De-atâţia ani

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

hristos-icoana usaDe-atâţia ani stă Domnul tău
în pragul casei tale,
iar tu-L respingi şi-alungi mereu
cu multele-ţi greşale!

Aşteaptă Haru-n uşa ta,
iertarea Lui să-ţi deie,
tu nu-L primeşti, Îl laşi aşa
de-atâţia ani să steie.

Ţi-aşteaptă fericirea-n prag
să-ţi umple viaţa-ntreagă,
tu, gol şi trist, suspini pribeag,
păcatul greu te leagă!

Iertarea stă şi pacea vrea
în viaţa ta să vină
să-ţi umple-ntreagă viaţa ta
cu cântec şi lumină.

Dar tu te împietreşti mereu –
ah, nu ţi-e teamă oare
că s-o sfârşi şi harul Său
şi lunga Lui răbdare?

C-aceasta, poate-n uşa ta
e ultima-I bătaie,
şi că apoi va mai urma
doar veşnica văpaie? | Continuare »

LUMINĂ!

Lumină ce mi-ai înnoit
privirea fericită
când inimii i-ai răsărit
răscrucea strălucită,

Lumină ce mi-ai sărutat
fiinţa mea întreagă
învăluindu-mi-o curat
pe calea cea mai dragă,

Lumină ce mi-ai nimicit
gheţarii vieţii mele
şi lacrimile mi-ai sfinţit
unindu-te cu ele,

Lumină care mi-ai atins
a harfei corzi curate
şi către ceruri mi-ai întins
aripi nemăsurate,

Lumină ce te nalţi slăvit
pe cerul vieţii mele
de mii de ori mai strălucit
ca sori şi luni, şi stele,

Lumină, sufletu-mi întreg
ca jertfă ţi se-nchină,
desăvârşirea s-o-nţeleg
pătrunde-mă deplină,

Căci te ador, ador, cobori
pe totdeauna-n mine,
purificat să mă-nfăşori
nemărginit, în tine!

Traian Dorz, Cântări de drum

Cel ce şi-a văzut păcatele, mai numeroase decât nisipul mării, acela este mai mare decât cel care a văzut îngerii

Ieromonah Serghie Rabko, Este posibila mantuirea in secolul al XXI-lea?, Editura Sophia, 2010

inceputul propovaduirii“Pocăiţi-vă! Este prima poruncă pe care o întâlnim în Evanghelie. Sfântul Ioan Botezătorul a propovăduit în pustie şi a botezat oamenii cu botezul pocăinţei: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 3,2). Cu aceste cuvinte Mântuitorul a început să predice pentru că nu poate Domnul să Se arate sufletului, dacă el nu s-a căit sincer şi curat de toate păcatele sale şi nu s-a curăţit de ele. Omul a căzut. Din cauza păcatului, el s-a îndepărtat de Dumnezeu. Pentru a putea reveni la El, trebuie să se căiască, aceasta fiind singura cale de reîntoarcere.
Ce este pocăinţa? Adesea auzim şi vorbim despre ea, dar nimeni nu înţelege semnificaţia ei reală. Se întâmplă aceasta, pentru că suntem contaminaţi de păreri personale şi ne orientăm mai mult după legi omeneşti decât după poruncile lui Dumnezeu.
Majoritatea dintre noi se consideră creştini şi persoa­ne cucernice. Adesea ne îndreptăţim că nu am ucis pe nimeni, nu am furat, iar faptul că păcătuim îl credem scu­zabil, pentru că toată lumea greşeşte. Astfel, considerăm că nu avem motive să ne căim, că pocăinţa nu ne foloseşte la nimic. Cugetăm astfel, pentru că nu cunoaştem Evanghelia, nu înţelegem în ce constă creştinismul şi pocăinţa. De cele mai multe ori învăţăm din propriile greşeli şi pentru că, în urma păcatelor, urmează necazurile, atunci ele ne sunt unicii dascăli. Într-adevăr, prin necazurile suferite înţelegem, în cele din urmă, cât de eronat trăim.
Cuviosul Simeon Noul Teolog a spus: „La împlinirea poruncilor evanghelice vedem cât suntem de neputincioşi“. De aceea, numai în asemenea condiţii vom vedea şi vom înţelege realmente că suntem păcătoşi. Dacă nu ne recunoaştem starea de păcat, atunci nu trăim conform Evangheliei. | Continuare »

CEI CE-AU MĂRTURISIT

Traian Dorz,  CÂNTAREA ÎNVIERII

DeisisCei ce-au mărturisit pe Mielul
şi-au fost junghiaţi ca nişte miei,
fiind mutaţi la Domnu-n slavă
cu El în ceruri sunt şi ei.

Fie-n veci fericit
cel ce moare mântuit,
fie-n veci cu Hristos
cel ce moare credincios!

Cei ce-au umblat pe calea strâmtă
prin chinuri şi cu jugul greu
au moştenit făgăduinţa
şi sunt acum cu Dumnezeu.

Cei ce-au trecut până la moarte
prin orice ape şi-orice foc,
dar nu s-au despărţit de Domnul
– acuma-s în acelaşi loc.

Cei ce s-au despărţit de lume
unindu-şi viaţa cu Iisus
au şi ajuns moştenitorii
Ierusalimului de Sus.

Cei ce-au răbdat smeriţi ocară
şi suferinţi pentru Hristos
sunt fericiţi în Sfânta Ţară
cu Domnul lor Cel Credincios.

