N-AJUNG NICIODATĂ

CruciN-ajung niciodată Cerul cei ce nu pornesc de-odată
într-o sfântă hotărâre, c-o voinţă-nflăcărată,
cu un legământ puternic şi-o predare fericită
şi nu luptă pân’ la moarte cu-ndrăzneală neclintită.

Frate, dacă vrei, dacă vrei, dacă vrei
premiul să îl iei,
luptă neclintit, neclintit, neclintit
până la sfârşit
– şi-ţi va da, şi-ţi va da Iisus
toată slava Sus…

N-ajung niciodată Ţinta cei ce alte căi apucă,
nici cei care fug de cruce şi-o aruncă,-n loc s-o ducă,
nici cei care-s îndoielnici, nici cei ce-s legaţi de-avere;
alergarea după Domnul să le laşi pe toate-ţi cere.

Vino, suflet drag, încingeţi bine mijlocul şi-aleargă,
lupta sfântă nu-i uşoară, calea Domnului nu-i largă,
dar dac-alergăm cu Domnul şi cu fraţii dimpreună,
strălucită ne aşteaptă o răsplată şi-o cunună.

Traian DORZ

SUIM PLÂNGÂND ADESEA…

Poarta cruceaTraian DORZ

Suim plângând adesea în drum spre Ghetsimani
şi tot ţinutul parcă e-un plâns de mare jale,
dar nu ştim că la slavă s-ajunge prin duşmani
şi nici că la-nviere ieşim pe-a crucii cale.

Azi curge-n taină plânsul acelor ce sunt muţi
şi geamătul acelor ce nu pot să vorbească,
dar mâine ei cânta-vor pe vecii netrecuţi;
Hristos o să-i sărute în slava Lui cerească.

Rugaţi-vă ca ochii să vi se facă sori
cu care să pătrundeţi prin noaptea ce mai este,
ca trupu-acesta şubred să vi se-mbrace-n zori
cu trupul Nemuririi – sosită fără veste!

Noi plângem după Domnul – dar şi El, după noi,
Mireasa Lui Îl cheamă, – dar şi El cum o cere!
– o, fericită clipă: unirea Celor Doi
şi Nunta ce va-ncepe cu Prima Înviere!

[Hristos nu dă scaune moi… ci crucea]

[Hristos nu dă scaune moi… ci crucea]

Din vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Ceişoara – duminică, 30 iunie 1974

„Cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze!”
Hristos nu dă titluri, nici scaune moi. Hristos ne dă crucea, s-o purtăm pe urmele Lui. O, voi, care aţi căutat mereu scaune şi titluri, şi întâietate în Lucrare, nu mai căutaţi în Lucrarea aceasta aşa ceva. Căci lucrurile acestea nu le poţi găsi aici. Noi nu avem aşa ceva. Vă veţi izbi de un zid puternic – Hristos – Care ca mâine vă va scoate din Lucrarea Lui. Cum i-a spus Sfântul Apostol Pavel lui Timotei: „Timoteie, păstrează credinţa şi cugetul curat pe care unii l-au pierdut şi au căzut de la credinţă. Din numărul lor sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i‑am dat pe mâna satanei, ca să se înveţe să nu hulească”.

Vreţi voi, fraţilor care căutaţi întâietate în adunare şi scaune moi, vreţi voi să fiţi daţi pe mâna satanei? Dumnezeu poate să vă pună pe scaunul şi pe patul de durere, dacă vă ţineţi morţiş ca un spin în coasta acestei adunări. Dumnezeu ca mâine poate să vă scoată din Lucrare şi veţi sta ani de zile pe patul de durere. Dacă ai fi fost hotărât pentru mântuire, n-ai fi ajuns aşa. Dar acolo în chinuri şi în durere, Dumnezeu tot îţi va deschide inima pentru El şi pentru Lucrarea Lui. Însă e păcat, fraţilor, când Dumnezeu ne-a pregătit să avem atâtea mijloace, atâtea posibilităţi să întărim Biserica lui Dumnezeu, noi să ne credem cineva în adunarea Domnului, să-L înlocuim pe Domnul.

Cine suntem noi, de fapt? Spunea un Sfânt Părinte în Pateric că vine la stareţ şi îi zice: „Părinte mi-a venit duhul mândriei…” Stareţul zice: „Bine faci, fiule, că doar tu ai făcut cerul şi pământul…”
Mândriţi-vă şi voi, fraţilor, cei care aţi făcut cerul şi pământul. Căutaţi scaunele moi din adunări, dacă vouă vi s-a dat stăpânire peste adunări şi peste pământ. | Continuare »

HAR ŞI LUMINĂ

crucea-bucegi_2Traian DORZ

Har şi lumină-ncunună mereu
faţa-ndreptată spre Cruce,
viaţa ascunsă-n Hristos-Dumnezeu
slavă şi pace aduce.

Sus să te-ndrepţi, spre lumină, voios,
faţa având-o spre Cruce,
suie, că-ntruna ţi-e Cerul mai jos
mâna-ţi cununa s-apuce!

Noaptea aproape-a trecut, dragul meu,
faţa mai sus către Cruce;
lanţul când arde şi doare mai greu
ceresc ca lumina străluce.

Sus să rămâi, în lumină, oricând,
faţa lucind de la Cruce,
punte de raze pe spaţii, curând,
Crucea la Cer te va duce!

