NOI AM GĂSIT…

Traian Dorz, HRISTOS — DUMNEZEUL NOSTRU (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan  – Capitolul 1)

„Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: «Noi am găsit pe Acela despre Care a scris Moise în Lege şi proorocii: pe Iisus din Nazaret, fiul lui Iosif.»“

Mantuitorul_Filip-si-NatanaelFilip era şi înainte de a-L afla pe Domnul un om apropiat de cele sfinte. Iată, el citise Sfintele Scripturi şi cunoştea bine Cuvântul lui Dumnezeu. El trebuie să fi fost mereu în Templu şi trebuie să-L fi dorit mult pe Domnul. De aceea, când a auzit prima dată chemarea Domnului, el a şi venit îndată pe urmele Domnului Iisus.
Natanael era din Cana Galileii (Ioan 21, 2).
Şi se vede că între Filip şi Natanael era şi înainte o veche şi frumoasă prietenie; era o dulce frăţietate între ei, fiindcă cel dintâi pe care Filip l-a adus la Domnul a fost el, prietenul său apropiat. Iar apoi au fost nedespărţiţi. Pretutindeni sunt pomeniţi împreună.
O, ce minunat este când noi, dacă L-am aflat pe Domnul, căutăm îndată şi chemăm cu dragoste şi pe prietenii noştri la El. Pentru a fi şi ei mântuiţi şi fericiţi împreună cu noi.

Natanael înseamnă: «Dumnezeu a dat». Sau «darul Domnu-lui». Sau «Dumnezeu este dar». Sau «dat din Dumnezeu».
Oricum ar fi luat acest nume, el are un conţinut plin de frumoase înţelesuri şi arată că un suflet primitor de Dumnezeu şi păstrător al prieteniei va fi totdeauna binecuvântat, atât pentru el cât şi pentru alţii, ca un dar dumnezeiesc.
Natanael a mai fost numit şi Bartolomeu (Mat. 10, 3), adică «fiul lui Tolomeu». «Cel ce ridică apele». «Fiul luptelor»… Fiindcă el a fost un neobosit luptător pentru Dumnezeu. Şi multe ape binefăcătoare s-au revărsat şi din inima lui spre mântuirea sufletelor noastre.

Cel dintâi cuvânt cu care Filip a întâmpinat pe prietenul său Natanael a fost un strigăt fericit: Noi am găsit pe Hristos!…
Ce fericit trebuie să fi fost acest strigăt, izvorât din marea inimă a lui Filip, pe care prietenul său i-o cunoştea bine. Ce luminoasă trebuie să fi fost faţa lui Filip, ce strălucitori ochii lui, ce caldă şi vibrantă vocea, ce convingătoare toată înfăţi-şarea sa! | Continuare »

O DUMNEZEULE SLĂVIT

O Dumnezeule Slăvit,
privesc la tot ce mă-nconjoară,
– şi când văd tot ce-ai întocmit
în faţa Ta un duh smerit
de rugăciune mă-nfăşoară!

Uimit privesc şi-un răsărit
şi-un pururi nou apus de soare,
– Frumosul tot mai felurit
îmi umple sufletul uimit,
îngenunchindu-l spre-nchinare.

Cu sufletul adânc plecat
Te cânt şi nalţ în mii de feţe,
– cât de Frumos şi Minunat
eşti Tu, Cel Care-ai semănat
pe lume-atâta frumuseţe!

Traian Dorz, Cântarea anilor

Să crezi adânc

Să crezi adânc în Dumnezeu Cel Veşnic
şi lui Hristos adânc să I te-apleci,
că nu-s mai mulţi mântuitori pe lume,
ci-i numai El – acum şi-n veci de veci!

Să crezi adânc, din inimă, Cuvântul
şi să-L asculţi prin orice-ar fi să treci,
că-n lume nu-s mai multe adevăruri,
ci-i numai El – acum şi-n veci de veci.

Să crezi adânc Iubirii Răstignite,
păcatul tău în lacrimi să-l îneci,
că-n lume nu-s răscumpărări mai multe,
ci-i una doar – acum şi-n veci de veci.

Să crezi adânc acestor adevăruri
şi-n ele stând viaţa să-ţi petreci,
că-n lume nu-i decât o mântuire,
o ai sau nu – acum şi-n veci de veci.

Să crezi adânc! – Credinţa să-ţi învie
spre-un veşnic rod a tale-ntinderi seci,
c-o viaţă doar şi-un suflet ai pe lume,
le scapi sau nu, – acum şi-n veci de veci!

Traian Dorz, Cântări de drum

Întoarcere

Rastig-30Traian DORZ

De sus, de pe ’nălţimea Crucii,
Iisus, Dumnezeiescul Miel,
ne cheamă ne-ncetat să-ntoarcem
în Sus, spre El,
în Sus, la El.

