Spre Tine strig

Fiul-cel-pierdut-13Doamne,
cât de multe toamne
şi câţi ani amari trecură
şi-un copil pe căi străine
rătăceşte fără Tine.
Îl tot chemi, dar el nu vine,
l-am văzut pe căi de ură
prea amare toamne,
Doamne.

Demult,
am stat odată să Te-ascult
şi-am auzit o clipă
un glas duios, un glas durut:
– Întoarce-te, copil pierdut!
Dar glasul nu l-am cunoscut
şi iar pe neagra lor aripă
m-au dus al relelor tumult
mai mult.

Dar az’,
din ochi îmi curg fără zăgaz
pe faţă lacrimi multe,
mi-aduc aminte şi suspin,
o, cât sunt, Doamne, de străin,
în lacrimi jalea mi-o alin,
nu-i nimeni să m-asculte,
spre Tine strig la greu necaz
şi az’.

Şi vin
cu cel mai dureros suspin
să-Ţi cer iar mângâiere:
Primeşte, Doamne-un fiu pribeag
ce caută iar al casei prag,
pierdutul anilor şirag
să-i ierţi, Părinte-Ţi cere
şi lasă-n sufletu-mi străin
alin… (Traian DORZ, La Golgota)

Fiul-cel-pierdut-12Traian Dorz, din Cântări uitate

Iisuse, Domnul nostru, cu sufletul zdrobit
mă-ntorc acum la Tine din drumul rătăcit.

Ai milă, Domnul meu, Tu ştii ce sufăr eu
– şi-mi vină-n ajutor, Preabun Mântuitor!

Viaţa mea trecută prin greu noroi am tras,
dar vin acum la Tine, în cel din urmă ceas.

O, iată-mă, Iisuse, ca fiul rătăcit
eu vin acum la Tine, sărac şi zdrenţuit.

Averea ce mi-ai dat-o de mult eu am pierdut,
o, Bun Iisus, ai milă de mine, cel căzut.

Viaţa mi-am pierdut-o în pofte şi-n păcat,
dar, iată, vin la Tine plângând îndurerat.

O, roagă-L Tu pe Tatăl să iasă-n calea mea
şi-n mila Lui cea mare, iertarea Lui să-mi dea…

Ca Rut

RuthIisus, am flămânzit!
…M-aş duce pe câmpie
să văd de pot să-mi lase
secerătorii mie
doar spicele rămase
în urmă la cosit.

Şi, iată, pe-nserat,
mă-ntorc cu braţe pline
de snopi cu roade grele.
Ştiam că pentru mine
Tu-mi pregăteşti din ele
un prânz îmbelşugat.

Pe-acelaşi sfânt ogor,
săracă şi străină,
am să mă-ntorc şi mâine.
Din holda Ta divină
să-mi fac spre hrană pâine
şi cântec pentru dor.

Şi-am să aştept apoi
ca Rut, să mă răscumperi
şi să mă faci mireasă;
imensul dor să-mi stâmperi
când ne-om întoarce-Acasă,
Iisuse, amândoi.

Lidia Hamza

O, NU-I UŞOR!

Traian DORZ, Cântările Căinţei

Fiul-cel-pierdut-3O, nu-i uşor, Iisuse, să sufăr şi să tac,
când mi-aş striga durerea ca tunetul de tare,
dar din mormântul vinei în care plâng şi zac,
n-aş vrea să-Ţi cer, Iisuse, nimic, decât iertare.

Iertare pentru gândul temut şi îndoit,
cel încolţit din duhul ne-ncrederii în Tine
când, în adânc, cu-ndemnul viclean m-am învoit
şi mi-am robit fiinţa nădejdilor străine.

M-am îndoit, Iisuse, de drumul Tău curat
şi de puterea-Ţi care n-ar şti cum să-mi ajute,
şi-atunci înşelătorul lumina mi-a furat,
târându-mă în bezna acestei temniţi mute.

