoţesc neapărat venirea Lui (I Cor 24, 5; Gal 5, 22), după cum unde este vântul, este suflarea lui, unde este focul, e căldura lui, unde este apa, este răcoarea ei.

4. Când Sfântul Duh S-a pogorât peste apostolii Domnului şi peste Biserica începătoare – ce cutremurătoare S-a arătat Prezenţa Lui! | Continuare »

Lidia Hamza

Când flacăra nu mistuia altarul,
aura ei strălumina genuni
şi ne-arăta spre Canaan hotarul
deschis de strălucitele minuni.

Refren: Părinte drag, părinte drag,
când vom veni cu-n cântec şi cu flori,
în cerul larg deschis ca-n sărbăt ori,
cu Mirele aşteaptă-ne în prag.

Ce plâns divin se revărsa pe ape
spre zorii libertăţii năzuind
când Duhul Sfânt Se cobora pe ape
Aleea Filozofilor sfinţind!

Cu adieri de ambră legământul
în ceasul ungerii se revărsa…
Şi-n mii şi mii de inimi noi Cuvântul
o nouă Oaste sfântă renăştea.

Azi, lângă-un sfânt mormânt, îngenunchează
recunoştinţa unui nou popor
ce, fericit, cântând, înaintează
spre-un luminos şi veşnic viitor.

Încet şi dulce imnul nostru zboară
pe urma păsării măiestre-n sus,
veac după veac şi ţară după ţară
vor umple-odată corul lui Iisus.

Vor înflori atunci şi-n munţi migdalii
şi grâul va-nverzi cât nici gândim
când cel mai falnic Praznic de Rusalii
îl vom sărbători-n Ierusalim.

În anul jubileu 1988

Preot Iosif TRIFA, FOCUL CEL CERESC

În Ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostoli în chipul limbilor de foc. S-a pogorât ca un foc aprinzător de suflete. Aprinşi de focul acesta, ar­deau şi apostolii şi ardea şi mulţimea.

Când citeşti la Faptele Apostolilor, cap. 2, parcă vezi şi parcă simţi aprinderea cea sfântă şi Focul cel Sfânt din Ziua Cincizecimii. Acest Foc îi făcuse pe oameni să depună totul la picioarele apostolilor şi la picioarele Domnului. Să se predea cu totul Domnului. Acest Foc făcuse „una sufletul şi inima” mulţimii. Acest Foc a aprins apoi lumea întreagă; a aprins o lume întreagă pentru Domnul.
Creştinismul cel dintâi a fost foc, a fost aprindere, a fost clocot, a fost viaţă vie şi nebunie pentru Hristos. Dar, în curgerea vremii, acest foc s-a stins mereu. Creştinii s-au răcit mereu. Din creştinismul de azi lipseşte tocmai focul.

Creştinismul de azi – zicea un predicator – e ca şi un cuptor care şi-a păstrat în bună regulă toate hoarnele, toate uşile, toate rânduielile, numai că şi-a pierdut focul. Am pierdut focul cel sfânt al Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostoli în chipul limbilor de foc. Le-a dat apostolilor limbi de foc, pentru ca – cu limbă  de foc – să-L predice pe Iisus cel Răstignit şi să-l roage pe orice suflet să vină la El.

Duhul Sfânt ne dă şi nouă o limbă de foc. Aceasta este una din însuşirile Duhului Sfânt: El ne dă o „limbă de foc”, pentru ca să vorbim cu foc, să ne rugăm cu foc, să cântăm cu foc, să plângem cu foc. Un creştin adevărat e acela care a primit această „limbă de foc”. Un ostaş adevărat e acela care a primit această „limbă de foc”. Şi aşa e şi cu Adunările Oastei. O adunare adevărată e aceea peste care se pogoară „limbile de foc”; în care fraţii vorbesc cu foc, se roagă cu foc, cântă cu foc şi plâng cu foc. | Continuare »

O Duhule Sfânt,
condu-ne spre Cer,
că-i noapte şi suflete pier!

Când toate spre moarte ne-atrag,
ne umple de-al Cerului drag!
O, vino, al Vieţii Izvor,
ne umple de-al Cerului dor!

Condu-ne mereu
prin multele stânci,
ne scapă din apele-adânci!

Să mergem cântând
spre Ţara de Sus,
curaţi pentru Domnul Iisus!