Dumnezeu vine la noi prin Cruce, iar noi mergem la El tot prin ea

[…] 4. De ce este mai înaltă Golgota decât Sinaiul?
Pentru că locul unde Dumnezeu a dat Harul este nespus mai sfânt decât locul unde El a dat Legea. Şi pentru că Legea are o margine, iar Harul nici una, şi pentru că Legea ucide, iar Harul dă viaţa, şi pentru că Legea este Judecată, iar Harul este dragoste.

5. Dimensiunea principală a Crucii nu este cea orizontală. Aceasta înseamnă: noi şi noi… Şi nu mulţimea numărului nostru, nu lărgimea sau lăţimea noastră…
– ci dimensiunea principală a Crucii este înălţimea şi adâncimea, coborârea lui Dumnezeu la noi şi înălţarea noastră spre El, dragostea Lui şi îmbrăţişarea Lui cu noi şi a noastră cu El. În sus deci, cât mai în sus spre Dumnezeu, aceasta ne înalţă duhul, ne curăţă zările şi ne sfinţeşte trăirea inimii. Aceasta ne susţine, puternică şi dreaptă, şi legătura noastră cu semenii noştri.

6. Dumnezeu vine la noi prin Cruce, iar noi mergem la El tot prin ea. Crucea ne uneşte pe noi cu El şi prin ea El Se uneşte cu noi. Prin ea merg la Dumnezeu binefacerile noastre, laudele noastre, rugăciunile noastre, împărtăşirile şi legămintele noastre, iar de Sus, tot prin ea, vin ale Lui spre noi.
De aceea tot ce începem, să începem prin Cruce: în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Duhului Sfânt. Amin. Şi tot ce încheiem să încheiem mulţumind tot prin Cruce: Mărire Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh. Amin. Numai atunci totul este sfinţit şi binecuvântat.

7. Dimensiunile Crucii, prelungite în cerc infinit, cuprind tot Universul, toată Creaţiunea; nu numai pământul, ci şi Cerul. Nu numai lumea văzută, ci şi pe cea nevăzută. Nu numai Timpul, ci şi Veşnicia. Iar în Centrul Crucii este El, Dumnezeu, Hristosul cel Viu şi Adevărat, Fiul Dumnezeului Tată, Susţinătorul tuturor, Izvorul şi Mişcarea, Echilibrul şi Durata, Cel prin care sunt şi prin care se ţin toate.
De aceea în ea şi în El este toată viaţa şi lumina. Şi, în afară de El şi de ea, numai moartea şi întunericul. | Continuare »

Calea Crucii lui Hristos

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

EVANGHELIA DUMINICII DUPĂ ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI

Iată cât de frumoasă este şi această Evanghelie! Ea cuprinde tot ce trebuie să primim pentru mântuirea sufletului nostru. Să luăm pe rând învăţăturile din ea:
„Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine…“ – zice Evanghelia. Asta înseamnă că, dacă vrei să pleci după Hristos, trebuie să te hotărăşti pentru El, trebuie să intri în slujba Lui şi să asculţi de El şi de voia Lui. Voile tale, de cele mai multe ori, sunt „voile trupului şi ale gândurilor“ (Efes. 2, 3), adică voile lui satan şi ale păcatului şi de aceea trebuie să te lepezi de ele şi să-L primeşti pe Hristos de Stăpân, Poruncitor şi Împărat în casa sufletului tău. „Au nu ştiţi că voi nu sunteţi ai voştri?“, zice apostolul Pavel (I Cor. 6, 19), ci sunteţi ai lui Iisus Hristos, Care „v-a răscumpărat cu preţ“. Lepădarea de sine asta înseamnă: să-ţi dai mâinile tale, picioarele tale, inima ta, vorbele şi gândurile tale, să-ţi dai tot ce ai lui Iisus Hristos, să le pui în slujba Lui şi în ascultare de El.
Dar lucrul acesta nu e uşor. De aceea, zice mai departe Evanghelia că tot cel ce vrea să se lepede de sine trebuie:
„Să-şi ia crucea sa“, adică să porţi luptă cu patimile, cu plăcerile, cu ispitele ce ţi le scoate lumea aceasta în calea ta de mergere înainte după Hristos. Dar, în această luptă, noi am cădea neputincioşi la cel dintâi pas dacă înaintea noastră n-am avea Crucea lui Hristos, adică Jertfa cea mare a răstignirii lui Hristos pentru păcatele noastre.
Cititorule! Priveşte icoana de alături şi-ţi dă seama că pentru tine suie Hristos Golgota. Pentru păcatele tale şi ale mele, şi ale tuturor. Crucea pe care o duce Hristos pe umerii Săi, ca să moară pe ea, este darul prin care ne-a venit iertare şi mântuire de pieirea cea veşnică. | Continuare »

Cum știe iarba să ierte zdrobită

Cum știe iarba să ierte, zdrobită sub pași,iarba zdrobita sub talpi
Dulce sărut dând chiar tălpii ce-apasă,
Doamne, așa să iubesc și să iert pe vrăjmași
Cum ar fi-ai mei cei mai dragi de acasă.

Cum știe crinul mireasmă plăcută să dea
Tocmai în teascul zdobirii de sine,
Inima mea cu iubire în brațe să ia
Pumnul ce dă cel mai tare în mine.

Doamne, atât îmi doresc: ca în clipa cea grea
Lacrima cea mai durută să-mi fie
Dragoste dulce spre orice vrăjmaș aș avea,
Ca sus în cer să mi-o dărui și mie.

