b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz, Hristos Binefăcătorul nostru

Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut (Ioan 5, 4).

Dumnezeu a iubit şi iubeşte smerenia, căci ea este sinceră,
după cum a urât totdeauna mândria, pentru că aceasta este şi făţarnică (Luca 18, 10-14).
N-a fost vreodată cineva care, smerindu-se înaintea Domnului cu pocăinţă sinceră şi adâncă, să nu fi fost vindecat
şi să nu fi fost izbăvit de El, cu toată graba şi deplinătatea.
N-a fost nimeni care, venind la Domnul,
coborându-se înaintea Lui,
aplecându-se la Crucea Sa,
întorcându-se cu sinceritate,
şi cerându-I cu credinţă ajutorul,
să fie scos vreodată afară cu mâinile goale,
să se fi rugat sau să fi plâns în zadar (Ioan 6, 37).
De aceea suflete dragă, coboară-te şi tu…
coboară-te de pe scaunul mândriei,
de pe înălţimile deşertăciunii,
de pe poziţiile necredinţei şi păcatului
şi prăbuşeşte-te la picioarele Domnului, cu lacrimi de pocăinţă, ca să poţi fi făcut sănătos.
Căci numai acolo în smerenie şi credincioşie, în ascultarea la picioarele lui Iisus, este sănătate, este putere şi mântuire pentru orice suflet. De orice boală, adică de orice păcat, ai fi bolnav.
O Doamne Isuse Hristoase,
Vindecătorul tuturor suferinţelor noastre,
smereşte-mă şi pe mine şi mă coboară în baia lacrimilor şi pocăinţei, ori de câte ori va fi nevoie,
ori de câte ori sufletul meu se va afla bolnav, zăcând în păcate şi în necredinţă.
Nu mă lăsa să mă sui, să mă mândresc, ca să nu fiu trântit,
ci ajută-mă să mă cobor, totdeauna cu grijă,
chiar dacă foloseşti pentru asta şi nuiaua,
numai să mă vindec.
Amin.

(Traian Dorz, Strângeți fărâmiturile, vol. IV, cap. Să ne îndepărtăm de dezbinători)

„Vezi, de-acum te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuieşti. Vezi, ai păţit rău: te-au prăbuşit păcatele, ai ajuns un nenorocit… pătimaş cu băutura, pătimaş cu fumatul, pătimaş cu lăcomia, cu răutatea, cu certurile, cu zavistiile, cu neînţelegerile, cu gândurile rele, cu trufia, cu toate celelalte fapte rele care sunt tâlharii ce-i pândesc pe toţi cei care coboară din Ierusalim, adică părăsesc starea curată şi se duc spre păcat, şi se prăbuşesc spre poftele şi păcatele veacului acestuia. Dumnezeu ne-a izbăvit de ele. Dar – după ce ne-a dat mângâierea, după ce ne-a vindecat rănile, după ce ne-a dus în casa adunărilor Sale, după ce ne-a încredinţat îngrijitorilor Săi – ne porunceşte acum la fel ca slăbănogului de la lacul Betesda: „Vezi, acum te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuieşti. Te-am ajutat să ajungi spre Ierusalim, în adunarea sfântă, sub îngrijirea sfântă, unde ai Cuvântul Sfânt, cântările sfinte, rugăciunile binecuvântate, fraţii sfinţi. Să nu-i mai părăseşti. Să nu mai cazi din nou. Să nu părăseşti adunarea, să nu te depărtezi de adunarea sfântă şi să nu mai asculţi şoaptele acelora care te îndeamnă şi te ispitesc să-i părăseşti pe fraţi, să părăseşti adunarea şi să te duci în alte părţi”.
Aveţi grijă, pentru că aceasta este o poruncă, nu numai un sfat. Şi o condiţie pentru păstrarea mântuirii noastre, nu numai pentru ferirea noastră de prăbuşiri. Noi, dacă ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi rămânem acolo unde ne-a aşezat El, şi ascultăm de mai-marii noştri care sunt puşi să ne mărturisească nouă Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne sfătuiască să mergem pe calea cea bună, dacă ascultăm de ei, atunci rămânem mai departe credincioşi în Biserica Domnului, în adunarea Domnului în care ne-a chemat El de la început şi în care au fost părinţii şi înaintaşii noştri. | Continuare »

Traian Dorz, HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului)

