Iisus vindecă doi orbi
Evanghelia de mai sus ne spune cum a tămăduit Iisus doi orbi. Astfel de orbi care cerşesc pe la poduri sau pe lângă drumuri sunt şi azi; şi datori suntem cu toţii să-i miluim. Dar, în afară de aceştia, mai sunt şi altfel de orbi: sunt cei orbi cu sufletul. Orbia cea sufletească o fac patimile şi păcatele cele grele. Spre pildă, doi oameni cuprinşi de focul mâniei nu sunt altceva decât doi orbi care nu mai văd şi nu mai judecă nimic. Desfrânatul, de asemenea, este un orb ce nu mai vede nimic curat şi sfânt, ci merge orbeşte înainte pe calea poftelor spurcate ce-i omoară, rând pe rând, sănătatea, viaţa şi sufletul. O şi mai cumplită orbie sufletească face beţia. Beţivul este şi el un orb ce şi-a pierdut cu totul vederea sufletească. Despre acest fel de orbi zicea Psalmistul: că „ochi au şi nu văd…“. Aţi văzut cum pe cei orbi îi duc alţii, de mână sau de bâtă, unde ei nici nu ştiu. Întocmai aşa îi poartă patimile şi păcatele pe oamenii cei stăpâniţi de ele.
Oh! Ce cumplită orbie sufletească este în lumea de azi! Parcă s-au împlinit cuvintele Scripturii, ce zic că „Domnul veacului acestuia (diavolul) a orbit minţile necredincioase, să nu vadă strălucind Evanghelia lui Hristos.“ (II Cor. 4, 4). Lumea şi oamenii de azi trăiesc în cumplită orbie sufletească, pentru că n-au primit cu adevărat lumina lui Hristos, Care a venit în lume „să dea orbilor vedere“ şi să-i „lumineze pe cei care şedeau în întuneric şi în umbra morţii“ (Ps. 106, 10).
Iisus este „lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume“ (evanghelia de Paşti). „Eu sunt Lumina lumii – zicea Iisus; tot acela ce vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8, 12).
Lumina lui Hristos luminează tuturor şi toţi care o primesc pe dânsa cu adevărat „ies din întuneric şi se fac fiii luminii“ (Ioan 12, 36). „Dar osânda aceasta este că Lumina a venit în lume, însă oamenii iubiră mai mult întunericul…“ (Ioan 3, 19). În zilele noastre, lumina iar s-a împreunat cu întunericul şi întunericul a copleşit lumina, pentru că creştinii de azi n-au primit cu adevărat pe Iisus Mântuitorul şi lumina Lui despre care zice evanghelia din ziua de Paşti că „întunericul n-o poate cuprinde pe ea“. „Rodul luminii stă în dreptate, în dragoste şi adevăr“ (Efeseni 5, 9). | Continuare »
Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de la Vălani – 2 august 1981
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
…La Cuvântul Evangheliei despre care s-a amintit mereu în toată seara aceasta aici am vrea să ne mai gândim, încă la câteva lucruri:
I. că orbii au fost vindecaţi când au crezut;
II. că orbii s-au întors înapoi nu cum s-au dus… ci văzând;
III. că orbii erau doi, nu numai unul;
IV. că Iisus le-a spus, după ce i-a vindecat, să nu spună nimănui.
Asupra acestor lucruri am vrea, dacă ne mai permite inima şi mintea noastră mai poate înregistra ceva, [să medităm], să ne mai gândim la ele.
Despre orbie s-a vorbit mereu şi mereu, şi mereu… Ea-i cea mai dureroasă boală dintre toate celelalte. S-a vorbit apoi şi despre orbirea cealaltă, a sufletului, că ea-i şi mai periculoasă decât orbirea corpului. S-a vorbit despre aceste lucruri mereu.
Acum am vrea să mai amintim numai că:
I. Iisus i-a vindecat pentru că ei au avut credinţă.
– Credeţi voi?
– Credem, Doamne!
– Fie după credinţa voastră!
Şi ei s-au vindecat, dovadă că ei au crezut.
