Vorbirea fratelui Titus Neculcea de la nunta de la Leorda – 26 iulie 1981

fratele Titus NeculceŞtim că Scriptura este plină de semne arătătoare. Chiar şi pământul, şi lucrurile din jurul nostru, toate sunt nişte semne care ne vorbesc despre Dumnezeu. Toate Îl arată. Ştiţi ce a spus îngerul când le a vorbit păstorilor, la Naşterea Domnului Iisus: „Mergeţi în cetate şi iată semnul: veţi vedea un Prunc înfăşat, în iesle”. „Iată semnul…”.
Dar nu vorbim prea mult despre acestea. Trecem la un semn prin care ne putem verifica. El este semnul Sfintei Cruci, aşa cum îl facem noi. Deşi unii ne învinuiesc că îl facem, noi rămânem, făcându-l mai departe, pentru că este un semn arătat şi proorocit chiar în Sfintele Scripturi. Spune în Isaia 13: „…pe un munte înalt, pleşuv, faceţi semn cu mâna, ca să vină la porţile asupritorilor!”. Muntele înalt e Golgota, semnul e [crucea de pe el] (…). [Dar gol], semnul crucii încă nu mântuieşte, dacă nu este primită şi Jertfa de pe el. Împreună cu Jertfa, semnul Crucii are putere. Dar dacă ai înlăturat şi ai negat, ai tăgăduit jertfa şi ascultarea de Hristos, semnul acesta rămâne un semn gol, fără putere şi fără să te ajute la ceva.
Acesta este semnul pe care în facem noi şi cu care ne însemnăm totdeauna când facem rugăciunile noastre şi când vorbim în Numele Domnului. (…)
Dar aici în Ezechiel arată despre un alt semn. Semnul credinţei, pe care ţi-l pune Dumnezeu în inimă atunci când ai primit Cuvântul lui Dumnezeu, atunci când ţi-a venit în inimă căinţa şi dorinţa, şi scârba de păcat. Atunci când te-ai hotărât să te întorci la Dumnezeu. Atunci când ai avut sentimentul remuşcării de tot ce ai făcut în viaţa ta, când ţi s-a luminat mintea şi ai început să vezi lucrurile altcumva, nu aşa cum le vedeai până când ai ajuns la Evanghelie. În momentul în care ai primit puterea credinţei şi te-ai hotărât să nu mai mergi la păcat şi să nu-l mai faci, să-ţi fie scârbă de urâciunile ce se fac în cetate, aşa cum am citit aici: „…fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se fac acolo”. Căci numai aceştia sunt însemnaţi: care gem şi suspină de ceea ce văd zilnic că se face în cetate. Şi când ţi-a venit în suflet ura împotriva beţiei, împotriva fumatului, împotriva desfrânării, împotriva celorlalte pofte, împotriva a tot ce-i rău şi păcătos, când te-ai scârbit de toate acestea, atunci, fratele meu, te-a însemnat Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu te-a însemnat cu pecetea Lui minunată. (…) | Continuare »

Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

Mare este puterea adevărului şi nimic în lume nu poate să-i ia puterea.  Mare este puterea tămăduitoare a adevărului şi nu există nici o suferinţă ori slăbiciune în lume pe care adevărul să nu o poată vindeca.
În suferinţa şi slăbiciunea lor, bolnavii caută un doctor care le va da un leac pentru aceste lucruri. Nimeni nu va căuta un doctor care să le dea leacurile cele mai dulci, ci fiecare va voi ca cineva să le dea unul tămăduitor, fie el dulce, amar ori lipsit de gust. Cu cât leacul dat este mai amar şi cu cât lucrarea de vindecare este mai complicată, cu atât se pare că bolnavul are încredere mai mare în doctor.
De ce nu primesc oamenii leacul cel amar, numai atunci când îl oferă mâna lui Dumnezeu? De ce se caută şi se aşteaptă numai bomboane din mâna lui Dumnezeu? Pentru că oamenii nu simt cât de primejdioasă este boală păcatului lor şi cred că se pot vindeca numai cu bomboane.
O, dacă oamenii s-ar întreba de ce toate doctoriile pentru bolile trupeşti sunt atât de amare! Duhul Sfânt le-ar răspunde: pentru a se gândi la amărăciunea leacurilor duhovniceşti. Căci, aşa cum boala trupească dă o închipuire asupra bolii duhovniceşti, tot la fel leacurile pentru bolile trupeşti au aceeaşi lucrare, prin asemănare cu boala duhovnicească.