Surorile noastre, femeile, au avut de la Dumnezeu un rost atât de însemnat în toată lucrarea Lui mântuitoare.
În Vechiul Testament, strălucesc numele atât de frumoase şi slujbele atât de sfinte ale unor suflete de femei prin care Dumnezeu a făcut lucrări atât de mari în slujba mântuirii lumii.
Despre minunatele soţii, ale lui Avraam, Isaac şi Iacov, despre mamele profeţilor, Moise, Samuel, Samson şi alţii – ce frumos scriu Sfintele Scripturi!
Dar, în afară de acestea, cât de multe trebuie să fi fost sfintele femei care şi-au crescut copiii în frica şi dragostea lui Dumnezeu, care şi-au petrecut cu rugăciuni soţii plecaţi la munca şi lupta lui Dumnezeu, care şi-au închinat Domnului toată viaţa lor în singurătate, în jertfe, în binefaceri.
Ce să mai zicem apoi de Noul Testament, pe cerul căruia străluceşte cu o frumuseţe fără seamăn Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Vasul cel ales şi sfânt prin care ne-a fost trimis nouă Mântuitorul nostru şi Lumina lumii?
Ce minunate apar apoi, în jurul ei, celelalte sfinte femei, care, fiecare şi toate, au rămas pe totdeauna în cinstirea Bisericii lui Hristos cu o strălucire aparte a ei, până azi şi până în veci.
Elisabeta – mama Sfântului Ioan Botezătorul. Ana – fiica lui Fanuel. Marta şi Maria, Samariteanca, Magdalena, Fivi, Eunice, Lois – şi altele, şi altele, de atunci şi până astăzi, câte şi mai câte, cu această uceniţă Tabita – au împodobit Biserica lui Hristos, au şters lacrimile şi sudorile Lui, au legat răni, au mângâiat dureri, au sărutat şi au şters lacrimi, au încurajat luptători, au ascuns primejduiţi, au hrănit flămânzi, au îmbrăcat goi, au ospătat îngeri… | Continuare »

Traian Dorz, Scumpele noastre surori

Surori de cruce și răsplată, însoțitoare-n plâns și-n har,
Părtașe-aceleiași credințe, jertfind aceluiași altar,
– cinstire-n veci îndreptățită și semn al sfintei prețuiri,
Recunoștința noastră, vouă, v-aduce-a ei adânci simțiri.

Voi ați purtat cu noi alături povara luptei lui Hristos,
dar voi ați dus, deși mai slabe, ca mulți, solia mai frumos;
voi n-ați trădat rupând Lucrarea cu duh potrivnic și-ngâmfat,
nici n-ați vândut pe frați ca Iuda pe ban străin și vinovat,
nici n-ați adus prilej de certuri, de dezbinări și poticniri,
– ci-ați plâns cu suflet plin de jale în ceasul grelelor loviri.

Voi n-ați schimbat învățătura, smintind credința nimănui,
ci L-ați urmat mereu pe Domnul, statornice-ascultării Lui.
Voi n-ați luat o altă cale, călcând întâiul legământ,
decât puține, când ori râvna, ori vina altora v-a-nfrânt.

Ați stat în rugăciuni și-n jertfă cu duhul strâns și-ndurerat,
răbdând statornice-n credință, când mulți „viteji“ s-au lepădat,
iar pentru toată jertfa voastră și pentru tot ce-ați pătimit
voi nu v-ați lăudat la nimeni, nici vreo răsplată n-ați voit.

O, scumpe suflete chemate de-Același Duh, spre-Același țel,
Hristos vă binecuvântează iubirea ce-o suiți spre El.
El, Care v-a chemat alături de noi, pe calea sfintei vieți,
să crească și-n noi o credință cu-a voastră de același preț,
cu-același rod și duh statornic, cu-același mers și chip frumos,
să ne-ncunune-odată crucea cu-aceiași trandafiri, Hristos.

DESPRE ÎNDOIALĂ ŞI NECREDINŢĂ – Pr. Iosif Trifa

DEGETUL LUI TOMA – Traian Dorz

ÎN CINE VEI NĂDĂJDUI? – Pr. Vasile Ouatu

Predica Mitropolitului Longhin în Duminica Tomei (09.05.2021)

IPS Longhin, cuvânt la duminica a II-a după Paști (a Sf. Ap. Toma) – Bănceni 26/04/20

FRAŢII ŞI STRĂINII – Traian Dorz

Evanghelia despre îndoiala şi credinţa Sfântului Apostol Toma – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