O, Tu, Liberatorul puternic şi milos
al tuturor acelor ce zac în vreo-nchisoare,
ai milă şi de mine, căzut atât de jos,
desferecă-mi iubirea şi lasă-mi-o să zboare!

Şi lasă-mi-o să zboare din nou la Ţărmul Sfânt
la care fericirea mi-o-mbrăţişa curată
când lacrimile tainei sfinţeau un legământ
cu mii de juruinţe să nu-l calc niciodată…

Traian DORZdin «ISTORIA UNEI  JERTFE» (fragment)

Bătea un vânt tăios… era februarie. Eram flămânzi şi îngheţaţi de tot.
Într-un târziu, a venit trenul. Ne apropiară şi pe noi, ţipând porunci. Începură să coboare şi să urce oameni. Toţi trei paznicii noştri intrară atunci într-un fel de spaimă, alergând în jurul nostru care înainte, care înapoi, nu cumva să fugim vreunul sau să vorbim cu cineva.
– Mai bine le puneam bandiţilor lanţurile, se căia ofiţerul. Am tresărit când mă auzii numit bandit.
– Ţineţi-vă de mâini! Sus! Nu cumva să mişte vreunul!
– Nu vă temeţi domnilor, nu fuge nimeni! îi asigurară careva dintre noi.
Am fost înghesuiţi toţi într-un compartiment, cu cei doi paznici cu tot. Al treilea a rămas pe coridor. În mijloc, la picioarele noastre, fură trântite lanţurile noastre nefolosite şi nefolositoare.Pentitenciarul-Gherla
Astfel am călătorit, citind sau auzind numele atât de cunoscut al tuturor opririlor de cale ferată până la Cluj. Apoi, mai târziu, de la Apahida, am luat-o la stânga, până când am auzit:
– Urmează Gherla!
Atunci paznicii noştri au intrat iarăşi în alarmă.
– Fii atent! Coboară!… Nu care cumva vreunul…
– Nu vă temeţi, domnilor! îi asigurarăm iarăşi noi, liniştiţi.
– Doi câte doi! Vă ţineţi de mână! Daţi-i drumul!
Şi iarăşi am luat-o pe jos, ţinându-ne paşii prin mijlocul drumului, într-o mână cu bagajul şi în cealaltă ţinând mâna celuilalt. Mergeam între trei pistoale scoase – acum era noapte – într-adevăr, ca nişte primejdioşi răufăcători.
Am ajuns la poarta fiorosului Penitenciar Gherla, despre care auzisem şi citisem încă de mult. Ştiam că era, după Aiud, una dintre cele mai vechi şi mai renumite închisori, cunoscute încă de pe vremea stăpânirii austro-ungare. Pe aici au trecut – sau au rămas pe veci aici – mulţi dintre cei mai buni sau cei mai răi oameni despre care auzisem. | Continuare »

Vamesul-si-fariseul-13Înţelepciune, Maică sfântă,
ce-mi îndrumezi cărarea mea,
rămâi de mine mai aproape
când munţii-s nalţi, iar noaptea-i grea!

Învaţă-mă că nu-s pe lume
comori mai mari şi mai de preţ
ca cele ce le dă credinţa
smeritei şi-nfrânatei vieţi.

Învaţă-mă să n-am prieteni
mai buni şi mai aleşi ca cei
ce n-au nici duhul linguşirii,
nici pofta laudei în ei.

Învaţă-mă că nu-i cunună
mai scumpă ca un cuget drept,
nici tron mai nalt ca umilinţa,
nici dar ca sfatul înţelept.

Învaţă-mă nu după vorbe
pe cei ce-i văd să-i preţuiesc,
să-i simt, prin duh, în adâncime
şi, prin tăcere, ce gândesc. | Continuare »

Când Tu îmi dai sărutul iertării, parcă-aş vrea
să-mi crezi, Iisuse, plânsul din pocăinţa mea,
să vezi ce rău îmi pare de tot ce Ţi-am greşit
când n-am iubit puternic pe cel ce m-a lovit.

