Traian Dorz, din Cântarea Învierii

O, Sfântă Faţă-nsângerată,
senină sub cununa-Ţi grea,
spre slava Ta îndurerată
cum să-mi ridic privirea mea?

Cu lacrimi Te privesc,
cu lacrimi Te iubesc,
cu lacrimi Te sărut smerit,
căci pentru mine-ai suferit!

Ce susă-i slava Ta divină,
ce joasă-i aplecarea Ta
între Sfinţenie şi Vină,
pe amândouă-a le purta!

Cum să-Ţi privesc acele rane
ce ştiu că eu Ţi le-am făcut,
– o, dureroasele piroane
ce-al meu păcat Ţi le-a bătut!…

Iisuse, răstignit de mine,
mă prăbuşesc plângând zdrobit:
ce vinovat sunt către Tine
– şi totuşi Tu cât m-ai iubit!

Zdrobit-am Inima-Ţi iubită,
făcând ce nu mai pot uita
– cu toată inima-mi zdrobită
plâng încleştat de Crucea Ta!

Traian Dorz, din Hristos – Jertfa noastră

„Lângă crucea lui Iisus stătea Mama Lui şi sora Mamei Lui, Maria, nevasta lui Cleopa şi Maria Magdalena.“ (Ioan 19,25)
Până la cruce, au stat mulţi lângă Iisus, dar lângă cruce nu mai stau cu El decât cei în care dragostea a biruit frica morţii. Cei ai căror dragoste este mai tare ca moartea şi ai căror gelozie este mai neînduplecată decât orice (C. Cânt. 8, 6).
Lângă crucea lui Iisus, în cel dintâi loc este tot Mama Lui Sfântă.
De lângă Buna Vestire şi până lângă Crucea Împlinirii acesteia, Preasfânta Fecioară şi Preadulcea Mamă a fost nedespărţită de Iisus.
Ea a fost lângă ieslea cântărilor îngereşti pentru El.
Ea a fost lângă creşterea rugăciunii cu El.
A fost lângă îngrijorările pământeşti pentru El.
A fost lângă bucuriile izbânzilor Lui şi a fost lângă durerile patimilor Lui…
Ea este acum lângă Jertfa Ispăşirii Lui.

Şi ea este astăzi la dreapta Slavei Lui (Ps. 45, 9).
Căci este drept ca aceea care a băut cel mai amar pahar alături de Iisus, Fiul ei Sfânt, care a fost botezată cu cel mai greu botez alături de El, prin inima căreia a trecut cea mai chinuitoare sabie (Lc. 2, 35), să fie şi de-a dreapta Lui mai întâi ca oricare, în slava veşnică (Mt. 20, 23), şi să fie şi în cinstirea noastră veşnică tot aşa, mai presus de orice altă sfinţenie pământească. După cum şi slujba pe care ea a adus-o lui Dumnezeu a fost unică şi mai presus ca oricare alta.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Preasfântă Fecioară desăvârşită, Preasfântă Mamă Unică, Preasfântă Închinătoare mai apropiată, Preasfântă Fiinţă mai cinstită, Preasfântă inimă mai iubitoare, – tu, care eşti cea mai aproape de Fiul Tău şi Mântuitorul nostru Dulce, – roagă-te pentru noi de lângă El… Şi de lângă noi. | Continuare »

Traian DORZ

E Joi seara…
Sună iarăşi semnul stingerii străjerii;
pe Ierusalim se lasă vălul liniştit al serii.
Se coboară înnoptarea, ca un blestem se coboară,
să apese inimi care vând, trădează şi omoară!
Mii de stele luminează noaptea rece şi senină;
undeva, cu ucenicii, Domnul este-acum la Cină;
iar cântarea lor de slavă, legănată lin, coboară
dulce, mângâind tăcerea şi se stinge-ncet afară…

…Dar, cum stă cu ei,
pe Domnul întristarea Îl cuprinde:
– Adevăr grăiesc Eu vouă,
unul dintre voi Mă vinde!…
Se-ntristează ucenicii când aud această veste,
întrebându-se cu teamă: – Doamne, oare cine este?
Dar când l-au văzut pe Iuda
cum se scuză,
cum oftează,
cunoscură vânzătorul, căci trădarea se trădează! | Continuare »

Traian Dorz, din Hristos – Împăratul nostru
(Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan capitolul 12)

„A luat ramuri de finic şi i-a ieşit în întâmpinare, strigând: «Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!»“ (Ioan 12, 13)

Hristos venea înspre Ierusalim, iar poporul a ieşit în întâmpinarea Lui. Ce minunat pornise să se înfăptuiască dorinţa lui Dumnezeu şi aspiraţiile poporului însetat după fericire, în întâlnirea lui Hristos cu poporul – şi a poporului cu Hristos!
Prin învăţătura Sa, Iisus ar fi rezolvat fericit toate problemele poporului: cele religioase, cele politice, cele sociale şi orice alte probleme pe care le aveau mulţimile. Hristos le aducea înfrăţirea binefăcătoare, egalitatea respectuoasă, întrajutorarea iubitoare, toate acestea fiind legile de temelie ale Sistemului pe care îl aducea Hristos.

