b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Fragment din vorbirea fratelui Ioan Opriş (Batiz) la nunta din Hunedoara – 26 iulie 1981

…Mă gândesc la un cuvânt al înţeleptului Solomon din capitolul 11, versetul 9 din Ecclesiast, ce vorbeşte tinerilor, dar e şi pentru bătrâni: „Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile dorite de inima ta şi plăcute ochilor tăi. Dar pentru toate acestea, nu uita că Dumnezeu te va chema la judecată”.
Şi ultimul verset din capitolul 12 spune aşa: „Iar judecata se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău!”.
Mie îmi place să repet mereu acest verset, mai ales la priveghiuri, atunci când ne ducem la catafalcul unui mort: soră, prieten, vecin, cunoscut, coleg… Îmi place să spun mereu versetul acesta: „Iar judecata se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.”
Iubitule, iubito care eşti aici de faţă şi mă priveşti, să nu uităm ceea ce ne spune aici: că „judecata se va face cu privirea la tot ce este ascuns”.
Astea ies la judecată, astea ies la suprafaţă – şi cele bune şi cele rele –, ca să dăm socoteală.
Pentru cele bune să ni se spună: „Vino, slugă bună şi credincioasă, căci peste puţine lucruri ai fost credincios şi peste multe te voi pune. Intră în bucuria Domnului tău”.
Dar pentru cele rele vom da socoteală şi vom auzi înfricoşatele cuvinte: „Du-te de la Mine, blestematule, în focul cel veşnic”. | Continuare »

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz

…Mi-aduc aminte de ultima noapte a Părintelui Iosif. Dacă aţi citit în Istoria Oastei, vă aduceţi aminte – am scris atunci. Noi am văzut că se pregătea pentru plecarea la Domnul. Era aşa de slăbuţ, că dacă avea ceva peste treizeci de kilograme. Rămăsese numai piele şi os. Şi el fusese un om mic de statură, că toată viaţa, din copilărie, avusese parte de suferinţă. Acum era slăbit de tot. Cele două boli care roseseră în făptura lui cea slabă, cum spunea el adesea, se apropiau de capătul lucrului lor.
Eram atunci cu fratele Marini şi cu Titus, fiul Părintelui, acolo. Ne-am hotărât noi trei, pentru noaptea aceea, să nu dormim nici unul şi să stăm lângă el pe rând. Eu am zis: „Stau eu prima dată”. S-a culcat Titus acolo la intrare, în camera Părintelui, într-un fel de antreu. S-a culcat fratele Marini în camera noastră, din stânga [camerei] Părintelui Iosif. La trecerea de afară prin camera Părintelui, era un paravan de pânză, ca să fie acoperit patul în care era el, un pat simplu, cu două noptiere. Şi era un scaun în care m-am aşezat şi am început să vorbesc cu el. Doream să vorbească cât mai mult şi totuşi doream să nu vorbească. Făcea aşa mare efort şi [rostea] aşa de greu orice cuvânt… Mi-a spus atunci nişte lucruri pe care n-am să le uit niciodată. Despre misiunea lui cea mare şi sfântă care se apropie de sfârşit. Despre Lucrarea Oastei, care a fost solul lui Dumnezeu trimis în ţara noastră şi în Biserica, şi-n credinţa noastră, pentru mântuirea poporului nostru. Despre suferinţele prin care a trebuit să treacă el pentru ca acest Cuvântul al lui Dumnezeu să poată fi mărturisit în mijlocul poporului nostru neştiutor şi străin de Dumnezeu şi de Evanghelie. Despre preţul de suferinţă care se cere totdeauna acelora care sunt trimişi să mărturisească Adevărul în mijlocul unui popor străin de adevăr. Şi el ne-a lăsat nouă parcă acel testament pe care Mântuitorul îl lăsa în seara Cinei, prin rugăciunea din Ioan capitolul 17, ucenicilor Săi. Domnul Iisus Se adresa Tatălui şi spune: „Tată, Eu vin din lume… dar ei rămân în lume… Păzeşte-i de cel rău. | Continuare »

Vorbeşte fratele Traian Dorz

Oastea este dragoste şi lacrimi. Aşa am învăţat şi aşa vrem să rămânem

…Sunt 15 ani de când l-am întâlnit prima dată la Sibiu. Aveam atunci abia 17 ani.
Doi ani mai târziu, planul lui Dumnezeu ne-a înfrăţit pe totdeauna la aceeaşi masă de scris şi de lacrimi, lângă patul şi inima marelui nostru Neemia. Lângă jertfa care era în fiecare zi o luminoasă pildă pentru noi. Câte n-am trăit noi împreună cu păr. Trifa… cine le-ar putea scrie oare pe toate?
A urmat apoi sfârşitul din 12 februarie 1938. Când Părintele Iosif a plecat dintre noi, atâtea mâini haine s-au repezit să rupă Oastea. Şi câţi nu s-au bucurat atunci că s-a sfârşit cu noi!
Nouă ani am fost alungaţi pe toate drumurile acestei ţări, din cetate în cetate, de la Sibiu, la Oradea, apoi la Arad, apoi la Cluj, la Bucureşti, la Beiuş… Ne uitam amândoi de atâtea ori în jurul nostru şi adesea nu auzeam decât urlete de glasuri vrăjmaşe… Mulţi s-au bucurat atunci că s-a sfârşit cu noi…
Dar Dumnezeul nostru, El Însuşi ne-a apărat. Şi, peste ruinele sfâşierilor şi luptelor noastre, El a făcut ca Oastea Lui să primească o nouă şi mare revărsare de har. Iar astăzi ea merge din biruinţă în biruinţă, ajungând pe înălţimi pe care nici nu le bănuia altădată.
Şi va mai merge încă, pentru că este Lucrarea lui Dumnezeu. Azi suntem iar la o mare răspântie şi mulţi încep să creadă ceea ce se credea acum 9 ani despre Lucrarea aceasta. Gândind la acest lucru, Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am citit în dimineaţa aceasta, de la Isaia 54, 8-17, scris parcă anume pentru Lucrarea Oastei, mi-a umplut sufletul de pace. | Continuare »

la înmormântarea fratelui învăţător Ioan Marini, 2 februarie 1947

„Un plânset de mare jale şi un snop de flori ale iubirii noastre pe mormântul neuitatului nostru frate Ioan Marini

