Ne-ai cercetat

Iisus_bate_la_usaTraian DORZ, CÂNTĂRI ÎNDEPĂRTATE

Ne-ai cercetat din nou, Iisuse,
la noi iubirea Te-a trimes
şi ne-ai vorbit în graiul nostru
– noi însă nu Te-am înţeles.

Umblat-ai printre noi aievea
şi nouă-ntreg Te-ai dăruit,
noi am primit pe-atâţia alţii
– Tu eşti şi astăzi neprimit!

Ai vrut de-atâtea ori sub aripi
să-Ţi strângi poporu-mprăştiat,
dar noi n-am vrut – iar astăzi alţii
al nostru drept l-au câştigat!

Şi nici nu vrem să înţelegem
că suntem un popor înfrânt,
că-n loc să moştenim Canaanul,
umblăm pe-un trist, vrăjmaş pământ. | Continuare »

Hristos – Răscumpărătorul nostru (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan  – Capitolul 18)
În lecrura autorului Traian DORZ

IH_222După ce a rostit aceste vorbe, Iisus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină în care au intrat El şi ucenicii Lui.

Domnul nostru Iisus Hristos desăvârşise lucrarea Adevărului, prin care ucenicii Săi ajunseseră la cunoaşterea Tatălui. Acum mergea să desăvârşească lucrarea dragostei, prin care ucenicii vor ajunge la cunoaşterea Lui, a Mântuitorului lor.
Şi astfel ei vor fi transformaţi în nişte temelii veşnice aşezate de Hristos Bisericii Sale slăvite şi veşnice (Efes. 2, 20; Apoc. 21, 14).
Vor fi transformaţi în nişte luminători cu viaţă veşnică, prin care Dumnezeu va lumina lumea în etern şi etern (Ioan 17, 3; Dan. 12, 3; Matei 13, 43).
Astfel, după ce a rostit aceste vorbe, Iisus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină în care au intrat El şi ucenicii Săi.
Să medităm puţin asupra cuvintelor „dincolo de pârâul Chedron“!
Chedronul era un pârâiaş la miază-zi de Ierusalim. Dincolo de Chedron începea Muntele Măslinilor.
Ce locuri şi ce împrejurări erau acelea prin care trecea acum Împăratul Hristos, împreună cu „suita“ Lui!
Cât de puternic Se asemăna acum Iisus, Fiul, cu înaintaşul Său, David, unsul Vechiului Testament (Ierem. 23, 5-6; Luca 1, 69-70)!
Cât de puternic trebuia să-şi fi adus aminte acum Iisus şi ucenicii Lui, la fiecare pas din drumul pe care mergeau, despre un astfel de drum pe care îl făcuse cândva, tot pe aici, împăratul David şi tot aşa, cu sufletul copleşit de povara şi de durerea unei trădări, a trădării fiului său Absalom, de care fugea. | Continuare »

cimitirul-tebeaO morţi rămaşi de-a lungul urcuşului întins,
spre Ţelul către care am năzuit cu sânge,
v-a frânt Necruţătorul şi ochii vi s-au stins
nainte de-a ajunge la inimi a vi-l strânge!

O morţi rămaşi pe funduri de-ocean îndepărtat,
nainte de-a ajunge corabia la Ţintă,
voi, cei ce către margini de lumi v-aţi avântat
şi n-a putut ispita nici iadul să vă mintă!…

Aţi suferit atâţia şi-atât, pân’ aţi murit
sub toată forma jertfei prin caznele răbdate,
– dar cei trăiţi alături, ce, totuşi, n-au murit,
mai multă suferinţă au dus, trecând prin toate!

Voi aţi ajuns la Capăt luptând nedoborâţi
şi v-aţi primit cununa vieţii cea promisă
– dar ei sunt încă-n lupte şi cine ştie câţi,
pierzând statornicia, afla-vor uşa-nchisă!

Traian Dorz, Cântarea anilor

A avut cinci operaţii destul de grele la cap. A cincea, ultima, a fost cea mai grea. A trecut biruitor la Domnul Iisus chiar în timpul acestei operaţii, în ziua de 19 martie 1981.