AM VĂZUT DUHUL…

Botezul-Domnului-6„Ioan a făcut următoarea mărturisire: «Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.»“ (Ioan 1, 32)

Fiecare trimis al Domnului are un duh al său şi fiecare lucrare are un duh al său. Datoria noastră este să cercetăm duhurile dacă sunt de la Dumnezeu sau nu. Căci sunt atâtea duhuri care vin în numele Său, dar nu sunt ale Lui (1 Ioan 4, 1-3).
Iar noi trebuie să primim şi să urmăm numai pe Duhul Sfânt şi să ne ferim cu groază şi grijă de primirea şi urmarea duhurilor înşelătoare şi drăceşti.
Sfântul Pavel mustră pe galateni, numindu-i nechibzuiţi, tocmai pentru că primiseră cu uşurinţă duhuri străine şi, necercetându-le, ascultaseră de îndrumarea acestora, care erau gata să-i piardă şi să-i nenorocească pe totdeauna. Cum, desigur, au şi nenorocit pe unii din ei (Gal. 3, 1). Pe corinteni, de asemenea, îi ceartă cu asprime şi cu amărăciune, pentru că primeau cu îngăduinţă şi cu uşurătate vinovată duhuri străine şi învăţături deosebite (2 Cor. 11, 4).
Vai, din cauza acestora rătăcesc şi astăzi de la adevăr atât de mulţi, căci aceleaşi duhuri, sub înfăţişare totdeauna înşelătoare, umblă amăgind şi azi pe toţi cei care n-au toată grija să nu le primească şi să nu le urmeze (Ier. 14, 14; Mat. 24, 24-26).
Tu, fiul meu, nu te uita nici la vorbele lor, nici la predicile lor, nici la numele lor, – dar cercetează cu grijă şi cu răbdare duhul lor, din care ies faptele lor, atmosfera lor. Dacă n-au Duhul lui Hristos să ştii că nu sunt ai Lui. Duhul lui Hristos, adică smerenia, răbdarea şi roadele dulci ale trăirii înfrânate neprefăcute: seriozitatea fără mândrie, bunătatea fără laudă, iubirea fără necurăţie, modestia fără zgârcenie, căldura fără dogoare… | Continuare »

O sfeştanie românească la râul Iordanului

Botezul-Domnului_pr-Arsenie-boca-draganescuPreot Iosif TRIFA, Pe urmele Mântuitorului
Însemnări din călătoria la Ierusalim

Automobilele se pregătesc să plece cu noi spre Iordan, la locul unde S-a botezat Mântuitorul. De la Marea Moartă până la locul unde S-a botezat Mântuitorul în râul Iordan, e o cale cam de 4-5 kilometri. Plecând într-acolo cu automobilul, folosesc parcursul acestui drum ca să spun unele amănunte despre râul Iordan.
Râul Iordan izvorăşte din munţii Libanului, dintr o stâncă de granit cu un izvor vestit de mare. În calea sa primeşte apoi şi alte izvoare şi văi. Trece, după aceea, prin Lacul Tiberiadei (Marea Galileii), şi de acolo o ia apoi în jos, pe sub Muntele Taborului, spre Marea Moartă (vezi harta de la pag. 25). Cu totul, râul Iordanului face un drum de peste 300 de kilometri, cu toate că, în linie dreaptă, această curgere abia ar fi pe jumătate. Lungimea o fac cotiturile cele multe ce le are Iordanul. De la Lacul Tiberiadei până la Marea Moartă, Iordanul face o cale de 104 kilometri şi, în această cale, coboară 200 metri, adică o coborâre foarte mare, la fiecare kilometru câte 2 metri de coborâş. Această cădere face ca râul Iordan să fie un râu foarte repede curgător.
„Repejunile Iordanului“, de care vorbesc cântările bisericeşti, de fapt sunt aievea, căci râul Iordan curge cu mare repeziciune. În cea mai mare parte, Iordanul curge printre stânci şi locuri stâncoase. Se varsă în Marea Moartă. Însă în vremile biblice, înainte de pieirea Sodomei şi Gomorei, Iordanul curgea înainte, până la Marea Roşie, şi pe locul unde e azi Marea Moartă era o câmpie frumoasă şi bogată ca un paradis, udată fiind de apa Iordanului. Poate tocmai acest belşug i-a făcut pe cei din Sodoma şi Gomora să uite pe Dumnezeu, căci aşa e omul, din ce e mai sătul şi mai îmbuibat, uită mai mult pe Dumnezeu. (…)
Ne apropiem de Iordan. O lume pustie se întinde de jur-împrejurul râului sfânt. Pământul e nisipos şi spălat de apele de iarnă, când Iordanul se revarsă peste locurile de şes. Pe multe locuri ţărmurii Iordanului n-au nici un fel de vegetaţie, ci numai pământ sterp şi stâncos, însă pe cele mai multe locuri Iordanul e înconjurat cu o desime de fel de fel de plante şi arbori. Locul unde S-a botezat Mântuitorul încă e înconjurat cu astfel de desime. Mai în sus, spre Galileea, împrejurul Iordanului e pământ mănos şi cultivat. | Continuare »

PRESENTIMENTE TRISTE

Din «Viaţa, învăţăturile şi profeţiile Sfântului Serafim de Sarov»,  Ed. Schimbarea la Faţă, Traducere: Arhim. Paulin Lecca

