Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 21 septembrie:
„Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului“ (Psalmi 107, 43).
Înţeleptul cel fericit este acela care vede înainte şi care ştie mai dinainte când să meargă sau să stea.
Care ştie la timp ce şi când să facă sau să nu facă un lucru,
când să vorbească sau să tacă,
ce să ia sau ce să lepede…,
care ştie ce este vrednic şi cât să caute şi să ţină din tot ce dă sau din tot ce primeşte.
Înţeleptul cel cumpătat este acela care, la timpul său, vede şi face binele,
cunoaşte şi alege adevărul,
iubeşte şi păstrează măsura.
Înţeleptul cel învăţat este acela care din fiecare nenorocire şi din fiecare greşeală învaţă înţelesul folositor şi păstrează sufletul priceput.
El, din fiecare cădere şi din fiecare suferinţă, strânge lumină, pricepere şi cuminţenie.
Acela care din experienţele sale şi-a alcătuit un dreptar de viaţă sănătos şi temeinic, iar în mijlocul tuturor încercărilor sale, adâncindu-se în sine însuşi şi învăţând să se cunoască pe sine şi pe Dumnezeul Cel Adevărat, priveşte totul în chip mântuitor, de jos în sus.
Priveşte din smerenie spre slavă,
din Trecut spre Viitor
şi din sine spre alţii.
Acela, căpătând priceperea cunoaşterii tainelor ascunse în lucruri,
în fiinţe şi în întâmplări,
va dobândi fericirea nu numai pentru sine, ci şi pentru toţi cei care îl ascultă,
fiindcă ochii lui vor vedea nu numai ceea ce este înainte sau aproape,
ci şi în toate celelalte întinderi, mai mult decât ai celorlalţi.
Cea mai mare înţelepciune este a lua seama la toate lucrările lui Dumnezeu,
în toată desfăşurarea lor, din lumea asta văzută şi din cea nevăzută,
din cea vie şi din cea fără viaţă…,
din cea trecută şi din cea prezentă. | Continuare »


