Fiecare boală-şi are începutu-ntr-un păcat,
trupul nu se-mbolnăveşte cât e sufletul curat.
Numai după ce păcatul intră-n suflet, doar apoi,
întinându-se şi trupul, vin al boalelor convoi.
Nu-L rugaţi întâi pe Domnul să vă vindece vreun trup,
câtă vreme-n al lui suflet stau păcatele ca-n stup,
ci rugaţi-vă ’nainte şi-L chemaţi pe Dumnezeu,
ca să-i poată fi dat harul şi iertat păcatul greu.
Poate poţi (prin stăruinţe vinovat de îndelungi)
la vreo slabă vindecare a vreunui trup s-ajungi,
dar când boala sufletească n-a fost vindecată-ntâi,
numai cu o vindecare-nşelătoare-ai să rămâi.
Mulţi, când suferă cu trupul, au un suflet credincios,
dar, cum au scăpat de boală, Îl şi uită pe Hristos.
Dumnezeu le dase boala că să-L afle-n acest fel,
dar când le-a luat durerea s-au şi despărţit de El.
Nu doriţi întâi să scape nimenea de-o boală grea,
ci să lase-ntâi păcatul, că din cauza lui e ea.
Dacă-i vindeci al lui suflet, poţi să-i scapi şi trupul său,
dar când sufletul se pierde, vindecarea-n trup e-un rău.
Traian Dorz, Cântarea viitoare
Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
”…pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte” (Evrei 6, 18)
Când un conducător de oaste este cunoscut de către toţi ostaşii săi ca un poruncitor înţelept ale cărui planuri sunt bune, ale cărui porunci sunt clare, ale cărui hotărâri sunt nestrămutate şi ale cărui bătălii sunt totdeauna biruitoare, atunci desigur că nici un luptător al său nu se va clătina în credinţa sa. Nu se va îndoi în izbânda sa. Şi nu va părăsi misiunea sa.
Încrederea neclintită în vrednicia conducătorului său îi va da fiecărui supus al acestuia o puternică îmbărbătare în orice vreme, în orice condiţii şi faţă de orice vrăjmaş. Şi această încredere îi va face pe toţi nişte biruitori şi nişte nebiruiţi.
Numai când cuvântul unui conducător se dovedeşte a nu mai avea adevăr, când făgăduinţele lui se dovedesc a nu mai avea garanţie şi când măsurile lui se dovedesc a nu mai avea reuşită, atunci încrederea supuşilor săi se clatină, curajul lor se pierde şi misiunea lor s-a prăbuşit.
De aceea s-au prăbuşit toţi zeii şi idolii păgânilor. S-au pustiit toate religiile lor. Şi s-au nimicit înseşi popoarele care s-au alipit de învăţăturile lor. Şi care s-au amăgit de închinările la ei, după cum este scris: Toţi vor pieri… Şi ca ei sunt toţi cei ce se încred în ei, cum zice Psalmistul.
În adevăr, cine mai vorbeşte astăzi despre puternicele popoare şi despre vestitele împărăţii păgâne din trecut?… Amaleciţii, Hetiţii, Amoriţii, Filistenii, Babilonienii şi toţi cei ce se făleau cu puterea şi măreţia lor – unde sunt astăzi şi ce s-a ales din toată fala şi lăudăroşia lor? Nimic. | Continuare »
Vorbirea fratelui Traian Dorz de la nunta de la Cricău – 14 septembrie 1985
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul.
Am ascultat cu ochii-nlăcrimaţi mesajul minunat pe care Domnul Dumnezeul nostru S-a îndurat să ni-l trimită în astă seară tuturor celor care, prin Duhul Său cel Sfânt, am fost adunaţi aici, potrivind pentru starea fiecăruia dintre noi câte un adevăr din cele ce s-au spus fie în poezie, fie în cântare, fie în rugăciune, fie în cuvânt.
Trăim într-adevăr, prin harul lui Dumnezeu, astăzi un moment cu totul deosebit. Nimic nu este întâmplător. Totul este rânduit de puterea şi de harul lui Dumnezeu. Înţelepciunea lui Dumnezeu a rânduit ca, în această seară, acest eveniment să se petreacă tocmai aici şi tocmai cu aceste suflete, şi tocmai cu noi, într-o zi cu totul deosebită, cum a fost ziua de astăzi. Toate cuvintele care s-au rostit şi se vor mai rosti aici sunt cuvintele lui Dumnezeu, rânduite anume pentru starea fiecăruia dintre cei pe care Dumnezeu [îi] ştie; şi în planul Lui a fost să ne cheme şi să ne aducă să ascultăm astfel de cuvinte.
Astăzi am sărbătorit, cum s-a spus, Ziua Crucii. O zi deosebită în creştinism. Părinţii noştri, Sfinţii Părinţi, şi învăţătura sfintei noastre credinţe şi Biserici a ales această sărbătoare sfântă cu un înţeles deosebit şi a însemnat-o cu o importanţă deosebită în viaţa noastră de creştini.