O, dacă ar fi fost primit acest sistem şi dacă ar fi fost înfăptuit, el, Singurul, i-ar fi putut face fericiţi pe toţi oamenii, căci tot ce mai au bun în ele toate celelalte sisteme omeneşti au numai ceea ce au luat de la Hristos.
Dar vai, ceea ce a înţeles atunci mulţimea n-au putut să înţeleagă şi conducătorii ei. Poporul, care era inima gata să întâmpine, gata să primească, gata să facă totul, n-a fost totuşi ajutat de conducătorii lui, care erau mintea îndrumătoare. | Continuare »

Minunată şi frumoasă dimineaţă de Florii,
tu ne-ai răsărit întâii mărţişori de bucurii!
– Când atunci treceai, Iisuse, albul inimilor prag,
curăţia şi lumina Te întâmpinau cu drag.

Şi în ochii care limpezi străluceau, puteai să ştii
cât de fericiţi, Iisuse, suntem toţi, văzând că vii.
Astăzi, plini de nerăbdare să Te urce pe-alt calvar,
parcă numai vânzătorii Te aşteaptă să vii iar.

Ţi se-aştern, Iisuse-n cale chiar şi astăzi mărţişori,
dar privirea Ta acuma nu e cea de alte ori.
Cât de bine vezi că astăzi cei ce-Ţi cântă nu Te ştiu,
că n-au ochii strălucire şi că-n inimi e pustiu…

Că nu-i milă, nici căinţă, nici dorinţa lor măcar,
că iubirea se-ntâlneşte tot mai rece şi mai rar.
Că-s în suflete păcate şi-s în inimi răutăţi,
de aceea bucuria nu-i acum ca alte dăţi.

Că-n păcate se scufundă omenirea mai afund,
stricăciunea şi desfrâul nici măcar nu-şi mai ascund.
Şi de-aceea, o, Iisuse, când la noi cobori Tu az’,
parcă faţa Ta e tristă, parc-ai lacrimi pe obraz.

Traian Dorz, Cântările Dintâi

Din „Omilii la Postul Mare”

„De-ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta, cele ce sunt către pacea ta“ (Lc. 19. 42).

Păcătosul este cel mai nenorocit, când are pe pământ numai norocire.
Nimica nu nelinişteşte pe cei mai mulţi aşa de tare ca aceea că bogaţii cei mai prihăniţi se îndulcesc de multă norocire, pe când drepţii sau cei îmbunătăţiţi adeseori suferă cea mai amară sărăcie şi mii de alte răni care sunt încă mai cumplite decât sărăcia.
De aceea mulţi zic: „Unde este pronia, unde este dreptatea cea dumnezeiască, unde este judecata cea dreaptă? Cel înfrânat şi cel îmbunătăţit sunt nenorociţi, pe când cel desfrânat şi cel rău sunt norociţi; acesta este admirat, celălalt nesocotit, acesta trăieşte în îndestulare şi desfătare, celălalt este certat de sărăcie şi de mizeria cea mai mare”.
Aşa vorbeşte cel nepriceput, dar în adevăr păcătosul este omul cel mai ticălos şi mai nenorocit din lume, chiar când nu se pedepseşte îndată; el tocmai atunci este cel mai nenorocit când nu se pedepseşte şi când nu i se întâmplă nimic potrivnic.
La boli şi la rele noi nu deplângem pe cel ce se lasă a se vindeca, ci pe acei ce sunt nevindecabili. Iară ce este boala şi rana pentru trup, aceea este păcătul pentru suflet. Şi ceea ce este tăietură şi doctorie pentru trupul cel bolnav, aceea este nenorocirea pentru un suflet bolnav.
Aţi înţeles ce zic eu? Fiţi cu luare aminte, căci eu voiesc să vă comunic o învăţătură de adevărată înţelepciune. Presupune că tu vezi pe cineva care are o buba rea, din care ies viermi şi curge puroi, iar acela îşi neglijează rana şi buba; dar mai vezi încă pe un altul, care suferind de aceeaşi boală, se slujeşte de mâinile doctoriceşti, lasă a se arde şi a se tăia şi bea doctorii amare. Spune-mi mie, pe care din aceştia doi vei deplânge tu, pe bolnavul care nu se supune vindecării sau pe acela care întrebuinţează leacurile? | Continuare »

Traian DORZ

Neînfricat să fie acela ce iubeşte,
neabătut, acela ce are-un drum frumos,
ne-nduplecat, acela ce-un steag ceresc primeşte
– ei trebuie să meargă înalt după Hristos!

