„ŞI ÎL BĂTEAU PESTE CAP CU TRESTIA”

„ŞI ÎL BĂTEAU PESTE CAP CU TRESTIA”

„Atunci au scuipat în obrazul Lui şi cu funii L-au bătut, iar alţii Îi dădeau palme, zicând: «Proroceşte-ne nouă, Hristoase, cine este cel ce te-a lovit» (Mt 26, 67-68).
Poate că şi eu, Doamne Iisuse, sunt între aceia care Te lovesc; şi Te batjocoresc cu păcatele mele. De câte ori înjur (de cele sfinte), şi eu sunt între iudeii care scuipă în faţa Ta cea sfântă şi bat cuie în sfintele Tale mâini. De câte ori fac beţii, şi eu lovesc faţa Ta şi urechile Tale cu fel de fel de vorbe şi hule păgâneşti.
Cu pizma Îţi apăs spinii pe cap, cu lăcomia Te vând ca Iuda, cu trufia Te batjocoresc. Doamne Iisuse, ce fel da jertfă Ţi-ai ales Tu, că jertfa Ta şi durerile Tale nu se mai gată niciodată. Unii se leapădă de Tine ca Petru, alţii Te vând ca Iuda, alţii Te batjocoresc ca păgânii şi alţii te răstignesc ca iudeii.
Rugăciune
„Fiecare mădular al sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: Capul, spini; Faţa, scuipări; Fălcile, lovire cu palme; Gura, gustarea oţetului; Urechile, hulele cele păgâneşti; Spatele, biciuiri; Încheieturile, cuie; şi Coasta, suliţă.” (Din cântările bisericeşti)
Şi noi, Iisuse Doamne, sporim durerile Tale cu păcatele noastre. Cel ce ai strigat de pe Cruce iudeilor care Te batjocoreau: „…iartă-le lor, că nu ştiu ce fac”, iartă-ne, bunule Doamne, şi pe noi păcătoşii. Luminează-ne mintea, ca să înţelegem jertfa Ta, dă-ne lacrimi, ca să plângem păcatele noastre, dă-ne dar şi putere, ca să putem şi noi muri faţă de picatele noastre şi să înviem pentru Tine.

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 12 / 1 apr. 1923, p. 4

…Şi Îi dădeau palme

„Apoi s-au apropiat de El şi ziceau: «Plecăciune, Împăratul Iudeilor!». Şi-I dădeau palme” (Ioan 19, 3).

Dintre toate fiarele pământului, cea mai crudă faţă de semenul său este slugarnicul.
Dintre toate creaturile din lume, cea mai urâtă este târâtoarea şi dintre toate urâciunile sufleteşti, cea mai respingătoare este josnicia.

meteora-acatistul-patimiÎngustimea de minte îl face pe om primejdios de crud. Micimea de suflet îl face neruşinat de linguşitor şi puterea pe care o are îl face neînchipuit de obraznic. Nefiind în stare de nimic altceva decât de slugă, acest fel de om este destul de viclean să ghicească voia şi plăcerea stăpânului. Prin tot ce face, el caută să-i între stăpânului pe sub piele, arătându-i-se mai slugă decât i se cere. Făcându-i mai mult decât trebuie. Prefăcându-i-se totdeauna mai devotat  decât este.
Astfel de slugi sunt primejdioase şi rele chiar şi atunci când stăpânii lor sunt oameni şi nu fiare. Dacă stăpânul-om nu le temperează adesea zelul, aceste slugi-târâtoare sunt în stare să întreacă orice măsură de răutate.
Dar ce sunt ei în stare să facă atunci când şi stăpânul este asemenea lor? Iată ce au fost în stare să facă slugii lui Ana mai înainte. Şi iată ce sunt în stare acum să facă slugile lui Pilat.
| Continuare »