PSf-Serafim-de-Sarov-20ropria sa moarte se apropia. Stareţul fusese înştiinţat. Se simţea îmbătrânit. Mulţimile, care în număr mereu crescând inundau Sihăstria şi îl urmăreau în pădure, îl oboseau. Apăsătoare era, de asemenea, atmosfera de duşmănie din partea egumenului Nifon şi a majorităţii călugărilor, faţă de lucrarea sa preferată – obştea de la Diveevo.
Dar mai rău ca orice îl apăsa purtarea nesinceră şi linguşitoare a celui care s-a adeverit mai apoi inamicul numărul unu al iubitei sale ctitorii.
Mic-burghezul din oraşul Tambov, Ivan Tihonovici Tverdoseev (în trad. – Gat-tare), frate începător la Sarov înzestrat cu darul picturii, dotat cu o voce frumoasă, nu era lipsit nici de calităţi, nici de farmec. Lumea îi zicea „pictorul“. Oare Stareţul se înşelase de data aceasta? Îl făcuse pe tânăr confidentul său? Amintirile pe care acesta din urmă le-a publicat mai târziu ne îndreptăţesc să credem că nu.
Inteligent şi ambiţios, el a hotărât să-şi facă o carieră prezentându-se, după moartea Stareţului ca ucenicul său preferat şi succesorul său la Diveevo. Când mergeam la Sarov, scrie în depoziţiile lui Mihail Manturov, raportate în „Letopiseţul mănăstirii Serafimo-Diveesvki“, „n-am remarcat nimic rău în Ivan Tihonovici. Deşi nu-mi era simpatic, intram totuşi la el, când mă invita la un ceai. Într-o zi, Părintele m-a întrebat de unde veneam. Am băut un ceai la pictorul din Tambov, i-am răspuns. «Of, bucuria mea, să nu te mai duci niciodată acolo. Va fi în dauna ta. Căci Ivan nu te invită cu inimă curată, ci ca să te spioneze». După aceasta mi-am întrerupt vizitele. Era nemaipomenit, cum Părintele ştia totul dinainte şi cum ne păzea de tot răul”.

Părintele Serafim le prevenea, de asemenea, pe surori:
– Bucuria mea, îi spunea el maicii Eudoxia, eu v-am născut duhovniceşte şi nu vă voi părăsi.
Ivan Tihonovici pretinde că după moartea mea să vă dau lui. Nu, eu nu vă voi da! Inima lui şi inimile celor ce-i vor urma, vor fi reci faţă de voi. El zice: «Tu eşti bătrân, Părinte, dă-mi fiicele tale!», dar el le cere cu o inimă rece. Tu să-i zici, maică, în numele meu, că voi nu sunteţi opera lui”.

Ceea ce la timpul potrivit s-a făcut.
„O inimă rece”, repeta Stareţul cu nelinişte. Ivan Tihonov va avea o inimă rece.
Pentru că această frică a marelui Stareţ în faţa răcelii falşilor ucenici? Pentru că diavolul este rece, el, care este tatăl minciunii. | Continuare »

[La 92 de ani de Oaste]

„…La aceasta ţin să fac o mărturisire – scria el [părintele Iosif TRIFA] în vremea aceea când unii doreau să vină cu anumite schimbări în mersul Oastei; sunt dator faţă de Domnul meu Iisus Hristos să fac o mărturisire:
Din felul cum s-a pornit şi din felul cum s-a dezvoltat mişcarea Oastei Domnului, se vede clar şi lămurit că această Mişcare nu a venit de la oameni, ci a venit de Sus, de la Domnul. Eu n-am fost în această Mişcare decât un vas umil şi slab de care S-a folosit Domnul în Lucrarea Sa. Când s-a început mişcarea Oastei, eu însumi nu-mi dădeam seama despre ce va fi mai departe. Gândul acestei mişcări a venit de sus, într-o noapte de Anul Nou, în clipele unei rugăciuni. În aceste, clipe Duhul Sfânt a plămădit Lucrarea Domnului: a sădit grăunţul de muştar din care urma să iasă pomul cel mare de azi.
Eu însă n-aveam cunoştinţă despre planul acesta. Eu n-aveam nici un plan mai mare, de viitor, cu mişcarea Oastei şi nu făcusem cu nimeni vreun plan pentru mersul acestei mişcări. Pentru mine, Oastea era o mişcare pe care o pornisem la drum într-o clipă de însufleţire venită de Sus… Foto-009La început, această Lucrare era o mică lumină venită de Sus, ce părea gata să se stingă. Un an de zile am stat cu mişcarea Oastei abia având pe lângă mine vreo zece ostaşi… Părea că încercarea se va stinge şi mă rugam Domnului să nu mă lase de ruşine. Dar Domnul a avut grijă de Lucrarea Sa. Mişcarea a început a prinde putere şi eu am început să primesc de Sus foc ceresc cu care să aprind sufletele oamenilor. Şi harul a tot prisosit – până am ajuns aici. Ţin deci să o spun cu apăs: Oastea Domnului este a Domnului şi Conducătorul ei Cel Nevăzut este Domnul, Cel Care a pornit-o la drum.“ (…)

Atenţie, scumpii mei fraţi ostaşi!… Vrăjmaşul cel mare al mântuirii noastre şi al Domnului nostru este un mare şiret. El are o mulţime de slujitori ai lui care umblă mereu cu vicleşug, să ne fure solia cea adevărată ce ni s-a trimis de la început şi să ne facă să ne abatem din drumul mers de „curierul” Domnului, care ne-a adus-o. Atenţie mărită, scumpii mei fraţi ostaşi! Nu-i urmaţi pe cei care vor să vă ducă spre alte „poziţii”, spre alte locuri, spre alte destinaţii! Urmaţi patrula cea adevărată care vă îndrumă să luptaţi şi să apăraţi acolo unde Domnul v-a aşezat de la început.
Începem cu „omul” şi mereu sfârşim cu „Lucrarea”. Pentru că istoria acestui om al lui Dumnezeu s-a contopit deplin cu istoria Lucrării pe care Dumnezeu a făcut-o prin el. Toată fiinţa şi personalitatea lui s-a întins, s-a lărgit, s-a multiplicat în mii, în zeci de mii, în sute de mii de exemplare duhovniceşti… S-a prefăcut într-o însufleţire, într-o atmosferă, într-un „specific” duhovnicesc şi evanghelic unic, între hotarele căruia se desfăşoară o viaţă şi o mărturie tainică şi binecuvântată. El s-a contopit cu Lucrarea Oastei, ca şi Hristos cu Biserica Sa.