O, iubitul meu!… O, dragul şi scumpul nostru, pe care inima noastră nu te va uita niciodată! (I Cor 13, 8). O, dulcele şi vechiul meu prieten de călătorie pe drumul Emausului nostru! O, neuitatul meu tovarăş de luptă sfântă în ostăşia Domnului Iisus Biruitorul, în Biserica Lui cea vie! O, nedespărţitul nostru frate în această singură frumoasă cale pe pământ spre Sionul cel ceresc!
O, iubitul nostru!… Dar acum tu te-ai despărţit de noi, iar noi am rămas singuri şi fără tine acum, în plângere şi tân¬guire mare. După atâţia scumpi şi neuitaţi ai noştri care s au despărţit de noi… tu te-ai desprins, iubite; şi ai plecat în ultima călătorie, pe dealul cimitirului din Săsciori. Şi ai poposit acolo, în trudnica şi obositoarea-ţi cale, până la sunarea trâmbiţei lui Dumnezeu (I Tes 4, 16).
O, iubitul nostru, de acum nu mai eşti cu noi în trup!… O, şi această despărţire ne doare mult de tot pe noi! Durerea ei ne copleşeşte chiar… Dar mai ales pe mine, vinovatul, pentru că n-am fost lângă tine nici când plecai, nici chiar când ai plecat la Domnul. O, vinovat sunt înaintea ta, iubitul meu, de şapte ori sunt vinovat!… Şi ce durere sfâşietoare mă chinuie şi mă străpunge pentru aceasta!… | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Şoimeni – 5 octombrie 1981

„Trebuie să vă naşteţi din nou”, altfel nu veţi vedea Împărăţia lui Dumnezeu. În Ioan, capitolul 3, se vorbeşte de cea dintâi şi cea mai importantă condiţie a mântuirii:
Naşterea din nou.
Şi în Ioan, capitolul 3, versetul 5, îi spune: „Dacă nu se naşte cineva din nou, cu nici un chip nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu”.
Şi din acest cuvânt, şi din celelalte, multe şi tainice, şi adânci, şi duhovniceşti, şi condiţionante ale lui Dumnezeu s-au scos învăţături şi încredinţări false…
Nu Botezul – nici de mic, nici de mare – este Naşterea din nou! Nu! Botezul este Botez, iar Naşterea din nou este Naşterea din nou. Botezul nu este Naşterea din nou. Să nu le amestecăm. Naşterea din nou nu este Botezul. Nici Botezul [de] mic, nici Botezul [de] mare…
Naşterea din nou este pocăinţa, convertirea, transformarea, acea lucrare pe care o face Duhul şi Cuvântul lui Dumnezeu în omul cel care se întoarce cu adevărat, în clipa când se prăbuşeşte omul cel vechi, cu păcatele lui, la picioarele lui Iisus – şi se naşte omul cel nou, născut din „Apa cea vie”, care este Cuvântul, şi din „Duhul cel viu”, care este Puterea lui Dumnezeu.
„Apa cea vie”, care este Cuvântul lui Dumnezeu, spală şi curăţă, şi înnoieşte mintea, adică felul de a înţelege, felul de a judeca, felul de a gândi al omului.
Iar Duhul, care este Puterea, schimbă inima, adică felul de a simţi, felul de a crede, centrul sentimentelor omului. Iar mintea cea nouă şi inima cea nouă sunt omul cel nou. Şi omul cel nou, rezultat din Naşterea din nou, este omul duhovnicesc, născut nu din fire, nici din carne, nici din sânge, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. | Continuare »

Titus Niculcea, un mărturisitor al dreptei credinţe şi luptător împotriva rătăcirii, pg. 315-318

… sectarii aduc ca un aşa-zis argument împotriva botezării copiilor faptul că şi Domnul Iisus S-a botezat matur, la vârsta de 30 de ani. Şi ei zic că aşa trebuie să se facă Botezul.
Ce trebuie să ştim în privinţa aceasta: în primul rând, trebuie să ştim că în Israel majoratul era la vârsta de 30 de ani. Deci nimeni nu se putea afirma sau lua o slujbă sau deveni învăţător până la această vârstă. Şi Domnul Iisus a respectat această lege. Tocmai El o dăduse, trebuia să o respecte.
Înaintea Mântuitorului Iisus era trimis Ioan Botezătorul, tot de către Dumnezeu, pentru a chema poporul Israel la pocăinţă. El practica un fel de botez, dar care era al pocăinţei. Dumnezeu l-a inspirat pe Ioan Botezătorul cum să procedeze cu acest fel de botez. Veneau iudeii şi se botezau de către Ioan Botezătorul. Formula de botez nu se cunoaşte, dar noi trebuie să înţelegem două lucruri importante în legătură cu aceasta: în primul rând, Ioan Botezătorul nu putea folosi Numele Sfintei Treimi. Se bănuieşte că a folosit numai Numele Tatălui. Numele Fiului nu-l putea folosi, fiindcă încă nu era proslăvit; iar Numele Duhului Sfânt nu-L putea folosi pentru că încă nu era venit. Deci, botezul lui Ioan era un botez pregătitor pentru creştinism. | Continuare »

