Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei
Meditaţii la Apostolul din duminica a VI-a din Postul Mare (a Floriilor)
Blândeţea e primul semn al celor care au ales calea lui Dumnezeu şi au căpătat moştenirea Lui, după cum este scris: Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul (desigur, pământul cel nou, căci pe acesta vechi îl moştenesc acum cei violenţi).
Blândeţea este semnul celei mai mari bucurii în Hristos, fiindcă ea este însuşirea cea mai frumoasă pe care Însuşi Domnul Iisus ne-a poruncit s-o avem, învăţând-o de la El, când a zis: Învăţaţi de la Mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima (Mt 11, 29).
În acest loc al Cuvântului Sfânt, blândeţea şi smerenia ni-s înfăţişate ca primele două spiţe, frumoase şi tari, din roata mântuirii noastre. Ele sunt cele dintâi, dar nu sunt numai ele. Ci la numărul lor se mai adaugă şi celelalte sfinte şi frumoase virtuţi, surorile lor, care toate ies din Butucul cel Tare al Vieţii noastre, care este Hristos.
Şi, după cum sunt mai multe spiţe, dar numai un singur butuc, tot aşa sunt mai multe virtuţi care ţin viaţa unui credincios, dar este numai Unul Singur în Care se ţin toate acestea, şi Acela este Hristos, Viaţa noastră, după cum este scris: În El era viaţa (In 1, 4). Şi în altă parte: Eu sunt Învierea şi Viaţa (In 11, 25).
Şi, după cum sunt mai multe mlădiţe, dar este numai o singură viţă din care ies toate şi prin care îşi primesc toate rodul lor, tot aşa sunt mai multe daruri, dar este Unul, Singurul şi Acelaşi, Duhul Sfânt din Care ies şi din Care rodesc toate aceste daruri, aşa cum este de asemenea scris: Sunt felurite daruri, dar este Acelaşi Duh (I Cor 12, 4). | Continuare »