FRAŢII ŞI STRĂINII

Traian Dorz, Răsplata ascultării

1. Doar puţin lipsise Toma dintre fraţii săi – şi ce mare deosebire este acum între el şi ceilalţi! Doar puţin plecase la alţii – şi acum iată l pe Toma cât de greu se mai poate înţelege cu fraţii săi, cu adunarea sa, cu felul credinţei pe care şi el o avusese înainte, în care şi el umblase atâta vreme şi atât de strâns unit cu ceilalţi după Domnul.

2. Sfântul Ioan îşi va fi amintit cu durere că tot aşa începuse şi Iuda să lipsească dintre ei, – până a ajuns unde a ajuns. Lipsirea dintre fraţi l a dus la pierzare şi trădare pe Iuda. Sfântul Ioan ştia bine unde duce lipsa dintre fraţi şi pe unde poate să ajungă fratele plecat.
Cu ce gânduri şi cu ce vorbe va veni el înapoi la ei, spre a i tulbura şi a i clătina din credinţa lor dintâi. Ceilalţi fraţi petreceau împreună în rugăciune, în aşteptarea Domnului, în îmbărbătarea Cuvântului Sfânt, mângâindu se şi încurajându se unii pe alţii în aceste momente grele când rămăseseră atât de puţini şi de zdrobiţi…
Iar Toma lipsea. Toma se dusese în altă parte şi la altceva. O, ce mare primejdie este asta! Fraţii mei, aveţi grijă!

3. Aveau şi ceilalţi apostoli familii, aveau şi ei interese şi griji, – dar lor, mai presus de toate acestea, le era acum unitatea lor, ascultarea Cuvântului şi Cauza lui Hristos.
Toma pare a fi ajuns acum într o mare ispită. Dar, pentru că inima lui nu se rupsese cu totul de fraţi, Domnul a avut milă de el şi l a salvat în ultimul moment. | Continuare »

Calea Ascultării

Calea Ascultării, Cale de Lumină,
arătată-n Cartea Harului divină.
Doamne dă-mi puteri din Tine
paşii mei s-o ţină.

Să nu mi se-abată ochii într-o parte,
gândul spre-Ascultare pururi să mă poarte.
Doamne să nu mă atragă
lucrurile moarte.

Nici o jertfă-n lume nu Ţi-e mai dorită
decât Ascultarea simplă şi dorită,
Doamne să mă-nveţi s-o dărui
tot mai liniştită.

Roadele-Ascultării dulci să crescă-n mine
ca să-Ţi placă Doamne să ne iei la Tine,
Fă-le-n harul Tău să fie
sfinte şi depline!

Autor necunoscut

DUMNEZEUL MEU

„Drept răspuns, Toma i-a zis: «Domnul meu şi Dumnezeu meu!»“

Ce salt uriaş a făcut într-o clipă sufletul ucenicului convins!
Ce revelaţie a trăit toată fiinţa lui Toma în clipa atingerii de Iisus!
Ce lumină strălucea în el, ce strigăt a izbucnit, ce transformare s-a făcut deodată în inima lui, ca la un contact zguduitor cu o putere nebănuită. De la „nu voi crede“, Toma a ajuns fulgerător la suPerlativul încredinţării doar printr-o singură atingere de Iisus.

Binecuvântate sunt sufletele sincere care, când li se dovedeşte adevărul, îl primesc cu toată inima, se prăbuşesc lui Hristos fără nici o rezervă şi se transformă zguduitor şi total la o singură, dar supremă atingere a lui Iisus!
Abia aceasta este aflarea lui Iisus. Împărtăşirea cu El. Şi învierea cu El. Şi abia de la această stare înainte, ucenicul devine apostol. Îndoielnicul, neclintit. Temătorul, erou. Omul, îndumnezeit. Adică devine ceea ce voieşte Dumnezeu cu fiecare din noi.
În loc de răspuns, Toma a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ Era singurul răspuns pe care ucenicul îl putea aduce, în adevăr, vrednic de dragostea care i se arătase. Nici un alt grai nu ar fi fost vrednic de clipa aceea.

O, suflete al meu, când şi în viaţa ta se petrec uimitoare minuni, când chiar în faţa simţurilor tale trupeşti se arată strălucitele revelaţii, când, nemijlocit, te atingi cu toată fiinţa ta cutremurător de Hristos, o, suflete al meu, strigă atunci şi tu lui Iisus cu toată recunoştinţa ta, cu toate lacrimile tale, cu tot fiorul inimii arzând: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ | Continuare »

CÂŢI NE-AM ATINS DE DOMNUL

duminica-tomiiCâţi ne-am atins de Domnul
şi El ne-a vindecat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat!

Să spunem, să spunem mereu
ce mult ne-a făcut Dumnezeu,
să spunem mereu, da, mereu şi mereu,
noi şi voi – tu şi eu,
cât de mult, cât de mult
ne-a iubit Dumnezeu!

