b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Sfântul Ioan Maximovici, Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. „Între doi tâlhari, măsură a dreptăţii s-a aflat Crucea Ta: căci unul, prin povara hulei, în iad a coborât, iar celălalt, uşurându-se de păcate, spre cunoaşterea teologiei [a urcat]…” (Tropar din Marele Post, glasul al 9-lea, la slavă)

Aşa se spune despre Crucea Domnului. Măsura dreptăţii s-a aflat între doi tâlhari: trei cruci a înfipt Pilat pe Golgota – [două pentru] doi tâlhari şi [una pentru] Dătătorul vieţii. Dar numai Crucea Mântuitorului a fost izbăvire întregii omeniri, Crucea care stătea la mijloc, ea este arma păcii, biruinţa cea nebiruită – biruinţă asupra diavolului şi asupra morţii. Dintre celelalte două cruci, una a fost mântuitoare pentru cel spânzurat pe ea, cealaltă a fost scară spre iad.
Doi tâlhari erau spânzuraţi pe cruci lângă Domnul Iisus Hristos, unul îl hulise tot timpul şi continua să-L hulească, iar celălalt era cât pe ce să hulească, dar şi-a venit în fire şi, cunoscându-şi păcatele, a strigat către Domnul: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!”. Şi i-a răspuns Domnul: „Astăzi vei fi cu Mine în rai!”.
Astfel, prin Cruce, prin suferinţă, a ajuns tâlharul cel înţelept să creadă în Hristos Cel răstignit – cum se spune, a crezut spre cunoaşterea teologiei. Iar când Domnul i-a iertat păcatele, acesta L-a cunoscut în El pe însuşi Fiul lui Dumnezeu, a înţeles că Omul Acela care zace spânzurat fără slavă şi în necinste este slăvitul împărat al slavei, a înţeles că Acela Care pare acum slab şi neputincios este însuşi Atotputernicul Ziditor şi Stăpânilor al întregii lumi. Aşadar, tâlharului spânzurat în partea dreaptă i s-au deschis ochii minţii, ochii sufletului, şi a ajuns la aceasta prin pocăinţă, prin smerenie.
La fel şi Hristos S-a smerit pe Sine mai mult decât toţi oamenii, S-a umilit pentru ca astfel să şteargă şi să nimicească păcatul mândriei lui Adam. La fel şi tâlharul, cunoscându-şi cu smerenie păcatele, I-a cerut Domnului iertare şi, în acest fel, Domnul I S-a arătat în toată slava Sa. | Continuare »

Ioan MARINI, Gânduri creştine (vol. 1)

– Posteşti? Atunci dovedeşte-mi asta prin fapte!
– Ce fel de fapte? – mă întrebi.
– Dacă vezi un sărac, ai milă de el; dacă vezi un duşman, împacă-te cu el; dacă vezi un prieten lăudat, nu-l pizmui; dacă vezi o femeie frumoasă, n-o pofti în inima ta.
Adevăratul post stă în a te îndepărta de păcat. Sfarmă lanţurile răutăţii (Isaia 58, 6), iartă semenului tău tot răul ce ţi-a făcut. Cel care posteşte, dar nu se lasă de păcate e ca acela care cu o mână zideşte, iar cu cealaltă dărâmă; e ca omul care acum se roagă lui Dumnezeu, apoi îl înjură şi îl blestemă pe aproapele.

Un vechi propovăduitor al Evangheliei zicea: Nici un folos nu este a pune ziduri şi şanţuri lângă cetate şi a nu păzi poarta prin care intră potrivnicul. Ce folos este a schimba mâncă­rurile şi a nu schimba năravurile rele? Ce folos este a se înfrâna de la bucate şi a nu se conteni de la pofte şi păcate, care totdeauna sunt urâte! Atunci trupul de bucate va fi gol, iar sufletul de păcate va fi plin; oamenii ne vor judeca de bine, dar Dumnezeu ne va socoti ca pe nişte osândiţi şi păcătoşi.