Din vol. Să cântăm Domnului

Cornel RUSU, din Cuvântul, Cheie a Darurilor

De marea sărbătoare a Sfintelor Rusalii, mare adunare la Sâncrai, la fratele Ionel Novac. Venim şi noi de la Ghelari. După slujba sfântă de la Biserică, unde fraţii răspund la Sfânta Liturghie, în curtea fratelui Ionel, sub cerul liber, are loc frumoasa adunare. Venit de curând la Oaste, fratele Roman Furca, fratele Petru ni l-a prezentat.
Sunt de faţă: fratele Traian Dorz, fratele Silviu Hărăguş, fratele Ilie Marini, fratele Popa Petru de la Batiz, pe atunci fratele Magdici, sora Lucreţia de la Laz; atunci am cunoscut pe Pop Alexandru, venit şi el cu un grup de tineri din partea Clujului, şi mulţi, mulţi fraţi şi surori, o curte mare, arhiplină.
Rugăciunile şi adunarea cu cântări, vorbiri şi meditaţii biblice au decurs în linişte. Mare revărsare de har am simţit toţi cei prezenţi, de la cel mai mare, până la cel mai mic copil. Revărsarea Duhului Sfânt se face resimţită şi astăzi în sufletele iubitoare, credincioase, doritoare de a-L avea. El coboară raiul în sufletele oamenilor, făcându-i să locuiască în lumina părtăşiilor divine cu Domnul şi sfinţii săi. Şi Se roagă pentru noi, şi ne ajută în slăbiciunile noastre.
O, Duhule Sfinte, vino şi condu-ne spre cer, şi vom cânta din harfa sufletului nostru melodia veşniciei în acorduri minunate pentru slava Tatălui şi a Fiului, Care ne-a răscumpărat.
Printre fraţii care s-au rugat la încheiere, a fost şi sora Lucreţia de la Laz, care cu rugăciunea şi lacrimile ei, a aprins şi zguduit toată adunarea.
După rugăciunea de încheiere, cu soţia am trecut dealul la Nădăştia, cu sora Ileana şi fratele Judele, unde am poposit peste noapte.
Dimineaţa, în casa fratelui Ionel, cu fratele Popa Petru şi ceilalţi fraţi de bază, s-a organizat o consfătuire frăţească, cu participare selectă, urmând ca rezultatul consfătuirii să fie adus la cunoştinţa întregii adunări. | Continuare »

Era în ziua Cincizecimii,
– un Praznic Mare şi Sublim,
curgeau şuvoaiele mulţimii
din neamuri, spre Ierusalim…

În nesfârşit convoi, mulţimea,
din vale, dinspre Ierihon,
venea, venea ca să se-nchine
în templul pus de Solomon…

Azi într-o casă se-adunară
cei unsprezece-nvăţăcei
şi uşile le încuiară
de frica celorlalţi iudei.

De-odat’ aud din cer un sunet
ca vâjâitul unui vânt
şi casa se umplu cu tunet
de fulgerul Duhului Sfânt…

Şi-a fost văzut cum Se-mpărţeşte
deasupra lor în limbi de foc
şi Duhul Sfânt cum îi sfinţeşte
pe câţi erau în acel loc. | Continuare »


Pogor-rea-Sf-ntului-DuhVorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Beiuş – 12 iunie 1982

Slăvit să fie Domnul!
O, nunta este totdeauna un prilej de cea mai mare bucurie nu numai pentru mirii care se bucură în clipa aceasta pe care au aşteptat-o şi care va rămâne pentru ei, pentru totdeauna, cea mai frumoasă din amintirile lor, ci şi pentru toţi ceilalţi cărora, prin darul lui Dumnezeu şi prin legăturile pe care Dumnezeu le-a făcut să le avem atât trupeşte, cât şi sufleteşte unii cu alţii, ne-a mai dăruit un prilej binecuvântat şi o zi binecuvântată.
Suntem la o nuntă cu totul deosebită. Nunta este întotdeauna un prilej de bucurie, numai că oamenii au felurite gusturi şi nu toţi consideră la fel bucuria nunţii.
Noi ne găsim la o nuntă creştinească. Spunem cu toţii şi ne mângâiem cu toţii la gândul acesta că suntem nişte creştini, că ne-am născut într-o ţară creştină, că facem parte dintr-un popor creştin, dar în viaţa noastră de fiecare zi şi în trăirea noastră suntem aşa de departe de ceea ce înseamnă şi pretinde credinţa pe care o mărturisim.
Trăim încă în atmosfera sărbătorii Rusaliilor. Duminica trecută, noi am sărbătorit una dintre cele mai mari sărbători ale anului creştin: Pogorârea Duhului Sfânt. Ce înseamnă asta? Este a Treia Persoană din Sfânta Treime, este Duhul Sfânt. Noi repetăm mereu în Credeu: „Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, făcătorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor. Şi-ntr-Unul Domn Iisus Hristos (…) Şi-ntru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul…”.
Credinţa noastră creştină se întemeiază pe aceste trei mari temelii care formează Una Singură – Treimea Sfântă: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Toată lucrarea mântuirii lumii, a omenirii şi a noastră în parte, este făcută de toată Sfânta Treime. La început cunoaştem din Sfânta Scriptură lucrarea Tatălui, pentru că Tatăl, Fiul şi Duhul erau împreună atunci.
Tatăl a lucrat şi a pregătit venirea Fiului…
La venirea Domnului Iisus pentru a aduce El Jertfa răscumpărătoare fără de care nu se putea mântui omenirea, Tatăl şi Duhul lucrau împreună cu Fiul. În ziua Botezului Mântuitorului, şi Glasul Tatălui, şi arătarea Duhului Sfânt au mărturisit că împreună lucrează cu Mântuitorul, Care a venit să aducă mântuirea oamenilor.
Când Mântuitorul Se pregăteşte să meargă la Tatăl, El a spus, în Săptămâna Patimilor, ucenicilor Săi: „Eu Mă duc la Tatăl, dar nu vă voi lăsa orfani, ci vă voi trimite un alt Mângâietor, pe Duhul Adevărului. Lumea nu Îl cunoaşte. Voi însă Îl veţi cunoaşte, pentru că El va fi cu voi, va fi în voi şi vă va călăuzi în toate lucrurile; şi El vă va aduce aminte de tot ceea ce v-am spus Eu”.
Mântuitorul S-a dus şi, după înălţarea Sa la Cer, Şi-a împlinit făgăduinţa faţă de ucenicii Săi şi faţă de urmaşii Săi în veci: L-a trimis pe Duhul Sfânt. Şi în Faptele Apostolilor, în cartea care urmează după Sfintele Evanghelii din Noul Testament, la începutul ei se arată ce frumos Şi-a împlinit Domnul Iisus făgăduinţa Lui faţă de urmaşii Săi, trimiţându-le un Mângâietor. | Continuare »

