Nu e destul a şti legea, ci a şi o urma

Predică la Duminica II după Rusalii

Nu tot cel ce-mi zice Mie Doamne-Doamne va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri (Matei 7, 22).

Fraţilor, multă amărăciune se află în aceste cuvinte ale Mântuitorului. El mustră nu numai pe cei ce blastămă sau uită numele Său, ci chiar şi pe acei care pretutindenea Îl poartă pe buzele lor. Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne! Doamne!
Dar este oare cu putinţă să jignim pe Dumnezeu chiar prin rugăciune? Da, fraţilor, când rugăciunea gurii nu este întovărăşită de acea a faptelor. Cel ce FACE voia Tatălui Meu care este în ceruri va intra în împărăţia cerurilor.
Când este vorba numai să înalţi către Dumnezeu vorbe pe care inima ta nu le simte, aceasta nu e greu. Aşa făceau evreii pe care Mântuitorul îi mustra.
Unde am ajunge oare, dacă cu gura am tot vorbi cele bune, iar faptele ne-ar dovedi de oameni răi? Am ajunge la o nesfârşită turburare, fiindcă oamenii care numai vorbesc, dar nu fac, ar fi pildă rea pentru toţi şi poate şi alţii s-ar îndemna să facă la fel ca dânşii. Pentru a fi cu Hristos, trebuie să te faci ucenicul lui, trebuie să îmbrăţişezi învăţătura Sa.
Dar, după ce-ai îmbrăţişat-o, s-o pui în lucru. învăţătura Mântuitorului este ca argintul cel bun care nu-ţi aduce folos dacă-l ţii închis. Trebuie să-l iei, să-l lucrezi, să-l vinzi, căci altfel e ca şi cum nu l-ai avea. Cuvântul lui Hristos este pământul care-ţi aduce roade bune la mâncare şi plăcute la vedere, dar, dacă-l laşi în părăsire, nu-ţi aduce decât spini şi pălămidă. Pentru a fi creştin, trebuie nu numai să asculţi legea, ci să şi îndeplineşti poruncile ei. În adevăr, iată ce spune Sf. Apostol Iacov: De va fi vreun frate sau soră gol şi în lipsă de hrana cea de toate zilele, şi le va zice cineva dintre voi: mergeţi în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă, dar voi nu le-aţi da cele trebuincioase pentru trup, care-i folosul? Aşa şi credinţa, dacă nu are fapte, este moartă de sine însăşi (Iacov, 2, 15-17).
Să ne afundăm tot mai mult în comoara acestei învăţături ca să fim luminaţi pe deplin asupra ei. | Continuare »

pescuirea_minunata_60Traian Dorz, Semănaţi Cuvântul Sfânt

1. Prima chemare rânduită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos primilor ucenici ai Săi a fost ca ei să fie pescari de oameni (Mt 4, 19).
Ce chemare şi misiune cerească este să fii un astfel de pescar!
2. Toate apele amare şi tulburi ale lumii mişună de peşti-oameni care înoată nebuni dintr-o parte în alta, otrăvindu-şi viaţa şi zădărnicindu-şi scopul ceresc pentru care au fost creaţi şi aduşi la viaţa asta.
3. Pentru atragerea şi prinderea acestora în mrejele mântuirii a rânduit Mântuitorul pe cei dintâi chemaţi şi aleşi ai Săi, învăţându-i şi poruncindu-le ca să afle totdeauna mijloacele şi vremile cele mai potrivite pentru pescuit.
4. Spune Biblia că Mântuitorul Iisus i-a văzut pe Andrei şi Petru cum aruncau mrejele (Mt 4, 18-19) – şi atunci i-a chemat.
Hristos Se uită cum ne facem noi de cu pricepere şi cu hărnicie propria noastră muncă. Şi numai după aceea ne crede sau nu vrednici să ne cheme în câmpul muncii Lui.
5. Pe ceilalţi doi pescari – Ioan şi Iacov – i-a văzut cum ascultau de tatăl lor şi cum îngrijeau de uneltele lor de lucru (Mt 4, 21) – şi după asta a ştiut că vor fi şi în Evanghelie iubitori şi conştiincioşi.
6. Pe Moise, se spune că după felul cum avea milă de oile şi de mieluşeii stăpânului său când era păstor l-a ales Dumnezeu să fie păstorul poporului Său.
7. Dacă vrem şi noi să fim nişte pescari adevăraţi şi nişte păstori vrednici în slujba cea vrednică a lui Dumnezeu – atunci să avem grijă ca, încă înainte de a urma chemarea Lui de a fi lucrători buni în slujba Sa, să ne dăm toate silinţele să fim nişte lucrători vrednici în slujba pământească pe care o avem. | Continuare »