Vlad Gheorghiu

Poartă-ţi crucea pe care Domnul ţi-o dă

Părintele Iosif Trifa

Obişnuit, crucea care ne este dată se pare a fi totdeauna cea mai grea. Toţi zic: Ştim că trebuie să avem mâhniri şi necazuri în lume, dar ceea ce sufăr eu nu mai suferă nimeni. Orice altă cruce e mai uşoară ca aceasta.
Dar Domnul a hotărât totul înainte. El a hotărât şi crucea noastră. Noi nu suntem stăpâni, ci trebuie să fim copii ascultători.
Fratele meu, gândeşte-te că ai fi primit dreptul să-ţi alegi tu crucea pe care trebuie să o porţi. O, numai atunci ai putea vedea cât de greu este să alegi!
Vrei să îţi alegi boală? Te rog nu răspunde îndată da. Eu ştiu ce este boala şi nu o voi lăuda.
Atunci, sărăcie? Grea cruce este şi aceasta. Căci nu este fericire a nu şti seara ce vei începe dimineaţa viitoare, pentru ca să-ţi poţi câştiga traiul vieţii. Să trăieşti din mila oamenilor nu este o fericire.
Sau îţi alegi ocară şi defăimare? Acestea zdrobesc inima chiar şi a unui om puternic. Ori vrei boala sau pierderea celor pe care îi iubeşti? „Doamne fereşte!“ – vei zice tu.
Dacă ai primi astfel dreptul să-ţi alegi tu crucea, ai păţi ca acei părinţi care au fost rugaţi să dea unul din cei zece copii pe care îi aveau.
| Continuare »

NEVOIŢI-VĂ SĂ MERGEŢI

Nevoiţi-vă să mergeţi
pe cărarea strâmtă
cum a mers Hristos cu Crucea
spre Golgota sfântă,
căci e largă calea care
la pierzare duce,
dar îngustă-i şi spinoasă
calea către Cruce;
– Doamne-ajută-ne să mergem
calea Ta cea dulce.

Şi intraţi pe uşa strâmtă
către Biruinţă
cum Hristos a mers în slavă
doar prin suferinţă.
Largă-i uşa, lată-i calea
care duc la moarte,
vai de cei ce-aleg această
blestemată soarte;
– Doamne, nu lăsa s-alegem
calea către moarte. | Continuare »

Acceptarea crucii lui Hristos – singurul mijloc de sfinţire şi de slavă

duminica-sfintei-cruciTraian DORZ, ISTORIA UNEI  JERTFE (fragment)

Pe calea lui Hristos sunt numai trei mijloace prin care El Şi-i face asemenea Lui pe acei care Îl urmează pe El acum din suferinţele trecătoare ale sfinţeniei la slava veşnică a raiului Său.
Cele trei mijloace şi semne ale părtăşiei şi colaborării noastre cu Hristos sunt:
JUGUL – fiindcă Domnul Iisus a zis: Luaţi jugul Meu asupra voastră… căci jugul Meu este bun (Mat. 11, 30).
SARCINA – fiindcă Domnul Iisus a zis: Sarcina Mea este uşoară (Mat. 11, 30).
CRUCEA – fiindcă Domnul Iisus a zis: Cine vrea să vină după Mine… să şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze (Luca 9, 23).
Toate acestea trei par la prima vedere numai suferinţă. Dar ele nu sunt numai aşa.
„Jug“ are două înţelesuri: întâi muncă, apoi unire.
„Sarcină“ are două înfăţişări: întâi răspundere, apoi rodire.
„Cruce“ are două părţi: întâi suferinţă, apoi sfinţenie.

Cei mai mulţi privesc doar la primul înţeles al jugului lui Hristos, la munca grea şi la canonul amar al unei vieţi de neprihănire, şi fug de jugul Lui. Dar cei puţini privesc la minunata unire cu Hristos prin părtăşia cu El, la munca cea fericită în ogorul Evangheliei Sale. A trage în jugul Lui, alăturea de El, este ceva ce îţi dă o atât de mare bucurie, încât, după ce ai gustat-o, n ai mai dori s-o schimbi pentru nimic şi cu nimeni din lume.
A purta sarcina Lui este a te împreuna cu Hristos atât de profund şi de înalt, încât ceea ce este în El mai fericit să pătrundă în ceea ce ai tu mai intim. Şi să facă să se nască în tine o viaţă nespus de nouă, de dragă, de dulce şi de scumpă…
Iar acceptarea crucii lui Hristos, primirea de bunăvoie a suferinţei pentru El şi alături de El, este de fapt singurul mijloc de sfinţire şi de slavă.
Când Mântuitorul nostru Sfânt zicea: Mă sfinţesc Eu Însumi pentru ei (Ioan 17, 19), El voia să ne spună: Eu am acceptat Crucea şi suferinţa Mea pentru că acesta era singurul mijloc prin care voi veţi putea fi cu adevărat sfinţiţi. | Continuare »

Apleacă-mă, Iisuse

Rastignire-268Apleacă-mă, Iisuse, sub sfântă Crucea Ta,
căci eu numai prin Tine iertare pot afla.

Apleacă-mă, Iisuse, eu Crucea să-Ţi sărut,
să-mi plâng cu-amare lacrimi păcatul din trecut.

Apleacă-mă, Iisuse, la Sfântă Jertfa Ta,
ca Sângele Golgotei să spele vina mea.

Apleacă-mă, Iisuse, sub pocăinţă-acum,
să  merg cu biruinţă pe-al mântuirii drum.