Şi voi, de vreţi s-aveţi viaţa,
să-ntoarceţi pân’ la Cruce sus,
să-ntoarceţi pe deplin,
să-ntoarceţi pân’ la Iisus,
pân’ la Iisus!

Voi, care spre-adâncimea morţii
atât de greu v-aţi prăbuşit,
voi, care-aţi mers pe căi pierdute
şi conştiinţa v-aţi robit,

Voi, toţi cei ce-aţi întors din lume
lăsând păcatul de-orice fel,
dar n-aţi ajuns pân’ la adânca
şi sfânta contopire-n El,

Întoarceţi la Hristos,
întoarceţi,
s-ajungeţi Chipul Său curat!
Să fiţi în El deplin…
…Aceasta-i
întoarcerea cu-adevărat!

SĂRBĂTORILE NOASTRE

1. Sfintele sărbători sunt anume rânduite de Dumnezeu, pentru ca să fie prilejuri şi mai alese de meditaţie duhovnicească, în care sufletele noastre să rămână cât mai mult în adâncimi şi pe înălţimi sfinte. Sf-Apostoli-ImpartasireSă petrecem împreună ceasuri şi mai fericite de rugăciune… şi să le avem ca prilejuri şi mai luminoase de bucurii şi de petreceri sfinte, spre slava lui Dumnezeu şi binecuvântarea noastră.

2. Oricând se apropie sfintele sărbători, mai ales cele ale Naşterii sau Învierii Domnului, nici unii dintre noi nu trebuie să uităm îndatorirea sfântă de a le întâmpina cu o pregătire cât mai cu grijă, spre curăţirea noastră şi cinstirea lui Dumnezeu. Orice sărbătoare este un prilej de sfinţire şi primenire sufletească. Să le folosim toate pentru a ne uni şi mai mult cu Dumnezeu.

3. Săptămânile de post aşezate înaintea marilor sărbători, tocmai cu acest scop au fost rânduite, ca, în tot timpul zilelor pregătirii, noi să avem trează mintea noastră, gândul şi inima noastră în duhul care să ne îndemne spre curăţire, pentru a ne putea în zilele sărbătoreşti să ne înfăţişăm în chip cât mai prielnic înaintea lui Dumnezeu…

4. Dar în zilele pregătirii, nu numai înfrânarea şi disciplina trupească – prin renunţări la îmbuibare de mâncare şi băutură sau la slobozenia necuviinţei – se cade să le avem noi în vedere, ci şi o atentă meditaţie asupra sfintelor învăţături, şi o mai smerită şi stăruitoare rugăciune, şi o mai evlavioasă purtare, şi o mai mare stăruinţă spre Casa Domnului şi spre iubire, iertare şi binefacere. | Continuare »

Ginerii lui Lot au luat în glumă vestea prăpădului

Preot Iosif TRIFA, Sodoma şi Gomora

„Şi a zis Lot: ieşiţi din locul acesta, căci Domnul vrea să piardă cetatea. Dar ginerii lui credeau că glumeşte“ (Fac. 19, 14).

LotSodoma şi Gomora erau un putregai sufletesc. Totul era putred şi stricat în aceste cetăţi. Un singur om îşi păstrase legătura cu Dumnezeu. Acel om era Lot.
Dar nici acest Lot nu era ferit cu totul de stricăciune. E o mare deosebire între Noe, care trăia ferit cu totul de stricăciune, şi Lot, care se amestecase şi el, în parte, cu stricăciunea. Vom arăta în paginile următoare cum Lot a scăpat şi el numai aşa, „ca prin foc“ (I Cor. 3, 15).
Dar – aşa cum era – Lot era totuşi singurul om din Sodoma şi Gomora care mai ţinea legătura cu Dumnezeu. Venise de lângă Avraam, venise din Canaanul credinţei şi acum se îngro-zea de ceea ce vedea şi auzea în aceste cetăţi.
„Iar Lot era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi; îşi chinuia Lot în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite“ (II Petru 2, 7-8). Ca şi Noe, plângea şi Lot de mila unei lumi putrede şi păcătoase. Ca şi Noe, va fi încercat, de bună seamă, şi Lot să abată pe oameni de la stricăciune.

