b'LOGOS — Comori Nemuritoare

O morţi rămaşi de-a lungul urcuşului întins,
spre Ţelul către care am năzuit cu sânge,
v-a frânt Necruţătorul şi ochii vi s-au stins
nainte de-a ajunge la inimi a vi-l strânge!

O morţi rămaşi pe funduri de-ocean îndepărtat,
nainte de-a ajunge corabia la Ţintă,
voi, cei ce către margini de lumi v-aţi avântat
şi n-a putut ispita nici iadul să vă mintă!…

Aţi suferit atâţia şi-atât, pân’ aţi murit
sub toată forma jertfei prin caznele răbdate,
– dar cei trăiţi alături, ce, totuşi, n-au murit,
mai multă suferinţă au dus, trecând prin toate!

Voi aţi ajuns la Capăt luptând nedoborâţi
şi v-aţi primit cununa vieţii cea promisă
– dar ei sunt încă-n lupte şi cine ştie câţi,
pierzând statornicia, afla-vor uşa-nchisă!

Traian Dorz, Cântarea anilor

Conştiinţa misiunii
pentru care te-ai născut,
misiunea ta şi-a Cauzei
care-ţi este steag şi scut,
misiunea pentru care
legământ de jertfă-ai pus,
sfântă trebuie să-ţi fie,
cum e soarele de sus.

Ţelul unic pentru care
ai rostit solemn cuvânt
clar şi-aprins, şi drept să-ţi fie,
luminos şi-nalt, şi sfânt;
viaţa şi puterea-n lume
pentru-aceasta ţi s-au dat,
misiunea Cauzei sfinte
ţină-ţi sufletul legat.

Pentru tine tot ce-i viaţă
şi religie şi crez
în trăirea misiunii
Cauzei sfinte să le vezi,
strâns legat de-ai tăi spre Ţintă
fii cu legături de fier,
misiunea ta să-ţi fie
sfântă, căci o ai din cer.

Traian Dorz, Cântări luptătoare

O fiinţă nou-născută are nevoie pentru creşterea şi desăvârşirea ei de trei lucruri: de hrană, de curăţenie şi de căldură.
Fără hrană se usucă.
Fără curăţenie putrezeşte.
Fără căldură îngheaţă.
Sufleteşte este tot aşa.
Hrana fiinţei noastre celei noi este Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, Pâinea Vieţii. Cu hrana aceasta ne întreţinem viaţa şi creşterea.
Curăţenia fiinţei noastre celei noi este Rugăciunea. Prin ea ne descărcăm sufletul. Prin ea ne limpezim privirile. Prin ea ne înlăturăm zgura.
Iar căldura făpturii noastre celei duhovniceşti este adunarea, dragostea şi părtăşia noastră cu fraţii. Umblarea şi trăirea împreună cu cei care au primit acelaşi gând şi acelaşi duh cu noi.
Fără aceste trei binecuvântate mijloace duhovniceşti pe care Dumnezeu, Părintele fiinţei noastre, ni le-a pregătit ca să creştem şi să rodim prin ele – creşterea şi rodirea noastră nu e cu putinţă să se facă normal şi sănătos.
Fără aceste trei daruri cereşti, sufletul născut din nou curând se va pierde iarăşi sau se va împili (pipernici), ră¬mânând fără creştere şi fără roadă, o stârpitură netrebnică, rămasă pe veci în starea pe care o avea în clipa naşterii sale. Fără să mai crească şi fără să se împlinească niciodată la rostul său de om, pentru care fusese rânduit.
Trupeşte – astfel de creaturi stârpite şi împilite, de obicei, mor îndată.
Duhovniceşte însă, vai, trăiesc ani de zile atât de mulţi prin Lucrarea lui Dumnezeu.
Aceştia nici nu se hrănesc prin Cuvânt, | Continuare »

Vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Călan – 22 septembrie 1985

Strângeţi firimiturile, vol III

[…] Nu de mult am fost la mănăstirea Curtea de Argeş. Am trăit acolo nişte momente atât de adânci, încât ori de câte ori îmi amintesc mi se umplu ochii de lacrimi şi inima de atât înţeles tainic pe care-l poartă dragostea lui Dumnezeu pentru dragostea noastră şi inima lui Hristos pentru inimile noastre. Am ascultat din zidurile mănăstirii lacrimile Anei şi cântecul plin de îndurerare şi de lacrimi al lui Manole: O, suflet din sufletul meu!
Ce necesară era jertfa ei pentru reuşita bisericii aceleia!
Dacă aţi mers vreodată sau dacă veţi merge vreodată la mănăstirea Curtea de Argeş şi veţi vedea împletiturile acelea măiestre şi toată dragostea, şi râvna, şi jertfa care s-au depus în fiecare trăsătură de condei sau sculptură de daltă, să vă gândiţi că toate acestea n-ar fi fost niciodată fără jertfa Anei, fără lacrimile şi fără suferinţa lui Manole.
Sunt lucruri frumoase în Biserica lui Hristos. Sunt lucruri minunate în tot ce a creat dragostea lui Dumnezeu şi râvna celor care L-au iubit pe Hristos. Poate că sunt… dar toate aceste lucruri minunate n-ar fi fost fără jertfă, fără lacrimi, fără iubirea care a fost în stare să le dea, fără iubirea care a trebuit să le ceară. Poate că legenda cu Ana zidită în zidurile mănăstirii Curtea de Argeş e-o legendă – cum e-o legendă, poate, şi povestea Mioriţei sau povestea Luceafărului. Dar în toate acestea e îngropată o taină adâncă, ce simbolizează şi ne arată nouă limpede dragostea lui Hristos faţă de Biserica Sa.
Am vrut [să ne oprim] mai ales asupra a trei aspecte din toată această lucrare minunată care, alcătuită din toate, se constituie în una singură. Jertfa Anei, jertfa Sfintei Fecioare, Maica Domnului, jertfa Bisericii. Toate acestea trei ne mărturisesc nouă despre acelaşi adevăr tainic şi sfânt. Şi, fiindcă avem un timp aşa de binecuvântat de Dumnezeu în ceasurile acestea în care nu ne mai grăbim nici unii (ajunge cât ne-am grăbit pentru lucrurile fireşti, pământeşti, trupeşti), să întârziem acum, un ceas, gândindu-ne, meditând şi petrecându-ne în lumina şi în taina dulce a adevărurilor mântuitoare. Şi, din tot ceea ce ni se spune, să întregim cea mai adâncă şi cea mai necesară condiţie pentru noi: condiţia mântuirii noastre pentru care s-a depus atâta jertfă şi pentru care încă se cere să se mai depună o jertfă. | Continuare »

Când mii de fraţi ai tăi îndură
atâtea suferinţi acum,
cum vrei tu oare fără cruce
să mergi pe-al mântuirii drum?

Când mii de fraţi ai tăi au parte
de nedreptăţi şi prigoniri,
cum vrei s-ajungi tu fără ele
cununa sfintei răsplătiri?

Când mii de fraţi ai tăi duc jugul
şi sarcinile lui Hristos,
cum vrei tu oare fără jertfe
să vezi sfârşitul luminos?

Când mii de fraţi ai tăi în lume
vestesc Cuvântul Sfânt cu greu,
cum vrei tu, cel fricos şi leneş,
să-L întâlneşti pe Dumnezeu?

Când mii de fraţi ai tăi statornici
ţin primul legământ curat,
cum crezi că-L vei vedea pe Domnul
tu, cel cu legământ călcat?

Când mii de fraţi ai tăi în ceruri
vor fi ca fii de dumnezei,
cum crezi să fii cu ei în slavă
când n-ai fost în necaz cu ei?

Traian Dorz, Cântări nemuritoare