TDorz1

CEI DOI CARE AU MERS DUPĂ IISUS – Traian Dorz, HRISTOS — DUMNEZEUL NOSTRU

Dragostea pentru înaintaşi – Traian Dorz

Duminica Sfinţilor Români – crestinortodox.ro

JERTFĂ ŞI ÎNĂLŢARE – Traian Dorz

Toţi eroii noştri – Traian Dorz, Locurile noastre sfinte

CETĂŢI ŞI LANŢURI – Traian Dorz, Locurile noastre sfinte

ACATISTUL SFINŢILOR ROMÂNI

DESPRE SFINŢI – Traian Dorz, din Dreptarul învăţăturii sănătoase

Sfinţii români

POEZIA DE DINCOLO DE LIBERTATE – Lidia Hamza

CE PREŢ ÎNALT – Traian Dorz

Înaintea lui Dumnezeu – Traian Dorz, Meditații la Apostoul zilei

Slavă, cinste şi pace – Traian Dorz, Meditații la Apostoul zilei

Pacea sufletelor nalte – Traian Dorz

„SĂ AUZIŢI DIN MORMÂNTUL NOSTRU ÎNDEMNURILE ACESTEA”

din vorbirea fratelui Traian Dorz de o la întâlnire cu tinerii creatori, la Sâmbăteni – 5 octombrie 1985

…vom sta de vorbă, cerând de la fiecare o părere, un îndemn, un gând cum putem noi lucra mai bine pentru Domnul. Care metode şi care îndrumări, şi care căi, şi ce anume ar trebui să facem noi ca să putem realiza pentru Domnul o trăire mai frumoasă şi o activitate mai rodnică în Lucrarea Lui? Ce părere aveţi despre adunările cu tineretul? Ce părere aveţi despre problemele care trebuiesc discutate între noi? Ce părere aveţi despre felul în care s-ar putea lucra mai frumos? Nu numai cu tineretul, dar îndeosebi cu tineretul. Sunt atâtea probleme care stau în faţa noastră. Şi s au ivit din partea multor fraţi tineri gânduri mature cu privire la felul de lucru în viitor. Dumnezeu v-a pus pe inimă aceste lucruri. Vedeţi cât de necesară este mântuirea neamului nostru, ridicarea nivelului duhovnicesc al credinţei noastre. Câtă nevoie este de mărturisirea Evangheliei! Câtă nevoie este de apropierea tineretului! Câtă nevoie este ca să-i chemăm pe colegii noştri, pe prietenii noştri. Sunt printre ei unii binevoitori, dornici după Dumnezeu. Ce putem face pentru aceştia? Care sunt metodele cele mai bune de a lucra pentru Domnul, de-a întări adunarea noastră, de-a aduce la Domnul mai degrabă pe semenii noştri, de-a face ceva mai practic, mai frumos pentru Domnul? Cum trebuie să facem adunările tineretului? Cât de necesar este un studiu biblic, şcoala biblică, formarea sufletelor noastre în învăţătura în care ne-a mântuit pe noi Domnul? Cum trebuie să procedăm noi cu cei din jurul nostru? Cum putem face ca lucrul Domnului să sporească şi să ajutăm şi noi înşine la creşterea Lucrării lui Dumnezeu? Care sunt deficienţele noastre? Care sunt slăbiciunile pe care le avem? Ce trebuie să face ca adunările noastre să fie mai frumoase? Cuvântările fraţilor să fie mai substanţiale? Pe cei care vin [noi] în adunările noastre cum îi putem aduce mai repede la Domnul? Cum putem face ca adunările noastre să se încheie totdeauna cu chemări la mântuire şi cu suflete care să se hotărască, nou, pentru Domnul? | Continuare »

Traian Dorz (din vol. Cântări Îndepărtate)

mormant dorz micAcolo unde-afla-mi-voi odihnire,
un veşnic Mai va înflori mereu,
cu cald veşmânt de cântec şi iubire,
acoperind cu drag mormântul meu.

Acolo liliecii albi în floare
şi trandafirii roşii vor vorbi
mereu că dragostea nemuritoare
de jertfă nu se poate despărţi.

De veţi afla acest mormânt vreodată,
– mergând la el, să v-amintiţi mereu,
căci va grăi-n tăcerea-i necurmată
de tot ce-a spus odată graiul meu.

Venind acolo sufletul ce-şi duce
a vieţii singuratice poveri,
simţi-va-n gândul odihnit sub cruce
a Duhului duioase mângâieri.

Gândind acolo singur în tăcere,
va şti cum să privească la pământ,
ce clipă-i singuratica durere
şi ce vecie-i al unirii cânt.

Veniţi acolo, dragi mulţimi plăcute,
căci şi-n mormânt vă voi iubi, dorind
să simt cântări şi lacrimi cunoscute
şi duhul dragostei dintâi trăind…

Cântaţi acolo-n dragostea-nfrăţirii
şi-n neschimbatul primul legământ
cântarea neuitată a iubirii
ce şi-n pământ, şi-n Cer doresc s-o cânt!

Eu voi cânta cu voi Acest Scump Nume,
simţi-mă-veţi alăturea cântând,
căci pentru El eu am trăit pe lume
şi pentru El nu voi muri nicicând.