„Oameni buni – va fi zis Lot – nu e bine ce faceţi… Lăsaţi-vă de răutăţi şi fărădelegi!…“. Dar toate chemările lui se izbeau de fărădelegile oamenilor, ca de un zid de fier. În loc de îndreptare, păcătoşii răspundeau cu ameninţări: „Ai venit aici ca un străin şi acum vrei să faci pe judecătorul?“ (Fac. 19, 9). „…vrei să faci pe dascălul nostru…, să-ţi tacă gura, căci altcum o păţeşti…“ „În toate zilele Lot îşi chinuia sufletul din pricina celor ce vedea şi auzea…“ În starea asta sunt şi azi cre¬dincioşii. Toţi cei ce l-am aflat pe Domnul şi trăim o viaţă cu El avem o mare bucurie sufletească, dar, pe de altă parte, avem şi o mare întristare sufletească. Suntem amărâţi şi întristaţi de cele ce vedem şi auzim în această lume păcătoasă.
O ceată de ostaşi din Oastea Domnului a fost întrebată odată de nişte oameni: | Continuare »

„CREŞTEŢI, ÎNMULŢIŢI-VĂ ŞI UMPLEŢI PĂMÂNTUL”

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la botezul de la Ogeşti – decembrie 1980

„…Dumnezeu le-a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul»” (Fac 2, 28).
„Femeii i-a zis: «Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copiii…» (Fac 3, 16).
„Omului i-a zis: «În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat…»” (Fac 3, 19).

Adam-si-EvaSlăvit să fie Domnul!
În seara aceasta noi sărbătorim două sărbători: suntem adunaţi aici cu prilejul unui nou-născut. Ziua naşterii este o sărbătoare pentru fiecare şi rămâne neuitată. Multe sunt sărbătorile de ziua naşterii, dar lumea – cum e lumea – şi le sărbătoreşte în felul său, ca să păcătuiască şi mai mult, să-L întristeze şi mai mult pe Dumnezeu, Care le-a dat viaţa, şi să se ducă şi mai departe din rău în mai rău.
Am zis: sărbătorim ziua naşterii unui nou venit. Acest nou venit pe pământ printre noi n-a fost. A venit din veşnicie. A venit de la Dumnezeu. Când a venit Fiul Său pe pământ, L-a încredinţat doar unei Fecioare. Pe ea a găsit-o Domnul; numai pe ea. Nu a mai găsit Domnul pe alta.
Când v-a trimis vouă în casă un copil, vi-l încredinţează vouă. Când a trimis în casa aceasta un copil, l-a încredinţat părinţilor lui.
Pe lângă naşterea lui, noi sărbătorim şi botezul lui. E un lucru foarte însemnat şi de aceea am zis că bucuria noastră trebuie să fie dublă. Îndoită ar trebui să fie. Să sărbătorim şi noi sărbătorile acestea în numele Aceluia care s a gândit la noi şi ne-a răscumpărat pe fiecare şi ne-a înfrăţit pe fiecare, şi ne a scos din mijlocul acestei lumi stricate, să fim un popor al lui Dumnezeu.
Dacă aşa este vorba şi, cu prilejul acesta, ne-am adunat aici, am vrut în câteva cuvinte să putem vorbi despre datoria părinţilor, despre datoria naşilor, căci este vorba şi despre Botez, nu numai despre naştere. Am fi vrut să vorbim şi despre naşterea de jos, şi despre naşterea de Sus.
Totdeauna timpul nostru care-i mai drag e aşa de scurt… Odată, în veşnicie, sufletele flămânde pe care le vezi mereu pe la biserică şi pe la adunare vor zice: „Doamne, de ce n-a fost timpul mai lung? Când o să stăm cu fraţii noştri, când o să ne săturăm?”.
Va veni şi clipa aceea. Încă puţină vreme mai este şi n-o să vă mai despărţiţi de fraţii voştri, nici de rugăciune, nici de locul cel sfânt.
Dumnezeu a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul”. Prin aceasta, Dumnezeu a vrut ca să fie viaţă pe pământ. Şi această datorie vă revine vouă, părinţilor. Fie tată, fie mamă. | Continuare »

ŞARPELE

Traian Dorz, CÂNTĂRILE ROADELOR

Adam-si-Eva-in-RaiZdrobeşte totdeauna capul la şarpele neascultării
c-acesta a făcut de-a pururi pe orice om nefericit,
răpindu-i Raiul scump,
adică frumseţea nevinovăţiei!

Zdrobeşte totdeauna capul la şarpele neascultării,
căci el înveninează viaţa întregii omeniri şi azi
şi nimiceşte frumuseţea lucrărilor lui Dumnezeu.

Zdrobeşte totdeauna capul la şarpele neascultării,
căci el a-mpiedicat pe-atâţia
din cei ce se-ndreptau spre Cer
şi prăbuşindu-i în Gheenă
i-a rupt pe veci de Dumnezeu.

Zdrobiţi-l, fraţii mei, oriunde pe şarpele neascultării,
să nu v-abată el din calea curată-a nevinovăţiei,
căci orişicine nu-l zdrobeşte ajunge-un trufaş
dezbinat.