Când Domnul Iisus, Care are toată puterea în cer şi pe pământ, le-a spus aşa, ei s-au vindecat.
Odată Domnul Iisus a fost în Nazaret, în satul în care El a fost crescut. Se spune că acolo El n-a putut să facă nici o minune, din pricina necredinţei lor, pentru că pentru ei El nu era Dumnezeu. El era „feciorul lui Iosif”, „feciorul tâmplarului” şi de aceea, fiindcă ei nu au crezut, Dumnezeu nu a putut face nici o minune între ei. | Continuare »
Traian Dorz, Cântări de drum
O, Tu mi-ai dat vederea
şi Tu mi-o ţii cât vrei
– dar Te-aş vedea pe Tine
chiar dac-ai să mi-o iei!
Tu mi-ai zidit auzul
– dar chiar şi fără el
Te-aş auzi grăindu-mi
în şi mai dulce fel.
Şi Tu mi-ai dat cuvântul
– dar chiar de-o să mi-l iai
aflare-aş să Te laud
un mai puternic grai.
Tu-mi dărui libertatea,
– dar chiar şi fără ea | Continuare »
Lidia Hamza
Doamne, vezi-mi ochii mei
Dacă-au dragoste în ei,
Dacă drept cărarea ţin
Şi-n lumină, şi-n suspin.
Doamne, caută-n ochii mei
Şi măsoară cu temei,
Cât sunt ei de-nlăcrimaţi
Când privesc cu drag spre fraţi.
Doamne, simte-mi ochii mei.
Sunt ei blânzi sau sunt mişei?
E din naştere păcat?
Sau mi-a fost pe veci iertat?
Doamne-ntoarce ochii mei
Din lumina lor să-Ţi iei
Câtă slavă pot s-adun,
Câtă rugă pot să spun.
Căci din ochii mei, Iisus,
Vezi de-i sincer tot ce-am spus
Dar, nainte, dacă vrei,
Pune-Ţi Mâna peste ei.
Ca să văd apoi curat
Chipul Tău adevărat
Şi să cred în Tine-n veci
Prin oricâte-ai să mă treci…
„Deci i-au zis: «Cum ţi s-au deschis ochii?»“ (Ioan 9 ,10)
Cel întors la Dumnezeu va fi totdeauna un semn de întrebare pentru ceilalţi oameni.
Toţi îl ştiau înainte beţiv, hoţ, mincinos, desfrânat, lacom, rău… şi dintr-o dată îl văd schimbat. Dintr-o dată ceilalţi oameni îl văd că nu mai bea, nu mai fură, nu mai minte, că nu mai umblă după desfrânări, că nu mai înşală, nu se mai ceartă, că nu mai vorbeşte de rău, ci se sileşte a fi blând, bun, făcător de bine şi cuviincios cu toţi, împlinitor cu fapta a învăţăturii şi a credinţei lui Hristos. Cu un cuvânt, îl văd că este alt om.
Cei din jurul lui murmură atunci miraţi şi întreabă: Cum se poate? Văd şi ei că s-a petrecut cu vecinul, cu prietenul lor, o minune, dar nu înţeleg cum s-a petrecut asta cu el. De aceea, îndată este şi întrebat: Cum ţi s-au deschis ochii? Cum te-ai vindecat? Cum se poate întâmpla aşa ceva?
O, ce prilej minunat pentru sufletul vindecat de Hristos este atunci să-L mărturisească el tuturora pe Iisus Hristos, Binefăcătorul şi Vindecătorul său!