CopMarturia

Mi-am ales Calea lui Hristos chiar din clipa când mi s-a arătat prima dată această Cale. Am primit Adevărul Lui chiar în ziua când mi s-a vestit acest Adevăr. Şi mi-am predat Lui inima în întregime, chiar aşa cum mi s-a spus să-L iubesc pe Iisus – cu gândul cel mai sincer şi mai hotărât. Tot ce am întâlnit apoi în viaţa mea, eu am primit sau am respins numai în funcţie de această Cale, de acest Adevăr şi de această Iubire.
Poate că au fost şi în viaţa mea împrejurări când n-am putut vedea pentru o clipă totul limpede, dar acestea n-au ţinut decât puţin. După aceea totul s-a limpezit statornic şi mai frumos. Şi nimeni n-a regretat asta mai mult ca mine însumi, fiindcă am dorit ca toată mărturia vieţii mele să fie o laudă vrednică adusă scumpului meu Mântuitor Iisus Hristos, Salvatorul acestei vieţi. Şi am vrut ca lauda aceasta să fie o cântare nemuritoare adusă dragostei Lui şi Jertfei aduse de această dragoste pentru noi toţi. Şi pentru mine în primul rând.
Nu ştiu cât am reuşit. Domnul şi Mântuitorul meu Iisus o va spune (Mt 10, 32-33).

Despre cum trebuie să-L mărturisim şi să-L iubim pe Hristos

Părintele Iosif Trifa

În duminica aceasta, Biserica a pus prăznuirea tuturor Sfinţilor, de aceea se citeşte o evanghelie ce spune despre viaţa cea trăită în retragere, în sfinţenie şi jertfire pentru Domnul. Dar să nu credem că această evanghelie ar fi numai a Sfinţilor şi grăieşte numai lor. Ea este şi a noastră. Fiecare creştin trebuie să trăiască o viaţă de sfinţenie; prin sfinţenia vieţii sale să se sfinţească Numele Tatălui Ceresc. „Fiţi şi voi sfinţi întru toată viaţa – scrie Apostolul Petru creştinilor – căci scris este: «Fiţi sfinţi, că Eu Sfânt sunt»“ (I Petru 1, 16). Apostolul Pavel, în epistolele sale, de multe ori îi agrăieşte pe creştini „sfinţi“ (Filip. 4, 22).
Cum se câştigă această sfinţenie? Ne-o spune evanghelia: întâi, mărturisindu-L pe Hristos, iar apoi iubindu-L mai presus de orice iubire şi de orice lucru pământesc.
Zis-a Domnul: „Tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu pe dânsul înaintea Tatălui Meu. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dânsul înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri“.
Grea era această mărturisire pe vremea celor dintâi creştini. Mărturisirea Domnului Hristos era persecutată de evrei şi de păgâni. Mărturisirea Domnului, de multe ori, însemna
să alegi între moarte şi viaţă. Dar nici o persecuţie n-a putut slăbi mărturisirea primilor creştini. Nici sabia, nici prigoana, nici moartea, nici ameninţarea nu i-a putut despărţi de dragostea şi mărturisirea Domnului Hristos.
Persecuţiile împotriva celor care cred în Domnul Iisus Hristos au încetat de mult, dar mărturisirea lui Hristos a rămas şi trebuie să o facem şi noi. Prin sfinţenia vieţii noastre, prin vorbele noastre şi prin faptele noastre trebuie să-L mărturisim şi noi pe Domnul.
Prin vorbele tale, prin dragostea ta, prin răbdarea ta, prin faptele tale şi prin pilda vieţii tale şi tu eşti – şi trebuie să fii – un mărturisitor al lui Hristos. Iar, pe de altă parte, prin fărădelegile şi faptele cele rele şi tu eşti un hulitor şi tăgăduitor de Dumnezeu. Şi tu eşti un mărturisitor sau un hulitor al lui Hristos, aşa după cum faptele tale sunt bune sau rele. Fiecare creştin adevărat trebuie să fie un mărturisitor al Domnului şi o mărturie despre puterea Evangheliei.
La început, creştinismul era prigonit de evreii şi de păgânii care umblau să-i despartă pe creştini de mărturisirea lui Hristos. Mărturisirea lui Hristos însemna bătaie şi moarte. | Continuare »

LA DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR: SĂ URMAM PILDA VIEŢII LOR