Apleacă-mă, Iisuse, ca treaz să fiu oricând,
să birui pe satana, în Jertfa Ta crezând.

Apleacă-mă, Iisuse – iar când vei judeca,
aşază-mă, Stăpâne, cu cei de-a dreapta Ta.

Text: Traian Dorz

DUPĂ CUM A FOST ÎNĂLŢAT ŞARPELE

„Şi după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului,“ (Ioan 3, 14)

Moise a înălţat şarpele în mijlocul tuturor, în văzul tuturor, în mijlocul poporului otrăvit de veninul şerpilor înfocaţi, în mijlocul celor mai cumplite nenorociri, suferinţe şi lipsuri, în mijlocul deznădejdii şi al morţii – slăvită Salvare – tuturor, Moise a înălţat numai Acest Semn Unic. Şi a poruncit ca toţi să privească numai la el. Privirea cu credinţă în cuvântul lui Dumnezeu dădea vindecarea. În toată pustia nu era alt semn ca să vindece şi să mântuiască. Cine nu voia să privească la Acesta, trebuia să moară, – altă mântuire Dumnezeu nu-i mai dădea.


Tot aşa trebuie să fie înălţat şi Domnul nostru Iisus Hristos, cum a fost înălţat şarpele. Măcar aşa! Să fie înălţat Hristos în locul şarpelui prăbuşit pe totdea-una, în toate inimile noastre. Măcar cât a fost înălţat şarpele, trebuie să fie înălţat acum Hristos. În noi şi între noi.
Să fie slujit Hristos, de către noi toţi, măcar cu atâta parte din viaţă, măcar cu atâta râvnă, măcar cu atâta dragoste şi stăruinţă cu câtă a fost slujit şi iubit şarpele!
Să-I fie dată lui Hristos măcar atâta parte din averea noastră, din munca noastră, din pâinea noastră, din trupul nostru, din timpul nostru, din talentele noastre, din darurile noastre, cât am dat şarpelui! | Continuare »

Oastea Domnului şi cele două braţe ale propriei sale cruci

Oastea Domnului are de la Dumnezeu două mari daruri: frăţietatea şi voluntariatul. Mulţi dintre noi ne-am obişuit atât de mult cu aceste două sintagme, că nu ne mai oprim asupra sensului lor şi trecem nepăsători mai departe. Dar sunt şi mulţi oameni care rămân uimiţi de profunzimea şi de dragul cu care aceste două mari daruri ne leagă, de felul cum, în cadrul Oastei, ne considerăm noi fraţi, cum deschidem noi uşile şi inimile, şi găzduim, şi cinstim oameni faţă de care nu avem nici o legătură de rudenie sau de apropiere firească.
Sunt atât de mulţi oameni singuri pe lumea asta. Oameni răniţi de răutatea celorlalţi, oameni părăsiţi de cei dragi, oameni complexaţi de diferite neputinţe, nemângâiaţi în singurătatea lor, oameni dispreţuiţi de ceilalţi… Dar noi ne ştim unii altora nevoile, ne dorim, ne aşteptăm, ne îngăduim, ne cinstim unii pe alţii, ne bucurăm unii de alţii, ne acopeim unii pe alţii, ne purtăm poverile unii altora şi suferim unii pentru alţii. Chiar dacă uneori abia ne cunoaştem din vedere.
Frăţietatea, părtăşia frăţească, dragostea de fraţi în cadrul Oastei Domnului, este una dintre cele două respiraţii specifice ale acesteia. Cealaltă este voluntariatul. Şi frăţietatea aceasta se înfăptuieşte voluntar. Este iniţiatoare de voluntariat, cum este şi rodul acestuia. | Continuare »

Alte materiale despre purtarea crucii

HRISTOS SĂ TRĂIASCĂ ÎN NOI – Pr. Teodor Heredea

Crucea Domnului – Sfântul Luca al Crimeii

„RUPEŢI-O CU ADUCĂTORII ÎNVĂŢĂTURILOR STRĂINE” – TraianDorz

Despre purtarea crucii – Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov

La picioarele Crucii se poate afla taina mântuirii sufleteşti– Părintele Iosif Trifa

HRISTOS SĂ TRĂIASCĂ ÎN NOI – pr. Teodor Heredea (Gavriş)

Acceptarea crucii lui Hristos – singurul mijloc de sfinţire şi de slavă – Traian Dorz

Crucea este Calea –  Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

Unde să căutăm mângâiere de necazuri? – Sfântul Luca al Crimeii

Nu după tine cu crucea, ci după Mine – Pr. Iosif Trifa

Crucea Domnului nostru Iisus Hristos – Traian dorz, Meditații la Apostolul zilei

Evanghelia despre cruce şi mântuirea sufletului – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

Poartă-ţi crucea pe care Domnul ţi-o dă – Pr. Iosif Trifa

DESPRE SFÂNTA CRUCE – Traian Dorz

Poezii:

NEVOIŢI-VĂ SĂ MERGEŢI / Apleacă-mă, Iisuse / Iubeşte-ţi crucea ta / Crucea-i Semnul Mântuirii / Aproape, mai aproape / Crucea-i Semnul Mântuirii /CRUCE VECHE… / SPRE DUMNEZEU ARATĂ CRUCEA / SĂ-MI IAU CRUCEA / DUMNEZEU NE CERE / O, SLĂVITĂ CRUCE ASPRĂ / De-ai lua pe umăr crucea / IA JUGUL LUI HRISTOS / CÂND N-AM PUTERI / DOAMNE, SĂ NU POT VREODATĂ / EU ERAM COPIL, IISUSE

