Pocăință

Pocăință, pocăință,
Tu ești cel mai greu cuvânt,
Însă nu e biruință
Fără tine pe pământ.

Întru tine tot se pierde
Slavă, nume ori averi,
Tot ce poate să dezmierde,
Tot ce poate da plăceri.

Totul arde întru tine
Toate-n focul tău se sting,
Toate poftele-s rușine
Când de jarul tău se-ating.

Numai una crești tu naltă
Și frumoasă pentru veci
Cum nu este nicio altă
Frumusețe pe-unde treci.

Și aceasta-i curația
Inimii, ce duce-n rai.
Ea e toată bogăția.
Rabdă, suflete, s-o ai.

Căci dacă-o câștigi în lume
Și-o păstrezi pân-la sfârșit,
Căpăta-vei veșnic nume
Sus, în cerul strălucit.

Lidia Hamza

Cu Însuşi Sângele Său

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
din Meditaţii la Apostolul din Duminica a V-a  Postului Mare (a Cuv. Maria Egipteanca)

„…şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul prea sfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu Însuşi Sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.” (Evrei 9, 12)

Să rămânem mai departe la acest adevăr nespus mai însemnat şi mai cutremurător decât oricare altele şi decât toate la un loc. Pentru că nici un fapt din toată istoria mântuirii lui Dumnezeu, din toată lucrarea dragostei Lui pentru răscumpărarea Creaţiei şi a creaturilor Sale nu este atât de profund, de cutremurător, de măreţ şi de însemnat ca acesta.

Dragostea milostivă este în stare să-şi dea banul său, ori pâinea sa, ori haina, ori adăpostul, ori scaunul său pentru cel care este lipsit de acestea. Dar adesea ea nu poate da mai mult.
Dragostea împăciuitoare îşi dă dreptul său, ori folosul său, ori moştenirea, ori întâietatea, ori numele său pentru cel care le pretinde pe acestea. Dar nici aceasta, adesea, nu poate da mai mult.
Dragostea ostenitoare îşi dă odihna sa, oboseala sa, vegherile sale, munca şi plata sa pentru cel care s-ar pierde fără acestea. Dar şi aceasta, de cele mai multe ori, rămâne numai la atât, fiindcă mai mult decât pe acestea ea nu poate da nimănui.

Numai dragostea jertfitoare poate să dea atât de mult cât se cere pentru cel care are cea mai mare nevoie dintre toate nevoile care pot fi, adică nevoie de iertarea păcatelor. Fără de care nu este în vecii vecilor şi nici nu va mai putea fi niciodată, nicăieri, mântuirea nici unui suflet. Fiindcă dragostea aceasta singură este în stare să-şi dea mai mult decât sudoarea sa, decât lacrimile sale, decât averea sa. | Continuare »

SÂNGELE TĂU

Sângele Tău, Sângele Tău,
Iisuse, curs pe Cruce,
el singur – mie, cel mai rău,
mi-a dat iertarea-I dulce.

Fii binecuvântat, fii binecuvântat,
Sfânt Sânge Preacurat,
căci greul meu, căci greul meu păcat,
doar Tu mi l-ai spălat.

O, cât de-adânc am fost căzut
de tot şi dintr-o dată,
pe veci mă socoteam pierdut
şi vina-mi neiertată.

Păcătuit-am contra Ta
şi-a dragostei divine.
O, cine m-ar putea ierta,
Sfânt Sânge, – decât Tine?

Zăceam căzut acolo jos,
privit de toţi cu silă.
– O, Sânge Sfânt al lui Hristos,
doar Ţie Ţi-a fost milă.

Sfânt Sânge, nu mă mai lăsa
să uit şi să cad iară,
ci fă-mi pustietatea mea
un colţ de primăvară…

Traian Dorz, Cântările căinței

Meditaţii la Apostolul din Duminica a V-a a Postului Mare

Evrei, 9, 13: O răscumpărare veşnică

Iertarea pe care o dă Sângele lui Hristos este pentru sufletul meu ori totală, ori nu mai este deloc.Răscumpărarea pe care o aduce Hristos şi sufletului tău este ori veşnică, ori nu mai este nici pentru o clipă.
Pentru că preţul acestora ori îl primim fiecare dintre noi întreg, ori nu primim din el nimic.
În cer se ajunge dintr-un salt şi dintr-o clipă prin actul divin şi fulgerător al naşterii din nou, ori nu se ajunge în vecii vecilor prin nici un alt act.
Toată Taina Naşterii Mântuitorului şi a venirii Lui în lume era numai în vederea Marii Mântuiri care a fost profeţită încă de la căderea omului în păcat, că se va face numai prin Jertfa Lui. Toate legămintele Vechiului Testament prin sânge şi jertfe preînchipuiau numai marele şi cutremurătorul Legământ prin Jertfă, care se va face o dată pentru totdeauna pe Cruce prin Sângele şi Jertfa Lui.