Duminică avem prăznuirea tuturor sfinţilor şi de aceea se citeşte evanghelia despre cei ce şi-au lăsat toate şi au urmat lui Hristos. Această prăznuire a sfinţilor este pusă cu învăţătură pentru noi. Să luăm şi noi pildă de viaţă din vieţile lor: „Fiţi şi voi sfinţi întru toată viaţa, căci scris este: «Fiţi sfinţi, că Eu sfânt sunt»” (I Ptr 1, 14-16). Asta înseamnă că şi noi putem şi trebuie să mergem pe urmele vieţii sfinţilor. Sfinţii nu s-au născut sfinţi, ci s-au făcut; şi viaţa lor este pusă înaintea noastră ca şi noi să facem asemenea lor. Şi oare sfinţii cum s-au făcut aleşii şi iubiţii Tatălui ceresc? S-au făcut aşa că mai întâi s-au hotărât să se facă. După această hotărâre, au părăsit lumea (adică păcatele şi plăcerile) şi s-au retras în rugăciune şi, prin rugăciune, au primit darul lui Dumnezeu şi acest dar i-a întărit ca să nu-i mai poată nimeni despărţi de Hristos: nici diavolul cu ispitele lui, nici oamenii (păgânii) cu prigonirile lor. Aşa trebuie să faci şi tu, cititorule. Mai întâi şi întâi trebuie să te hotărăşti pentru o viaţă nouă, apoi îndată să te retragi din lume, adică din păcate, şi, îngenunchind în faţa Mântuitorului, să zici: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, de acum înainte vreau să intru în slujba Ta, vreau să pun în slujba Ta toate puterile mele sufleteşti şi trupeşti: mintea, inima, gândurile, mâinile, picioarele, gura, ochii, banii, averea… Întăreşte Tu, Doamne, hotărârea mea, cu darul şi ajutorul Tău”… Aşa făcând, darul lui Dumnezeu te va întări, ca să-l poţi birui pe diavolul şi să poţi suferi orice pentru Hristos, pentru Evanghelie şi pentru sufletul tău. | Continuare »

Traian DORZ

Doresc deplina biruinţă
asupra vieţii de păcat,
ca-n clipa cercetării Tale,
în voia Ta să fiu aflat.

Doresc cununa curăţiei
pe suflet pururea s-o port,
până când glasul Tău sfărma-va
al ţărnei mele şubred cort.

Doresc la capătul sfinţirii
pe drumul vieţii greu şi lung,
schimbat în Chipul Slavei Tale,
Iisuse, fericit s-ajung.

Doresc c-un dor cum nu e altul
mai sus de cerul străveziu,
în veci să-Ţi pot privi mărirea,
Iisuse, când va fi să viu.

Doresc…
dar pentru toate-acestea,
eu nu am nici un dar ascuns
decât o inimă smerită,
Iisuse, oare-o fi de-ajuns?

Traian DORZ

În Templul Credinţei străbune
Hristos ne-a dorit luminoşi,
Cuvântul curat să-I răsune
spre fii şi mai buni credincioşi.

În Templul Credinţei primite
e jertfa şi-avutul lăsat,
viaţa şi pilda sfinţite
spre noi de la cei ce-au plecat.

În Templul Credinţei curate
frumos şi cinstit să trăim,
cât inima simte şi bate
mai cald şi mai nalt să iubim.

În Templul Credinţei divine
mereu Adevărul trăind,
în căi şi-n credinţe străine
nicicând nu cădem, priveghind.

În Templul Credinţei păstrate
din moşi şi strămoşi luminos,
Stăpân ascultat întru toate
luptăm să rămână Hristos!

TDorz1

PENTRU CLIPA ACEEA -Traian Dorz, din Prietenul tinereţii mele

Acatistul Tuturor Sfinţilor

DINCOACE ŞI DINCOLO – Traian Dorz

HRISTOS VREA SUFLETE – Traian DORZ

Lauda la toti sfintii din toata lumea care au suferit mucenicia – Sfântul Ioan Gură de Aur, din Cuvântări la Praznice Împărăteşti

Evanghelia urmării lui Hristos – Sfântul Nicolae Velimirovici – Predici

Să vă răsplătească Domnul – Traian DORZ

O înviere mai bună – Meditații la Apostolul din duminica întâi după Rusalii

Despre cinstirea sfinţilor şi a moaştelor lor – Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica

La cuvintele Apostolului: „Şi nu numai atât, ci ne lăudăm, şi în suferinţe” – Sfântul Ioan Gură de Aur

Poezii: Doresc deplina biruinţă; În Templul credinţei străbune; Omul cel născut de sus; Până n-ai ajuns…; STEAGUL BIRUINŢEI TALE…; Păziţi credinţa;

Părintele Iosif Trifa

Pogorârea Duhului Sfânt se află istorisită pe larg în Faptele Apostolilor, capitolul 2. Vă rog să o citiţi şi de acolo cu băgare de seamă, căci e plină de învăţături sufleteşti. Vom cerceta şi noi aici câteva.
Mai întâi, ne spune Scriptura că Apostolii aşteptau pogorârea Duhului Sfânt „toţi împreună, adunaţi la un loc“, unde se rugau. Aceasta e şi azi cerinţa şi pregătirea sufletească pentru primirea Duhului Sfânt: retragerea din zgomotul lumii, retragerea din păcate, rugăciunea stăruitoare şi dorinţa după mântuire sufletească. Cei mai mulţi creştini trăiesc după „duhul care este acum în lume“ (Efes. 2, 2), iar în duhul acestei lumi sunt fel de fel de „mode“ şi moravuri păgâne ca: beţii, jocuri, petreceri, destrăbălări, înşelăciuni, glume, vorbe urâte etc. Acest duh este cea mai mare piedică pentru primirea Duhului Sfânt.
Ne spune mai departe Scriptura că Duhul Sfânt S-a pogorât cu „vuiet mare“ şi cu limbi de foc. Duhul Sfânt e şi azi în chipul şi puterea focului, căci „precum focul cel pământesc preface lutul cel moale în vas vârtos, aşa şi focul Duhului Sfânt, când cuprinde un suflet, îl face mai tare decât fierul, aşa că păcatul nu-l mai poate strica“ (Sf. Ioan Gură de Aur).
O, ce minunată schimbare s-a făcut în sufletul Apostolilor după pogorârea şi primirea Duhului Sfânt! Toate îndoielile, toată frica au fugit din sufletul lor şi i‑au cuprins o nespusă tărie, însufleţire, curaj, înţelepciu­ne, râvnă şi putere cu care au cucerit o lume întreagă, răbdând pentru Hristos lipsuri, batjocuri, ocări, prigoane şi moarte. Această minunată schimbare şi această minunată putere se sălăşluiesc şi în noi când primim darul şi harul Duhului Sfânt. Fără acest dar suntem încă numai vas de lut al olarului, vas pe care încă nu l-a ars focul. | Continuare »