Nu sunt bolile sufletului, aceste boli principale şi pricinuitoare de urmări, cu mult mai grele decât bolile trupului? Atunci, cum să nu fie leacurile duhovniceşti cu mult mai amare decât acelea pentru trup?
Oamenii au mare grijă de trupurile lor; şi atunci când trupurile lor se îmbolnăvesc, nu se dau în lături de la nici un fel de osteneală, timp sau bani pentru a-şi restabili sănătatea. În acest caz, nici un doctor nu este prea scump, nici o staţiune balneoclimaterică nu este prea departe, nici o doctorie nu este prea amară, mai ales când ei sunt conştienţi că se apropie moartea trupească. O, de-ar fi oamenii la fel de preocupaţi pentru sufletele lor! O, de-ar fi ei la fel de stăruitori, căutând vindecarea şi un vindecător pentru sufletele lor! | Continuare »

Maica_Dpmnului_72Traian Dorz,
din volumul «MINUNE ŞI TAINĂ»

Marie, Maică Fericită
a Fiului lui Dumnezeu,
tu ne eşti pilda cea mai naltă
în toate, tuturor, mereu;
în curăţie, în răbdare,
în dragoste şi-n trai sfinţit,
tu, lui Hristos, nedespărţită
şi ţie, El, nedespărţit.

Fii binecuvântată,
o, Maică Preacurată,
tu eşti acuma Sus,
la dreapta lui Iisus;
– aşa să fim mereu
şi noi cu Dumnezeu.

Învaţă-ne pe toţi întruna
cum să-L urmăm şi noi la fel,
cu toţi să dobândim cununa
vieţii veşnice la El!
Şi-ajută-ne cu rugăciunea
şi pilda ta pe toţi, mereu,
ca să putem trăi minunea
de-a fi pe veci cu Dumnezeu.

[Mijlocitoarea Întrupării Dumnezeieşti]

Traian Dorz, Numele Biruitorului – cap. 20fragment

11. Mulţi sunt acei tâlcuitori care au văzut în Psalmi, arătată în chip profetic, starea Preasfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, care, prin alegerea cea tainică şi înţeleaptă a lui Dumnezeu (Isaia 7, 14; Mica 5, 3; Mt 1, 23-24; Gal 4, 4), a fost rânduită mai dinainte să fie mijlocitoarea Întrupării Dumnezeieşti, spre împlinirea Voii lui Dumnezeu şi mântuirea tuturor oamenilor (I Tim 2, 4).

12. Maica Domnului Iisus, acest vas sfânt şi deosebit de ales, a fost mijlocul cel mai sfinţit şi folositor Stăpânului pentru Întruparea şi Lucrarea Sa sfântă, de aceea este şi drept să se bucure de cea mai deosebită cinste dintre toţi aleşii lui Dumnezeu.

13. Despre Maica Domnului toate Scripturile vorbesc arătând-o mereu împreună cu Fiul şi Dumnezeul ei. Fiind lângă El în profeţii, lângă El în mărturisire şi în jertfă, este drept să fie lângă El şi în Veşnicia Slăvită a Lui.

14. Dacă Solomon, fiul înţelepciunii, s-a purtat cu atâta respect şi cinste faţă de mama lui (I Împ 2, 19), aşezând-o la dreapta sa în vremea slavei sale, – cu cât mai mult Împăratul Înţelepciunii, Hristos, va face astfel Sfintei Sale Mame, înaintea căreia arhanghelul ceresc s-a plecat, spunându-i: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har” (Lc 1, 28). Pentru că ea a avut o chemare nespus mai slăvită ca mama lui Solomon. | Continuare »

Nasterea-Maicii-Domnului-2Fecioară Marie,
tu, crin de lumină
şi uşă divină!
Noi, umiliţii
Şi obidiţii,
Rugămu-ne ţie,
Fecioară Marie!

Fecioară Marie,
Tu, rază de soare,
Preasfântă splendoare!
Negură deasă,
Griji ne apasă,
Ne dă bucurie,
Fecioară Marie!

Fecioară Marie,
Luceafărul serii
Şi Maica durerii!
Ne miluieşte
Şi izbăveşte
Din orice urgie,
Fecioară Marie!

Fecioară Marie,
Tu, Eva cea nouă,
A cerului rouă!
Prin tine-omenirea
Cunoaşte Iubirea
Ce nalţă-tărie,
Fecioară Marie!

Gheorghe Precupescu

LIVADA

LIVADA

În ziua-aceea, stând deoparte, Învăţătorul Şi-a luat
pe-nvăţăceii Săi la Sine
şi-o pildă le-a grăit, zicând:

– Era un Om ce-avea odată o rodnică livadă plină
cu fel de fel de pomi de roadă,
la marginea unei păduri.
El Şi-a trimis acolo Fiul ca s-o lucreze,
s-o păzească
şi multă roadă să-I aducă din ea la vreme de cules.

Atuncea, Fiul Îşi alese din lucrătorii buni o seamă
şi El cu ei, lucrând alături, sădeau şi altoiau mereu
cu dragoste-ngrijind livada de pomi
şi tineri, şi bătrâni.