Un foc ceresc încălzeşte această Lucrare tainică. Un vânt ceresc o poartă. O putere cerească o apără şi un destin ceresc o urmăreşte.
Nici un vrăjmaş n-o poate nimici, pentru că ea stă sub binecuvântarea dumnezeiască şi nici un prieten n-o poate scăpa de prigoniri, pentru că ea stă sub o profeţie divină…
Nici un nelegiuit nu-i poate pune cătuşe, pentru că Hristos a făcut-o slobodă. Şi nici un legiuitor nu-i poate da slobozenie lumească, pentru că ea este roabă a lui Hristos. | Continuare »

Anul jubiliar 1988, la sărbătoarea de 65 de ani ai Oastei Domnului

Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de revelion 1988 de la Sibiu

Traian_Dorz_01În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
După cum am spus la început, când nu eram nici jumătate din câţi suntem acum aici, sărbătorim în noaptea aceasta un prilej unic. De aceea, am dori din toată inima ca toată desfăşurarea mai departe a programului nostru să se facă sub acest gând şi în această atmosferă.

Sărbătorim în noaptea aceasta 65 de ani de la înfiinţarea Oastei Domnului. Într-o noapte ca asta, în noaptea de revelion a anului 1923, Părintele Iosif se afla aici om trimis de Dumnezeu cum era Moise în pustiul acela când i S-a arătat lui Domnul într-un rug aprins şi de-acolo i-a rostit o poruncă mare; şi, cu această clipă, a început o lucrare uriaşă de eliberare a unui popor întreg şi a multor altor popoare prin acest popor binecuvântat. Cam în felul acesta s-a petrecut, în noaptea de 1 ianuarie 1923, lucrurile şi aici cu Părintele Iosif, cum s-au petrecut în ziua aceea sau în noaptea aceea… Că, de fapt, noaptea se vede focul când arde şi când nu se mai mistuie… Aşa a fost şi în noaptea aceasta.

Şi, pentru că sunt foarte mulţi dintre noi care nu cunosc începuturile acestea, am dori din toată inima ca, mai ales voi, cei mai tineri, pe care Dumnezeu v‑a chemat în această Lucrare şi v-a sortit la o răspundere şi la o activitate sfântă în Lucrarea aceasta, să cunoaşteţi cum a început Lucrarea din care faceţi parte, cum a făcut Dumnezeu minunea şi revelaţia aceasta prin Părintele Iosif în noaptea de revelion a anului 1923.
Aici noi am alcătuit o lucrare care, cu ajutorul Domnului, va fi să ajungă cândva şi în mâinile altora… Dar am vrea acum, din multul material privitor la Lucrarea Oastei Domnului, să vă citim ceva din cele ce trebuie neapărat să le cunoaşteţi.

Cum am mai spus, sărbătorim în anul care vine, în 1988, multe evenimente importante din istoria Oastei.
Întâi, noaptea de revelion. În noaptea aceasta se împlinesc 65 de ani din noaptea în care Domnul a făcut cunoscut Părintelui Iosif să pornească Lucrarea Oastei Domnului. Atunci a pornit.
În luna februarie a acestui an, în 12 februarie, se împlinesc 50 de ani de când Părintele Iosif a trecut la Domnul.
În 3 martie, tot în acest an, se împlinesc 100 de ani de la naşterea Părintelui Iosif.
Şi în anul acesta mai sărbătorim încă un eveniment: sunt 300 de ani de când s-a publicat prima traducere a Bibliei în limba noastră românească. 300 de ani… | Continuare »

Azi, când anul vechi…

cop_Spre-CanaanTraian DORZ

Azi, când anul vechi, Iisuse, de la noi se duce iară
şi când Anul Nou aşteaptă
mâine-n prag să ne răsară,
ca de-atâtea ori, şi-acuma, în genunchi, cu umilire,
noi Ţi-aducem printre lacrimi
rugăciuni de mulţumire.

…Mulţumire, că şi-n anul ce se duce, Tu, Iisuse,
ne-ai adus îmbelşugare bucuriilor nespuse
şi ne-ai ocrotit viaţa cu puterea Mâinii Tale,
să putem urca spinoasa, dar slăvita Crucii cale.
Mulţumire, că pe umeri ne-ai pus dulcea Ta durere
să putem simţi duioasa Mâinii Tale mângâiere,
c-ai făcut mereu să trecem văi de moarte şi tristeţe
să putem privi pe urmă Slava Sfintei Tale Feţe…

Mulţumiri şi pentru-acele lacrimi grele şi amare
care ne-au făcut mai dulce
şi mai scumpă-a Ta cărare,
mulţumiri şi pentru umbra de necaz
şi de urgia
care ne-a făcut pe urmă mai gustată bucuria
şi că ne-ai lăsat pe-o clipă
în a lumii joasă pleavă
numai ca să poţi pe urmă
să ne-nalţi pe culmi de slavă. | Continuare »

100 de ani de la naşterea poetului şi scriitorului Traian Dorz

medalion - Fr Traian DorzÎn această noapte sfântă s-a născut, acum 100 de ani, în satul Râturi din Bihor, autorul a mii de versuri ce alcătuiesc Cântările nemuritoare.