O, Foc Ceresc, oriunde-n lume Tu Sfânta Flacără-Ţi întinzi,
cobori în inimi bucurie şi jarul dragostei aprinzi…

O, cum suflaşi peste-a mea ţară Cuvântul Tău Tu, Duh Preasfânt,
cum ai aprins în inimi iară al dragostei sfânt legământ!

Şi de un vas umil, Preasfinte, în lucrul Tău Te-ai folosit
şi de prin bietele sătuţe, o sfântă Oaste Ţi-ai pornit.

Cu ea Tu birui-vei, Doamne, atâtea oşti cu mult mai mari,
căci Tu Ţi-alegi vasele slabe, să faci de râs pe cele tari…

O, suflă, Duhule Preasfinte, prin inimi greu de străbătut,
ca să sporească înainte frumosul Oastei început!

(Traian Dorz)

 

Hotarul cel mare unde a murit frica

Pr. Iosif Trifa, Fricoșii

Spuneam mai înainte că în Noul Testament este un hotar unde a murit frica. Acest hotar mare se află în Faptele Apostolilor, capitolul 2. E Cincizecimea, Pogorârea Duhului Sfânt. Aici, la Faptele Apostolilor, capitolul 2, este mormântul fricii. Aici a murit frica.
Duhul Sfânt – aşa cum făgăduise Mântuitorul – a adus în lume desăvârşirea lucrării Lui. A adus desăvârşirea mântuirii. A adus moartea deplină a omului cel vechi şi învierea deplină a celui nou.
Duhul Sfânt a adus şi moartea fricii şi a tot ce mai trecuse în omul cel nou din firea cea veche. Citiţi în Faptele Apostolilor, de la capitolul 2 încolo, şi nu veţi mai afla urmele omului cel vechi. Şi nu veţi mai afla nici urmele fricii. Cincizecimea a dat oameni noi, oameni schimbaţi. Cincizecimea i-a schimbat pe toţi; pe Apostoli, ca şi pe popor. Iar în schimbarea aceasta, în această minunată schimbare, se observă, înainte de toate, curajul, îndrăzneala. A murit frica, şi în locui a păşit curajul, îndrăzneala pentru Dumnezeu. | Continuare »

Manastire-Banceni-invierea-de-pe-cruce-webDe ziua Oastei

La fel ca drumul Tău prin lume
şi drumul Oastei suie greu.
Spre-o Golgotă urcând mereu
calvarul răstignirii sale,
Ea-și duce crucea grea pe cale
lovită pentru Sfântu-Ţi Nume.

La fel ca plânsu-Ţi în suspine
şi-al Oastei se frământă-acum
când tot mai mulţi se pierd pe drum
şi tot mai singuri prin pustie,
puţini cărarea Ţi-o mai ştie
din miile de căi străine.

Ca şi sudoarea-Ţi de pe frunte
din Ghetsimanii-nsângeraţi,
genunchii Oastei aplecaţi
spre Tatăl nalţă rugăciune,
că nu mai are cui îşi spune
durerea lepădării crunte.

Şi cum bătut erai cu ură
şi-ncoronat cu aspri spini,
şi Oastei Tale colţi haini | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei
din Meditaţii la Apostolul din Duminica Rusaliilor

Pavel se hotărâse să treacă pe lângă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu piardă vremea în Asia, căci se grăbea ca, dacă îi va fi cu putinţă, să fie în Ierusalim de Ziua Cincizecimii… (Fapte, 20, 16).