Fratele Mihai Puşcaşu s-a născut la data de 21 septembrie 1938, în satul Movileni din judeţul Iaşi.
La vârsta de 14 ani a venit la Galaţi, la un frate al său, unde a învăţat meseria de tâmplar, apoi de şofer. În anul 1965 s-a căsătorit cu sora Ecaterina. Apoi a învăţat alte şcoli şi a ajuns maistru, fiind pes­te tot privit ca un muncitor vrednic şi cinstit.

Fratele Mihai a făcut cunoştinţă cu Lucrarea Oastei Domnului îndată după căsătoria sa, pentru că în familia şi în casa părinţilor soţiei din comuna Oancea, judeţul Galaţi, se făcea mereu adunarea Oastei Domnului. Îndeosebi mama ei, sora Ilinca, era o femeie foarte credincioasă, lucrând şi ea mult pentru Domnul, mai ales chemând sufletele la adunare pentru a se preda şi ele lui Iisus. Acolo veneau şi mulţi fraţi lucrători ai Domnului de prin împrejurimi (Iveşti, Rediu, Pechea) şi mai ales fratele Ghiţă Timu, un frate orb trupeşte, dar de o mare şi frumoasă vedere sufletească.
Îndeosebi din anul 1975, familia şi viaţa fratelui Mihai Puşcaşu au devenit predate în totul Domnului. În Galaţi, casa lor era casa adunărilor frăţeşti şi casa de poposire a tuturor celor ce treceau pe aici. Fratele Mihai, cu un zel deosebit şi cu un devotament sfânt, îşi punea tot timpul şi toată puterea în slujba celor bolnavi, necăjiţi, orfani şi lipsiţi. Oriunde auzea că este un suflet doritor după mântuire sau chinuit în vreun fel, el era nelipsit de acolo; astfel că multe suflete L-au aflat prin el pe Domnul Iisus. Şi mulţi chinuiţi au aflat alinarea. | Continuare »

Eu nu mai am

Regele-David_1Lidia Hamza

Eu nu mai am nici nume, nici fiinţă
când vocea Ta mă înfăşoară cald
şi-o pulbere de-acorduri de smarald
mi-ntoarce-n cântec lunga suferinţă.

Miresme curg şiroaie peste mine,
arcuşul meu vibrează vrând-nevrând;
m-ascund sub mantia noptării stând
s-ascult ecoul imnului ce vine.

Cad peste mine slovele-n neştire
când treci, Iisus, la mine peste prag,
şi inima topită mi-e de drag
când arde rugul meu în strălucire…

În ce cuvinte să-mi adun sfârşirea
ce-mi naşte psalmu-acesta fericit,
când suie-n mine tainic răsărit
şi mută adorare mi-i noptirea?

Şi-n ce să strâng lumina ce s-aprinde
pe-al rugăciunii mele cer deschis
când vii în ceas de taină şi de vis?
– Căci sunt prea mic să pot a Te cuprinde. | Continuare »

[…]Soldat-solia1
Ce spun Sfinţii Părinţi

„Învăţătorii, de a căror persoană depinde mântuirea altora, trebuie să aibă înţelepciune şi virtute de la Domnul Duhul Sfânt. Trebuie să aibă dragoste şi râvnă, veghind ca să-i poată duce pe alţii la mântuire.“ (Sf. Ioan Gură de Aur)

„Dacă doreşti totdeauna să ai o îndrumare mântuitoare, ia aminte la conştiinţa ta şi împlineşte fără nici o amânare ceea ce îţi spune ea din partea lui Dumnezeu. Întocmai şi îndată.“ (Sf. Marcu Ascetul)

„Nimic nu înalţă pe cineva mai sus spre slavă ca o conştiinţă totdeauna curată şi veghetoare.“ (Sf. Ioan Gură de Aur)

„Fii totdeauna conştiincios şi treaz şi nu te lenevi în cele duhovniceşti, fiindcă lenea schimbă duhul în carne, iar carnea în putrejune. Fii totdeauna ostenitor şi treaz.“ (Filocalia)

„Cel care îşi păstrează conştiinţa curată, chiar şi în zdrenţe dacă ar fi îmbrăcat şi dacă de foame ar fi chinuit, acela totdeauna va fi liniştit şi fericit.“ (Sf. Ioan Gură de Aur)