Cele cinci simţuri ale credinţei – Isus Biruitorul, nr. 7, din 14 febr. 1937

DE LA PAŞTELE CEL MARE LA „PAŞTELE CEL MIC” – Părintele Constantin Galeriu

SEMNUL CUIELOR – Traian Dorz

„ADU DEGETUL TĂU…” – Visarion Ţuţu

TREI CAUZE ALE DESPĂRŢIRII – Traian Dorz

Despre creştinism – Predică în Duminica Tomei – Sfântul Ignatie Briancianinov

[Hristos – acela cu rănile, acela cu crucea, acela cu sângele!] – Popa Petru

La Apostolul din Duminica a II-a după Paşti – Traian Dorz

Un înger al Domnului – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Prin credinţă eşti mai fericit ca Toma care a pus mâna…

Poezii: PENTRU CREDINŢA TA-N HRISTOS; SUFLETE FĂRĂ CREDINŢĂ!…; O, SEMNUL CUIELOR; LUMINĂ-I CHIPUL TĂU; Credința; ÎN LUNGA NOAPTE;

Ce măreaţă este Evanghelia din ziua de Paşti: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”… (citiţi-o în Ev. Ioan cap. 1). Şi ce adânc şi măreţ este înţelesul acestei Evanghelii! În Evanghelia din ziua de Paşti este pusă a doua facere a lumii prin întruparea şi Jertfa lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, sau „Cuvântul”, cum I se zice în Evanghelie. Evanghelia din ziua de Paşti stă, alături cu facerea lumii de la capitolul 1 din Biblie: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”… (Fac 1).

La facerea lumii, Dumnezeu a statornicit hotar nu numai între lumina zilei şi întunericul nopţii, între ape si uscat, ci şi între lumina şi întunericul cel sufletesc, între ascultarea şi neascultarea de Dumnezeu. Însă Adam şi Era au rupt acest hotar prin păcatul neascultării. Lumina s-a amestecat iarăşi cu întunericul şi întunericul păcatelor a cuprins lumina. Domnul Iisus a venit în lume ca „lumina lumii”, ca „lumina vieţii”; a venit să lumineze din nou pe cei ce „şedeau în umbră şi întuneric” (Lc 1, 79). Iisus Mântuitorul este un al doilea Făcător al lumii sufleteşti. Prin Golgota, a despărţit din nou lumina de întuneric. El este „lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”. Din mormântul Mântuitorului, din Jertfa si învierea Domnului, a ieşit o lumină prin care „toate de lumina s-au umplut, şi cerul, şi pământul”, cum zice cântarea bisericească. | Continuare »

Hristos a înviat din morţi
– ce bucurie sfântă,
Îl preamăresc îngerii toţi
şi lumea-ntreagă-I cântă.

Veniţi, popoare, şi-I cântaţi,
toţi cei din patru vânturi,
mărire Lui şi slavă-I daţi
prin lacrimi şi prin cânturi.

Veniţi, luaţi lumină toţi,
căci vremea e aproape,
când lumina-va Slava Lui
peste pământ şi ape.

Veniţi, cei ce vă credeţi buni,
primiţi această veste,
căci fără fapte, însăşi ea,
credinţa, moartă este.

Veniţi cei ce vă credeţi răi,
suprema oră bate,
vă curăţă Sângele Lui
de orişice păcate.

Veniţi voi, cei bogaţi, veniţi,
în Cer strângeţi avere,
căci Domnul va veni-n curând
pe nori cu-a Sa putere.

Veniţi voi, cei flămânzi şi goi,
veniţi pe calea nouă,
să moşteniţi averea cea
din veci gătită vouă.

Veniţi voi, cei pribegi, străini,
ce nu cunoaşteţi casă,
vă cheamă Mirele, grăbiţi,
să staţi cu El la masă.

Traian Dorz, Cântări uitate

Lidia Hamza (Blid de lut)

O, slavă, slavă, slavă-nvierii!
Nimic pe lume nu poate-avea
O slavă-asemeni, că astăzi căderii
Iertare-n veci i se va da.

Pe cruce, iată, cu moartea pre moarte
Hristos călcând, din morţi a-nviat;
Când piatra mare a dat-o-ntr-o parte,
Pe toţi din morţi ne-a ridicat.

Tot cerul cântă osana-n vecie,
Pământul strigă despovărat
Şi iadul fierbe turbând de mânie:
Hristos din morţi a înviat!

Sub cer nu e biruinţă mai mare,
Sub soare nu-i un dor mai frumos,
Ci numai sfântă-nvierea prin care
Deschide porţi în cer Hristos.

Cântaţi popoare, cântaţi învierea!
Hristos – cu Tatăl – azi ne-a-mpăcat!
Cântaţi osana, cântaţi înfierea,
Azi prin Hristos am înviat!

Slăvită fii pentru veci, Izbăvire,
Că boldul morţii tu l-ai sfărmat,
Că azi, pe cine trăieşte-n iubire,
Prin Jertfa sfântă l-ai iertat.