Un număr impresionant de titluri îl poziţionează pe treapta cea mai de sus între autorii de lucrări religioase:

– 30 volume de poezii, Cântări nemuritoare

– 27 volume de Cugetări nemuritoare

– 6 volume de Îndrumări nemuritoare

– 35 volume de meditaţii biblice

– 4 volume de povestiri pentru copii

– 4 volume cuprinzând istoria Oastei Domnului, Istoria unei jertfe

– 2 volume autobiografice, Hristos Mărturia mea…

Pentru credinţa sa în Dumnezeu şi pentru dragostea cu care şi-a dedicat viaţa Oastei Domnului, a suferit peste 17 ani de închisoare comunistă.

Pentru mai multe date, vezi: http://www.comorinemuritoare.ro/biblioteca/fratele-traian-dorz/

Centenar

Lidia Hamza

T-DorzTrecut-au anii, rând pe rând, o sută
Din noaptea-n care-n lume-ai apărut
În zvon şi de război, şi de colindă
Şi de zăpadă ninsă până-n tindă…
Dar este noaptea-n care, neştiută,
Şi Maica Sfântă Pruncul şi-a născut.

E Noaptea-n care nu mai dorm păstorii
Şi îngerii din ceruri coborând
Pe raze de lumină şi candoare
Fac, dintr-o noapte, sfântă sărbătoare
Şi la fereşti colindă vestitorii
Despre Mesia cel smerit şi blând.

Şi vii şi tu pe lângă Prunc pe lume,
Şi-o stea pe cer, venind din răsărit,
E, poate, semnul tainic ce-ţi conduce
Şi paşii tăi, prin lume, către cruce,
Acelaşi Domn slujind şi-acelaşi Nume,
Acelaşi ţel şi-acelaşi preţ plătit.

Nu-ntâmplător vi-i naşterea-mpletită
În lumea asta plină de nevoi,
Nu orişicui i-e dat stindard să poarte
Iubirea de-ar plăti-o şi cu moarte,
Nici jertfa grea nu poate fi plătită
Decât de neam de sfinţi şi de eroi.

O, drag înaintaş, trudita soartă
Atât de greu purtată pe pământ
A fost să vezi a Oastei cale dreaptă
Cum suie către cer din treaptă-n treaptă
Cu capătul pe-a cerurilor Poartă…
Şi-ostaşi trecând în rânduri pragul sfânt.

Şi dacă azi ni-i prea pieptiş suişul
Şi prea din greu cărarea desluşim,
Du rugăciunea noastră-ndurerată
Spre Pruncul Sfânt din ieslea îngheţată,
Ca să ne scoată-n cale luminişul
Din care-n veci apoi să biruim.

DUMNEZEUL NOSTRU TARE

Traian DORZ100%

Dumnezeul nostru Tare,
înaintea Ta cădem,
preamărind fără-ncetare
Naşterea-Ţi din Betleem!

Slavă-n Cerul Sfânt,
pace pe pământ,
Slavă Jos şi Sus,
Ţie, Scump Iisus,
Care viaţa ne-ai adus!

Cine-a fost să se smerească
cât Tu, Doamne, Te-ai smerit,
spre-a putea să mântuiască
tot pământul osândit? | Continuare »

Evanghelia Întâiului Născut

Sfântul Ierarh Nicolaie Velimirovici – fragment din Predica la Nasterea Domnului

… Priviţi acum la Domnul Hristos. Este ascultare şi smerenie desăvârşită. Arhanghelul Gavriil, cel ce este ascultarea şi smerenia îngerească; Fecioara Maria – ascultare şi smerenie; Iosif – ascultare şi smerenie; păstorii – ascultare şi smerenie; craii de la răsărit – ascultare şi smerenie. Furtuni ascultătoare, vânturi ascultătoare, soarele şi luna ascultătoare, oameni ascultători, fiare ascultătoare, mormântul însuşi ascultător. Totul este ascultare pentru Soarele lui Dumnezeu, Noul Adam şi totul este smerit înaintea Lui, căci şi El este ascultător faţă de Tatăl Său, în chip desăvărşit, şi este smerit înaintea Lui.

Se ştie că, laolaltă cu tot ceea ce omul seamănă şi cultivă în pământ, răsar îndată şi alte plante şi ierburi, care nu au fost niciodată semănate, nici cultivate. Tot la fel este şi cu faptele cele bune: poţi semăna şi cultiva ascultarea şi smerenia cu mare grijă în sufletul tău şi vei vedea că un întreg buchet de alte fapte bune vor răsări îndată lângă ele. Printre primele vor fi simplitatea, atât în lăuntru, cât şi în afară. Ascultătoarea şi smerita Fecioara Maria era împodobită în acelaşi timp şi cu simplitate ca de copil. Acest lucru este la fel de adevărat şi pentru dreptul Iosif, şi pentru Apostoli şi Evanghelişti. Priviţi doar la simplitatea fără de asemănare cu care povestesc Evangheliştii marile întâmplări din istoria mântuirii omului, din istoria lumii! Vă puteţi închipui cu ce amănunte şi cu ce înfumurare ar fi scris un scriitor din lume, de exemplu, despre învierea din morţi a lui Lazăr, dacă ar fi fost de faţă la acel întâmplare? Sau ce fel de dramă prozaică şi înfumurată ar fi scris despre tot ceea ce urma să se petreacă în sufletul lui Iosif cel ascultător, smerit şi simplu, în clipa în care a descoperit că fecioara care se afla sub ocrotirea logodnei cu el, era însărcinată? Aceasta se relatează în câteva propoziţii simple de către evanghelist în Evanghelia de astăzi: Iar naşterea lui Iisus aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. | Continuare »

Cuvânt la Naşterea Domnului

Sfântul Ioan Gură-de-Aur

Ceea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis, drepţii au dorit să vadă, s-a împlinit în ziua de astăzi: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim, iubiţilor!
Dacă Ioan, încă în pântecele mamei sale fiind, când a venit Maria la Elisabeta, a săltat de bucurie, cu cât mai mult noi, astăzi, văzând nu pe Maria, ci pe Insuşi Mântuitorul nostru, trebuie să săltăm cu bucurie şi să prăznuim, să ne minunăm şi să ne uimim de Taina cea mare a întrupării lui Hristos, care covârşeşte toată priceperea omenească.