TDorz1O, ce fericite sunt aceste două înălţimi unice, aceste două mari cuvinte: Ierusalim şi Cincizecime… Ierusalim paşnic şi Cincizecime liberă. Ierusalim curat şi Cincizecime adevărată. Ierusalim slăvit şi Cincizecime veşnică…
Cât de împreunate pe veci trebuie să fi fost, în inimile şi în amintirea tuturor ucenicilor Domnului, aceste două nume sfinte şi dragi, aceste două valori unice şi scumpe, aceste două înălţimi cereşti de pe pământ.
Ierusalimul era locul, iar Cincizecimea era momentul când Duhul Sfânt şi Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu se îmbrăţişau şi dădeau naştere fiicei cereşti a Ierusalimului de Sus, care va fi Mireasa Slăvită a Mielului Slăvit, Biserica lui Hristos, Comoara şi Cununa Lui veşnică.
Către Ierusalim se îndreptau atunci în orice vreme toate inimile tuturor fraţilor împrăştiaţi pretutindeni, ca înspre o înălţime pe care a pogorât văzut toată dragostea necuprinsă a lui Dumnezeu, pentru a îmbrăţişa un popor cât o omenire şi o patrie cât o lume.
Dar în vremea Cincizecimii nu numai gândurile tuturor se îndreptau înspre Ierusalim, ci şi inimile şi picioarele lor. Din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, toţi cei care neîncetat se rugau pentru pacea Ierusalimului iubit, la apropierea Cincizecimii lui, se pregăteau de drum şi se grăbeau, ca, dacă va fi cu putinţă, în dimineaţa minunată a sărbătorii Duhului Sfânt, ei să fie acolo împreună cu cei dintâi care avuseseră parte de harul acestei îmbrăţişări cereşti.

O, ce trebuie să fi fost atunci în Ierusalim! Ce îmbrăţişări, ce lacrimi, ce cuvântări înflăcărate, ce cântări fericite, ce sărutări sfinte! Cât de minunat vor fi răsunat pe scările Templului cântările treptelor, psalmii bucuriilor frăţeşti, când miile de cântăreţi de Sus mai coborau o treaptă şi mai cântau un psalm, către miile de cântăreţi de jos care, mai cântând un psalm, mai urcau o treaptă către fraţii lor.
Iar când pe treapta din mijloc se întâlneau cântând psalmul 133: „Iată ce plăcut şi dulce e să locuiască fraţii pururea împreună să se veselească… cu cântări şi psalmi în Domnul să se veselească…“, atunci cântările de bucurie trebuie să fi fost înecate de plâns şi sărutările trebuie să fi fost numai pe lacrimi.
Cine poate uita astfel de clipe şi astfel de stări? Şi cine n-ar fi dat totul ca să le poată trăi măcar o dată pe an acolo unde ca nicăieri altundeva pe lume le era locul şi momentul unic.
De aceea se grăbea Sfântul Pavel să fie în Ierusalim de zilele Cincizecimii.

O, fraţii şi surorile scumpei noastre Cincizecimi! Ce şiroaie de lacrimi scaldă faţa mea acum evocând aceste amintiri sfinte şi făcând fireasca legătură între Cincizecimea Ierusalimului lor şi Cincizecimea „Ierusalimului“ nostru neuitat de atunci!… | Continuare »

[Eu însumi sunt o predică vie] – Preot Iosif TRIFA

SĂ SCOATEM PĂCATUL AFARĂ DIN ŢARĂ!  – Leon Andronic

DRAGOSTEA ŞI FRĂŢIETATEA CE A LĂSAT-O ZIUA CINCIZECIMII – Pr. Iosif Trifa

Predica PS Longhin din Duminica Pogorârii Duhului Sfânt – 2017

SĂ SCOATEM PĂCATUL AFARĂ DIN ŢARĂ! – Fr. David Bălăuță

Din cuvântarea Părintelui Iosif Trifa

Mărturii – Moise Velescu

Duhul Sfânt şi Biserica – Preot Iosif TRIFA

Meditaţii la Apostolul din Duminica Rusaliilor – Traian Dorz

Acatistul Preasfântului și de viață Făcătorului Duh

Cuvânt la Duminica cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh –  Sf. Ioan Gură de Aur

ÎNŢELEGEREA LUCRURILOR DUHOVNICEŞTI – Traian Dorz

Iconomia Sfântului Duh – Vladimir Lossky

Arătarea Duhului Sfânt în Vechiul Testament – Preot Iosif TRIFA

Scopul vieţii creştine – Sfântul Serafim de Sarov

DRAGOSTEA ŞI URA – Traian Dorz

Scrisoarea Părintelui Iosif Trifa

Spunea… despre Duhul – Traian Dorz

Cincizecimea, Pogorârea Duhului Sfânt – Pr. Iosif Trifa

Despre Sfântul Duh. Demonstrare silogistică – Sf. Ioan Damaschin

Ceva despre lucrarea Sfintei Treimi – Preot Iosif TRIFA

Când Se va turna Duhul de Sus – Traian Dorz

Darul şi harul Duhului Sfânt – Preot Iosif TRIFA

VORBIREA ÎN FELURITE LIMBI – Traian Dorz

PENTRU CE NU SE MAI FAC ACUM SEMNE ŞI MINUNI – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