De-a lungul întregii istorii a Vechiului Testament, mii de ani, toţi profeţii, dar absolut toţi, fiecare într-un fel, şi de fiecare dată mai tainic ori mai descoperit, fiecare dintre aceşti trimişi ai lui Dumnezeu aducea prin solia lui preînştiinţarea despre această copleşitoare minune şi jertfă a lui Dumnezeu pentru lume. Prin atât de îndelungata ei pregătire şi prin atât de repetata ei înştiinţare, se putea uşor vedea cât de mare va fi însemnătatea acestei Jertfe şi cât de scump va fi preţul ei.
| Continuare »

CUVÂNT LA PRAZNICUL BUNEIVESTIRI

CUVÂNT LA PRAZNICUL BUNEIVESTIRI

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 13 / 6 apr. 1924, p. 3

Acum luni avem praznicul Buneivestiri, adică Vestea cea bună ce i-a adus-o îngerul Gavriil Preacuratei Fecioare Maria când i-a zis: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei… că, iată, Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus”. (Citiţi pe larg la Evanghelistul Luca, cap. 1).
O, de ce dar mare s-a învrednicit Preacurata Fecioară Maria! Nimeni din muritorii pământului nu s-a învrednicit de un dar aşa mare şi sfânt. Fecioara Maria petrecea o viaţă sfântă de rugăciune şi peste această viaţă S-a pogorât darul Sf. Duh şi vestea cea bună a naşterii Mântuitorului. Cu credinţă şi cu smerenie a răspuns Sfânta Fecioară la vestea ce i-a adus-o îngerul Gavriil; şi peste această credinţă şi smerenie s-a pogorât darul Sfântului Duh. De la început şi până la sfârşit, viaţa Preacuratei a fost o viaţă de rugăciune, de curăţenie, de smerenie, de iubire, de lacrimi, de suferinţe… şi până la sfârşitul veacurilor, neamurile pământului vor ferici pe Sfânta Fecioară, cântând cu vorbele ei:
„Măreşte, suflete al meu, pe Domnul şi s-a bucurat Duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Că a căutat spre smerenia roabei sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire cel Puternic şi Sfânt Numele Lui” (Lc 1, 17-49).
Dar, pe lângă fericirea şi cinstea ce i se cuvine Fecioarei Maria, să luăm şi pildă de învăţătură. Vestea cea bună a unui Mântuitor ţi se aduce şi ţie, iubite cititorule. Domnul vrea să se pogoare, să intre şi în sufletul tău, în viaţa ta, în casa ta… | Continuare »

Taină-a fost Fecioara-Mamă

bunavestireTaină-a fost FECIOARA-MAMĂ
în tot Vechiul Legământ,
toţi proorocii ce-au vestit-o
n-au ştiut misteru-i sfânt.
Ei căutau mereu să afle
ce-Adevăr divin ascund
cele ce spun ei prin Duhul
şi-a lor taină n-o pătrund.

Binecuvântăm
Taina ce-o aflăm
şi cinstim divin
al Minunii Crin,
şi cântăm frumos
Maicii lui Hristos.

Dar în Noaptea Strălucită
când ni S-a născut Iisus,
Taina S-a făcut MINUNE
cât un cer în soare pus.
Azi eternă preamărire
noi Treimii Sfinte-I dăm
pentru tine, Maică Sfântă,
şi-n Hristos noi te-adorăm.

PREAFERICITA FECIOARĂ MARIA, Maica Domnului nostru IISUS HRISTOS

Traian Dorz, la 25 martie 1985
din volumul Minune şi Taină, Imne, colinde, cântece şi plângeri cu MAICA DOMNULUI

Din marea şi eterna Clipă a minunii Bunei Vestiri – când sfântul înger Gavril, trimis de Domnul Dumnezeu, i-a adus Preafericitei Fecioare Maria vestea cea unic de mare şi fericită că ea a fost aleasă pentru cea mai mare Taină şi Minune prin care a început lucrarea de mântuire a omenirii – această fiinţă a căpătat o slavă eternă atât în faţa cerului, cât şi a pământului.

Asupra ei s-a coborât atunci tot Harul Dumnezeirii, căci arătarea prezenţei Sfintei Treimi S-a făcut pentru prima oară în istoria omenirii nu la Botezul Mântuitorului în Iordan, ci s-a făcut pentru Sfânta Fecioară Maria la Buna Vestire, când cerescul trimis îi spune: „Puterea Tatălui te va umbri, Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi Fiul Se va naşte prin fiinţa ta“.