Era în ziua Cincizecimii,
– un Praznic Mare şi Sublim,
curgeau şuvoaiele mulţimii
din neamuri, spre Ierusalim…

În nesfârşit convoi, mulţimea,
din vale, dinspre Ierihon,
venea, venea ca să se-nchine
în templul pus de Solomon…

Azi într-o casă se-adunară
cei unsprezece-nvăţăcei
şi uşile le încuiară
de frica celorlalţi iudei.

De-odat’ aud din cer un sunet
ca vâjâitul unui vânt
şi casa se umplu cu tunet
de fulgerul Duhului Sfânt…

Şi-a fost văzut cum Se-mpărţeşte
deasupra lor în limbi de foc
şi Duhul Sfânt cum îi sfinţeşte
pe câţi erau în acel loc. | Continuare »

Prin viața noastră trebuie să mărturisim pe Hristos

Predică la Duminica Pogorârii Sfântului Duh

Voi veţi fi martorii Mei în Ierusalim şi în Iudeia şi în Samaria şi până la marginile pământului (Faptele Apostolilor 1, 8).

Fraţilor, vreme de un an de zile, Biserica întinde înaintea fiilor săi tot şirul învăţăturilor şi faptelor Domnului nostru şi a Sfinţilor Săi. Şi face aceasta pentru ca dintr-însele să ne învăţăm şi noi şi să ne facem vrednici închinători ai Domnului nostru şi călcători pe urmele Sfinţilor.
Din acest şir de fapte, fraţilor, sfârşim acum cu cele mai însemnate. Căci creştinătatea încheie azi drumul lung care se întinde de la naşterea Mântuitorului şi până la data când Apostolii au ieşit în lume să vestească numele Său. După simţirile curate care ne-au străbătut în vreme de iarnă la venirea Domnului Hristos în lume; după frumuseţile Botezului, când Domnul se pregăteşte să avânte între oameni puterea tainică a cuvântului Său; după durerile Patimii şi tresăltarea de bucurie la scularea Sa din morţi, în sfârşit, după intrarea în mărirea Părintelui său prin înălţarea la Ceruri, – creştinătatea încheie cu cel din urmă popas, care este sărbătoarea aceasta numită a Duminicii celei Mari, sau a Rusaliilor. Aci, ca omul care a străbătut un şir lung de învăţături şi se simte acuma înarmat la lucrul pentru viaţă, îşi încordează şi creştinătatea ochii şi priveşte înapoi la lungul drumului străbătut.
Ce are de făcut acuma? La această întrebare, în lumini de foc i se înfăţişează ochilor cuvintele Domnului când S-a despărţit de Apostolii Săi: Voi veţi fi marturii mei în Ierusalim şi în toată Iudeia şi Samaria, şi până la marginile pământului.
Câtă putere este, fraţilor, în aceste cuvinte şi cât de mult ne umplu de cutremur! Dar nu de cutremurul fricii ne umplem, ci de măreţia acestei sarcini pe care Domnul Hristos o pune pe umerii noştri.
Dacă cineva ne-ar încredinţa o treabă însemnată, ne-am simţi măguliţi de încrederea care a pus-o în noi. Dar cu atât mai mult trebuie să ne simţim cinstiţi şi măguliţi, când ne gândim că Mântuitorul ne-a încredinţat nouă această sarcină, de a fi martorii Săi pe pământ.
Şi cum avem noi a fi martorii săi? Vom fi martori, fraţilor, îndeplinind în aşa chip poruncile Domnului nostru, încât tot cel ce se va uita la noi să zică: cu adevărat Dumnezeească învăţătură este aceasta; uite cât de plăcut şi de minunat făţuieşte ea viaţa celor ce se închină lui Iisus Hristos! | Continuare »

Traian Dorz, Mărturisirea strălucită

2 IMG_76121. Fiecare Persoană a Sfintei Treimi desăvârşindu-Şi partea Sa pentru noi, – ni S-a dăruit astfel din partea Desăvârşitului Dumnezeu, din partea Sfintei Treimi, o desăvârşită mântuire.
De aceea răspunderea noastră faţă de această mare mântuire este şi rămâne desăvârşită (Evr 12, 25).
Lucrarea Duhului Sfânt este acum Călăuza noastră a tuturor spre împlinirea Voii Tatălui, prin Iisus Hristos.