Iuda şi noi

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Predici, Editura Sophia

judas-brought-again-the-thirty-pieces-of-silver-to-the-chief-priests-and-eldersPe ziua de astăzi – iată, prin altele, ce amintire amară: mai-marii iudeilor s-au adunat în casa lui Caiafa şi chibzuiau cum să-L prindă prin viclenie pe Domnul Iisus şi să-L dea morţii. Atunci, nefiind rugat de nimeni, a venit la ei unul din cei doisprezece, Iuda Iscarioteanul, şi a zis: „Ce voiţi să îmi daţi, şi eu Îl voi da pe El vouă?“ Ei i-au dat treizeci de arginţi. Când am citit locul acesta din Scriptură, sufletul meu s-a umplut de nemulţumire – şi asupra mai-marilor iudei, şi asupra lui Iuda. Ce aveau în vedere aceşti mai-mari, de au atras asupra lor şi a poporului vină şi pedeapsă pentru uciderea de Dumnezeu? Şi cum a putut să se hotărască la aşa o faptă Iuda, care întotdeauna era aşa de apropiat de Domnul şi aşa limpede văzuse întipărită în El plinătatea Dumnezeirii? După aceea, gândul meu s-a mutat la caracterul trădării lui Iuda; şi în timp ce cugetam la lucrul acesta, din conştiinţa au început să răsară una după alta propriile mele fapte, foarte asemănătoare cu fapta lui Iuda.
Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât semănau mai tare. Atunci, în locul nemulţumirii împotriva lui Iuda, a început să renască temerea pentru mine însumi, şi glasul lăuntric mi-a grăit: „Lasă-l tu pe Iuda, întoarce-ţi mai degrabă luarea-aminte asupra ta şi îngrijeşte-te să scapi de soarta lui amară“. Cu acest îndemn, fraţilor, mă înfăţişez şi eu vouă. Aveam de gând să vă înfăţişez cât de neagră este trădarea lui Iuda. Acum, însă, zic: să-l lăsăm pe Iuda. Să cercetăm mai bine faptele noastre, ca să curăţim din viaţa noastră tot ce poartă vreo trăsătură a caracterului lui Iuda – şi prin aceasta să scăpăm de pedeapsa cerească ce a căzut asupra lui. | Continuare »

Evanghelia despre împărţirea turmei înaintea păstorului

Evanghelia despre împărţirea turmei înaintea păstorului

Sfântul Nicolae Velimirovici, predică la Duminica a V-a din Post – a Floriilor

Cine aduce bucurie casei? Oaspetele binevenit. Cine aduce şi mai mare bucurie casei? Un prieten al casei. Cine aduce cea mai mare bucurie casei? Gospodarul care se întoarce acasă, după o lipsă îndelungată.
Fericite mâinile care L-au primit pe Domnul nostru Iisus ca pe Oaspetele binevenit! Fericite buzele care L-au întâmpinat pe El ca pe un Prieten! Fericite sufletele care s-au închinat Lui ca Gospodar, cu o cântare de bun venit!

Dar unii nu-L cunoşteau pe El, nici nu-L primeau pe El, fie ca oaspete, prieten ori gospodar, ci au luat pietre în mâinile lor ca să le arunce în El şi cu sufletele lor cele muritoare au pus la cale moartea trupului Lui.
Aceasta era firea Dumnezeiască a Domnului Hristos, că, oriunde Se arăta El – Dumnezeu în trup omenesc – oamenii se despărţeau de-a dreapta şi de-a stânga Lui, aşa cum se vor despărţi ei când va veni El în ziua cea de pe urmă a istoriei lumii acesteia. Şi până în ziua de astăzi, când vorbirea dintre oamenii din lume se îndreaptă către Domnul nostru Iisus, aceştia se despart la stânga şi la dreapta. Cât de bine desluşită trebuie să fi fost această despărţire în zilele vieţii Sale întrupate pe pământ!

Pericopa Evanghelică de astăzi arată două împrejurări în care se spune lămurit despre această despărţire a oamenilor privitor la simţămintele lor faţă de Domnul. Mai întâi, la cina din satul Betania, se aflau, pe de o parte, Apostolii, împreună cu Lazăr care fusese înviat din morţi, şi se mai aflau surorile acestuia, Marta şi Maria, care Îl aveau pe Domnul ca oaspete; şi, pe de altă parte, se afla vânzătorul Iuda care s-a răzvrătit atunci când Maria a uns capul Domnului cu mir. În cea de-a doua împrejurare, se aflau, pe de o parte, oamenii care I-au făcut o primire triumfătoare la intrarea Domnului în Ierusalim; şi, pe de altă parte, se aflau fariseii, cărturarii şi înalţii preoţi, care au pus la cale nu numai uciderea lui Hristos, ci şi a prietenului Său, Lazăr. | Continuare »

TU, CEL ATOTPUTERNIC, DOAMNE

Traian DORZ

Tu, Cel Atotputernic, Doamne, ce-ai ocrotit poporul Tău,
eşti Cel ce şi pe noi ne aperi de toţi cei ce ne-ar face rău.