Cum să ne pregătim pentru primirea Duhului Sfânt – Preot Iosif TRIFA

RUGĂCIUNE – Traian Dorz

O amintire semnificativă – Moise Velescu

Erau toţi împreună în acelaşi loc – Traian Dorz, Meditații la Duminica Cincizecimii

ÎN ZIUA DE PE URMĂ, IISUS A STAT ÎN PICIOARE – Traian Dorz, Meditații la Duminica Cincizecimii

MĂREAŢA ADUNARE A OASTEI DOMNULUI, LA SIBIU [1932]

CELE DOUĂ TABERE DIN ZIUA CINCIZECIMII –

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! – Arhim. Scriban

Poezii:

EU AM AFLAT IUBIREA!TE PREAMĂRIM PE TINE O, Duhule PreasfinteVENIŢI TOŢI SĂ-I CEREMDuhule PreasfinteDoamne, Duhule PreasfinteProfetul vremurilor noastrePărinte dragRusaliiCe nalt e foculRUSALII TRISTEVitejilor stegariUn cânt, o lacrimă şi-o floareRugă către Părintele IosifCe dor nespus…

Pr. Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor de peste anRugaciune-Iisus

Evanghelia Duminicii a  VII-a după Paști (a Sf. Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

Evanghelia acestei duminici cuprinde rugăciunea pe care Iisus Mântuitorul a rostit-o ca un fel de încheiere a lucrării Sale pe pământ.
Această rugăciune a Mântuitorului era un fel de raport ceresc. Cu această rugăciune, Mântuitorul Îşi încheia chemarea şi lucrarea Sa de învăţător: „Părinte Ceresc! – zicea Mântuitorul – am săvârşit lucrarea ce Mi ai dat s-o fac. Luând chip de om şi umblând pe pământ timp de trei ani de zile, i-am învăţat pe oameni toate tainele mântuirii… rămâne ca ei să primească şi să asculte învăţăturile Mele“…
Această rugăciune a fost pe urmă întregită şi cu cealaltă lucrare a Domnului: cu Jertfa ispăşirii. Sus, pe Crucea Golgotei, în clipele când Domnul Şi-a dat duhul, s-a auzit raportul de încheiere a lucrării Mântuitorului: „Săvârşitu-s-a!“ (Ioan 19, 30). Prin aceste cuvinte, Domnul zicea: „Părinte, am isprăvit şi chemarea Mea de ispăşitor al omenirii!… N-am fost în lume numai Învăţător, ci şi Ispăşitor de păcate… Am săvârşit şi Jertfa cea Mare a izbăvirii… Am luat asupra Mea păcatele oamenilor şi le-am răstignit pe Crucea Golgotei; rămâne ca oamenii să primească Jertfa Mea, ca să fie biruitori asupra păcatelor, să se poată curăţi de păcate prin Sângele Meu şi să fie „una cu Noi“.
Ah, ce plin de fior şi de măreţie este raportul pe care Domnul Iisus îl spune în această evanghelie! În el se cuprinde mântuirea lumii, el cuprinde facerea a doua a lumii şi renaşterea ei prin Jertfa Golgotei.
Dar acest raport stă în faţa noastră şi cu o groaznică răspundere. Raportul stă în faţa noastră cu o întrebare deschisă: am primit noi învăţăturile Mântuitorului şi Jertfa Lui cea Sfântă? | Continuare »

Traian Dorz, din «Hristos – Mijlocitorul nostru»

Domnul nostru Iisus Hristos – prin Care fuseseră făcute toate veacurile câte aveau să fie între cele două veşnicii (Evrei 1, 2) – pregătise şi ceasul acesta, cu tot ce avea să aducă el, şi Se ruga pentru el înainte de a începe.
Spre a fi tuturor ucenicilor Săi, de atunci şi de totdeauna, nu numai Mijlocitorul lor la Dumnezeu, ci şi Învăţătorul rugăciunii lor de care vor avea, de acum încolo, cea mai mare nevoie pe pământ…

După ce a vorbit astfel, Iisus a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine…“
După ce un fiu şi un trimis al lui Dumnezeu vorbeşte astfel ascultătorilor lui – cum a vorbit Iisus Hristos, şi cu duhul, şi cu graiul Său – atunci acel fiu şi trimis îşi poate ridica ochii spre cer şi poate zice Tatăl nostru, cu dulcea încredinţare că nu spune un neadevăr…

