Să luăm aminte că Evanghelia aceasta se petrece şi azi. Beteşug de lepră este şi astăzi şi oameni leproşi sunt şi astăzi destui. Deosebirea e numai atât că oamenii de azi nu poartă boala leprei în oasele lor, ci în sufletul lor. Lepra era o boală cumplită, ce ataca mai întâi pielea cu răni şi bube rele. Intra apoi în oase şi le strâmba, făcând din om un schelet, un mort viu care umbla rătăcitor până ce moartea îl băga în pământ. Aşa-i, iubite cititorule, şi păcatul. O lepră, o boală cumplită ce cuprinde tot mai mult şi mai mult sufletul, până când îl strică şi îl omoară de tot. Şi păcătosul este un mort viu (Efes. 2, 1). O, dacă ni s-ar da nouă putinţă să vedem sufletele oamenilor de azi în chip văzut, ne-am îngrozi de neghiobiile şi sluţeniile sufletelor atacate de lepra păcatului.
Lepra era o boală molipsitoare, şi cei cuprinşi de ea erau scoşi afară dintre ceilalţi oameni. Şi păcatul este o astfel de boală molipsitoare de care tot creştinul trebuie să se ferească. Sunt însă atâţia creştini care se duc duminicile şi serile unde se vorbesc tot felul de vorbe porcoase; şi sunt atâţia părinţi care îşi lasă copiii, nopţile, de se umplu de lepră, de boală sufletească.
Cei zece leproşi s-au tămăduit după ce s-au întâlnit cu Iisus şi cu lacrimi s-au rugat Lui: „Iisuse Doamne, ai milă de noi!“ Tot aşa se poate curăţi şi un creştin de lepra păcatului. Întâi trebuie să simţi lepra păcatului ce ţi a cuprins sufletul cu rană de moarte şi apoi, cu sufletul rănit, să cazi în faţa Mântuitorului, cu lacrimi, strigând: „Iisuse Mântuitorule, ai milă de mine şi mă scapă din pieire sufletească!“. | Continuare »
Voi, cei ce-aţi fost adânc legaţi
şi Dumnezeu v-a dat scăpare,
voi pân’ la moarte-I datoraţi
recunoştinţa cea mai mare!
O, nu uitaţi, o, nu uitaţi
ce I-aţi promis, ce-I datoraţi,
pliniţi al vostru legământ
căci Dumnezeu e Sfânt, Sfânt, Sfânt!
Voi, cei ce L-aţi chemat la greu,
iar El v-a scos din suferinţă,
voi până-n veci lui Dumnezeu
Îi datoraţi recunoştinţă!
Îi datoraţi să-L preamăriţi
pentru-ndurările-I slăvite,
să-L lăudaţi şi să-I vestiţi
minunile de voi trăite.
Îi datoraţi, trăind frumos,
să fiţi urmaşilor lumină,
să aibă şi ei în Hristos
pe veci încredere deplină.
O, nu uitaţi ce v-aţi legat
când El v-a scos din strâmtorare,
– El Şi-a-mplinit Cuvântul dat,
dar cum vi-l împliniţi voi, oare?
Traian Dorz, din CÂNTAREA ANILOR
Să ştii mulţumi lui Dumnezeu. Să nu uiţi niciodată că actul de mulţumire este unul din scopul rugăciunii. Rugăciunea este înălţarea sufletului spre Dumnezeu, pentru a-L adora, a-I mulţimi… Câţi Îi mulţumesc lui Dumnezeu? Şi eu, poate aşa de zelos când e vorba de a primi, nu uit oare prea des să mulţumesc? Şi dacă o fac, nu cumva o fac numai aşa în treacăt, în grabă, harnic în a cere altceva, nemaigândindu-mă la binefacerea primită? (…)
Să dau recunoştinţei mele mai multă vlagă.
Să opresc cugetul meu de a fugi pe alte meleaguri atunci când stau cu Domnul de vorbă.
Un bun creştin trebuie să-şi facă din rugăciune nu numai cerere, ci şi mulţumire pentru binefacerile dinainte.
Să ştiu mulţumi de-aproapelui care mi-a făcut bine. Să-i mulţumesc cel puţin aceluia, dacă n-am, ca sfinţii, virtutea de a mulţumi celor care mi-au făcut nedreptate.
Cât de puţini sunt cei care mulţumesc fraţilor lor… Recunoştinţa este o virtute centrifugă. Ea presupune că omul încetează cel puţin o clipă de a se preocupa de sine, pentru a cugeta la de-aproapele, la prevenirile şi la bunătatea acestuia. Omul este aşa de îngust la suflet, încât primirea unei binefaceri îi este uneori un motiv de a-l uita pe binefăcătorul său. Crud faliment al inimii omeneşti!
Să ne dăm silinţa să învăţăm a mulţumi.
Ioan MARINI, «Viaţa Creştină» nr. 3 / 15 ian. 1939, p. 1
Traian DORZ, din vol. Cântări Îndepărtate
Părinte-Atotputernic, din cerul Tău Preasfânt,
îndură-Te, priveşte cu milă spre pământ,
vezi câtă suferinţă şi câte chinuri iar
frământă bieţii oameni şi-i zbuciumă amar!