O, fii cu noi, o, fii cu noi oricând vom trece prin nevoi.

Tu, Cel ce-ai rupt în două marea, făcând la-ai Tăi un drum uşor,
eşti Cel ce-ai să ne faci şi nouă prin luptă drum biruitor.

Tu, Cel ce-ai liniştit furtuna şi-ai izbăvit pe-ai Tăi urmaşi,
eşti Cel ce ne vei fi şi nouă scăpare de la cei vrăjmaşi.

Tu, Cel ce-ai înviat pe Lazăr şi plânsu-n cântec l-ai schimbat,
eşti Cel ce-ai să ne-nvii şi nouă tot ce-am iubit şi-am îngropat.

Invierea-lui-Lazar_17_02

Tu, Cel ce-ai vindecat pe-atâţia câţi Te-au chemat în ceasul greu,
eşti Cel ce-i poţi scăpa şi astăzi pe-acei ce Te rugăm mereu.

Tu, Cel ce Te-ai Nălţat la Ceruri şi şezi de-a dreapta Celui Sfânt,
eşti Cel ce poţi nălţa şi-a noastră viaţă din orice mormânt.

Sinaxa din Salonic a condamnat ecumenismul ca panerezie şi respinge sinodul din Creta ca eretic

Sinaxa din Salonic a condamnat ecumenismul ca panerezie şi respinge sinodul din Creta ca eretic

Sinaxa interortodoxă a clerului şi poporului binecredincios, organizată în data de 4 aprilie 2017 la Salonic, Grecia, de către părinţii atoniţi nepomenitori, cu participarea clericilor nepomenitori şi a unui impresionant număr de credincioşi din Grecia, Sfântul Munte Atos şi alte ţări ortodoxe, printre care şi România şi Republica Moldova, a luat câteva decizii importante cu privire la ecumenism, sinodul din Creta şi întreruperea pomenirii ierarhilor participanţi la sinodul din Creta:

  1. A condamnat şi respins ecumenismul ca panerezie.
  2. A condamnat şi respins Consiliul Mondial al Bisericilor, pe care l-a numit Consiliul Mondial al Ereziilor.
  3. A proclamat că Hristos este unicul Mântuitor, iar în afara Bisericii Ortodoxe nu există mântuire.
  4. A proclamat că Biserica pe care Hristos a întemeiat-o, una, sfântă, sobornicească şi apostolească, se identifică numai cu Biserica Ortodoxă.
  5. A proclamat că în afara Bisericii Ortodoxe există numai rătăciri ale satanei, erezii şi schisme.
  6. A respins sinodul din Creta ca pseudosinod, deoarece legiferează ecumenismul ca învăţătură a Bisericii, desfiinţează instituţia sinodală, legiferează ereziile ca “biserici”, desfiinţează postul, anulează canoanele sinoadelor ecumenice şi acceptă căsătoriile mixte. Întrucât în limba greacă termenul “pseudo” (“minciună”) include, în context, şi ideea de erezie (a se vedea pentru analogie termenul “pseudoepiscop” sau “minciuno-episcop”, din finalul canonului 15 I-II), autorii documentului sinaxei au considerat de la sine înţeles şi nu au simţit nevoia să adauge expressis verbis faptul că prin respingerea sa ca pseudosinod de fapt el a fost respins ca sinod eretic.
  7. A anunţat întreruperea comuniunii cu Patriarhul Constantinopolului şi cu toţi episcopii care acceptă sinodul din Creta ca fiind ortodox.
  8. Şi-a manifestat sprijinul şi comuniunea cu toţi preoţii, monahii şi mirenii care au întrerupt pomenirea patriarhilor şi episcopilor ce susţin ecumenismul şi nu condamnă sinodul din Creta.
  9. I-a invitat pe toţi ceilalţi fraţi întru cuget ortodox să întrerupă, la rândul lor, pomenirea ecumeniştilor eretici.
  10. A solicitat episcopilor Bisericii Ortodoxe din întreaga lume să convoace un sinod ortodox de condamnare a ecumenismului, CMB şi sinodului din Creta. Nu s-a decis organizarea sa la Bănceni în perioada imediat următoare, aşa cum s-a spus în unele relatări de presă, menţionându-se posibilitatea organizării unei sinaxe asemănătoare celei de la Salonic la Kiev, Ucraina, la un moment care va fi anunţat.
  11. A exprimat cu tărie faptul că toţi cei ce au luat măsura întreruperii comuniunii cu ereticii sunt şi rămân în Biserica Ortodoxă, nu pomenesc alt episcop în locul episcopului locului, nu înfiinţează alte „biserici” şi nu aderă la alte grupări religioase deja existente.