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

14. O Doamne, ai milă; 33. Când n-am puteri; 29. Apleacă-mă, Iisuse; 40. De-ai lua pe umăr crucea; 99. Sub Crucea Ta îngenuncheat; 100. Ce dulce-i viaţa cu Iisus; 208. Pe cărarea mântuirii; 215. Iubire, haidem împreună; 267. Ia jugul lui Hristos; 284. O, dragi fraţi şi surori; 329. În fruntea luptei noastre; 330. Sub Crucea Ta ne-am întâlnit; 331. Iisus ne-mbie crucea; 332. Cruce sfântă, părăsită; 333. Cu Iisus de-a pururi; 418. Tineri dragi; 555. Jos, sub Crucea Ta, Iisuse; 609. Din tina negrului păcat; 624. Crucea-mi este calea; 625. De-aş umbla prin soare; 628. În căi rele; 648. Scumpă e comoara; 654. Grea-i calea crucii; 674. Eu eram copil, Iisuse; 677. După Domnul Vieţii; 893. Crucea-i semnul Jertfei; 948. Iubeşte-ţi crucea ta; 995. Pacea Crucii Tale

CRUCE VECHE…

troita valea stejaruluiCruce veche dintre drumuri,
părăsită şi uitată,
ce duios mi-aduci aminte
viaţa mea de altădată…

Ce duios mi-aduci aminte
câte primăveri senine
din uitata mea pruncie
mi le-am petrecut cu tine!

Aplecată într-o parte
te-am ştiut de-ntâia dată,
cu Iisus, părând aievea,
trist privind la lumea toată.

…Când apoi durerea-mi mare
m-a pornit pe drum pribeag,
lângă tine, ca un prieten,
răsărea un pui de fag.

Mai târziu, o toamnă rece,
într-un timp cu vânt şi ploi,
te-a plecat spre fagul prieten,
să daţi mâna amândoi…

Astăzi, când din nou Trecutul
pe-al prunciei drum m-aduce,
ne mai întâlnim o dată,
sfântă şi străină cruce. | Continuare »

… atât de mult a iubit Dumnezeu lumea

… atât de mult a iubit Dumnezeu lumea

… În Evanghelia de astăzi e cuprinsă cea mai minunată Evanghelie, după [cea din] Ziua Învierii, din toate Evangheliile anului. Dacă veţi citi capitolul 3 de la Sfântul Evanghelist Ioan, veţi da acolo peste unele dintre cele mai minunate versete ale Cuvântului lui Dumnezeu, provocate de întâlnirea lui Nicodim cu Mântuitorul. Ar fi multe de vorbit despre lucrurile acestea, adevăruri foarte necesare pentru noi. Dar timpul, ceasul acesta ne zoreşte şi obligaţia să ne prezentăm la timp la sfânta biserică pentru Taina Cununiei nu ne dă voie să vorbim aşa de pe larg şi aşa de adânc, şi aşa de amănunţit cum s-ar cuveni despre aceste lucruri. Dar dacă veţi citi capitolul 3 din sfânta Evanghelie după Ioan, care este unul dintre cele mai rău interpretate, în înţelesul lor, de către foarte mulţi, veţi vedea că prima parte, până la versetul 10, 12, este ocupată de problema naşterii din nou, de care era frământat Nicodim când a venit noaptea la Iisus. Ce mare lucru este acesta! Frământarea naşterii din nou să te aducă la Iisus şi să stai de vorbă cu Cuvântul Lui este unul dintre cele mai minunate lucruri. Nicodim a venit noaptea atunci la Iisus. Şi fiecare cuvânt din tot ce scrie acolo cu privire la aceasta este foarte important.
N-avem timp să stăm de vorbă… Ar trebui zile întregi să dezbatem amănunţit şi să medităm profund la aceste adevăruri foarte necesare pentru noi, pe care cei care nu le cunosc, răstălmăcindu-le ca şi pe celelalte Scripturi, o fac spre pierzarea şi rătăcirea lor.
Deci prima parte vorbeşte despre naşterea din nou, cuvinte adresate lui Nicodim. După aceea urmează un cuvânt minunat al Mântuitorului, în care e cuprinsă şi Evanghelia de astăzi… (Şi dacă întârziem zece minute, se merită să întârzii pentru nişte lucruri pe care nu oricând le poţi afla.) Deci începând cu versetul 13 se începe vorbirea Mântuitorului către Nicodim. Şi cuvintele acestea cuprinse în versetele acestea despre naşterea din nou, despre faptul că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” şi despre celelalte adevăruri, până la versetul 21, sunt cuvintele lui Hristos. Cuvintele acestea Hristos le-a spus. Domnul şi Mântuitorul nostru Hristos. Versetul 16 din capitolul 3 de la Ioan, care este versetul de aur, cel mai strălucit verset din toată Scriptura, a fost spus de gura lui Hristos, Mântuitorul nostru. Şi El vorbeşte aici despre semnul ridicat de către Moise în pustie. Ce era acest semn? | Continuare »

Crucea nu este chip cioplit

Crucea nu este chip cioplit

Traian Dorz, Mărgăritarul ascun – din capitolul MĂSURA CEA BUNĂ ÎN TOATE

[…] 9. Nu-ţi face părerea înainte de a asculta, ci după! Ascultă mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi spune „da“. Nu spune „da“ sau nu spune „nu“ înainte de a asculta tu însuţi ce spune Hristos despre El sau despre tine. Ascultă mai întâi cuvântul fratelui tău şi apoi fă-ţi o părere despre el. Nu spune „ştiu“ înainte de a şti bine.