Vezi câtă ură zace în sufletul hain,
şi apără-l pe Abel de ura lui Cain!
Vezi cât e neadevărul în fiecare glas
şi apără-Ţi dreptatea şi cinstea pas cu pas.
Vezi câtă necredinţă în inimi s-a-ncuibat
şi apără-i pe-aceia cu sufletul curat,
vezi câtă-i fărdelegea ce-n suflete s-a pus
şi apără iubirea,
o, Tată Sfânt de Sus!
Şi apără-ne, Doamne, de tot ce-i rău, pe noi,
căci ne rugăm spre Tine din sute de nevoi!
Îndură-Te, Părinte, de cei ce-n greu se frâng,
căci numai Tu ştii singur de câte veacuri plâng,
îndură-Te de-aceia zdrobiţi de crucea grea,
măreşte-le puterea sau crucea lor o ia.
Îndură-Te cu milă de cei nemângâiaţi,
prea îndelung, Părinte, Tu nu-i lăsa-ncercaţi.
Coboară-n al lor suflet, oricând Te vor chema,
răbdarea liniştită şi până-i vei scăpa. | Continuare »
Glasul Domnului peste ape strigă grăind: „Veniţi de luaţi toţi Duhul Înţelepciunii, Duhul temerii de Dumnezeu”
În şcoala cu învăţăturile despre Duhul Sfânt, spuneam că în Biblie sunt trei simboluri principale ale lucrării Duhului Sfânt: vântul, focul şi apa. Cu „şcoala” noastră am ajuns la focul cel ceresc, după care vom trece la simbolul „apei”.
Acum, de praznicul Botezului, vom spune ceva pe scurt despre simbolul „apei” care s-a arătat în acest praznic.
Duhul Sfânt şi lucrarea lui este „apa cea vie” despre care vorbesc Scripturile. Iar apa aceasta ne-a adus-o tot scumpul nostru Mântuitor. „Iar în ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, stătut-a Iisus în mijloc şi a strigat: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura». Spunea cuvintele aceste despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El, căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Iisus nu fusese încă proslăvit” (In 7, 37-39).
Iată, şi aici întâlnim jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor.
„Apele cele vii”, darurile Duhului Sfânt, au început a curge în lume în clipa când pe crucea Golgotei a început a curge sângele Domnului, sângele mântuirii noastre.
„O apă văzut-am curgând din lăcaşul Domnului. Un om mi-a zis: «Treci apa». Şi am intrat în apă şi apa la început ajungea până la glezne, apoi până la genunchi şi pe urmă s-a făcut râu mare până la brâu. Şi omul mi-a zis: «Aceasta este apa iertării şi această apă va intra în marea moartă şi, vărsându-se în mare, apele ei se vor vindeca… | Continuare »
Poezii în lectura autorului
Vorbirea fratelui Tăchiță Gheorghiță, Ivești, Galați, în Noaptea de Anul Nou, la 100 de ani de la întemeierea Oastei Domnului
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!
Slavit să fie Domnul!
Noaptea aceasta este o noapte de bilanț, de trecere, de verificare, de control, de cercetare, cum spune Sfântul Pavel: „Cercetați-vă pe voi înșivă dacă sunteți în credință sau nu“
Și mă gândesc… (am mai spus cuvântul asta pe care vreau să îl spun acuma). Mă gândesc la mine: ce bun e Dumnezeu, ce bun e Dumnezeu, ce desăvârșit este Domnul Iisus Hristos, în felul lui părintesc. El știe, fraților și surorilor, toate slăbiciunile noastre, El știe toate greșelile noastre și abaterile noastre și neascultările noastre. Dar în bunătatea Lui, nu ni le arată unii altora. Ce ne-am face, ce m-aș face eu să spună Dumnezeu la toți greșala mea? Ce rușine, ce înjosire, ce umilință… Nu știu ce s-ar întâmpla!
De aceea El, în grija Lui, păstrează și nu spune nimnui ce-a făcut fratele azi, sau sora, băiatul, fata, mama, bărbatul – nu spune. Am considerat că cea mai desăvârsită bunătate a Domnului Iisus Hristos este aceasta.
În seara asta, fraților și surorilor, când am văzut că s-a umplut casa noastră de suflete, așa m-am bucurat… cum știe Domnul. Dar această grădină cere lucrători, fraților. Acest răsad, acest grâu copt cere lucrători și în seara asta, cum am spus, cu trecerea de la un an la celălalt, se cere din partea noastră să fim sinceri, smeriți și drepți în lucrul nostru.
Iată deschidem Cuvântul Domnului și citim. Începem din Evanghelia de la Ioan și ne vom duce puțin și în Galateni: „Voi sunteți prietenii mei“ – aici se adresează Sfinților Apostoli atunci, iar după aceea tuturor credincioșilor, robii lui – „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu (Ioan 15, 14-16). | Continuare »