Îi vor pândi întruna Caiafele şi Iuzii,
dar şi-nsoţi-i-vor inimi de Lazări şi Marii,
îi vor ucide-ntruna soboarele şi juzii,
dar morţile lor toate sfârşi-vor aurii…

Oricât le-ar fi vrăjmaşii de mulţi
şi de cu ură,
nespus mai mulţi urma-i-vor prieteni iubitori
– oricât de tare-i ura, şi-n orişice măsură,
mai tare e iubirea de mii şi mii de ori!

De-aceea nu te teme tu, fiule-al iubirii,
de-aceea nu te-abate tu, cel cu drum frumos,
de-aceea fii statornic, stegar al mântuirii,
– de voi alături luptă,
biruitor,
Hristos!…

„Un oarecare Lazăr, din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav.“ (Ioan 11, 1)

Iisus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru, după Cuvântul Lui cel sfânt şi după sfânta Lui făgăduinţă adevărată şi veşnică, a venit în lume să înalţe pe toţi cei smeriţi şi să smerească pe toţi cei trufaşi.

Toată lucrarea Lui e plină de dovezile acestui fapt. Astfel de nume smerite de oameni şi cetăţi, care ar fi rămas într-o veşnică uitare, înmormântate în marea egală a gloatei, au fost înălţate dintr-o dată, prin alegerea şi harul lui Hristos, până la cea mai înaltă răspundere.
O dată înălţaţi acolo, lângă Numele lui Hristos, unii dintre aceştia s-au arătat, prin lupta şi statornicia lor, vrednici de locul în care au fost puşi şi au început să-şi capete strălucirea lor personală, sfârşind viaţa şi lupta lor într-o lumină veşnică şi vrednică de Hristos…
Sau, alţii, prin josnicia lor, dovedindu-se nevrednici, s-au prăbuşit în ruşine şi în păcate, în trădări şi în pierzare, rămânând nume de ocară, de spaimă sau de pildă rea, pe totdeauna.

Tot aşa a fost şi cu localităţile!…
Câte cetăţi neînsemnate au devenit dintr-o dată cunoscute în lumea întreagă, numai pentru că acolo s-a născut cineva care a devenit un nume înălţat între oameni!

Şi cu cât omul născut sau trăit într-o astfel de cetate a fost mai vrednic de respect, prin viaţa şi lucrările sale, cu atât mai mare preţuire capătă satul sau oraşul său.
Cinstea pe care i-o face un astfel de fiu unei localităţi, rămâne neuitată, cât dăinuieşte numele aceluia.
Şi toţi urmaşii lui din locul şi neamul acela se vor făli mereu cu faima înaintaşului lor cinstit de Dumnezeu. | Continuare »

Traian DORZ

Tu eşti şi azi, Iisuse, tot călător pe-aici,
dar parcă n-ai acuma popor şi ucenici.

Prin lume, printre oameni, treci parcă în zadar,
iubirea-i tot mai rece şi binele mai rar.

Sunt parcă numai iude ce umblă după-averi,
marii şi vameşi astăzi nu-s parcă nicăieri,

Zachei şi magdalene şi lazări nu mai sânt,
s-a isprăvit şi mirul recunoştinţei sfânt,

Pe calea spre Golgota, pe drumul spre Damasc,
rar merg mironosiţe, rari sauli se mai nasc.

Prin văi de patimi rele mulţi credincioşi azi pier
tot mai legaţi de lume, tot mai străini de cer.

Iisuse, şi-n atâta nemărginit amar
tu totuşi chemi pe oameni chiar dac-ar fi-n zadar,

Chiar dacă nu-Ţi ascultă Cuvântul Tău divin,
chiar dacă el răsună atâta de străin.

Tu chemi mereu, Iisuse, şi-aştepţi pân’ la sfârşit,
să nu se scuze nimeni că nu Te-a auzit.

O, lume, nu vrei astăzi s-asculţi chemarea Sa?
Ştii ce-o s-auzi tu însă
când El va înceta?…