10. Crucea nu este chip cioplit. Nici icoanele sfinte nu sunt aşa. Nu crede şi nu spune rău înainte de a gândi bine. Iată, însuşi Moise, care a adus legea cu porunca împotriva chipurilor cioplite, cel dintâi el însuşi a făcut un chip cioplit şi l-a înălţat în faţa poporului, ca un simbol al lui Hristos. Şi totuşi nimeni nu l-a învinuit pentru asta.
Depinde cu ce scop faci aceasta. Depinde ce simţământ te îndeamnă să o faci. Şi cu ce scop spui.

11. Cuvântul Sfânt nu-i numai cuvinte, ci el este duh şi viaţă. Dacă îl asculţi numai cu urechile, şi nu cu inima ta, el se preface în tine vorbă şi vânt. Dacă îl asculţi cu duhul, el se preface în tine Duh. Dacă îl asculţi cu viaţa, el se preface în tine Viaţă.

12. Este scris: Dumnezeu îl scapă pe cel nenorocit prin chiar nenorocirea lui. Ceea ce omul consideră că e nenorocire a lui este de fapt mijlocul prin care Dumnezeu îl scapă de marea nenorocire a pierzării şi osândei lui veşnice. O, dacă am învăţa noi toţi să privim aşa la orice nenorocire prin care trecem!

13. Mântuirea noastră – primirea făgăduinţei ei – stă în harul lui Dumnezeu şi în credinţa noastră ascultătoare de acest har.
Mântuirea noastră – dobândirea ei – stă în lucrarea noastră neprihănită pentru păstrarea noastră în ea… şi în munca noastră pentru mântuirea altora.

EVANGHELIA DUMINICII DINAINTEA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

Moise-a-inaltat-sarpele-in-pustie_17_10Evanghelia de duminică e în legătură cu o întâmplare din Vechiul Testament. Dumnezeu trimisese asupra israelitenilor şerpi veninoşi, ca pedeapsă pentru păcatele lor. Atunci, „văzând Moise moarte multă în popor, s-a rugat pentru popor şi Domnul a zis lui Moise: «Fă-ţi un şarpe de aramă şi îl pune sus, într-o prăjină, ca pe un semn şi tot cel muşcat de şerpi va privi spre el şi va trăi». Şi a făcut Moise aşa şi oricare era muşcat de şarpe şi privea spre şarpele de aramă trăia şi nu murea“ (Numeri 21, 6-9).
O, ce înţeles adânc este în această istorie din Vechiul Testament!

Semnul şarpelui de aramă a închipuit înainte cu mii de ani Jertfa Crucii de pe Golgota şi darul mântuirii ce l-a adus această Jertfă. Cel care privea spre şarpele de aramă al lui Moise „trăia şi nu murea“. Tot aşa, şi cel care primeşte darul Crucii de pe Golgota scapă de moarte şi de pieire sufletească.
În Eden, (rai) şarpele-diavol a muşcat odinioară pe strămoşii noştri, Adam şi Eva. Prin păcatul neascultării, şarpele-diavol a căpătat putere şi a muşcat mereu în urmaşii lui Adam. Lumea se umpluse de cumplită moarte şi pieire sufletească. Tatălui Ceresc I S-a făcut milă de cei pierduţi. În mijlocul pieirii sufleteşti, Dumnezeu a ridicat, ca oarecând Moise în pustie, un Semn: a ridicat Crucea şi Jertfa Fiului Său, „ca tot cel ce va crede întru El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“. Jertfa Crucii l-a biruit pe şarpele-diavol şi puterea veninului său. Şarpele-diavol şi-a pierdut puterea. Muşcăturile lui nu mai omoară. I s-a găsit leacul. Însă, ca pe vremea lui Moise, şarpele-diavol şi-a pierdut puterea numai faţă de cel care priveşte şi primeşte neîncetat Semnul ce l a ridicat Dumnezeu în pustia acestei vieţi: Jertfa Crucii Fiului Său. Faţă de cel care nu priveşte şi nu primeşte această Jertfă, şarpele-diavol are toată puterea să l muşte de moarte. | Continuare »

Cea dintâi cruce a fost făcută de Moise

Cea dintâi cruce a fost făcută de Moise

… Scrie Sfântul Evanghelist Ioan că, precum a fost înălţat şarpele în pustie de către Moise, după porunca lui Dumnezeu, în momentul cel mai greu din viaţa poporului, în momentul de criză, în momentul culminant de suferinţă şi de primejdie, aşa a fost înălţată Crucea lui Iisus Hristos, Jertfa Lui, întrunind în ea şi garantând prin ea şi prin credinţa în ea izbăvirea tuturor, aşa cum [era] crucea ridicată de Moise. (Pentru că o cruce a fost, nu o prăjină, lemnul pe care a înălţat Moise şarpele. Nu se poate atârna un şarpe pe o prăjină. A fost o cruce aceea pe care a înălţat-o Moise. Numai pe un lemn în formă de cruce poate sta spânzurat un şarpe.) Deci, cea dintâi cruce a făcut-o Moise, a cioplit-o Moise, omul lui Dumnezeu, care a scris porunca: „Să nu vă faceţi chip cioplit”. Pentru ca să arate că semnul Crucii nu este un chip cioplit, ci este un semn tainic, simbolizând Jertfa şi Răscumpărarea Sângelui lui Hristos.
Cea dintâi cruce a fost făcută de Moise, după ce a adus Legea. Pentru că în acest semn a pus Dumnezeu răscumpărarea, preţul mântuirii noastre. Şi de aceea s-au îndreptat – şi din Vechiul, şi din Noul Testament – privirile noastre, prin Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, către acest semn tainic şi sfânt care este Crucea şi Jertfa Mântuitorului.
După cum toate noţiunile abstracte au forma lor concretă, după cum sufletul nostru are forma lui în trupul nostru, are lăcaşul lui în trupul nostru, tot aşa înţelesul cel tainic al Crucii şi Jertfei Mântuitorului stă în semnul cel văzut, închipuit prin aceste două dimensiuni: verticala, care înseamnă legătura noastră cu Dumnezeu, şi orizontala, care înseamnă legătura noastră cu noi. | Continuare »