Dacă i-a fost vindecată cuiva boala, dacă i-au fost împlinite cuiva dorinţele, dacă i s-au iertat cuiva păcatele sale, dacă a fost cineva mântuit – totul se datorează numai Acelui Căruia I se zice Iisus, căci numai din El, prin El şi pentru El sunt toate aceste minuni! | Continuare »
LUMINA ŞI VEDEREA – Traian Dorz
IISUS VINDECĂ DOI ORBI – Pr. Iosif Trifa
Vindecarea a doi orbi şi un mut în Capernaum – Parintele Constantin Galeriu
„ŞI VINDECA TOATĂ BOALA ŞI NEPUTINŢA ÎN POPOR” – Pr. Iosif Trifa
Cuvânt la Duminica a VII-a după Rusalii – Sfântul Ioan Gură de Aur
Să văd, Doamne, să văd! – Lidia Hamza
Dreapta şi reaua întrebuinţare a limbii – Sfântul Ioan Gură de Aur
CUVINTELE ACESTEA… – Traian Dorz
Despre părerea de sine şi smerita cugetare – Sfântul Ignatie Briancianinov
MĂRTURISIREA ADEVĂRULUI – Traian Dorz
Predică la duminica a VII-a după Rusalii – Sfântul Nicolae Velimirovici
A şaptea duminică după Cincizecime – Sfântul Teofan Zăvorâtul
Suntem datori să răbdăm – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei
Pentru învăţătura noastră – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei
Poezii: MAI ORB CA CEL FĂRĂ VEDERE; Voi, cei orbi; O, NU PRIVELIŞTEA!; Noi L-am aflat; ÎNCREDE-TE-N LUMINĂ!; CEI CU VEDEREA SĂNĂTOASĂ;
(Vindecarea slăbănogului din Capernaum) Ceva despre boli şi încercări
Pr. Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an
Această evanghelie vine la rând – cu mici deosebiri – de trei ori peste an. La fiecare evanghelie, am dat un tâlc separat. Se potriveşte aici şi tâlcuirea pe care am dat o la evanghelia cu bolnavul de la lacul Vitezda. În tâlcul acela am vorbit pe larg despre bolile noastre cele sufleteşti şi despre doctorul sufletelor noastre.
La evanghelia aceasta, vom vorbi acum despre bolile cele trupeşti, despre scopul şi rosturile ce le au în viaţa noastră bolile şi încercările.
Vom spune îndată, la început, că bolile cele trupeşti sunt totdeauna în legătură cu viaţa noastră cea sufletească… sunt întotdeauna în legătură cu cerul, cu Dumnezeu. Orice boală, orice încercare îşi are un rost al ei, iar acest rost este în mâinile Domnului. Văzute prin lumina aceasta, bolile cele trupeşti s-ar putea împărţi în trei clase: ele ne vin ca o pedeapsă pentru păcate; ele ne vin să ne trezească din păcat şi ca un ajutor să putem ieşi din păcat; ele vin să ne apere de păcat şi să ne întărească sufletul. Le vom cerceta pe rând. | Continuare »
Lidia Hamza
E-atâta neputinţă în trupu-mi slăbănog
Că uneori, Iisuse, mi-e greu şi să mă rog,
Sunt stări de apăsare, de teamă sau de dor
Când strigă-n mine toate: mai bine-ar fi să mor!
O, pentru slăbănogul de Tine vindecat
Au fost atâţia care cu drag au alergat.
Dar, de slăbănogirea-mi, nu-i pasă nimănui,
Nu-i nimeni să m-ajute pe-acoperiş să sui.
Capernaumul n-are şi pentru mine fraţi
Sau patul să mi-l ducă – prieteni încercaţi,
Sau rana să mi-o lege – vreun trecător străin,
Păcatul meu să-şi afle iertarea pe deplin.
O, ce-ai să faci cu mine, Iisuse preaiubit,
Când am rămas doar singur pe drumul şerpuit,
Când n-am stegar în faţă, nici frate-n dreapta mea,
Nici prieteni ca să-mi ducă a vinii targă grea?
Când n-am, în suferinţă, pe nimenea rămas,
Spre Tine să mă-ndrepte în al ispitei ceas,
Să simtă-adânc fiorul sihastrului meu dor
Şi geamătul durerii sub piatra tuturor…
Şi când, ajuns în faţa mormântului meu, pier…
Ridică-mă Tu singur din patul meu mizer.
Apleacă-Te Tu singur spre mine, dacă vrei,
Slăbia mea să-şi umble spre-Acasă patul ei.