Vorbirea fratelui Viorel Bar (Săucani) la adunarea de Botez de la Ogeşti – decembrie 1980

Slăvit să fie Domnul!
Fraţilor şi surorilor! Slăvim pe Domnul din toată inima pentru prilejul acesta atât de minunat care ne este dat de Însuşi Domnul nostru iubit şi de preaiubiţii noştri fraţi care au primit un copil de la Domnul. În ziua aceasta ni se bucură inima pentru fericita ocazie pe care o avem de a ne vedea încă o dată feţele şi împreună să sărbătorim trecerea prin Taina Sfântului Botez a acestui copilaş nou-născut în lumea aceasta.
Dragii noştri fraţii şi surori! Sfântul Apostol Pavel vorbeşte atât de luminos către fraţii din Roma despre Taina Sfântului Botez, într-un anumit fel, în epistola sa către Romani, la capitolul 6.
Găsim aici că Taina Botezului este Taina prin care se intră într-o viaţă nouă (Rom 6, 4). Şi aceasta fie că este vorba despre Botezul care se face când copilul e mic, fie că este vorba despre botezul în moartea Domnului Iisus: „Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cât de mult doresc să se îndeplinească” (Lc 12, 50).
Numai că într-un caz e vorba despre Botezul care ni se face de către oameni, cum s-a făcut şi Domnului Iisus, tăierea împrejur a opta zi (Lc 2, 21-24), când a fost adus în Templu; şi mai este vorba despre un alt botez, pe care îl face Duhul Domnului, adică un botez pe care Domnul Iisus îl aştepta şi îl dorea să se îndeplinească mai repede (Lc 12, 50) – botezul Crucii, botezul Jertfei, al Morţii, al Învierii. Despre botezul Duhului vorbeşte aşa de lămurit Sfântul Pavel la I Corinteni 12, 13; în capitolul 6 de la Romani etc.
Şi acum să vorbim despre Taina Botezului la copii.
Fraţilor şi surorilor! Taina aceasta a fost aşezată de Dumnezeu prin Sfinţii Părinţi pentru un scop bine determinat, tocmai la începutul intrării într-o viaţă nouă. | Continuare »

Finalul unei vorbiri a fratelui Traian Dorz de la o adunare – 29 decembrie 1985

(…) Trei săptămâni de praznic. Şi am vrut să ne aducem aminte despre o astfel de sărbătoare din Ierusalim, în care, [cum scrie] la Ioan, capitolul 7, versetul 37, Mântuitorul S-a ridicat în picioare şi a strigat.
E sfârşitul praznicului. Vă veţi duce fiecare dintre voi acasă. Cum mergeţi? Aţi aflat voi izvorul apelor vii? L-aţi aflat voi pe Iisus cel micuţ, născut într-o iesle şi venit, trimis de Dumnezeu, pentru mântuirea voastră, a tuturor şi a fiecăruia în parte? Cum vă întoarceţi voi de la acest praznic înapoi acasă?
S-a terminat Sărbătoarea Crăciunului. S-a terminat şi ultima săptămână din anul acesta. De fiecare dată, cu terminarea sărbătorilor Crăciunului, se termină şi anul. Şi ne întoarcem înapoi acasă cum s-au întors păstorii, cum s-au întors îngeraşii, cum s-au întors magii. Ducem noi oare înapoi pe Iisus cel viu, pe Iisus cel scump, pe Iisus cel drag aflat?
L-am aflat noi pe Iisus în aceste praznice, în care de la început, din prima noapte, ni s-a vestit: „Ni S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul”? L-am aflat noi? Am pornit noi să-L căutăm cu adevărat şi aievea? L-am aflat noi pe Iisus?
Poate să Se nască în ieslea Betleemului. Poate să Se nască în mii de inimi – şi S-a născut în mii de inimi –; dacă nu S-a născut în inima noastră, dacă noi înşine n-am primit naşterea Lui în sufletul nostru şi dacă nouă înşine nu ne-a adus bucuria acestei naşteri şi renaşteri, a acestei înnoiri duhovniceşti, pentru noi a venit Iisus în zadar.
Nu de mult am auzit o întâmplare. V-o spun; poate că ştiţi, poate că nu ştiţi. | Continuare »

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Popa Petru, Săucani – 1981

… Şi când a sosit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea (Gal 4, 4-5).

Cerul începe să se însenineze. Iadul se cutremură. Îngerii vin să aducă păstorilor vestea dulce a izbăvirii. Şarpele se duce la Irod şi vrea să înceapă lupta cu al doilea Adam, Care-l va zdrobi şi-l va birui. Vine la Irod – unealtă mai puternică decât Eva cea dintâi, biruită – cu gelozia, cu ura: „Vezi, Iroade, ce ai făcut! Împărăţia ta, scaunul tău, titlul tău sunt în mare primejdie! (Mincinosul nu zice: „împărăţia mea”, ci „a ta”). S-a născut un Împărat! Vezi unde şi cum, până nu-i târziu. Caută să lichidezi cu El”.