Când n-am întors cu milă spre cel nenorocit,
când n-am plâns lângă-acela cu sufletul rănit,
când n-am răspuns iubirii cu care mă-nconjori
cu râvnă şi-ascultare decât arareori.

Eu ştiu că nu sunt vrednic, Iisuse, până-n veci,
din slava slavei Tale spre mine să Te-apleci,
dar crede-mi, Doamne, plânsul din rugăciunea mea,
nu-ntoarce de la mine, în lacrimi Faţa Ta.

Iisuse, doar la Cruce, iertare, vin să-mi dai
şi stărui lângă Jertfa-Ţi cu plânsul fără grai
şi-aş vrea să-mi crezi suspinul, că-i sincer tot ce-Ţi spun,
sărutul împăcării să-mi dai, Iisuse bun.

Lidia Hamza

ŞTIE DUMNEZEU

Vorbirea fratelui Tiriteu Ioan (Cârpeşti) la adunarea de la Vălani – 6 februarie 1982

p-vames2-web…Multe pilde a spus Domnul Iisus. Şi prin toate a căutat să aducă învăţătura cea nouă, Cuvântul Adevărului lui Dumnezeu şi lumină pentru toţi oamenii. Trebuia să mai spună şi această pildă, pentru că de atâtea ori a mai spus multe pilde care nu au fost înţelese de unii oameni care şi ei se adunau şi veneau lângă Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. Şi pentru unii dintre ei a trebuit să mai spună şi pilda aceasta, despre „cei doi oameni care s-au suit la templu să se roage” (Lc 18, 10). Te bucuri aşa de mult când auzi că se mai suie şi altcineva la templu să se roage. Că sunt atâţia care se coboară, în multe locuri, la multe primejdii şi la multe lucruri rele. Dar când auzi că se mai suie cineva la templu ca să se roage, ţi se umple inima de bucurie.
În multe locuri în Cuvântul lui Dumnezeu se spune despre doi: doi oameni vor fi la câmp… doi vor fi într-un pat… două vor fi la moară… Acuma doi s-au suit la templu.
Dar peste tot se spune despre cei doi că „Unul va fi luat şi altul va fi lăsat”, pentru că unul va fi găsit într-un fel, iar celălalt în alt fel.
Dintre cei care vor fi la câmp, unul va fi luat, altul lăsat.
Dintre cele care vor fi la moară, una va fi luată, alta va fi lăsată…
Dintre cei care vor fi într-un pat, unul va fi luat, altul va fi lăsat…
De ce oare unii sunt într-un fel, iar alţii în alt fel? Dintre cei doi care s-au suit la templu, unul a venit cu un gând, iar celălalt cu un alt gând şi cu o altă părere. Unul se lăuda înaintea lui Dumnezeu cu faptele sale şi-I spunea trufaş tot ce a făcut el. Altul a venit să-I ceară lui Dumnezeu iertare: „Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul!”.
„A mai spus şi pilda aceasta”… Oare pentru cine a mai spus-o Domnul Iisus? „Pentru unii care se încred în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi îi dispreţuiau pe ceilalţi.”
Pentru acei „unii” a fost spusă pilda aceasta. Nu a fost spusă pentru mulţi, ci pentru „acei care se încred că sunt neprihăniţi”. Hai să ne cercetăm şi noi inimile în faţa Cuvântului lui Dumnezeu: nu cumva să ne încredem şi noi că suntem neprihăniţi şi să-i dispreţuim pe alţii – nu cumva! – în gândul nostru, în inima noastră. | Continuare »

LEPĂDĂRI

Traian Dorz, CÂNTĂRILE ROADELOR

Vamesul-si-fariseul-2Cel prefăcut trădează când nu mai e câştig
cum cel fricos trădează când nu mai are gloată,
cel uşuratic fuge când nu mai e mulţime,
cel vorbăreţ, atuncea când trebuie tăcut,
iar trufaşul trădează când florile lipsesc.