Toţi câţi zăceam în moarte
şi El ne-a înviat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Toţi cei ce-am fost în lanţuri
şi El ne-a liberat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Toţi cei ce-am fost robi lumii,
iar El ne-a înfiat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Recunoştinţa noastră
să strige-n lung şi-n lat,
cu slava Lui să umplem
pământul ne-ncetat!

Traian Dorz, cântarea Învierii

Duceţi-vă şi staţi în Templu!

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei
Meditaţii la Apostolul din duminica Tomii

TDorz1Iată, fraţii mei şi surorile mele, porunca lui Dumnezeu pentru noi şi pentru toată Frăţietatea noastră, de azi şi până la Venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe norii cerului Său!
Lucrarea Oastei Domnului a venit în lumea aceasta ca o solie şi cu o însărcinare cerească: să stea în Templul acesta, în Biserica aceasta, în credinţa aceasta şi să vestească norodului acestuia toate cuvintele vieţii, adică mântuirea şi răscumpărarea, prin naşterea din nou şi vieţuirea în Hristos Iisus.

– Doamne, dar cum ne trimiţi Tu în Templu, când acolo este mare preot Ana, este judecător Caiafa, sunt slujitorii cei care Te-au răstignit pe Tine şi care ne-au închis pe noi?
– Templul este al Meu şi nu al lor; el este Casa Tatălui Meu; el este Casa de rugăciune pentru toate neamurile… iar voi nu sunteţi în mâinile lor, ci sunteţi în Mâna Mea.
– Doamne, dar Tu ai spus că acei care mănâncă din aceeaşi pâine şi beau din acelaşi pahar sunt un singur trup – cum să mergem noi acolo cu hoţii, cu beţivii, cu desfrânatele?
– Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi – şi nu pe altul! Numai cei care iau Taina aceasta cu vrednicie sunt un singur trup; ceilalţi, care o iau spre osândă, sunt ca şi cum n-ar fi. Voi, dacă sunteţi duhovniceşti, sunteţi din Trupul Meu cel duhovnicesc care nu este mărginit de un loc sau de o zi, ci este pretutindeni şi oricând.
– Doamne, dar ne vor da afară iarăşi. | Continuare »

E ziua Învierii

E ziua Învierii, Hristos a Înviat!
Şi slava umple-ntregul pământ transfigurat,
Şi din mormânt răsună al biruintei cânt,
Şi şarpele rămâne pe veci de veci înfrânt.

E Ziua Învierii şi universul tot
Se pleacă să-L slăvească pe Domnul Savaot,
Pe Cel ce Viu Se nalţă peste-ale morţii porţi,
La veşnică viaţă, să-i ducă pe cei morţi.

E Ziua Învierii, tresaltă-al ierbii rost,
Adam cel Nou Şi-asumă ce-Adamul vechi a fost
Şi în potir Îşi curge calvarul Său cel greu
Pe om să-l facă-asemeni, ca-ntâi, cu Dumnezeu.

E ziua Învierii şi iadul geme mut
Căci, iată, Cel pe Care în moarte l-a crezut,
Pe veci puterea morţii cu moartea Sa zdrobind,
Se nalţă ca un Soare, din moarte înviind.

E Ziua Învierii şi morţii nu mai mor,
Hristos din morţi se nalţă pe veci biruitor,
Căci piatra de pe uşa mormântului căzând
Pecetea morţii sparge, viaţă izvorând.

Sculaţi-vă, popoare, Hristos a Înviat!
Al morţii bold să cadă, de-a pururea călcat.
Golgota-nvinge: viaţă, nu moarte, aducând
Spre-acei ce vor urma-o ca şi Hristos răbdând.

Lidia Hamza

Evanghelia despre biruinţă asupra morţii

Sfântul Nicolae VELIMIROVICI,
Predică la Învierea Domnului – Sfintele Paşti

Cei îngheţaţi se strâng în jurul focului, ce flămânzi se strâng în jurul mesei; cei care au răbdat suferinţa mare în noaptea cea lungă se bucură la venirea zorilor; cei sleiţi de lupte aprige se veselesc la venirea biruinţei neaşteptate. O, Doamne, prin Învierea ta, Tu Te-ai făcut toate lucrurile pentru toţi oamenii! O, Preabogatule Împărate, cu un dar, Tu ai umplut toate mâinile noastre întinse către cer! Bucuraţi-vă, o, tu, cerule şi, o, tu, pământule, bucuraţi-vă! Bucură-te, o, tu, cerule, precum se bucură mama care îşi hrăneşte copiii cei flămânzi; bucură-te, o, tu, pământule, precum se bucură copiii la primirea hranei din mâinile mamei lor!

Biruinţa lui Hristos este singura biruinţă întru care se poate bucura întreaga lume, chiar de la începuturi până la sfârşit. Oricare altă biruinţă de pe pământ a deosebit şi încă îi deosebeşte pe oameni, unii de alţii. Atunci când un împărat pământesc câştigă o victorie asupra altui împărat, unul dintre ei se bucură, iar celălalt se plânge. Atunci când omul iese biruitor asupra vecinului său, sub un acoperiş este cântare, iar sub celălalt este plângere. Nici o izbândă de bucurie de pe pământ nu este lipsită de otrava răutăţii: biruitorul obişnuit, de pe pământ, se bucură atât prin râsul său, cât şi prin lacrimile duşmanului său biruit. El nici nu vede cum loveşte râul prin mijlocirea bucuriei.

