Oastea Domnului are de la Dumnezeu două mari daruri: frăţietatea şi voluntariatul. Mulţi dintre noi ne-am obişuit atât de mult cu aceste două sintagme, că nu ne mai oprim asupra sensului lor şi trecem nepăsători mai departe. Dar sunt şi mulţi oameni care rămân uimiţi de profunzimea şi de dragul cu care aceste două mari daruri ne leagă, de felul cum, în cadrul Oastei, ne considerăm noi fraţi, cum deschidem noi uşile şi inimile, şi găzduim, şi cinstim oameni faţă de care nu avem nici o legătură de rudenie sau de apropiere firească.
Sunt atât de mulţi oameni singuri pe lumea asta. Oameni răniţi de răutatea celorlalţi, oameni părăsiţi de cei dragi, oameni complexaţi de diferite neputinţe, nemângâiaţi în singurătatea lor, oameni dispreţuiţi de ceilalţi… Dar noi ne ştim unii altora nevoile, ne dorim, ne aşteptăm, ne îngăduim, ne cinstim unii pe alţii, ne bucurăm unii de alţii, ne acopeim unii pe alţii, ne purtăm poverile unii altora şi suferim unii pentru alţii. Chiar dacă uneori abia ne cunoaştem din vedere.
Frăţietatea, părtăşia frăţească, dragostea de fraţi în cadrul Oastei Domnului, este una dintre cele două respiraţii specifice ale acesteia. Cealaltă este voluntariatul. Şi frăţietatea aceasta se înfăptuieşte voluntar. Este iniţiatoare de voluntariat, cum este şi rodul acestuia. | Continuare »
Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 13 septembrie:
„În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!“ (Psalmi 104, 31).
Nu este faptă sau cuvânt al nostru de care să nu se bucure cineva!
De unele se bucură satana,
de altele Se bucură Domnul.
De unele se bucură stricăciunea,
de altele se bucură virtutea.
De unele se bucură cei răi,
de altele se bucură cei buni…
Nu există om de care să nu se bucure cineva.
Nu există viaţă sau moarte de care să nu aibă cineva un folos.
Nu există nimic din care să nu aibă cineva un câştig sau o bucurie.
Dar nu este tot una pentru noi dacă bucurăm cu faptele şi cu vorbele noastre pe Domnul – sau pe diavolul!
Desigur, noi putem sluji după voie: ori lui Hristos, ori lui satana.
Putem face ori binele, ori răul,
putem să binecuvântăm Numele Domnului Dumnezeu sau putem să-L blestemăm.
Dar dacă acest lucru pare acum, pentru mulţi, fără prea mare însemnătate, vine ziua când se va vedea totuşi cât de mare a fost.
Vine Ziua când se va vedea cât de deosebit lucru a fost a-I sluji lui Dumnezeu sau a nu-I sluji (Mal. 3, 18).
A-L bucura pe Dumnezeu sau a-L întrista.
A folosi lui Hristos sau a folosi diavolului. | Continuare »
Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 12 septembrie:
„Tu faci să ţâşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi“ (Psalmi 104, 10).
Slavă nemărginită şi veşnică, slavă Ţie, Doamne!
Slavă mereu nouă şi mereu mai înaltă Puterii şi Înţelepciunii Tale, Doamne,
căci Tu faci tot ce este văzut şi nevăzut,
mărginit şi nemărginit,
înlăuntrul şi în afara noastră!
Slavă Ţie, prin Care s-a născut lumina, din care au izvorât Viaţa, Frumuseţea şi Bucuria, în ceruri şi sub ele!
Pe pământ şi sub el.
Pe ape şi sub ele.
Slavă Ţie, Care lucrezi neîncetat (Ioan 5, 17),
făcând tot ceea ce noi putem vedea, simţi sau numai bănui!
Care faci tot ceea ce noi nu putem nici vedea, nici simţi şi nici bănui măcar!
Tot ceea ce putem să pricepem numai prin credinţă (Evrei 11, 3)
şi tot ceea ce nici măcar prin credinţă nu putem! (Efes. 3, 20). | Continuare »
Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 11 septembrie:
„Binecuvântă, suflete, pe Domnul! Doamne Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!“ (Psalmi 104, 1).
A încerca să dovedeşti ceea ce este mai limpede şi mai văzut ca orice, i s-ar părea oricui cea mai zadarnică muncă;
ar fi cea mai lipsită de înţelepciune şi de folos osteneală
şi ar dovedi cea mai scăzută părere despre ascultători.
Ce ar însemna să încerci a-i dovedi cuiva că este soare pe cer, când lumina şi binefacerile lui se văd şi se simt pretutindeni şi de către orice vietate?
Ce ar însemna să dovedeşti cuiva că există aerul care nu se vede şi nu se poate pipăi,
dar fără de care nu poate exista nimic? | Continuare »
Traian Dorz
Iubește-ți crucea ta și-o poartă,
oricât de aspră ţi-ar părea,
căci şi cea mai amară soartă
odată ţi-o-ndulceşti cu ea.