Dar cum să-şi poată ridica ochii şi zice acela în care nu este nici Duhul lui Hristos (Rom. 8, 9) şi nici Cuvântul lui Dumnezeu? (Colos. 3, 16) În orice lucrare a Evangheliei lui Hristos, ucenicul trebuie să facă totdeauna aşa cum a făcut Domnul: Cuvântul trebuie urmat de rugăciune.
Deci, ori de câte ori staţi de vorbă cu un suflet sau cu mai multe, rugaţi-vă pentru cei cu care aţi vorbit; ori de câte ori împărţiţi Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor, rugaţi-vă puternic şi fierbinte pentru ei, încheiaţi totul cu rugăciune către Tatăl Ceresc pentru mântuirea, pentru unitatea şi pentru slava celor cu care aţi vorbit. Mijlociţi şi voi pentru ei la Tatăl, de la Care pogoară orice dar bun şi desăvârşit peste munca propovăduirii voastre, căci de voia Tatălui Ceresc şi de binecuvântarea Lui depind toate lucrurile. | Continuare »

Vorbirea fratelui Opriş la nunta de la Vălani – 4 iulie 1976

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume” (I In 2, 15).
Cum, tocmai mie îmi spune asta? Tocmai mie îmi pretinde să nu iubesc? Fraţilor dragi şi surori iubite! El ştie de ce-ţi spune să nu iubeşti lumea, căci pentru tine, lumea este o viperă. Pentru tine, lumea, şi pentru mine, este o scorpie. De aceea a spus: „Să nu iubeşti lumea”.

Şi n-a spus numai atât, ci a mai spus: „…nici lucrurile din lume”. Că, poate vei zice tu în tine însuţi: „Eu am venit să mă dezlipesc de lume, m-am desprins de lume, eu n-o mai iubesc”. Dar ce faci cu cealaltă parte a versetului?
Fratele meu scump şi soră iubită! Cu ce umpli golul acesta? Orele noastre libere cu ce le umplem?

Vorbeam într-o zi cu o doamnă:
– Doamnă, ai spus că copilul dumitale e profesor. Mi-ai spus cu gura matale cum că e foarte credincios.
Ca, după doi ani de zile s-o întâlnesc iar pe doamnă şi să-i spun:
– Doamnă, nu te supăra, aş vrea să-l întâlnesc pe fiul dumitale, pe domnul profesor.
– Nu-l poţi găsi, zice doamna, că a plecat cu copiii în tabără. | Continuare »

Doresc să Te privesc pe Tine, de dragul Cui au suportat
în lume, fericiţi, şi viaţa şi moartea, mii şi mii de sfinţi,
de dragul Cui privirea sfântă a mii de tinere fecioare
s-au despărţit de tinereţe, de promisiuni şi de părinţi,
de dragul Cui şi rândunica, privind spre ceruri, cântă dulce
chiar dacă e uscată creanga pe care trebuie să stea,
de dragul Cui stau să-nflorească salcâmii fericiţi pe coastă
chiar dacă-i toamnă şi sub brume curând podoaba va cădea…

…Doresc, dar când privesc, Iisuse, nu ştiu: de lacrimi
ori de soare,
ori de minuni îmi umpli ochii…
– şi nu mai pot nimic vedea! (Traian DORZ)

Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI

TDorz1…Cei care mai au amintirile mai trăiesc din ele. Dar cei care n-au apucat să aibă amintiri din ce să mai trăiască?

Primejdia pierderii continuităţii, primejdia ruperii lanţului de aur, primejdia dezrădăcinării noastre duhovniceşti este mortală. Să luptăm, cu toate lacrimile noastre, cu toate rugăciunile noastre, cu toate sfâşierile noastre, să mai salvăm ceea ce încă n-am pierdut, ceea ce încă n-a murit din noi, spre a nu ne prăbuşi în vârtejul fără fund, din care nu mai este revenire niciodată la viaţă.

Bătrânilor, povestiţi celor tineri!… Părinţilor, spuneţi copiilor voştri!… Voi, cei care ştiţi, învăţaţi pe cei care nu ştiu şi voi, cei care vă duceţi, împărtăşiţi celor care vin ceea ce nu trebuie să se uite, spre a păstra ceea ce nu trebuie să pierdem, fiindcă istoria noastră suntem noi. Iar dacă ne rupem noi de istoria noastră, ne rupem de înaintaşii noştri, de rădăcinile noastre, de numele nostru, ne rupem de noi înşine… Şi cine se rupe de sine însuşi este pierdut.

Până când un străin te rupe de casa ta, de fraţii tăi, de locul tău, dar nu te poate rupe de tine însuţi, trăieşti oriunde şi birui orice. Dar când tu însuţi te-ai rupt de tine însuţi, atunci eşti pierdut pe vecii vecilor…

…Scumpi fraţi bătrâni ai adunării Domnului, scumpi lucrători ai Frăţietăţii, scumpi păzitori ai turmei scumpe răscumpărate de Hristos, vă rugăm, cu ochii scăldaţi în lacrimi, fiţi treji şi vegheaţi asupra marii şi sfintei voastre datorii şi în jurul scumpei moşteniri date în grija voastră! Nu lăsaţi să intre în adunarea Domnului un lup cu altă învăţătură, un duh cu altă credinţă, un vestitor al unui alt „Iisus“ (II Cor. 11, 4)! Nu-l îngăduiţi să se ridice să ia cuvântul! Nu-l lăsaţi să continue, dacă l-a luat prin furt! Nu-l lăsaţi decât să asculte, dacă vrea! Iar dacă nu vrea să stea liniştit, luaţi-l de mână liniştit şi scoateţi-l frumos afară, să plece în drumul lui. | Continuare »