S-au spus aici nişte cuvinte minunate din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, cum marii oameni ai lui Dumnezeu, printre care Sfântul Apostol Pavel, au înţeles aşa de tainic şi aşa de înalt sensul minunat al tainei Crucii şi au căutat s-o înalţe. Şi-n atâtea locuri din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu scris prin [acest apostol] e amintită taina aceasta printre cele mai însemnate taine. El vorbeşte despre o taină a Crucii, cum vorbeşte despre o taină a Evangheliei, cum vorbeşte despre o taină a dragostei, despre o taină a jertfei.
Încă din Vechiul Testament, însemnătatea acestei taine este scrisă adânc pe paginile Sfântului Cuvânt al lui Dumnezeu. După ce a primit Legea, marele om al lui Dumnezeu din Vechiul Testament, care a fost Moise, a primit o poruncă de la Dumnezeu, una dintre cele mai alese şi mai înalte porunci, care avea o adâncă însemnătate şi care simboliza atât de adânc taina Crucii şi Jertfei Mântuitorului. | Continuare »
Lidia Hamza
O, bucuria crucii să nu mi-o pierd, Iisus,
Întreaga mea putere din ea mi se-nfiripă.
Când orice bucurie se pare c-a apus
Doar crucea-mi mai rămâne preadulcea mea aripă.
Când frați ai mei de-o mamă cu pietrele lovesc
În ce-am mai scump pe lume și-n ce mi-e mai lumină,
De n-ar fi bucuria spre Tine când privesc
M-ar sfârteca și piatra și vorba cea haină.
Dar Crucea Ta, Iisuse, și Sfântul Tău Cuvânt
Îmi însenină zarea, iar pacea Ta deplină
Îmi ninge-n suflet dulce al bucuriei cânt
Și nu-i nimic pe lume înfrânt să mă mai țină.
Oricât de aspră iarnă și-oricât de greu apus
Vor fi luat vreodată cântarea mea cu ele,
O, bucuria crucii, nicicând nu mi-au răpus.
Din ea, în zori, plecat-au iar, alte rândunele.
Pe veci de veci slăvită Ți-e Crucea Ta, Iisus!
Prin ea-nvățat-am crucea să-mi port cu bucurie.
Ea mi-e lumina sfântă, nădejdea de nespus
Și cheia ce-mi deschide porți dragi de veșnicie.
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cap. XVI
Pentru că unii ne hulesc că ne închinăm şi cinstim icoana Mântuitorului şi a Stăpânei noastre şi încă şi a celorlalţi sfinţi şi slujitori ai lui Hristos, să audă că, dintru început Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său. Pentru care motiv, oare, ne închinăm unii altora, dacă nu pentru motivul că suntem făcuţi după chipul lui Dumnezeu? După cum spune grăitorul de Dumnezeu Vasile cel prea renumit în cele dumnezeieşti, „cinstea adusă icoanei se îndreaptă spre originalul ei”. Dar originalul ei este cel înfăţişat în icoană, cel după care se face icoana. Pentru care pricină poporul mozaic se închina de jur împrejurul cortului, care purta în el icoana şi tipul celor cereşti, dar mai degrabă al întregii creaţii? Dumnezeu spune lui Moise: „Vezi vei face pe toate după chipul care ţi-a fost arătat în munte” (Ieşirea XXV, 40). Heruvimii, apoi, care umbreau ilastiriul (chivotul Ieşirea XXV, 20; XXXVI, 9, nu erau lucrurile mâinilor omeneşti? Ce era templul prea renumit din Ierusalim? Nu făcut de mâini şi construit prin meşteşugul oamenilor? (III Regi VI, 1-37; II Paralipomena III, 1-16. 154).
Dumnezeiasca Scriptură, însă, acuză pe cei care se închină celor cioplite, dar şi pe cei care jertfesc demonilor. Jertfeau păgânii, dar jertfeau şi iudeii. Pagânii jertfeau demonilor, iar iudeii lui Dumnezeu. Jertfa pagânilor era de dispreţuit şi de condamnat; jertfa drepţilor, însă, bine primită de Dumnezeu. Noe a jertfit şi „Dumnezeu a mirosit mireasma cea cu bun miros” (Facerea VIII, 21. Facerea XVIII, 1; XIX, 27) a bunei lui voinţe primind mireasma cea bine plăcută a bunei voinţei sale către El. | Continuare »
Veniţi, suflete chemate,
cât nu-s zilele ’nnoptate,
că de se-nchid porţile,
rămân numai morţile
şi de se-nchid căile,
rămân vâlvătăile,
arşiţa mustrărilor,
plata neascultărilor
şi-atunci clopotul pustiu
va suna că-i prea târziu.
Veniţi, suflete-apăsate,
până nu-s închise toate,
până soarele n-apune,
până-i încă rugăciune,
până ochii nu se-nchid
după umbra de sub zid,
până vasul cel de lut
nu s-a-ntors din ce-i făcut,
până clopotul pustiu
n-a sunat că-i prea târziu!
Veniţi, suflete-aşteptate,
căci, iată, sunt gata toate:
– pentru vina voastră mare
dă Hristos răscumpărare,
Tatăl, – haina strălucită,
a făcut de-i pregătită,
masa binecuvântată
iat-o gata aşezată;
– veniţi, suflete chemate,
până când v-aşteaptă toate,
căci când clopotul pustiu
va suna –
e prea târziu!
Traian Dorz, Cântări noi