Când va veni singurătatea
şi prea din greu ţi-o vei purta,
ca de-al soţiei sân preadulce,
să te-alipeşti de crucea ta.
Când, cu puterile sleite,
nici s-o târăşti n-ai mai putea,
prin cele mai de jos ispite,
mergi sprijinit de crucea ta.
Când se va năpusti furtuna
şi nici un scut nu vei avea,
cu-ncredere întotdeauna,
te-adăposteşti sub crucea ta. | Continuare »

Traian Dorz, Mărgăritarul ascun – din capitolul MĂSURA CEA BUNĂ ÎN TOATE
[…] 9. Nu-ţi face părerea înainte de a asculta, ci după! Ascultă mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi spune „da“. Nu spune „da“ sau nu spune „nu“ înainte de a asculta tu însuţi ce spune Hristos despre El sau despre tine. Ascultă mai întâi cuvântul fratelui tău şi apoi fă-ţi o părere despre el. Nu spune „ştiu“ înainte de a şti bine.
10. Crucea nu este chip cioplit. Nici icoanele sfinte nu sunt aşa. Nu crede şi nu spune rău înainte de a gândi bine. Iată, însuşi Moise, care a adus legea cu porunca împotriva chipurilor cioplite, cel dintâi el însuşi a făcut un chip cioplit şi l-a înălţat în faţa poporului, ca un simbol al lui Hristos. Şi totuşi nimeni nu l-a învinuit pentru asta.
Depinde cu ce scop faci aceasta. Depinde ce simţământ te îndeamnă să o faci. Şi cu ce scop spui.
11. Cuvântul Sfânt nu-i numai cuvinte, ci el este duh şi viaţă. Dacă îl asculţi numai cu urechile, şi nu cu inima ta, el se preface în tine vorbă şi vânt. Dacă îl asculţi cu duhul, el se preface în tine Duh. Dacă îl asculţi cu viaţa, el se preface în tine Viaţă.
12. Este scris: Dumnezeu îl scapă pe cel nenorocit prin chiar nenorocirea lui. Ceea ce omul consideră că e nenorocire a lui este de fapt mijlocul prin care Dumnezeu îl scapă de marea nenorocire a pierzării şi osândei lui veşnice. O, dacă am învăţa noi toţi să privim aşa la orice nenorocire prin care trecem!
13. Mântuirea noastră – primirea făgăduinţei ei – stă în harul lui Dumnezeu şi în credinţa noastră ascultătoare de acest har.
Mântuirea noastră – dobândirea ei – stă în lucrarea noastră neprihănită pentru păstrarea noastră în ea… şi în munca noastră pentru mântuirea altora.

… În Evanghelia de astăzi e cuprinsă cea mai minunată Evanghelie, după [cea din] Ziua Învierii, din toate Evangheliile anului. Dacă veţi citi capitolul 3 de la Sfântul Evanghelist Ioan, veţi da acolo peste unele dintre cele mai minunate versete ale Cuvântului lui Dumnezeu, provocate de întâlnirea lui Nicodim cu Mântuitorul. Ar fi multe de vorbit despre lucrurile acestea, adevăruri foarte necesare pentru noi. Dar timpul, ceasul acesta ne zoreşte şi obligaţia să ne prezentăm la timp la sfânta biserică pentru Taina Cununiei nu ne dă voie să vorbim aşa de pe larg şi aşa de adânc, şi aşa de amănunţit cum s-ar cuveni despre aceste lucruri. Dar dacă veţi citi capitolul 3 din sfânta Evanghelie după Ioan, care este unul dintre cele mai rău interpretate, în înţelesul lor, de către foarte mulţi, veţi vedea că prima parte, până la versetul 10, 12, este ocupată de problema naşterii din nou, de care era frământat Nicodim când a venit noaptea la Iisus. Ce mare lucru este acesta! Frământarea naşterii din nou să te aducă la Iisus şi să stai de vorbă cu Cuvântul Lui este unul dintre cele mai minunate lucruri. Nicodim a venit noaptea atunci la Iisus. Şi fiecare cuvânt din tot ce scrie acolo cu privire la aceasta este foarte important.
N-avem timp să stăm de vorbă… Ar trebui zile întregi să dezbatem amănunţit şi să medităm profund la aceste adevăruri foarte necesare pentru noi, pe care cei care nu le cunosc, răstălmăcindu-le ca şi pe celelalte Scripturi, o fac spre pierzarea şi rătăcirea lor.