Deci iată – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (Luca 1, 35).
Deci iată toată frumuseţea şi strălucirea Prezenţei şi a Lucrării Sfintei Treimi.
Deci iată începutul şi felul minunat al marii noastre mântuiri.

Ce nebănuit de mare Taină şi Minune este aceasta!
Uimit de mesajul pe care îl aducea – mesaj neînţeles nici chiar de el însuşi – strălucitul arhanghel Gavril se închină profund mişcat înaintea Sfintei Fecioare, zicân­du‑i: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!“

Ce mult spun aceste cuvinte mari! Şi ce adânc gră­itoare este închinarea puternicului mesager ceresc care, stând cel mai aproape de Faţa Domnului Dumnezeu, este trimis să împlinească cea mai aleasă dintre poruncile înţelepciunii şi voii Lui, după cum scrie Sfânta Scriptură la Daniel 9, 21-23; Luca 1, 19; Evrei 1, 14 etc. | Continuare »

Alte materiale la Sărbătoarea Buneivestiri

Credinţa noastră nu este zadarnică (I) – Sf. Luca al Crimeei

MAICĂ PREACURATĂ – Traian Dorz

Plecăciune ţie, Maică şi Fecioară – Traian Dorz

Cincizecimea Buneivestiri – Lidia Hamza

BINECUVÂNTATĂ MAICA – Traian Dorz

O, MAICA JERTFEI SALVATOARE – Traian Dorz

CÂNTAREA MARIEI (I) – Traian Dorz

PREASFÂNTĂ NĂSCĂTOARE – Traian Dorz

DACĂ ÎNGERUL CEL TARE – Traian Dorz

PLECĂCIUNE ŢIE – Traian Dorz

Divină-i curăţia – Traian Dorz

Evanghelia Arhanghelului Gavriil – Sf. Nicolae Velimirovici

[Ea în care Cuvântul S-a făcut trup] – Sf. Ioan de Kronstadt

EVANGHELIA DUMINICII A IV-A DIN POSTUL MARE (a Sfântului Ioan Scărarul)

Părintele Iosif Trifa – Ceva despre rugăciunea cea adevărată

Să luăm aminte! „Duhul cel mut“ care-l chinuia pe tânărul din evanghelie se află şi astăzi printre noi. Patimile cele rele şi păcatele sunt tot atâtea duhuri rele care tulbură şi chinuiesc pe oamenii cuprinşi de ele. Mântuitorul ne spune că aceste „duhuri mute“ nu se pot alunga cu nimic altceva decât cu post şi rugăciune. Despre post am vorbit mai înainte. Acum vom vorbi ceva despre rugăciune.
Multe am avea de spus despre darul rugăciunii. Cu ajutor de la Domnul de Sus vom scrie cândva o carte întreagă despre rugăciune. Acum vom spune pe scurt: ce dar mare ne este nouă rugăciunea!… Ce lipsă mare avem noi de acest dar… şi ce binecuvântări revarsă asupra noastră rugăciunea cea adevărată!
Mare dar este nouă rugăciunea. Prin rugăciune noi vorbim cu Dumnezeu. Rugăciunea este o vorbire a omului cu Dumnezeu. „Eu, care sunt pământ şi cenuşă – zice Avraam – am început să grăiesc cu Dumnezeu“ (Fac. 18, 27).
Când mergi la un domn mai mare din lumea aceasta, trebuie să-l cauţi pe la toate uşile, cu pălăria în mână; şi întrebarea e: te ascultă ori ba? Pe la uşile miniştrilor din Bucureşti am văzut mulţime de oameni şi puţini aveau norocul să fie primiţi şi ascultaţi. Într o audienţă mai înaltă, la rege, nu poate pătrunde orice muritor. De când eram la ţară, îmi aduc aminte de un om ce spunea şi se lăuda pe toate drumurile că el a vorbit cu regele. Şi, iată, prin rugăciune, noi putem vorbi oricând şi oriunde cu Regele regilor şi cu Domnul domnilor. Ce dar mare!
Ce lipsă mare avem noi de acest dar! Rugăciunea este răsuflarea sufletului, este graiul vieţii noastre celei sufleteşti. Un creştin adevărat nu poate trăi fără această răsuflare. Cel care nu se roagă este un fel de mort cu sufletul… este un fel de mut cu sufletul. Dumnezeu n-are copii muţi. Un adevărat copil al lui Dumnezeu vorbeşte neîncetat prin rugăciune cu Tatăl Ceresc. | Continuare »