Alte materiale la Înălţarea Sfintei Cruci

CUM ÎNŢELEGI TU CRUCEA LUI HRISTOS? – I. Tâlcuitor

Crucea-i Ascultarea – Traian Dorz

Crucea Domnului – Sfântul Luca al Crimeei

ÎNVĂŢĂTURĂ LA PRAZNICUL ÎNĂLŢĂRIISFINTEI CRUCI – I. Tâlcuitor

Ceva despre crucea suferinţelor – Pr. Iosif Trifa

Crucea nu este chip cioplit – Traian Dorz

Toţi cei care, în viaţă, crucea ca jugul aţi purtat – Ioan Opriș

IUBEŞTE-ŢI CRUCEA TA – Traian Dorz

Cum este făcută crucea? – Preot IOSIF TRIFA

„…Să se lepede de sine” – Traian Dorz

Despre ce înseamnă a purta crucea –  Preot IOSIF TRIFA

RUPEŢI-O CU ADUCĂTORII ÎNVĂŢĂTURILOR STRĂINE –  Traian Dorz

CĂ NU-I UŞOARĂ CRUCEA – Vlad Gheorghiu

NU CA SĂ JUDECE – Traian Dorz

Despre purtarea crucii – Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov

Cu tot întregul meu amar – Traian Dorz

La picioarele Crucii se poate afla taina mântuirii sufleteşti – Preot IOSIF TRIFA

Crucea Domnului nostru Iisus Hristos – Traian Dorz

INALTAREA SFINTEI CRUCI – Sfantul Luca al Crimeei

Crucea-i Semnul Mântuirii – Traian Dorz

Care-i lemnul cel mai roditor? – Preot IOSIF TRIFA

Am murit… ca să trăiesc – Traian Dorz

„Cu crucea după Mine, fiule!“ – Ioan Opriș

CUVÂNT TESTAMENTAR – Traian Dorz

Crucea este Calea – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

IISUSE DRAG, CE CRUCEA – Traian Dorz

Cântarea Sfintei Cruci

DESPRE SFÂNTA CRUCE – Traian Dorz

Evanghelia despre cruce şi mântuirea sufletului – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

IUBEŞTE-ŢI CRUCEA TA – Traian Dorz

SEMNUL CRUCII – Ieromonah ARSENIE BOCA

SPRE DUMNEZEU ARATĂ CRUCEA – Traian Dorz

Ceva despre crucea suferinţelor – Părintele Iosif Trifa

Dumnezeu vine la noi prin Cruce – Traian DORZ

Unde să căutăm mângâiere de necazuri? – Sfântul Luca al Crimeei

Crucea este Calea – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

SĂ-MI IAU CRUCEA – Traian DORZ

Cuvant la Înălţarea Sfintei Cruci – Sfântul Ioan Maximovici

Nu după tine cu crucea, ci după Mine – Pr. Iosif Trifa

EU ERAM COPIL, IISUSE – Traian DORZ

CRUCE VECHE…

TAINA CRUCII – Traian Dorz

Jertfa Crucii Mântuitorului – Pr. Iosif Trifa

TAINA CRUCII – Traian Dorz, vorbire la nunta din Cricău

DUMNEZEU NE CERE – Traian Dorz

DUPĂ CUM A FOST ÎNĂLŢAT ŞARPELE – Traian Dorz

Mijlocirea rugăciunilor Maicii Domnului

Traian Dorz

…Către multe primejdii şi vârtejuri pierzătoare ne duc adesea paşii noştri, firea noastră, slăbiciunile şi nepriceperea noastră, dacă nu avem grijă să facem în toată vremea tot felul de rugăciuni şi cereri.
Şi să veghem la aceasta cu mulţumiri (Efes. 6, 18).
Totuşi, suflete slab, oriunde te-ai afla, oriunde ai fi alunecat, – strigă către Domnul Iisus!…
Chiar dacă toţi diavolii ruşinii şi fricii luptă să te oprească, roagă-L pe Domnul să te izbăvească.

Cheamă în ajutorul tău rugăciunile Maicii Domnului şi ale părinţilor plăcuţi Lui, iar Domnul te va izbăvi… şi nu te va mai spune nimănui, căci El este Cel Bun (Ioan 8, 11).

…Nu nesocoti mijlocirea rugăciunilor Maicii Domnului, căci pe ea, care a făcut voia lui Dumnezeu, Dumnezeu totdeauna o ascultă (Ioan 9, 31) şi vei avea totdeauna belşug de ajutor.