2. O, de cât folos ne-a fost şi ne este Domnul nostru Iisus Hristos că S-a dus!
Ce Scump Mângâietor ne-a trimis El!
Ce dulci sunt mângâierile Sfântului Duh pentru toţi orfanii lui Hristos rămaşi singuri în lumea asta!
Ce luminoasă este călăuzirea Lui mângâietoare pentru fiecare în parte – şi pentru toată Biserica şi Mireasa Domnului Iisus!
Ce puternică este apărarea pe care ne-o dă El, Ocrotitorul şi Apărătorul nostru Sfânt!
Şi ce plină de pace şi de siguranţă este apărarea sfântă a Dulcelui nostru Mângâietor, Duhul Sfânt, trimis nouă de Iisus Hristos, Mântuitorul nostru cel Dulce, pentru a ne ocroti până ce vom ajunge în Cer!

3. Dovada Prezenţei Duhului Sfânt este chiar Lucrarea Sa.
Căci unde este Duhul, acolo este Lucrarea Lui şi acolo sunt roadele Sale,
este dovada puterii Sale – care însoțeşte neapărat venirea Lui (I Cor 24, 5; Gal 5, 22),
după cum unde este vântul, este suflarea lui,
unde este focul, e căldura lui,
unde este apa, este răcoarea ei.

4. Când Sfântul Duh S-a pogorât peste apostolii Domnului şi peste Biserica începătoare – ce cutremurătoare S a arătat Prezenţa Lui!
Flăcările de foc,
vuietul vântului puternic,
zguduirea locului unde Se pogorâse noua Putere care venea să însufleţească, să apere şi să îndrume Biserica lui Hristos, – toate erau dovezile Prezenţei Lui! | Continuare »

TDorz1

Traian Dorz, Împreună lucrători cu Dumnezeu

Astăzi, pentru a ne îmbogăţi şi mai mult sufletele şi pentru a ne îmbărbăta străduinţele noastre, vom privi strălucitul chip al celui dintâi martir al lui Hristos de după El. Al unuia dintre cei mai minunaţi şi curajoşi tineri ai Bisericii şi ai soliei lui Hristos: Ştefan (Fapte 6, 5).
Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu spune despre Ştefan că era un bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt.
Din plinătatea credinţei avea el har şi din plinătatea Duhului avea el putere. Astfel că prin el se făceau mari minuni şi semne în Lucrarea lui Hristos (Fapte 6, 8).

Din pricina aceasta nimeni nu putea sta împotriva înţelepciunii şi duhului cu care vorbea el (Fapte 6, 10).
Din pricina aceasta faţa lui părea o faţă de înger (Fapte 6, 15).
Din pricina aceasta sfârşitul lui a fost atât de slăvit (Fapte 7, 55-56).
Iar jertfa lui a făcut să răsară celălalt puternic înfocat mărturisitor al lui Hristos: Apostolul Pavel (Fapte 7, 57; 8, 1; 22, 20).
Fiindcă întotdeauna, în urma unui om plin de Duhul Sfânt vor rămâne roadele acestei mari puteri (Gal. 5, 22).
În urma unei jertfe pline de lumina Duhului Sfânt va rămâne totdeauna o lucrare plină de revărsarea acestei cereşti lumini. | Continuare »

Preot Iosif TRIFA, FOCUL CEL CERESC

În Ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostoli în chipul limbilor de foc. S-a pogorât ca un foc aprinzător de suflete. Aprinşi de focul acesta, ar­deau şi apostolii şi ardea şi mulţimea.

Când citeşti la Faptele Apostolilor, cap. 2, parcă vezi şi parcă simţi aprinderea cea sfântă şi Focul cel Sfânt din Ziua Cincizecimii. Acest Foc îi făcuse pe oameni să depună totul la picioarele apostolilor şi la picioarele Domnului. Să se predea cu totul Domnului. Acest Foc făcuse „una sufletul şi inima” mulţimii. Acest Foc a aprins apoi lumea întreagă; a aprins o lume întreagă pentru Domnul.
Creştinismul cel dintâi a fost foc, a fost aprindere, a fost clocot, a fost viaţă vie şi nebunie pentru Hristos. Dar, în curgerea vremii, acest foc s-a stins mereu. Creştinii s-au răcit mereu. Din creştinismul de azi lipseşte tocmai focul.

Creştinismul de azi – zicea un predicator – e ca şi un cuptor care şi-a păstrat în bună regulă toate hoarnele, toate uşile, toate rânduielile, numai că şi-a pierdut focul. Am pierdut focul cel sfânt al Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostoli în chipul limbilor de foc. Le-a dat apostolilor limbi de foc, pentru ca – cu limbă  de foc – să-L predice pe Iisus cel Răstignit şi să-l roage pe orice suflet să vină la El.