2Rugăciunea Domnului Iisus Hristos – partea I, Traian Dorz

Prin cunoaşterea lui Hristos, o nouă făpturăIoan Marini, Gânduri creştine

Evanghelia despre Rugăciunea Domnului şi Mântuitorului nostru pentru noi Sfântul Nicolae Velimirovici

Rugăciunea Domnului Iisus Hristos – partea a III-a, Traian Dorz

Pentru ei mă rogTraian Dorz, Hristos – Mijlocitorul nostru

Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

PRIMUL SINOD ECUMENIC (Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

Preot Iosif TRIFA, Pe urmele Mântuitorului – Însemnări din călătoria la Ierusalim

În decursul celor patruzeci de zile de după Înviere, Iisus S-a arătat mereu Apostolilor. Aceste patruzeci de zile au fost un fel de şcoală cu Apostolii pentru „înţelegerea Scripturilor“ şi, mai ales, pentru înţelegerea deplină a Jertfei Mântuitorului, căci învăţăceii nu înţelegeau încă deplin locul ce-l are Jertfa Crucii în planul mântuirii noastre sufleteşti.
Când „lucrul“ ce I se dăduse era gata cu totul, Mântuitorul Se pregătise să Se întoarcă înapoi de-a dreapta Tatălui, de unde venise. El biruise păcatul şi iadul şi acum Se pregătea să Se întoarcă la Tatăl.

Locul pe care Şi l-a ales Iisus pentru a Se despărţi de Apostoli şi a Se înălţa la cer a fost Muntele Măslinilor. Precum am mai amintit, Muntele Măslinilor stă faţă în faţă cu Ierusalimul, înspre răsărit, şi are două vârfuri: vârful aşa-numit „Muntele Galileii“ şi vârful numit „Muntele Eleonului“ sau „Muntele Înălţării“. Vârful cel mai înalt al Muntelui Măslinilor este Eleonul. Acesta este locul de unde S-a înălţat Iisus la cer.
După ce Iisus li S-a arătat Apostolilor în Muntele Galileii şi le-a lăsat ca testament porunca: „Mergând, învăţaţi toate nea­mu­rile…“, a plecat cu ei spre Muntele Eleonului. „Şi îi du­se pe ei până a­fară, spre Betania“ (Luca 24, 50). Be­tania nu era de­parte de Muntele Înălţării.
Mân­tuitorul ştia că a sosit cli­pa în ca­re Se va despărţi de Apostolii Săi, ştia că Apostolii se vor întrista. Spre mângâiere şi întărire, le aminteşte vorbele: „Şi, iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor“ (Matei 28, 20).
Ajungând în vârful Muntelui Eleon, Mântuitorul Îşi adună încă o dată, pentru cea din urmă dată, pe Apostoli în jurul Său. Se uită cu duioşie şi dragoste la ei. Ştia că despărţirea îi va durea şi de aceea le aminteşte încă o dată de făgăduinţa Tatălui, de „trimiterea Duhului Sfânt pe Care să-L aştepte în Ierusalim“ (Luca 24, 49).

Cele din urmă cuvinte ale Mântuitorului fură acestea: „Veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim, în toată Iudeea, de la Samaria şi până la marginile pământului“ (Faptele Apostolilor 1, 8). Acestea zicând, „Îşi ridică mâinile Sale şi îi binecuvântă. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer“ (Luca 24, 50-51). | Continuare »

Înălţarea

de Traian DORZ, din «Cântările Roadelor»

De lângă Locul Mângâierii,
Te-ai înălţat spre zări cereşti,
desăvârşit se împlinise
tot ce veniseşi să-mplineşti.

În urmă-Ţi rămâneau trimişii
încredinţaţi de tot ce-ai spus,
să-Ţi meargă martorii-Nvierii
din Răsărit până-n Apus.

Priveau îndureraţi Plecarea,
dar fericiţi, Nădejdea lor,
nemângâiaţi de-această clipă,
dar răsplătiţi de Viitor.

Le rămăsese Adevărul,
mai aşteptau Puterea Sa, –
şi-apoi, mergând, schimba-vor lumea
prin jertfa lor şi Jertfa Ta.

Privind Nălţarea Ta, Iisuse,
şi harul Tău făgăduit,
având Credinţă şi Nădejde,
şi Dragoste – au biruit.

Privim şi noi a Ta Nălţare
şi credem în Venirea Ta,
Biserica întreagă-n luptă
a suferit şi-a-nvins prin Ea!