Zdrobiţi-l când e gând în taină,
cât n-a ajuns dorinţă-n voi,
zdrobiţi-l chiar dacă-i dorinţă
ce încă n-a ajuns păcat,
căci mai târziu, când e balaur, zadarnic,
– vă zdrobeşte el! | Continuare »

„ADAME, UNDE EŞTI?”…

Preot Iosif TRIFA, Citiri şi tâlcuiri din Biblie

Imaginea de mai jos arată ce s-a întâmplat cu Adam şi cu Eva după ce şarpele i-a amăgit să mănânce din pomul cel oprit.

„Şi li s-au deschis ochii amândurora şi au cunoscut că erau goi; şi au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte din ele. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând în rai după amiază; şi s-au ascuns Adam şi femeia lui de la faţa Domnului Dumnezeu între pomii raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis lui: «Adame, unde eşti?» Iar el a zis: «Glasul Tău am auzit umblând prin rai şi m-am temut, căci gol sunt şi m-am ascuns». Şi a zis Dumnezeu lui: «Cine ţi-a spus ţie că eşti gol, nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit ţie să nu mănânci?» Şi a zis Adam: «Femeia care mi-ai dat să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom»; iar Eva a zis: «Şarpele m-a amăgit şi am mâncat…»” (Citiţi pe larg la Facere 3, 6-14.)

Izgonirea-lui-Adam-din-Rai-4

Grozave urmări a avut păcatul neascultării asupra celor dintâi doi oameni. Auzirăţi cum spuse Biblia: îndată ce au păcătuit, Adam şi Eva au încercat să se ascundă de la faţa lui Dumnezeu, Care pe toate le ştie şi le vede. Adică păcatul a întunecat puterile lor sufleteşti. Ei nu cunoşteau, ca mai înainte, puterea şi atotştiinţa lui Dumnezeu. Dar, ceva şi mai mult decât atât: Adam s-a apucat şi să mintă, încercând să tăinuiască păcatul şi spunând că s-a temut de vocea lui Dumnezeu şi de goliciunea sa, şi nu de conştiinţa păcatului. Era şi firesc să fie aşa, căci diavolul care-i înşelase este „tatăl minciunii” (Ioan 8, 44) şi minciuna era cel dintâi rod al înşelăciunii şi al căderii în păcat. Adică vedeţi, iubiţilor cititori, îndată ce au ascultat Adam şi Eva ispita vrăjmaşului diavol, păcatele şi răutăţile au început a curge ca dintr-un izvor din gura lor şi din viaţa lor. Aşa e şi azi. Ispita diavolului tot aşa şopteşte şi azi: „Gustă, omule, numai un pic, gustă numai o dată din atare patimă”. Dar, îndată ce ai gustat, nu te mai poţi opri; diavolul te-a prins în ghearele lui. | Continuare »

Adam ˜˜– „cel făcut după chipul lui Dumnezeu”, „cel luat din ţărână”

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Săucani – octombrie 1980

În Cartea Geneza, de la începutul Sfintei Scripturi, când Bunul Dumnezeu spune că a făcut începutul începutului, scrie acolo ce a făcut Dumnezeu în toate cele şase zile.
În prima zi a făcut lumina… Scrie în versetul 3 din capitolul 1 din Genesa că Dumnezeu a făcut lumina. „A zis: «Să fie lumină». Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună”.
După aceea scrie într-un verset următor că Dumnezeu a despărţit întindea uscatului de întinderea apelor. Şi după aceea iar se spune: „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun”.
După aceea Dumnezeu a făcut luminătorii de sus, luminătorul de zi şi luminătorul de noapte: a făcut soarele, luna, stelele. Şi apoi spune: „Dumnezeu a văzut că lucrul aceasta era bun”.
A făcut apoi Dumnezeu vieţuitoarele din aer şi din apă şi iar spune Cuvântul: „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun”.
În ziua a şasea a făcut pe om, la urma tuturor acestor lucruri. Scrie că, după ce le-a întocmit şi le-a verificat, şi le-a cercetat, „Dumnezeu a văzut că erau bune”.

Crearea-lui-Adam

L-a făcut pe om, dar după această faptă a Lui nu mai este scris: „Şi Dumnezeu a văzut că omul era bun”. De ce oare după toate celelalte lucruri pe care le-a făcut Dumnezeu până la om este scris: „Dumnezeu a văzut că acestea erau bune”, dar după ce l-a făcut pe om, nu mai este scris în Cuvântul lui Dumnezeu că lucrul acesta e bun?
Pentru că Dumnezeu a făcut doar începutul omului, a făcut numai trupul său şi sufletul său, dar i-a dat omului voinţa liberă, ca să-şi aleagă şi calea: să fie bun sau să fie rău. La toate celelalte lucruri făcute de Dumnezeu înainte de om, Dumnezeu nu le-a dat voinţa liberă. Le-a dat porunca ascultării: „Voi aşa să fiţi!”. Şi ele aşa sunt. | Continuare »