Iar Irod se dă îndată în mâna diavolului şi începe lupta împotriva lui Dumnezeu. Şi, folosind toate metodele, caută să lupte, să nimicească şi să-L biruie pe Dumnezeu, Care vine să salveze făptura căzută în lupta cu şarpele. În ura lui înverşunată, se foloseşte de puterea pe care o aveau soldaţii cu săbii, dar nu numai de atât. Se foloseşte de sinceritatea magilor, de la care află vremea Naşterii. Se foloseşte de oamenii legii şi ai religiei, pe care îi aduce şi de la care află locul unde era [profeţit] să Se nască noul Împărat. | Continuare »

Fr. Popa Petru (Săucani)

În Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Cu prilejul acestor sărbători pe care Dumnezeu ne-a învrednicit încă o dată să le mai trăim, am auzit mereu din sfintele Evanghelii că S-a născut Hristos. Şi mereu am auzit pe oameni spunând cu buzele lor acest cuvânt drag şi scump. Iar alţii răspundeau: „Adevărat”.
S-a citit mereu în adunările noastre, s-a citit mereu în casele Domnului Evanghelia aceasta cu Naşterea Domnului Iisus. El din veşnicie S-a gândit la noi. S-a gândit la voi. S-a gândit la fiecare. El, Prinţul cerului. El, Care n-a vrut să fie cerul fără oameni. El, Care n-a vrut să fie oamenii fără cer. El, Care a lucrat această făptură omenească cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, din pământ şi din cer. El a fost acela, Creatorul. Şi El n-a uitat de făptura aceasta de jos. De aceea a lăsat slava şi puterea acolo sus în cer, să vină iar pe pământul acesta, să ne ridice iar pe noi la starea din care eram căzuţi.
Binecuvântat să fie Dumnezeu, în Domnul nostru Iisus Hristos, pentru marea-I îndurare şi milă pe care a avut-o faţă de fiecare dintre noi. Dumnezeu, în dragostea Lui, S-a gândit să facă această lucrare mare de răscumpărare pentru sufletele noastre. Fiul a fost ascultător şi a spus: „Iată-Mă, trimite Mă!”.
Dar a mai fost nevoie de cineva. A mai trebuit cineva care să lucreze împreună cu Fiul venit din cer jos pe pământ. A trebuit căutată o fecioară. Printre mulţimile de fecioare de pe pământ, o fecioară curată ca cerul; o fecioară sfântă ca heruvimii. În braţele ei să vină Dumnezeu întrupat în fiinţă omenească. Şi s-a găsit această Fecioară. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Vălani – 4 iulie 1976

În Sfânta Evanghelie sunt multe locuri în care se vorbeşte despre nunţi. În Matei, capitolul 22, Mântuitorul spune pilda cu cei chemaţi la nuntă. Acolo, un tată vrednic a pregătit o nuntă mare fiului său. Şi a făcut un cort mare, mare şi i a chemat pe toţi cei care erau invitaţi, să vină la petrecerea aceasta. „Veniţi, a zis el; toate sunt gata!”
Şi a trimis pretutindeni chemători minunaţi, crainici, să-i cheme pe toţi, pe toţi. În primul rând, a trimis la cei mai apropiaţi. Dar au fost trei categorii de oameni care au refuzat chemarea la nuntă.
I – Unul a spus: „Mi-am cumpărat o pereche de boi şi trebuie să-i încerc. Iartă-mă, nu pot veni…”
II – Altul a spus: „Mi-am sădit o vie, iartă-mă, nu pot veni…”
III – Altul a spus: „Mi-am luat nevastă. Iartă-mă, te rog, nu pot să vin”.
Aceştia trei… aceste trei feluri de respingători ai chemării lui Dumnezeu erau trei categorii de oameni care, din trei motive, au refuzat să vină la nunta Mirelui Sfânt.
Era vorba despre unul care cumpăra…
Era vorba despre unul care îşi sădise o vie…
Era vorba despre altul, care se căsătorise…
Iată deci trei categorii de oameni şi trei motive: comerţul, producţia, distracţia.
Sau: boii, via, nevasta.
Aceste trei motive, aceste trei piedici l-au oprit pe om să asculte chemarea lui Dumnezeu. | Continuare »

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz

… Lucrătorii, cei cu talanţii, cu unul, cu doi şi cu cinci, sunt fraţii din adunare. Aceştia urmează după surorile noastre. Nici acolo nu-i vorba de oameni străini şi de neascultători, ci de fraţii din adunare. Că toţi au primit câte un talant de la Dumnezeu, dar unii l-au pus în lucru pentru Domnul, alţii au lenevit pentru Domnul. În ziua aceea, cei doi vor lua cea de-a dreapta şi cea de-a stânga parte. Cei care au făcut faptele bune şi roadele bune vor merge de-a dreapta şi ceilalţi de-a stânga. Nu cei necredincioşi vor fi acolo! Cei credincioşi, care au auzit cuvântul din Pilda aceasta cu semănătura, vor fi cele trei categorii. Şi cei uşuratici, şi cei fricoşi, şi cei îmbuibaţi vor fi de-a stânga. La dreapta vor fi numai cei care, cu inimă bună şi curată, au adus roade pentru Dumnezeu.
Acuma este vremea să ne întrebăm fiecare dintre noi, ascultând şi cercetând acest Cuvânt al lui Dumnezeu în adunarea noastră, să ne cercetăm fiecare dintre noi: în care parte dintre ascultătorii Cuvântului lui Dumnezeu suntem? | Continuare »