[…Te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu]

Părintele Iosif Trifa

Peste tot, cultul Maicii Domnului îşi are temeiul lui în Biblie. Greşesc sectarii care resping cultul Maicii Domnului, spunând că nu-şi are temeiul în Sfânta Scriptură.
Dar greşesc, de altă parte, şi cei care umblă să apere acest cult cu fel de fel de istorisiri şi ocoşeli omeneşti – care nu-şi pot avea temeiul lor sprijinit de Biblie.
Cultul Maicii Domnului este arătat lămurit în Sfânta Scriptură în multe locuri, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, şi se poate oricând apăra şi susţine prin Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu. Însăşi Preacurata arată acest cult prin cuvintele ei din Evanghelia de la Luca 1, 48, când spune: „Iată că de acum mă vor ferici toate neamurile…“
Ce păcat neiertat vor avea acei nesocotiţi (sectari) care n au decât cuvinte de hulă pentru cel mai curat şi mai desăvârşit vas din lume, pe care cerul l-a ales şi l-a folosit în lucrarea cea mare a mântuirii neamului omenesc, adică Sfânta Fecioară, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.
Biserica noastră învaţă că Maica Domnului mijloceşte şi ea la Fiul său, Mântuitorul nostru, pentru noi, prin rugăciunile ei. Şi noi vedem limpede acest lucru mai ales din mijlocirea de la Nunta din Cana pentru cei ce se găseau atunci în mare strâmtorare… (Ioan 1, 3). Iar Mântuitorul a ascultat-o.
Taina Întrupării Mântuitorului nostru, Fiul lui Dumnezeu, este o taină care trebuie să ne umple de evlavie şi de recunoştinţă faţă de Sfânta Fecioară, Maica Domnului, care a fost aleasă de Însuşi Tatăl Ceresc şi sfinţită de Însuşi Duhul Sfânt pentru această mare şi veşnică lucrare a mântuirii noastre.
Oricine vorbeşte în chip necuviincios despre Sfânta Fecioară şi Maică a Domnului va fi vinovat de un păcat veşnic împotriva Tatălui Care a ales-o, împotriva Fiului Care a sfinţit-o şi împotriva Duhului Sfânt Care a umbrit-o.
Noi, ostaşii Domnului, spunem, potrivit Sfintei Scripturi, şi cântăm cu evlavie: «Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu…»
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te Fiului tău pentru noi păcătoşii.

«Oastea Domnului», nr. 14/1930 şi «Isus Biruitorul», nr. 20/1935

Binefacerea și rugăciunea

Traian Dorz, Săgețile biruitoare

1 – Binefacerea și rugăciunea trebuie să fie în chip deosebit, pentru fiecare iubitor de Hristos, preocupările în care să petreacă întreagă ziua Domnului.
De fapt acestea doua virtuți sunt cele mai bune surori. Și ele ar trebui să nu fie despărțite niciodată de viața unui credincios.
2 – Despre Avraam se spune că tocmai se ridicase să meargă la rugăciune, când a văzut pe cei trei îngeri venind spre el.
Văzându-i, Avraam a renunțat la rugăciune și s-a ocupat de trebuința ospeției pentru ei,
– fiindcă el a știut adevărul că atunci când este nevoie de o binefacere, e mai însemnat lucru să faci binele,
să primești pe un străin,
să ospătezi pe un trimis al lui Dumnezeu
– decât să te rogi.
3 – Cine în ziua Domnului este în Domnul.
În vremea bisericii este în biserica.
În vremea binefacerii este în binefacere.
În vremea rugăciunii este în rugăciune.
Acela și în vremea răsplătirii va fi în răsplătire.
4 – M-am întors să văd glasul care îmi vorbea… și când m-am întors am văzut șapte stele…
– Cum să vezi un glas care îți vorbește?
– Aici este taina cunoașterii adevărului.
Trebuie să știi să vezi glasul nu fața vorbitorului,
să vezi înăuntru. nu înafara,
duhul, nu înfățișarea,
adevărul ascuns, nu cel arătat…
Fața poate să înșele, căci fețe pot fi mai multe și pot fi schimbate,
dar glas nu poate fi decât unul și nu poate fi schimbat.
După cum este scris.
Oile merg după El căci Îi cunosc glasul (Ioan 10, 5).
5 – Nu te opri niciodată la fața unui vorbitor, ci mergi până la glasul lui.
Și du-te pe glasul lui până la inima din care iese acest glas, – pentru că este scris: din prisosul inimii glăsuiește gura.
Și numai dacă în inima aceea vei vedea cele șapte stele, cele șapte virtuți, cele șapte roade ale Duhului Sfânt, – abia atunci să asculți ce grăiește.
Și să crezi ce asculți. | Continuare »

Mai aproape de Tine

Când vine încercarea,
Greul arde lăuntrul meu.
Şi trupul meu tresare
Ca muşcat de durere.
Şi totuşi mintea mea cântă
Și inima mea strigă:
Mai aproape,
Mai aproape de Tine,
Doamne, mai aproape…

Şi iar mă mir:
Aşa iute vii, încercare?
Şi iar ard,
Și iar cânt,
Și iar şoptesc:
Mai aproape, Doamne,
Mai aproape de Tine…

Nici nu se uscă rănile vechi,
că altele noi înfloresc lângă ele
Și cântă inima mea:
Doamne, mereu mai aproape,
Mai multe răni,
Mai scurt drumul spre Tine.

Lidia HAMZA