Se bucura adânc Stăpânul
văzând cum cresc mereu şi-n număr
şi-n frumuseţe pomii rodnici
pe-ntinsul scumpei Lui livezi,
mlădiţele din soi sălbatic crescute-n al pădurii-ntins
erau sădite şi-altoite în brazda tinerei grădini
în locul celor fără roadă,
în locul celor ce se uscă
şi-a celor care se dezbină
sau pier îmbătrâniţi şi goi… | Continuare »

De câte ori citesc această minunată pildă, îmi aduc aminte de soarta neamurilor şi a profeţilor lor. Căci aici nu e vorba de viţa de vie şi de lucrătorii ei, ci de virtuţile pe care le-a sădit Dumnezeu în sufletul omului de la zidirea lui şi de buna chivernisire cu care suntem datori faţă de acestea.
Dumnezeu n-a lăsat neamurile în grija sorţii oarbe, ci le conduce şi astăzi prin înţeleapta povaţă a profeţilor mari şi le cere din când în când socoteală de roadele vieţii lor.

Pilda_lucratorilor_celor_rai_17_06Ce fac însă neamurile? De obicei, în loc să-i primească pe profeţi cu flori şi cântece de slavă, în loc să-i înconjoare cu toată dragostea sufletului lor şi să le urmeze îndemnurile mântuitoare, îi ucid. Dacă nu cu pietre, cum au făcut iudeii, cel puţin cu neascultarea lor. Aceasta a fost soarta tuturor profeţilor; aceasta a fost şi soarta celui mai mare profet – a lui Iisus – care, mântuind lumea, drept răsplată, a fost răstignit pe cruce. | Continuare »

Preot Iosif TRIFA, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

Zis-a Domnul pilda acesta: „Un om oarecare, stăpân al casei sale, a sădit o vie; a îngrădit o împrejur cu gard, şi a săpat într însa teasc, şi a zidit turn, şi a dat o lucrătorilor, iar el s a dus departe. Iar când s a apropiat vremea roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să ia roadele ei. Dar lucrătorii, prinzând pe slugile lui, pe unul l au bătut, iar pe altul l au omorât, iar pe altul cu pietre l au ucis. Iarăşi a trimis şi pe alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi le-a făcut şi acelora aşijderea. Iar mai pe urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: «Se vor ruşina de fiul meu».

Pilda_lucratorilor_celor_rai_17_01Însă lucrătorii, văzând pe fiul, au zis întru sine: «Acesta este moştenitorul; veniţi să l omorâm pe el şi să stăpânim moştenirea lui». Şi, prinzându l pe el, l au scos afară din vie şi l au omorât. Deci, când va veni domnul viei, ce va face lucrătorilor acelora?” Zis au Lui: „Pe cei răi cu rău îi va pierde şi via o va da altor lucrători, care vor da lui roadele la vremea lor”. Zis a lor Iisus: „Au nici odinioară n-aţi citit în Scripturi: Piatra pe care nu a băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s a făcut în capul unghiului; de la Domnul s a făcut aceasta şi este minunată întru ochii noştri?”. (Matei 21, 33-44) | Continuare »

RODUL VIEI

Vorbirea fratelui Visarion Ţuţu la nunta de la Malu Alb – 4 septembrie 1982

Slăvit să fie Domnul!
Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 21, începând cu versetul 33, spune aşa:
Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară. Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri ca să ia partea lui de rod. Vierii au pus mâna pe robii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi. Şi vierii i-au primit la fel. La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: «Vor primi cu cinste pe fiul meu!».Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: «Iată moştenitorul! Veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui». Şi au pus mâna pe el, l‑au scos afară din vie şi l-au omorât.“ […]

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Corinteni, în ultimul capitol, încheie cu urări de sănătate şi spune: „Fiţi tari… întăriţi-vă”.
Iubiţii noştri, foarte multe dintre lucrările pe care Dumnezeu le-a rânduit pe pământ ca să le facă prin oamenii Săi au fost foarte greu de înţeles, pentru că aşa spune Cuvântul: „Lucrurile duhovniceşti trebuie judecate duhovniceşte”.
Şi apoi, dacă în firea noastră, în felul nostru de a fi, noi am ajuns să lucrăm, să lăsăm lucrurile duhovniceşti aşa cum sunt ele; poate ar fi bine să le lăsăm undeva deoparte. Ceea ce ne depăşeşte şi ceea ce nu putem noi să înţelegem cu gândirea şi cu înţelegerea noastră, mai bine să tăcem; şi să lăsăm lucrurile să-şi urmeze cursul lor, pentru că, la vremea lor, la vremea hotărâtă de Domnul, dacă am rămas cu inima curată, Dumnezeu atunci ni le va arăta fiecăruia dintre noi şi ne va spune: „Vedeţi? Atunci voi nu le-aţi înţeles, dar acum voi le înţelegeţi…”. | Continuare »