Sfântul Efrem Sirul spune că cel care se înfrânează de la mâncare, dar de la păcat nu se conteneşte, e ca omul care scoate apă din fântână şi o toarnă într-un vas găurit, iar Sfântul Grigore spune că cel ce astfel posteşte e asemenea diavolului, care nu mănâncă niciodată. Aşadar, să nu postească numai gura, ci şi ochiul, şi auzul, şi mâna, să postească toate mădularele trupului nostru. Să postească mâinile, rămânând neprihănite de jaf şi hrăpire. Să postească picioarele, împiedicându-şi paşii de-a alerga la privelişti neîngăduite şi la păcat. Să postească şi gura, ferindu-se de cuvinte ruşinoase şi de ocări. Căci ce folos ar fi să postim de pasăre şi peşte şi să-i muşcăm şi să-i mân­căm pe fraţii noştri? Cel care bârfeşte mănâncă din carne frăţească, muşcă trupul aproapelui, de care ne-a înfricat şi Sfântul Pavel, zicând: „Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi“ (Gal. 5, 15). | Continuare »

Sfântul Nicolae Velimirovici: Predică la Duminica Vameşului şi a Fariseului

Un om a mers în pădure ca să aleagă un copac din care să facă grinzi pentru acoperiş. Şi a văzut doi copaci, unul lângă altul. Unul era neted şi înalt, dar era putred pe dinăuntru, şi celălalt era cu dâmburi şi urât pe dinafară, dar era sănătos pe dinăuntru. Omul a oftat şi şi-a zis: „La ce-mi foloseşte mie acest copac înalt, necioturos, dacă este putred pe dinăuntru şi din care nu pot să fac bârne? Celălalt, chiar dacă este cioturos şi urât, cel puţin este sănătos pe dinăuntru şi astfel, dacă muncesc puţin mai mult, pot să-l folosesc la bârne de acoperiş pentru casa mea.” Şi, fară să se gândească mai mult, a ales acel copac.
Tot la fel va alege şi Dumnezeu între doi oameni pentru casa Sa şi nu va alege pe cel care pare bun pe dinafară, ci pe cel a cărui inimă este plină de dreptatea sănătoasa a lui Dumnezeu.
Cei mândri, ai căror ochi sunt într-una ridicaţi spre cer, în vreme ce inimile lor sunt lipite de pământ, nu sunt plăcuţi lui Dumnezeu; sunt bineplăcuţi lui Dumnezeu numai cei smeriţi şi blânzi cu inima, ai căror ochi sunt plecaţi spre pământ, în vreme ce inimile lor sunt bogate întru cele cereşti. Ziditorul lumii alege oamenii care caută la păcatele lor înaintea lui Dumnezeu, mai mult decât la faptele lor cele bune. Căci Dumnezeu este doctorul care vine la patul pe care stă fiecare dintre noi şi întreabă: „Unde te doare?” Omul care foloseşte de venirea doctorului, că să-i spună despre toate durerile şi slăbiciunile sale, este înţelept, dar omul care îşi ascunde durerea şi se laudă cu sănătatea sa, este nebun. Ca şi cum doctorul vizitează oamenii pentru sănătatea lor şi nu pentru starea lor de boală! Marele Ioan Gura de Aur spune că „Este rău să păcătuieşti, deşi aici se poate da ajutor; dar să păcătuieşti şi să nu îngădui păcatul – aici nu se mai poate nici un ajutor.”
Deci să avem înţelepciune şi să stăm la rugăciune înaintea lui Dumnezeu, să simţim că ne aflam înaintea doctorilor celor mai buni şi mai milostivi, care ne întreabă pe fiecare dintre noi, cu purtare de grijă şi cu dragoste: „Unde te doare?” Să nu ne lenevim în nici un chip, să-I spunem toată boala noastră, rănile noastre şi păcatele noastre.
Domnul Iisus ne spune despre aceasta în pilda vameşului din pericopa Evanghelică de astăzi. În Evanghelie se spune că Domnul a spus această pilda celor care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi. Nu cădem şi noi printre cei cărora Domnul le spune această pilda? Nu va răzvrătiţii, ci mărturisiţi-vă boala, ruşinaţi-vă de ea şi luaţi leacul pe care vi-l dăruieşte Doctorul cel mai bun şi mai milostiv. Într-un spital erau mulţi bolnavi. Unii aveau febră şi nu mai puteau aştepta până la venirea doctorului; alţii umblau de colo colo, crezându-se sănătoşi şi nu voiau să-i vadă doctorul. Într-o dimineaţa, doctorul a intrat să-i viziteze pe bolnavi. Doctorul era împreună cu un prieten, care era plin de daruri pentru bolnavi. | Continuare »