NICOLAE CABASILA, DESPRE VIAŢA ÎN HRISTOS
Ε drept că a ne închina după cuviinţă lui Dumnezeu însemnează în acelaşi timp a trăi după mintea sănătoasă şi a săvârşi binele. Aşa ceva fac şi slugile: „Când veţi fi împlinit toate acestea să ziceţi : «suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem»“(Luca 17, 10). În schimb, Taina de care vorbim este a fiilor lui Dumnezeu şi noi ceata lor suntem chemaţi să o formăm, nu a slugilor (Gal. 4, 6–7). De aceea ne împărtăşim din Trupul şi Sângele Lui, căci scris este că «pruncii s-au făcut părtaşi trupului şi sângelui» (Evr. 2, 14). Doar tocmai pentru a ne putea fi nouă tată şi pentru a ne putea spune : «iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu» , tocmai pentru aceea a luat Domnul asupră-Şi trupul şi sângele nostru. Dar tot aşa şi noi, ca să ne facem copii ai Lui, cade-se să ne împărtăşim din fiinţa Lui, iar prin această Taină nu numai că ne facem mădulare ale Lui, ci ajungem chiar fii ai Săi, slujindu-L cu ascultare şi de bună voie ca nişte copii buni, întocmai cum şi mădularele ascultă de cap. De altfel, Taina aceasta e atât de adâncă şi de nepătrunsă, încât din amândouă pildele, a fiilor şi a mădularelor, se cade să învăţăm că nici una luată singură nu este în stare să ne lămurească deplin. S-ar părea că nu este ceva din cale afară de greu ca, lipsindu-ne de orice mişcare personală, să ne lăsăm conduşi de Dumnezeu, ca şi mădularele de cap. Dar oare în supunerea cu care ascultăm de Tatăl sufletelor şi al trupurilor, nu ne vine să vedem ceva peste puterile omeneşti? Or, ceea ce într-adevăr ne miră este împăcarea amânduror acestor situaţii: adică să ne păstrăm libertatea minţii, ca fii, dar s-ajungem să ne supunem, întocmai cum se supun mădularele. | Continuare »