Când Tamberlan l-a biruit pe sultanul Baiazid, biruitorul l-a pus pe biruit într-o cuşcă de fier în faţa căreia a mâncat un ospăţ al biruinţei. Răutatea lui i-a fost întreaga sa bucurie; ticăloşia lui a fost hrana veseliei lui. O, fraţii mei, ce scurtă bucurie este răutatea! O, răul este hrana prea otrăvitoare pentru veselie! Când regele Ştefan Dusan l-a biruit pe regele bulgar, el nu a intrat în pământul bulgar, nici nu a luat poporul bulgar ca prizonier, ci, cu durere adâncă, a plecat la o mănăstire ca să postească şi să se roage. Acest biruitor a fost mai nobil decât cel dintâi. Dar această biruinţă, ca fiecare biruinţă, nu era lipsită de tăişul pregătit pentru cel care a biruit. Dar chiar şi cea mai înflăcărată istorie a lumii este ca un soare, ale cărui raze sunt pe jumătate luminoase, pe jumătate întunecate. | Continuare »

Postări pentru Învierea Domnului

ZIUA ÎNVIERII – Traian Dorz

Din iubire de oameni – Vlad Gheorghiu

CĂMĂŞUŢA DE PAŞTI – Traian Dorz

Cântări de Înviere – Corala Belcanto

MIELUL DE PAŞTI – Preot IOSIF TRIFA

VIN PAŞTILE – Traian Dorz

Ciorba de miel – Vlad Gheorghiu

Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea – Părintele Iosif Trifa

Învierea lui Iisus Hristos se dovedeşte prin minunile Apostolilor – Sf. IOAN GURĂ DE AUR

O ÎNVĂŢĂTURĂ DESPRE ÎNVIERE – Preot IOSIF TRIFA

MIELUŢUL CINEI DE TAINĂ – Traian Dorz

Hristos a înviat! – de Vasile Militaru

MORMÂNTUL ŞI ÎNVIEREA –  Traian Dorz

Slavă, slavă –  Vlad Gheorghiu

Evanghelia despre biruinţă asupra morţii – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

Din nou e ziua răstignirii

Rastignire-268Din nou e ziua răstignirii
şi cerul tot e-nvolburat,
de greutatea ispăşirii
pământul s-a cutremurat.

Uimită, firea-ntreagă plânge
şi soarele-a fugit de sus,
curg picăturile de sânge
din trupul sfânt al lui Iisus.

Cad peste fruntea-mi din ţărână
şi peste sufletul meu stins
şi parcă cea mai moale mână
uşor şi dulce m-a atins.

Da, numai spinii de la cruce
pot izvorî aşa alin,
că orice chin de-al meu se duce
cum nu l-ar arde nici un spin.

Din orice rană-mi creşte-o floare,
din orice plâns, un cântec sfânt:
că-a învierii sărbătoare
răsare numai din mormânt.

O, Dumnezeule-al iubirii,
aşa-mi ajută, necârtind,
pe crucea grea a pătimirii
şi jertfa mea să Ţi-o întind.

Vlad Gheorghiu

IISUS LEGAT…

Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa. (Ioan 18, 24)

Iată cea mai dureroasă privelişte: Iisus legat.
Iată cea mai nefericită lucrare a oamenilor, pentru propria lor osândire.
Iată cea mai vinovată purtare a lumii faţă de Mântuitorul ei, faţă de singurul ei Mântuitor.
Iisus legat.

Fiul Stăpânului viei venea la moştenirea Sa, pentru a readuce pe lucrătorii nesupuşi la ascultarea cea mai bună, spre a nu fi nimiciţi de dreptatea pe care o încălcaseră. Şi de neascultarea lor împotriva Stăpânului.
Dar Fiul – Care venea să-i împace pe cei împotrivitori cu Tatăl (împotriva Căruia greşiseră aceştia) şi pe Tatăl (Cel nedreptăţit) cu ei – a sfârşit prin a fi legat, şi scos afară din via Lui, şi ucis (Luca 20, 9-15).
De când Iisus spusese pilda aceasta, care era chiar profeţia celor ce aveau să se întâmple cu El din viitorul cel mai apropiat şi până în cel mai îndepărtat, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau să pună mâna pe El.
L-ar fi prins şi L-ar fi legat ei chiar în ceasul acela, când spusese pilda, dar se temuseră de norod.
Pricepuseră încă de atunci că Iisus spusese pilda aceasta împotriva lor (Luca 20, 19).
Da, chiar împotriva lor o şi spusese.
Ce dureroasă realitate este că în lumea aceasta Iisus este mereu legat, cel mai adesea chiar de către cei ce trebuia să-L dezlege… | Continuare »