Socoteşte numai ce minune ar fi când dintr-o dată soarele s-ar pogorî din cer şi s-ar mişca pe pământ şi de aici şi-ar împrăştia razele sale. Deci, dacă aceasta s-ar întâmpla măcar numai cu o stea a pământului, ar trebui să pună în cea mai mare uimire pe toţi cei ce ar vedea. Gândeşte şi cumpăneşte apoi cât de minunat este a vedea pe Soarele dreptăţii cum răspândeşte razele Sale din Trupul Său şi luminează sufletele noastre. De mult doream eu să privesc aceasta zi şi într-o adunare aşa de mare.
Eu doream ca în această sărbătoare să văd biserica plină de fraţi, precum este, şi dorinţa mea s-a îndeplinit. Nu sunt nici zece ani de când această zi s-a făcut cunoscută, şi iată că ea străluceşte prin râvna noastră, ca şi când ni s-ar fi predat din veac şi de mulţi ani, aşa că poate să o numească cineva cu dreptate sărbătoare nouă şi veche. Nouă, pentru că ea de curând ni s-a făcut cunoscută; veche, pentru că ea îndată s-a făcut asemenea cu sărbătorile cele mai vechi şi, aşa zicând, a ajuns aceeaşi măsură a vechimii cu acestea. | Continuare »

„Un fiu ni s-a dat”!… (Isaia 9, 6)

Traian Dorz, «Isus Biruitorul», nr. 43, 44 din 25 decembrie 1947 Nasterea2

Praznicul luminat al naşterii Domnului Iisus Hristos!…
Şi în timp ce toate stranele şi toate corurile din ceruri şi de pe pământ cântă: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru răsărit-a lumii lumina cunoştinţei”… noi îngenunchem cutremuraţi în faţa cutremurătoarei Taine din Ieslea Betleemului cu inimile pătrunse de însemnătatea ei cutremurătoare…

Aud glasul proorocului Isaia… Din negura strălucitoare şi îndepărtată a celor trei mii de ani în urmă, el strigă şi astăzi cu aceeaşi putere, acelaşi Adevăr:
„Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat,
Domnia va fi pe umerii Lui…
Îl vor numi Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9, 6).

Harul harurilor veşnice care i-a luminat proorocului ochii şi sufletul i-a arătat cu mai mult de şase sute de ani înainte Ieslea Betleemului şi Taina Cutremurătoare a Întrupării lui Dumnezeu… Privind Minunea şi pătruns până în străfunduri de marele ei înţeles, Isaia a strigat: „Un copil ni s-a născut…”

Când Mâna lui Dumnezeu a ridicat negura mai departe şi în faţa sufletului uimit al proorocului s-a ivit Golgota cu Crucea însângerată… înfiorat, cu inima zdrobită şi cu ochii înlăcrimaţi, el a scris atunci întâia dată acel minunat, unic şi veşnic Cântec de Iubire, pe care l-au repetat transfiguraţi de atunci nenumărate mii de păcătoşi, ca pe singura lor izbăvire; nenumărate mii de sfinţi, ca pe unica lor îndreptăţire… nenumărate mii de îngeri, ca pe veşnica lor uimire: | Continuare »

CLOPOŢEL DIN TURLĂ VECHE

Traian DORZ

Clopoţel din turlă veche,
cântăreţ fără pereche,
de ce dormi în miez de noapte,
când în aer sună şoapte,
când din cer coboară-n zbor
ceata îngeraşilor
şi se duc pe la păstori,
să-i deştepte până-n zori,
să le spună bucuria
că azi S-a Născut Mesia…

Când trei magi se duc grăbiţi
şi de Stea călăuziţi,
ducând darurile lor
Bunului Mântuitor,
– când, de bucurie sfântă,
Cerul şi pământul cântă,
spune, clopoţele mic,
tu de ce nu zici nimic?
Ori te prinse somnul iară,
colindând prea mult aseară,
iar acuma dormi chitic,
– spune, clopoţele mic!… | Continuare »

Sfântă Maică, Sfânt Copil

Traian DORZ

Sfântă Maică, Sfânt Copil,
dulce Taină Sfântă,
sufletul plecându-mi-l,
gura mea Vă cântă:

Fiu Frumos şi Sfânt,
Maică Preacurată,
ceruri şi pământ
preamăresc cântând
Taina minunată.

Înfăşat în scutecaş
de inuţ subţire,
vine Sfântul Copilaş,
Miel pentru jertfire.