Fă totul şi te ţine statornic în credinţă
şi-nvaţă cum duci lupta cât încă n-a sosit.
Veghează şi te roagă nainte de ispită,
c-atunci când e venită şi eşti în ea, n-ai vreme
nici să veghezi pe cale
şi nici să te mai rogi!

Nainte de-a ajunge pe căi alunecoase
fii băgător de seamă la fiecare pas,
c-atuncea când începe vârtejul prăbuşirii
nu-i nimeni să mai fie în stare-a te opri.
Atunci trădarea face popoare-ntregi de morţi.

Mai bine deci te roagă să n-ajungi în ispită
de nu te ştii în stare s-o-nvingi ajuns în ea.
Să nu te ducă Duhul în locul încercării
de n-ai puteri să suferi
şi-atunci să nu trădezi.
Mai bine-un vameş sincer
decât un fariseu!

– Ce păcat!? Ce evlavie!? Cine te-a făcut pe tine predicator şi învăţător? Cine v-a autorizat pe voi să faceţi adunări aici!? Oameni buni, nu-i ascultaţi pe nebunii aceştia! Nu-i păcat să bei! Nu-i păcat să mănânci! Nu-i păcat să petreci! Nu-i păcat să te bucuri de toate plăcerile vieţii, căci doar de aceea le-a lăsat Dumnezeu, ca să te bucuri de ele! Nu-i ascultaţi pe rătăciţii aceştia! Plecaţi imediat cu toţii de aici! Ieşiţi, ieşiţi imediat! Mergeţi să vă petreceţi! Nu-i păcat asta!…

Ciresul-inflorit-05_Valea-BraduluiVine câteodată, pe neaşteptate, în viaţa omului câte o întâmplare fericită sau nefericită care îi schimbă, ca într-o clipeală din ochi, toată calea vieţii sale. Din frumoasă, o face nefericită, ori din nefericită, o face frumoasă pe totdeauna.
Unul începe o călătorie, caii îi merg în trap liniştit pe un drum neted, şi el face tot felul de planuri frumoase: cum va merge, cum va târgui şi cum se va întoarce cu un câştig mare înapoi. Dar, dintr-o dată, sare de undeva, în calea cailor, un câine mare şi negru, lătrând răstit. Caii se sperie, smucesc căruţa şi se prăbuşeşte totul într-o prăpastie – şi omul, care, cu o clipă mai înainte, făcea liniştit cele mai frumoase planuri, cade sub roţile căruţei care îi rupe şira spinării şi el ajunge paralizat pentru totdeauna. Ce fel de viaţă dusese el până atunci – şi acum, dintr-o dată, ce fel de viaţă va trebui să ducă până la moarte!…
Sau altul, care – fiind un sărac şi un nevoiaş de când se ştia pe lume – câştigă dintr-o dată, printr-o întâmplare la care nici nu se gândea, o mare avere, schimbându-i-se şi acestuia, într-o clipă, toată calea vieţii. În acelaşi timp, vecinului său, foarte bogat, îi arde într-o noapte furtunoasă toată casa, cu familie cu tot, rămânând pe totdeauna şi singur pe lume, şi sărac.
Sau unul – dintr-un ticălos şi beţiv, cum era mai înainte – se întoarce dintr-o dată la Dumnezeu şi devine, din clipa aceea, prin naşterea din nou, un om binecuvântat, un suflet luminos, o bucurie şi o pildă binefăcătoare pentru toţi câţi îl văd şi îl cunosc.
Pe când un altul – dintr-un om credincios, vrednic şi cinstit, cum fusese până atunci – într-o clipă cade într-o ispită satanică şi devine un nenorocit care îşi pierde pe vecie şi trupul, şi sufletul său.
O, ce schimbări fericite sau nefericite pot veni dintr-o dată peste fiecare dintre noi! Câtă smerenie şi temere de Dumnezeu se cuvine să avem când ne merge bine, pentru ca nu cumva, uitând de El şi făcând ce nu este bine, să ajungem dintr-o dată să plătim greu – şi poate veşnic – păcatul uitării şi neascultării noastre! | Continuare »