… Moartea nu-i un sfârşit de drum. Moartea este numai un prag peste care trecem în altă existenţă. Nu există moarte, în înţelesul de nimicire! „Nimic nu se pierde”, spune şi învăţătura, şi ştiinţa omenească, „totul numai se transformă.” Nici noi nu ne pierdem. Ne transformăm numai. Din existenţa asta, prin moarte, trecem în cealaltă existenţă, în care ne continuăm felul de viaţă pe care l-am început şi pe care l-am iubit şi l-am dorit de-aici. Dorim după Dumnezeu, intrăm în condiţiile mântuirii prin naşterea din nou – vom continua viaţa veşnică dincolo, spre slava şi-n mărirea făgăduite de Dumnezeu.
Toate pildele Sfintelor Evanghelii vorbesc (…) şi-n pilda celor cu talanţii, pe care o cunoaştem cu toţii, ce frumos ne vorbesc despre aceste lucruri cuvintele Mântuitorului când spun că celui care avea zece talanţi nu numai că i s-a dat şi talantul celui ce avea un singur talant, dar care nu lucrase cu el, ci şi cârmuirea a zece cetăţi, care era nespus mai mult decât zece talanţi.
Ce ne spune aici Cuvântul lui Dumnezeu? Că fiecare, venind în lume, am primit un dar, asta o ştim. Că va veni odată Stăpânul şi că ne va cere socoteală fiecăruia dintre noi ce am făcut cu darul şi cu talantul primit, şi asta o ştim. Dar ce înseamnă oare: „celui ce are i se va mai da şi va avea de prisos, şi de la cel ce nu are se va lua chiar şi ceea ce i se pare că are”? Căci Cuvântul lui Dumnezeu are însemnătate şi înţeles. Ce înseamnă aceasta? Ce înseamnă: „luaţi talantul acestuia şi daţi-l celui ce are zece. Pentru că vă spun! Celui ce are i se va mai da şi va avea de prisos.”? Există Ziua Judecăţii despre care ştim. Că vom merge în faţa Lui, ştim fiecare. Şi că vom primi fiecare din Mâna Lui, pentru tot ce am făcut, o răsplată dreaptă. Dar în lumea aceasta, şi cei care nu se vor mântui, şi cei care n-au naşterea din nou, şi cei care n-au dreptul să intre în Împărăţia lui Dumnezeu, şi cei care nu vor intra şi nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu, au şi ei fapte bune. Şi oamenii care nu se mântuiesc fac fapte bune pe pământ. Scrie Cuvântul lui Dumnezeu că în ziua aceea va fi răsplătit şi cine-a dat un pahar cu apă în Numele Lui. Ce se va întâmpla cu răsplata faptelor bune ale celor care vor fi nemântuiţi şi se vor pierde? Iată ce se va întâmpla: de la cel ce nu are mântuirea, şi ceea ce i se pare că are, adică plata pentru faptele bune pe care le-a făcut el pe pământ, şi aia i se va lua şi se va da celui care a avut mai multă râvnă, mai multă dragoste şi osteneală pentru Stăpânul Său. | Continuare »

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare – începutul anilor ’80

(…) Samariteanul milostiv să ne îmbrace din nou, să ne ridice şi să ne înalţe iarăşi spre starea din care am căzut, spre Ierusalim. Aceasta n-o poate face decât acel care se ridică. El, Care S-a ridicat, şi ai Lui, care se suie spre Ierusalim. Numai acei oameni binecuvântaţi de Dumnezeu care caută şi se silesc să păşească pe urmele Domnului spre starea tot mai înaltă, tot mai sfântă, tot mai după voia lui Dumnezeu, prin credinţă, prin rugăciune, prin înfrânare, prin sfinţenie, prin toate roadele Duhului, numai aceia îi pot ajuta pe cei căzuţi în mijlocul păcatelor; pe cei dezbrăcaţi de haina neprihănirii, pe cei care sunt doborâţi şi zdrobiţi de toţi tâlharii aceştia de păcate: de răutate, de vicleşug, de mânie, de pizmă, de lăcomie, de beţie, de tot ceea ce este tâlhar-păcat, de tot ceea ce este ucigaş de suflete, de tot ce este nefericit şi de tot ce este nenorocit pentru fiecare dintre noi.
De aceea, binecuvântăm pe Domnul totdeauna, că El a avut cea mai mare milă de noi, căci a venit şi ne-a ridicat din starea cea rea în care zăcusem. Şi-i binecuvântăm, pentru dragostea lui Dumnezeu, pe acei fraţi ai noştri lucrătorii Lui binecuvântaţi, care ne vestesc şi ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu şi care, prin acest sfânt Cuvânt al Său, ridicându-se ei înşişi tot mai înalt spre starea de curăţie, ne ajută şi pe noi, să ne ridicăm şi noi din locul unde am fost căzuţi şi am zăcut în păcate şi în stricăciune. | Continuare »

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz

… Tot ce au spus buzele Lui sfinte a fost numai adevăr. Buzele noastre mai şi mint uneori; mai spunem lucruri pe care nu le credem sau care nu sunt adevărate. Dar buzele Lui n-au spus decât ceea ce era adevărat. Şi de aceea a zis El: „Cerul şi pământul poate să treacă şi vor şi trece; dar cuvintele Mele nu vor trece”. Pentru că tot ce-a spus El este adevărat.
Aşa că, dacă a spus El: „Când doi sau trei vă veţi aduna, când douăzeci sau treizeci veţi fi adunaţi, când două sau trei sute veţi fi adunaţi, când două sau trei mii veţi fi împreună, Eu voi fi în mijlocul vostru, pentru că voi vă adunaţi în numele Meu”. El este aici. Să ştiţi şi să credeţi: Hristos este aici, în mijlocul nostru. Şi nu numai El, ci mii de duhuri slujitoare binecuvântate sunt. Şi nu numai duhuri bune; sunt şi mii de duhuri rele. Oriunde se adună credincioşii Domnului, acolo-i însoţesc îngerii Domnului, pentru că este scris: „El va porunci îngerilor Săi să te însoţească în toate căile tale”. Mai ales când mergi pe căile lui Dumnezeu, câţi îngeri ai Domnului te însoţesc! De-atâtea ori s-au pus piedici în calea noastră spre adunare, în calea noastră spre fraţi, în calea noastră spre biserică, în calea noastră spre facerea binelui. Cine a înlăturat piedicile? Cine a înlăturat vrăjmaşii? Cine a înlăturat accidentele şi nenorocirile din calea noastră? Acei îngeri binecuvântaţi cărora Domnul le-a poruncit să ne însoţească în toate căile noastre. Ei, acei care ne-au însoţit pe fiecare în calea noastră spre adunare sunt aici lângă noi.
O veche carte sfântă scrie: „Cel puţin doi îngeri însoţeşte totdeauna pe orice suflet care merge la auzirea Cuvântul lui Dumnezeu. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de revelion 1986, de la Sibiu