| Continuare »

UCENICII LUI ŞI-AU ADUS AMINTE…

Traian Dorz, HRISTOS – SFINŢITORUL NOSTRU

Iisus-si-2-ucenici_17_01„Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea; şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Iisus.“ (Ioan 2, 22)

Sfinţii apostoli ai Domnului şi toţi cei care ascultau cuvintele Sale erau mereu cu toată luarea-aminte asupra întregii Sale învăţături.
Multe lucruri din cele ce le auzeau ei rămâneau taine neînţelese pentru mintea lor de atunci. Dar nici una din învăţăturile Domnului ei n-au lepădat-o numai din pricină că n-o puteau înţelege.
Au păstrat cu grijă în inimile lor fiecare cuvânt, deplin încredinţaţi că, dacă vor rămânea credincioşi până la sfârşit, va veni odată vremea când îl vor vedea împlinindu-se, şi atunci li se va lumina tot înţelesul lui deplin şi în mintea lor.

Ucenicii Domnului s-au ferit să nu facă ce făceau ceilalţi oameni, adică să întoarcă tocmai pe dos ceea ce spunea Mântuitorul, ci, răbdători şi smeriţi, ca şi Sfânta Maică a Domnului, păstrau toate cuvintele acestea în inima lor şi se gândeau la ele (Luca 2, 19 şi 51).
De aceea, când le-a venit vremea să se împlinească, ei şi le-au amintit, înţelegându-le cu smerenie şi credinţă, luminându-se deplin. | Continuare »

DESPRE CĂINŢĂ ŞI MĂRTURISIRE

DESPRE CĂINŢĂ ŞI MĂRTURISIRE

Acum duminică, a V-a duminică din Postul mare, avem la rând evanghelia când Domnul Iisus a certat ispita trufiei ce se ivise între apostoli, de a fi unul mai mare decât altul (citiţi această evanghelie la Marcu 10, 33-45). Această evanghelie ne îndeamnă la umilinţă şi smerenie.
În legătură cu această evanghelie, noi vom spune ceva despre căinţă. Am scris până acum despre post şi despre rugăciune. Acum vom spune ceva şi despre căinţă.
Căinţa are o foarte mare însemnătate în lucrarea mântuirii noastre sufleteşti. Toate Scripturile ne îndeamnă la căinţă şi ne arată pilde care de care mai frumoase. Din cele multe, multe, vom lua una din viaţa şi istoria lui David prorocul, care se vede în chipul de mai jos.
După ce David a păcătuit cu femeia lui Urie, deasupra capului său s-a ridicat sabia morţii. Orice păcat ridică asupra noastră sabia morţii şi pieirii sufleteşti, în virtutea paragrafului de lege: „Plata păcatului este moartea” (Rom 6, 23). Dar alături de sabia morţii, deasupra capului lui David – ca şi deasupra păcatelor noastre – se vede şi o cumpănă: cumpăna judecăţii cereşti. Sabia aşteaptă sentinţa cumpenei şi, iată, cumpăna se apleacă spre iertare. De ce? Pentru că David şi-a recunoscut păcatul, s-a căit, a plâns cu amar şi a fost iertat. O viaţă întreagă a stropit David această fărădelege cu lacrimi de căinţă. Din această căinţă a ieşit un aur scump şi frumos; a ieşit Psalmul 50: „Miluieşte-mă, Dumnezeule”.
Căinţa cea adevărată duce la iertarea păcatelor. Această căinţă are trei uşi:
1. Uşa primă este cunoaşterea şi simţirea picatului. Cunoaşterea păcatului, aceasta este cheia primă şi uşa primă a căinţei şi mântuirii. Toate predicile şi chemările sufleteşti sunt zadarnice până ce omul n-ajunge să cunoască şi să simtă starea grozavă în care se află. În unii, această trezire lucrează cu putere mare. Cu cât lucrează mai tare, cu atât e mai bine. | Continuare »