„Simţirea prin care omul îşi dă seama de ceea ce este frumos şi bine sau urât şi rău – conştiinţa – are mare înrâurire asupra dezvoltării vieţii credinciosului. Dar şi ea poate fi supusă rătăcirii, printr-o umblare vinovată a omului faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Ajutat de harul dumnezeiesc, omul trebuie să şi stăpânească cu mintea şi cu voinţa sa orice simţăminte în aşa fel, încât ceea ce îi va spune conştiinţa sa că este bine şi frumos – să şi fie într-adevăr aşa.
Simţăminte curate cresc în mintea omului prin citirile din Sf. Scriptură… prin rugăciune, prin cântare duhovnicească, prin meditarea la tot ce este curat, adevărat, frumos şi bun. Prin făptuirea binelui, prin mângâierea şi ajutorarea celor suferinzi, prin însuşirea învăţăturilor sfinte, prin judecarea de sine, prin cugetarea la pildele de sfinţenie ale înaintaşilor credincioşi şi ale părinţilor vrednici. (Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă)

Ce spune Părintele Iosif
Satana nu are vacanţă niciodată, nici vara, nici iarna, nici ziua, nici noaptea. De aceea şi tu, frate credincios şi lucrător al Domnului, fii treaz în orice vreme şi nu-ţi înceta niciodată nici lucrul tău, nici rugăciunea ta.
E mai uşor să te aperi de ispită când vine ca un leu răcnind împotriva ta decât atunci când vine moale ca o pisică ori foşnind ca un şarpe. Deci veghează întotdeauna şi roagă-te neîncetat.
Cea mai mare primejdie pentru un ostaş şi un lucrător al Domnului este moleşeala şi lenea, somnul cel duhovnicesc. De aceea ţineţi-vă trează totdeauna inima şi tot ce faceţi să fie făcut cu tot cugetul curat, ca pentru Hristos. | Continuare »

steag-4-webConştiinţa misiunii
pentru care te-ai născut,
misiunea ta şi-a Cauzei
care-ţi este steag şi scut,
misiunea pentru care
legământ de jertfă-ai pus,
sfântă trebuie să-ţi fie,
cum e soarele de sus.

Ţelul unic pentru care
ai rostit solemn cuvânt
clar şi-aprins, şi drept să-ţi fie,
luminos şi-nalt, şi sfânt;
viaţa şi puterea-n lume
pentru-aceasta ţi s-au dat,
misiunea Cauzei sfinte
ţină-ţi sufletul legat.

Pentru tine tot ce-i viaţă
şi religie şi crez
în trăirea misiunii
Cauzei sfinte să le vezi,
strâns legat de-ai tăi spre Ţintă
fii cu legături de fier,
misiunea ta să-ţi fie
sfântă, căci o ai din cer.

Traian Dorz, Cântări luptătoare

manastirea-banceniO fiinţă nou-născută are nevoie pentru creşterea şi desăvârşirea ei de trei lucruri: de hrană, de curăţenie şi de căldură.
Fără hrană se usucă.
Fără curăţenie putrezeşte.
Fără căldură îngheaţă.
Sufleteşte este tot aşa.
Hrana fiinţei noastre celei noi este Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, Pâinea Vieţii. Cu hrana aceasta ne întreţinem viaţa şi creşterea.
Curăţenia fiinţei noastre celei noi este Rugăciunea. Prin ea ne descărcăm sufletul. Prin ea ne limpezim privirile. Prin ea ne înlăturăm zgura.
Iar căldura făpturii noastre celei duhovniceşti este adunarea, dragostea şi părtăşia noastră cu fraţii. Umblarea şi trăirea împreună cu cei care au primit acelaşi gând şi acelaşi duh cu noi.
Fără aceste trei binecuvântate mijloace duhovniceşti pe care Dumnezeu, Părintele fiinţei noastre, ni le-a pregătit ca să creştem şi să rodim prin ele – creşterea şi rodirea noastră nu e cu putinţă să se facă normal şi sănătos.
Fără aceste trei daruri cereşti, sufletul născut din nou curând se va pierde iarăşi sau se va împili (pipernici), ră¬mânând fără creştere şi fără roadă, o stârpitură netrebnică, rămasă pe veci în starea pe care o avea în clipa naşterii sale. Fără să mai crească şi fără să se împlinească niciodată la rostul său de om, pentru care fusese rânduit.
Trupeşte – astfel de creaturi stârpite şi împilite, de obicei, mor îndată.
Duhovniceşte însă, vai, trăiesc ani de zile atât de mulţi prin Lucrarea lui Dumnezeu.
Aceştia nici nu se hrănesc prin Cuvânt, | Continuare »

Vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Călan – 22 septembrie 1985

Strângeţi firimiturile, vol III

curtea de arges[…] Nu de mult am fost la mănăstirea Curtea de Argeş. Am trăit acolo nişte momente atât de adânci, încât ori de câte ori îmi amintesc mi se umplu ochii de lacrimi şi inima de atât înţeles tainic pe care-l poartă dragostea lui Dumnezeu pentru dragostea noastră şi inima lui Hristos pentru inimile noastre. Am ascultat din zidurile mănăstirii lacrimile Anei şi cântecul plin de îndurerare şi de lacrimi al lui Manole: O, suflet din sufletul meu!
Ce necesară era jertfa ei pentru reuşita bisericii aceleia!
Dacă aţi mers vreodată sau dacă veţi merge vreodată la mănăstirea Curtea de Argeş şi veţi vedea împletiturile acelea măiestre şi toată dragostea, şi râvna, şi jertfa care s-au depus în fiecare trăsătură de condei sau sculptură de daltă, să vă gândiţi că toate acestea n-ar fi fost niciodată fără jertfa Anei, fără lacrimile şi fără suferinţa lui Manole.
Sunt lucruri frumoase în Biserica lui Hristos. Sunt lucruri minunate în tot ce a creat dragostea lui Dumnezeu şi râvna celor care L-au iubit pe Hristos. Poate că sunt… dar toate aceste lucruri minunate n-ar fi fost fără jertfă, fără lacrimi, fără iubirea care a fost în stare să le dea, fără iubirea care a trebuit să le ceară. Poate că legenda cu Ana zidită în zidurile mănăstirii Curtea de Argeş e-o legendă – cum e-o legendă, poate, şi povestea Mioriţei sau povestea Luceafărului. Dar în toate acestea e îngropată o taină adâncă, ce simbolizează şi ne arată nouă limpede dragostea lui Hristos faţă de Biserica Sa.
Am vrut [să ne oprim] mai ales asupra a trei aspecte din toată această lucrare minunată care, alcătuită din toate, se constituie în una singură. Jertfa Anei, jertfa Sfintei Fecioare, Maica Domnului, jertfa Bisericii. Toate acestea trei ne mărturisesc nouă despre acelaşi adevăr tainic şi sfânt. Şi, fiindcă avem un timp aşa de binecuvântat de Dumnezeu în ceasurile acestea în care nu ne mai grăbim nici unii (ajunge cât ne-am grăbit pentru lucrurile fireşti, pământeşti, trupeşti), să întârziem acum, un ceas, gândindu-ne, meditând şi petrecându-ne în lumina şi în taina dulce a adevărurilor mântuitoare. Şi, din tot ceea ce ni se spune, să întregim cea mai adâncă şi cea mai necesară condiţie pentru noi: condiţia mântuirii noastre pentru care s-a depus atâta jertfă şi pentru care încă se cere să se mai depună o jertfă. | Continuare »

martirii-inchisorilorCând mii de fraţi ai tăi îndură
atâtea suferinţi acum,
cum vrei tu oare fără cruce
să mergi pe-al mântuirii drum?

Când mii de fraţi ai tăi au parte
de nedreptăţi şi prigoniri,
cum vrei s-ajungi tu fără ele
cununa sfintei răsplătiri?

Când mii de fraţi ai tăi duc jugul
şi sarcinile lui Hristos,
cum vrei tu oare fără jertfe
să vezi sfârşitul luminos?

Când mii de fraţi ai tăi în lume
vestesc Cuvântul Sfânt cu greu,
cum vrei tu, cel fricos şi leneş,
să-L întâlneşti pe Dumnezeu?

Când mii de fraţi ai tăi statornici
ţin primul legământ curat,
cum crezi că-L vei vedea pe Domnul
tu, cel cu legământ călcat?

Când mii de fraţi ai tăi în ceruri
vor fi ca fii de dumnezei,
cum crezi să fii cu ei în slavă
când n-ai fost în necaz cu ei?

Traian Dorz, Cântări nemuritoare