… Citiţi numai Evanghelia, să vedeţi cum dormea bogatul nemilostiv la uşa căruia era săracul Lazăr. Se desfăta în fiecare zi, mânca, se îmbăta şi se culca, până în clipa când l-a trezit moartea şi l-a aruncat direct în flăcările focului veşnic. Acolo s-a trezit. Şi-a ridicat privirile şi a-nceput să se roage – el, care nu învăţase să se roage, că nici părinţii lui nu-l învăţaseră rugăciuni. Nimeni nu-l învăţase pe el să se roage. Şi a crezut: „A… ce nevoie am eu de rugăciune? Aici e raiul, aici e iadul! Am ce să mănânc, am ce să beau, mă desfătez… nu-mi pasă mai departe. Asta este viaţa! Nu există altă viaţă”, a zis el; până-n clipa când l-a trezit moartea din această nebunie.
Şi spune: „A murit bogatul”… că moare şi bogatul odată. Cât de bogat să fie, odată moare. Cât de bine aşezat undeva să fie un om nepăsător de Dumnezeu şi îngâmfat, odată moare şi el. Şi s-a trezit atunci în focul veşnic şi şi-a ridicat ochii, şi a văzut că este viaţa în care el n-a crezut; a văzut că este raiul în care el nu crezuse. El crezuse viaţa lui de pe pământ, această înşelătoare, mizerabilă şi murdară viaţă, scurtă şi trecătoare… crezuse că asta-i raiul. Şi privea pe Lazăr cel sărac şi plin de bube de la uşa lui şi-a zis: „Asta-i: al meu e raiul, al lui este iadul. El e rânduit să fie în iad, eu, să fiu în rai totdeauna”. Ce vis nebunesc şi înşelător era şi ce somn era ăla în care dormea el!
Zice: „A murit săracul”… Moare odată şi săracul. Se sfârşeşte odată şi necazul celui care ştie numai suferinţă pe pământ. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la botezul de la Avram Iancu (Bihor) – noiembrie 1981

… În Evanghelia de astăzi se vorbeşte despre mântuirea unei fetiţe. Se vorbeşte despre un tată care s-a dus la Domnul şi L-a rugat pentru copilă. Câte mame, câţi taţi se mai duc azi la Domnul ca să se roage pentru copiii lor ca să vină Domnul să-i vindece, ca să nu moară şi ca să nu se piardă?
Copiii noştri, ai celor mai mulţi, merg la osândă, merg la păcat, merg la iad. Că balul şi păcatul, şi distracţiile lumeşti, şi felul deşert de vieţuire în care se trăieşte cu grămada – şi acum şi alte dăţi – sunt drumul sigur spre iad şi spre osândă.
Care tată se duce cu lacrimi la Domnul, să strige şi să-L roage pentru copilul său?
Care mamă, alarmată şi îngrozită de pierderea copilului său, strigă către Domnul: „Doamne, nu-l lăsa să moară!”?
Mai vorbeam şi astăzi şi am mai vorbit şi în alte dăţi… Mama se duce la biserică, se duce la adunare, dar înainte îşi pregăteşte fiica şi o trimite la joc, la bal… O trimite la păcat, o trimite la pierzare, o trimite la foc, o trimite la moarte, o trimite la iad… Gândiţi-vă ce faceţi şi ce răspundere aveţi înaintea lui Dumnezeu pentru copii. Unde ne sunt copiii noştri? Unde sunt fiii noştri? De ce în adunările noastre sunt numai bătrâni? De ce de cele mai multe ori la biserică merg numai bătrâni? Unde sunt ceilalţi?
Vine Domnul. Cuvântul Său este adevărat. Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi şi va despărţi pe fiii oamenilor cum desparte păstorul oile de capre. Şi va zice celor de la stânga: „Duceţi-vă, blestemaţilor…”; dar le va zice şi celor de-a dreapta: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui meu!”…
Dacă între cei de-a dreapta va fi mama sau tata… iar între cei de-a stânga vor fi copiii… ce mântuire va fi aceea pentru mama sau pentru tatăl care se mântuieşte pe el şi caută mântuirea lui, dar nu caută mântuirea copilului şi nu plânge şi nu-l roagă şi nu-i sărută picioarele, numai să-l aducă la Dumnezeu şi să nu-şi piardă sufletul şi să nu-l arunce în focul veşnic?
Un tată vine astăzi la Iisus!… | Continuare »

Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Săucani – octombrie 1981

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Despre Sfânta Evanghelie de astăzi s-a amintit mereu şi e bine să ne amintim totdeauna despre Cuvântul Domnului şi despre faptele Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că tot ce s-a scris acolo pe paginile Sfântului Cuvânt ne priveşte pe fiecare dintre noi şi este istoria fiecăruia dintre noi.
Începutul Evangheliei de astăzi nu-i în Luca la versetul 26 din capitolul 8, ci-i la versetul 22, unde se spune că Mântuitorul i-a silit pe ucenicii Săi să se suie în corabie şi să treacă marea de partea cealaltă… Acolo unde îi aştepta un bolnav.
Cât de mare este dragostea lui Dumnezeu faţă de toţi cei care suferă! Nimeni nu se mai gândea şi la acest nenorocit de la care toţi se întorceau cu groază şi pe care toţi îl uitaseră, părăsindu-l pentru totdeauna. Nici o speranţă nu mai era pentru el. Toţi îşi întorceau feţele cu groază şi se depărtau de la acest om, de acest suflet nenorocit.
Numai Domnul se gândea la el. Domnul nu-l uitase. Din dragoste pentru el, a părăsit ţărmul şi ucenicii, şi prietenii, şi pe toţi cei care Îl înconjuraseră cu dragoste şi a înfruntat furtuna şi valurile apelor, şi primejdia morţii… ca să treacă dincolo, pe ţărmul gadarenilor, unde aştepta acest nenorocit care dorea şi care suspina, şi care suferea aşteptând mântuirea Lui.
Dragii mei fraţi şi surori! În istoria acestui om nenorocit eram fiecare dintre noi. Şi noi am fost robii atâtor duhuri străine şi depărtate de Dumnezeu, şi potrivnice lui Dumnezeu. Şi atâtea fapte rele câte făcea acel nenorocit suflet am făcut mulţi dintre noi, câtă vreme eram stăpâniţi de toate valurile şi ispitele, şi patimile, şi duhurile potrivnice Voii lui Dumnezeu. Atât de mulţi dintre noi îşi pot aminti despre anii vieţii lor cei atât de străini şi depărtaţi, în câte lucruri şi locuri nefericite i-a dus păcatul şi câte fapte urâte şi nevrednice sau vrednice de pierzare i-a făcut duhul străin care-i stăpânea să facă – toate împotriva Voii lui Dumnezeu. | Continuare »

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare – înainte de 1983

… Dumnezeu ne mai păstrează un viitor fericit. Vine vremea unui mare har! Peste lumea întreagă, Dumnezeu va aduce, cât mai curând, o vreme de larga libertate şi pace. Tot ce pare acum nori ameninţători, Dumnezeu îi va spulbera.

De ce suntem slabi? De ce n-avem putere şi n-avem curaj să-L mărturisim pe Domnul? De ce nu avem putere să postim o zi, să ţinem o zi de jertfă şi de rugăciune fără să ne certăm, fără să ne enervăm, fără să fim nemulţumiţi, fără să cârtim, cu o inimă plină de pace şi de linişte? De ce? Pentru că lipseşte din viaţa noastră pecetea pe inima noastră, care să fie Hristos. Lipseşte meditaţia asupra Cuvântului, lipseşte rugăciunea, lipseşte împărtăşirea cu El, chiar şi prin Sfintele Taine, care sunt Trupul şi Sângele Său. Pentru că El ne-a lăsat acestea ca o dovadă de părtăşie cu El şi ca un mijloc de întărire şi de sfinţire a vieţii noastre.

De ce nu avem putere să-i iubim pe vrăjmaşii noştri? De ce n-avem putere să-l primim cu bucurie pe un cerşetor care ne vine? Şi de fiecare dată, chiar dacă nu ne exprimăm, ne simţim nemulţumiţi: „Iară vine… şi iar să-i dau…”. Şi găsim o mie de motive să cârtim şi să nu-i dăm. De ce n-avem putere să iubim pe fraţi? De ce n-avem putere să ne facem timp să mergem la adunare? De ce nu avem timp să cercetăm un bolnav? De ce nu avem timp să-l ajutăm pe un lipsit? De ce nouă nu ne ajung nici banii, nici timpul, nici puterea pentru nimic? Ci totul, numai pentru noi… Şi nu zic că nu trebuie. Dar aşa cum trebuiesc aceste lucruri, tot aşa nu trebuiesc lăsate nici celelalte. Şi împlinindu-le pe acestea, să nu le lăsăm neîmplinite nici pe celelalte, pentru că toate sunt poruncile lui Dumnezeu şi de împlinirea celorlalte este condiţionată reuşita noastră în acestea. | Continuare »

Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş) de la biserica din Poienile Izei, cu ocazia nunţii din 28 septembrie 1980

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic. Dar la cuvântul Tău vom arunca mrejele.” (Din Sfânta Evanghelie de astăzi)

Iubiţii mei!
Când vă văd însetaţi după Cuvântul lui Dumnezeu şi când văd că Hristos coboară peste noi, aş dori să nu vă îndreptaţi privirile spre noi. Suntem doar nişte vase de lut şi noi, de care Se foloseşte Hristos. Ridicaţi-vă privirile spre Hristos, Care este în mijlocul nostru, ca să puteţi înţelege ce vrea să ne spună şi ce are de gând să facă cu noi.
Iubiţii mei, Dumnezeu ne-a dăruit în ziua aceasta harul acesta. Vor fi martori şi morţii din morminte [împotriva] tuturor celor ce nu vor şti preţui prezenţa lui Dumnezeu astăzi aci [peste] mulţimea adunată să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.
Iubiţii mei, Dumnezeu ne-a ales şi pe noi şi ne-a făcut pescari de oameni. De atunci, de mult, de când, căzuţi şi prăbuşiţi la picioarele Crucii, când Hristos a venit şi în casa noastră, am zis: „Doamne, ieşi de la noi, că suntem oameni păcătoşi”. Atunci când cu sinceritate am mărturisit: „Doamne, sunt un păcătos! Sunt cel mai păcătos om de pe pământ! Primeşte-mă…”, atunci Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, ne-a dat cel mai mare drept, prin credinţă şi prin puterea harului Său, de a ne numi şi de-a ne face copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din carne, nici din firea vreunui om, ci din Dumnezeu. Şi de-atunci ne-a spus: „Duceţi-vă şi voi, de-acum sunteţi pescari de oameni”. | Continuare »