Inaltarea

Pr. Iosif Trifa, «Lumina Satelor» nr. 22/24 mai 1925, p. 1

Acum joi, la Înălţarea Domului, se face iarăşi, toată ţara, praznic de amintire şi de rugăciune pentru odihna celor morţi în război. Un lucru cuminte şi creştinesc a făcut statul nostru când a pus acest praznic, pentru că scumpii noştri morţi în război sunt morţii învierii noastre naţionale. Prin suferinţele, patimile şi moartea lor, noi am înviat ca naţiune. Scumpii noştri cari dorm azi – cei mai mulţi în pământ străin – nu sunt numai morţii mamelor, taţilor, ai văduvelor şi orfanilor, ci ei sunt morţii noştri, ai tuturora, ai neamului nostru, şi trebuie în tot chipul să ne arătăm recunoştinţa faţă de ei jertfa lor. Un astfel de semn al recunoştinţei noastre este şi ziua amintirii şi prăznuirii lor. Dar cu o zi de praznic şi de rugăciune pentru ei într-un an, încă nu ne-am împlinit toată datoria faţă de jertfa lor. Să nu uităm că lângă crucile Golgotei noastre naţionale plâng Mariile şi Magdalenele, plâng văduvele şi orfanii care şi-au pierdut pe scumpii lor pentru învierea noastră naţională. faţă de aceşti vii ai morţilor noştri trebuie să ne facem toată datoria şi noi, şi statul nostru. | Continuare »

Traian DORZ

Ştim că vei veni, Iisuse,
ştim, Iubit Iisus,
căci ’nainte de ’Nălţare
Tu aşa ne-ai spus,
ştim şi credem cu tărie,
căci al Tău Cuvânt
care ne-a promis aceasta
este-un legământ!

Vino, vino, vino –
Preaiubit Iisus,
şi ne ia cu Tine,
după cum ne-ai spus!

Ştim că Tu spui adevărul,
ştim, Iubit Iisus,
că-n curând e-a Ta Venire,
căci aşa ne-ai spus;
iată-nfrăgezesc măslinii,
semnul profeţit,
Te-aşteptăm, Iisuse, vino,
vino, – Bun-Venit!
Vino Tu, Iubite Dulce,
Mire Scump Iisus,
încunună-a noastră cruce
după cum ai spus,
şterge lacrimile noastre
cu sărutu-Ţi blând.
Amin – Vino, Scump Iisuse,
cum ai spus – curând!

JERTFĂ ŞI ÎNĂLŢARE

Traian Dorz, din  LOCURILE NOASTRE SFINTE

Totul este profetic şi divin aici. Drumul Eroilor până la Scara Îngerilor are un urcuş continuu. Pe tot acest drum sunt presărate lupte, înfrângeri, ocolişuri, piedici, lacrimi, sudori şi sânge – dar fiecare dintre acestea au un rost, un scop, un rod nemuritor.
Pe acest drum de foc nu pot merge şi nu-l pot sfârşi decât eroii, profeţii şi martirii. Drumul însuşi le conferă acelora ce-l urcă până la sfârşit aceste nume şi aceste cununi nemuritoare.

Ce mult seamănă Coloana Infinitului de la Târgu-Jiu cu scara îngerilor de la Genesa 28, 12! De fapt, ea este aceeaşi, numai că primele cincisprezece trepte se văd şi jumătate din a şaisprezecea. Celelalte nu se mai văd de jos în sus, ci numai de Sus în jos. Dacă n-ar fi decât cele ce se văd de jos, ea ar fi o scară finită. Dar nu, ci ea continuă. Însă de la jumătatea aceasta în sus ea nu se mai vede decât cu ochii sufletului.
Eroii, profeţii şi martirii ce urcă pe ea sunt oameni până la această jumătate văzută. De acolo ei devin îngeri şi urcă în alt fel, precum este scris la Marcu 12, 25. De la acest tainic punct, oamenii devenind îngeri, trec hotarul nevăzut, intrând în Cer prin Arcul de Triumf al Eternităţii.
Cei ce se coboară din Cer, pentru a deveni aici pe pământ eroi, profeţi şi martiri, până acolo sunt îngeri, dar de acolo încoace ei devin oameni, pentru a-şi împlini aici timpul şi slujba omenească pentru care au fost trimişi. Apoi se întorc înapoi în cer tot aşa. | Continuare »

Traian DORZ

Toţi eroii noştri
şi martirii sfinţi
i-a vândut vreun Iuda
pe murdari arginţi.

Pe-orice suflet mare
care l-am avut
s-a aflat vreun Iuda
care l-a vândut.

Pe Mihai, la Turda,
pe Tudor, ca el,
Horea
şi Iancu
au pierit la fel.

Căci a fost un Iuda
şarpe odios
care-a mers
să-i vândă
ca şi pe Hristos.

*

Blestemat să fie cel ce vinde-un sfânt,
spânzurat să moară, fără de mormânt.

Fugă ca de-un monstru cine-l va vedea,
focul veşnic ardă-i viţa lui cea rea!