În grăjduţ cu mieluşei,
păstoraşi de stână
dar călduţ I-aduc şi ei,
cojocel de lână. | Continuare »

LEAGĂNUL DE AUR

Aici: Povestiri în lectura autorului, cuprinse în volumul «Leagănul de aur» de Traian Dorz, cântări şi poezii

Traian DORZ

Când Domnul nostru Iisus Hristos S-a născut, Măicuţa Lui cea Sfântă, Fecioara Maria, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pe paie de grâu. Căci oamenii din cetatea aceea nu L-au primit în casele lor. Ci numai un om, anume Crăciun, I-a făcut loc în grajdul vitelor Sale, în iesle. În Noaptea aceea sfântă erau nişte păstori care aveau oile lor afară, în câmpia Betleemului. Oile odihneau în staule, iar păstorii stăteau de strajă în jurul lor şi le păzeau, ca să nu vină fiarele sau hoţii să le fure ori să le ucidă. Pe când stăteau păstorii povestind în jurul focului, numai ce au văzut dintr-o dată o mare lumină cerească strălucind în jurul lor, iar din mijlocul luminii au văzut ivin¬du-se un înger minunat, care se apropia de ei. Păstorii s-au înfricoşat foarte tare, dar bunul înger le-a grăit plin de bucurie şi de dragoste: – Nu vă temeţi! Iată, eu am venit să vă aduc o Veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: astăzi în cetatea lui David, în Betleem, vi S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul. Iată semnul după care Îl veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat şi culcat într-o iesle… Şi deodată o mare mulţime de îngeraşi s-a ivit împreună cu bunul înger. Şi într-un cor ceresc lăudau pe Dumnezeu, cântând şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în înălţimi, iar pe pământ pace, între oameni bunăvoire…” | Continuare »

Evanghelia infirmităţii trupeşti şi sufleteşti (Luca 13, 10 -17)

Sfântul Nicolae Velimirovici

Iisus Hristos Domnul a venit pe pământ întru putere şi întru smerenie, pentru ca omul să înveţe să iubească pe Dumnezeu şi pe om. Oamenii sunt neputincioşi; iubirea de Dumnezeu le dă putere. Oamenii sunt mândri; iubirea de oameni le dă smerenie. Iubirea de oameni vine din iubirea de Dumnezeu. Smerenia vine din simţirea puterii lui Dumnezeu. Dragostea de oameni fără dragostea de Dumnezeu este mincinoasă, iar puterea fără Dumnezeu e mândrie şi neputinţă. Dar iată ca oamenii au ales un al treilea lucru, care nu este nici iubire de Dumnezeu, nici iubire de oameni: au ales iubirea de sine; şi aceasta este stavilă între ei şi Dumnezeu, este stavilă între ei şi ceilalţi oameni, este desăvârşita lor singurătate.

Iubindu-se numai pe sine, omul nu iubeşte nici pe Dumnezeu nici pe semeni. Nu iubeşte nici măcar omul din sine; iubeşte numai gândurile ce şi le face despre sine, amăgirile în legătură cu sine. Dacă l-ar iubi pe omul dintrînsul, ar iubi şi chipul lui Dumnezeu din el, şi îndată s-ar face iubitor de Dumnezeu şi de oameni, pentru că ar căuta în ceilalţi om şi Dumnezeu, ca să-i iubească. Iubirea de sine nu e iubire, e lepădare de Dumnezeu şi dispreţ faţă de oameni, fie făţiş sau într-ascuns. Iubirea de sine nu e iubire ci boală, o boală grea care aduce cu ea alte boli. Pojarul aduce febră în trup, iubirea de sine aduce arşiţa pizmei şi a mâniei. Omul plin de sine e plin şi de pizmă asupra celor mai buni ca el, sau mai bogaţi, mai învăţaţi ori mai preţuiţi decât el. Iar invidia merge mână-n mână cu mânia, cum merge focul cu flacăra; o mânie mocnită, care răbufneşte din când în când, descoperind toată hidoşenia unei inimi bolnave, înveninate de otrava iubirii de sine. | Continuare »

Întăriţi-vă în Domnul

Traian DORZ, din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

„Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.“ (Efeseni 6, 10)

În cele ce urmează, Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne înştiinţează despre marea şi puternica mulţime a duhurilor vrăjmaşe cu care toţi cei porniţi pe calea mântuirii şi pe urmele Domnului Iisus vom avea de luptat în toate felurile şi până la sfârşit.
Dar mai înainte de a ne sfătui cu privire la fiecare luptă în parte şi la fiecare mijloc prin care să ne pregătim pentru această luptă, Duhul Domnului ne îndeamnă să ne luăm cea dintâi şi cea mai însemnată măsură de apărare, adică pe Domnul şi puterea tăriei Lui.

Toată garanţia biruinţei noastre în marea luptă, care în clipa legământului nostru începe între noi şi puterile răului, stă numai în Domnul nostru Iisus Hristos şi în puterea tăriei Lui. Adică în puterea Crucii şi a Jertfei Sale de pe Golgota prin care El a câştigat marea şi definitiva Lui biruinţă asupra diavolului şi asupra tuturor puterilor sale.
Din chiar clipa când noi ne predăm Domnului, când ne hotărâm pentru El şi când El ne scoate de sub robia diavolului, noi devenim nişte ostaşi ai Domnului nostru Iisus Hristos. Şi intrăm în război cu satan, vechiul nostru asupritor.
Din această clipă, când noi i-am declarat război total lui satan şi puterilor lui, ne-a declarat şi el nouă tot un astfel de război.
Şi, în măsura în care noi ne înarmăm împotriva lui, se înarmează şi el împotriva noastră. În măsura în care îl atacăm noi, ne atacă şi el.
Avem de-a face cu un vrăjmaş total şi cu un război total şi nemilos. De aceea lupta va fi lungă şi grea şi nu se va sfârşi decât ori cu moartea, ori cu biruinţa definitivă.

