b'LOGOS — Comori Nemuritoare

501. LÂNGĂ POARTA VEŞNICIEI

Lângă Poarta Veşniciei îmi pun faptele-n cântar,
dar oricât mi-au fost de bune, astăzi fără preţ îmi par.

Doamne, cum să cred, prin fapte, c-aş intra-n Cetatea Ta?
Numai harul, numai harul singur e salvarea mea.

Iată, din belşugul pâinii ce mi-ai dat-o ne-ncetat,
câtă mi-am oprit-o mie, iar la alţii cât-am dat!

Iată, din iertarea multă care-am tot primit-o eu,
ce uşor mi-am dat-o mie, iar la alţii cât de greu!

Iată, din blândeţea dulce care-ntruna am primit,
cât de larg am fost cu mine, iar cu alţii ce zgârcit!

Şi din marea-mi datorie chiar puţinul ce l-am dat,
Doamne, cât e cu mândrie şi cu laude-ntinat! | Continuare »

401. ŢARA MINUNATĂ

Ţara minunată, Raiul sfânt de Sus,
ne-o vei da odată, Preaiubit Iisus.

Şi acolo-n ea,
veşnic vom putea
să-Ţi cântăm cu dor,
Drag Mântuitor.

Ţara fericită care ne-ai promis
este mai slăvită decât orice vis.

Ţara luminoasă unde-n veci vom fi
este mai frumoasă decât pot gândi.

Ţara iubitoare unde vrem să fim
ca pe-o-mbrăţişare dulce o dorim.

Ţara mult dorită, paradis nespus,
dă-ne-o fericită, Preaiubit Iisus!

Ţara Minunată fă s-o moştenim,
Faţa-Ţi adorată veşnic s-o privim! | Continuare »

301. PREAIUBITUL MEU E UNUL

Preaiubitul meu e Unul fără seamăn pe pământ,
Glasul Lui e Armonia, cântec este-al Lui Cuvânt. (bis)

Orice loc pe unde trece de miresme-alese-i plin,
câmpu-i mai frumos pe-acolo, cerul este mai senin. (bis)

Dulcea Lui înfăţişare este-ntreagă farmec sfânt,
mii de primăveri vin parcă toate-o dată pe pământ. (bis)

Preaiubitul meu e Unul, nimenea asemeni nu-i!…
Cât aţi da de L-aţi cunoaşte ca să fiţi şi voi ai Lui!… (bis) | Continuare »

201. CE DUŞMĂNIT EŞTI TU ACUM

Ce duşmănit eşti Tu acum pe unde mergi cu mine,
vrăjmaşii Tăi m-ar rupe-n drum, de-ar şti că merg cu Tine!
Când la ospăţul lor m-ar vrea, las mesele lor pline
şi, dezlegând merindea mea, mănânc ce pot cu Tine. (bis)

Când îmi îmbie-un aşternut ce cald şi moale-ar ţine,
eu merg în colţul meu tăcut şi-adorm lipit de Tine.
Când ei mă vor cu ei s-alerg la patimi şi ruşine,
rămân napoi de toţi şi merg pe calea mea cu Tine. (bis)

Când ei mă-ndeamnă să îmbrac podoabele lor fine,
privesc veşmântul Tău sărac şi-l caut să fiu ca Tine.
Când sunt chemat spre-un loc dintâi, ştiu gândul lor prea bine,
mă trag spre urmă şi rămâi nedespărţit de Tine. (bis)

Când ei mă vor să stau râzând cu ei de tot ce-i bine,
eu mă feresc şi-ascuns, plângând, mă rog un duh cu Tine.
O, iartă-mă când nu-s aşa de-al Tău cât se cuvine,
când Te ascund spre-a nu vedea vrăjmaşii că-s cu Tine! (bis) | Continuare »

101. IISUSE, VEŞNIC CĂLĂTOR

Iisuse, Veşnic Călător prin lumea de păcate,
Tu baţi străin şi iubitor la uşile-ncuiate. (bis)

Nimic Tu nu ceri nimănui când baţi şi-aştepţi să vină,
ci vrei să laşi în casa lui din pacea Ta divină. (bis)

Eram copil când Te-am văzut şi-n poarta mea, Străine,
şi, să-Ţi deschid, ai tot bătut, să intri şi la mine. (bis)

Dar lumea-mi spuse să nu viu, că viaţa Ta-i amară,
am vreme, colo, mai târziu… Şi Te-am lăsat afară. (bis)

Te-am auzit ani mulţi, pe rând, chemându-mă pe nume,
dar n-am deschis, iar Tu, plângând, Te-ai dus străin prin lume. (bis)

Iar astăzi singur mă-nfior de-a’ mele fapte rele,
Iisuse, şi Te chem cu dor în noaptea vieţii mele. (bis)

Mai vino iar, Iisuse blând, mai bate iar o dată!
Te-aştept cu sufletul plângând şi uşa descuiată… (bis) | Continuare »

Să cântăm Domnului / CARTE DE CÂNTĂRI A OASTEI DOMNULUI

1. CÂNTĂRILE NOASTRE

Cântările noastre cântate plângând
lua-şi-vor odată aripile-albastre
şi-n soare pluti-vor curate, arzând
de para iubirii, cântările noastre.
Cântările noastre, cântările noastre,
de para iubirii, cântările noastre.

Din roua de lacrimi ce-n ele-a rămas,
luci-vor pe ceruri ghirlande de stele,
iar îngerii Slavei, cu tremur în glas,
cântând, învăţa-vor să plângă din ele.
Să plângă din ele, să plângă din ele,
cântând, învăţa-vor să plângă din ele.

Cântările noastre n-au seamăn şi soţ
în nici o simţire şi limbă şi zare;
oricine le-aude se-aprinde şi-n toţi
învie cereasca şi sfânta-ncântare.
Şi sfânta-ncântare, şi sfânta-ncântare,
învie cereasca şi sfânta-ncântare.

Venind din al Tainei ceresc nehotar,
cu-adânc duh de taină fiinţa-nveşmântă;
purtând mierea dulce lăsată de har,
fac dulce şi duhul şi gura ce cântă.
Şi gura ce cântă, şi gura ce cântă,
fac dulce şi duhul şi gura ce cântă.

Cântările noastre sunt nimb lui Hristos,
sunt ruguri iubirii, sunt jertfa suavă,
sunt tot ce pământul Îi dă mai frumos
Acelui din ceruri mai vrednic de slavă.
Mai vrednic de slavă, mai vrednic de slavă,
Acelui din ceruri mai vrednic de slavă. | Continuare »