Duhul Sfânt ne dă şi nouă o limbă de foc. Aceasta este una din însuşirile Duhului Sfânt: El ne dă o „limbă de foc”, pentru ca să vorbim cu foc, să ne rugăm cu foc, să cântăm cu foc, să plângem cu foc. Un creştin adevărat e acela care a primit această „limbă de foc”. Un ostaş adevărat e acela care a primit această „limbă de foc”. Şi aşa e şi cu Adunările Oastei. O adunare adevărată e aceea peste care se pogoară „limbile de foc”; în care fraţii vorbesc cu foc, se roagă cu foc, cântă cu foc şi plâng cu foc. | Continuare »

[Eu însumi sunt o predică vie] – Preot Iosif TRIFA

SĂ SCOATEM PĂCATUL AFARĂ DIN ŢARĂ!  – Leon Andronic

DRAGOSTEA ŞI FRĂŢIETATEA CE A LĂSAT-O ZIUA CINCIZECIMII – Pr. Iosif Trifa

Predica PS Longhin din Duminica Pogorârii Duhului Sfânt – 2017

SĂ SCOATEM PĂCATUL AFARĂ DIN ŢARĂ! – Fr. David Bălăuță

Din cuvântarea Părintelui Iosif Trifa

Mărturii – Moise Velescu

Duhul Sfânt şi Biserica – Preot Iosif TRIFA

Meditaţii la Apostolul din Duminica Rusaliilor – Traian Dorz

Acatistul Preasfântului și de viață Făcătorului Duh

Cuvânt la Duminica cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh –  Sf. Ioan Gură de Aur

ÎNŢELEGEREA LUCRURILOR DUHOVNICEŞTI – Traian Dorz

Iconomia Sfântului Duh – Vladimir Lossky

Arătarea Duhului Sfânt în Vechiul Testament – Preot Iosif TRIFA

Scopul vieţii creştine – Sfântul Serafim de Sarov

DRAGOSTEA ŞI URA – Traian Dorz

Scrisoarea Părintelui Iosif Trifa

Spunea… despre Duhul – Traian Dorz

Cincizecimea, Pogorârea Duhului Sfânt – Pr. Iosif Trifa

Despre Sfântul Duh. Demonstrare silogistică – Sf. Ioan Damaschin

Ceva despre lucrarea Sfintei Treimi – Preot Iosif TRIFA

Când Se va turna Duhul de Sus – Traian Dorz

Darul şi harul Duhului Sfânt – Preot Iosif TRIFA

VORBIREA ÎN FELURITE LIMBI – Traian Dorz

PENTRU CE NU SE MAI FAC ACUM SEMNE ŞI MINUNI – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

Cum să ne pregătim pentru primirea Duhului Sfânt – Preot Iosif TRIFA

RUGĂCIUNE – Traian Dorz

O amintire semnificativă – Moise Velescu

Erau toţi împreună în acelaşi loc – Traian Dorz, Meditații la Duminica Cincizecimii

ÎN ZIUA DE PE URMĂ, IISUS A STAT ÎN PICIOARE – Traian Dorz, Meditații la Duminica Cincizecimii

MĂREAŢA ADUNARE A OASTEI DOMNULUI, LA SIBIU [1932]

CELE DOUĂ TABERE DIN ZIUA CINCIZECIMII –

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! – Arhim. Scriban

Poezii:

EU AM AFLAT IUBIREA!TE PREAMĂRIM PE TINE O, Duhule PreasfinteVENIŢI TOŢI SĂ-I CEREMDuhule PreasfinteDoamne, Duhule PreasfinteProfetul vremurilor noastrePărinte dragRusaliiCe nalt e foculRUSALII TRISTEVitejilor stegariUn cânt, o lacrimă şi-o floareRugă către Părintele IosifCe dor nespus…

Pr. Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor de peste anRugaciune-Iisus

Evanghelia Duminicii a  VII-a după Paști (a Sf. Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

Evanghelia acestei duminici cuprinde rugăciunea pe care Iisus Mântuitorul a rostit-o ca un fel de încheiere a lucrării Sale pe pământ.
Această rugăciune a Mântuitorului era un fel de raport ceresc. Cu această rugăciune, Mântuitorul Îşi încheia chemarea şi lucrarea Sa de învăţător: „Părinte Ceresc! – zicea Mântuitorul – am săvârşit lucrarea ce Mi ai dat s-o fac. Luând chip de om şi umblând pe pământ timp de trei ani de zile, i-am învăţat pe oameni toate tainele mântuirii… rămâne ca ei să primească şi să asculte învăţăturile Mele“…
Această rugăciune a fost pe urmă întregită şi cu cealaltă lucrare a Domnului: cu Jertfa ispăşirii. Sus, pe Crucea Golgotei, în clipele când Domnul Şi-a dat duhul, s-a auzit raportul de încheiere a lucrării Mântuitorului: „Săvârşitu-s-a!“ (Ioan 19, 30). Prin aceste cuvinte, Domnul zicea: „Părinte, am isprăvit şi chemarea Mea de ispăşitor al omenirii!… N-am fost în lume numai Învăţător, ci şi Ispăşitor de păcate… Am săvârşit şi Jertfa cea Mare a izbăvirii… Am luat asupra Mea păcatele oamenilor şi le-am răstignit pe Crucea Golgotei; rămâne ca oamenii să primească Jertfa Mea, ca să fie biruitori asupra păcatelor, să se poată curăţi de păcate prin Sângele Meu şi să fie „una cu Noi“.
Ah, ce plin de fior şi de măreţie este raportul pe care Domnul Iisus îl spune în această evanghelie! În el se cuprinde mântuirea lumii, el cuprinde facerea a doua a lumii şi renaşterea ei prin Jertfa Golgotei.
Dar acest raport stă în faţa noastră şi cu o groaznică răspundere. Raportul stă în faţa noastră cu o întrebare deschisă: am primit noi învăţăturile Mântuitorului şi Jertfa Lui cea Sfântă? | Continuare »