Deci prima parte vorbeşte despre naşterea din nou, cuvinte adresate lui Nicodim. După aceea urmează un cuvânt minunat al Mântuitorului, în care e cuprinsă şi Evanghelia de astăzi… (Şi dacă întârziem zece minute, se merită să întârzii pentru nişte lucruri pe care nu oricând le poţi afla.) Deci începând cu versetul 13 se începe vorbirea Mântuitorului către Nicodim. Şi cuvintele acestea cuprinse în versetele acestea despre naşterea din nou, despre faptul că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” şi despre celelalte adevăruri, până la versetul 21, sunt cuvintele lui Hristos. Cuvintele acestea Hristos le-a spus. Domnul şi Mântuitorul nostru Hristos. Versetul 16 din capitolul 3 de la Ioan, care este versetul de aur, cel mai strălucit verset din toată Scriptura, a fost spus de gura lui Hristos, Mântuitorul nostru. Şi El vorbeşte aici despre semnul ridicat de către Moise în pustie. Ce era acest semn? | Continuare »
Traian DORZ, din meditaţii la Apostolul din Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci
„ În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume.“ (Galateni 6, 14)
Orice cruce văzută sau nevăzută, materială sau duhovnicească, reală sau simbolică este Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă El este Singurul Mântuitor răstignit pe Cruce pentru mântuirea noastră.
Deci, oriunde vezi semnul unei Cruci, îţi şi apare pe ea imaginea lui Iisus cel Răstignit. E cu neputinţă să vezi altceva sau pe altcineva pe Cruce, decât pe Iisus.
De aceea crucea nu poate fi despărţită de Hristos şi nici Hristos despărţit de Cruce.
După cum nu există Hristosul Adevărat fără Cruce, tot aşa nu există Crucea fără Hristos.
Crucea Domnului nostru Iisus Hristos nu este numai crucea în înţelesul ei spiritual: Jertfa Lui cea tainică şi nevăzută.
Ci Crucea Lui este şi semnul ei văzut, concret, material, fiindcă nu este nici un lucru abstract care să nu aibă şi forma lui concretă. Nici un lucru duhovnicesc care să nu aibă şi înfăţişarea trupească.
Sufletul nostru cel nevăzut are şi trupul lui cel văzut.
Cuvântul lui Dumnezeu cel nevăzut are şi Scriptura, cartea, forma lui văzută.
Trupul lui Hristos şi Sângele Său cele nevăzute au şi ele pâinea şi vinul, forma lor cea văzută (I Cor 10, 16).
Oricine dispreţuieşte trupul cuiva, îi dispreţuieşte aceluia împreună cu acesta şi sufletul său. Fiindcă nu pot fi despărţite unul de celălalt.
Oricine batjocoreşte forma văzută a Cuvântului lui Dumnezeu, Biblia, îi dispreţuieşte în acelaşi timp şi Cuvântul cel nevăzut, fiindcă acel Cuvânt este concretizat în Cartea aceasta.
Tot aşa este şi cu Împărtăşania. Şi tot aşa este şi cu Crucea. Nu se poate despărţi înţelesul unic al acestor două feţe ale aceluiaşi lucru. Cum nu se poate despărţi faţa de spate, partea umbrită de cea luminată, ceea ce se vede de ce este nevăzut. | Continuare »
Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 10 septembrie:
„Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp“ (Psalmi 103, 15).
O, dacă ar vedea omul trăind ceea ce vede murind!
Dacă ar căpăta înainte cunoaşterea pe care o capătă în urmă!
Şi dacă ar avea în moarte prilejurile pe care le-a avut în viaţă!
Ce căi curate ar croi oamenii cu picioarele lor
şi ce urme luminoase ar lăsa ei pe pământ!
Ce înţelepciune ar străluci din toate cuvintele oamenilor şi ce lucrări ar izvorî din sfinţenia seriozităţii lor!
Ce binefaceri ar face omenirea
şi ce rai ar fi întreg pământul!…
Dar omul uită cât de trecător este…
şi nu vrea să se gândească la grabnica lui ofilire,
nici nu vrea să preţuiască viaţa adevărată şi veşnică spre care Dumnezeu caută să-i îndrepte privirile prin toată trecerea şi veştejirea celor din jurul său!
O om, o frate om, priveşte la floarea de pe câmp,
înconjurată de nenumărate semene ale ei, dar singură în rostul său! | Continuare »
Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 9 septembrie:
„Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi“ (Psalmi 103, 12).
«Atât de mult» este o măsură numai pentru noi, oamenii, spre a arăta marginile până la care putem ajunge cu picioarele noastre,
sau cu ochii noştri,
sau cu mintea, sau cu inima noastră.
Peste «atât de mult», noi, oamenii, nu mai putem trece.
Dincolo nu mai ajungem, nu mai vedem, nu mai pricepem…
Dar, pentru Dumnezeu, «atât de mult» nu mai are marginile pe care le are pentru noi.
Puterea Lui, fiind nemărginită, pentru El nu există minune care să nu poată fi făcută.
El, fiind nemărginit, nu există loc în care să nu poată fi Prezent.
Dragostea Lui fiind nemărginită,
Înţelepciunea Lui, la fel,
şi Dreptatea, Bunătatea, Mila Lui,
toate lucrările acestora faţă de creaţiunea Sa şi de creaturile Sale
pot fi nemărginite.
Şi, pentru că în viaţă întocmai aşa şi apar aceste lucrări, noi, de multe ori nu le pricepem.
Pentru că şi priceperea lor întrece marginile puterilor noastre!… | Continuare »