… Scrie Sfântul Evanghelist Ioan că, precum a fost înălţat şarpele în pustie de către Moise, după porunca lui Dumnezeu, în momentul cel mai greu din viaţa poporului, în momentul de criză, în momentul culminant de suferinţă şi de primejdie, aşa a fost înălţată Crucea lui Iisus Hristos, Jertfa Lui, întrunind în ea şi garantând prin ea şi prin credinţa în ea izbăvirea tuturor, aşa cum [era] crucea ridicată de Moise. (Pentru că o cruce a fost, nu o prăjină, lemnul pe care a înălţat Moise şarpele. Nu se poate atârna un şarpe pe o prăjină. A fost o cruce aceea pe care a înălţat-o Moise. Numai pe un lemn în formă de cruce poate sta spânzurat un şarpe.) Deci, cea dintâi cruce a făcut-o Moise, a cioplit-o Moise, omul lui Dumnezeu, care a scris porunca: „Să nu vă faceţi chip cioplit”. Pentru ca să arate că semnul Crucii nu este un chip cioplit, ci este un semn tainic, simbolizând Jertfa şi Răscumpărarea Sângelui lui Hristos.
Cea dintâi cruce a fost făcută de Moise, după ce a adus Legea. Pentru că în acest semn a pus Dumnezeu răscumpărarea, preţul mântuirii noastre. Şi de aceea s-au îndreptat – şi din Vechiul, şi din Noul Testament – privirile noastre, prin Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, către acest semn tainic şi sfânt care este Crucea şi Jertfa Mântuitorului.
După cum toate noţiunile abstracte au forma lor concretă, după cum sufletul nostru are forma lui în trupul nostru, are lăcaşul lui în trupul nostru, tot aşa înţelesul cel tainic al Crucii şi Jertfei Mântuitorului stă în semnul cel văzut, închipuit prin aceste două dimensiuni: verticala, care înseamnă legătura noastră cu Dumnezeu, şi orizontala, care înseamnă legătura noastră cu noi. | Continuare »

Vorbirea fratelui Visarion Ţuţu la nunta de la Malu Alb – 4 septembrie 1982

Slăvit să fie Domnul!
Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 21, începând cu versetul 33, spune aşa:
„Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară. Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri ca să ia partea lui de rod. Vierii au pus mâna pe robii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi. Şi vierii i-au primit la fel. La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: «Vor primi cu cinste pe fiul meu!».Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: «Iată moştenitorul! Veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui». Şi au pus mâna pe el, l‑au scos afară din vie şi l-au omorât.“ […]

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Corinteni, în ultimul capitol, încheie cu urări de sănătate şi spune: „Fiţi tari… întăriţi-vă”.
Iubiţii noştri, foarte multe dintre lucrările pe care Dumnezeu le-a rânduit pe pământ ca să le facă prin oamenii Săi au fost foarte greu de înţeles, pentru că aşa spune Cuvântul: „Lucrurile duhovniceşti trebuie judecate duhovniceşte”.
Şi apoi, dacă în firea noastră, în felul nostru de a fi, noi am ajuns să lucrăm, să lăsăm lucrurile duhovniceşti aşa cum sunt ele; poate ar fi bine să le lăsăm undeva deoparte. Ceea ce ne depăşeşte şi ceea ce nu putem noi să înţelegem cu gândirea şi cu înţelegerea noastră, mai bine să tăcem; şi să lăsăm lucrurile să-şi urmeze cursul lor, pentru că, la vremea lor, la vremea hotărâtă de Domnul, dacă am rămas cu inima curată, Dumnezeu atunci ni le va arăta fiecăruia dintre noi şi ne va spune: „Vedeţi? Atunci voi nu le-aţi înţeles, dar acum voi le înţelegeţi…”. | Continuare »

Vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Ceişoara – duminică, 30 iunie 1974

„… Iisus le-a zis: «Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi nici¬odată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că M-aţi şi văzut şi tot nu credeţi. Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară: căci M-am pogorât din Cer să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din ceea ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (In 6, 16-40).Fraţilor şi surorilor! În Evanghelia aceasta este vorba de înmulţirea pâinilor, când Domnul Iisus – Fiul lui Dumnezeu – apăruse pe pământul acesta şi făcea tămăduiri, semne şi minuni. Din toate părţile veneau gloatele cu bolnavi pe braţe, pe tărgi, pe spate – ca să-i aducă la Marele nostru Mântuitor, ca să le dea tămăduire trupească. Cu prilejul acesta, cum arată Cuvântul lui Dumnezeu în capitolul acesta, dincolo de Marea Tiberiadei, unde Mântuitor Şi-a găsit un loc de poposire duhovnicească, voia să stea liniştit cu ucenicii Lui, ca să le dea sfaturile trebuitoare mântuirii, în vederea zilei de mâine, când vor trebui să ducă Cuvântul lui Dumnezeu mai departe. Dar n-a avut nici acolo linişte, căci gloata care Îl căuta şi vestea despre minunile şi despre învăţăturile pe care le dădea El Îl căuta pretutindeni. Îl căutau gloatele de bolnavi, Îl căutau oamenii trudiţi şi apăsaţi de povara păcatului pretutindeni, ca să le dea tămăduire. | Continuare »