Traian Dorz, Cununile Slăvite

11. Orice credincios din poporul Domnului este dator să nu-i primească şi să nu-i urmeze pe cei care fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii primite întâi;
să nu-i primească şi să nu-i urmeze nici pe cei ce le aduc o altă evanghelie, adică o altă interpretare, deosebită, asupra învăţăturii şi a credinţei lor.
Blestemându-i şi pe cei care o aduc,
şi pe cei care îi primesc (Gal 1, 8-9 şi 5, 12; Rom 16, 17-18; II In 10, 11).

2. Dumnezeu a rânduit pentru noi steagul acesta şi Oastea aceasta în care ne-a chemat şi ne-a poruncit să-I slujim şi să ieşim la luptele Lui.
În ea ni s-a dat făgăduinţa mântuirii, calea mântuirii, slujba mântuirii şi în ea trebuie să ne-o ducem până la moarte,
aşa cum am primit-o de la început prin omul trimis de Dumnezeu, care ne-a spus clar solia cu care a venit el.

3. Nici unul dintre noi n-avem dreptul să n-ascultăm sau să părăsim calea asta pentru alta.
Nici unul dintre noi n-avem nici o dezvinovăţire şi nici o iertare dacă n-ascultăm şi dacă nu o păstrăm întocmai cum am primit-o de la Dumnezeu.

4. Pentru fiecare dintre noi are valabilitate porunca ascultării de mai-marii noştri (Evr 13, 17; I Tes 5, 12-13; I Tim 5, 17).
Căci unde nu este ascultare, este neascultare;
şi unde nu este ordine, este dezordine.

5. Aşa că dacă nu asculţi de părinţii tăi duhovniceşti şi de fraţii tăi, atunci de Dumnezeu nu asculţi.
Dumnezeu nu-ţi va trimite nici ţie şi nici nimănui îngeri din cer să te lămurească,
ci te îndrumă să-i asculţi pe mai-marii tăi. | Continuare »

Evanghelia despre Rugăciunea Domnului şi Mântuitorului nostru pentru noi

Duminica a VII-a după Paşti
A Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic

Închipuiţi-vă că îi vedeţi pe ucenicii unui învăţător despre care nu aţi auzit nimic. Îi vedeţi smeriţi, cumpătaţi, înţelepţi, râvnitori, ascultători şi îndestulaţi cu toate faptele cele bune care se află sub soare. Ce vei crede despre învăţătorul lor? Fără îndoiala că vei avea despre el cea mai bună părere cu putinţă.
Închipuiţi-vă că îi vedeţi pe soldaţii unei căpetenii de oşti, despre care nu aţi prea auzit. Îi vedeţi că sunt harnici, curajoşi, disciplinaţi, îndestulaţi de iubire frăţească şi bucuria de a se jertfi. Cum îl veţi socoti pe mai marele lor? Cu siguranţă îl veţi socoti vrednic de toată laudă.
Închipuiţi-vă că se află înaintea voastră un fruct oarecare, pe care nu l-aţi văzut niciodată nici nu l-aţi gustat în viaţa voastră; un fruct arătos ochilor, cu gust minunat şi miros plăcut. Vă veţi întreba ce fel de pom rodeşte astfel de fructe şi dacă voi nu aţi cunoscut înainte pomul acela, îl veţi socoti cel mai bun pom din lume, şi îl veţi lăuda până la cer.
Atunci, iată, văzând ucenici buni, veţi socoti că învăţătorul este bun. Văzând soldaţi buni veţi socoti că, mai marele lor este bun. Şi văzând fructe bune, veţi socoti că pomul este bun.
“Fiecare pom se cunoaşte după roadele lui” (Luca 6, 44). Pomul bun nu face fructe rele, şi nici pomul cel rău nu face fructe bune. “După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?” (Matei 7, 16).
Nu, spinii nu se culeg din viţă de vie, nici scaieţii din smochini. Pomul bun dă roadă bună, iar pomul rău dă roadă rea. Acest lucru este atât de lămurit pentru fiecare, încât nu este nevoie de nici un fel de dovadă.
Domnul Iisus a folosit exemple atât de lămurite din natură, pentru a-i învăţa pe oameni adevăruri duhovniceşti şi morale limpezi, fiindcă natura slujeşte în general ca cel mai desăvârşit chip al vieţii omului duhovnicesc. | Continuare »