În această luptă totală, noi să nu uităm niciodată cine şi ce fel de duşman este diavolul. Că el este un vrăjmaş plin de vicleşug şi de răutate, iar noi suntem nişte fiinţe slabe şi nepricepute. Aşa că lupta este de la început inegală, iar el uşor ne-ar putea învinge şi nimici, dacă n-ar fi de partea noastră Domnul nostru şi puterea tăriei Lui. | Continuare »

Tămăduirea femeii gârbove

Sfântul Ioan Gură de Aur – Cuvânt la Duminica a XXVII-a după Pogorârea Sfântului Duh

Ne este de folos să fim dojeniţi. Cine laudă toate fără deosebire, atât faptele noastre cele vrednice de ocară, cât şi pe cele vrednice de laudă, acela nu ne este prieten, ci un amăgitor sau batjocoritor.

Când cineva laudă ceea ce este lăudabil, dar, pe de altă parte, ocărăşte greşelile şi păcatele, acesta este prietenul cel adevărat. Şi ca să vedeţi că cel care în toate ne laudă şi în toate ne proslăvesc nu ne este prieten, ci un amăgitor, ascultaţi ce grăieşte Dumnezeu prin Proorocul Isaia: „Poporul meu, cei ce vă fericesc vă înşeală pe voi şi cărarea picioarelor voastre o strică” (Isaia 3, 12).

Pe un vrăjmaş nu-l putem suferi, chiar când ne laudă, iar pe un prieten îl îmbrăţişăm, chiar şi când ne dojeneşte. Acela ne este potrivnic chiar şi când ne sărută, iar acesta ne este plăcut chiar şi când ne răneşte. Sărutarea vrăjmaşului este foarte bănuitoare, iar rana ce ne face un prieten purcede de la grija lui pentru noi. Pentru aceea, înţeleptul Solomon zice: „Mai bune sunt rănile prietenului, decât sărutările cele făţarnice ale vrăjmaşului” (Pilde 27, 6).

„Cum zici tu?”. Aşa, rănile sunt mai bune, ca semne ale prieteniei, căci el nu se uită la ceea ce se face, ci la inima şi gândurile oamenilor de la care vine rănirea sau sărutarea.
De pildă, Iuda a sărutat pe Domnul, dar sărutarea lui era plină de trădare, gura sa plină de otravă, limba sa plină de răutate. | Continuare »

Pacea lui Hristos

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din meditaţii la Apostolul din Duminica a 30-a după Rusalii)

„Pacea lui Hristos la care aţi fost chemaţi să alcătuiţi un singur trup să stăpânească în inimile voastre. Şi fiţi recunoscători“ [Coloseni 3, 15], ne porunceşte sfântul verset. Făcând din inimile noastre centrul păcii, focarul iubirii şi izvorul întregii noastre puteri.
Pacea lui Hristos este înstăpânirea Duhului Sfânt în noi, prin înfierea noastră de către Tatăl, în urma unirii noastre desăvârşite cu Fiul. Cu jertfa şi cu ascultarea Lui.
Aceasta este ceva, ca unirea cu soarele când eşti total în lumina lui. Ca unirea cu marea când eşti total în apele ei. Ca unirea cu mama când eşti total în sânul ei. Bucuria identificării noastre cu acestea este atunci nemărginită şi totală, atât înăuntrul, cât şi în afara inimii noastre.

Fericită este inima plină de pacea lui Hristos. Dar numai pacea în inimă nu ajunge.
Ea trebuie să coboare în mâini, pentru a le face harnice la lucrul sfânt în slujba păcii şi a binefacerilor.
Şi trebuie să coboare în picioare, pentru a le porni pe calea păcii şi a împăcării, pe calea vestirii Evangheliei păcii sufletelor care nu o au. Pe calea unităţii şi a părtăşiei cu fraţii. Pe calea armoniei şi a binefacerii între semeni. | Continuare »

M-AI CHEMAT CÂNDVA, IISUS

M-ai chemat cândva, Iisus,
dintr-un nimb de cruce
şi de-atunci mai sus, mai sus
inima mi-aş duce.

M-ai înduplecat s-alerg
de-orice căi deşarte
şi de-atunci tot merg şi merg,
şi-ncă-s tot departe.

Mi-ai întins cândva să-Ţi iau
sfintele-Ţi versete
şi de-atunci tot beau şi beau,
şi mi-e tot mai sete.

Mi-ai aprins fiorul sfânt
de-o iubire-adâncă
şi de-atunci tot cânt şi cânt
şi mai este încă. | Continuare »

BINECUVÂNTATĂ MAICA

Traian Dorz,  MINUNE ŞI TAINĂ

intr-MD-in-bis-webBinecuvântată Maica
Celui Care-L adorăm,
pentru-a ta chemare sfântă,
noi te binecuvântăm.

Preacinstită fii tu, Maica
Celui ce ne-a mântuit,
nimeni pe pământ, ca tine,
pe Iisus n-a mai iubit.

Mulţi au mai crezut în Fiul
după ce L-au cunoscut,
dar tu ai crezut nainte,
până nici nu L-ai născut.

Mulţi L-au mai slăvit pe Domnul,
marile-I minuni văzând,
dar tu L-ai slăvit când încă
El era copil plăpând.

Mulţi L-au mai slujit în urmă,
când El, ca Stăpân, cerea,
dar tu L-ai slujit când încă
El neputincios părea.

Mulţi şi-au mai jertfit o parte
din viaţă pentru El,
dar tu ţi-ai jertfit-o toată,
într-un sfânt şi unic fel.

Mulţi vor fi pe veci în Slavă
lângă El, ce-L adorăm,
însă nimenea ca tine.
…Noi te binecuvântăm.